Connect with us

Featured

Fostul păpușar al lui Emil Constantinescu, prins cu deconturi false la Hotelul din Kinshasa/Rușinea SIE!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

A fost șeful Serviciului de Informații Externe! Perioadă în care a fost considerat la vârful sistemului drept principalul ”păpușar” al fostului președinte Emil Constantinescu. Numai că”joaca de-a spionii” a început să îl afecteze tot mai serios pe Harnagea, cel care a început ba să se vaite de presupuse asasinate puse la cale împotriva sa de moguli, servicii secrete externe și chiar românești, dar și să își facă un drum pe persoană fizică în afaceri. Și poate tocmai pentru a se evita astfel un scandal de proporții, fostul șef al spionilor a beneficiat de cutuma oferirii unei sinecuri politice în fruntea Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid.

Fostul păpușar al lui Emil Constantinescu, prins cu deconturi false la Hotelul din Kinshasa

Entitate finanțată prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe și care este organizată și funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea MAE. Ce-i drept, pentru românul de rând Cătălin Harnagea este doar ”nenea ăla” care în timpul orelor de lucru de la RoAid își dă cu părerea prin studiourile TV despre absolut orice. Numai că un document oficial intrat în posesia noastră arată că Harnagea are și cu totul alte preocupări, numai bani să iasă! Și mai ales atunci când poate deconta ”fără număr” fondurile instituției pe care absolut nimeni nu știe de ce mai este lăsat să o conducă.

Avem Nota de Constatare

Mai ales că am intrat în posesia ”Notei de Constatare” a Curții de Conturi încheiată după desfășurarea acțiunii ” Audit financiar asupra contului anual de execuție a bugetului de stat pentru anul 2018”, la Ministerul Afacerilor Externe. Și unde la constatările asupra activității RoAid pur și simplu este ”jale”!

Fiind constatate nenumărate abateri, atât administrative, cât mai ales financiare, cu vădit iz penal! Iar pentru a înțelege mai bine la ce a ajuns să se preteze un fost șef al SIE, compromițând imaginea MAE și a României pentru niște deconturi de câteva mii de dolari, deschidem seria dezvăluirilor cu publicarea integrală a punctului 5 din ”Nota de Constatare” care cuprinde acuze halucinante asupra ”Operațiunii Congo”.

Plăți în avans

” 5. Angajarea de cheltuieli pentru derularea a 2 proiecte din domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare în Republica Democrată Congo, derulate de organisme de drept privat din România, și plata de avansuri în cadrul acestor proiecte în valoare de 202.702 lei, pentru care nu au fost prezentate documente justificative legal întocmite.

În anul 2018, la nivelul RoAid au fost acordate granturi pentru implementarea de proiecte privind acordarea de asistență pentru dezvoltare. Aceste proiecte au fost propuse de organisme de drept private din România, în baza art. 16 alin.(2) lit. a din Legea nr. 213/2018 privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară. În urma proiectelor selectate în cadrul eșantionului verificat au fost constatate următoarele :

Au fost încheiate 2 acorduri de finanțare înregistrate la RoAid sub nr. 2584/4.10.2018 în valoare de 50.000 euro (anexa nr.16) și nr. 2585/4.10.2018, în valoare de 50.000 euro ( anexa nr. 17), cu același operator economic, pentru realizarea a două proiecte denumite

  • ”Studiu pre-fezabilitate analiză rețea distribuție electricitate Mbanza – Ngungu Gongo
  • ”Susținerea sistemului educațional RD Congo prin facilitarea obținerii de burse de studiu în România pentru studenții din Republica Congo”.

Pentru finanțarea acestor proiecte, RoAid a acordat avansuri în data de 21.12.2018 în valoare totală de 464.000 lei pentru ambele proiecte (anexa nr.18). Deși conform acordurilor de finanțare inițiale perioada de implementare a celor 2 proiecte a fost până la data de 03.12.2018, la nivelul RoAid a fost aprobată prelungirea termenului pentru depunerea Raportului final până la data de 27.12.2018(anexa nr. 19). Astfel, rapoartele finale ale celor două proiecte au fost depuse la RoAid ulterior datei de 27.12.2018, respectiv după data de 22.02.2019, așa cum reiese din Solicitare prorogare termen predare rapoarte (anexa nr. 20) aprobată la nivelul RoAid.

 
 
 

Pentru justificarea avansurilor acordate în data de 21.12.2018 operatorului economic, acesta a depus copii ale documentelor justificative, certificate conform cu originalul care au fost centralizate în două documente denumite : Bugetul pentru Studiu pre-fezabilitate analiză rețea distribuție electricitate Mbanza – Ngungu Gongo și respectiv Bugetul pentru Susținerea sistemului educațional RD Congo prin facilitarea obținerii de burse de studiu în România pentru studenții din Republica Congo( anexa nr. 21). În urma analizei acestor documente s-au constatat următoarele :

  • au fost justificate cheltuieli privind consultanța juridică, fiind prezentate 2 contracte de asistență juridică încheiate cu un cabinet de avocat în RD Congo, câte unul pentru fiecare din cele 2 proiecte, în valoare de 30.000 euro/contract și plățile efectuate pentru aceste contracte în valoare totală de 289.200 lei (anexa nr. 22), fără a fi prezentate documente din care să rezulte serviciile prestate efectiv în baza acestor contracte, precum și realitatea prestării acsetora;
  • au fost justificate cheltuieli privind consultanța juridică prin prezentarea a 2 contracte de asistență juridică încheiate cu un cabinet de avocatură din România, câte unul pentru fiecare din cele 2 proiecte, în valoare de 10.000 euro/contract, facturile emise de prestatorul de servicii și plățile efectuate pentru aceste contracte în valoare de 93.196 lei (anexa nr. 23), fără a fi prezentate documente din care să rezulte serviciile prestate efectiv în baza acestor contracte, precum și realitatea prestării
  • în justificarea cheltuielilor referitoare la proiectul ” Studiu pre-fezabilitate analiză rețea distribuție electricitate Mbanza – Ngungu Gongo” au fost depuse două traduceri în limba română după documente emise în limba franceză, documente care însă nu au fost prezentate. Menționăm că traducerile precizează că au fost achitate ”onorarii consiliere” în valoare de 000 $ în data de 4.02.2019 și respectiv ”ordin misiune colectivă” nr. DG/073/2019 din 29.01.2019 în valoare de 1.787 $ (anexa nr. 24). Aceste traduceri în valoare totală de 36.051 lei ( 8.787 $ la 4.1028 lei/$) nu pot fi considerate documente justificative fără a fi prezentate documente din care să reiasă atât serviciile prestate efectiv cât și realitatea prestării acestor servicii.”

Cazări false

”În ceea ce privește cheltuielile de deplasare pentru reprezentanții operatorului economic efectuate în RD Congo în perioada de implementare a celor 2 proiecte, în bugetele anexate rapoartelor finale s-a precizat că au fost efectuate cheltuieli de 16.813,90 lei (8.140,62 lei transport și 8.673, 28 lei cazare) pentru un proiect și 47. 814,50 lei( 31.229,59 lei transport și 16.584,91 lei cazare) pentru al doilea proiect, însumând valoarea totală de 64.628 lei.

Menționăm că în rapoartele finale (anexa nr. 25) cu privire la deplasările efectuate în RD Congo s-au precizat următoarele:

  • pentru proiectul Susținerea sistemului educațional RD Congo deplasarea externă a avut loc între 15 noiembrie – 21 noiembrie 2018 de către doi reprezentanți din partea operatorului economic, iar
  • pentru proiectul Studiu pre-fezabiliate analiză rețea distribuție electricitate deplasările externe au fost efectuate în 2 perioade (15 noiembrie – 21 noiembrie 2018 și 25 ianuarie – 5 februarie 2019) de către aceeași 2 reprezentanți ai operatorului economic. Astfel, se remarcă faptul că pentru perioada 15 noiembrie – 21 noiembrie 2018, cei 2 reprezentanți au fost implicați în activitățile aferente ambelor proiecte. Pentru justificarea acestor cheltuieli au fost depuse copii ale unor documente justificative din care nu se pot determina în mod cert perioadele de prestare ale serviciilor și nici persoanele care au efectuat deplasările, astfel au fost anexate:
  • copia facturii nr. ABCD 226459 din data de 28.02.2019 emisă de (…) în valoare de 1.872 lei (anexa nr. 26) are menționate drept servicii prestate ”c/val deplasare”, astfel, NU pot fi identificate serviciile prestate efectiv;
  • copia facturilor nr. 005950 din data de 16.11.2018 în valoare de 4.179 lei și nr. 005840 din data de 15.11.2018 emisă de (…) în valoare de 7.990 lei (anexa nr. 28), documente care au menționate drept servicii prestate ”c/val deplasare București – Kinshasa – București”, astfel, NU pot fi identificate serviciile prestate efectiv.
  • 2 facturi (fără serie și număr) în valoare de 728 $ și respectiv 1.588,43 $, precizează aceeași cameră 222 a hotelului și de asemenea au înscrise aceeași perioadă de cazare 11 – 21.11.2018 (anexa nr.29), deși biletele de îmbarcare avion au fost prezentate doar pentru un singur reprezentant al operatorului economic și au perioadă de deplasare 17.11 – 22.11.2018 (anexa nr. 30)
  • în ceea ce privește facturile emise pentru perioada de cazare 25.01 – 4.02.2019 pentru camera 620 și pentru camera 214, pentru care au fost prezentate și documente de plată, respectiv de 803 $ pentru camera 214 și 583 $ pentru camera 620 nu există documente din care să rezulte efectuarea transportului extern în această perioadă(anexa nr. 31).

În aceste condiții, cheltuielile de deplasare prezentate în bugetele anexate la rapoartele finale nu au fost justificate prin documente care să cuprindă toate elementele necesare recunoașterii acestora drept documente justificative. Având în vedere cele prezentate mai sus pentru suma de 464.529 lei nu au fost depuse documente justificative care să conțină toate elementele cu privire la bunurile achiziționate, serviciile prestate efectiv și legătura acestora cu cheltuielile efectuate în cadrul celor 2 proiecte. Astfel, din totalul de 508.288 lei cheltuieli care, operatorul economic a considerat că au fost efectuate în cadrul celor 2 proiecte, pentru suma de 464.529 lei nu au fost depuse documente justificative conform celor prezentate mai sus”.

Exclusiv

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Publicat

pe

De

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel

Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și zice solemn: „Onorată instanță, vă rog să constatați că eu, personal, NU merit banii pe care legea spune că ar trebui să-i iau”?

La circ ar fi comedie. La IGPR e doar o întâmpinare oficială, cu număr de înregistrare și semnătură electronică.

În octombrie 2026, la Tribunalul Tulcea, juriștii Inspectoratului General al Poliției Române, oameni cu grade de poliție, leafă de polițist și statut „special”, au pus pe hârtie următoarea minune:

„niciun polițist din Poliția Română, independent de instituția ori structura din care face parte nu are vocație la dreptul în discuție”.

Adică, pe românește:
„Onorată instanță, noi, polițiștii, suntem fraieri și vrem să rămânem așa. Și colegii noștri, și noi, și toți ceilalți. Vă rugăm să consfințiți.”

Miza: 12,5% în plus la salariu. Poziția IGPR: „Mulțumim, nu ne trebuie”

Articolul 23 din Anexa VI la Legea-cadru 153/2017 spune că personalul încadrat în structurile centrale din apărare, ordine publică și siguranță națională ia 12,5% majorare la salariul de funcție.

  • Membrii SPR „Diamantul”, polițiști la I.G.P.R., cer ce le dă legea.
  • I.G.P.R. și M.A.I. vin la bară și urlă: „NU! NU! NU!”, ca la o criză de nervi bugetară.

Iar cine conduce plutonul de execuție a propriilor colegi? Exact:

  • I.G.P.R. – Direcția Juridică
    • director, comisar de poliție Marius-Claudiu Iaru
    • șef Serviciu Contencios, subcomisar de poliție Ioana-Cătălina Mincă
    • consilier juridic, inspector de poliție Dana-Maria Latu
  • M.A.I. – Direcția Generală Juridică
    • director general adjunct Raluca-Victoria Dinu
  • Ministrul afacerilor interne
    • prin directorul general al Direcției Generale Juridice, Gabriel Crăciun

Toți acești oameni, plătiți regește ca polițiști-juriști, se aliniază frumos și semnează:
„Niciun polițist din Poliția Română nu are dreptul la majorare.”
Deci nici ei. Pe hârtie. La înfățișare, altă poveste.

Juriștii IGPR: polițiști când e de luat, funcționari anonimi când e de dat

Cei de la Direcția Juridică a IGPR sunt o specie aparte:

  • în acte: ofițeri de poliție, cu grade, cu statut special, cu pensie militară la orizont;
  • în instanță: se prezintă ca o masă amorfă de „personal MAI”, pentru care legea brusc „nu prea vrea”.

Au tot ce n-are consilierul juridic normal din altă instituție:

  • salariu de funcție de polițist,
  • vechime și creștere de grad ca la militari,
  • pensie specială pe legea 223/2015,
  • tot pachetul „special”.

Dar când e vorba ca polițiștii care chiar fac poliție să ia 12,5% în plus ca structură centrală, juriștii noștri se urcă pe baricadele… ministerului. Împotriva polițiștilor. Împotriva propriei calități declarate de „polițist”. Împotriva propriului portofel, teoretic.

Asta nu mai e loialitate instituțională. E masochism salarial organizat.

Cine dirijează orchestra absurdului: statul major al privilegiilor

Întâmpinările nu sunt rodul unui jurist plictisit care a greșit fișierul Word. Totul vine la linie din vârful piramidei:

  • Secretar general M.A.I.: chestor-șef Ioana Dorobanțu
    Coordonează:

    • Direcția Generală Juridică (DGJ) – cei care spun că ei merită majorarea,
    • Direcția Generală Financiară – cei care calculează banii,
    • Direcția Generală Management Resurse Umane – cei care distribuie sclavia pe organigramă.
  • Secretar de stat Bogdan Despescu – coordonează Poliția Română, deci și IGPR-ul care se jură că nu e „structură centrală”.

Structurile coordonate de Dorobanțu sunt exact alea care, în lectura apărată în instanță, rămân cu 12,5% în plus. Adică nomenclatura centrală: cine scrie regulile, își și umple portofelul.

Polițiștii din IGPR, inclusiv juriștii care semnează, primesc oficial mesajul:
„VOI NU. Voi sunteți de decor. Voi sunteți centrali doar când trebuie să răspundeți la telefon și să vă luați dosare în cârcă.”

Cine ia 12,5% și cine se uită la ei ca la vitrină

M.A.I. recunoaște negru pe alb, prin adresa nr. 1752286/11.02.2026:

  • Primește majorarea:
    • personalul din aparatul central al M.A.I., „din 2017 încoace”.

Asta înseamnă că:

  • juristul de la DGJ M.A.I. – DA,
  • lucrătorul financiar de la Direcția Generală Financiară – DA,
  • specialistul HR din DGMRU – DA,
  • polițistul/jandarmul de la poarta ministerului – dacă e încadrat la aparatul central – DA,
  • omul care mătură pe hol la M.A.I., dacă e personal al aparatului central – DA.

Dar:

  • juristul de la Direcția Juridică a IGPR – NU,
  • omul de HR de la IGPR – NU,
  • ofițerul de la Direcția de Investigații Criminale din IGPR, care investighează infracțiuni deosebit de grave la nivel național – NU,
  • ofițerul de la DGA, care anchetează corupția taman în rândul personalului M.A.I. – NU.

Așadar, în lumea M.A.I.:

  • cel care numără banii are bonus,
  • cel care numără morții, infracțiunile și dosarele grele se poate uita la el din „structura centrală” care, brusc, nu e centrală.

Logica? Zero. Organigramă? Cât cuprinde.

I.G.P.R.: central când scrie legea, periferic când vine vorba de bani

Legea 218/2002 spune clar:

  • art. 1 – Poliția Română este instituția specializată a statului;
  • art. 7 – Inspectoratul General al Poliției Române este unitatea centrală a Poliției Române, care „conduce, îndrumă și controlează” unitățile subordonate.

În propriile lor întâmpinări, juriștii IGPR admit că IGPR este „unitatea centrală a Poliției Române”.
După două paragrafe, se roagă de judecători să constate că „unitatea centrală” nu e „structură centrală”.

E ca și cum ai scrie:

  • „Acesta este capul.”
  • „Vă rugăm să constatați că acest cap nu este parte din corp.”

Tot ce nu iese la socoteala „aparatului central al M.A.I.” se rezolvă prin gimnastică de text:

  • ignorăm legea Poliției Române,
  • ne uităm doar în acte de organizare interne,
  • reinventăm ce înseamnă „structuri centrale” ca să se potrivească doar la cine trebuie.

Cum citesc alții aceeași lege și nu fac tumbe logice

Ministerul recunoaște singur că aceeași normă se aplică:

  • Serviciului Român de Informații,
  • Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP),
  • altor instituții care „nu sunt ministere”.

Ministerul Justiției, spre deosebire de M.A.I., știe să citească fără să răsucească:

  • ANP primește majorarea pentru personalul din aparatul central care organizează, coordonează, îndrumă, evaluează și controlează penitenciarele.

Fix asta face IGPR pentru Poliția Română.
Dar ce e bun pentru penitenciare e prea bun pentru polițiști.

Aceeași lege, aceeași anexă, același articol.

  • La penitenciare: „Da, se acordă”.
  • La poliție: „Nu, nu se poate, nu sunteți suficient de centrali.”

Istoria articolului 23: legea renunță la „aparat central”, M.A.I. îl ține în viață pe furiș

Până în 2009:

  • OG 38/2003 – majorarea era doar pentru „aparatul central al Ministerului de Interne”.

Din 2010:

  • Legea-cadru 330/2009 – trece la „structurile centrale ale instituțiilor”;
  • Formula asta e păstrată în Legea 284/2010 și în actuala Lege 153/2017.

„Aparatul central” al ministerului a dispărut din lege de 16 ani.
Mai trăiește doar într-un ordin al ministrului, clasificat, nepublicat, pe care polițiștii nu-l pot citi dar trebuie să-l respecte. Exact ordinul pe care S.P.R. „Diamantul” îl atacă în instanță.

Pe scurt:

  • în Monitorul Oficial, legiuitorul a lărgit dreptul;
  • în sertarul ministerului, prin acte secrete, conducerea îl strânge la loc, doar pentru ai lor.

Cameleonism juridic: consilier juridic? Polițist? Amândouă când e de profitat, nimic când e de împărțit drepturi

Legea 360/2002 zice:

  • polițistul e funcționarul public cu statut special care exercită atribuțiile Poliției Române.

Legea 514/2003 zice:

  • consilierul juridic face consultanță, reprezentare, avizare acte, nimic polițienesc.

Legea 161/2003 zice:

  • funcția publică e incompatibilă cu exercitarea altei funcții publice sau profesii.

În practică, la M.A.I.:

  • același om e și polițist, și consilier juridic „full time”,
  • fișa postului (OMAI 1/2014) pentru directorul general al DGJ e 100% juridică, dar încadrat ca ofițer de poliție, grad de chestor general.

Nu face nicio atribuție de poliție, dar:

  • ia leafă de ofițer,
  • prinde pensie militară,
  • se plimbă prin sistem ca „polițist”.

Și cu acest statut câștigat prin asimilare forțată, se așază acum în fața instanței și spune:
„Ofițerul operativ din IGPR și DGA, care chiar face poliție, nu merită cei 12,5%. Noi, aparatul central, DA.”

La capitolul beneficii, juriștii sunt polițiști „full”.
La capitolul solidaritate cu polițiștii, devin brusc funcționari anonimi ai ministerului, gata să le taie drepturile din pix.

Când aceeași normă e și „clară” și „cu probleme de drept serioase”

Juriștii IGPR scriu solemn că intenția legiuitorului e „clară și lipsită de echivoc”.
În același dosar, juriștii ministerului susțin că o sesizare la Înalta Curte pentru lămurirea sintagmei ar fi perfect admisibilă – adică e o chestiune de drept serioasă.

Nu poți avea, în același timp:

  • „Totul e limpede, nu-i nevoie de ÎCCJ”
    și
  • „Da, e suficient de complicat cât să întrebăm ÎCCJ”.

Dar la M.A.I. se poate. Logica se adaptează după cum trebuie apărat privilegiul.

Ce urmează și ce le spune „Diamantul” juriștilor IGPR

S.P.R. „Diamantul”:

  • a răspuns întâmpinărilor punct cu punct;
  • cere ca dosarul să fie judecat unitar de Tribunalul Tulcea, conform Deciziei ÎCCJ nr. 3636/17.09.2026;
  • următorul termen: 14 ianuarie 2027.

Mesajul sindicatului către juriștii IGPR este crud, dar corect:

„Dacă vom câștiga, majorarea li se va cuveni și lor, chiar dacă în această toamnă au semnat că nu o merită.”

Adică:
noi luptăm pentru toți polițiștii, inclusiv pentru cei care azi pledează împotriva propriilor bani.

Epilog: juriștii care își taie singuri craca, dar rămân bine așezați în fotoliu

Imaginea de ansamblu:

  • conducerile juridice și financiare ale M.A.I. și IGPR apără cu dinții o interpretare care ține banii sus și polițiștii jos;
  • juriștii „polițiști” se comportă ca gardieni ai privilegiului central, nu ca apărători ai corpului de poliție;
  • IGPR, „unitate centrală a Poliției Române”, devine brusc structură periferică când vine vorba de 12,5% la salariu.

Pamfletar vorbind, scena arată așa:

  • în timp ce polițistul operativ stă în stradă, înghite praf și dosare,
  • în birourile lustruite, juriști cu grade și cu pixuri scumpe semnează:
    „Polițistul român nu are dreptul la banii ăștia. Nici noi, teoretic. Practic, să vedem.”

Diferența dintre ei și un avocat adevărat?
Avocatul își apără clientul.
Juriștii IGPR își apără șefii și privilegiile, dând în judecată, la propriu, sensul cuvântului „polițist” și tăind drepturile celor care chiar poartă uniforma pe teren.

Restul îl va decide instanța.
Dar un lucru e deja clar: când juriștii ajung să pledeze împotriva propriului salariu, sistemul nu mai e doar nedrept. E ridicol. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Publicat

pe

De

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile

La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a avut loc, mai nou, marea ședință de „reorganizare”. S-a întrunit Consiliul de conducere, au fost invitați și sindicatele, s-a invocat, solemn, OMAI nr. 105/2013, s-au deschis laptopurile și s-a trecut la sportul preferat al conducerii: managementul din pix.

Pe scurt, Poliția Capitalei se „reorganizează”, adică se face ce știe cel mai bine sistemul:

  • se schimbă denumiri,
  • se desființează ce mai funcționa cât de cât,
  • se mai inventează niște birouri noi,
  • și, foarte important, se dau „asigurări” că nimeni nu pierde coeficientul de funcție. De muncă, da. De funcție, nu.

Ședința, prezidată de chestorul principal Bogdan Berechet, flancat de chestorul Marius Andrei și comisar-șef Florin Bunghiuz, a prezentat „potențiale modificări structurale”. Adică totul e, deocamdată, la faza de „dacă ne aprobă ăia mai mari, facem praf ce mai era pe picioare”.

Criminalistica, lovită mortal: 28 de birouri desființate, dar stați liniștiți, se fac 6 servicii!

Primul mare „succes” al reorganizării:
28 de birouri criminalistice de la secțiile din București urmează să fie desființate.

Nu, nu se întâmplă asta pentru că ar fi prea mulți criminaliști sau pentru că ar fi devenit inutilă munca de la fața locului. Se întâmplă pentru că, în mintea cuiva de sus, totul e mai ușor de controlat când aduni totul în câteva servicii centralizate.

În locul celor 28 de birouri, se vor crea 6 servicii criminalistice, câte unul la fiecare poliție de sector. Pe hârtie, sună „modern”. În realitate, înseamnă că, atunci când ai un caz serios într-un capăt de București, te rogi ca echipajul criminalistic să nu fie, în același timp, blocat la celălalt capăt al orașului.

Chestorul Marius Andrei explică mecanismul miraculos:

  • în schimburile I și II, polițiștii criminaliști vor fi „rotați” între secțiile arondate, ca să „cunoască situația operativă”;
  • în schimbul III, noaptea și când e mai groasă situația, intervin doar criminaliștii de la serviciile de sector, pe raza oricărei secții „unde evenimentele o impun”.

Traducere:

  • ziua, criminalistul e plimbat ca marfa pe circuit – azi la o secție, mâine la alta;
  • noaptea, când se întâmplă multe nenorociri, ai o mână de oameni pe tot sectorul, să acopere tot.

Ce nu apare în prezentare, dar știe toată lumea: nu vine nimeni nou, tot cu oamenii actuali se joacă „reorganizarea”. Doar îi amesteci în alt borcan.

Șefii de birou criminalistic: cine prinde scaun, trăiește; cine nu, „pus la dispoziție”

Desființarea birourilor criminalistice ridică o întrebare simplă: ce facem cu șefii de birou? Că, na, funcția de conducere nu dispare niciodată, doar se mută.

Conducerea vine cu „soluții” elegante:

  • unii ar putea deveni șefi ai noilor servicii criminalistice de sector;
  • ceilalți pot fie:
    • să ocupe funcții echivalente, la Biroul de Siguranță Publică și Patrulare din secția lor;
    • fie să intre în procedura clasică de „pus la dispoziție” și mutat pe alte funcții, dacă nu vor să fie în continuare șefi de ceva.

Ni se spune, cu maximă seriozitate, că nu se urmărește numirea niciunui polițist pe o funcție cu coeficient inferior. Cu alte cuvinte, salariul rămâne, titulatura se schimbă, responsabilitatea se volatilizează. Important e ca tabelele de resurse umane să arate frumos, nu ca strada să fie sigură și probele să fie culese la timp.

Ordine publică, reinventată: se mai face un birou, poate dă bine la prezentare

A doua mare linie de „reformă” lovește structurile de ordine publică. Chestorul Berechet constată că Birourile de Ordine Publică au un volum disproporționat de activitate față de resursa umană și structura actuală. Adică oamenii sunt puțini, munca e multă, dar asta știa toată lumea de ani de zile.

Soluția genială:

  • înființarea unor Birouri de Siguranță Publică și Patrulare, care să se ocupe doar de stradă;
  • reorganizarea Biroului de Ordine Publică pe trei linii:
    • Proximitate;
    • Sisteme de Securitate;
    • Violență Domestică.

Pe hârtie, pare modern, european, „targetat pe linii de muncă”. În realitate, fără oameni în plus și fără bani, înseamnă același număr de polițiști împărțiți în mai multe bucăți.
Aceeași plăcintă, doar mai multe farfurii.

În comunicatul „de bun simț” ni se spune politicos: „Rămâne de văzut în ce măsură modificările propuse vor contribui la o distribuire mai eficientă a sarcinilor, la echilibrarea volumului de muncă și la îmbunătățirea activității operative, deoarece depind în mod direct de suplimentarea resursei umane.”

Adică traducere: dacă nu vin oameni noi, am reorganizat degeaba. Dar asta nu împiedică pe nimeni să dea drumul la noua organigramă.

Reorganizare pe organigramă, haos pe teren

„Reorganizarea structurilor de poliție nu trebuie analizată exclusiv din perspectiva organigramelor”, ni se spune. Corect. Numai că exact așa este analizată, concepută și vândută: din perspectiva slide-urilor colorate, a săgeților și a casetelor frumos aliniate.

În realitate:

  • volumul de muncă rămâne același sau crește;
  • resursa umană e aceeași și deja subțire;
  • polițiștii sunt mutați dintr-o cutie în alta ca să dea bine la „planificare structurală”.

Criminalistica este centralizată în 6 servicii, de parcă vorbim de un orășel mediu, nu de Capitală. Structurile de ordine publică sunt rupte în linii de muncă, pe principiul „dacă nu putem ajuta oamenii, măcar să-i compartimentăm”.

Orice polițist din teren știe ce urmează:

  • aceleași echipaje, mai multe rapoarte,
  • mai multe șefiși și șefuți de linii de muncă,
  • mai multă hârtie, mai puțină reacție efectivă la evenimente.

Concluzia, fără menajamente: se reorganizează tot, mai puțin ce doare cu adevărat

Sub pretextul „modernizării” și al „optimizării”, Poliția Capitalei asistă la încă o rundă de reformă de vitrină:

  • se taie 28 de birouri criminalistice,
  • se înființează 6 servicii,
  • se inventează birouri de siguranță și patrulare,
  • se redesenează „liniile de muncă”.

Ce nu se atinge:

  • lipsa de oameni,
  • volumul uriaș de sarcini,
  • presiunea pe polițiștii din operativ,
  • lipsa de resurse reale (logistică, tehnică, salarii care să țină oamenii în sistem).

Pe scurt, încă o „reorganizare” în care hârtiile se așază perfect, iar strada rămâne la fel de periculoasă.

Polițiștii vor primi noi grafice, noi titulaturi și aceeași veche problemă: când sună telefonul la 3 dimineața, nu organigrama vine la intervenție, ci omul din teren, obosit, subdimensionat și lăsat să acopere cu două mâini ce ar trebui să facă o echipă întreagă. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Reforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce

Publicat

pe

De

Când „dialogul social” înseamnă: veniți la ședință, dar veniți proști și pe întuneric

SNPP, FSSP și FSANP au făcut ce nu prea mai are curaj nimeni prin sistem: au închis ușa în nas Administrației Naționale a Penitenciarelor. Au zis, practic:
„Gata, domnilor de la ANP, teatrul s-a terminat. Ne vedem la Ministerul Justiției, unde măcar se mimează democrația cu luminile aprinse.”

Motivul? Simplu și jenant:

  • ANP cheamă sindicatele la ședințe „despre viitorul Poliției Penitenciare”;
  • le pune pe masă fraze pompoase despre „reformă, modernizare, eficientizare”;
  • apoi refuză să le trimită documentele concrete pe baza cărora se fac tăieri, mutări, reorganizări.

Pe românește:
„Veniți să dialogăm, dar să nu știți despre ce. Noi știm, voi stați frumos și aprobați din priviri.”

Asta nu e consultare, e dictat managerial cu escortă sindicală de decor.

Geo-Bogdan Burcu și noul stil managerial: monolog cu sala plină

Întrebarea-cheie a zilei:
„De ce a ales Bogdan Burcu dialogul mut cu președinții federațiilor?”

Răspuns posibil:

  • pentru că a confudat „dialogul social” cu o ședință foto, în care sindicatele trebuie doar să fie prezente, nu și informate;
  • pentru că îi place mai mult cuvântarea unilaterală decât discuția reală;
  • pentru că reforma e mai ușor de împins când oamenii o află din ziare, nu din documente.

De o săptămână, oamenii așteaptă:

  • scheme de reorganizare,
  • proiecte scrise,
  • trasee de carieră,
  • impact pe posturi, grade, drepturi.

În realitate primesc:

  • tăcere,
  • „vă anunțăm noi”,
  • și, din când în când, câte un zvon pe surse: „se restructurează, stați liniștiți… sau nu”.

În timp ce:

  • carierele polițiștilor de penitenciare,
  • drepturile lor,
  • raporturile de serviciu

sunt negociate pe mutește, într-un birou unde documentele circulă ca niște scripturi secrete, accesibile doar „inițiaților”.

Domnule ministru Radu Marinescu, aveți reforma în PowerPoint, dar o aveți și în realitate?

Sindicatele i-au trimis mingea direct pe piept ministrului Justiției, Radu Marinescu:

  • „Domnule ministru, veniți în Comisia mixtă de la MJ și discutăm ca oamenii mari: cu hârtii pe masă, nu cu promisiuni pe pereți.”

Mesajul sindicatelor este clar:

  • nu sunt împotriva reformei,
  • sunt împotriva modului mizerabil în care se încearcă împachetarea ei, cu un amestec de dispreț, secretomanie și „las’ că știm noi mai bine”.

Reformă reală, într-un stat de drept, înseamnă:

  • transparență,
  • consultare prealabilă,
  • proiecte trimise, timp de analiză, discuții concrete.

Ceea ce livrează ANP, prin Burcu & Co, seamănă mai degrabă cu:

  • „Vă arătăm reorganizarea după ce e gata. Voi doar suportați consecințele.”

Ședințe la ANP: veniți să bifați prezența, nu să influențați decizia

SNPP, FSSP și FSANP o spun negru pe alb: nu mai vin la ședințele ANP. De ce?

Pentru că:

  • sunt convocate la discuții,
  • dar nu primesc documentele care contează,
  • află din spațiul public ce se întâmplă cu viitorul profesional al celor 13.000 de polițiști de penitenciare,
  • sunt tratate ca un public-tapet care trebuie doar să confirme că… „s-a consultat cu sindicatele”.

În logica ANP, dialogul social arată așa:

  1. ANP scrie reforma, în liniște.
  2. ANP invită sindicatele la o ședință vagă.
  3. ANP nu trimite proiectele.
  4. Sindicatele stau în sală, aud câteva fraze generale.
  5. ANP bifează: „consultare realizată”.

Asta e batjocură procedurală, nu dialog.

„Dialogul mut” – metoda prin care conducerile slabe bagă reforma pe gât oamenilor

Când o conducere e sigură pe proiectul ei, face următoarele:

  • îl dă la sindicate,
  • lasă timp de analiză,
  • răspunde la întrebări,
  • susține argumentat fiecare articol.

Când o conducere știe că propria „reformă” e varză, preferă:

  • „dialogul mut” – vii, dar nu știi;
  • decizia se ia oricum, doar că tu afli la final;
  • eventual ți se spune: „ați fost consultați, ați fost în sală, nu mai comentați”.

Geo-Bogdan Burcu a ales varianta a doua.

Sindicatele, în schimb, au ales varianta:

  • „Nu mai venim să fim figuranți în piesa voastră. Ne mutăm scena la Ministerul Justiției.”

13.000 de polițiști de penitenciare, tratați ca niște cifre într-un Excel ținut la secret

Cifrele sună frumos în comunicate:

  • „13.000 de polițiști de penitenciare”,
  • „reformă structurală”,
  • „modernizare”,
  • „aliniere la bune practici europene”.

În realitate:

  • fiecare dintre acești 13.000 are o viață, o familie, un post, un orar, un risc asumat;
  • reorganizarea îi poate muta, tăia, redistribui, bloca cariera, afecta salariul.

Și totuși, conducerea ANP se comportă ca și cum ar muta rafturi într-un depozit, nu oameni într-un sistem de siguranță publică.

Sindicatele punctează clar:

„Consultarea reprezentanților angajaților constituie o obligație legală, iar respectarea acestui dialog este o componentă esențială a funcționării unui stat de drept.”

Ce se întâmplă acum?
Dialogul e simulat, legalitatea e călcată în picioare, iar respectul instituțional – inexistent.

„Tăcerea conducerii ANP compromite încrederea”. De fapt, o dinamitează

Textul adreselor sindicale e diplomat. Realitatea e mai dură:

  • Tăcerea ANP despre documentele de reorganizare nu doar „compromite” încrederea; o distruge metodic.
  • Un director general care ignoră deliberat partenerii sociali transmite următorul mesaj:
    • „Nu mă interesează ce credeți.”
    • „Nu contează ce spuneți.”
    • „Oricum fac cum vreau eu.”

Asta nu e conducere, e mic tiranism de birou, în care puterea funcției e folosită ca baros, nu ca instrument de gestionare.

Când sindicatele îți spun:

„Nu mai venim la tine, mergem direct la ministru”,

înseamnă că, din punctul lor de vedere, tu, ca director general, ți-ai pierdut orice credibilitate.

Scrisoarea către Burcu: traducere liberă în limbaj pamfletar

Text oficial:

„Organizațiile sindicale semnatare… vă comunică faptul că, începând cu data prezentei, nu vor mai participa la nicio ședință organizată de ANP.”

Traducere pamfletară:

  • „Domnule Burcu, ne-a ajuns. Nu mai venim la ședințele în care jucați teatru. Vă lăsăm să vorbiți singur în fața scaunelor goale.”

Text oficial:

„Tăcerea conducerii ANP și lipsa de seriozitate cu care directorul general tratează relația cu organizațiile sindicale compromit încrederea necesară dialogului social.”

Traducere pamfletară:

  • „Domnule director general, ați transformat dialogul social în bătaie de joc. Nu se mai poate. Dacă nu respectați partenerii, rămâneți singur cu reforma dumneavoastră.”

Text oficial:

„Solicităm ministrului Justiției… să intervină în acest conflict instituțional.”

Traducere pamfletară:

  • „Domnule ministru Marinescu, ori aveți reformă pe bune, cu reguli și respect, ori aveți un director general care taie și spânzură după bunul plac. Nu le puteți avea pe amândouă.”

Concluzie: Reforma fără respect nu e reformă, e execuție administrativă

Ce spun, în fond, SNPP, FSSP și FSANP?

  • Nu fug de reformă,
  • nu cer înghețarea sistemului,
  • nu apără incompetența sau sinecurile.

Dar refuză:

  • minciuna ambalată în „dialog social”,
  • ședințele-fantomă fără documente,
  • atitudinea superioară a unei conduceri care își permite să ignore 13.000 de oameni.

Într-o țară normală, conducerea ANP ar fi trasă de mânecă:

  • „Ori vă puneți la masă cu sindicatele, cu toate hârtiile pe masă,
  • ori își caută altcineva scaunul de director general.”

Până atunci, pamfletul zilei rămâne valabil:

Poliția Penitenciară cere reformă. ANP le oferă dispreț, tăcere și ședințe de poză.
Iar sindicatele răspund decent, dar ferm:
„Mulțumim, nu mai servim.” (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv23 de ore ago

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...

Exclusiv23 de ore ago

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...

Exclusiv23 de ore ago

Reforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce

Când „dialogul social” înseamnă: veniți la ședință, dar veniți proști și pe întuneric SNPP, FSSP și FSANP au făcut ce...

Exclusiv2 zile ago

BINGOUL GUNOIULUI: CUM DISPAR MILIOANELE, IAR CETĂȚENII RĂMÂN CU SACII ÎN BRAȚE

Bingo–Rosal – datoriile uriașe și „eroii” care țin spatele unei firme îngropate în gunoi și miliarde vechi de lei CURTEA...

Exclusiv2 zile ago

Polițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova

Sesizare la 112, dar cu prea puține răspunsuri Un caz din Starchiojd ridică semne de întrebare despre verificarea reclamațiilor cetățenilor...

Exclusiv2 zile ago

Specialist de clasă, datornic de serviciu: MAI îți dă sporul, apoi îți trimite nota de plată

În administrația românească, salariul poate deveni o surpriză cu termen de rambursare. Astăzi primești o majorare prin dispoziția unității. Mâine,...

Exclusiv2 zile ago

DOMNULE MINISTRU, V-AȚI MUTAT MINISTERUL PE FACEBOOK? Poliția Penitenciară află de pe „news – feed” ce se întâmplă cu propriul sistem

„Mulțumim că aflăm și noi de pe Facebook!” – noua formă de dialog social În România anului 2026, reforma nu...

Exclusiv3 zile ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv3 zile ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv3 zile ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv3 zile ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv4 zile ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv4 zile ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv4 zile ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv