Actualitate
Criminalul român care a îngrozit Belgia, a jurat să-i ucidă pe frații Cămătaru
Unul dintre cei mai periculoși criminali români a jurat să-i omoare pe frații Nuțu și Sile Cămătaru, în contul unui scandal vechi de mai bine de zece ani. Polițiștii au reușit să prevină un adevărat masacru după ce familia criminalului a încercat să-i trimită, pe când se afla închis în Arestul Central al Poliției Capitalei, un pistol cu glonț care avea încărcătorul plin. În cele din urmă, românul a fost extrădat în Belgia, pentru a fi judecat, iar autoritățile de la Bruxelles au trimis după el, în România, un avion militar în care se aflau cei mai buni 12 militari ai trupelor speciale belgiene.
În data de 24 iulie 2010, polițiștii belgieni au intrat în alertă maximă după ce Dominique Legros, un bijutier din Bruxelles, a fost ucis cu bestialitate în timpul unui jaf. Bărbatul a fost legat, torturat și în final sugrumat de tâlhari, care au fugit cu mai multe bijuterii de mare valoare.
Ulterior, anchetatorii au stabilit că făptașii sunt cinci români, între care și Gheorghiță Lipovan, un interlop din orașul ilfovean Voluntari.
După faptă, Lipovan a dispărut fără urmă și părea că a intrat în pământ. Asta până când, în urma unui control de rutină al Poliției Rutiere, a fost prins, din întâmplare, chiar la Voluntari. De fapt, un polițist rutier aflat în misiune a observat, într-o mașină, patru bărbați care păreau suspecți, așa că a decis să-i facă semn șoferului să tragă pe dreapta, pentru a-i putea legitima. Așa a descoperit că unul dintre ocupanții autoturismului este urmărit internațional.
„Părea o mașinărie de ucis”
Acesta a fost preluat de trupele speciale și transportat la parchet, iar apoi la instanță pentru confirmarea mandatului internațional de arestare.
Surse judiciare au povestit, pentru Gândul, că în scurta perioadă în care autoritățile române l-au avut în custodie, bărbatul a demonstrat că modul de viață și experiențele trăite în Europa îl transformaseră într-o adevărată mașinărie de ucis.
Sursele citate au precizat că, deși era clar pentru el că urmează să ajungă în spatele gratiilor, Lipovan nu s-a pierdut cu firea. A rămas calm și a cerut luptătorilor SAS care îl escortau să-i pună cătușele în față. A promis că va fi „cuminte”, mai ales că statura impunătoare îl recomanda drept o persoană care poate ridica probleme serioase.
Totuși, urmăritul internațional s-a ținut de cuvânt și a rămas liniștit. Puțin comunicativ, Lipovan a ținut să spună că indiferent de pedeapsa pe care o va primi în Belgia, după liberare se va întoarce în țară pentru că trebuie neapărat să-i omoare pe frații Nuțu și Sile Cămătaru. Acesta a explicat că a jurat să-i asasineze pe amândoi, din răzbunare pentru faptul că, la un moment dat, „Cămătarii i-ar fi sechestrat iubita și ar fi obligat-o să se prostitueze”.
Ajuns în fața procurorilor, prizonierul ar fi pus o întrebare, care, la început, a părut de neînțeles. „Pot să mă reglez?”, ar fi întrebat Lipovan. Nici n-a terminat bine propoziția că a și izbit, în mod violent, cu fruntea, de trei ori, un stâlp din metal. Apoi, cu un calm dezarmant, a mulțumit și a spus că acum „este pregătit”, pentru că s-a „echilibrat emoțional”.
Criminalul a făcut 100 de flotări cu mâinile legate
Ușa procurorului era, însă, închisă. Acesta era ocupat și a fost nevoie ca Gheorghiță Lipovan să aștepte pe hol. În aceste condiții, bărbatul ar fi spus polițiștilor care îl escortau că are nevoie să se mai „regleze” puțin și ar dori să fie lăsat să facă niște flotări.
Cu toate că avea mâinile încătușate, acesta s-a sprijinit de perete cu capul în jos și s-a apucat să facă flotări, riducându-și în brațele încătușate toată greutatea corpului. Până când a intrat pentru audieri, interlopul ilfovean ar fi reușit să facă peste 100 de repetări.
După ce instanța a confirmat mandatul de arestare pe numele său, Lipovan a fost condus în arestul Secției 5, unde l-a amenințat cu moartea pe unul dintre polițiști doar pentru faptul că nu i-a plăcut felul în care l-a privit. Ajuns în cameră, ucigașul a început să bată cu putere în ușă și nu s-a lăsat până când toți arestații din cameră au fost duși la spălător. „A spus că el nu doarme cu oameni nespălați în celulă, pentru că nu suportă mirosul de transpirație”, au precizat anchetatorii.
Lipovan a primit, în arest, un pistol încărcat
Ulterior, într-un acces de furie necontrolată, același arestat a reușit o „performanță” nemaiauzită, după ce a reușit să îndoaie ușa metalică de intrarea în celulă. Această ispravă a fost și ultima pe care a făcut-o în arestul Secției 5. A fost urcat în dubă și mutat în Arestul Central. Acolo, s-a ales cu nou raport de incident, după ce mama lui i-a pus în pachet, la vizită, un pistol cu glonț pe care acesta îl ținea ascuns în casa părintească.
La audieri, femeia a povestit că, în România, Gheorghiță nu ținea legătura decât cu ea și cu sora lui. Acesta le-ar fi amenințat la telefon și le-ar fi obligat să-I trimită arma în arest, iar bătrâna ar fi motivat că, de teamă, s-ar fi conformat, cu toate că știa că o asemenea faptă ar putea să aibă consecințe grave.
În cele din urmă, arestatul a fost trimis la Bruxelles, pentru judecată. Autoritățile belgiene, care știau cât de periculos poate ilfoveanul Lipovan, au trimis după acesta un avion militar cu 12 dintre cei mai buni luptători ai trupelor speciale.
Potrivit presei belgiene, cei cinci români care au participat la jaf aveau, în 2010, între 30 și 44 de ani. Bijutierul Dominique Legros, victima lor, a fost găsit mort în magazinul de bijuterii la care lucra. Bărbatul avea mâinile și picioarele legate și numeroase răni la cap, semn că a fost torturat.
Din expertiza medico-legală a reieșit, însă, că nu loviturile la cap îi provocaseră moartea. Înainte să plece, românii l-au sugrumat, în speranța că astfel ar putea să scape nepedepsiți.
Actualitate
Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B
Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.
Supraveghere maritimă pe distanțe mari
Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.
Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.
Finanțare federală pentru patru aeronave
Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.
Experiență operațională cu drone similare
Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.
Peste 30 de ore în misiune
MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.
Actualitate
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti
Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate
Gestionarea documentelor si evidenta contabila
Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.
O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.
Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale
Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.
O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.
Salarizare si administrarea personalului
Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.
Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare
Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.
In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.
Tehnologie, comunicare si confidentialitate
Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.
In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.
Cum alegi firma de contabilitate potrivita?
Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.
Actualitate
Armata SUA extinde Zero Trust: identitatea devine cheia securității pentru mii de sisteme
Pentru Armata SUA, provocarea Zero Trust nu mai ține atât de definirea conceptului, cât de aplicarea lui la scară largă. Aproximativ 5.000 de sisteme IT trebuie integrate într-o platformă comună de gestionare a identităților, acreditărilor și accesului — E-ICAM — deși multe dintre ele au fost construite cu mult înainte ca interoperabilitatea să devină o prioritate.
În paralel, cerințele de securitate depășesc rețelele IT tradiționale. Ele se extind către unitățile de la marginea tactică a rețelei, tehnologiile operaționale, sistemele de armament și, tot mai mult, agenții de inteligență artificială.
În aceste condiții, Zero Trust nu este o destinație la care se ajunge o singură dată, ci un model de securitate care trebuie ajustat permanent.
„Nu putem pur și simplu să cumpărăm Zero Trust de la un furnizor; nu este doar o cerință de conformitate”, a declarat David Thompson, responsabil de produs pentru E-ICAM în cadrul structurii Army CPE Command and Control Information Network. El a subliniat că amenințările, politicile și tehnologiile se schimbă continuu, iar Armata trebuie să își adapteze permanent abordarea.
Identitatea, prima linie de apărare
În centrul modelului se află identitatea. Orice entitate care încearcă să acceseze o resursă trebuie identificată, asociată unei acreditări și autorizată. Regula se aplică nu doar oamenilor, ci și dispozitivelor, aplicațiilor și altor entități non-umane.
„Orice lucru care se conectează la altceva pentru a accesa o resursă trebuie identificat fără echivoc, asociat în mod solid unei acreditări și autorizat în siguranță”, a explicat Thompson. „Asta înseamnă literalmente totul: de la utilizatori umani la interfețe non-umane și fiecare componentă fizică sau virtuală dintre acestea.”
Un element esențial al acestui model este autentificarea granulară și repetată. Utilizatorii, dispozitivele, datele și agenții AI trebuie verificați periodic pentru a-și păstra accesul, nu doar la momentul conectării inițiale.
5.000 de sisteme, o singură provocare complexă
Problema imediată este că sistemele Armatei diferă considerabil ca vechime și capabilități tehnice. Unele funcționează de zeci de ani și nu au ținut pasul cu modernizarea. În loc să impună aceeași soluție tehnică tuturor, Armata dezvoltă mai multe trasee de integrare și încearcă să aplice fiecărui sistem măsurile de control al accesului pe care acesta le poate susține în prezent.
Thompson a comparat situația cu securizarea unei clădiri guvernamentale. Controlul poate fi instituit la poartă, la intrare, în lift, la ușile interioare sau chiar la sertarele birourilor. Însă clădirile vechi nu au neapărat toate aceste puncte de control.
„Dacă o clădire nu are uși interioare sau birouri, trebuie să securizăm astăzi ceea ce este posibil și să fim pregătiți să sprijinim îmbunătățirile de securitate ale beneficiarului pe viitor”, a spus el.
Sistemele vechi rămân, astfel, unul dintre principalele obstacole în calea aplicării complete a Zero Trust. Curtis Dukes, vicepreședinte executiv și director general pentru bune practici de securitate la Center for Internet Security, a avertizat că o parte dintre acestea ar putea necesita modernizări importante pentru a răspunde noilor cerințe.
Această flexibilitate este esențială în contextul obiectivului Armatei de a îndeplini toate etapele-țintă Zero Trust până la sfârșitul anului 2027. Thompson a descris integrarea miilor de sisteme până la acel termen drept „un obiectiv uriaș”.
Integrare pe domenii, nu doar sistem cu sistem
Una dintre soluțiile analizate este integrarea sistemelor pe domenii operaționale, în locul tratării fiecăruia separat. Armata lucrează, de asemenea, la instrumente care să le permită responsabililor de sisteme să preia o parte mai mare din proces.
„Încercăm să găsim o metodă de integrare a domeniilor operaționale care pot cuprinde sute sau chiar o mie de sisteme IT”, a afirmat Thompson. El a adăugat că se pregătește un set de instrumente de tip „do it yourself”, astfel încât administratorii să poată lua măsuri fără să fie nevoiți să colaboreze individual, la fiecare pas, cu structura C2IN.
Pentru ca această abordare să funcționeze, responsabilii trebuie să știe ce sisteme și resurse dețin și cum operează acestea. Echipele Armatei au constatat uneori că proprietarii sistemelor nu au o imagine completă asupra propriilor medii informatice.
„Nu există o soluție universală; fiecare sistem IT este diferit. Este dificil, dar nu pentru că ar fi complicat. Dificultatea vine din atenția minuțioasă la detalii”, a spus Thompson.
Accesul securizat nu garantează protejarea datelor
Verificarea identității unui utilizator sau a unui dispozitiv nu este suficientă dacă informațiile la care acesta ajunge rămân vulnerabile. Din acest motiv, măsurile Zero Trust trebuie să protejeze și datele, nu doar accesul la ele.
Mario Puras, vicepreședinte senior pentru inginerie și arhitectură de soluții globale la Netskope, a susținut că modelul trebuie să includă verificare continuă, limitarea rapidă a amenințărilor și protecție completă a informațiilor.
„Misiunea eșuează dacă accesul utilizatorului este securizat, dar datele sunt compromise”, a afirmat Puras.
Într-o astfel de arhitectură, deciziile de acces se pot schimba în funcție de identitate, starea dispozitivului, comportament, conținut și alți factori. Politicile sunt aplicate la nivelul datelor, folosind informații despre utilizatori, dispozitive, conexiuni de rețea și aplicații.
Controlul devine cu atât mai important pe măsură ce mediile militare folosesc servicii cloud, interfețe API, platforme de colaborare și trafic criptat. Transferurile de informații sensibile prin apeluri API, încărcări în cloud sau mesaje de chat sunt exemple de activități pe care sistemele Zero Trust ar putea fi nevoite să le analizeze și să le controleze.
Agenții AI aduc o nouă dimensiune riscului
Extinderea utilizării agenților AI complică administrarea identităților. Pentru Thompson, principiul de bază nu se schimbă atunci când entitatea care solicită accesul nu este umană: și agenții AI trebuie să aibă identități, drepturi limitate și acces restrâns la ceea ce le este necesar.
„Paradigma nu este diferită; este aceeași, dar trebuie să ne mișcăm mai repede”, a spus el. Automatizarea ar putea accelera activitățile ostile, de la câteva atacuri pe minut la sute sau chiar mii pe secundă.
Dukes a atras atenția și asupra agenților capabili să delege sarcini altor agenți. Organizațiile vor trebui să gestioneze relații de încredere între lanțuri de identități non-umane și să se pregătească pentru agenți neautorizați — așa-numiții „shadow agents” — sau pentru sisteme care se comportă imprevizibil ori sunt compromise.
Zero Trust ajunge și la marginea tactică
La nivel tactic, Armata se confruntă cu o altă constrângere: conectivitatea. Unitățile de la nivelul brigăzii și de deasupra acesteia pot conta, în general, pe acces la resursele cloud ale Armatei. Formațiunile aflate sub acest nivel trebuie însă să se pregătească pentru conexiuni întrerupte, degradate, intermitente sau limitate.
Prin urmare, ele au nevoie de suficiente capabilități E-ICAM locale pentru a-și continua misiunile când sunt deconectate și pentru a actualiza informațiile atunci când legătura revine.
Aceleași principii ar urma să se aplice și tehnologiilor operaționale, sistemelor industriale de control, dispozitivelor conectate la internet și componentelor individuale ale sistemelor de armament.
Thompson a dat exemplul unui elicopter: atributele identității ar putea stabili dacă o anumită persoană are dreptul să pornească aparatul.
„Dacă David Thompson urcă într-un elicopter, are el autoritatea de a-l porni?”, a întrebat el. Răspunsul depinde de identitatea persoanei, de atributele asociate acesteia și de acțiunile pe care are voie să le întreprindă.
Provocarea Zero Trust depășește astfel cu mult conectarea la o rețea. Armata trebuie să stabilească ce persoană, mașină, aplicație sau agent AI poate accesa o anumită resursă, ce poate face după obținerea accesului și cum trebuie schimbate permisiunile odată cu evoluția tehnologiei, a misiunii și a amenințărilor.
În cuvintele lui Thompson, în cazul tehnologiilor operaționale, Zero Trust „nu este o stare finală, ci o acțiune continuă”.
-
Exclusivacum 5 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 5 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 4 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 5 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 4 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum 3 zileRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină
-
Featuredacum 4 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”




