Connect with us

Administratie

Știrile false (fake news)! De pildă: „România stă bine în combaterea pandemiei”

Publicat

pe

Știrile false (fake news)! De pildă: "România stă bine în combaterea pandemiei"Generații la rând, oamenii au trăit cu convingerea că între cuvinte și realitate este corespondență. Și azi, cei de bună credință o fac. Alții cred că cei cultivați imprimă linia în societate. Sau că banul leagă și dezleagă orice. Acum, însă, tot mai puțini neagă faptul că mass media au un rol cheie. Nu este decizie relevantă acum fără mediatizare, de un fel sau altul.
Se și amintesc evenimente create mediatic. De pildă, sunt în discuție reportajele despre ceea ce s-a petrecut în fosta Jugoslavie. Sau în Tunis, când s-a declanșat „primăvara arabă”. Ori în multe locuri din care au plecat evenimente cu impact larg. Recent s-a lansat acuzația că vaccinurile anticovid-19 ale unei firme de pe piață produc coagulări de sânge, pentru ca apoi să se spună că și coagulările pot avea multe cauze. Este tot mai evident că mass media au devenit mijlocitorul între realitate și decizii. Se poate discuta în ce măsură se ajunge la adevăr, dar pare cert că în destule locuri falsurile își fac jocul.

Cum bine știm, falsul înseamnă neadevăr. Când este fals cu intenție, cu scop, avem de fapt minciuni. La propriu, prin știri false (fake news) azi se înțeleg falsuri distribuite în populație ca informație de interes larg. Cele mai multe știri false nu sunt inocente. Scopurile lor sunt deturnarea atenției cetățenilor, chiar influențarea comportamentelor, dacă nu crearea de șanse pentru anumiți inși. Mai nou, este vorba și de bani peșin. De pildă, chiar la noi, s-a observat cum unele publicații au atenuat vorbirea despre politici anapoda, după ce guvernul le-a alocat sume.

Recurg la falsuri cei care nu pot convinge altfel, cauza lor fiind penibilă. O fac cei incapabili de competiție democratică. Și cei care vor să fraudeze sau să profite de atacarea mediatică a cuiva. În niciuna dintre categorii nu sunt astăzi puțini. Un aspect care dă de gândit este formarea reporterilor. Redactorii șefi și directorii de publicații trimit adesea la înaintare, de voie-de nevoie, novici cu pregătire precară. Mulți, bunăoară, nu știu că într-o relatare trebuie reținută și opinia celui în cauză. În orice caz, jurnaliștii versați se plâng de calitatea pregătirii jurnalistice ce se face astăzi la noi. Și nu este de mirare. Pregătirea din facultăți este mai curând săracă în cultură și civism. Se dovedește zi de zi că speranța de a crea jurnaliști fără a-i trece prin experiența altor profesii este la fel de iluzorie ca și aceea de a crea veritabili manageri, regizori, magistrați etc.. De aceea, în țări îngrijite de viața cetățenilor, asemenea profesii presupun o cu totul altă pregătire, începând cu durata acesteia.

Falsul și chiar minciuna s-au extins în societățile timpului nostru. Stimulat de semnalări acute (cea a psihiatrului George Șerban și cea a sociologului Robert Hettlage), un renumit istoric a descris ca domenii ale minciunii scrierea istoriei, analizele economice, științele, viața cotidiană (Wolfgang Reinhard, Unsere Lügen Gesellschaft. Warum wir nicht bei der Wahrheit bleiben, Murmann, Hamburg, 2006). În mass media, el a avut în vedere reclame comerciale și noua „corectitudine politică”, dar a lăsat deschisă lista exemplelor.

În această ordine de idei, nu pot să nu-mi amintesc o carte pe care Constantin Noica, tocmai întors atunci din străinătate, mi-a dăruit-o fiindcă l-a stârnit (Klaus Heitmann, Hrsg., Das Rumänenbild im deutschen Sprachraum, 1775-1918: Eine imagologische Studie, Böhlau Verlag, 1985). Cartea atesta că românii sunt prezentați în imagologia europeană ca stând rău cu adevărul.

Mărturisesc că și mie această singularizare mi s-a părut îndoielnică. Cum se vede și mai bine bine astăzi, pe aceste meleaguri mint senin, ca ceva intrat în natură, cum spunea cunoscutul psihiatru, unii etnici români. Pe lume sunt însă și neromâni care mint. Dacă, de pildă, arunci o privire printre decidenții României actuale – mint inși de diferite origini etnice. Explicația? Minciuna are pe aceste meleaguri origini mai curând în debilitatea statului. După opinia mea, statul român a rămas slab, prea puțin în stare să selecteze oamenii după valoarea lor efectivă și să-i tragă la răspundere pe decidenți, oricine ar fi. De aceea, aici coteriile creează adesea câte un festival al evaluărilor superlative („foarte bun”, „excepțional”, „învățat”, etc.), dar ce rămâne după asemenea scoși în față este de fapt mediocru.

Se poate spune liniștit că, înainte de falsurile mediatice, sunt falsurile politice. La decizii ajung, din nefericire, cum vedem copios pe scena României actuale, inși dintre cei slabi profesional, civic, moral. Nu se poate indica în clipa de față vreun specialist meritos în siajul lor. Iar aceștia nu se pot menține decât falsificând. Să privim, de pildă, falsul cu „v-am adus 81 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană”. Este vorba, pentru cetățeanul lucid, de alocări cuvenite țării pe mai mulți ani, la care se adaugă împrumuturi cu dobândă și granturi cu cofinanțare. Nu i-a „obținut” cineva, ci sunt bani ce reveneau conform unor reguli.

Sau falsul că „România stă bine în combaterea pandemiei”. Am spus de la început că, datorită nepriceperii decidenților, România, deși necirculată și izolată de arterele rutiere și feroviare continentale, plătește mai scump cu infectări și decese (vezi A. Marga, Lecțiile pandemiei, 2020). Acum, Eurostatul confirmă că România decidenților actuali este în față, la decese peste media obișnuită.

Să privim falsul „Comisia Europeană nu ne lasă să mărim alocații, salarii, pensii”. În definitiv, de ce încalci legitimarea democratică și pui un insipid „guvern al meu” când ai dus lucrurile în jos și nu ai program? Când nu ești în stare nici să plătești obligațiile legale? Comisia Europeană nu spune să nu mărești, dar îți spune să te bazezi pe ceea ce ai creat. Sau falsul cu uciderea bietului Arthur. Aceasta a fost pusă la cale în mod condamnabil de neisprăviți ajunși să decidă, în cadrul a ceea ce revista „Der Spiegel” numea justificat „braconajul de stat”!

Nu mass media desfigurează prima faptele. Dar, uneori, contribuie, la rândul ei. Dintre deținătorii de roluri publice de mare amplitudine, nu altcineva decât un președinte american a semnalat expansiunea fake news-urilor și transformarea lor în industrie (Donald Trump, Great again! Wie ich Amerika retten werde, Plassen, Kulmbach, 2016). Probabil că nu a avut tot timpul dreptate, dar nici nu a greșit continuu.

Pentru cine vrea să-și lămurească lucrurile, este limpede că mass media distribuie știrile în societate și că, la propriu, „mediile” fac parte din „sfera publică” a societății. În definitiv, ele sunt intermediarul între decidenți și cetățeanul care suntem fiecare. Uneori în viață avem adevărul nostru, al fiecăruia, de pildă, dacă ținem sau nu la o ființă, și dreptatea noastră, a fiecăruia, de pildă, dacă am însușit bunuri necuvenite sau nu. Mass media sunt chemate să mențină trează conștiința valorilor conviețuirii.

Aproape fiecare deținător de roluri publice semnificative a fost obiectul știrilor false. Unii dintre cei expuși se neliniștesc. Alții nu se obosesc să combată minciunile, fiind convinși de constatarea lui Schiller – „cu proștii nici Dumnezeu nu reușește”. În plus, dacă un ins vrea să mintă, nu-l poți opri. Aș chiar adăuga: „cu neisprăviții Dumnezeu reușește și mai puțin”. Mai ales când un regim clădit pe fals, cum a fost cel din 2004-2014, cum am spus-o la timp, este în spatele falsurilor! Iar regimul actual reeditează ceea ce a fost mai degradat din istorie.

Ca urmare, România va avea de revizuit din greu judecăți date de instituții din sânul ei. Probabil mai mult decât odinioară, căci drepturile nu pot fi reprimate la nesfârșit de forța administrației! Așa cum a revizuit, de pildă, în 1968, în cazul Lucrețiu Pătrășcanu, cum a făcut-o în 1989, în cazurile Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu și ale altor condamnați politici de după Al Doilea Război Mondial. Odată ce se va normaliza ocuparea funcției de președinte la Cotroceni, iar justiția va putea fi emancipată și făcută dependentă doar de seriozitatea legilor și de integritatea judecătorilor, va veni ziua revizuirii proceselor. Mai ales că multe sunt politice – România, în plină epocă de libertate, ajungând iarăși la practica condamnărilor politice! În definitiv, nu pot fi bază de judecare probe false smulse din corespondența privată sau prin extorcare, probe care nu au legătură cu cauza (telepatia), deducții de la vorbe, la fapte, zvonuri, răfuieli sau faptul că „tu nu îmi placi și mă și concurezi”. Nu se cuvin penalizări pentru ceea ce în alte țări se dau amenzi. Este destul să aplici logica simplă ca să-ți dai seama la ce aberații s-a ajuns.

În România actuală, neputând să se legitimeze prin realizări și fiind străini de mijloacele democratice, decidenții falsifică frecvent. Nivelul lor jos întărește credința unora că „în această societate doar mințind se funcționează”. Teza după care degradarea politicii a antrenat degradarea mass media se reconfirmă. Ca să lămuresc cu instrumente mai profunde știrile false, corelez trei realități: politica, rolul social al mass media și specificiul lor. Argumentez în favoarea unei noi înțelegeri a adevărului.

Putem face astăzi un bilanț al felurilor în care se înțelege politica. Nu rezistă considerarea ei ca prelungire a moralei (Aristotel), căci politica este nutrită de aspirația puterii. Nu rezistă nici politica drept dominare a celorlalți (Hobbes), căci nu se rezolvă nimic fără libertăți. Nu rezistă politica drept întruchipare a „spiritului universal” (Hegel), căci lasă loc abuzurilor celor care pretind că îl reprezintă. Nu rezistă politica sub deviza „toate mijloacele în serviciul scopului” (Max Weber), căci îl favorizează pe cel mai tare. Nu rezistă politica în forma „distincției amic-inamic” (Carl Schmitt), căci distruge valorile și, la urmă, comunitatea. Politica este, în concepția mea, activitatea de asigurare a dezvoltării culturale, economice, sociale dintr-o societate în condițiile comunicării generalizate, care este democrația.

Distorsionarea de astăzi a unor suprafețe din mass media, prin controale politice și economice, reactualizează întrebarea: ce scop au mass media? Mi se pare clar că acestea țin de activitățile în serviciul integrării societății (John Dewey). Ele au menirea să ridice, prin comunicare, disponibilitatea la cooperare a actorilor sociali (Parsons). Mass media rămân „mecanisme sociale”, alături de bani și putere, care facilitează coordonarea de acțiuni prin comunicare (Habermas). Ele sunt parte a schimbărilor sociale în direcția „societății deschise” (McLuhan). Dacă am concepe mass media ca mijloace de reducere a contingenței în societate (Luhmann), am încuraja doar autoritarismul și abuzurile. Opinia mea este că, în mod normal, mass media au ca reper nu interesul unui partid, grup sau ins, ci interesul public. De aceea, ele se și legitimează ca întruchipare a rațiunii.

Dacă aruncăm o privire în dezbaterile care au loc, observăm că mass media sunt privite azi precumpănitor în optica unor discipline care le reduc la transmiterea de mesaje. Sunt de părere că este o simplificare excesivă. În fapt, mass media sunt, cum spune o descriere cuprinzătoare, în același timp afect, situație, capacitate de performanță, valori, influență, afirmare de valori, putere, bani, drept, adevăr, minciună, iubire, bucurie, credință, reputație etc (Jan Künzler, Medien und Gesellschaft, Stuttgart, 1989). Astfel, mass media nu se epuizează cu transmiterea de mesaje.

Pe de altă parte, se înmulțesc astăzi cadrele bune conducătoare de știri false.„Construcția falsului cu camera de filmat” a luat amploare. A apărut funcția de „consilier în relații publice”, care se ocupă de știri convenabile. A apărut „populația ascunsă (hiden people)” a celor care, pe internet, sub anonimat, lansează orice știri. Proliferează „adevăruri parohiale” în medii de socializare. Televiziunea de afecte și talkshow-ul de impresionare sunt curente. Deviza „bad news is good news” domină. „Interesul public” este redus la „interesul unui anumit public”. Integritatea și onoarea nu au trecere.

Așa stând lucrurile, relația mass media au adevărul s-a complicat. Este clar că nu ne duce departe înțelegerea adevărului ca trăire a cuiva. Nici adevărul ca „așa s-a spus”. Nici adevărul ca „așa au declarat autoritățile”. Nici adevărul rezultat din campanii mediatice. Nici un autoritarism – individual, al colectivului, al autorității, al ofensivei mediatice – nu duce la adevăr.

Ce este de făcut cel puțin pentru a reduce știrile false? Nu dă rezultate „cumpărarea de mass media”, căci o societate progresează sesizându-și pe față neajunsurile. „Controlul exterior asupra mass media” nu are cum opri falsurile și ar fi o nouă cenzură. „Recursul la justiție” în caz de litigii înmulțește peste măsură cazuistica, iar mijloacele justiției, cum se observă și în situația de calomnie, sunt firave. „Autocontrolul generalizat al celor din media” este utopic. Ceea ce rămâne promițător constă în elaborarea unui cadru de reguli și promovarea lui de către asociațiile jurnaliștilor.

Soluția imediată, lăuntrică profesiei de jurnalist, este, desigur, sporirea ponderii datelor factuale în informații. Se și vorbește de reguli precum „ținerea elementelor mediale la minimumul posibil, în vreme ce se maximează proprietățile perceptibile ale fenomenului” care se mediatizează (Matthias Vogel, Medien der Vernunft. Eine Theorie des Geistes und der Rationalität auf Grundlage einer Theorie der Medien, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 200, p.392-393). Numai că însuși accesul la „calitățile perceptibile senzorial” este condiționat din multiple direcții. De pildă, de integritatea jurnalistului, de capacitatea lui de înțelegere, de cultura lui, de disponibilitatea lui de a căuta adevărul și dreptatea.

Adevărul și dreptatea se stabilesc, cum știm bine, în asociere cu inteligibilitatea formulărilor, cu onestitatea celui care le prezintă. La ele se ajunge și în funcție de relația cu celălalt, care este vizat de relatare. Scurt spus, la adevăr și dreptate nu se ajunge monologic, cum se crede. Ele presupun tot timpul recunoașterea de către cei implicați – începând cu stabilirea datelor perceptibile.

S-a spus că mass media sunt „medii care ne duc la rațiune și sunt ceva în care rațiunea noastră se realizează” (p.399). Putem fi de acord că așa ar fi bine să fie. Căci numai astfel „lumii postdevărului”, pe care unii au prevestit-o – acea lume în care „faptele stabilite obiectiv sunt mai puțin influente în formarea opiniei publice decât apelurile la emoții și credințe personale” (Steve Tesici, A Government of Lies, 1992) – i se va putea face față cu succes (Din Andrei Marga, Viitorul democrației, în curs de publicare)

Andrei Marga

Administratie

Captură de contrabandă pe Aeroportul Otopeni: Autoritățile au descoperit bunuri nedeclarate în bagajele unor pasageri veniți din Doha și Istanbul

Publicat

pe

De

Trei bărbați care încercau să introducă ilegal în țară produse din tutun și haine de marcă susceptibile a fi contrafăcute au fost interceptați de echipele de control. Deși aceștia au ales culoarul verde pentru a evita verificările, vigilența autorităților a dus la confiscarea întregii mărfi nedeclarate.

Tentativă de eludare a controlului vamal pe culoarul destinat persoanelor fără nimic de declarat

Vigilența a fost cuvântul de ordine în cadrul unei acțiuni comune desfășurate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Potrivit datelor furnizate de Poliția de Frontieră, trei bărbați — un cetățean vietnamez și doi români, cu vârste între 34 și 53 de ani — au fost opriți pentru un control amănunțit imediat după ce și-au ridicat bagajele de cală. Aceștia sosiseră în România cu zboruri din Doha și Istanbul și au încercat să părăsească incinta aeroportului prin zona destinată pasagerilor care nu transportă bunuri supuse taxării, sperând că vor trece neobservați.

Sute de articole vestimentare și produse din tutun au fost extrase din bagajele pasagerilor

În urma colaborării dintre polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali, s-a decis trecerea la verificarea fizică a bagajelor celor trei persoane. Rezultatul a confirmat suspiciunile autorităților: în interior au fost descoperite cantități semnificative de marfă ascunse printre obiectele personale. Inventarul final a scos la iveală 800 de țigarete, peste 700 de grame de tutun vrac și, cel mai important, un lot de 244 de articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci celebre, fiind însă susceptibile a fi contrafăcute. Pasagerii nu au putut prezenta documente de proveniență sau facturi pentru bunurile transportate.

Bunurile confiscate au fost reținute pentru expertiză și cercetări penale

Urmarea directă a acestor constatări a fost confiscarea imediată a întregii cantități de produse. Conform procedurilor legale, Autoritatea Vamală a reținut tutunul și articolele vestimentare, acestea din urmă urmând a fi expertizate pentru a se stabili dacă aduc atingere unor drepturi de proprietate intelectuală. În paralel, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Henri Coandă au demarat cercetările necesare pentru a stabili răspunderea juridică a celor implicați și pentru a dispune măsurile legale ce se impun în acest caz de fraudă vamală și comerț ilicit. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Operațiune blitz la Giurgiu: Componente de armament și mii de țigări de contrabandă descoperite într-un autocar spre Germania

Publicat

pe

De

Într-o acțiune fulger desfășurată pe DN 5, polițiștii de frontieră au interceptat un transport ilegal care tranzita România. Ascunse ingenios în compartimentul motorului și sub scaunele pasagerilor, obiectele de contrabandă au fost confiscate, iar șoferul, un cetățean străin, este acum subiectul unei anchete penale coordonate de procurori.

Încărcătoare de pistol ascunse strategic în compartimentul filtrului de aer

O verificare de rutină s-a transformat rapid într-o captură semnificativă pentru autoritățile române. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, polițiștii au oprit pe DN 5 un autocar înmatriculat în Turcia, care efectua o cursă pe ruta Turcia – Germania. În timpul controlului amănunțit, agenții din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, sprijiniți de Compartimentul Sprijin Operativ, au descoperit 25 de încărcătoare de pistol, fără muniție, disimulate în compartimentul destinat filtrului de aer al vehiculului. Deși în urma verificărilor extinse nu au fost găsite gloanțe, componentele de armament au fost ridicate imediat în vederea continuării cercetărilor.

Dosar penal pentru deținere ilegală de componente de arme letale

La volanul autocarului se afla un cetățean georgian în vârstă de 30 de ani, care acum trebuie să dea explicații în fața legii. Pe lângă componentele de armament, polițiștii de frontieră au extras din locașuri special amenajate sub scaunele pasagerilor și o cantitate considerabilă de tutun: 465 de pachete de țigări (9.300 de țigarete) purtând timbre fiscale din Georgia. Pentru marfa nedeclarată și fără documente de proveniență, bărbatul a fost sancționat contravențional, iar țigările au fost confiscate. Mult mai gravă este însă situația juridică privind încărcătoarele de pistol; autoritățile au întocmit un dosar penal pentru operațiuni ilegale cu componente de arme letale, activitatea fiind supravegheată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Securitatea spațiului Schengen rămâne prioritatea Poliției de Frontieră Giurgiu

Această acțiune de tip „blitz” face parte dintr-o serie de activități permanente desfășurate de structurile de frontieră pentru combaterea criminalității transfrontaliere. Reprezentanții instituției au subliniat că astfel de controale sunt esențiale pentru asigurarea securității în spațiul Schengen, vizând prevenirea traficului de arme, muniție și produse accizabile. Cooperarea strânsă cu instituțiile partenere și vigilența echipelor de pe teren rămân principalele instrumente prin care Poliția de Frontieră Giurgiu monitorizează fluxurile de transport pe arterele rutiere internaționale care traversează județul. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Tragedia din județul Bacău sub lupa autorităților: Raportul DSU dezvăluie erori grave și resurse vitale ignorate în salvarea unui copil

Publicat

pe

De

O anchetă amănunțită desfășurată de Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Sănătății scoate la iveală un lanț de decizii eronate care au marcat intervenția medicală din localitatea Vladnic. În timp ce un echipaj de pompieri era la doar câțiva pași, iar elicopterele SMURD erau disponibile, dispeceratul a gestionat defectuos resursele, lăsând un pacient în stare critică fără asistență specializată timp de 26 de minute.

Lanțul slăbiciunilor în gestionarea urgenței: Elicopterele SMURD și echipajele de proximitate au fost lăsate în așteptare

Potrivit unui raport detaliat emis de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), intervenția din data de 20.05.2026 a fost marcată de o serie de deficiențe administrative și operative majore. Deși apelul de urgență semnala un copil inconștient – situație clasificată drept „Cod Roșu” – coordonarea resurselor a fost sub standardele impuse de protocoalele medicale. Ancheta a stabilit că, la momentul solicitării, în stația centrală din Bacău exista un echipaj cu medic disponibil, însă acesta a fost alertat cu o întârziere nejustificată de 80 de minute față de primul apel.

Mai grav, raportul subliniază că două elicoptere SMURD din Brașov și Galați erau gata de decolare, însă niciun dispecer nu a solicitat sprijin aerian, în ciuda condițiilor meteo favorabile. Totodată, o autospecială de pompieri dotată cu echipament de prim ajutor și personal instruit se afla chiar în localitatea Parincea, dar nu a fost trimisă la caz, ratându-se astfel șansa unei intervenții imediate care ar fi putut devansa sosirea ambulanței cu minute prețioase.

Timp de intervenție depășit și deficiențe majore în comunicarea datelor medicale de la fața locului

Verificările efectuate la sediile SAJ și ISU Bacău au confirmat faptul că primul echipaj medical a ajuns la locul solicitării după 26 de minute, depășind timpul maxim prevăzut pentru mediul rural în cazul urgențelor de grad zero. Odată ajunși la fața locului, membrii echipajului au preluat manevrele de resuscitare, însă investigația a scos la lumină o altă eroare procedurală: nicio dată medicală nu a fost transmisă către medicul coordonator prin sistemul de telemedicină sau stație, încălcându-se astfel obligația de raportare în timp real a stării pacientului.

Un aspect tehnic surprinzător identificat în interiorul Dispeceratului Integrat ISU-SAJ Bacău a fost existența unui paravan fizic care separa dispecerii pompieri de cei medicali. Conform concluziilor Ministerului Sănătății și ale DSU, acest obstacol a afectat direct comunicarea și coordonarea dintre structuri, contribuind la fragmentarea fluxului informațional într-o situație unde fiecare secundă era critică pentru viața copilului.

Sancțiuni și măsuri radicale: Dosarul ajunge la procurori, iar personalul va fi reinstruit pentru prevenirea unor noi tragedii

Consecințele acestor disfuncționalități nu s-au lăsat așteptate. Autoritățile au anunțat aplicarea unor sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei și au dispus transmiterea întregului raport către Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău pentru continuarea cercetărilor sub aspect juridic. De asemenea, dosarul a fost înaintat Colegiului Medicilor pentru evaluarea culpei profesionale a cadrelor implicate.

În plan administrativ, s-a dispus eliminarea imediată a barierelor de comunicare din dispecerat și demararea unui program intensiv de reinstruire a întregului personal operativ. Accentul va fi pus pe criteriile de alertare a resurselor aeriene și pe obligația utilizării tuturor mijloacelor de intervenție aflate în proximitate. Atât DSU, cât și Ministerul Sănătății au reiterat faptul că aceste măsuri sunt esențiale pentru a corecta deficiențele de sistem și pentru a asigura un nivel de siguranță adecvat pentru toți cetățenii.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv51 de minute ago

Alchimia norilor si mafia antigrindina: Cum a inventat statul român racheta care „împușcă” legile și bugetul înainte să apară dovezile

O investigație marca „Incisiv de Prahova” scoate la iveală un experiment administrativ halucinant: sistemul antigrindină a început să toace milioane...

Exclusiv52 de minute ago

Permis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)

IPJ Prahova, de la „dați-ne sursele” la „stați cuminți, că vă dăm în judecată” Seria de dezvăluiri publicată de Incisiv...

Exclusiv52 de minute ago

Confirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro

„Investigații pe mutește, moloz la vedere” Corpul de Control confirmă ce scrie presa (Incisiv de Prahova, pardon), DNA-ul miroase a...

Exclusiv52 de minute ago

Marea țeapă a Legii 153: Cum a reușit Statul să transforme salariile polițiștilor într-o glumă de prost gust

România este țara unde legile sunt scrise cu cerneală simpatică: apar pe hârtie, par frumoase sub lumina reflectoarelor din Parlament,...

Exclusiv52 de minute ago

Marea scamatorie a legii-fantomă: Cum a evaporat statul salariile polițiștilor sub privirile blajine ale Parlamentului

În timp ce guvernanții exersează piruete retorice pe holurile ministerelor, polițiștii români au ajuns să trăiască într-o realitate paralelă, unde...

Exclusiv53 de minute ago

Pata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor

O nouă ligă a rușinii la Boldești-Scăeni: cum fotbalul e ținut în liga a 4-a ca să joace în liga...

Exclusiv19 ore ago

Duster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)

„Bariera rușinii”: Dacia Duster de serviciu, taxi de familie pentru șeful IPJ Prahova În dimineața zilei de azi, 04.06.2026, la...

Exclusivo zi ago

Marele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție

În timp ce prin spitalele patriei gândacii fac instrucție pe lângă bolnavii lăsați fără medicamente, iar profesorii și pensionarii numără...

Exclusivo zi ago

Norma de hrană, băgată la tocat: cum vrea ministrul Pîslaru să facă impozabil și aerul pe care-l respiră polițiștii și militarii

„Invenția” lui Pîslaru: să reinventezi roata, dar pătrată Într-un interviu recent, ministrul Dragoș Pîslaru a reușit performanța să explice doct...

Exclusivo zi ago

O nouă eră în împuternicirile polițienești: IPJ Ialomița, inspectoratul care fuge de concurs ca dracul de tămâie

O cronologie a provizoratului: șase ani de șefi „de probă” la IPJ Ialomița La IPJ Ialomița, funcția de inspector-șef a...

Exclusiv2 zile ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv2 zile ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv2 zile ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Exclusiv2 zile ago

EXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA

DICTATURA BULELOR ȘI REȚETA SCLAVIEI: CUM SE MULGE PROFITUL LA COCA-COLA PLOIEȘTI PRIN TEROARE, NEPOTISM ȘI LOBBY TRANSFRONTALIER În timp...

Exclusiv2 zile ago

CIRCUL FOAMEI DE SECURITATE: Cum să privești dronele ca la cinema pe banii proștilor și să vinzi suveranitatea la tarabă în Washington

Factura de 565.000 de dolari: Diplomația română, pusă pe liber de o firmă de lobby Într-o țară în care spitalele...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv