Connect with us

Anchete

Talpeș talmeș-balmeș

Publicat

pe

Talpeș talmeș-balmeșCel mai simplu lucru pe care aș putea să-l fac este, așa cum sugerează titlul de mai sus, să-l iau peste picior pe Ioan Talpeș. Și să-l tratez drept un personaj deraiat. Un om cu mintea rătăcită.
Nu o să procedez însă așa. Din simplul motiv că declarațiile domniei sale, lansate în spațiul public printr-un serial de interviuri pe care i le-a acordat ziaristei Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus, se referă la momente istorice cheie parcurse de România în ultimele patru decenii, Talpeș vorbind și despre perioada anterioară căderii lui Ceaușescu. Și nu o face în calitate de istoric. Ci de specialist în diversiuni. În dezinformare. În tehnica manipulării. Simt că, dacă-l iau pur și simplu peste picior, tolerez cumva schimonosirea de către acesta a istoriei din care facem toți parte. Și nu pot trece cu inima ușoară peste așa ceva.Ioan Talpeș, dincolo de maniera în care se erijează deseori drept buricul lumii, probabil dintr-un ego scăpat de sub control, a fost totuși un personaj cheie al României, cel puțin sub cele două mandate și jumătate deținute de Ion Iliescu la Președinția României. A fost șef al Administrației Prezidențiale. A învârtit pe degete ședințele CSAT. A condus de la Cotroceni comunitatea serviciilor secrete. A fost șef al Serviciului de Informații Externe, într-o perioadă extrem de frământată a istoriei noastre recente. Și a deținut și înalta poziție de prim-viceprim-ministru în Guvernul Năstase. Și a mai fost un mason de talie internațională, până când, prin 1996, se aude că ar fi fost „ars între palate”. Adică excomunicat în mod rușinos. Din toate pozițiile pe care le-a deținut, s-a implicat serios de tot în politică, fie că avea voie, fie că nu avea voie, și a făcut-o într-un mod fățiș sau ocult. Iar astăzi, în acest serial, care va continua, dorește să rescrie istoria.

Am discutat cu mai multe persoane pe această temă. Unii consideră că, ajuns la o anumită vârstă, omul este dus cu capul. Și că bate pur și simplu câmpii. Eu refuz să cred într-un asemenea scenariu. Talpeș nu face altceva decât să încerce să rescrie istoria noastră din perspectiva cea mai favorabilă pentru el. Contrafacerea, minciuna îi sunt cu atât mai necesare cu cât, ocupând pozițiile pe care le-a ocupat, el a contribuit mai mult sau mai puțin decisiv la generarea unor evenimente care, în cele din urmă, au întârziat cu mulți ani revenirea României la un parcurs normal. Comparabil cu al celorlalte state din Europa Centrală și de Est. Voi începe acest serial de analize semnalând una dintre cele mai controversate și mai spectaculoase dintre „judecățile de valoare” lansate recent de Ioan Talpeș la Realitatea Plus, după ce acesta a stat ani de zile cumva închis ermetic în domiciliul său, transformat într-un palat de prost gust, în care mobila este poleită cu foiță de aur.

O chestiune extrem de controversată a istoriei recente se referă la predarea listei spionilor români către serviciile de Securitate ale unor state NATO și în primul rând către FBI. Dacă șeful Serviciului de Informații Externe al României a făcut acest lucru, atunci operația în sine nu poate fi altfel taxată decât drept trădare de țară. Trădare la cel mai înalt nivel. O trădare mai abjectă chiar decât cea de care s-a făcut vinovat generalul reactivat Militaru, dovedit drept agent GRU și care, imediat după preluarea puterii, imediat după 22 decembrie 1989, le-a predat sovieticilor o serie întreagă de documente secrete, după ce pe altele, care implicau persoana sa și a mmebrilor rețelei de spionaj din România, le-a subtilizat și le-a distrus. În defintiv, Ion Iliescu, recrutat încă din anii studenției de KGB și ajuns la putere în România după asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, și-a format din capul locului o echipă, alcătuită în general din foști agenți ai Moscovei.

Ceea ce nu a vândut Militaru rușilor, a reușit să vândă Talpeș americanilor. Lista spionilor care acționau pe teritoriul Statelor Unite, dar și pe teritoriul altor state, care acum ne sunt aliate.

Ei bine, ani de zile, luat la întrebări pe această temă, Talpeș fie a refuzat să răspundă, fie a negat cu înverșunare acest act de trădare, fie a fost evaziv. Este meritul ziaristei Anca Alexandrescu că, în acest adevărat serial de televiziune, a reușit să-l facă pe Talpeș să dezvăluie câte ceva din această operațiune de trădare.

Vreau să ne înțelegem cât se poate de limpede. La capătul epocii comuniste, România nu a fost o țară învinsă. România fusese ocupată de armata sovietică, apoi de activiștii sovietici și, în final, de către cozile de topor autohtone, colaboratori apropiați ai Uniunii Sovietice, școliți în universitățile de acolo, perioadă în care au fost cei mai mulți recrutați și instruiți pentru a acționa împotriva propriului popor. Cu toate acestea, România, ca de altfel toate statele din fostul lagăr socialist, nu putea să fie o țară învinsă, pur și simplu pentru că România nu a dus niciun fel de război împotriva Vestului. Să ne amintim că, în ultima perioadă a dictaturii lui Ceaușescu, România se retrăsese practic din Tratatul de la Varșovia și acționa ca un stat nealiniat.

Ca orice stat însă, România a avut agenți într-un număr relevant de state ale lumii. Unii, în special cei care studiaseră în universitățile noastre, deveniseră agenți de influență. Și rămăseseră agenți de influență, chiar dacă ajunseseră să ocupe poziții importante în statele din care proveneau. În lumea arabă, pe continentul african, în America de Sud, în Grecia, în Italia, în Germania de Est și chiar în Germania de Vest. Alții erau, ca să zic așa, „spioni oficiali”. Ei lucrau în cadrul ambasadelor ori a delegațiilor economice și comerciale ale României în străinătate. A treia categorie, numită generic „spioni”, era alcătuită din persoane care, sub o formă sau alta, părăsiseră România, unele fugind peste graniță „cu consemn”, altele plecând după o aparentă activitate de dizidență. Aceștia se stabileau într-o serie de state, în general din vestul Europei sau din Statele Unite, își întemeiau acolo familii, își organizau diverse joburi și, sub acoperirea acestora, trimiteau informații mai mult sau mai puțin valoroase către București. Iar Guvernul României îi plătea prin diverse conturi secrete. Cei mai relevanți și mai preformanți creau adevărate rețele alcătuite din cetățeni occidentali, care erau stipendiați de la București. În fine, a mai existat o categorie, prorprie tuturor serviciilor de spionaj, ale așa-ziselor „fantome”. Fantomele erau persoane bine instruite, cărora li se confecționau biografii false de etnici ale unor naționalități conlocuitoare. Practic era furată identitatea, cu ajutorul administrațiilor cimitirelor, care colaborau cu Securitatea, unor etnici care au decedat la câteva luni sau la câțiva ani de la naștere și care nu mai aveau familii în măsură să dețină controlul asupra realității. Aceste fantome erau infltrate în societățile respective, unde-și întemeiau familii și afaceri și erau „discret” ajutate să parvină în cele mai înalte medii economice și politice ale societăților respective.

Ei bine, Ioan Talpeș, care cunoaște foarte bine realitatea, face în mod voit confuzie între toate aceste categorii la care m-am referit mai sus. Un talmeș-balmeș care îi permite ca, pus în fața unor probe evidente, să recunoască doar o parte din adevăr. Dar o parte din adevăr înseamnă o minciună.

Mințind sfruntat, Ioan Talpeș ne relatează cum, sub administrația Iliescu, șef al serviciului român de spionaj fiind, ar fi negociat la sânge cu americanii predarea listelor de „fantome”. Aparent, se referă la o singură categorie de spioni. Și, după ce ani la rând a negat că ar fi jucat cel mai mic rol sub acest aspect, iată că acum, formal, își dă drumul la gură. Ar fi negociat cu americanii un termen de grație pentru acești spioni. Vezi Doamne, acest termen era necesar pentru ca spionior să li se comunice oficial că statul român nu mai are nevoie de serviciile lor și să-i recheme la ordin în țară. Dar susține Talpeș că acești spion s-au sustras executării unui ordin militar imperativ. Încălcându-și jurământul. Și așa se face că, după cum ne comunică acest Münchhausen al politicii de la București, spionii, deși li s-a garantat în țară o serie întreagă de facilități, ar fi refuzat pur și simplu să se întoarcă. Și că, în aceste circumstanțe, după scurgerea a circa un an, el, Talpeș, ar fi decis să-i devoaleze autorităților din Statele Unite. Adică pur și simplu să le dea lista spionilor României. Tot Talpeș ne spune însă, printr-un adevărat derapaj logic, că de fapt acești spioni ai statului român lucrau bine merci pentru statul american. Și că erau cunoscuți de autoritățile de acolo încă din epoca Ceaușescu. Păi și atunci ce rost ar mai fi avut întreaga tevatură? Întreaga discuție? Negocierile care, pretinde Talpeș că s-ar fi purtat la cel mai înalt nivel la Washington? În fine, să trecem și peste asta. Strâns cu ușa de interlocutor, Talpeș ne mai dă o veste halucinantă. Și anume că, din loialitate față de Statele Unite, pentru a deveni partener strategic al Washingtonului, el s-ar fi dus acolo totuși cu lista spionilor în buzunar. Dar că lista ar fi rămas acolo, în buzunar, întrucât, ce să vezi, autoritățile FBI i-au comunicat lui Talpeș că nu au nevoie de nicio listă a spionilor României. Ne aflăm în plin Caragiale? Sau, într-un mod deloc abil, Ioan Talpeș încearcă să ne ducă de nas și să se sustragă unor eventuale acuzații de înaltă trădare? Și suntem abia la începutul acestui serial, pe care l-am intitulat „Talpeș talmeș-balmeș”.

Sorin Rosca Stanescu

Anchete

Eșec procedural la vârful Parchetului General: Înalta Curte respinge demersul lui Alex Florența privind onorariile de succes ale avocaților

Publicat

pe

De

Procurorul General al României, Alex Florența, a suferit o înfrângere juridică majoră chiar pe terenul procedurii legale. Potrivit unei dezvăluiri recente a publicației Lumea Justiției, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis ieri, 20 aprilie 2026, respingerea unei inițiative cheie promovate de șeful Ministerului Public, considerând demersul ca fiind inadmisibil.

RIL-ul privind cheltuielile de judecată, blocat la instanța supremă

Instanța supremă a analizat Recursul în Interesul Legii (RIL) formulat de Alex Florența în perioada în care acesta se afla la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). Demersul viza o problemă sensibilă pentru sistemul judiciar și pentru buzunarele justițiabililor: clarificarea modului în care pot fi recuperate cheltuielile de judecată, mai exact onorariile de succes ale avocaților.

Deși Procurorul General a încercat să obțină o interpretare unitară a legii, judecătorii ICCJ au considerat că sesizarea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, respingând-o înainte de a intra în dezbaterea fondului problemei.

Disputa pe onorariile de succes: Poate pierzătorul să fie obligat la plata „bonusului” de avocat?

Întrebarea de drept care a stat la baza acestui dosar viza interpretarea și aplicarea articolelor 451-453 din Codul de procedură civilă. Concret, Alex Florența dorea ca instanța supremă să stabilească dacă partea care a pierdut un proces poate fi obligată, printr-o acțiune separată, să plătească onorariul de succes cuvenit avocatului părții care a câștigat.

Această speță este de un interes major pentru piața avocaturii și pentru justițiabili, deoarece onorariile de succes pot atinge sume considerabile, iar practica instanțelor de judecată era, în viziunea șefului PICCJ, neuniformă.

Minuta ICCJ: „Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii”

În decizia nr. 7/2026, pronunțată în dosarul nr. 2541/1/2025, completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a tranșat situația rapid. Minuta ședinței publice de ieri, 20 aprilie 2026, confirmă eșecul argumentației Parchetului General:

„Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind următoarea problemă de drept: ‘În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 451 – 453 din Codul de procedură civilă, partea care a pierdut procesul poate să fie obligată, pe cale separată, la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de succes cuvenit avocatului părţii care a câştigat procesul?’”

Conform reglementărilor în vigoare, această decizie este obligatorie pentru instanțele din România, însă efectul ei este unul de menținere a statu-quo-ului, lăsând nerezolvată divergența de interpretare sesizată de Procurorul General. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Breșă de securitate la porțile Europei: Cum a devenit „importul” de forță de muncă un paravan pentru imigrația ilegală

Publicat

pe

De

O realitate șocantă iese la iveală din culisele palatului Victoria: zeci de mii de cetățeni străini, aduși oficial în România pentru a acoperi deficitul de pe piața muncii, s-au „evaporat” în sistem, transformând țara într-o platformă de tranzit spre restul Uniunii Europene. Sub ochii autorităților, un mecanism menit să sprijine economia a fost speculat cinic de agenții de plasare, generând nu doar o criză a forței de muncă, ci și un risc major la adresa siguranței naționale.

Statistici alarmante: Discrepanța uriașă dintre vizele emise și muncitorii reali

Analiza datelor oficiale pentru anul 2025 dezvăluie o fractură logică și administrativă de proporții. Din cele 100.000 de avize de muncă emise pentru cetățeni din state terțe, doar o fracțiune s-a concretizat în contracte de muncă efective. Guvernul a admis, într-un moment de sinceritate tardivă, că retenția lucrătorilor străini este sub 50%. Mai concret, în timp ce zeci de mii de asiatici primesc dreptul de a munci în România, mai puțin de 30.000 solicită ulterior permise de ședere, restul devenind imigranți ilegali în spațiul european.

Conform unei investigații detaliate publicate în Cotidianul Național, sub semnătura jurnalistei Claudia Marcu, această situație a permis specularea procedurilor legale pentru a facilita migrația ilegală secundară. Fenomenul afectează integritatea întregului mecanism de migrație și demonstrează incapacitatea statului de a urmări traseul administrativ al străinilor, de la acordarea vizei până la stabilirea efectivă a raportului de muncă.

„Vânătoarea de vize”: Străini fără calificări, vânduți pe post de profesioniști

Investigația scoate la lumină și practicile toxice ale unor agenții de recrutare care au proliferat în absența unui control riguros. Fără un regim de autorizare clar, aceste entități au „recrutat” la normă, prezentând lucrători fără nicio calificare drept profesioniști necesari economiei românești. În multe cazuri, muncitorii străini au fost ei înșiși victime, fiind induși în eroare cu privire la salariile, condițiile de cazare și sarcinile pe care urmau să le îndeplinească în România.

Această lipsă de responsabilitate a agențiilor de plasare a condus la o situație în care piața muncii este inundată de documente, dar nu și de mână de lucru calificată. În spatele acestor „afaceri cu imigrația”, denunțate de jurnalista Claudia Marcu în materialul din Cotidianul Național, se ascunde o vulnerabilitate sistemică pe care Executivul încearcă acum să o corecteze prin reglementări de urgență.

Dincolo de fraudă: Spectrul terorismului și riscurile de securitate națională

Cea mai gravă avertizare vine însă din zona siguranței naționale. Guvernul suspectează că disfuncționalitățile acestui mecanism ar fi putut permite infiltrarea unor elemente radicale pe teritoriul României. Exploatând breșele din sistemul de gestionare a migrației, există riscul ca România să se transforme dintr-un simplu stat de tranzit într-o țintă directă pentru activități teroriste sau conexe acestora, cum ar fi spălarea de bani pentru finanțarea rețelelor extremiste.

Lipsa de rigoare în procesul de recrutare și absența unor verificări de probitate profesională pentru firmele de plasare au creat un context imprevizibil. Autoritățile avertizează că vectorul terorist caută în permanență astfel de „punți” legale pentru a-și disimula prezența, transformând o problemă administrativă într-o amenințare de ordin strategic.

Intervenția Executivului: Autorizarea agențiilor, ultima barieră în calea haosului

Pentru a stopa acest fenomen, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care introduce, în premieră, un cadru normativ strict pentru agențiile de recrutare și plasare a străinilor. Noua legislație impune autorizarea prealabilă a acestor entități și delimitarea clară a responsabilităților pentru informațiile furnizate atât lucrătorilor, cât și angajatorilor.

Măsura vine ca o tentativă disperată de a recăpăta controlul asupra frontierelor și a pieței muncii, într-un moment în care integritatea mecanismului de migrație legală este grav compromisă. Rămâne de văzut dacă noile bariere birocratice vor fi suficiente pentru a demantela rețelele care au transformat vizele de muncă în „bilete de aur” pentru imigrația ilegală spre inima Europei.

Citeste in continuare

Anchete

Lovitură de grație pentru mafia braconajului: Arestări preventive după perchezițiile-fulger ale Gărzii de Coastă

Publicat

pe

De

Eforturile autorităților de a stârpi braconajul piscicol în sud-estul României au atins un punct critic. În urma unei operațiuni de amploare, justiția a dictat primele măsuri dure împotriva celor care au transformat resursele naturale într-o afacere ilegală profitabilă pe axa Constanța-Ialomița-Tulcea.

Rețea destructurată pe teritoriul a trei județe

Investigația, coordonată de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, a vizat destructurarea unei grupări complexe implicate în infracțiuni la regimul braconajului piscicol. După documentarea minuțioasă a activităților ilegale, forțele de ordine au descins în județele Constanța, Ialomița și Tulcea, efectuând o serie de percheziții domiciliare care au scos la iveală amploarea fenomenului.

Potrivit informațiilor furnizate de anchetatori, probele strânse în timpul descinderilor au fost suficiente pentru a declanșa faza procesuală a reținerilor, vizând patru persoane-cheie implicate în această rețea de braconaj.

Cronologia reținerii: De la percheziții, direct în fața procurorului

În data de 17 aprilie 2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a analizat materialul probator administrat de Garda de Coastă și a dispus imediat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor patru suspecți. Trecerea de la activitatea de monitorizare la cea de privare de libertate subliniază gravitatea faptelor documentate în dosar.

Ulterior, în cursul zilei de ieri, suspecții au fost prezentați în fața Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Tulcea, cu propunerea de arestare preventivă, semn că autoritățile consideră prezența acestora în libertate ca fiind un risc pentru bunul mers al anchetei.

Verdictul instanței: Trei suspecți după gratii, unul sub control judiciar

Instanța din Tulcea a validat severitatea solicitărilor formulate de procurori. Judecătorul a admis propunerile și a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele a trei dintre inculpați. Aceștia vor fi transferați în centre de reținere, fiind scoși complet din circuitul activităților ilegale pentru următoarea lună.

Pentru cea de-a patra persoană implicată în dosar, magistrații au optat pentru o măsură preventivă mai blândă, respectiv controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Acest succes operativ al polițiștilor de frontieră de la Garda de Coastă și al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea transmite un semnal fără echivoc: exploatarea ilegală a resurselor piscicole nu mai este tolerată, iar răspunsul statului va fi unul prompt și coercitiv. Cercetările continuă pentru a stabili întreaga sferă a complicităților și pentru a recupera prejudiciul cauzat ecosistemului (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!

În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de...

Exclusiv13 ore ago

FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”

Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea...

Exclusiv13 ore ago

OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE

În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se...

Exclusiv2 zile ago

GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!

România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un...

Exclusiv2 zile ago

BINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!

Orașul lui Caragiale a depășit oficial faza de vodevil și a intrat în epoca „penalului de aur”, unde mirosul de...

Exclusiv2 zile ago

Secretomanie cu „virgulă” la MAI: Neo-securiștii care au uitat alfabetul în fața instanței

Într-o țară în care „secretul de stat” este adesea doar paravanul sub care incompetența se odihnește pe bani publici, asistăm...

Exclusiv2 zile ago

MAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!

Într-o Românie unde instituțiile statului par anesteziate cu sirop de fructoză „fantomă”, la curtea „Sultanului Sifonului” de la Ploiești, Dragoș...

Exclusiv3 zile ago

Bolid de lux, creier în revizie: „Marele Premiu” de la Popeni s-a terminat în chitanțierul poliției

Se pare că plaiurile mioritice au devenit prea strâmte pentru ego-urile gonflate ale tinerilor „piloți” de ocazie, care confundă ulițele...

Exclusiv3 zile ago

Prahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)

Județul Prahova a devenit, în ultimii ani, un soi de mausoleu al legalității, unde instituțiile statului nu mai miros a...

Exclusiv4 zile ago

„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului

România, 19 aprilie 2026. Bine ați venit în rezervația naturală a absurdului, unde statul român a reușit imposibilul: a transformat...

Exclusiv4 zile ago

Buna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției

Sărbătoarea Poliției Române, menită să onoreze uniforma și legea, s-a transformat la I.P.J. Prahova într-un spectacol grotesc, unde onoarea s-a...

Exclusiv4 zile ago

Safari cu emoții pe strada Minerva: Ploieștiul, orașul unde gropile mănâncă mașini sub nasul poliției rutiere

În timp ce administrația locală pare ocupată cu număratul frunzelor de pe asfalt, strada Minerva din Ploiești s-a transformat într-un...

Exclusiv4 zile ago

IPJ NEAMȚ ȘI LOGICA DE BIROU: CUM SĂ LOCUIEȘTI ÎNTR-UN SERTAR ȘI SĂ TE CREZI PROPRIETAR DE PALAT

Într-o desfășurare de forțe intelectuale care ar lăsa orice filosof al absurdului fără replică, geniile administrative de la IPJ Neamț...

Exclusiv5 zile ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusiv5 zile ago

JUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)

Procedura „Houdini”: Cum să judeci un om fără să-l inviți la proces, dar să pretinzi că-l aperi Să trăiți, stimată...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv