Exclusiv
,,Dă dreapta” și ,,dă stânga”/Despre cei născuți din lup și care conduc Romania și AZI, la 73 de ani de la naționalizare
S-au implinit 73 de ani de la nationalizare. Am scris in urma cu 4 ani un articol, mertia sa il recititi. Mai ales ca ramane valabila si se intareste concluzia: on the left side – there is nothing right / on the right side, there is nothing left. (Pe stanga, nimic nu e in regula. Pe dreapta – nu a mai ramas nimic – nimic pentru populatie). ,,Dă stânga” și ,,dă dreapta”:
,,Înterprinderile smulse din mâinile lacome ale exploatatorilor…”…devin bun comun al întregului popor. Consiliul de Miniștri a adoptat și Marea Adunare Națională a votat în unanimitate legea pentru naționalizarea întreprinderilor industriei miniere, bancare, de asigurări și de transport”, titra în 13 iunie 1948 ziarul ,,Scânteia” relatând Legea 119 din 11 iunie 1948.

Prin legea 119/11 iunie 1948, comuniștii au naționalizat tot (asta înseamnă confiscarea și transformarea în proprietate publică. În fapt erau 77 de categorii de înterprinderi, miniere, petroliere, industria zahărului, industria textilelor, industria chimică, companii de credit și asigurări, trecute în managementul statului comunist. Asta știm toți și imediat voi descrie ceea ce nu știm toți.
Dar că înainte, nu doar momentul naționalizării vreau să îl subliniez prin acest articol. Ci alte 5 aspecte:
- În ticăloșia nerespectării dreptului fundamental la proprietate, comuniștii au păstrat măcar aparențele de reparare a acestei ticăloșii;
- Peste ani, după 1989, descendenții pe linie de ticăloșii ale comuniștilor au fost chemați ,,să repare” efectele naționalizării. Îmi păstrez opinia bazată pe tradiția populară: ce se naște din lup, oaie mănâncă.
- Cei născuți din lup au fost puși să ,,supravegheze” industriile procesul de privatizare, respectiv redarea în mâini private a : întreprinderilor industriale, extractive și miniere, bancare, de asigurări și de transport. Argumentele în privința supravegherii de către lup a activității bancare le găsiți aici, cele din asigurări aici, iar în privința întrepriderilor industriale aici și aici, iar despre transporturi, spre exemplu aici și mai ales AICI. Cazurile demonstrate și citate anterior demonstrează doar că o haită constituită înainte de 1989 s-a transformat în mafie imediat după nu pentru a privatiza corect și gestiona corect economia României ci pentru a își pune în propriile ,,gheare” activele naționale.
- Ca mjiloc pentru acest lucru, cei născuți din lup au fost puși să gestioneze restituirea înterprinderilor și proprietăților naționalizate de lup. Ca rezultat, doar 5% (10.000) dintre cei abuzați de regimul comunist (200.000) prin confiscări și naționalizări au făcut obiectul ,,restituirilor” prin Fondul Proprietatea, creat expres în acest scop, pe baza activelor economiei naționale construite de comuniști pe baza resurselor naturale ale României și transferate Fondului Proprietatea. Marea majoritate a minorității de 5% a reprezentat restituirea către samsari de drepturi litigioase, care și-au folosit pârghiile securistice din perioada comunistă, supraviețuitoare peste ani (judecători, avocați, administrație), astfel încât procentul real al celor care ar fi trebuit despăgubiți este probabil în jur de 1%.
- Până când România va interzice celor născuți din lup, printr-o lege a lustrației, să administreze autorități ale statului român și statul însăuși, economia României va fi simulată în continuare simulată. Pentru că, așa cum am învățat din Cartea Junglei, puterea lupului este haita.
Vestea bună din ultimul an este că haita începe să dispară. Da, furtul de active și sume de la națiuni nu mai sunt tolerate LA NIVEL GLOBAL întrucât reprezintă principala sursă de finanțare a terorismului și de sărăcire a populației globale, și numai o chestiune de timp până când reflectorul global va fi aprins integral asupra celor care au furat economia națională a României, în scopul ,,reparării” ticolășiilor regimului comunist, comițând ticăloșii chiar și mai mari decât ale predecesorilor. Am anumit acest lucru parte a operațiunii la nivel global, GAME OVER.
Am citit pentru prima oară Legea de naționalizare 119/11 iunie 1948, în urmă cu 5 ani. Și am constat atunci că, în ticăloșia lor, foștii comuniști mimau măcar respectarea drepturilor omului (pe care în mod categoric nu au respectat-o).
Și aici scriu ceea ce nu știm toți:
Puțini știu Capitolul 4 al legii confiscatorii (119/1948). Iată ce spune, în 1948, acest capitol: ,,statul îi va compensa pe proprietarii și acționarii companiilor naționalizate. Pentru aceasta, va crea Fondul Industriei Naționalizate. Fondul va emite obligațiuni (în favoarea foștilor proprietari) care vor fi răscumpărate din profiturile viitoare ale companiilor naționalizate”. În sine o ticăloșie așa cum comentam la un moment dat: e ca și când ai fi deținut un taximetru care a fost confiscat de guvern iar din activitatea viitoare de taximetrie gestionată de stat cu taximetrul confiscat vor fi generate profituri ce vor destinate reparării prejudiciului confiscării taximetrului. O ticăloșie, dar totuși o formă de mimare a consecințeler confiscării abuzive.
Mi-am adus aminte de acest aspect azi, știind că în urmă cu 5 ani am scris un articol care este valabil sută la sută și astăzi:
In Romania, on the right side there is nothing left
Confirm imediat că astăzi încă este valabil acest lucru. Și încă unul:
In Romania, on the left side there is nothing right
Doar 3 argumente pentru prima afirmație și anume că ,,în partea dreaptă, nu a mai rămas nimic”.
- Sunt două partide parlamentare relevante ,,dă dreapta”. PNL și USR. PNL este partidul care l-a propulsat în poziția de Președinte (întâi al PNL și apoi al României) pe Klaus Iohannis. PNL-ul care l-a propulsat pe Klaus Iohannis Preșdinte a fost cel i-a inclus pe membrii marcanți ai PDL, responsabili de privtizarea pe nimic a eocnomiei Românești (1997-2000) și inclusiv pentru finalizarea privatizărilor pe nimic Rompetrol și Petrom (ambele Legi de privatizare au fost promulgate în 2005 de candidatul alianței DA (PNL-PD), ajuns Președinte. În cazul Rompetrol privatizarea a început în mandatul de prim-ministru al lui Mugur Isărescu – menționat cu rol activ de premier în comunicatul DIICOT privind privatizarea Rompetrol către grupul de interese al lui Dinu Patriciu, cu bani furați de la statul român. În cazul Petrom, legea care îngheța redevențele petroliere la un nivel mizerabil a fost trecută de Parlament în mandatul de premier al lui Adrian Năstase – din partea stângii, cu voturile PNL și PD și promulgată ulterior de Traian Băsescu.
- USR, partid de dreapta, a făcut recent obiectul demisiei lui Nicușor Dan din funcția de Președinte – cel care a fondat USR.
- PNL-PD a inventat în 2005 Fondul Proprietatea, din care s-a înfruptat, prin restituiri samsarilor de drepturi litigioase. La PNL candidează cu șanse Cristian Bușoi, cel care a făcut avere din retrocedări prin fondul Proprietatea (suspectez că din drepturi litigioase).
Doar 3 argumente pentru cea de-a doua afirmație: ,,în partea stângă, nimic nu este corect”.
- Stânga a venit la putere în decembrie 2016 și și-a format guvernul, cu un premier ,,dă stânga”, în ianuarie 2017. Primul act major al ,,stângii” a fost Ordonanța 13 prin care propunea redefinea abuzul în serviciu cu efect al exonerării de răspundere penală inclusiv a celor care au privatizat pe nimic și fraudulos economia României. Prin aceiași Ordonanță 13, guvernul ,,dă stânga” propunea amnistierea faptelor de corupție inclusiv a acelora care nu au început să fie instrumentate (și nedescoperite) până la 1 ianuarie 2017. Beneficiari reali ar fi fost inclusiv cei care au furat economia națională în numele trecerii la economia de piață.
- După ce, fiind desconspirată și pusă internațional la zid, guvernarea ,,dă stânga” și-a anulat ordonanța frauduloasă, ,,stânga” din România a încercat, prin cod fiscal, să albească sumele nejustificate prin impozitarea cu 0-16%, inclusiv a sumelor provenite din infracțiuni (furarea activelor naționale, privatizări frauduloase, etc.). O dorință mai veche și a ,,dreptei”.
- ,,Stânga” tocmai ce și-a anulat efortul pe care l-a susținut intens după povestea albirii sumelor, și anume de a majora până la dublare cu efect de la 1 iulie 2017, a salariilor tuturor bugetarilor, deși cunoaștea că economia gestionată de ea, nu deține resursele necesare. Această a treia chestiune ar fi creat premizele ca pentru prima oară în 100 de ani, generația care urmează după cea prezentă, să o ducă mai prost decât cea următoare. Pentru prima dată în 100 de ani!
În mod evident, cele 3 lucruri ale stângii arată că, în chestiuni esențiale ,,în partea stângă, nimic nu este corect”.
Apreciez totuși că, fiind desconspirată șubrezimea și devoalate public argumentele reale față de cele publice ale celor 3 intenții, actuala stângă de guvernare, și-a anulat intențiile frauduloase.
Responsabilitatea unei guvernări constă nu numai în ceea ce majoritatea parlamentară câștigătoare decide să facă prin impunerea guvernării în urma programului de guvernare ci mai ales, în opinia mea, prin ceea ce se abțină să facă din ceea ce a promis în campania electorală. Primele două puncte nici măcar nu au fost promise prin programul electoral (de unde și concluzia mea că guvernarea ,,dă stânga” a fost doar mâna prin care un nucleu mafiot și transpartinic a încercat să își protejeze activele furate într-o lume în care aceastea nu mai pot fi protejate), dar al treilea se afla în programul de guvernare.
În cazul în care ,,stânga” va face însă vreo remaniere în curând, în opinia mea, primul care ar trebui remaniat este cel al cărui nume a fost avansat public ca ,,strateg” și ca șef al comitetului de evaluare a programului de guvernare, respectiv Darius Vâlcov, cercetat pentru spălare de bani și luare de mită. În opinia mea o astfel de ,,remaniere” ar fi de natură să arate că ,,mâna” care a promovat albirea sumelor nejustificate inclusiv în actuale guvernare, dar mai ales cei care au dat comanda mâinii, sunt lustrați din poziția de a mai încerca să vulnerabilizeze economia României. După Vâlcov ar urma în mod clar Grindeanu, Viorel Ștefan, Olguta Vasilescu care, în opinia mea, pur și simplu nu au avut capacitatea să înțeleagă ce intenționează în mod real guvernul pus pe numele prim-ministrului Grindeanu.
Concluziv, la 69 de ani de la naționalizare și la aproape 28 de ani de la ,,revoluție”, în România, în partea dreaptă, nu a mai rămas mai nimic, iar în partea stângă, nu este mai nimic drept.
Paradoxal, în această situație fără precedent în ,,noua democrație” de după 1989, ,,mediatorul” este Președintele Iohannis, provenit din partea ,,dreaptă”. El însuși un beneficiar nelegal, prin fraudă, a unei ,,restituiri” a unei proprietăți intrate înainte de 1989 în patrimoniul public, și nu confiscată și intrată în urma lipsei de moștenitori a fostului proprietar. Printr-un testament, reținut ca fals de către instanța de la Brașov, familia Iohannis s-a pretins în fals moștenitare a proprietății.
Instanțele de la Brașov au reținut că: ,,În ceea ce priveşte fondul cauzei, analiza acestuia trebuie să pornească de la cele constatate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr 33/2005 a Tribunalului Brașov şi anume la împrejurarea că certificatul de moştenitor nr 90/1999 a fost declarat NUL ABSOLUT pe motiv că este fondat pe o cauză ILICITĂ şi s-a emis PRIN FRAUDAREA LEGII. (…) CAUZA ILICITĂ izvorâtă din FRAUDAREA LEGII ce a invalidat certificatul de moștenitor se extinde şi asupra contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, terţii, în speţă doar pârâtul KLAUS WERNER JOHANNIS NEFIIND APĂRAT DE PREZUMŢIA DE BUNĂ CREDINŢĂ, faţă de AMPLOAREA OPERAŢIUNII ILICITE rezultată din hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate (…) Actul juridic subsecvent, întemeindu-se pe un act juridic INCHEIAT PRIN FRAUDAREA LEGII SI FONDAT PE O CAUZA ILICITA, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei credinţe a terţului, mai ales că ACESTA ESTE SOŢUL celeilalte părţi contractante care la rândul său a participat la întocmirea actului nul iniţial”.
Iohannis, devenit Președinte ,,dă dreapta”, a încercat până în ultima clipă să-și păstreze în proprietate activele obținute prin fals, cu putere de lucru judecat, fiind susținut și apărat în aceste demersuri de un fost lucrător al Securității comuniste ,,dă stânga” dinainte de 1989, așa cum am arătat aici.

Ca și concluzie generală, opinez că o astfel ,,dă dreapta” și o astfel ,,dă stânga”, moderate de un astfel de ,,proprietar” de imobile scăpătat, nu sunt compatibile cu România ca stat membru NATO și al Uniunii Europene și că este doar o chestiune de timp (și nu foarte mult timp) până când România va deveni compatibilă, prin purificare în administrație (cazurile Isărescu și Mișu Negrițoiu) și justiție (desecretizarea arhivei SIPA, decizie publicată în Monitorul Oficial), cu statutul de țară membră NATO, a Uniunii Europene, a spațiul Schengen și compatibilă în justiție cu o purificare ce nu va mai necesita mecanismul MCV. ,,Știm tot ce se întâmplă”, a spus Donald Trump. Chiar îl cred, așa cum cred că România se află în câmpul tactic al operațiunilor de stopare a furtului de active și bani de la propria națiune de persoane ,,dă dreapta” sau ,,dă stânga”, operațiune la nivel global. În câmpul tactic al operațiunii: GAME OVER, dezvaluie analistul Radu Teodor Soviani. (Cerasela N.).
Exclusiv
Mascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală
După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de anticorupție – la rubrica „așa nu” – povestea lui Marius Lucian Fulga la Penitenciarul Giurgiu pare să se fi încheiat, în sfârșit, cu un „adio” lacrimogen pe grupul de WhatsApp al unității. Dar întrebarea nu este cum a plecat Fulga, ci cum de a fost ținut în brațe atâta timp. Și, mai ales, de ce un întreg sistem a acceptat ca Penitenciarul Giurgiu să devină o combinație între SRL de familie, sală de forță pe steroizi și cimitir statistic pentru deținuți.
Incisiv de Prahova a documentat, în repetate rânduri, acest carusel grotesc de incompetență și complicități – de la morți suspecte și evadări, până la „afaceri dentare” de familie. Demiterea de acum nu este un fulger pe cer senin, ci doar confirmarea oficială a unui eșec managerial prelungit, girat ani de zile de Administrația Națională a Penitenciarelor și de Ministerul Justiției.
Giurgiu, mormântul miniștrilor: patru revocări, zero lecții
Penitenciarul Giurgiu a fost prezentat, ani la rând, ca un model de siguranță maximă. În realitate – așa cum a relatat Incisiv de Prahova – a devenit un caz-școală de „așa se face praf o instituție”.
Sub bagheta lui Marius Lucian Fulga, justiția a fost trimisă la colț, iar regulamentele au ajuns hârtie igienică administrativă. Omul a fost revocat de mai multe ori, de miniștri diferiți, pentru „grave nereguli”. Apoi, miraculos, readus în funcție, de fiecare dată mai lustruit în funcție decât înainte.
În dreptul lui Fulga s-au adunat, în timp, acuzații și scandaluri pe care, într-un stat normal, nici măcar nu le-ai pune în aceeași propoziție cu termenul „director de penitenciar”:
- puneri în libertate eronate, urmate de operațiuni de recapturare costisitoare – detalii relatate în investigațiile Incisiv de Prahova;
- evadări în serie de la Giurgiu, inclusiv deținuți „foarte periculoși” strecurați printre foi de externare medicală;
- un deces în timpul unui control inopinat al Corpului de Control al ministrului Justiției Cătălin Predoiu – coincidență administrativă, desigur;
- sancțiuni disciplinare pentru acte de corupție, constând în primirea de bunuri de la familia unui deținut;
- un dosar penal „rezolvat” la nivel de sancțiune administrativă, după cum a semnalat presa, în loc să fie dus până la capăt în instanță.
Și, peste toate, eterna întrebare: cum ajunge un astfel de personaj să fie „împuternicit” iar și iar, fără concurs, în fruntea unei unități de maximă siguranță?
Clanul Fulga: de la celulă la biroul directorului, tur-retur
Dacă tot vorbim despre „resurse umane”, cazul Fulga seamănă mai degrabă cu o dramă de familie decât cu o organigramă serioasă.
Potrivit informațiilor apărute în presă, inclusiv în Incisiv de Prahova, fratele lui Marius Fulga, poreclit „Struțu”, și cumnata sa se află în detenție la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova pentru trafic de persoane și alte fapte penale. O coincidență de destin: rude după sânge, despărțite doar de tipul de legitimație – unii cu card de acces, alții cu cartela de deținut.
Nici soția nu lipsește din tablou. Ofițer educator la Penitenciarul Giurgiu, aceasta este cercetată penal, conform relatărilor din presă, pentru fals în înscrisuri, uz de fals și înșelăciune, într-un dosar privind deconturi medicale fictive pentru lucrări stomatologice inexistente. Decontul acestor „lucrări” ar fi fost aprobat chiar de directorul Fulga, în calitate de șef al unității – motiv pentru care și el a ajuns vizat într-un dosar de abuz în serviciu.
Când fratele și cumnata sunt la Craiova pentru trafic de persoane, soția e în dosar cu deconturi „cosmetizate”, iar tu, director, ești asociat cu abuz în serviciu și scandaluri succesive, nu mai vorbim de „imagine instituțională”. Vorbim de un caz-școală al prăbușirii credibilității unei întregi structuri.
Dosarele se spală la ANP: „împăcări” cu pixul și ședințe la UPU
Pamfletarul ar râde, dar juriștii se înfioară. Incisiv de Prahova a dezvăluit cum, pentru a-și salva soția și, implicit, propria poziție, Marius Fulga ar fi încercat în repetate rânduri să-și împingă subalternii în zona penală.
Concret, comisarul Dinu Dănuț, director adjunct pe pază, ar fi fost presat să semneze în locul directorului un acord de împăcare între părți, în dosarul privind deconturile medicale. Actul ar fi fost oricum ilegal, împăcarea nefiind posibilă în lipsa recuperării prejudiciului și a acordului real al părților.
Omul, nevrând să devină complice, a ales soluția disperată: „boală administrativă”. A lipsit de la ședințele cheie invocând stări de rău și ajungând la UPU Giurgiu exact când se pregătea „spălătoria” de dosar. Când cadrele de conducere intră în Urgențe ca să nu intre în ilegalitate, sistemul nu mai e bolnav. E în colaps moral.
Pe alt palier, Fulga ar fi reușit să obțină semnătura directorului Direcției Management Resurse Umane din ANP pe un astfel de acord, în ciuda unei adrese clare a directorului general al ANP care interzicea explicit semnarea oricărui document legat de dosar. Acolo unde litera legii spune „nu se poate”, pixul „relațiilor” a scris „ba se poate”.
Giurgiu – unde morții răspund la apel și steroizii intră pe poartă
În timp ce conducerea jongla cu acorduri, rude și intervenții, în penitenciar se murea. La propriu.
Incisiv de Prahova a relatat despre cazuri de deținuți găsiți morți în celule, în condiții suspecte. În martie 2022, un deținut a fost descoperit decedat, existând suspiciuni că ar fi fost victima unei agresiuni, pe fondul unei violențe tot mai greu de controlat în interiorul unității. Cel mai recent, pe 2 ianuarie 2026, un deținut de 55 de ani, condamnat pentru conducere sub influența alcoolului, a fost găsit fără suflare la apelul de dimineață. Oficial, „fără urme de violență”. Neoficial, după atâtea episoade obscure, încrederea în comunicatele standard a ajuns la zero.
La capitolul „siguranță”, Giurgiu a bifat și evadări care au făcut deliciul presei. Un deținut considerat periculos a reușit să fugă de sub escortă, din spital (Floreasca sau Bagdasar Arseni – detaliul exact e insignifiant într-un tablou general de haos).
Pe partea de integritate a personalului, Incisiv de Prahova a prezentat cazul unui angajat prins cu aproape 400 de comprimate de dianabol, substanță dopantă, încercând să le introducă în penitenciar. Când unitatea începe să semene cu un amestec între sală de forță, farmacie la negru și cimitir statistic, oricât „comunicat oficial” ai emite, realitatea urlă mai tare.
Mascații, ultimul capitol: cine plătește nota de plată?
Elementul de noutate: mandatul lui Marius Lucian Fulga la conducerea Penitenciarului Giurgiu s-a încheiat. Plecarea lui este privită de mulți angajați nu ca o reformă, ci ca o constatare tardivă a unui eșec managerial pe care ei îl suportă de ani de zile.
În paralel, un nou scandal lovește unitatea: mai mulți angajați ai structurii de intervenție sunt cercetați pentru modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu. Pentru oamenii din interior, întrebarea este clară: de ce răspund doar cei de jos, în timp ce arhitecții climatului toxic au fost protejați ani la rând?
Lipsă de personal, volum uriaș de muncă, ore suplimentare, stres cronic, riscuri profesionale gestionate defectuos – toate acestea nu pot fi separate de deciziile conducerii. Orice manager minimal decent știe că răspunderea nu înseamnă doar semnături pe programe, ci asumarea efectelor acelor decizii asupra oamenilor din subordine.
ANP, între orb și complice: cum se reciclează un director cu probleme
Demiterea actuală nu este primul episod în care numele lui Fulga dispare de pe ușa biroului de director. Au existat și alte revocări, alte „pauze”, alte rocade de culise.
Inevitabil apare întrebarea: care sunt criteriile reale după care Administrația Națională a Penitenciarelor selectează, evaluează și menține managerii în funcții de conducere?
Când un director:
- este revocat de mai multe ori;
- este asociat public cu dosare disciplinare și penale;
- are familia direct implicată în scandaluri judiciare;
- conduce o unitate unde au loc decese suspecte, evadări, scandaluri de corupție și trafic de substanțe;
… și totuși este reîmputernicit din nou și din nou, problema nu mai este „cazul Fulga”. Problema este sistemul care îl reangajează în vârf.
Aici nu mai vorbim de o eroare de resurse umane. Vorbim de un mecanism de protecție reciprocă, în care managerul cu schelete în dulap devine, paradoxal, mai ușor de controlat.
Mesajul de adio: lacrimi pe grup, tăcere în fișele de post

„Bună ziua. Dragi colegi țin să va mulțumesc pentru activitatea desfășurată pe perioada cât am îndeplinit atribuțiile de director al unității.
Sunteți oameni minunați, oameni care știu să facă lucrurile cât mai bine, oameni cu care mă mândresc. Din păcate în aceste zile unitatea s-a confruntat cu un incident f grav, pe care nu și l-a dorit nimeni. Ca urmare a acestei situații, am solicitat încetarea împuternicirii în funcția de director al unității. Urmează ca în viitor să avem un nou director care va ști să facă unitatea să funcționeze la alte standarde sub îndrumarea conducerii eșalonului superior.
Le mulțumesc tuturor pentru activitatea desfășurată în această perioadă. În această unitate sunt oameni deosebiți. În această unitate, mulți oameni țin la această unitate și pun mult suflet în activitatea desfășurată. Vă doresc tuturor multă sănătate și mult succes în continuare în tot ceea ce vă propuneți să realizați. Cu deosebit respect, Marius Fulga”.
Este mesajul de adio al lui Marius Lucian Fulga pe grupul penitenciarului. Un text plin de cuvinte calde, de elogii la adresa personalului și de regret față de „incidentul foarte grav” care, iată, „l-a obligat” să ceară încetarea împuternicirii.
Nicio vorbă însă despre:
- dosarele disciplinare și penale relatate de presă;
- evadările și morții de la Giurgiu;
- presiunile asupra subordonaților;
- climatul de frică și uzură profesională;
- „afacerile” de familie care au compromis moral instituția.
Un mesaj de adio impecabil ca formă, gol ca asumare. Exact tipul de discurs care a îngropat credibilitatea sistemului penitenciar: politicos, corect gramatical, complet divorțat de realitate.
După Fulga, potop sau reformă?
Demiterea lui Marius Lucian Fulga nu trebuie tratată ca schimbarea unui nume în organigramă, ci ca proba scrisă a falimentului unui model de management.
Angajații Penitenciarului Giurgiu – cei care trag ture suplimentare, intră în secții cu risc, gestionează conflicte și se întorc acasă cu stres și oboseală cronică – au dreptul la ceva mai mult decât lozinci și „mulțumesc pentru activitate”. Au dreptul la:
- criterii clare și stricte de numire a directorilor;
- evaluări reale, nu formale;
- protecție în fața abuzurilor de sus;
- un climat de lucru în care integritatea nu e opțională.
Incisiv de Prahova a descris, pas cu pas, cum Penitenciarul Giurgiu a devenit oglinda strâmbă a unui sistem întreg: combinație toxică de incompetență, complicitate politică și lipsă totală de asumare.
Dacă după acest episod ANP și Ministerul Justiției se mulțumesc să numească „un alt Fulga” cu alt nume, spectacolul grotesc va continua. Morții vor răspunde în continuare la apel prin „fără urme de violență”, evadările vor fi „incidente izolate”, iar mesajele de adio vor curge lacrimogen pe grupuri interne.
EPILOG:
Mascații pot închide, pentru o zi, ușa unui birou de director. Dar doar o lustrare reală a criteriilor de numire și menținere în funcție poate închide, cu adevărat, fabrica de scandaluri numită „management penitenciar la români”.
Până atunci, cortina rămâne întredeschisă. Pentru că, în România, chiar și când pare că s-a terminat spectacolul, de obicei urmează… bis-ul. (Cerasela N.).
Exclusiv
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică
România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o republică a cărților de vizită fără nume, unde miliarde de euro se decid la „diverse” pe ordinea de zi a unor ședințe secrete, sub pretextul comod și elastic al „securității naționale”.
Cazul în care gigantul tehnologic chinez Huawei a dat în judecată statul român – solicitând anularea Deciziei Prim‑ministrului nr. 81/2024 și a Hotărârii CSAT nr. 35/2024, prin care i s-a respins autorizarea pentru 5G – a smuls cortina de pe una dintre cele mai toxice aberații legislative din ultimii ani: Legea nr. 163/2021. Aceasta, prezentată public drept gardian al „infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național” și al „condițiilor implementării rețelelor 5G”, este, în fapt, manualul prin care structurile de securitate națională își bagă bocancul direct în piața economică liberă.
Textul complet al minunii legislative poate fi admirat, în deplină splendoare birocratică, în Monitorul Oficial, prin intermediul portalului legislativ al statului român:
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/279515
CSAT – noul regulator de piață: „Nu-ți spun de ce, dar ești periculos”
Mecanismul e simplu și brutal: CSAT emite un aviz – negativ, desigur – pe baza unor criterii atât de vagi și geostrategice încât nici măcar nu mai contează realitatea tehnică. Nu trebuie demonstrat nimic public, nu trebuie făcut niciun audit tehnic transparent, nu trebuie explicat cum, când și de ce este un furnizor periculos. E suficient să fie „dintr-un stat care nu ne place la știri”.
În baza Legii 163/2021, aceste avize secrete devin, practic, acte de condamnare economică. Companii reale, cu investiții reale, cu echipamente reale, sunt decapitate prin hârtii clasificate, inaccesibile, transformate în ghilotine administrative puse în mișcare de Guvern, cu Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024 ca exemplu de manual.
Întrebarea elementară rămâne: cum poate o companie să se apere de acuzații pe care nu are voie să le citească, să le verifice sau să le combată?
Curtea de Apel București oprește banda rulantă: „Până aici!”
Sistemul juridic de la București, în ciuda reflexului tradițional de „executare cu explicațiile la dosar”, a intrat într-un blocaj interesant. Curtea de Apel București a făcut un gest rarisim: a admis cererea Huawei și a trimis Legea 163/2021, în întregime, în fața Curții Constituționale a României (CCR), ridicând o excepție de neconstituționalitate care zguduie din temelii întreaga construcție legislativ-securistică a „5G-ului românesc”.
Ca să fie circul complet, instanța a pus cauza și pe pauză, până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va lămuri, prin cauza-pilot C‑354/24 – Elisa Eesti AS, cum se împacă „securitatea națională” cu dreptul european, atunci când politicienii încearcă să pună lacăt pe piața telecom sub acoperire militarizată.
La termenul din 1 iulie 2026, Curtea de Apel București a decis suspendarea judecății. Soluția consemnată în stilul inimitabil al limbii de lemn judiciare spune, de fapt, un lucru foarte clar: instanța nu mai este dispusă să semneze în alb deciziile secrete ale CSAT:
„În baza art. 413 alin.1 indice 1 CPC suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C‑354/24 Elisa Eesti. Prorogă aprecierea asupra oportunităţii suspendării cauzei în temeiul disp art 413 al 1 CPC generată de sesizarea CCR, până la reluarea judecăţii cauzei. Prorogă examinarea cererii privind suplimentarea probatoriului, inclusiv asupra aspectelor referitoare la tardivitatea formulării cererii de suplimentare a probatoriului în şedinţa din data de 03.06.2026, până la reluarea judecăţii. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.07.2026.”
Documentul oficial poate fi consultat, în toată gloria lui tehnică, pe portalul instanțelor:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433823&id_inst=2
Dublul front: Constituția vs. CSAT, Europa vs. „Strict Secret”
Legea 163/2021 se află acum sub un dublu microscop – unul național, la CCR, și unul european, la Luxemburg.
1. CCR: Constituția, decor sau instrument real?
Prin sesizarea CCR, Curtea de Apel București a recunoscut, implicit, că ceva este profund putred în structura Legii 5G. Îndoielile nu sunt „tehnice”, ci de esență:
- CSAT primește puterea de a emite avize negative pe baza unor „criterii” care nu trec nici testul clarității legii, nici pe cel al controlului judiciar: factori „geostrategici”, suspiciuni difuze, evaluări care nu au nevoie să fie susținute de expertize tehnice transparente.
- Deciziile bazate pe aceste avize secrete afectează direct drepturi și libertăți fundamentale: libertatea economică, dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil, principiul proporționalității. Cu alte cuvinte, Constituția este invitată politicos să ia loc în spate, în timp ce CSAT conduce mașina.
Miza la CCR este uriașă: se va decide dacă România mai are un stat de drept funcțional sau doar un decor constituțional, folosit pentru poze festive în timp ce deciziile reale se iau în birouri fără ferestre.
2. Secretizarea probelor: Justiție „în orb” la ordin
În fața instanței, statul român nu s-a obosit cu argumente tehnice: a fluturat, în schimb, stegulețul roșu al „secretului de stat”. Hotărârile CSAT sunt clasificate, deci nu se discută, nu se verifică, nu se contrazic. Guvernul a urmat linia, mecanic, prin Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024, transformând un act politico-militar opac într-o condamnare administrativă fără motivare tehnică publică.
Rezultatul: compania afectată nu are acces la acuzațiile care o privesc în mod direct. Statul se judecă cu tine invocând documente pe care nu ai voie să le cunoști. Iar această farsă procedurală este vândută drept „stat de drept” și „protecția interesului național”.
Luxemburgul taie macaroana: securitate națională, da; cec în alb, nu
În timp ce autoritățile române par convinse că sintagma „securitate națională” funcționează ca un detergent universal pentru orice abuz, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin cauza C‑354/24 – Elisa Eesti AS, vine cu o analiză rece și devastatoare pentru asemenea practici.
În concluziile sale, Avocata Generală Tamara Ćapeta – document public disponibil aici, în limba română:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/document/C/2024/C-0354-24-00000000RP-01-P-01/CONCL/317929-RO-1-html
și referința de pe portalul de jurisprudență:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/jurisprudence?sort=DOC_DATE-DESC&searchTerm=%2522C%252D354%252F24%2522&publishedId=C-354%2F24 – trasează câteva linii roșii clare:
- Securitatea națională nu anulează dreptul UE. Articolul 4 alineatul (2) TUE spune clar că securitatea națională rămâne responsabilitatea statului membru. Dar măsurile adoptate trebuie să respecte Directiva (UE) 2018/1972 – Codul European al Comunicațiilor Electronice (CECE). Cu alte cuvinte, nu poți pune ștampila „Strict Secret” pe o decizie și să pretinzi că ești deasupra dreptului european.
- Nu există interdicții pe bază de „miros” geopolitic. Excluderea unui furnizor de pe piață este o restricție severă a libertății de a presta servicii (art. 12 CECE). Ca să fie acceptabilă, trebuie justificată printr-o analiză de risc concretă și demonstrabilă:
- Cum influențează statul terț furnizorul?
- Ce parte din rețea este afectată – nucleul (Core) sau doar segmentul periferic (RAN)?
- Care este natura și intensitatea riscului? Suspiciunile politico-mediatice, conferințele de presă și comunicatele alarmiste nu țin loc de probă.
- Proporționalitate și drept de proprietate (art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale). Interdicția nu poate transforma echipamente cumpărate legal în fier vechi peste noapte, doar pentru că așa a decis, pe tăcute, un consiliu de securitate. Statul trebuie:
- să prevadă perioade de tranziție rezonabile;
- să minimizeze pierderile disproporționate pentru operatori;
- să evite, pe cât posibil, declanșarea unor avalanșe de despăgubiri plătite din bani publici.
Cu alte cuvinte, ceea ce în București se vinde ca „strategie de securitate” riscă să fie interpretat la Luxemburg drept simplă improvizație abuzivă, ascunsă sub mantia secretului.
Factura finală: cine plătește delirul securistic?
Dincolo de limbajul tehnic, litigiul dintre Huawei și statul român este un test de maturitate instituțională. Și, ca orice test serios, vine cu costuri concrete:
- Consumatorii români vor plăti, în facturi, prețul jocurilor de culise:
- investiții blocate;
- întârzieri în extinderea rețelelor de mare viteză;
- tarife mai mari pentru servicii digitale, pentru că piața este ciuntită cu dalta politico-securistică.
- Bugetul public este plasat într-o loterie rușinoasă:
- dacă Legea 163/2021 va fi declarată neconstituțională de CCR;
- dacă deciziile administrative vor fi sancționate la nivel european pentru lipsă de proporționalitate;
- dacă vor apărea cereri masive de despăgubiri. Toate acestea vor fi plătite, desigur, nu de arhitecții legii sau de semnatarii avizelor secrete, ci de contribuabil.
- Statul de drept devine o lozincă golită de conținut atunci când deciziile economice strategice sunt luate pe baza unor anexe clasificate ale CSAT, inaccesibile controlului public și aproape intangibile pentru controlul judiciar.
Lecția amară: magistrații nu mai vor să fie notari la decizii secrete
Ridicarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea de Apel București și trimiterea Legii 163/2021 pe masa CCR, concomitent cu suspendarea procesului până la decizia CJUE în cauza Elisa Eesti, arată un lucru rarisim în peisajul autohton: o parte a magistraturii române refuză să mai joace rolul de mașină de parafat hotărâri venite „de sus”.
Mesajul este clar: securitatea cibernetică și securitatea națională nu pot fi construite pe:
- avize secrete inaccesibile celor afectați;
- criterii geostrategice elastice și nedovedite;
- decrete de stat major ferite de ochii justiției și ai publicului.
Într-o democrație reală, securitatea se construiește pe:
- audit tehnic serios;
- reguli clare și transparente;
- garanții constituționale respectate, nu ocolite;
- control judiciar efectiv, nu mimat.
Până când CCR și CJUE vor vorbi, România rămâne suspendată între două lumi:
una a Constituției, a dreptului european și a principiilor,
și alta a deciziilor cu ștampilă „Strict Secret”, unde nici dreptul, nici economia și nici logica nu au voie să pună întrebări. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Oameni care ar trebui să știe să calculeze, să verifice și să explice drepturile salariale au ajuns să fie, în practică, dactilografi ai aplicației Maisal: apasă butoane, scot hârtii, ridică din umeri. Restul – „se decide la centru”.
Centralizare cu orice preț: fluturaș unic pentru toată poliția din România
Sindicatul „Diamantul” semnalează tranșant: structurile de financiar din teritoriu nu au habar să calculeze și să explice singure drepturile salariale. S-a ajuns în punctul în care unitățile de poliție cu personalitate juridică nu au nici măcar dreptul să stabilească un format propriu al fluturașului de salariu.
Totul este făcut de Maisal, aplicația informatică administrată exclusiv de Direcția Generală Financiară (DGF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Rezultatul: un fluturaș de salariu unic, „model național obligatoriu”, în care polițistul trebuie să creadă pe cuvânt, iar finanțistul local doar îl tipărește și îl distribuie. Explicații? „Așa scoate sistemul”.
Răspuns oficial de la IPJ Dâmbovița: noi doar printăm, nu gândim fluturașul
Toată această absurditate este confirmată negru pe alb de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, în adresa nr. 15542 din 21.07.2026, transmisă Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, în atenția președintelui Vitalie Josanu (solicitare formulată prin e-mail la petitii.sprdiamantul@yahoo.com).

Sindicatul „Diamantul” a cerut lămuriri în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Cererea, înregistrată la IPJ Dâmbovița sub nr. 15524 din 20.06.2026, viza modul de prezentare și conținutul fluturașului de salariu, precum și competențele unității în adaptarea lui la nevoile polițiștilor.
Răspunsul IPJ Dâmbovița, document oficial:
- salarizarea personalului se realizează „centralizat, pentru întreg aparatul propriu al Ministerului Afacerilor Interne, exclusiv cu ajutorul aplicațiilor informatice”, în conformitate cu art. 86 alin. (7) din anexa VII a Legii nr. 153/2017;
- aplicația Maisal, gestionată de DGF, „generează fluturașii de salarizare într-un format unic, pentru întreg personalul”.
Concluzia IPJ Dâmbovița: inspectoratul nu are competența de a modifica sau elabora un înscris distinct, în format fizic sau electronic, asemănător fluturașului de salariu, adaptat cerințelor salariaților. Mesajul către propriii angajați: „nu noi decidem fluturașul, nu noi îl înțelegem, noi doar vi-l dăm”.
Legea 153/2017, scutul de protecție al DGF: nu e vina noastră, așa zice legea
În aceeași adresă nr. 15542/21.07.2026, IPJ Dâmbovița se baricadează regulamentar în spatele Legii nr. 153/2017:
- art. 86 alin. (7), anexa VII: salarizarea se face centralizat și exclusiv prin aplicații informatice;
- art. 86 alin. (1), anexa VII: documentele specifice resurselor umane se elaborează, se avizează și se aprobă la nivelul fiecărei instituții publice.
Interpretarea practică este halucinant de comodă:
- când polițiștii cer un fluturaș clar, adaptat, li se spune că doar DGF, prin Maisal, poate modifica formatul;
- când vine vorba de responsabilitate, fiecare unitate dă din colț în colț: „nu avem competență, totul e centralizat, totul e pe aplicație”.
În același timp, în baza titlului II al anexei VI la Legea nr. 153/2017, compartimentele de resurse umane și financiar au, teoretic, obligații clare:
- întocmesc, verifică și prezintă spre aprobare statele de funcții;
- calculează și verifică drepturile salariale;
- consiliază salariații în domeniul salarizării.
Teoretic, adică pe hârtie. Practic, consilierea se rezumă la formula magică: „verificați cu DGF, noi nu putem schimba nimic, Maisal știe mai bine”.
Maisal, oracolul salarial al MAI: dacă a ieșit din aplicație, devine adevăr absolut
Aplicația Maisal, gestionată exclusiv de DGF, capătă statut de zeitate tehnologică în salarizarea polițiștilor:
- generează fluturașul unic pentru întreg personalul MAI;
- impune formă, structură și conținut;
- elimină, practic, rolul de specialist al finanțiștilor din teritoriu, reduși la funcția de „operatori de calculator”, exact cum dezvăluie Sindicatul „Diamantul”.
Polițistul întreabă ce reprezintă o anumită sumă sau o anumită reținere de pe fluturaș.
Finanțistul din unitate, care ar trebui să fie capabil să explice, indică spre imprimantă și apoi spre DGF: „așa a venit din sistem, noi doar am tipărit”.
Sindicatul „Diamantul” scoate la iveală un adevăr crud:
- structurile financiare nu mai calculează efectiv și nici nu-și mai asumă explicații detaliate;
- unitățile cu personalitate juridică nu au voie să adapteze nici măcar forma grafică a fluturașului la nevoile polițiștilor;
- toată puterea de informare și interpretare este capturată în mâinile DGF și ale aplicației Maisal, prezentate ca intangibile.
Concluzie amar-ironică: polițistul întreabă de salariu, sistemul răspunde „vezi la Maisal”
Documentul IPJ Dâmbovița nr. 15542 din 21.07.2026, emis ca răspuns la solicitarea sindicală formulată în baza Legii nr. 544/2001 de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, descrie involuntar un tablou de pamflet:
- finanțiștii din teritoriu, descriși de sindicat ca fiind reduși la statutul de simpli operatori de calculator, nu-și mai exercită real meseria;
- DGF controlează formatul, conținutul și „adevărul oficial” al fluturașului prin aplicația Maisal;
- unitățile de poliție cu personalitate juridică sunt transformate în puncte de distribuție de printuri, fără drept de inițiativă;
- polițistul de rând rămâne cu un fluturaș tipărit centralizat, greu de înțeles și imposibil de adaptat.
Lanțul „responsabilității” arată așa:
- polițistul întreabă: „ce înseamnă suma asta?”;
- financiarul local spune: „nu știm, așa a venit din Maisal”;
- Maisal tace, dar fluturașul e deja „lege”;
- DGF privește de sus, acoperită de Legea 153/2017 și de centralizarea absolută.
Textul acesta e scris ca pamflet. Din păcate, ceea ce îl inspiră nu e ficțiune satirică, ci un răspuns oficial al unei instituții a statului român, care confirmă exact ce acuză Sindicatul „Diamantul”: finanțiști reduși la operatori de calculator, polițiști lăsați în ceață, iar adevăratul șef al salarizării – o aplicație informatică numită Maisal, păzită cu strășnicie de Direcția Generală Financiară. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 12 oreMascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală
-
Exclusivacum 3 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 4 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum o ziHipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
-
Exclusivacum 4 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 3 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum o ziO nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
-
Exclusivacum o ziFurtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene



