Connect with us

Actualitate

Preşedintele CNCD, despre sesizarea la adresa ÎPS Teodosie

Publicat

pe

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a precizat, marți, la Digi FM că instituţia pe care o conuce a primit mai multe plângeri în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie cu privire la femei. Asztalos a spus că nu va sancţiona interpretările unei credinţe.

„Ceea ce vom analiza noi în această speţă şi în oricare alta de acest gen este contextul în care s-a făcut declaraţia, conţinutul, scopul – dacă a fost sau nu o intenţie de a aduce o atingere demnităţii anumitor categorii de persoane – şi, desigur, calitatea celui care a făcut declaraţia, pentru că vorbim despre un formator de opinie, care influenţează comportamente din societate”, a declarat preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, la Digi FM.

Acesta a precizat că instituţia nu va analiza şi nici nu va sancţiona ceva ce ar putea fi, în acest caz, o interpretare a credinţei.

„Noi, ca instituţie de stat, în nicio speţă nu am şi nu vom sancţiona interpretări ale unei credinţe. Pentru că există o separaţie între stat şi culte, există o autonomie a cultelor. Fiecare cult îşi stabileşte propriile canoane şi propria dogmatică, iar statul, inclusiv CNCD, le respectă”, a explicat Csaba Asztalos, referindu-se la faptul că nu va fi analizată regula potrivit căreia femeile nu pot îndeplini funcţii importante în Biserica Ortodoxă.

Preşedintele CNCD a subliniat că nu va pune în discuţie interpretarea Vechiului Testament, a Noului Testament sau a canoanelor.

„Dacă este ceva mai mult decât o astfel de interpretare, sigur că atunci Colegiul va analiza dacă se depăşeşte sau nu limita libertăţii de exprimare, dacă statul poate să interfereze sau nu în aceste declaraţii. Nu faptul în sine că sunt anumite culte în care femeilor nu le este permis să aibă funcţii importante este o formă de discriminare, întrebarea este dacă în răspunsul respectiv s-a mers dincolo de o interpretare biblică şi s-a adus atingere demnităţii umane a femeilor“, a mai spus Asztalos.

De asemenea, a anunţat că va solicita un punct de vedere de la BOR şi că vor fi citate toate părţile implicate.

ÎPS Teodosie a spus duminică seara la Antena 3, că nu crede ca va trebui să dea socoteală în faţa membrilor CNCD.

Eu prețuiesc femeile. Cei care s-au iritat nu știu Sfânta Scriptura. Să-l dea pe Dumnezeu în judecată”, s-a apărat ÎPS Teodosie.

Recent, acesta a făcut recent o declarație controversată, în care a afirmat că motivul pentru care femeia nu are roluri importante în biserică ține de „condiția slăbiciunilor sale”.

Acum, ÎPS Teodosie susține că prețuiește femeile și, de fapt, nu a făcut altceva decât să repete învățătura teologică a Bisericii Ortodoxe Române, citând din Sfânta Scriptură.

CNCD, sesizat după declarațiile făcute de ÎPS Teodosie cu privire la femei: „Este foarte important ca declaraţiile emise de entităţile publice să conţină informaţii corecte și neutre”

Asociația VeDem Just a anunțat, sâmbătă, că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie Petrescu cu privire la femei.

Organizația afirmă că este foarte important ca declarațiile și informațiile emise de reprezentanții instituțiilor și entităților publice să conțină informații corecte, neutre, de susținere a acestor drepturi, iar comunicările în spațiul public să nu se transforme în incitare la discriminare de orice fel.

ÎPS Teodosie: „Ea a început păcatul. Nicio femeie nu poate fi preot”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a avut o remarcă mai puțin obișnuită joi seară, la Radio Dobrogea, când a încercat să explice de ce nu e discriminatoriu faptul că o femeie nu poate avea roluri importante în biserică: „Ea a început păcatul”, a motivat ierarhul.

„Nicio femeie nu poate fi preot. Aceasta e condiția ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune pentru că are condiția slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia. Ea a început păcatul și iată că se află cu această neputință, pentru că – ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur – dacă nu ar fi fost păcatul nu s-ar fi înmulțit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeiești care le-a zis înainte de păcat”, a explicat ÎPS Teodosie.

„Dacă nu păcătuia n-ar fi născut în fii în dureri. Toate acestea lămuresc diferența dintre bărbat și femeie și iată, ca să arate că nu este discriminare, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat ca bărbat. Și Sfântul Sfinților este bărbat”, a mai spus ÎPS Teodosie.

Calinic Argeșeanul îi răspunde lui ÎPS Teodosie: „Femeia, înger pe pământ. Nu ne este îngăduit s-o considerăm obiect de batjocură”

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic Argeșeanul, a numit femeia un „înger pe pământ” și „ființă dumnezeiască”, dupa declaratiile facute de Arhiepiscopului Tomisului ÎPS Teodosie despre rolul femeii în Biserică.

„Femeia a început păcatul. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a spus IPS Teodosie, într-o nouă declaraţie controversată.

Voi încerca să scriu despre o altă minune, cea a răsplăţii întreite făcută de Dumnezeu Femeii prin aceea că: Au aflat cele dintâi despre Învierea lui Iisus Hristos; au văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat din mormânt şi au dus cele dintâi vestea cea mare a Învierii lui Iisus, chiar ucenicilor Săi!” – scrie , vineri seara, Calinic Argeşeanul într-o postare pe contul de Facebook al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

CTP, atac dur la ÎPS Teodosie: „Are atitudine față de femeie de care un membru ISIS ar fi foarte mândru”

Cristian Tudor Popescu (CTP) l-a criticat dur pe ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, după ultimele declaraţii ale acestuia din urmă la adresa femeilor. Gazetarul a comparat afirmatiile facute de IPS Teodosie cu cele ale membrilor ISIS:  „asta este atitudine față de femeie de care un membru ISIS ar fi foarte mândru și ar aplauda-o”.

„Tot ce a făcut acest individ, pentru că asta este o încununare ce spune acum despre femei, despre femeie, insul ăsta, nu mai amintesc, am discutat aici, în emisiune, cine este specimenul.

Nu știu ce aș mai putea să spun despre această dihanie, care este îmbrăcată în odăjdii și care, în felul ăsta, impresionează pe oamenii mai slabi de minte. Mai grav este altceva. Știți a ce seamănă ce a spus insul ăsta? A ISIS.

Asta este atitudine față de femeie de care un membru ISIS ar fi foarte mândru și ar aplauda-o. Deci femeia este o păcătoasă prin simpla ei existență, ea este păcătoasă din naștere. Atenție! Din naștere. Simpla venire pe lume a unei femei…”, a zis CTP la postul Digi24.

Actualitate

Revoluție în reglementarea spațiului: FCC elimină birocrația pentru a accelera dominația americană pe orbită

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să redefinească economia spațială, Comisia Federală pentru Comunicații (FCC) a aprobat o reformă radicală a procesului de licențiere pentru utilizarea spectrului de către sateliți. Această decizie istorică promite să elimine barierele administrative pentru operatorii din sectoarele militar, civil și comercial, facilitând în același timp accesul pe orbită pentru noi tipuri de misiuni. Deși autoritatea nu licențiază direct sateliții deținuți de Departamentul Apărării, noile reguli vor avea un impact direct asupra furnizorilor de servicii comerciale care sprijină securitatea națională.

Modernizarea reglementărilor: Un pas vital pentru sectorul spațial de ultimă generație

Industria de profil a reacționat cu entuziasm la acest pachet de reforme, considerându-l un pilon esențial pentru menținerea superiorității tehnologice. Prin simplificarea proceselor pentru stațiile terestre și sateliți, autoritățile fac un pas decisiv în sprijinul inovației continue. Liderii din domeniu subliniază că actualizarea normelor este o etapă necesară pentru a ține pasul cu ritmul accelerat al dezvoltării tehnologice, oferind companiilor predictibilitatea de care au nevoie pentru a investi masiv în noi infrastructuri orbitale.

Eficiență și predictibilitate: Noua „linie de asamblare” a licențelor spațiale

Nucleul acestei reforme este transformarea procesului tradițional de licențiere într-o veritabilă „linie de asamblare”. Această abordare modulară permite procesarea mult mai rapidă a cererilor, eliminând un set vast de reguli de operare considerate în prezent inutile. În plus, reforma stabilește criterii clare și directe pentru aprobarea aplicațiilor care servesc interesul public, oferind totodată claritate asupra circumstanțelor excepționale care ar putea necesita o revizuire mai detaliată.

Deși filosofia generală a acestui pachet este de a simplifica și elimina reglementările redundante, noile norme introduc și o cerință critică pentru siguranță: operatorii de sateliți sunt acum obligați să partajeze datele privind monitorizarea situației spațiale. Această măsură este menită să prevină coliziunile și să asigure un mediu orbital sustenabil pe termen lung. Într-o eră marcată de ascensiunea amenințărilor cibernetice asistate de inteligența artificială, aceste reforme sunt văzute ca fundamentul unei noi epoci de dominanță și inovație în economia spațială americană.

Citeste in continuare

Actualitate

Botezul focului în Mojave: Armata SUA își testează sistemele de comandă digitală în „cuptorul” din California

Publicat

pe

De

Într-un peisaj dezolant, unde temperaturile depășesc frecvent 41 de grade Celsius, Pentagonul a decis să împingă tehnologia viitorului la limită. Arhitectura de Comandă și Control de Nouă Generație (NGC2) părăsește laboratoarele sterile pentru a înfrunta căldura zdrobitoare și relieful necruțător al Deșertului Mojave, într-un test care va decide viitorul comunicațiilor pe câmpul de luptă.

Electronică sub asediu: Când 100 de grade Fahrenheit devin un inamic tactic

Misiunea din cadrul Proiectului Convergence Capstone 6 nu este doar o simplă aplicație militară, ci o luptă pentru supraviețuirea sistemelor electronice. Oficialii militari subliniază că temperaturile extreme aduc o perspectivă complet nouă asupra comunicațiilor. Nu este vorba doar de funcționarea software-ului, ci de rezistența fizică a carcaselor, a sistemelor de răcire și a circuitelor care trebuie să gestioneze fluxuri masive de date în timp ce sunt expuse unui soare arzător.

Deșertul Mojave, cu vârfurile sale muntoase precum Tiefort Mountain, oferă decorul perfect pentru a testa „stresul” la care sunt supuse undele radio, transformând barierele naturale în obstacole cibernetice ce trebuie depășite pentru a menține unitatea fluxului informațional.

Duelul prototipurilor: Divizia 4 Infanterie versus Divizia 25 Infanterie

Experimentul pune față în față două abordări diferite ale modernizării. În timp ce Divizia 4 Infanterie a reconstruit rețeaua de la zero pe noua arhitectură NGC2, Divizia 25 Infanterie utilizează o variantă modernizată a sistemelor actuale, numită C2 Fix.

Această comparație directă va permite armatei să determine mixul ideal de capabilități necesare pentru întreaga forță, care operează în prezent cu un amestec de echipamente moștenite și tehnologii de ultimă oră. Rezultatul va influența direct deciziile de achiziție și contractele de miliarde de dolari ce urmează a fi acordate.

Inteligența Artificială sub presiunea „Blackhorse”

Testul actual se remarcă printr-o amploare fără precedent: aproape 10.000 de soldați participă la ceea ce este considerat cel mai mare exercițiu de acest tip. Adversarul nu este unul de paie; faimosul Regiment 11 Cavalerie, cunoscut sub numele de „Blackhorse”, acționează ca o forță de opoziție de clasă mondială, simulând atacuri cibernetice și electromagnetice constante.

În acest mediu ostil, sistemele de asistență bazate pe Inteligență Artificială și funcțiile de comunicații automate (auto-PACE) trebuie să demonstreze că pot reconfigura rețeaua instantaneu atunci când legăturile primare sunt bruiate sau distruse.

Pariul pe sectorul comercial: De la prototip la dotarea de serie

Această etapă marchează finalul fazei de prototipare pentru NGC2. Armata SUA își validează astfel strategia „commercial-first”, testând dacă produsele derivate din sectorul civil pot face față rigorilor războiului modern. Feedback-ul colectat în Mojave va fi crucial pentru ajustările finale înainte ca echipamentele să ajungă în dotarea unităților operative anul viitor. Pentru Pentagon, miza este clară: transformarea datelor într-o armă letală, indiferent cât de ridicată este temperatura în termometre.

Citeste in continuare

Actualitate

Un pas istoric pentru apărarea Kievului: Raytheon și Lockheed Martin analizează producția de rachete Patriot direct în Ucraina

Publicat

pe

De

În urma anunțului surprinzător al președintelui Donald Trump privind acordarea unei licențe de producție, giganții industriei de apărare RTX (prin subsidiara Raytheon) și Lockheed Martin au demarat studiile de fezabilitate pentru fabricarea interceptoarelor Patriot pe teritoriul ucrainean. Discuțiile, deși aflate într-un stadiu incipient, marchează o schimbare fundamentală în strategia de susținere militară a Ucrainei, mutând accentul de pe transferul de echipamente către producția locală sub licență americană.

Undă verde de la Casa Albă: Administrația Trump forțează extinderea capacităților industriale în zonele de conflict

Decizia oficială de a permite licențierea producției de interceptoare în Ucraina a pus în mișcare mecanismele birocratice și tehnice ale marilor furnizori de armament. Tom Laliberty, președintele diviziei de sisteme de apărare terestră și aeriană din cadrul Raytheon, a confirmat la Farnborough că procesul este abia la început, subliniind că firma va urma îndeaproape directivele guvernului Statelor Unite. Această inițiativă vizează nu doar sprijinirea efortului de război, ci și reducerea presiunii asupra stocurilor globale, care au generat deja tensiuni cu alți clienți strategici, precum Elveția.

Arhitectura apărării aeriene: Analiza fezabilității pentru modelele GEM-T și PAC-3

Complexitatea sistemului Patriot, care integrează tehnologii de la mai mulți furnizori, ridică provocări logistice semnificative. În timp ce RTX furnizează interceptorul GEM-T, Lockheed Martin produce varianta PAC-3, ambele fiind esențiale pentru anihilarea amenințărilor balistice. Oficialii celor două companii studiază în prezent trei direcții de acțiune: implicarea lanțului de aprovizionare local, operarea unor facilități de mentenanță și, în cel mai ambițios scenariu, asamblarea completă a rachetelor pe sol ucrainean pentru a asigura suportul pe care Kievul îl solicită.

Inovație la costuri reduse: Lockheed Martin prezintă noul interceptor Adapted Capability Effector

În paralel cu discuțiile despre Ucraina, industria de apărare caută soluții pentru a face față cererii masive și costurilor ridicate. Lockheed Martin a profitat de contextul salonului aeronautic pentru a lansa o nouă versiune a interceptorului PAC-3, denumită Adapted Capability Effector (ACE). Această variantă, concepută pentru a fi mai accesibilă din punct de vedere financiar, urmează să fie dezvoltată în parteneriat cu industria europeană, primul test fiind programat pentru anul 2028. Această mutare semnalează o adaptare a marilor jucători la o realitate în care cantitatea și sustenabilitatea economică devin la fel de importante ca precizia tehnologică.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Caracatița cu carnet de partid: MEDAT, ministerul în care reforma e doar o glumă proastă

„Prezentul fără perdea”, dar cu draperii groase la MEDAT Istoricul și jurnalistul Marius Oprea avertiza, în rubrica sa „Prezentul fără...

Exclusiv2 ore ago

„Transfer în interesul… pilelor” – Cum se teleportează incompetența pe funcții strategice în fix șapte zile lucrătoare

Ingineria transferului: din „fără penali” în „fără concurs” În România anului 2026, „transferul în interesul serviciului” a devenit noua teleportare...

Exclusiv2 ore ago

Guvernul „Nu stie, Nu poate, Nu răspunde”. MAI: Bani au fost, voință zero. Restul e fum juridic și contabili de carton

Tăcerea instituțională: 20 de luni pentru două „da” și un „nu” După o sentință a Tribunalului București, un recurs respins...

Exclusivo zi ago

De la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri

Fabrica de ploaie îmbuteliată După două zile de ploi serioase, fabrica Coca-Cola HBC România de la Ploiești nu mai arăta...

Exclusivo zi ago

Garda de Mediu Prahova, prinsă în… „pielea goală”. Interimatul de avarie cu eterna Dana Tudorache

S-a schimbat șefa! De la „achiziții” la… „dezafectare” Garda de Mediu Prahova dă iar senzația că este condusă din mers,...

Exclusivo zi ago

GDPR la mișto: cum se ascund „salariile de excelență” în timp ce se afișează avansările cu nume și prenume

Chestorul cu două măsuri: secretomanie la bani, publicitate la grade De când a aterizat în fotoliul de inspector general, chestorul...

Exclusiv2 zile ago

Mascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală

După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de...

Exclusiv2 zile ago

REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”

Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o...

Exclusiv2 zile ago

O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani

DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”....

Exclusiv2 zile ago

O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului

Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional” Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după...

Exclusiv3 zile ago

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...

Exclusiv3 zile ago

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...

Exclusiv3 zile ago

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...

Exclusiv3 zile ago

Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor

Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...

Exclusiv4 zile ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv