Connect with us

Sport

Aromânul Djoko, fondatorul Kineto Medical Health, fizioterapeutul sportivilor români

Publicat

pe

Gjorgji Nedelkoski, sau Djoko printre prieteni, a construit în România una dintre cele performante clinici medicale dedicată sportivilor amatori și de performanță precum și oamenilor care suferă de afecțiuni osteoarticulare. Acesta este licențiat în recuperare medicală, are o experiență de peste 14 ani și în ultimii 12 ani conduce Kineto Medical Health, clinica pe care a ridicat-o de la zero.

Djoko provine dintr-o familie de aromâni din localitatea Struga, din Macedonia de Nord, celebră pentru festivalul său internațional ”Serile de poezie de la Struga”. A venit în România în 2003, a urmat cursurile facultății de Kinetoterapie de la UNEFS, promoția 2008, și a terminat Masterul tot în Kinetoterapie, promoția 2010. Între 2010 și 2013 și-a luat doctoratul în Traumatologie Sportivă. ”Sunt român-machidon. Părinții mei sunt aromâni din Struga. De asta am ales România. Am ajuns în 2003, beneficiind de o bursă a statului român. Am făcut studiile la UNEFS iar în 2010 am deschis Kineto Medical Health, pornind de la zero”, povestește Djoko.

Cunoscut printre sportivi

Munca de la clinică și performanțele realizate l-au făcut cunoscut pe Djoko în lumea sportivă de la noi și de aici au apărut și parteneriatele cu diferitele federații sportive. Prima colaborare a început în urmă cu șase ani cu Federația Română de Rugby, iar de trei ani clinica lui Djoko este partener oficial al acesteia. De asemenea, este partener oficial al Federației Române de Yachting și urmează să devină partener oficial al Federației Române de Hochei pe Gheață. ”Și la yachting se depune efort, au loc aluncări, accidentări”, spune Djoko. Acesta spune că este partener și cu BikeXpert Racing Team, echipă de Mountain Bike, unde team manager este Cătălin Sprânceană. ”Și cicliștii sunt cu noi”, declară Djoko.

În trecut a fost partenerul clubului sportiv CSM București, pentru toate sporturile unde acest activează, a colaborat cu tenismena Mihaela Buzărnescu, sportivă aflată la un moment dat în primele 100 din lume. În scurt timp va începe și colaborarea cu clubul Agronomia, în special la rugby în 7 și la baschet.

Romina Filip, jucătoare de baschet cu multe reprezentări în echipa națională de baschet a României, a apelat la serviciile Kineto Medical Health

Cel mai dur sport?

Care e sportul de unde provin cei mai mulți pacienți? La prima vedere pare să fie rugby-ul, un sport de contact, însă Djoko spune că e greu de făcut o statistică, pentru că și la rugby, și la handbal, și la alte ramuri sportive apar accidentări care trebuie reparate.

Djoko și echipa sa și-au câștigat un renume în lumea sportului. ”Sportivii vin la noi prin recomandări. Suntem serioși, profesioniști, perseverenți, dăm dovadă de implicare personală. Asta ne caracterizează și de aceea ne caută sportivii”, susține acesta.

Cum arată o zi din viața lui Djoko

”Mă trezesc la 6 sau la 5 și jumătate, alerg la stadion, merg la spital (la Elias, unde colaborează), apoi la clinică și mă întorc acasă în fiecare zi la ora 21. Sunt precum în teoria celor 10.000 de ore de practică. Cu muncă, cu implicare, cu calitate”, afirmă Djoko. O teorie lansată acum aproape 30 de ani și propagată de mai mulţi specialişti susţine că 10.000 de ore de practică într-un domeniu te pot transforma într-un expert. Oricine poate deveni violonist de mare anvergură, campion la şah sau la golf dacă munceşte pe măsură, fără să fie nevoie de talent înnăscut. Djoko este de acord și spune că se află în ipostaza aceasta.

Clinica Kineto Medical Health activează de 12 ani, a tratat peste 7.000 de pacienți, a reușit peste 2.500 de recuperări post atroscopie și are în acest moment 12 profesioniști implicați. ”Clinica este acreditată de federațiile sportive datorită profesionalismului de care dă dovadă. Cheia succesului este munca în echipă. Colaborăm cu peste 20 de ortopezi din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu-Mureș, Brașov”, spune Djoko. Conform acestuia, România a început să se apropie de serviciile pe care alte state din Occident le oferă, astfel încât un sportiv care se confruntă cu o problemă de sănătate nu mai este nevoit să ia calea Bologniei sau altui oraș din lume pentru a se reface.

Djoko, un fan al mișcării

Gjorgji Nedelkoski promovează foarte mult mișcarea, în special în aer liber, și încearcă să convingă tot mai mulți oameni să înfrângă sedentarismul, mai ales acum în perioada pandemiei. când lumea este predispusă să renunțe la sport. ”M-am alăturat și colaborez cu 321sport, comunitatea care unește oamenii de toate vârstele și categoriile sociale în jurul sportului”, mai spune Djoko. 321sport a fost pusă pe picioare de către Radu Restivan, un om care a reușit să-și schimbe radical viața prin sport și a decis că cel mai frumos lucru pe care l-ar putea face ar fi să-i inspire și să-i ajute pe cei din jur să facă același lucru.
Unul dintre clienții clinicii este Oana Boancă, o pasionată de alergare. Înainte de pandemie obișnuia să alerge foarte mult, în jur de 100 de kilometri pe săptămână, însă venirea pandemiei și mai ales perioada în care a trebuit să stăm numai în casă i-au afectat considerabil forma și ulterior, s-a ales cu o accidentare des întâlnită în lumea alergării. De asemenea, Georgiana Gălbinașu a avut mereu grijă să nu se suprasolicite, tocmai pentru a ține accidentările departe de ea. Cu toate astea, la 35 de ani s-a întâmplat ceva ce nu ar fi crezut niciodată că ar putea să i se întâmple: un eveniment neplăcut care i-a provocat o ruptură de ligament încrucișat. Și astfel a apelat la serviciile Kineto Medical Health, deși locuiește în Austria. Iar exemplele de acest gen pot continua.

Oana Boancă

„Până acum, numeroși sportivi de performanță ne-au solicitat ajutorul, iar noi am făcut tot ce am putut pentru ca ei să revină în sportul care i-a consacrat. Nu oricum, ci mai încrezători în forțele proprii și mai puternici decât înainte de accidentări!” (Gjorgji Nedelkoski)

”În prezent, echipa noastră este partener oficial al Federației Române de Rugby și a avut sau are contracte în derulare cu echipa de handbal masculin a clubului CSM București, cu echipa națională de Polo de seniori a României, cu Federația Română de Tenis, cu Liga Profesionistă de Fotbal și cu echipa de Rugby a clubului Grivița București” (Gjorgji Nedelkoski)

”România a început să se apropie de serviciile pe care alte state din Occident le oferă în ceea ce privește recuperarea medicală” (Gjorgji Nedelkoski)

Featured

Cer inchis pentru legenda T-38: Pentagonul oprește zborurile intregii flote după incidentul din Mississippi

Publicat

pe

De

Forțele Aeriene au impus o „pauză operațională la nivelul întregii flote” pentru aeronavele T-38 Talon, decizie intrată în vigoare imediat. Măsura radicală de a reține la sol toate aparatele de acest tip a fost luată „dintr-o prudență extremă”, în urma prăbușirii unui avion T-38 pe data de 12 mai. Incidentul a avut loc în apropierea Bazei Aeriene Columbus din Mississippi, însă, din fericire, cei doi piloți aflați la bord au reușit să se catapulteze în siguranță.

Investigații sub presiune și verificări riguroase

Această suspendare a activității este menită să faciliteze investigația în curs privind cauzele accidentului, permițând experților să localizeze și să evalueze probele de la locul impactului. Obiectivul principal este garantarea siguranței personalului navigant și a echipamentelor implicate în operațiunile cu T-38. Durata acestei pauze rămâne momentan nedeterminată, reluarea zborurilor fiind condiționată de finalizarea analizelor de inginerie și de dezvoltarea unui proces de inspecție amănunțit.

Antrenament în simulator și mentenanță corectivă

Inspecțiile tehnice, menite să identifice orice problemă structurală sau de sistem ascunsă, sunt programate să înceapă chiar din această săptămână. Fiecare aeronavă T-38 va putea reveni în serviciu doar după ce trece testele și primește eventualele reparații necesare. Între timp, pentru a menține nivelul de competență și cerințele de zbor, echipajele se vor concentra pe antrenamente intensive în simulatoare de zbor.

Sfârșitul unei ere: Tranziția către T-7 Red Hawk

Intrat în serviciu în anul 1961, T-38 Talon a fost, timp de peste șase decenii, coloana vertebrală a instruirii piloților de vânătoare și de bombardiere. Totuși, vechimea platformei a făcut ca mentenanța acestor avioane să devină o provocare tot mai mare pentru logistica militară. Viitorul instruirii aeriene aparține noului model T-7 Red Hawk, produs de Boeing, a cărui producție a fost aprobată recent. Se estimează că noul avion, cu un design modern adaptat tehnologiilor de ultimă generație, va fi gata să preia pregătirea tinerilor aviatori începând cu anul 2028.

Citeste in continuare

Administratie

Investiție în viitor: Copiii din Prahova descoperă tainele artelor marțiale fără niciun cost

Publicat

pe

De

Într-o eră a sedentarismului, Consiliul Județean Prahova lansează o ofensivă pentru sănătate și disciplină, susținând proiectul „alPHa Karate”. Inițiativa transformă sportul dintr-un privilegiu într-un drept accesibil tuturor copiilor din comunitate.

Prahova face un pas hotărât spre susținerea tinerei generații, punând accent pe educația prin mișcare și dezvoltarea armonioasă. Conform informațiilor furnizate de Consiliul Județean Prahova, instituția sprijină activ proiectul „alPHa Karate”, o platformă sportivă menită să aducă disciplina artelor marțiale mai aproape de inima comunității. Deși primii pași pe tatami au fost deja făcuți, organizatorii anunță că porțile rămân deschise pentru noi înscrieri.

Bariere financiare eliminate: Sport de performanță cu zero costuri

Pilonul central al acestui program este accesibilitatea totală. Într-un context economic dificil, proiectul „alPHa Karate” elimină orice barieră financiară, fiind dedicat exclusiv copiilor și oferit 100% gratuit. Această inițiativă, susținută de autoritățile județene, urmărește să ofere șanse egale fiecărui copil, indiferent de mediul din care provine, transformând sportul într-un instrument de incluziune socială și progres personal.

Disciplină în loc de presiune: Filosofia unui stil de viață echilibrat

Spre deosebire de cluburile sportive axate strict pe rezultate imediate și trofee, programul promovat de Consiliul Județean Prahova propune o abordare diferită: dezvoltarea caracterului în detrimentul presiunii competiționale. Antrenamentele nu sunt orientate către participarea la concursuri, ci spre cultivarea unor valori fundamentale: respectul, încrederea în sine și autodisciplina.

Programul este conceput special pentru începători, oferind un mediu sigur și primitor unde copiii pot învăța în propriul ritm. Cu o frecvență de doar o ședință pe săptămână, cursurile sunt ușor de integrat în programul școlar, oferind micuților o supapă necesară de energie și relaxare activă.

Cum pot fi înscriși micii karateka: Pașii către o viață activă

Părinții interesați să le ofere copiilor lor șansa de a face parte din această „școală a caracterului” au la dispoziție modalități rapide de înscriere. Procesul a fost simplificat pentru a încuraja participarea masivă a tinerilor din județ.

Înscrierile se pot face prin completarea unui formular online, o metodă rapidă și eficientă de a asigura un loc pe tatami. De asemenea, pentru părinții care doresc informații suplimentare sau preferă înscrierea telefonică, organizatorii pot fi contactați la numărul de telefon: +40 775 653 646.

Prin acest proiect, județul Prahova demonstrează că investiția în sportul de masă reprezintă, de fapt, cea mai sigură investiție în sănătatea și educația viitoarelor generații.

Citeste in continuare

Sport

Retrogradează Petrolul? Specialiștii s-au pronunțat

Publicat

pe

De

Petrolul a pierdut în deplasare cu Farul Constanța (0-2), în prima etapă a Play-out-ului SuperLigii, și a ajuns în zona barajului pentru menținerea în primul eșalon. Echipa antrenată de Eugen Neagoe are doar patru puncte peste locul 9, care echivalează cu retrogradarea directă.

Înaintea eșecului de la Ovidiu, „lupii” pierduseră un singur meci din ultimele șapte (1-2 în deplasare cu CFR Cluj). În rest, aveau la activ trei victorii (1-0 acasă cu Unirea Slobozia, 2-1 acasă cu FC Argeș, 1-0 în deplasare cu FC Botoșani) și trei egaluri (1-1 în deplasare cu Dinamo, 1-1 în deplasare cu Rapid și 1-1 acasă cu Csikzereda).

Așadar, elevii lui Neagoe nu au pierdut cu Dinamo, Rapid și FC Argeș, formații din Play-off. Aceste rezultate spun ceva despre forța „galben-albaștrilor”, care în mod normal ar trebui să iasă din zona periculoasă.

În acest moment, în lupta pentru evitarea retrogradării sunt implicate cinci formații:

  • Locul 6 în Play-out – Csikszereda Miercurea Ciuc (19 puncte)
  • Locul 7 – Petrolul (16 puncte)
  • Locul 8 – Unirea Slobozia (13 puncte) – a beneficiat de rotunjire
  • Locul 9 – FC Hermannstadt (12 puncte) – a beneficiat de rotunjire
  • Locul 10 – Metaloglobus București (7 puncte)

 

Echipa de pe locul 8 din Play-out va juca barajul de menținere/promovare cu formația clasată pe locul 3 în Play-off-ul Ligii a 2-a, iar echipa de pe 7 o va întâlni pe ocupanta locului 4 din Liga a 2-a. Primele trei criterii de departajare pentru stabilirea ierarhiei finale din Play-out sunt următoarele:

  1. Numărul de puncte
  2. Rotunjirea punctajului (au întâietate echipele care nu au beneficiat de rotunjire)
  3. Poziția ocupată în clasamentul sezonului regular.

Basarab Panduru: „Petrolul nu are cum să retrogradeze”

Mai mulți specialiști care apar la emisiunile televizate, printre care Basarab Panduru, sunt de părere că Petrolul ar trebui să rămână în SuperLiga. „Petrolul nu are cum să retrogradeze cu Neagoe, știe campionatul. O văd bine pe Petrolul în momentul acesta, dar se joacă. Play-out-ul este complicat”, a spus fostul internațional.

Aceeași părere o au și specialiștii de la casele de pariuri, care au calculat șansele de salvare pe care le are fiecare echipă. Potrivit cotelor Superbet, în cel mai mare pericol se află Metaloglobus (cotă 1.01 să cadă în „B”), urmată de FC Hermannstadt (2.15) și de Unirea Slobozia (cotă 2.25). Petrolul are cota 4.50, mai mică totuși decât a celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc (5.50).

Ce meciuri mai sunt de jucat în Play-out:

  • Cu Metaloglobus în deplasare
  • Cu Csikszereda acasă
  • Cu Unirea Slobozia în deplasare
  • Cu FC Hermannstadt acasă
  • Cu FCSB în deplasare
  • Cu UTA Arad acasă
  • Cu FC Botoșani în deplasare
  • Cu Oțelul acasă

Cel mai greu meci în deplasare este cel de la București, cu FCSB, în ciuda sezonului slab pe care îl are echipa lui Gigi Becali.

Lipsa concentrării, problema principală

Erorile neforțate din defensivă l-au exasperat pe Eugen Neagoe, care a răbufnit după înfrângerea în fața Farului: „Suntem Moș Crăciun! La toate echipele, care au probleme, noi trebuie să le dăm mingea să o bage în poartă.

Nu e prima dată când se întâmplă asta. Sper că au înțeles și să termine cu cadourile astea. E o luptă dificilă în play-out. Depinde de fiecare echipă și de fiecare joc în parte”.

Lipsa concentrării reprezintă o problemă și pentru jucătorii ofensivi, nu numai pentru apărători. Chică-Roșă, de două ori, și Gicu Grozav (62) nu au reușit să îl învingă pe goalkeeper-ul „marinarilor” din situații bune. Poate că roata norocului se va întoarce în meciul cu Metaloglobus.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Băicoi, republica panourilor ilegale: „STOP VEXLER”, START CIRC. Statul numără melci, extremismul ridică schele

Băicoi, kilometrul zero al tupeului: panouri fără acte, lege făcută afiș Pe DN1, la Băicoi, între Forja Neptun și viitorul...

Exclusiv10 ore ago

Republica Scorțeni: Codul Penal – regulament de ordine interioară, avertizorul de integritate – dușmanul poporului

Pe 12 iunie 2026, ziarul de investigații Incisiv de Prahova a publicat articolul „Primăria teroarei: Micuța comună Scorțeni și marele...

Exclusiv11 ore ago

EVADARE CU BONUS LA PUSCARIA MĂRGINENI: CÂND SARE DEȚINUTUL GARDUL, SARE ȘI SALARIUL DIRECTORULUI

Pamflet usturător despre cum se răsplătește „excepționalul” în sistemul penitenciar GARDUL E MIC, SALARIUL E MARE La 12 august 2025,...

Exclusivo zi ago

Țara se vinde la kilogram de șantier. Cum vrea Guvernul Bolojan să împingă Mangalia în brațele Rheinmetall, peste capul CSAT

Operațiunea „SAFE”: Salvăm pe cine trebuie, nu ce trebuie În România anului 2026, „securitatea națională” pare să însemne altceva decât...

Exclusivo zi ago

DN1, Băicoi: unde se întâlnesc extremismul pe carton, melcul instituțional și un mormânt de 5.000 de ani

Pe DN1, la Băicoi, între Forja Neptun și viitorul pasaj rutier spre strada Înfrățirii, România își arată, simultan, toate fețele:...

Exclusivo zi ago

Primăria teroarei: Micuța comună Scorțeni și marele regat al lui Barbu Iulian Constantin

Când Codul Penal devine regulament de ordine interioară Într-o comună liniștită din Prahova, Scorțeni, instituțiile statului par să funcționeze după...

Exclusivo zi ago

Coca-Cola HBC Ploiești: Reciclare pe persoană fizică, „donații” pe banii firmei și IBC-uri la tarabă

„Sustenabilitate” la Ploiești: premii la vârf, mizerie la bază Reciclarea și valorificarea de deșeuri pe persoană fizică pare să fi...

Exclusivo zi ago

Inspectoratul General al Miliției de Frontieră: „Aproximativ” stat de drept, cu „vigilență revoluționară” la plic

Când Poliția de Frontieră numără „aproximativ” degetele și apără „cuceririle revoluționare” cu Legea din 1971 Poliția de Frontieră, înapoiată rău:...

Exclusivo zi ago

Polițistul – slugă la stat, călugăr în viața privată. Avocatul – business class spre orice SRL

Avocatul, de la „incompatibil” la „orice, dar cu stil” Ieri, Camera Deputaților (cameră decizională, nu doar cameră de ecou) a...

Exclusivo zi ago

Parteneriat strategic sau stat-remorcă?

Când microfonul propagandei de la București bubuie cu vorbe mari despre „Parteneriatul Strategic cu SUA”, realitatea rece, notarială, din registrele...

Exclusiv2 zile ago

„Mingea de aur a adeziunii”: Fotbal cu șantaj sindical pe banii statului

Sport de performanță în penitenciare: „Vrei pe teren? Semnezi la noi!” În timp ce România încă mai crede că fair-play-ul...

Exclusiv2 zile ago

Scrisoare deschisă a fermierilor din Prahova: opriți experimentul antigrindină, nu suntem material de laborator

Experiment pe cer străin: cum vrea statul să pună fermierii din Prahova cobai la „noua tehnologie” antigrindină „NU VOI DECIDEȚI...

Exclusiv2 zile ago

Republica Rachetă: cum își bombardează statul norii, fermierii și bunul‑simț. Prahova, frontul unde „mafia antigrindină” vrea să reintre pe cer pe șest

„RELUĂM TRAGERILE!” – LOVITURA PE FURATE ÎN INTERIMAT În timp ce Ministerul Agriculturii e în regim de avarie, cu ministru...

Exclusiv2 zile ago

„STOP VEXLER” pe DN1, START PENIBIL: când panoul urlă, iar IPJ Prahova cască. Intră în scenă CNCD

Incisiv de Prahova dă tonul, IPJ Prahova dă din umeri Ca de obicei, investigațiile ziarului de investigații Incisiv de Prahova...

Exclusiv2 zile ago

DINASTIA „DUBLEI CHEI”: CUM SE ÎMPARTE ROMÂNIA CA O FELIE DE TORT ÎN LABORATOARELE DIN UMBRĂ

În timp ce poporul e hrănit cu gogoși democratice și sclipici european, „băieții deștepți” de la butoane au inventat cel...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv