Connect with us

Administratie

În Sectorul 1 a triumfat prostia!/Alegerea Clotildei Armand consfinţeşte triumful prostiei româneşti!

Publicat

pe

Contele de Saint Germain:
Clotilde Armand – triumful prostiei româneşti
Sectorul 1 din Bucureşti este un sector dominat de parveniţi şi de fiţoşi fără pedigriu. Au aflat că pe vremuri aici stătea lumea bună a capitalei (şi încă mai stă, cât a mai rămas din ea!) şi şi-au zis să se aristocratizeze şi ei într-o singură generaţie, prin amestecare.
Cuvântul de ordine în sectorul 1 este bogăţia. Care bogăţie, cu cât încape mai mult pe mâna unor ţopârlani, cu atât devine mai ostentativă. Vile uriaşe ornamentate cu aureturi, maşini de superlux cu chei tocmai bune de afişat la terase, ţoale trendy cu etichetele la vedere, toate ţopismele acestei invazive subspecii contribuie la imaginea de cartier sufocat de neamuri proaste.
Nenorocirea cu respectivii îmbogăţiţi peste noapte nu este că sunt bogaţi ci că sunt proşti. Atât de proşti că lasă damfuri de prostie peste tot pe unde trec. Şi nu numai de la parfumurile grele pe care le toarnă pe ei cu sticla ci, mai ales, de la consecinţele închipuirii lor fără margini.
Înfumuraţi, autosuficienti ei dau lecţii. Din moment ce “s-au ajuns” atât de uşor, nu mai au ce învăţa de la alţii. Mai ales de la nişte sărăntoci de profesori, de savanţi, de autori de tomuri ştiinţifice pe care nu le mai citeşte nimeni.
Informarea lor este homeopatică. Titluri, comment-uri şi like-uri pe facebook, tendinţe tastate pe nerăsuflate într-o frază, şi aia plină de abrevieri, ei între ei, identici şi inconsistenţi, ca într-un joc cu oglinzi multiple. Au grupurile lor de sosii pe reţelele de socializare în care se laudă, se confirmă şi îşi omologhează prostia. Să se documenteze temeinic, să încerce a judeca singuri, cu capul propriu, evenimentele lumii reale, absolut inaplicabil. Pentru că sunt nefuncţionali creativ şi pentru că, pentru a-şi reanima sinapsele, ar trebui să-şi activeze nişte funcţii care, chiar dacă or fi existat vreodată, acum sunt total atrofiate.
Nu ştiu dacă doamna Armand a câştigat alegerile prin fraudă, dar, chiar dacă nu le-ar fi fraudat cu 1000 – 2000 de voturi cum se spune, o realitate rămâne valabilă: s-au găsit totuşi sute de mii de locuitori ai sectorului 1 care să o voteze. Sute de mii!
Nu acuz decizia lor iniţială. Poate au vrut o schimbare, poate, pur şi simplu, o plăceau pe candidată şi rezonau cu partidul pe care aceasta îl reprezenta. Deşi semnale despre cine sunt, cu adevărat, această candidată şi partidul dânsei, apăruseră în presă cu toptanul.
Dar după alegeri?
Pe aceşti oameni nu i-a pus pe gânduri scandalul cu voturile de la Sectorul 1? Imaginile acelea de film suprarealist cu rucsaciştii de la USR-PLUS jonglând cu sacii de voturi de parcă ar fi fost saci cu gunoi menajer?
Pe aceşti oameni nu-i deranjează războiul gunoaielor declanşat de doamna Armand şi toată mizeria ce a pus stăpânire de luni bune pe sectorul în care locuiesc? Şobolănimea, duhorile, riscurile pentru sănătatea copiilor lor, nu-i deranjează?
Pe aceşti oameni nu-i deranjează minciunile rizibile pe care le debitează la tot pasul primăriţa lor? Gen inventarea unui atac “mafiot” asupra maşinii ei, când camerele de luat vederi arată clar că nimic din ce reclamase dânsa nu s-a întâmplat atunci şi acolo unde pretindea că ar fi fost agresată?
Răspunsul la toate întrebările de mai sus este: NU!!! De ce? Pentru că sunt proşti. Proşti făcuţi grămadă! Şi, fiind atât de proşti, nu-i interesează realitatea. Nu-i interesează adevărul. Nu-i interesează că au ales greşit. Nu-i interesează că atâţia oameni suferă în jur.
Cum să recunoască ei că au ales greşit? Ei ajunşii natiei, ei infailibilii, ei care trebuie să aibă mereu dreptate pentru că în cercul lor de guguştiuci nu-i contrazice nimeni!
Să dea ei apă la moară ciumei roşii pe care au combătut-o cu tot eroismul lor pieţar, cu lanterne aprinse spre cer şi cu aplauze pentru caftitorii de bătrâni? Mai bine să li se îmbolnăvească odraslele de tifos.
Nu protestează, nu semnează listele pentru referendumul de demitere a primăriţei, ba chiar se înfrăţesc cu mormanele de gunoaie de pe străzi petrecând printre acestea, făcându-şi selfiuri cu şobolanii făloşi.
Pasivitatea actuală a locuitorilor din centrul Bucureştiului faţă de modul în care e administrat Sectorul 1 demonstrează dezolant de convingător ce concentrare de prostie umană e acolo.
“Kilometrul zero” al capitalei, chintezenţa românilor de succes: ce ruină, ce adunătură de idioţi!
De-asta merge ţara asta cum merge! Nu pentru că îmbogăţiţii ei ar fi hoţi ci pentru că îmbogăţiţii ei sunt proşti! Fuduli, egoişti, hopa-mitici! Să cadă mereu în picioare. Ăsta este idealul lor de viata. Nu contează că în jur totul se năruie.
Faptul că o persoană precum Clotilde Armand a fost aleasă de elitele financiare ale Bucureştilor să le administreze viaţa citadină arată ce viziune mioapă au aceste elite. Faptul că după atâtea probe de incompetenţă ale doamnei ele o girează în continuare să facă ravagiile pe care le face, arată ce calitate intelectuală au aceste elite.
În Sectorul 1 a triumfat prostia!
Alegerea Clotildei Armand consfinţeşte triumful prostiei româneşti!

Clotilde Armand – triumful prostiei româneşti

Administratie

„Jaf la înălțime” pe Aeroportul Otopeni: Rețea de hoți destructurată după ce au golit avioanele de parfumuri, ceasuri și bani

Publicat

pe

De

O operațiune de amploare a forțelor de ordine a scos la iveală o schemă infracțională complexă care opera chiar sub nasul autorităților aeronautice. Angajați ai unei societăți comerciale, care ar fi trebuit să asigure bunul mers al serviciilor la bord, sunt acuzați că au transformat aeronavele în propriile „supermarketuri” cu acces gratuit, sustrăgând bunuri de lux și încasări pe parcursul a mai bine de un an.

Descinderi fulger în Capitală și în județele limitrofe

Potrivit informațiilor furnizate de Direcția de Poliție Transporturi, primele ore ale dimineții au adus o mobilizare masivă de forțe. Sub coordonarea Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă” și sub stricta supraveghere a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, oamenii legii au pus în mișcare un angrenaj judiciar impresionant.

Bilanțul acțiunii este unul categoric: 12 mandate de percheziție domiciliară au fost executate simultan în București și în județele Ilfov și Prahova. În paralel, 16 mandate de aducere au fost puse în aplicare, vizând persoanele suspectate că ar fi orchestrat sau participat la activitățile de furt calificat.

Angajați infideli și complici: Cum funcționa rețeaua de la bordul aeronavelor

Ancheta vizează 16 indivizi, un mix de angajați ai unei firme de profil și complici externi, care și-ar fi început activitatea infracțională în aprilie 2023. Conform surselor judiciare citate în dosar, suspecții nu s-au limitat la sustrageri mărunte, ci au vizat constant stocurile destinate vânzării la bordul avioanelor unei companii aeriene.

Lista bunurilor furate este una diversificată, incluzând produse de catering, dar mai ales obiecte din zona „boutique” de lux:

  • Parfumuri de brand și ceasuri de valoare;
  • Accesorii și produse personalizate;
  • Produse alimentare și bunuri de consum curent.

Mai grav, anchetatorii susțin că rețeaua nu s-a oprit la produse, ci ar fi sustras inclusiv încasările provenite din vânzările legale efectuate în timpul zborurilor, prejudiciind grav compania aeriană.

Final de drum pentru „pirateria” aeronautică

Investigațiile arată că activitatea acestora a fost una susținută și sistematică pe parcursul ultimelor 15 luni. Prin perchezițiile efectuate astăzi, polițiștii au urmărit identificarea probatoriului și recuperarea prejudiciului generat de faptele de furt calificat.

În prezent, persoanele vizate sunt conduse la audieri, urmând ca procurorii să stabilească măsurile preventive necesare. Această acțiune a Poliției Române transmite un semnal dur în sectorul serviciilor aeroportuare, unde integritatea angajaților este esențială pentru siguranța și încrederea pasagerilor. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Front comun împotriva infracțiunilor de mediu: MMAP și MADR negociază o lege care să pedepsească abuzurile, fără a sacrifica fermierii cinstiți

Publicat

pe

De

Gestionarea resurselor de apă ale României a devenit miza unei dezbateri intense între autorități și reprezentanții sectorului agricol. Într-o mișcare strategică de coordonare, Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii caută echilibrul perfect între o mână de fier împotriva criminalității ecologice și securitatea juridică a producătorilor care respectă legea.

Dialog strategic pentru resursa vitală: Apa, miza discuțiilor dintre autorități și fermieri

Data de 29 iulie 2026 a marcat o etapă esențială în procesul legislativ privind sancționarea infracțiunilor de mediu. Reprezentanții Ministerului Mediului – România (MMAP) și ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) s-au reunit într-o ședință de lucru extinsă cu liderii Alianței pentru Agricultură și Cooperare. Scopul întâlnirii a fost disecarea proiectului de lege menit să înăsprească pedepsele pentru faptele grave care afectează ecosistemele acvatice.

Potrivit comunicatului oficial emis de cele două ministere, discuțiile au vizat în principal eliminarea oricăror ambiguități care ar putea conduce la sancționarea abuzivă a agricultorilor de bună-credință. La masa negocierilor au participat voci importante din sectorul agricol, printre care reprezentanți ai Federației Naționale PRO AGRO, LAPAR, UNCSV și Asociația Forța Fermierilor.

Viziuni convergente la vârful Executivului: Sancțiuni dure pentru ilegalitate, predictibilitate pentru buni platnici

Poziția Ministerului Agriculturii este una de prudență constructivă. Viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul agriculturii, a subliniat că protecția mediului și performanța agricolă sunt interdependente, ambele având ca numitor comun apa. „O reglementare bună trebuie să fie fermă cu ilegalitatea și, în același timp, predictibilă pentru producătorii care lucrează corect și legal. Vom rămâne la masa dialogului până când formulările vor fi clare, echilibrate și aplicabile”, a declarat oficialul MADR, accentuând necesitatea unor soluții bazate pe realitățile din teren.

De cealaltă parte, ministra Diana Buzoianu, reprezentanta Ministerului Mediului, a reafirmat că ținta noii legislații este marea criminalitate de mediu, nu fermierul care își desfășoară activitatea în limitele legii. „Vrem să oprim infracțiunile grave, nu să sancționăm fermierii de bună credință. România are nevoie de o lege puternică împotriva celor care captează ilegal apa și pot lăsa comunități întregi fără această resursă vitală”, a punctat aceasta. Potrivit sursei citate, noile prevederi vizează exclusiv captările ilicite care pun în pericol râurile, lacurile și echilibrul comunităților.

Garanții juridice și consultări europene: Proiectul de lege intră într-o nouă etapă de rafinare

În urma rundei de consultări, s-a ajuns la un consens tehnic asupra mai multor puncte-cheie. MMAP și MADR s-au angajat să introducă în textul legii formulări precise care să elimine riscul interpretărilor arbitrare. Mai mult, autoritățile române vor solicita o clarificare tehnică din partea Comisiei Europene pentru a se asigura că viitoarea lege este în deplină concordanță cu normele comunitare și oferă predictibilitatea așteptată de investitori.

Un mesaj clar a fost transmis întregii comunități agricole: fermierii care dețin toate autorizațiile necesare și respectă condițiile impuse de autoritățile de reglementare nu au de ce să se teamă de noile sancțiuni. Dialogul va continua într-o nouă întâlnire programată peste aproximativ două săptămâni, timp în care echipele tehnice și juridice vor analiza propunerile venite din partea organizațiilor profesionale. Agricultura și protecția mediului par să fi găsit, în sfârșit, un teren comun de înțelegere sub auspiciile protejării durabile a resurselor naționale de apă.

Citeste in continuare

Administratie

Supremația minților sclipitoare: România cucerește locul I pe națiuni la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori 2026

Publicat

pe

De

Tinerii informaticieni români au scris istorie în Lituania, demonstrând încă o dată că România rămâne o forță de neoprit în elita tehnologiei mondiale. La finalul unei competiții acerbe, lotul național a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, adjudecându-și titlul de campioană europeană la nivel de națiuni.

Aur absolut și un palmares de invidiat: Cine sunt „geniile” din Kaunas

Performanța de la Kaunas este încununată de un succes individual fără precedent. Andrei Nemțișor, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, a obținut medalia de aur absolut, reușind cel mai mare punctaj din întreaga competiție. Rezultatul său confirmă școala de informatică ieșeană ca un pilon al excelenței naționale.

Succesul României a fost consolidat de colegii săi de echipă, care au adus în palmares medalii prețioase:

  • Traian Danciu (clasa a VII-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București) – Medalie de Aur;
  • Mihai Cosmin Boac (clasa a VIII-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București) – Medalie de Argint;
  • Radu Pipernea (clasa a VIII-a, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București) – Medalie de Bronz.

Datorită acestor rezultate excepționale, România a ocupat locul I în clasamentul general pe națiuni, dominând competiția atât la punctajul total, cât și la numărul de medalii obținute.

Elita informaticii europene: 25 de țări sub dominație românească

Cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori (EJOI), desfășurată în perioada 24-30 iulie 2026, a reunit la start 100 dintre cei mai talentați tineri programatori din 25 de țări. Într-un context internațional extrem de competitiv, elevii români au dovedit nu doar abilități tehnice de excepție, ci și o reziliență mentală remarcabilă, propulsând țara noastră în vârful ierarhiei continentale.

Arhitecții succesului: Mentorat și suport de stat pentru marea performanță

În spatele acestor medalii stă o muncă titanică de coordonare. Lotul a fost ghidat de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), prin eforturile conjugate ale Prof. Emanuela Cerchez (Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași) și ale lui Dan Spătărel.

Conform datelor furnizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), instituția a asigurat suportul logistic și financiar necesar acestei deplasări, coordonarea la nivel ministerial fiind realizată de prof. Georgeta Antonia Rodica Crăciunescu. Sursa citată precizează că Ministerul sprijină activ participarea la astfel de competiții internaționale, acoperind integral taxele de participare, costurile deplasării și organizarea etapelor preliminare care au selectat această „echipă de aur”.

Această victorie nu este doar a elevilor, ci a unui întreg sistem de suport format din profesori, părinți și autorități, care au crezut în potențialul noii generații de a cuceri viitorul digital.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Zeul Luca și Colonia Cuba: cum s-a transformat MAE într-o prăvălie de familie, cu diplomă franceză la butonieră

Diplomație de clan, nu de stat: când Havana devine sufrageria unei rețele de prieteni și soți Ce vedem în povestea...

Exclusiv10 ore ago

„Elita” care mulge polițiștii la concediu: cum a făcut DGF-ul lui Grecu Răzvan din sporurile de condiții grele o pușculiță de 30 de milioane de euro

Concediu pe banii cui? Pe banii polițistului, normal! Bani furați, la bucată, de la fiecare polițist, de „elita” aparatului central...

Exclusivo zi ago

Kinder-MAI: Dialog social cu surpriză, la termen de valabilitate expirat

Invitații de pe o zi pe alta, acord colectiv strâmb, polițiști folosiți și aruncați, dar conducerea „negociază” cu zâmbetul pe...

Exclusivo zi ago

Militarii și-au plătit singuri pensiile cu 1,32 miliarde de euro. Statul doar încasează aplauzele

1,32 miliarde de euro din solda militarilor. Pentru „pensiile lor speciale”… Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Apărării Naționale, comunicate prin...

Exclusivo zi ago

Diplomație de familie, business de prietenie: cum se transformă ambasada din Cuba în sală de protocol pentru combinații private

Star Focus bate la ușa MAE: „Deschideți, nu venim cu flori, venim cu întrebări” Redacția STAR FOCUS nu mai bate...

Exclusiv2 zile ago

Fermierii prahoveni din cea mai mare asociație rup tăcerea: scrisoare de mulțumire către fostul ministru Barbu pentru oprirea „experimentului” antigrindină

Mafia antigrindină, pusă pe uscat: doi ani fără rachete, cu ploaie, recolte și o scrisoare care face praf „știința de...

Exclusiv2 zile ago

România offline: când cade serverul, se aprinde „grija” față de deținuți

Atac cibernetic sau scuză perfectă? Din păcate – sau poate din tradiție – ne trezim din nou în Evul Mediu...

Exclusiv2 zile ago

Hipodromul Ploiești – fabrica de campioni „intact dopati”. Cum se suspendă calul, se iartă trofeul și se umflă comisia „Nae & Stimatu”

„Ținutul Vinului” cu parfum de dopaj: turism de broșură, laborator de culise În proiectul turistic „Prahova Tips & Tricks –...

Exclusiv2 zile ago

„Sporul de antenă” sau cum îți fură MAI ție banii cu formula ținută la sertar

„Secret de serviciu”: cum se calculează, de fapt, sporul pentru condiții grele În Ministerul Afacerilor Interne, adevărata artă nu e...

Exclusiv2 zile ago

Șoferul apocalipsei pe cocaină și cu permisul suspendat, salvat de la propria prostie de „noua generație” de polițiști

Cursa prostiei dintre Deda și Toplița sau cum să-ți distrugi viața (și pe a altora) într-o singură tură de cocaină...

Exclusiv3 zile ago

O nouă resuscitare a statului de drept: cum a ajuns Raed Arafat să facă justiție la televizor

De la cod roșu la cod penal În România, a devenit un ritual aproape liturgic: când un demnitar intră în...

Exclusiv3 zile ago

Republica „SECRET”: cum a secretizat MAI ceea ce scrie negru pe alb în Monitorul Oficial

„Dezvăluie Sindicatul Diamantul”: când totul e public, doar tupeul e clasificat Dezvăluie Sindicatul Diamantul: în Ministerul Afacerilor Interne s-a inventat...

Exclusiv3 zile ago

Academia de Haos a Poliției Române: „Jurați credință confuziei!”

Ceremonia absurdului: jurământ cu bilețelul alb în mână Debutul în carieră al promoției iulie 2026 de la Academia de Poliție...

Exclusiv3 zile ago

ANP, în căutare de buton „RESET”: de la Autoritate la Folderul JUNK al statului român

„Dezvăluie Federația”: când generalul bâlbâie ordine, barca penitenciarelor ia apă Dezvăluie Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor că ANP...

Exclusiv4 zile ago

Curtea de Conturi bate cu ciocănelul în nor: „Mafia antigrindină” a tras pe lângă lege, dar la țintă în buget/Documente

Sub cerul României, legea e „sub limita de cuantificare” În timp ce fermierii stau cu ochii în nori și cu...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv