DE LA O SĂPTĂMÎNĂ LA ALTA

VIZITA PREŞEDINTELUI MITTERRMD: MESAJ DE SPERANŢĂ ŞI ÎNCREDERE
ÎNTRE „BINE AȚI VENIT” ŞI „INCĂ NU ERA CAZUI”, MITTERRAND
DEFINEŞTE „FORMULA DADAISTA” A OPOZIŢIEI ROMÂNEŞTI

O VIZITĂ TELECOMANDATĂ DIN MALTA?

OPOZIŢIA MITOCĂNEASCĂ ÎN ACŢIUNE: PIETRE Şl ÎNJURĂTURI (ÎN FRANCEZĂ!)
PREŞEDINTELE FRANCEZ ÎN DEALUL MITROPOLIE!: „CALEA PE CARE V-AȚI ANGAJAT Ml SE PARE IREVERSIBILĂ!“
Alte idei din gîndirea preşedintelui:  o stranie distincţie: intelectuali și parlamentari • A gîndi înseamnă a spune nu! Dar nu trebuie să exagerăm • Se pare că tonul presei este foarte liber • Statul de drept și democraţia – niciodată și nicăieri aceste principii nu sînt integral aplicate • Conceptul de geniu european și ideea confederaţiei europene • Să renunţăm Ia dominaţia unui partid asupra celorlalte, respectînd în acelaşi timp legea majorităţii care este legea democraţiei.
SUB SEMNUL TRĂDĂRII (OPOZIŢIA) SAU AL BINECUVlNTĂRII (GUVERNUL) ? VOM DEVENI O COLONIE FRANCOFONĂ?
BOMBA ALIANŢEI CIVICE” DIN R.L., S-A DOVEDIT ÎN CELE DIN URMĂ, A FI DOAR O POCNITOARE.
GUVERNUL A RĂSPUNS PRIN „POŞTA REDACŢIEI”,
VIA B.B.
LA WASHINGTON – PRIMUL MINISTRU, ÎNTR-O CONFERINŢĂ DE PRESĂ, RĂSPUNDE LA ÎNTREBĂRI CU CERTE ACCENTE MAGHIARE (la propriu şi la figurat). DRUMUL SPRE BUDAPESTA TRECE PRIN
WASHINGTON?

K.O.

Nouă românilor, nu ne mai plac îndemnurile. După „învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” al „genialului” IIici şi după „Să facem totul!”, emis de „odios” e foarte greu să mai devenim sensibili Ia lozinci mobilizatoare. Este şi motivul pentru care,  după ce în fata Parlamentului român, preşedintele Mitterrand a repetat de trei ori, cu vizibil apropo, verbul A MUNCI cîţiva „sans culottes” bucureşteni an pus mina pe bolovani.

EVRIKA!

CULMEA FRANCOFONIEI: S-a scandat intens, ca să priceapă tot francezu’: A BAS ILIESCO!

Ziarul Libertatea din 22 aprilie 1991, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGAM MINA IN FOC)

• AMPLU ECOU INTERNAŢIONAL AL AMENDAMENTULUI PNŢ-cd LA TEZELE CONSTITUŢIEI

Referindu-se la procesul elaborării tezelor Constituţiei din parlamentul român, agenţiile internaţionale de presă au subliniat deosebitul succes pe care l-a obţinut Opoziţia prin impunerea unui amendament de o importanţă covirşitoare. Cotidianul „Osservattore Româno”, editat la Vatican, relevă în editorialul său faptul că „România păşeşte în acest fel pe ogorul sfint al credinţei, venind din pustiul ateist” şi că nu întimplător un asemenea pas poartă girul unui partid creştin (PNŢ-cd). La rindul său, „Christian Science Molitor”, dedică un spaţiu amplu prezentării protilulul politic al deputatului ţărănist Ioan Alexandru. Remarcind că poetul a demonstrat, încă de pe vremea dictaturii că este un om cu frica lui Dumnezeu, ziarul menţionează totodată importanţa contribuţie pe care acesta o aduce la teoria construcţiei statului de drept. „Ioan Alexandru este cel care a propus – primul in istoria modernă a lumii – ca armata să fie condusă de bisericii şi va veni cu siguranţă ziua în care întîietatea sa să fie pe deplin recunoscută”. Unele publicaţii au manifestat, însă, rezerve faţă de amendamentul naţional-ţărănesc. Este cazul ziarului „Baghdad Observer” care în rubrica sa de ateism ridică problema unei eventuale neconcordanţe între formula propusă – „Aşa să-mi ajute Dumnezeu” – şi confesiunea viitorilor preşedinţi. S-ar putea ca adversarii partidului – inclusiv Frontul Salvării Naţionale – arăta comentatorul irakian, să se folosească de acest argument pentru a încrimina o anume formă de segregaţie religioasă, amendamentul puţind conduce la concluzia că România nu va putea avea decit un preşedinte creştin. Majoritatea comentatorilor sint însă de acord cu faptul că adoptarea acestui amendament reprezintă, practic, prima mare şi surprinzătoare victorie a Opoziţiei, într-un parlament dominat de membrii partidului de guvernămint.

