Actualitate
De ce sunt cozi la intrarea în Grecia? Purtătorul de cuvânt al MAE: „Este un film pe care, din păcate, îl vedem din nou”
Sunt din nou cozi la vămile către Grecia. În mod excepţional, joi a fost coadă şi la revenirea din vacanţă a românilor, adică la granţia dintre Grecia şi Bulgaria. Ce se întâmplă și de ce nu rezolvă grecii problema? Oana Darie, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, spune că situația ține în mod exclusiv de modul în care autoritățile elene decid să gestioneze punctele de frontieră. Și operatorii români din turism arată cu degetul către un anumit „balcanism” în atitudinea responsabililor de la Atena.
Purtătoarea de cuvânt a MAE spune că există o defazare între anunțurile pe care Atena le transmite oficial către București și situația din teren. „Au fost și situații, inclusiv anul trecut, în care a existat o discordanță între normele anunțate oficial de autoritățile elene și practică, adică modul în care erau implementate acele norme. Aș vrea să subliniez că datoria Ministerului de Externe față de cetățenii români este să informeze – și o facem în mod constant – , dar informațiile pe care noi le transmitem cetățenilor sunt cele comunicate oficial de autoritățile elene”, a subliniat Oana Darie, joi seara, la Digi24. „Este un film pe care, din păcate, și dvs, și noi îl vedem din nou”, a adăugat ea.
„Modul în care sunt gestionate punctele de frontieră ține exclusiv de autoritățile elene”, a insistat Oana Darie. Ea a reamintit o situație de anul trecut, când oficial se știa că punctul de frontieră de la Nymphaia este închis, dar în practică, la punctul de frontieră, poliția de frontieră permitea punctual trecerea anumitor turiști, ceea ce făcea ca lucrurile să se „inflameze”.
„Există diferența între norma oficială, pe care autoritățile din toate statele le comunică și noi le punem pe site-ul MAE, și modul în care aceste norme sunt aplicate. Implementarea efectivă ține de autoritățile elene”, a repetat explicația purtătoarea de cuvânt a MAE.
Ce documente sunt necesare la intrarea în Grecia
Ea a reamintit că documentul ce trebuie completat de cetățenii români cu minimum 24 de ore înainte de a intra în Grecia, așa-numitul PLF, este în continuare în vigoare, iar dincolo de acest formular turiștii trebuie să prezinte cele trei documente alternative:
test molecular PCR; până pe 26 iunie autoritățile elene permit și un document care să ateste efectuarea unui test rapid cu condiția ca acesta să fi fost prelevat cu 48 de ore anterior intrării în Grecia;
dovada vaccinării, cu condiția să fi trecut minim 14 zile fie de la doza 2, fie de la doza unică;
dovadă emisă de un laborator autorizat care să ateste trecerea prin boală – un diagnostic pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 între o perioadă cuprinsă între două și nouă luni.
Oana Darie atrage însă atenția că este posibil să intervină modificări, inclusiv după data de 26 iunie. „Așteptăm informații de la autoritățile elene și le vom comunica”, a promis oficialul MAE.
De altfel, ca o dovadă a neconcordanțelor de comunicare între Atena și București, Ioana Selner, o româncă ce organizează evenimente în Grecia, a intervenit la Digi24 și a precizat că încă din 19 iunie în Grecia se intră cu test rapid, și nu cu test PCR, cum anunțase purtătorul de cuvânt al MAE.
Situația riscă să nu se schimbe toată vara. Alin Burcea: „Tipic balcanic!”
Ioana Selner a recunoscut, însă, că așteptarea prelungită la graniță este o realitate. „Nouă ne povestesc mirii și familiile lor care vin că se stă la cozi. Într-adevăr, testează foarte mulți oameni, și nu testează aleator. Se lucrează la doar două ghișee, nu la patru și într-adevăr, cei care nu au acest formular PLF nu sunt trecuți pe o bandă de urgență, ci sunt la grămadă cu ceilalți și chiar dacă ai acest formular, există riscul să stai ore bune la vamă”, a relatat Ioana Selner.
Pe de altă parte, ea spune că depinde și de ora la care mergi – dacă e foarte de dimineață, turiștii au terminat cu formalitățile chiar și în 2-3 minute, însă după ora 9:00 se poate aștepta o oră, două, chiar trei la graniță, depinde câte mașini sunt în fața ta.
Perspectiva ca situația să se schimbe este destul de pesimistă. „Sinceră să fiu, nu știu în ce măsură se va schimba (situația), pentru că nu cred că se vor mobiliza să deschidă mai multe puncte și ghișee și nici nu cred că se vor mobiliza ca să lucreze în mai multe echipe. Se mulțumesc cu faptul că sunt mulți turiști care aleg această destinație – despre care ei spun că merită să stai și cu orele la vamă. Mergând pe principiul acesta, nici ei nu fac mare lucru, turiști sunt oricum, de ce am schimba ceva?” – a arătat Ioana Selner.
„Noi suntem nemulțumiți, chiar Ministerul Turismului din Grecia este de partea noastră, a turismului, dar nu găsește înțelegere la Ministerul de Interne. E tipic balcanic, îmi pare foarte rău s-o spun. E un film pe care noi îl știm și cred că dacă o s-o ducă așa, după ce au pornit foarte bine – a fost ministrul turismului grec în România, a spus cât de mult ne iubește, a dat șapte mii de interviuri și s-a simțit din punct de vedere al marketingului și românii iată că se îndreaptă către Grecia, deși Grecia în ultima perioadă a fost pe lista galbenă, pe lista verde e de doar două săptămâni, dar românii iată că merg în Grecia. Eu cred că acum, odată cu ridicarea accesului pe Turcia, dacă (grecii) o mai țin așa, mulți (români) se vor duce către Turcia. Eu am venit din Turcia cu mașina și vreau să vă spun că am stat la frontieră maximum 25 de minute”, a relatat, joi seara, la Digi24, Alin Burcea, vicepreședintele ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România).
Actualitate
Duelul giganților: Marina SUA se pregătește să desemneze constructorul viitorului avion de vânătoare de generația a șasea
După o așteptare marcată de incertitudini strategice și amânări administrative, Marina Statelor Unite este gata să tranșeze una dintre cele mai importante competiții din industria de apărare. În luna august a acestui an, Pentagonul va anunța câștigătorul contractului pentru F/A-XX, aeronava de generația a șasea care promite să redefinească supremația aeriană în teatrele de operațiuni tot mai contestate. Competiția a rămas o cursă în doi între Boeing și Northrop Grumman, după ce Lockheed Martin a fost eliminată anterior din cursă pentru neîndeplinirea criteriilor tehnice.
Un succesor vital pentru veteranii cerului
Necesitatea acestui nou aparat de zbor este considerată de necontestat de către conducerea militară, în contextul în care adversarii de rang egal își îmbunătățesc constant capacitățile antiaeriene. F/A-XX este piesa centrală a strategiei de modernizare, fiind proiectat să înlocuiască actualele escadrille de F/A-18 Super Hornet și aeronavele de război electronic E/A-18 Growler. Trecerea la faza de dezvoltare, inginerie și fabricație (EMD) marchează un punct de cotitură pentru un program care a fost la un pas de a fi anulat anul trecut, pe fondul reevaluărilor bugetare ale Pentagonului.
Dilema bazei industriale: Între ambiție și capacitate de execuție
Una dintre marile provocări ale acestui program rămâne capacitatea contractorilor de a livra în termenele stabilite. Oficialii Marinei au subliniat că decizia a fost cântărită cu mare atenție pentru a nu supraîncărca producătorii care gestionează deja contracte masive, precum programul F-35. Există temeri reale că unul dintre ofertanți ar putea să nu dispună de resursele logistice necesare pentru a respecta calendarul accelerat de care Marina are nevoie. Această abordare de tip „măsoară de două ori și taie o singură dată” a fost esențială pentru a evita blocajele care au afectat alte programe majore de achiziții în trecut.
Conflictul de priorități de la Casa Albă și sprijinul Congresului
Drumul către selecția din august nu a fost lipsit de obstacole politice. Administrația de la Casa Albă și-a exprimat anterior îngrijorarea că dezvoltarea simultană a F/A-XX și a avionului de vânătoare F-47 al Forțelor Aeriene ar putea duce la întârzieri ale programului considerat prioritar. Cu toate acestea, Congresul american a demonstrat un sprijin neclintit pentru proiectul Marinei, suplimentând bugetul cu aproape 900 de milioane de dolari peste cererea inițială pentru anul fiscal 2026. Această infuzie de capital, cumulată cu fondurile de reconciliere, oferă stabilitatea financiară necesară pentru ca programul să avanseze în ciuda austerității sugerate inițial de Pentagon.
Actualitate
Schimbare de paradigmă la Tallinn: Estonia abandonează blindatele grele în favoarea dronelor și a apărării antiaeriene
Într-o mișcare strategică ce reflectă realitățile dure ale războiului modern, guvernul estonian a decis să suspende un program major de achiziție a vehiculelor de luptă pentru a prioritiza investițiile în tehnologia dronelor și în sistemele de apărare antiaeriană. Decizia vine ca urmare a lecțiilor învățate de pe frontul din Ucraina și a costurilor tot mai ridicate ale echipamentelor blindate tradiționale.
Adio, blindate scumpe: Prioritățile se schimbă pe flancul estic
Ministrul Apărării, Hanno Pevkur, a anunțat oficial suspendarea achiziției planificate de 500 de milioane de euro, care viza înlocuirea actualei flote de vehicule de infanterie CV90. În loc să investească sume colosale în platforme noi, națiunea baltică a ales o soluție pragmatică: extinderea duratei de viață a flotei existente cu încă 10 ani.
Această reorientare bugetară nu este doar o măsură de economisire, ci o recalibrare necesară. Deși noile achiziții vor necesita în continuare fonduri substanțiale, ele sunt estimate a fi considerabil mai ieftine decât o revizie completă a flotei de blindate, într-o piață unde prețurile vehiculelor de luptă sunt într-o creștere accelerată.
Lecția ucraineană: Dronele devansează tancurile în războiul modern
Argumentul central al acestei schimbări de strategie este scăderea utilității pe câmpul de luptă a echipamentelor grele, un fenomen observat clar în conflictul din Ucraina. În acest context, Estonia consideră că înlocuirea vehiculelor CV90 în următorul deceniu nu mai este o mișcare „rezonabilă”.
Noul focus al Tallinnului s-a deplasat decisiv către combaterea dronelor, sisteme de apărare aeriană și platforme fără pilot. Această decizie va fi definitivată în cadrul revizuirii anuale a bugetului de apărare, care alocă nu mai puțin de 10 miliarde de euro pentru consolidarea capacităților naționale până în 2029.
„Apărarea activă”: De la blindate grele la lovituri de precizie
Necesitatea unor sisteme antiaeriene mai performante a fost subliniată și de incidente recente, în care drone implicate în atacuri regionale au pătruns accidental în spațiul aerian estonian. Aceste evenimente au întărit convingerea autorităților că securitatea națională depinde acum de capacitatea de a intercepta amenințări asimetrice.
Această nouă direcție se aliniază doctrinei de „apărare activă” a Estoniei. Conceptul vizează utilizarea loviturilor la mare distanță și a altor măsuri tehnologice pentru a preveni desfășurarea operațiunilor de luptă direct pe solul estonian. Astfel, bazarea pe sistemele terestre tradiționale devine secundară în fața unei strategii care pune accent pe tehnologie, supraveghere și neutralizarea amenințărilor înainte ca acestea să atingă granițele naționale.
Actualitate
Arhitectul „războiului algoritmic”: Drew Cukor și Proiectul Maven, pariul de un trilion de dolari pe viitorul luptei
Într-un birou impunător din New York, un fost colonel de marină cu privire tăioasă și discurs neînduplecat trasează noua frontieră a puterii globale. Drew Cukor, omul din spatele Proiectului Maven, nu doar că a introdus Inteligența Artificială (IA) în inima Pentagonului, dar a forțat o întreagă industrie să accepte o realitate brutală: în războaiele viitorului, codul informatic va cântări mai mult decât blindajul.
„Oamenii sunt corupți și obosesc”: Filosofia unei mașinării de război infailibile
Pentru Drew Cukor, tragedia războiului nu este doar pierderea de vieți omenești, ci ineficiența structurală a deciziei umane. „Oamenii sunt corupți material, ineficienți și obosesc”, afirmă fostul ofițer de informații cu o sinceritate tăioasă. Viziunea sa nu este despre înlocuirea umanității, ci despre „perforarea ceații războiului” cu ajutorul mașinilor.
Lansat în 2017, Proiectul Maven a început ca un instrument de sortare a mii de ore de filmări din drone, dar ambiția sa a fost întotdeauna mult mai vastă: transformarea IA într-un instrument de ochire și anihilare. Obiectivul nu a fost doar distrugerea inamicului, ci înfrângerea sa prin precizie chirurgicală, eliminând erorile umane care duc, inevitabil, la victime colaterale și greșeli tactice dezastruoase.
Silicon Valley sub drapel: Cum a „monetizat” Pentagonul geniul tech
Unul dintre cele mai răsunătoare succese ale lui Cukor a fost transformarea Pentagonului dintr-o birocrație lentă într-un magnet pentru capitalul de risc din Silicon Valley. Prin presiune constantă și o viziune iconoclastă, el a reușit să „tânjească” giganții tehnologici de interesele naționale ale SUA, împiedicând migrarea inovației către adversari precum China.
Astăzi, giganți precum Amazon Web Services, Microsoft și Palantir Technologies nu mai sunt doar companii de software civil, ci piloni ai „războiului algoritmic”. Chiar și companii care inițial au opus rezistență morală, precum Google, au ajuns să îmbrățișeze contractele de securitate națională. Această simbioză între stat și sectorul tech a creat o nouă elită de „Maveniți” – tineri cercetători care aduc insolența start-up-urilor direct în coridoarele sobre ale Departamentului Apărării.
Saltul mortal: De la 100 la 5.000 de ținte pe zi
Rezultatele tehnologice sunt deja vizibile pe câmpul de luptă, iar cifrele sunt amețitoare. Dacă în trecut armata americană putea procesa sub o sută de ținte pe zi, integrarea viziunii computerizate și a modelelor de limbaj mari (LLM) în platforma Maven a dus această capacitate la peste 5.000 de ținte zilnic.
Sistemele dezvoltate sub egida Maven sunt acum prezente peste tot: de la sonarele submarinelor nucleare, până la sisteme autonome aeriene și acvatice destinate apărării Taiwanului. Algoritmii nu mai sunt doar asistenți; ei sunt cei care selectează, supraveghează și, în anumite scenarii strict secretizate, pot decide soarta unei ținte în mod autonom.
Dilema creatorului: Suntem cei mai buni custozi ai acestei puteri?
În ciuda succesului tehnologic, umbra dilemelor morale planează asupra întregului proiect. În timp ce susținătorii afirmă că IA va salva vieți prin precizie, criticii avertizează asupra riscului unei distrugeri necontrolate și a pierderii controlului uman asupra vieții și morții.
Însuși Cukor, după trei decenii de serviciu militar, recunoaște existența unor „părți întunecate” ale acestei tehnologii. Deși a împins utilizarea sistemelor parțial testate direct în teatrele de operațiuni pentru a le accelera dezvoltarea, el lasă în urmă o întrebare fundamentală pentru viitorul democrației: într-o lume în care algoritmii decid cine trăiește și cine moare, este omenirea pregătită să fie custodele propriei sale invenții?
„Războiul AI este deja aici”, iar următoarea decadă va decide dacă această tehnologie va face marele război imposibil sau dacă va accelera marșul către un conflict pe care mintea umană nu îl va mai putea procesa.
-
Exclusivacum 4 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 2 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 3 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 3 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum o ziBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum 4 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum o ziGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!
-
Exclusivacum o ziMAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!



