Iată că ceea ce am scris s-a adeverit. Informațiile de ultimă oră arată că ambasadorul canadian în China, Dominic Barton s-a deplasat la Washington, în ultimile săptămâni, pentru a discuta cu înalți oficiali din SUA, cu scopul de a facilita eliberarea a celor doi Michael. La început Canada a crezut că poate să negocieze în forță cu China. Declarațiile pline de aroganță ale lui Trudeau, apelul la valorile democratice, falsul propagandistic neo-marxist, nu au impresionat însă puterea de la Beijing. Răspunsul chinez, la ceea ce s-a considerat a fi o insultă gratuită a unei puteri nord americane minore (ceea ce Canada este în realitate) a fost imediat. Cei doi Michael arestați deja, au fost acuzați, judecați, iar acum își alteaptă doar pronunțarea sentinței. Problema pe care Trudeau nu a luat-o în calcul atunci când și-a început imorala cruciadă împotriva Chinei este că acuzațiile din proces le pot aduce celor doi (în cazul maximal) condamnarea la moarte (pentru spionaj) sau muncă silnică pe viață, într-unul dintre lagărele comunismului chinez. Doi ani după declanșarea crizei, pericolul unui eșec total pentru Canada este tot mai evident.

Trudeau junior, în măreția sa napoloniană, nu a reușit nici măcar să producă extrădarea cerută de SUA, judecătorul considerând că dovezile prezentate de către procurorii americani, nu pot sta la baza unui process echitabil. Și uite așa, pentru cei care cunosc lumea slab pregătită, dar plină de propagandă mincinoasă a Canadei, era clar că acest conflict nu va putea fi rezolvat rapid și nici favorabil pentru cei doi arestați în China.

Guvernul chinez nu va ceda niciodata pentru a recunoaște o eventuală încălcare a embargoului american împotriva Iranului. Mai ales că acum avem de a face cu o alianță politică internațională China-Iran-Rusia, în fața căreia Canada este chiar lipsită de orice fel de putere sau resurse. Vorbele progresiste și fluid sexuale ale lui Trudeau nu au nici o valoarea în fața Palatului Interzis. Fără a avea solutii reale, fără avea o armată reală, cu o datorie publică care depășește cu mult produsul intern brut canadian, fără relații reale cu lumea de astăzi, fără a avea o bibliotecă citită despre China și realitatea chineză, fără a reuși să discute eficient cu regimul de la Beijing, Trudeau junior s-a trezit obligat să trimită pe ambasadorul său de la Beijing să vorbească Washingtonului. Pentru el, era clar că nu are nici un fel de influență în acest joc internațional nemilos. O mișcare diplomatică care, în primul rând, dezonorează pe actualul ambasador canadian la post în Washington și desfigurează imaginea Canadei. Realitatea este însă prozaică și simplă. Primul ministru canadian nu dorește să își strice imaginea cu un eșec atât de masiv cum va fi cel al refuzului Chinei de a îi elibera pe cei doi arestați, doar pentru că vorbește el despre drepturile omului. Ambasadorul canadian la Beijing negociază în numele guvernului Canadei, avand de transmis o propunerea cu multe necunoscute omologilor săi de la Departamentul de Stat. O umilire a Canadei ne mai văzută până acum, pe care Trudeau junior, cunoscut pentru lașitatea sa politică și morală, o acceptă fără ezitare.

Conform informațiilor, prima data publicate în The Globe and Mail și confirmate de către principalul canal de televiziune canadian CBC, diplomatul canadian și omologii săi din SUA au discutat propunerea unui acord de compensare pentru Huawei, alături de un acord de recunoaștere a vinovăției pentru fiica fondatorului Huawei ca posibile soluții pentru o ieșire din criză. Este foarte clar că aceasta este propunerea canadiană. Pentru că, așa cum declamă sus și tare guvernul de la Ottawa, eliberarea lui Michael Kovrig și Michael Spavor rămâne o prioritate absolută. În timp ce, în spatele ușilor închise, Otawa așteaptă un gest de la Washington, experții din domeniu spun foarte clar ca Ottawa este prinsă între falsitatea propagandei sale, cererea de extrădare americană și situația disperată a celor doi cetățeni ai săi din China. Adică Ottawa traversează un coșmar absolut, pe care nici un stat nu ar dori să îl cunoască.

Căci odată condamnați, cei doi nu mai pot fi eliberați decît prin decret de grațiere al președintelui chinez Xi. Problema este că președintel Xi nu a grațiat, în timpul mandatelor sale, nici un cetățean străin condamnat. Deci, dacă sentințele vor fi pronunțate, acest fapt ar arăta slăbiciunea puterii internaționale canadiene (care nu mai există în realitate de decenii) și ar propune o umilire directă a SUA. După ce am amenințat China cu degetul strâmb de indignare, acum să ne trezim cu doi vașnici luptători pentru dereptuirile omului condamnați, reprezinta clar o pierder fără drept de apel. Nici Trudeau și nici SUA nu pot accepta asemenea înfrângere devastatoare. Prin situația celor doi arestați canadieni, China vorbește lumii și spune clar tuturor, dacă vreți să pățiți ca ei, continuați să acuzați fals companiile chineze.

Este clar că Ottawa trebuie să continue să facă presiuni la Washington pentru că o soluționare a crizei poate veni doar de acolo. Este propunerea prezentată, in extremis, de către ambasadorul canadian o soluție? Se pare că nu, căci recunoașterea oricărei vinovății reprezinta o pierdere de imagine gravă pentru fondatorul Huawei. Cultul personalității, modul în care este tratat ca un zeu de către angajații săi, modelul dictatorial și fără scrupule al afacerilor acestei companii nu vor permite o asemenea recunoaștere a vinovăției. Mai ales, că de doi ani de zile, de când a început această conspirație prost concepută de către SUA și amatoristic pusă în practică de către Canada, fiica fondatorului Huawei neagă cu înverșunare orice încălcare a legii. A cere acesteia acum să semneze un acord de vinovăție este insultătoare pentru Huawei, ca atare compania și zeul său fondator nu vor accepta așa ceva. Ar fi o umilință pentru imaginea de corectitudine și legalitate pe care marile companii chineze au construit-o în fața lumii întregi. Deci soluția nu va veni din partea Huawei.

De partea americană, propunerea ambasadorului canadian nu poate fi nici ea o soluție. După ce regimul Trump a țipat patru ani impotriva Huawei, după ce tot felul de trepăduși diplomatici americani arondați capitalelor țărilor satelit europene au scris mesaje publice de condamnare a Huawei și au cerut legi anti Huawei, actuala administrație să fie dispusă să renunțe la acuzațiile tocmai împotriva fiicei șefului Huawei, ar fi o înfrîngere nu numai politică dar și morală. Acceptând o astfel de soluție, doar pentru a salva doi cetățeni canadieni, ar însemna o pierdere de autoritate în fața celorlalti aliați, mai mult ar însemna confirmarea a ceea ce toată lumea știa de mult timp, că SUA nu au cum să câștige în acest război doar cu declarații despre respectarea drepturilor omului în China. Cum victimile aroganței canadiene nu sunt cetățeni americani, nu exista nici pe acest plan vre-o presiune pentru Washington de a da curs propunerii canadiene.

Ca atare, procesul de extrădare continuă, în paralel cu perioada de așteptare a sentinței celor doi. Trudeau va încerca să puna problema la întâlnirea G7 de la Londra, unde nu va găsi pe nimeni să i se alăture. Subiecte ca Taiwan sau Hong Kong vor monopoliza agenda discuțiilor, dacă nu cumva noul subiect la modă despre Belarus va oculta total destinul celor doi Michael. La summitul NATO, imediat după G7, subiectul nu se poate discuta, alianța neavând nici un instrument legal de intervenție. Doar la Geneva, la întâlnirea sa cu președintele rus Putin, americanul Joe Biden să vrea să discute situația canadienilor.

Încheiam analiza mea de acum doi ani de zile, spunând că doar bunăvoința rusă și ceaiul chinezesc băut împreună de către cei doi leaderi de la Kremlin și Beijing vor putea să soluționeze contenciosul dintre Canada și China. Aveam dreptate. Cum Trudeau cel tânăr a reușit să irite și Moscova, cu declarațiile sale despre Ucraina sau Belarus, Otawa nu are resurse de dialog cu nici o forță capabilă, măcar și umanitar, să ofere o soluție. Insulta fiind prea mare pentru a fi iertată de către China, iar SUA neavând nici un fel de presiune directă de a negocia cu Beijing, Moscova nici în glumă nedorind să se atingă de subiect, Otawa este astăzi singură.

Atunci când nu înțelegi jocul, atunci când declami doar propagandă și dai lecții de democrație, să nu te aștepți la milă. Nimeni, în istorie, nu iartă insultele gratuite. Mai ales când zeci de mii de copii ai națiunii pe care o conduci, au dispărut, de-a lungul deceniilor, în mlaștina criminală a propriei tale societăți. Și tot atatea decenii de-a rândul, ca stat și guvern ai refuzat să anchetezi soarta acelora. Pentru simplu motiv că nu erau albi sau creștini. Deci nu contau pentru societatea canadiană. Erau urmașii nativilor barbari, în viziunea canadienilor promotori ai drepturilor omului.

O întreagă elită canadiană, de la preoți la profesori, de la medici la infirmiere, de la polițiști la primari, împreună cu bisericile canadiene pupătoare de cruci și de icoane, au acoperit un genocid. Nu s-a întâmplat acum 1000 de ani. La scara istoriei puține și pătate de sânge a Canadei albe, aceste crime în masă, la adresa indienilor nativi, s-au întâmplat practic ieri.

Spre groaza și șocul părinților invadați și abuzați, la propriu, de către civilizația canadiană a drepturilor omului, o mică parte dintre copii lor tocmai a fost descoperită, după zeci de ani de la disparitia lor. 215 este cifra raportată, de copii descoperiți, aruncați, fără nume sau minim respect față de memoria lor, în groapa comună săpată pe terenul unui fost internat de stat canadian, în care aceștia erau „civilizați” cu forța. Credeți ca Trudeau a urlat de mânie sau a făcut spume la gură, cerând descoperirea, măcar și în ultimul ceas, a criminalilor canadieni care au permis aceste fapte? Nu, nu a făcut-o. Drepturile omului în acest caz nu există și nu se aplică. Fără comentarii!

H.D. Hartmann