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 22 aprilie 1991, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

România a fost vizitată de o personalitate importantă a istoriei contemporane. Nu numai prin funcţia da şef al statului francez; au existat şi mai există împăraţi, regi, preşedinţi de republică şi chiar dictatori a căror impersonalitate e lucru dovedit. Dl. Francois Mitterrand e un conducător respectat pretutindeni, om politic de marcă, ale cărui idei şi initiative au adus, la un moment dat, la putere partidul din care făcea parte. Ca preşedinte al tuturor francezilor a găsit soluţii originale şi eficiente în probleme foarte complexe, interne, şi ale sistemului de alianţe în care e integrată ţara sa. În ultima vreme susţine o adevărată campanie de unificare europeană sub raport politic şi economic, propunînd reuniuni integratoare, întemeind instituţii capabile să ducă la înfăptuirea acestui vis. L-a evocat şi la Bucureşti, arătând, de pildă, că pentru a-si justifica numele Comunitatea Europeană va trebui să înglobeze, treptat, toate ţările ce-şi manifestă dorinţa şi au temeiuri de a intra în confederaţia continentală, un atare proiect avînd ca miză structurarea egalităţii în drepturi a tuturor statelor. E o idee remarcabilă, generată de o vocaţie franceză sempiternă. Henric IV, rege luminat al Franţei, propunea, în secolul XVI, o uniune a statelor europene şi-mi pare chiar că a fost primul om care a gindit-o. Iar Valerv a dat şi o definiţie poetică Europei ca entitate, „categorie mentală, spaţiu fluid al gîndirii lumii, focar plural, perla cea mai scumpă a sferei”. Referirile clare ale distinsului oaspete de azi la prezenţa efectivă a ţării noastre în contextul european îmi par a pune punct, cu legitimitate, echivocurilor verbale cu „intrarea”, „ieşirea”, sau chiar situarea extracontinentală a României, agitate cu frenezie jurnalistică şi Ia noi, şi aiurea; ne aflăm în acest spaţiu, urmînd desigur a ne statornici coordonata propice, din contracte, schimburi, relaţii globale cu toate celelalte componente.
Nu-mi dau seama cît şi ce anume s-a realizat cu prilejul acestei întilniri, din apilie 1991, in planul conexiunilor româno-franceze. Din relatări ar reieşi că mai cuprinzătoare decît convenţiile semnate acum ar fi cele din viitor – azi mai mult efleurate, ca să folosesc un termen de pe malurile Senei. Dar explicarea de către preşedintele Franţei a raţiunii pentru care „am venit acum, aici” are darul de a limpezi un fapt esenţial şi a fixa o poziţie inebranlabilă.
Domnul Mitterrand a spus la Bucureşti avizat, fireşte, dar ca orice om politic lucid a dorit să-şi verifice informaţiile la faţa locului, să cunoască nemijlocit opiniile partidelor politice, să-şi formeze o imagine proprie despre stările de lucruri. S-a întîlnit şi cu intelectuali. Nu cu „intelectualitatea română”, cum susţine o publicaţie, ci cu „reprezentanţi” ai intelectualităţii, căci ea e o categorie imensă, ce nu poate fi comasată într-un loc. Chiar şi noţiunea de „reprezentanţi” e, într-un fel, discutabilă, căci cine i-a invitat, pe cei ce au fost prezenţi ar fi putut adăuga, de exemplu, marilor noştri poeţi şi vreun mare prozator (ori n-avem?), asemenea, şi un mare muzician – de ce nu chiar preşedintele Uniunii Compozitorilor? Oricum, a fost o întîlnire, cred, profitabilă de vreme ce preşedintele a evocat-o în discursul său ţinut la Parlament, făcind şi o interesantă remarcă privitoare ţa compatibilitatea dintre intelectuali şi funcţii; nu decazi din categorie dacă îţi asumi şi o misiune socială ori politică, şi nu orientarea acesteia te poate dezintelectualiza şi readuce la stadiul de analfabet genuin.
Astfel că, după ce a ascultat cu atenţie şi suris pe toţi cei ce i-au vorbit, manifestind un viu interes pentru ce i    s-a părut raţional, scepticism bonom faţă de măgulirile protocolare şi reţinere elegantă, vizavi de mitocănii, produse şi ele (dar, cum zicea Voltaire, nu trebuie să acuzi niciodată o colectivitate de greşelile indivizilor) înaltul musafir a exprimat cîteva adevăruri cu sensuri proliferante – ce ne privesc – generate de o subtilă şi cumpănită receptare a realităţilor noastre; necesitatea efortului constant pe drumul spre ţelul propus, al democraţiei integrale şi al statului de drept; imperativul de a clădi în măsura posibilului; orientarea corectă, aceasta însem-nind axarea pe principii; împletirea negării şi afirmării în judecarea procesualităţilor avansării spre scopurile declarate; raportarea continuă la popor, ca un reper practic şi conceptual, dincolo de curente, programe, atitudini partizane. Cu experienţa sa de om care a contribuit la făurirea unui mare partid şi ca şef al unui stat glorios, domnul Mitterrand ne-a urat „Voinţă, speranţă, solidaritate”. Sînt, incontestabil, condiţii ale acelor înfăptuiri ce le dorim pentru ieşirea din aspre nevoi şi nesfirşite gilcevi.
L-am ascultat cu deosebită plăcere pe oaspete atit direct cît şi în reproducţia televizivă. Am admirat din nou maliţia galică, punctările fine, vorbele atît de chibzuite şi înţelepciunea unor sugestii ce nu se doreau sfaturi didactice şi nu-şi arogau pretenţii de imixtiune, ci refereau asupra unor importante experienţe ale propriului popor, ce ar putea fi utile şi altora. Ceea ce se numeşte spirit la francezi – ne previne Montesquleu – nu este deci spiritul, ci un anume fel de spirit. Spiritul însuşi este bunul simţ legat de mintea luminată. Bunul simţ este dreapta cumpănire a lucrurilor şi deosebirea unor aceloraşi lucruri, faţă de cum sînt şi cum par a fi.
Dl. preşedinte a citat cu sinceră însufleţire unele din numele vestiţe de intelectuali români care au contribuit la faima Franţei în ultimele două secole, de la Ana de Noailles la Eugen Ionescu. Sa nădăjduim că şi productele culturale româneşti de azi, circulînd liber, bogat şi intens spre tărîmul francez, vor putea adăuga nume noi celor amintite. Consideraţiile profunde ale înaltului sol al Franţei asupra raporturilor dintre ţările noastre sînt în măsură să convertească această nădejde într-o convingere.

Valentin SILVESTRU

Ziarul Libertatea din 22 aprilie 1991, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 22 aprilie 1991, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Presa acum 50 de ani

• FUEHRERUL SI POPORUL GERMAN SPRIJINESC NECONDIŢIONAT PE GENERALUL ION ANTONESCU Cuvântarea d-lui ministru Von Killinger ţinută la 19 aprilie 1941 în faţa coloniei germane din Bucureşti, cu ocazia sărbătoarei a 52 de ani de viată a Fuehrerului • „ADOLF HITLER – SĂRBĂTOAREA GERMANIEI”, Cuvîntarea rostită de d. ministru Mihai Antonescu la posturile de radio în ziua de 20 Aprilie („Azi Marea Germanie e in sărbătoare. Ea cinsteşte, cinstindu-se pe cel mai mare si mai vrednic fiu al poporului german de totdeauna, pe Fuehrerul Cancelar Adolf Hitler”) • ZIARUL „ACŢIUNEA” din 19 aprilie publică medalionul „Adolf Hitler. Cincizeci de ani dela naştere” • RETRAGEREA ÎN GRECIA se desfăşoară sistematic. Grecii luptă cu o înverşunare disperată. Trupele bulgare înaintează de-a lungul văii Vardarului şi, pe coasta Mării Egee • REGLEMENTAREA angajării şi revizuirii servitorilor. O Ordonanţă a Prefecturii politiei Capitalei (obligativitatea „livretului de serviciu”) • ALŢI 40.000 prizonieri francezi din Germania se vor înapoia în pa-trie • „INFRACTORII LEGII SABOTAJULUI”: 64 firme si comercianţi, pe motive precum: „speculă şi neafişarea preturilor curente”; „dosirea 20 kg. carne de vacă”; „a servit cârnaţi proaspeţi în zi de post”, „a vândut carne en-gros la preţ de speculă”, „nu are mezeluri populare”; „a vândut brânză cu 94 lei Kg”; „nu serveşte menu fix”; „a speculat preţul untului”… • DATORIA FLOTANTA a Reichului se cifra la 34.7 miliarde la 31 ianuarie 1941

Rubrică realizată de ION BUTNARU

ÎNTREBARE

Corespondentul BBC Ia Bucureşti susţine că in timpul primirii la Ambasada franceză de către preşedintele Francois Mitterrand a mai multor intelectuali români, demonstranţii organizaţi, in preajmă, de „Liga studenţilor” şi „Solidaritatea universitară” ar fi scandat „Mao, Mao‘‘şi „Asasini, asasini!” La cine oare se vor fi referit manifestanţii: la gazde sau la oaspeţi? Dar cine vor fi fost in acest caz gazdele şi cine oaspeţii?

EVRIKA

Acelaşi corespondent mai susţine că pe o pancartă purtată demn de manifestanţi sta scris: „Marchais – Ceauşescu, Mitterrand – Iliescu”. Cele două nume franţuzeşti se află, se pare, la originea enigmaticului personaj Marchand promovat la megafon de ultimul miting al „Alianţei civice” prin vocea inconfundabilă a eroului primar din Săpinţa. Toader Steţca.

ECOURI DE PESTE ATLANTIC

VIZITA PRIVATĂ A PREMIERULUI ROMAN Şl EFECTELE El OFICIALE

„UŞOR DEZGHEŢ. IN RELAŢIILE AMERICANO-ROMANE” – articol semnat de David Binder in „New York Times” din 18 aprilie 1991 –

Washington, 17 aprilie – Relaţiile României cu Statele Unite, îngreunate de suspiciune din partea administraţiei Bush, par să capete o turnură mai favorabilă după vizita primului ministru Petre Roman.
Şederea sa aici, luni şi marţi, a fost considerată neoficială, dar domnul Roman s-a întilnit marţi, pentru 75 de minute, cu secretarul de stat James Baker. El a conferit, de asemenea, cu secretarul pentru comerţ, A. Mosbacher şi un număr de senatori şi congresmani despre o varietate de subiecte, intre care drepturile omului şi relaţiile economice.
După răsturnarea dictaturii comuniste a lui Ceauşescu în decembrie 1989, Administraţia s-a manifestat extrem de critic faţă de conducătorii români care au preluat atunci puterea si au deţinut-o pînă acum. Periodic, Administraţia a acuzat Guvernul de la Bucureşti de a supune partidele de opoziţie unor presiuni, exercitînd un control prea direct asupra televiziunii de stat de a menţine prea mulţi foşti comunişti în posturi influente.
Primul ministru Roman a început prin a solicita o invitaţie la Washington încă din vara trecută, după alegerile în care Frontul Salvării Naţionale şi preşedintele Iliescu au fost confirmaţi cu o majoritate zdrobitoare la putere. Dar Administraţia s-a întors spatele cu răceală premierului Roman după aceea.
La conferinţa de presă de marţi dimineaţă, tînărul prim ministru a spus că este optimist în legătură cu întărirea relaţiilor, menţionînd că Administraţia a adresat o „scrisoare de confirmare” referitoare la planurile economice guvernamentale către Fondul Monetar Internaţional. Aceasta a „pavat” drumul către acordarea de credite şi împrumuturi.
Pînă în prezent, asistenţa economică a Statelor Unite faţă de România a fost limitată la sectoarele umanitar şi tehnic. În Congres s-a pus de curînd problema reacordării de tarife preferenţiale României – Clauza naţiunii celei mai favorizate. La aceasta s-a renunţat da către preşedintele Ceauşescu în 1988, ca răspuns la presiunile americane referitoare la abuzuri in domeniul drepturilor omului.
În calitate de principal responsabil pentru programul de reformă economică, domnul Roman a spus că priorităţile acestui moment sînt legea privatizării în industria de stat şi închiderea întreprinderilor fără viitor.
În plus, a spus el, 80 la sută din terenurile arabile colectivizate sub Ceauşescu au fost înapoiate ţăranilor.
Primul ministru a mai spus că principala prioritate politică a României este adoptarea si ratificarea noii Constituţii, ceea ce se speră că Parlamentul va face „în cîteva luni”.