Actualitate
Expoziţia Emoţie şi spiritualitate, a artistului plastic Mircea V. Hrişcă
Distribuie pe rețelele tale sociale:
Muzeul Naţional al Bucovinei organizează în perioada 22 aprilie – 19 mai 2021, la Muzeul de Istorie, expoziţia Emoţie şi spiritualitate, a artistului plastic Mircea V. Hrişcă (1938 -2005).
Sunt expuse lucrări din colecţii particulare selectate de Oana Hrişcă, fiica acestuia. Expoziţia oferă publicului sucevean ocazia de a revedea parte din opera artistului şi, în acelaşi timp, readuce în memoria colectivă personalitatea profesorului, muzeografului, artistului şi omului Mircea V. Hrişcă.
În data de 6 mai 2021, ora 13, în spaţiul expoziţional, sub egida Editurii Karl A. Romstorfer a Muzeului Naţional al Bucovinei va fi lansat primul album monografic ce surprinde ansamblul operei artistului plastic Mircea V. Hrişcă.
Coordonatorul albumului şi curatorul expoziţiei este criticul de artă Oliv Mircea, care va fi prezent la eveniment.
În contextul vernisajului, nepoata renumitului artist plastic sucevean, Ana Creangă, va susţine un microrecital la chitară.
Să ne reamintim câteva date biografice ale artistului: născut la 23 noiembrie 1938 la Doroteia, judeţul Suceava, absolvă Şcoala Medie de Arte Plastice din Iaşi, astăzi Liceul de Artă Octav Băncilă, cu profesorii Dan Hatmanu, Nicolae Popa şi Mihai Cămăruţ. Îşi continuă pregătirea la secţia de pictură a profesorului Petre Abrudan în cadrul Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca şi debutează artistic într-o expoziţie colectivă la Suceava. Membru al U.A.P., expune alături de colegii săi în expoziţii colective la Suceava, Bacău, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Botoşani, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi, Bucureşti şi la Cernăuţi. Deschide expoziţii personale la Suceava (1974, 1982, 1983, 1985, 1986, 1987), Ostra (1974), iar în 1995 expune alături de fiica sa, Oana-Ruxandra Hrişcă, la Suceava. Este distins cu Premiul Voroneţiana (1976) şi cu Marele Premiu la ediţia a V-a a Festivalului Voroneţiana (1980) şi cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Ofiţer(2000).
În 2018, în cadrul vernisajului expoziţiei de pictură şi grafică Bucovina în pictura lui Mircea V.Hrişcă organizată de Muzeul Bucovinei, lectorulul universitar Florica Diaconescu afirma despre pictorul Mircea V. Hrişcă: „are un loc aparte în arta plastică românească şi universală, chiar dacă Bucovina îl reclamă ca fiind al ei…. Artistul se opreşte îndelung asupra rostului omului, surprizându-l la muncă, la târg, la bufet, la odihnă. De cele mai multe ori acesta nu este singur, ci în grup, în adunări. Uniţi fiind, oamenii au rădăcini adânci în pământul din care urcă în ei sângele strămoşilor şi odată cu acesta o întreagă natură ale cărei frumuseţi împodobesc portul, obiceiurile, viaţa”.
Despre peisajele sale, criticul de artă Valentin Ciucă spunea în albumul Un secol de arte frumoase în Bucovina: „peisajele lui bucovinene, memorabile în ordinea capacităţii de a evoca inefabilul unui loc, au evoluat plural în sensul modernizării expresiei şi sporirii sugestiilor”.
Profesorul universitar sucevean Mihai Iacobescu, vorbind despre perioada în care artistul a activat ca muzeograf în cadrul Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean Suceava, dar şi despre pasionatul profesor Mircea V.Hrişcă de la Secţia de Pictură a Şcolii Populare de Artă Suceava îl descria ca fiind „un om care se bucura de o mare stimă şi preţuire din partea colegilor şi a elevilor”. De asemenea, doamna Lucia Puşcaşu, artist plastic şi colegă în U.A.P. îl descrie ca fiind de o „modestie rară, total dezinteresat de lucrurile mărunte şi generos, un sprijin pentru colegii de breaslă mai tineri”.
Accesul la vernisaj se va face în limita locurilor permise de actuala situaţie epidemiologică.
Actualitate
Giganții mărilor își unesc forțele: Parteneriat strategic între TKMS și Navantia pentru viitorul apărării europene
O alianță împotriva blocajelor: Răspunsul industrial la noua realitate geopolitică
Într-o mișcare strategică menită să redefinească peisajul industriei de apărare de pe continent, doi dintre cei mai importanți constructori navali din Europa, grupul german ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) și compania spaniolă Navantia, au semnat oficial un memorandum de înțelegere. Această colaborare istorică deschide calea pentru un proiect ambițios: posibilitatea ca submarinele proiectate de germani să fie construite direct pe șantierele navale din Spania.
Acordul vine într-un moment critic, marcat de o presiune fără precedent asupra sectorului maritim european. Escaladarea tensiunilor geopolitice din ultimii ani a generat o explozie a cererii de tehnică navală modernă, însă industria se lovește de un obstacol major: deficite severe de capacitate de producție și resurse tehnologice limitate la nivel continental.
Eficiență sub presiune: Obiectivele colaborării germano-spaniole
Parteneriatul dintre TKMS și Navantia nu este doar o formalitate, ci o tentativă de a găsi soluții pentru implementarea proiectelor militare într-un mod mai rapid și mai rentabil. Cele două companii au inițiat deja discuții la nivel de management, bazate pe o încredere reciprocă și pe respectarea strictă a reglementărilor privind concurența și controlul exporturilor.
Miza este uriașă: explorarea unor noi modele de cooperare industrială care să permită Europei să își onoreze contractele de apărare fără a sacrifica performanța sau termenele de livrare, în ciuda limitărilor actuale ale șantierelor navale.
Dincolo de protocol: Managementul unor portofolii complexe
Deși entuziasmul este mare, rămâne de văzut cum vor prioritiza cei doi coloși noile oportunități de afaceri, având în vedere portofoliile lor actuale extrem de încărcate. TKMS este angrenată în prezent în producția submarinelor Type 212CD pentru Germania și Norvegia, model care se află și pe lista scurtă pentru proiectul canadian de patrulare submarină.
De cealaltă parte, Navantia își concentrează eforturile pe finalizarea celor patru submarine din clasa S-80 destinate marinei spaniole. În afara sectorului subacvatic, ambele companii gestionează game vaste de nave de suprafață, de la fregatele germane din clasele 123 sau 125, până la distrugătoarele de clasă Hobart și nava strategică de proiecție „Juan Carlos I” din portofoliul spaniol. Această fuziune de expertiză promite să creeze un pol de putere capabil să susțină suveranitatea maritimă a Europei în deceniile următoare.
Actualitate
Când tratamentul nu e de ajuns: cum descoperă tot mai mulți români medicina integrativă Newmedicine.ro
Andreea are 38 de ani, lucrează în publicitate și a luat pastile pentru anxietate timp de doi ani. Nu se simțea mai bine, se simțea amorțită. „Am ajuns la un punct în care am zis că trebuie să existe și altceva,” povestește ea. A ajuns pe NewMedicine.ro căutând pe Google ceva despre tehnici de respirație. A rămas pentru că, spune ea, „în sfârșit cineva explica lucrurile fără să mă facă să mă simt ori naivă, ori bolnavă.”
Povestea Andreei nu e singulară. Ea reflectă o schimbare care se petrece discret, dar constant, în felul în care românii se raportează la propria sănătate.
Un concept vechi, o nevoie nouă
Medicina integrativă nu este o invenție recentă. Ideea că trupul și mintea funcționează împreună, că stilul de viață contează la fel de mult ca rețeta medicului, există de secole în diverse culturi. Ce s-a schimbat este că acum știința confirmă ceea ce tradiția intuia cu foarte mult timp in urma.
Daca nu stiai sunt statistici foarte relevante precum cele de la National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH), care spune ca aproximativ 38% dintre adulții americani au inglobat deja terapii complementare în paralel cu medicina convențională, iar aceasta tendința este în creștere. In intreaga lume, mai exact la nivel global, piața medicinei alternative și complementare a depășit valoare de 100 de miliarde de dolari și crește anual cu peste 20%, potrivit Global Market Insights. Sunt cifre si statistici care spun o realitate clară: oamenii caută mai mult decât un diagnostic și o rețetă.
În România, această tranziție este încă la început, dar se simte. Stresul cronic, burnout-ul, problemele de somn, alimentatia deficitara, poluarea toate acestea au împins mulți oameni să caute răspunsuri dincolo de cabinetul medical tradițional.
Ce face NewMedicine.ro diferit
NewMedicine.ro nu este un forum de remedii populare și nici un site care să promită vindecări miraculoase. Este o revistă digitală serioasă, dedicată medicinei integrative, adică acelei zone de mijloc în care medicina clasică și terapiile complementare nu se contrazic, ci se completează.
Platforma pornește de la o premisă simplă: un pacient informat ia decizii mai bune. Studiile confirmă și asta ca pacienții cu acces la informații de calitate au o apartenenta mai bună la tratamente și rezultate medicale superioare.
Conținutul de pe NewMedicine.ro acoperă mai multe paliere:
Medicina integrativă explicată accesibil — fără jargon inutil, fără promisiuni exagerate. Articolele despre echilibrul minte-corp sau rolul emoțiilor în boala fizică sunt scrise pentru omul obișnuit, nu pentru medicul specialist.
Psihoterapia ca pilon central precum ne spune Organizația Mondială a Sănătății (OMS) care estimează că depresia și anxietatea afectează peste 300 de milioane de oameni la nivel global. Conexiunea dintre stres, traumă emoțională și afecțiuni fizice nu mai poate fi ignorată. NewMedicine.ro tratează psihoterapia nu ca pe un lux, ci ca pe o componentă esențială a sănătății moderne.
Terapii alternative analizate obiectiv precum acupunctura, homeopatia, terapia Bowen, medicina tradițională chineză, yoga, Tai Chi toate sunt prezentate atât din perspectivă tradițională, cât și prin prisma cercetărilor recente. Fără misticism nejustificat, fără respingere reflexivă.
Nutriție și stilul de viață echilibrat astfel ca un studiu publicat în The Lancet arată că peste 11 milioane de decese anual sunt asociate cu alimentația nesănătoasă. NewMedicine.ro oferă recomandări practice, nu diete-minune.
Echilibrul pe care medicina modernă îl caută
Unul dintre miturile persistente este că medicina alternativă și cea clasică sunt dușmani. Realitatea e mai nuanțată: un tratament medicamentos poate fi completat cu psihoterapie, recuperarea fizică poate include meditație sau yoga, iar nutriția poate accelera vindecarea. Medicii din ce în ce mai mulți recunosc asta.
Aproximativ 70% dintre pacienții cu boli cronice caută la un moment dat terapii complementare, potrivit unor studii realizate de Harvard Health Publishing. Problema nu e că le caută ci adevarata problema e că o fac adesea fără informații corecte, fără să înțeleagă ce funcționează și ce nu, fără să știe când o terapie completează tratamentul și când îl sabotează.
Asta este golul pe care NewMedicine.ro încearcă să îl acopere cu informatiile relevante.
O comunitate, nu doar un site
Dincolo de articole, platforma conectează medici, terapeuți, pacienți și oameni pur și simplu curioși despre sănătatea lor. Secțiunile dedicate specialiștilor și evenimentelor fac din NewMedicine.ro un ecosistem real, nu doar o colecție de texte.
Andreea, cea din introducerea acestui articol, a ajuns în cele din urmă la un psihoterapeut recomandat prin comunitatea platformei. Mai ia pastile dar mai puține. „Nu am renunțat la medic,” spune ea. „Am adăugat și altceva.”
Poate că asta e cel mai bun rezumat al medicinei integrative: nu în loc de, ci și altceva.
Descoperi mai multe pe NewMedicine.ro — ghidul modern pentru sănătate integrativă.
Actualitate
Moștenirea viitorului: Armata SUA botează MV-75 „Cheyenne II” și pregătește noua eră a asaltului aerian
Succesorul simbolic al flotei Black Hawk primește o identitate oficială, însă incertitudinile legate de lanțurile de aprovizionare globale și constrângerile bugetare mențin calendarul primului zbor sub o discreție strictă.
Un nou nume pentru o forță combinată modernă
Armata a făcut un pas decisiv în modernizarea aviației sale, anunțând oficial numele noii aeronave cu rotoare basculante MV-75: Cheyenne II. Rezultat al victoriei răsunătoare obținute de Bell-Textron în competiția pentru Aeronava de Asalt pe Distanțe Lungi a Viitorului (FLRAA), Cheyenne II este proiectat să preia misiuni critice ale veteranului Black Hawk, devenind pilonul central al manevrelor aeriene moderne.
Conducerea armatei descrie sistemul nu doar ca pe o simplă aeronavă, ci ca pe o fundație tehnologică. Dotat cu o „coloană vertebrală digitală” și o arhitectură deschisă modulară, Cheyenne II este conceput să integreze inovații în timp real, asigurând un avantaj competitiv constant în fața evoluțiilor tehnologice comerciale și militare.
Cursa contra cronometru și realitatea din teren
Deși optimismul inițial sugera că am putea vedea Cheyenne II în zbor până la sfârșitul acestui an sau începutul anului viitor, oficialii militari sunt acum mai rezervați. „Se va întâmpla când se va întâmpla”, au declarat reprezentanții programului de achiziții, subliniind că viteza de implementare este limitată de factori externi complecși.
Dincolo de ambițiile tehnice, programul se lovește de o realitate geopolitică dură: competiția globală pentru materii prime esențiale. Cu un lanț de aprovizionare ce implică mii de furnizori, de la producători gigant la firme mici de nișă, armata depune eforturi considerabile pentru a identifica blocajele și pentru a se asigura că materialele critice nu provin din zone de risc ale lumii.
Impactul bugetar
Progresul Cheyenne II este strâns legat de predictibilitatea financiară. Deși cererea bugetară recentă indică o suplimentare de aproape 600 de milioane de dolari pentru cercetare și dezvoltare față de anul anterior, instabilitatea legislativă și lipsa unor fonduri constante pot „ucide orice avânt”.
În ciuda ascensiunii noului model, oficialii au ținut să clarifice soarta actualei flote: Cheyenne II nu va radia instantaneu aparatele Black Hawk. Cele două platforme vor coexista în cadrul flotei operaționale pentru mulți ani de acum încolo, bugetul fiind structurat astfel încât să susțină atât introducerea noii tehnologii, cât și menținerea capacității de luptă actuale.
-
Exclusivacum 21 de oreJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 5 zileEXCLUSIV: Bomba de sub nori – Fermierii-007 iau Poliția la întrebări: Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”?
-
Exclusivacum 3 zileMISIUNEA „OARBA” LA NATO/DOCUMENTE: CUM SĂ CUCEREȘTI BRUXELLES-UL CU UN CAZIER „REPUTAȚIONAL” ȘI DOUĂ FUNCȚII ÎN BUZUNAR
-
Exclusivacum 5 zileMILIȚIA ÎN BOXA ACUZAȚILOR: Statul îți dă bani de avocat, dar tot tu rămâi cu buza umflată!
-
Exclusivacum 4 zileRăzboi total între IGPR și Sindicatul Europol: Poliția Română denunță o campanie de dezinformare privind concursurile de management
-
Exclusivacum 2 zilePoliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor
-
Exclusivacum 21 de orePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Featuredacum 4 zilePariul de 1,5 trilioane de dolari: Pentagonul forțează limitele Industriei de apărare cu o creștere de 188% a achizițiilor de rachete



