Actualitate
Remember 12 aprilie 1991 – Presa acum 30 de ani
Ce ştim, ce vom afla despre averile parlamentarilor… (I)
În presă, în ultima perioadă au apărut diverse relatări despre unele afaceri cu multe zerouri in care au fost sau sint implicaţi şi oameni politici ai momentului. Acţionind fără complexe „in primele rinduri” sau conducind discret din umbră, impulsionind şi girind cu propria poziţie afacerea atunci cind a fost nevoie, «personalităţile” respective au făcut, se pare averi. Contestaţiile la asemenea acuze au fost rare, timide, cel mai adesea functionind înţeleptul „cîinii latră…” Cu atît mai surprinzătoare ni s-a părut, in acest context al suspiciunii şi, poale, al calomniei, indiferenta cu care au fost tratate intervenţiile unor parlamentari ce au susţinut cu tărie in Cameră, ori in Senat, necesitatea statuării obligaţiei declarării averii de către membrii legislativului. Fapt cu atit mai curios cu cit, se pare că dorim cu toţii transparenta vieţii politice, aşa cum impune o autentică democraţie. Altfel, oricind se poate pune in discuţie statutul moral şi juridic al celor chemaţi să se pronunţe in problemele majore ale tării. Starea materială a „alesului naţiunii” interesează atil ca element al unui atit de necesar prestigiu, ce trebuie ferit de suspiciuni şi calomnie, dar şi ca stavilă in calea corupţiei, a tendinţei de a trafica puterea. Conştienţi fiind de limitele inerente ale unui asemenea sistem de control (oricind o astfel de lege ar putea fi fraudată) am socotit totuşi că nu ar fi lipsit de interes să vă oferim in continuare citeva opinii ale unor senatori şi deputaţi asupra acestei chestiuni.
Pentru început ne-am adresat unui parlamentar: care a „atacat” această problemă de mai multe ori de la tribuna Senatului.
Ziarul Libertatea din 12 aprilie 1991, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire
„Vroiam ca începutul să fie pur”
— Domnule GHEORGHE DUMITRAŞCU de ce aţi avansat propunerea privind obligativitatea declarării averii de către parlamentari?
— Motivele pentru care am avansat această propunere ţin de credibilitatea noastră. Socot că este o problemă de onestitate individuală şi colectivă. O problemă de igienă morală. Vroiam ca începutul să fie pur. Era un prim examen, cel dinţii. În faţa noastră şi în faţa alegătorilor. Nu l-am trecut.
— Cum explicaţi indiferenta cu care a fost ea primită?
— Nu indiferentă pur şi simplu! O „indiferenţă” interesată. Unii erau interesaţi să pară indiferenţi.
— Să înţeleg că aţi aflat despre cazuri de corupţie din cadrul propriei formaţiuni, partidul majoritar?
— Am citit ceva in presă. Nu exclud deloc. E în firea omului – intr-o oarecare fire — să vrea mai mult. Depinde ce. Unii vor să ştie cit mai mult, să afle, învaţă, muncesc. Alţii vor să aibă cit mai mult, prin orice mijloace. Nici unii dintre „ai noştri” nu s-au putut sustrage. Probabil.
— Propunerea dv. vizează doar parlamentarii?
— În primele propuneri m-am referit doar la ei. Apoi am considerat că „examenul” trebuie extins la toţi demnitarii. De la primar in sus!
— Sinteţi conştient de limitele acestei declaraţii?
— Sigur! Era doar o pavăză morală, declaraţia era „pe cuvînt de onoare”. Un control făcut de organe de stat anume, ar fi fost excepţia. Repet, o firavă pavăză morală, ca o petală de floare, de pildă.
Ne-am adresat, in continuare altor citorva membri ai legislativului. Iată întrebările.
1. Sinteţi de acord cu obligativitatea declarării averii de către parlamentari?
2. Cum justificaţi că o astfel de propunere a fost, practic, ignorată?
3. Cunoaşteţi cum era rezolvată această chestiune in România interbelică sau prevederile în materie existente in alte state?
4. Ce credeţi că se cere întreprins în continuare?
Şi iată răspunsurile.
SABIN IVAN – senator PNL
1. Sint de acord cu propunerea, cu condiţia ca respectiva declaraţie să fie inclusă intr-un curriculum vitae amănunţit existind astfel posibilitatea justificării unor bunuri. Declaraţii asemănătoare — care să fie date publicităţii ar trebui să fie obligatorii si pentru preşedintele ţării, ministri, prefecţi şi primari. Aş completa chiar cu un paragraf: persoanele amintite să nu aibă voie să participe ca membri in consiliile de administraţie, societăţi comerciale etc.
2. Senatul avea atunci de rezolvat probleme mult mai importante şi urgente, propunerea respectivă fiind considerată minoră.
3. În Romînia interbelică, Mihai Popovici, ministrul de justiţie in guvernul Maniu a iniţiat un proiect de lege pentru controlul averilor, indiferent de poziţia şi funcţia cetăţeanului. Nu ştiu dacă proiectul a devenit lege. Practica declarării averilor înalţilor demnitari este foarte veche în S.U.A., unde orice fals este drastic pedepsit de lege (un exemplu: in timpul lui Nixon, vicepreşedintele Spiro Agnew a fost destituit şi apoi condamnat pentru evaziune fiscală printre altele şi pentru declaraţii false cu privire la averea sa). Francois Miterrand a cerut, în mod oficial, inainte de a fi instalat la preşedinţie să i se evalueze întreagă avere. În Germania este în vigoare o lege în baza căreia orice persoană, indiferent de funcţie, poate fi chemată în faţa Procurorului general pentru a-şi justifica averea.
4. Consider că propunerea poate fi înaintată Senatului intr-un viitor apropiat in formula pe care am amintit-o: declaraţia averii inclusă intr-un curriculum vitae.
Neli LUCHIAN
K.O.
Redactorii de la emisiunea maghiară a televiziunii române nu ştiu bine limba lui Petofi. Aceasta este concluzia pe care o tragi văzind că subtitrarea in româneşte este incorectă şl incompletă. Oare de ce nu vor să-şi completeze ei lacunele?
GURA LUMII
(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MINA IN FOC)
EX-REGELE MIHAI ÎN TURNEU
Conform revistei „Lumea liberă românească”, ce apare în S.U.A., aflăm că ex-regeLe Mihai, însoţit de familie, va vizita comunităţile româneşti din Chicago şi New York.
La Chicago se va afla începind de astăzi, 12 aprilie, şi va asista Ia un spectacol prezentat de ansamblul folcloric de copii „Dor”, condus de interpretul de muzică populară Benone Sinul escu. Va lua parte şi la un dineu, la The Drake Hotel. Va fi prezent, de asemenea, la slujbele religioase oficiate la biserica ortodoxă „Sf. Maria”, dar şi la bisericile baptistă şi penticostală din oraş. Aşadar, activităţi culturale şi ecumenice, nu politică.
Din comitetul de organizare a vizitei lui Mihai de Hohenzollern la Chicago fac parte, intre alţii, Mike Martini; directorul emisiunii de radio „Mîndră Românie”, reverenzii Alexandru Popovici, Petru Lascău, Daniel Kiu, preotul George Gage, precum şi persoane cunoscute ca avînd oarecari legături cu F.B.I. din emigraţia maghiară, însă.
Turneul ex-regal va atinge şi New York-ul (in perioada 26—28 aprilie), unde se va organiza şi un banchet de gală, la hotel Waldorf Astoria (şi Ceauşescu tot aici trăgea). De întregul program se ocupă „American Romanian Relief Foundation”. Pentru a participa la festin, la bucuria întilnirii cu dl. Mihai, cei interesaţi au trebuit să achite din timp sume de 150 de dolari.
Încă nu se ştie dacă fostul monarh va fi primit in audientă particulară de reprezentanţi ai Departamentului de Stat sau de la C.I.A.
AMBIDEXTRU
Ziarul Libertatea din 12 aprilie 1991, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire
Preşedintele Ion Iliescu: 1991 – ANUL GREUTĂŢILOR ECONOMICE ŞI SOCIALE
Într-o convorbire difuzata ieri seară pe postul naţional de televiziune, preşedintele Ion Iliescu a apreciat recenta sa vizită la Moscova, convorbirile cu preşedintele Mihail Gorbaciov şi Boris Elţân, şi, mai ales, semnarea Tratatului de bunăvecinătate şi amiciţie dintre România şi URSS, ca un moment politic cu semnificaţii majore
• Din lectura textului Tratatului, se poate vedea că, prin conţinutul său, acesta reprezintă un document realmente nou, care este eliberat de tot ceea ce a dominat tratatele anterioare, de încărcătura ideologică şi militară a vechilor tratate
• De altfel — a adăugat dl. Iliescu — trebuie spus că România lucrează la tratate similare cu un număr mare de ţări, cu toate ţările vecine, cu alte ţări europene şi ne aflăm în fază de negocieri cu foarte multe state
• Nu numai că nu ipotecăm, în nici un fel, viitorul, dar acest tratat vine şi punctează nişte elemente fundamentale, principial noi, care deschid noi posibilităţi pentru dezvoltarea relaţiilor cu conaţionalii de pe teritoriul Uniunii Sovietice
• România a luat un curs ireversibil, atât pe planul consolidării dezvoltării democratice în viaţa politică a ţării, a făuriri statului de drept, cât şi pe linia reformei economice, a tranziţiei spre economia de piaţă
• Anul 1991, spre deosebire de 1990, când pe prim plan au fost confruntările în viata politică, va fi dominat de greutăţile pe planul vieţii economice şi sociale. Şi aceasta nu numai datorita moştenirii unei economii supercentralizate, care se află într-o profundă criză, cu multiple blocaje, dar tranziţia însăşi este generatoare de noi blocaje
• “Am considerat greşită intervenţia domnului Bârldeanu în Senat cu ridicarea unor probleme care privesc formaţiunea Frontului Salvării Naţionale. Reacţia sa a fost motivată de tonul agresiv adoptat de guvern în comunicatul din ianuarie la adresa celor doi preşedinţi de Camere şi, mai ales, de tonul adoptat în unele materiale elaborate de un colectiv din subordinea domnului Adrian Severin, materiale conţinând aprecieri jignitoare inacceptabile şi acuzaţii la adresa domnului Bârlădeanu, de care nu s-au disociat nici domnul Severin şi nici domnul prim-ministru. Nu doresc să mă amestec, prin statutul pe care îl am, în treburile interne ale Frontului Salvării Naţionale, însă consider nepotrivit spiritul de intoleranţă manifestat de membrii marcanţi ai partidului faţă de unii senatori şi deputaţi”
• „Cred că Frontul trebuie să impună mai multă decenţă, mai multă modestie, în comportamentul propriilor militanţi, al demnitarilor, al familiilor acestora. Şi mă refer la aceasta nu întâmplător, pentru că încep să-şi croiască din nou loc mentalităţi şi comportamente pe care le-am condamnat la fosta protipendadă şi n-am mai vrea ca să renască nişte moravuri ale trecutului în condiţiile noi, pentru că există cadrul favorizant. Lupta pentru putere şi pentru avere în momentele acestea de criză, de conjuncturi nefavorabile în viaţa eoonomico-socială îşi croieşte întotdeauna drum. Eu când m-am despărţit de Front, am spus că FSN trebuie să devină formaţiunea incoruptibilă”
• Somajul apare în România ca un fenomen inevitabil. Numărul şomerilor se va ridica în anul în curs la 400.000—500.000 de oameni
• În altă ordine de idei, preşedintele României a declarat că se impune să fie declanşată o ofensivă reală de către guvern şi parlament împotriva fenomenelor de corupţie. Vor trebui luate măsuri mai severe împotriva fenomenelor de contrabandă şi înstrăinare a unor produse deficitare de pe piaţa românească, măsuri care trebuie să meargă până la retragerea paşapoartelor celor care se ocupă cu asemenea activităţi. Dl. Iliescu a apreciat ca justificată solicitarea de a se înăspri legislaţia împotriva fenomenelor antisociale — furturi, speculă, corupţie sub diferite forme.
La Senat
Vom avea gardieni…
Senatul şi-a continuat ieri dimineaţă lucrările in plen. Sub preşedinţia d-lui vicepreşedinte Vasile Moiş au continuat dezbaterile proiectului, de Lege privind societăţile agricole şi alte forme asociative din agricultură. Dacă nu s-a înregistrat nimic spectaculos pină Ia votarea legii în ansamblu, in acest moment tensiunea sălii a crescut, fiind necesar acordarea unui „time out”. După consumarea acestuia, votul a dat ciştig de cauză grupului majoritar: 68 — pentru, 21 – impotrivă, abţinerea aparţintnd senatorului independent. In continuare, au prezentat argumentări ale votului acordat domnii Radu Câmpeanu — grupul liberal („lege inutilă şi dăunătoare care îndeamnă şi favorizează apariţia de forme noi de colectivizare in agricultură”), Gabor Kozsokar – UDMR („lege inoportună şi periculoasă, puţind îngrădi libera acţiune a ţăranilor”), Caius Iacob — PNŢ-cd („există pericolul revenirii la forme noi de CAP”) şi I. Bărbulescu FSN („lege cu vădit caracter liberal, avînd suport economic permiţind asocierea in mod liber în spiritul economiei de piaţă”).
La punctul doi al ordinii de zi, dl. Moiş cedează scaunul de preşedinte al lucrărilor d-lui Radu Câmpeanu şi se trece la dezbaterea unui nou proiect de lege ce va suscita, fără îndoială, şi interesul opiniei publice: Lege privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea Corpului gardienilor publici. Din expunerea de motive prezentată de reprezentanţii Guvernului reţinem: ■ In condiţiile unei evoluţii ascendente a stării infracţionale în scopul menţinerii ordinii si liniştii publice, a sporirii efectivelor de pază se propune înfiinţarea Corpului gardienilor publici — instituţie cu personalitate juridică, ce va funcţiona ne principiul autofinanţării ■ Acesta poate încheia contracte cu persoane juridice şi particulare, veniturile nete puţind fi folosite pentru autofinanţare si autodotare ■ Regulamentul de funcţionare, uniforma şi însemnele vor fi aprobate de Guvern ■ Vor fi subordonate prefecturilor şi Primăriilor, precum şi poliţiei. După amiază, activitatea senatorilor s-a desfăşurat pe comisii.
P.S. Nu putem fi de acord cu maniera in care a înţeleş să procedeze un fotoreporter in holul Senatului „aspunzindu-se după o draperie” pentru a surprinde cine ştie ce „bombă”. Fiind proaspăt venit, îl asigurăm că aici la bufet nu se întimplă nimic compromiţător şi că acreditarea nu înseamnă agresare, ci dreptul de a asista la dezbateri. Indiferent de profesie, trebuie să avem şi educaţie. Şi mai ales, să dovedim aceasta.
Adunarea Deputaţilor
Din nou „Bolintin”
Dezbaterile de ieri ale Camerei au debutat cu intervenţia domnului deputat Gheorghe Răducanu, reprezentantul Uniunii Democrate a Romilor. Subiectul: desigur, cazul „Bolintin”. Domnia sa a acuzat autorităţile de inacţiune în privinţa vendetei ce a urmat crimei şi a arătat că „ursarii’ (veniţi miercuri in Dealul Mitropoliei) nu mai au acum unde să stea. Domnul Răducanu a prezentat situaţia in ansamblul ei, aşa cum am detaliat-o şi în ziarul nostru de ieri, în interviul cu domnul deputat. Replica a venit din partea reprezentanţilor FSN din judeţul Giurgiu, care şi-au prezentat şi ei punctul de vedere propriu. În final s-a ajuns la înţelegerea că sîmbâtă domnul Răducanu şi deputaţii de Giurgiu să se intilnească la Bolintin şi apoi să prezinte un raport amănunţit Camerei.
In continuare, Adunarea Deputaţilor a dezbătut proiectul de Lege privind concediul de odihnă al salariaţilor şi l-a aprobat cu unanimitate de voturi. Au urmat apoi discuţiile despre proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor. Următorul punct de pe ordinea de zi este Proiectul Legii audiovizualului (ce va fi atacat, probabil, de săptămîna viitoare) şi pe care sperăm să-l prezentăm succint într-unul din numerele noastre următoare.
Răzvan MITROI
Ziarul Libertatea din 12 aprilie 1991, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire
Ziarul Libertatea din 12 aprilie 1991, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire
Mişcările islamice după războiul din Golf
In Tunisia, mişcarea «Annahda» s-a resimţit de pe urma războiului din Golf. Nerecunoscută de autorităţi ea s-a scindat in două tendinţe: prima îi regrupează pe moderaţi, fideli monarhiilor din Golf care asigură fondurile, iar cealaltă îi reuneşte pe radicalii care au chemat la războiul sfînt şi au susţinut Irakul fără rezervă.
In Algeria, unde Frontul Islamic al Salvării (FIS) şi-a împins zelul proirakian pină la a cere guvernului deschiderea cazărmilor voluntarilor algerieni pentru războiul sfînt, a sosit clipa încheierii socotelilor. FIS acuză autorităţile că au transferat în Franţa singe colectat pentru Irak, dar este el însuşi acuzat că a primit fonduri din Arabia Saudită încălcind Constitutia algeriană.
În Maroc, unde curentul islamic rămîne foarte slab, o manifestaţie de masă organizată Ia Rabat în februarie de opoziţie în solidaritate cu Irakul a permis simpatizanţilor islamic să se arate la lumina zilei.
In Liban, «Hebzoillah-ul şiit, şi-a aliniat petiţia la cea a Iranului. El a condamnat întotdeauna invadarea Kuweitului de către Irak, dar a atras atenţia şi asupra controlului american în regiune. După război, el a denunţat „crimele lui Saddam Hussein”, mai ales în sudul Irakului.
În schimb, islamicii summiţi din Tripoli au susţinut Bagdadul în pofida poziţiei oficiale a Siriei, a cărei armată controlează oraşul.
Astăzi, mişcările integriste din Liban sînt nevoite să facă fată unei situaţii interne de curînd din acordurile de la Taif care marginalizează capacitatea lor de a interveni în viaţa politică. Acest element le va influenţa viitorul mai mult decît turnura pe care a luat-o războiul împotriva Irakului.
In Yemen, ţară care s-a dovedit favorabilă lui Saddam Hussein, Reuniunea yemenită pentru reforme a îmbrăţişat tezele Bagdadului. Această mişcare era apropiată de Ryad, dar expulzarea celor 600 000 yemeniţi din Arabia Saudită a contribuit foarte mult la acest reviriment.
In sfîrşit, în Kuweit poziţia islamiştilor pare consolidată. Atît sumniţii, cît si şiiţii cer participarea la viitorul guvern, dat fiind rolul foarte activ pe care l-au jucat în timpul ocupaţiei irakiene. Mai mult, şiiţii kuweitieni care au acuzat intotdeauna Irakul că a dus un război „nedrept” împotriva Iranului, triumfă: apreciind că evenimentele le-au dat dreptate.
,,OLTCIT” A TRAS PE DREAPTA
Conducerea Societăţii pe acţiuni „Oltcit” — Craiova începînd cu a doua decadă a lunii aprilie a.c. sistează livrarea la intern a autoturismului craiovean. Explicaţia: imposibilitatea onorării integrale a solicitărilor deosebit de mari ale unor parteneri comerciali de peste hotare. Prin urmare, începînd de ieri, societatea craioveană nu mai livrează autoturisme „Oltcit” complexurilor comerciale „Comautosport S.A.”. Pentru o durată — deocamdată — nedefinită!
MANEVRE Şl CU REZERVIŞTI
Potrivit planului pregătirii de luptă a armatei române, Ministerul Apărării Naţionale informează că în anul 1991 se vor executa, în diferite zone ale ţării, activităţi militare la care vor lua parte şi rezervişti.
Actualitate
Ce organe pot fi examinate prin ecografie?
Ecografia se numără printre cele mai frecvente investigații imagistice recomandate de medic. Probabil ai făcut deja una pentru dureri abdominale, pentru monitorizarea unei sarcini sau în cadrul unui control de rutină. Este rapidă, nedureroasă și nu folosește radiații. În majoritatea cazurilor, îți oferă informații pe loc, astfel încât medicul poate decide imediat care sunt următorii pași.
Dacă îți dorești claritate medicală, este important să înțelegi exact ce poate evalua ecografia, cum se desfășoară investigația și care sunt limitele ei. Iată mai multe detalii.
Ce este ecografia și cum funcționează?
Ecografia, numită și ultrasonografie, folosește unde sonore de frecvență înaltă pentru a crea imagini ale organelor interne. Sonda aparatului transmite aceste unde, ele se reflectă diferit în funcție de țesuturi, iar aparatul transformă informația în imagini vizibile pe monitor.
Medicul vede structura organelor în timp real. Astfel, poate observa dimensiuni, forme, eventuale formațiuni sau acumulări de lichid. În varianta Doppler, ecografia măsoară și fluxul de sânge prin vase sau prin inimă. Investigația este sigură inclusiv în sarcină.
Ce organe pot fi examinate prin ecografie abdominală?
Ecografia abdominală este una dintre cele mai solicitate investigații. Aceasta permite evaluarea mai multor organe din partea superioară și inferioară a abdomenului.
Ficatul
Medicul poate identifica:
- ficatul gras (steatoză hepatică);
- inflamații cronice;
- ciroză;
- chisturi sau formațiuni suspecte.
Dacă analizele de sânge arată transaminaze crescute, ecografia ajută la clarificarea cauzei. Dacă apar leziuni suspecte, medicul poate recomanda investigații suplimentare pentru confirmare.
Vezica biliară și căile biliare
Ecografia detectează frecvent pietrele la fiere. În cazul durerilor în partea dreaptă a abdomenului, grețurilor sau icterului, această investigație oferă rapid informații despre:
- litiaza biliară;
- inflamația vezicii biliare;
- dilatarea căilor biliare.
Pentru rezultate optime, este indicat repausul alimentar cu 6–8 ore înainte.
Pancreasul
Pancreasul poate fi evaluat pentru inflamații (pancreatită), chisturi sau formațiuni tumorale. Gazele intestinale pot limita vizualizarea, iar în aceste situații medicul poate recomanda un CT sau un RMN.
Splina
Ecografia arată dacă splina este mărită sau prezintă leziuni. O splină mărită poate fi asociată cu infecții sau afecțiuni hematologice. Medicul corelează întotdeauna imaginea cu simptomele și analizele tale.
Rinichii și vezica urinară
Ecografia renală este frecvent indicată în caz de:
- dureri lombare;
- sânge în urină;
- infecții urinare repetate;
- suspiciune de pietre la rinichi.
Medicul verifică dimensiunea rinichilor, eventualii calculi, prezența chisturilor sau dilatarea căilor urinare. Este important să vii la ecografie cu vezica plină, deoarece urina ajută la vizualizarea pereților.
Aorta abdominală
Prin ecografie Doppler, medicul poate evalua aorta și alte vase mari. Investigația permite detectarea unor dilatări (anevrisme) sau îngustări care necesită monitorizare atentă.
Ce organe pot fi examinate prin ecografie pelvină?
Ecografia pelvină se adresează atât femeilor, cât și bărbaților. Este foarte utilă în specialități precum obstetrică-ginecologie și urologie.
La femei: uterul și ovarele
Ecografia pelvină poate fi:
- transabdominală (cu vezica plină);
- transvaginală (pentru imagini mai detaliate).
Medicul evaluează:
- uterul și grosimea endometrului;
- ovarele și eventuale chisturi;
- fibroamele uterine;
- sarcina în evoluție sau suspiciunea de sarcină extrauterină.
În sarcină, ecografia rămâne metoda standard de monitorizare a dezvoltării fătului. Dacă alegi să faci o ecografie în București, sectorul 3, într-o clinică modernă, medicul ginecolog îți va explica exact ce tip de examinare ți se potrivește și cum se integrează aceasta în planul tău medical.
La bărbați: prostata
Ecografia prostatei se face transabdominal sau transrectal, în funcție de indicație. Aceasta este recomandată dacă apar:
- dificultăți la urinare;
- jet urinar slab;
- valori PSA modificate.
Investigația ajută la identificarea hiperplaziei benigne de prostată, inflamațiilor sau formațiunilor suspecte.
Alte zone care pot fi examinate prin ecografie
Ecografia nu se limitează la abdomen și pelvis. Medicul o folosește în mai multe specialități.
Tiroida
În endocrinologie, ecografia tiroidiană este prima investigație indicată pentru noduli sau modificări ale analizelor hormonale. Medicul observă dimensiunea glandei și caracteristicile nodulilor și decide dacă este necesară o biopsie.
Inima (ecocardiografie)
În cardiologie, ecocardiografia oferă informații despre structura inimii, funcționarea valvelor și modul în care sângele circulă prin camerele cardiace. Investigația este frecvent recomandată în caz de hipertensiune, suflu cardiac sau dureri toracice.
Sânii
Ecografia mamară este utilă mai ales la femeile tinere, unde țesutul mamar este dens. Aceasta ajută la diferențierea chisturilor de nodulii solizi și completează mamografia.
Testiculele și părțile moi
Pentru dureri scrotale, traumatisme sau umflături, ecografia testiculară oferă informații rapide. În cazul leziunilor musculare sau al colecțiilor de lichid, ecografia părților moi este o metodă eficientă de evaluare.
Cum se desfășoară ecografia?
Procedura este simplă:
- te așezi pe patul de examinare;
- medicul aplică un gel pe zona investigată;
- plimbă sonda pe piele și urmărește imaginile pe monitor;
- la final, primești rezultatul pe loc sau în scurt timp.
În general, investigația durează între 15 și 30 de minute. Nu ai nevoie de recuperare și îți poți relua activitatea imediat.
Pregătirea depinde de tipul ecografiei:
- pentru abdomenul superior: nu mânca 6–8 ore înainte;
- pentru pelvis: bea aproximativ un litru de apă și nu urina înainte;
- pentru ecografie transvaginală: golește vezica înainte de procedură.
Medicul îți oferă instrucțiuni clare la programare.
Ce nu poate evidenția ecografia?
Ecografia are și limite. Aerul din intestin poate împiedica vizualizarea unor organe. Oasele blochează undele sonore, astfel că structurile aflate în spatele lor nu pot fi evaluate. Leziunile foarte mici pot trece neobservate. Dacă rezultatul este neconcludent, medicul poate recomanda un CT sau un RMN.
Când este bine să programezi o ecografie?
Programează un consult dacă apar:
- dureri abdominale persistente;
- tulburări urinare;
- sângerări anormale;
- modificări ale ciclului menstrual;
- analize de sânge care depășesc limitele indicate de laborator.
Așadar, dacă ai simptome sau vrei un control preventiv, fă primul pas: programează un consult și discută deschis cu medicul despre opțiunile tale. O evaluare efectuată la timp îți oferă claritate și te ajută să iei decizii informate pentru tine și familia ta.
Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Pentru interpretarea corectă a rezultatelor și stabilirea unui plan de investigații, adresează-te unui medic.
Surse de informare:
- “Ultrasound – Mayo Clinic.” Mayoclinic.Org, 2024, https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/ultrasound/about/pac-20395177. Accesat în data de 5 Aug. 2026.
Actualitate
Polonia și Canada își consolidează cooperarea militară prin exerciții comune și acorduri pentru drone
Varșovia și Ottawa extind parteneriatul în domeniul apărării
Polonia și Canada au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării, menit să aprofundeze relațiile bilaterale și să intensifice colaborarea dintre cele două state. Documentul pune accent pe exerciții militare comune, programe de instruire și dezvoltarea legăturilor dintre industriile naționale de apărare.
Memorandumul de înțelegere a fost semnat luni, la Kielce, de ministrul polonez al Apărării Naționale, Władysław Kosiniak-Kamysz, și omologul său canadian, David J. McGuinty. Ceremonia a avut loc înaintea deschiderii expoziției internaționale de tehnică militară MSPO, organizată în perioada 8-11 septembrie.
Canada, prezentă la MSPO ca partener principal
Canada participă la ediția din acest an a expoziției în calitate de națiune parteneră principală. Aproape 200 de companii canadiene își prezintă soluțiile și produsele în domenii precum industria aerospațială și spațială, inteligența artificială, securitatea cibernetică, precum și sistemele terestre și maritime.
Prezența masivă a companiilor canadiene reflectă, potrivit oficialilor polonezi, schimbarea poziției Poloniei pe piața internațională de apărare. Varșovia nu mai este privită doar ca un cumpărător de echipamente militare, ci și ca un furnizor capabil să ofere soluții tehnologice competitive.
Canada și-a exprimat, de asemenea, interesul pentru achiziționarea unor produse militare fabricate în Polonia.
Militarii polonezi vor participa la exerciții în Arctica
Noul acord prevede intensificarea activităților de pregătire militară și organizarea unor exerciții comune. În acest context, militari polonezi urmează să se deplaseze în Canada pentru a participa la antrenamente desfășurate în mediul arctic.
Cooperarea le va permite celor două armate să își compare procedurile, să își dezvolte interoperabilitatea și să acumuleze experiență în condiții climatice dificile. Activitățile comune vor include instruire, exerciții operaționale și schimburi de experiență între militari.
Canada menține aproximativ 2.000 de militari în Letonia
Parteneriatul dintre cele două state se bazează și pe cooperarea deja existentă în cadrul NATO. Canada are desfășurați aproximativ 2.000 de militari în Letonia, unde contribuie la securizarea flancului estic al Alianței.
La rândul său, Polonia participă la misiunea NATO din regiune cu unul dintre cele mai importante contingente. Prezența comună în această zonă consolidează coordonarea militară dintre Varșovia și Ottawa și transmite un mesaj de unitate în fața amenințărilor de securitate din regiune.
Un nou contract pentru drone produse în Polonia
Pe lângă acordul privind instruirea și cooperarea militară, Polonia și Canada urmau să finalizeze un contract pentru sisteme fără pilot.
Pachetul include mai multe tipuri de platforme dezvoltate de compania poloneză WB Group: dronele miniaturale FlyEye, munițiile rătăcitoare Warmate și sistemele Gladius, destinate misiunilor de lovire și recunoaștere.
Acordul marchează o evoluție importantă pentru industria poloneză de apărare. Polonia își consolidează astfel tranziția de la statutul de importator major de echipamente militare la cel de producător și exportator de tehnologii militare avansate.
Cooperarea se leagă de mecanismul european SAFE
Aprofundarea relațiilor polono-canadiene are loc la scurt timp după ce cele două țări au convenit să utilizeze mecanismul european de împrumuturi Security Action for Europe, cunoscut sub acronimul SAFE.
Înțelegerea a fost formalizată printr-o scrisoare de intenție semnată în luna mai. Instrumentul financiar, în valoare de 150 de miliarde de euro, este destinat extinderii capacității de producție a industriei europene de apărare.
Inițiativa face parte din eforturile Europei de a accelera reînarmarea pe fondul agresiunii ruse și de a reduce dependența de sistemele militare fabricate în Statele Unite.
Actualitate
Pentagonul amână din nou operaționalizarea GPS-ului anti-bruiaj: semnalul M-code ar putea fi disponibil la scară largă abia în 2027
Un program întârziat cu aproape două decenii
Forțele Aeriene ale Statelor Unite estimează că testarea operațională a cardurilor electronice destinate recepționării semnalului GPS militar M-code se va încheia în anul fiscal 2027. Acest semnal este conceput pentru a rezista tentativelor de bruiaj și falsificare a datelor de poziționare.
Calendarul este cu atât mai problematic cu cât primul satelit capabil să transmită M-code a fost lansat în urmă cu aproximativ două decenii.
Colonelul Jameson Locklear, responsabil de programul comun pentru receptoarele M-code destinate platformelor aeriene în cadrul Air Force Life Cycle Management Center, a declarat că activitatea de dezvoltare s-a încheiat, iar programul se află în etapa verificărilor operaționale finale.
„Dezvoltarea s-a încheiat deja, iar acum suntem în faza de verificare operațională”, a explicat Locklear, în cadrul unei întâlniri cu presa organizate la Dayton, în Ohio.
Transferul responsabilității către Forțele Aeriene
Anul trecut, Forțele Spațiale și Forțele Aeriene au decis ca administrarea programului Military GPS User Equipment să fie transferată de la Space Systems Command către Air Force Life Cycle Management Center. Transferul a fost finalizat la 17 iulie.
Programul are o amploare considerabilă. Potrivit estimărilor Government Accountability Office, forțele armate americane ar putea avea nevoie de până la un milion de receptoare M-code pentru aproximativ 700 de sisteme de armament și platforme utilizate în comun.
Lista include vehicule terestre ale Armatei, distrugătoare ale Marinei, avioane de luptă ale Forțelor Aeriene și stații radio purtate de pușcași marini.
Un proiect afectat de întârzieri și probleme tehnice
Programul M-code este considerat unul dintre cele mai dificile proiecte de achiziții ale Departamentului Apărării. Întârzierile au fost documentate în mod repetat atât de Government Accountability Office, cât și de structura Pentagonului responsabilă de evaluarea și testarea operațională.
Problemele de calendar apar într-un moment în care adversarii Statelor Unite își îmbunătățesc constant capacitățile de bruiaj și falsificare a semnalelor GPS. Într-un eventual conflict, consecințele ar putea varia de la dezorientarea trupelor până la compromiterea preciziei armelor ghidate.
Clayton Swope, director adjunct al Aerospace Security Project din cadrul Center for Strategic and International Studies, a avertizat că simpla existență a sateliților pe orbită nu este suficientă.
Eficiența GPS într-un teatru de operații în care spectrul electromagnetic este contestat depinde de instalarea rapidă și la scară largă a noilor receptoare, a spus acesta.
M-code, creat pentru a proteja navigația militară
Dezvoltarea semnalului M-code a început în 1999, pe fondul îngrijorărilor privind vulnerabilitatea semnalelor GPS tradiționale din banda L1. Printre acestea se afla și codul militar criptat P(Y), utilizat pentru navigație de precizie.
Primul satelit GPS capabil să transmită M-code a fost lansat în 2005 de predecesorul Forțelor Spațiale, Air Force Space Command. Pentagonul spera inițial ca semnalul să atingă capacitatea operațională inițială în toate categoriile de forțe până în 2009.
Programul actual MGUE a fost lansat în 2012, după eșecul unei inițiative anterioare. Odată cu înființarea Forțelor Spațiale, în 2019, responsabilitatea pentru dezvoltarea și achiziția cardurilor M-code a trecut în subordinea acestui serviciu.
Integrarea receptoarelor pe platformele militare revine însă Forțelor Aeriene, Armatei, Marinei și Corpului Pușcașilor Marini.
Prima etapă a programului: vehiculele terestre înaintea navelor și avioanelor
Programul MGUE este împărțit în două etape principale.
Prima etapă, Increment 1, presupune dezvoltarea unor circuite integrate și carduri electronice dedicate aplicațiilor militare. Acestea sunt concepute pentru integrarea inițială pe platformele tuturor serviciilor militare.
În cadrul Increment 1 există două tipuri de carduri: unul pentru vehicule terestre, precum Stryker și Joint Light Tactical Vehicle, și unul pentru platforme maritime și aeriene. Cea de-a doua categorie a fost afectată de cele mai mari întârzieri și de mai multe modificări de program.
În 2012, trei companii au primit contracte pentru dezvoltarea cardurilor și receptoarelor:
- Rockwell Collins, a cărei divizie GPS a fost cumpărată ulterior de BAE Systems, a primit 27,7 milioane de dolari pentru cardul destinat vehiculelor terestre;
- Raytheon, companie din grupul RTX, a primit 25,2 milioane de dolari pentru un card destinat platformelor maritime și aeriene;
- L3Harris a primit 27,5 milioane de dolari pentru un produs similar destinat navelor și aeronavelor.
Testarea cardurilor pentru vehiculele terestre ale Armatei și Corpului Pușcașilor Marini a fost finalizată.
Armata a instalat deja aproape 5.000 de receptoare M-code, inclusiv pe unități operaționale considerate prioritare. Printre platformele echipate se numără vehicule Stryker, vehicule tactice medii și Humvee-uri.
Au fost introduse carduri M-code și pe platforme utilizate de militarii aflați pe teren, printr-un sistem dezvoltat de compania TRX. Armata intenționează să instaleze alte aproximativ 2.000 de receptoare până la sfârșitul actualului an fiscal.
Gray Eagle, platforma care a scos la iveală problemele de software
În cazul platformelor maritime și aeriene, finalizarea dezvoltării a fost urmată de identificarea unor deficiențe software, potrivit celei mai recente evaluări a Government Accountability Office.
Una dintre probleme viza precizia procesării semnalului. Deficiența a fost descoperită în timpul testelor inițiale realizate pe drona Gray Eagle a Armatei.
Inițial, Forțele Aeriene urmau să fie primul serviciu care testa cardurile M-code pentru aviație, prin instalarea lor pe bombardierul B-2. Problemele apărute la cardul produs de Raytheon au dus însă la întârzieri repetate.
În octombrie 2024, Forțele Spațiale au decis ca drona Gray Eagle să preia prioritatea în program și să devină prima platformă supusă testării.
Armata a constatat că precizia sistemului nu atingea exact nivelul prevăzut în cerințele inițiale ale programului, dar era suficientă pentru standardele proprii. În consecință, a solicitat modificarea cerințelor operaționale.
Schimbarea a fost aprobată. Locklear a precizat că evaluările ulterioare au demonstrat că nu era necesară o performanță mai ridicată decât cea deja obținută.
O altă eroare software, care afecta precizia navigației atât pe platformele maritime, cât și pe cele aeriene, a fost identificată și remediată printr-o actualizare instalată pe Gray Eagle. Potrivit oficialului, noua versiune funcționează stabil de mai multe luni.
Testarea dronei așteaptă acum aprobarea finală a structurii Pentagonului responsabile de testare și evaluare operațională. Raportul acesteia va determina dacă programul poate avansa sau dacă sunt necesare modificări suplimentare.
Armata extinde utilizarea M-code, dar dronele mici rămân în urmă
Armata intenționează să integreze tehnologia M-code pe toate aeronavele moderne cu echipaj, inclusiv elicopterele Black Hawk, Chinook și Apache, precum și pe noua platformă Cheyenne.
În cazul aeronavelor fără pilot, implementarea este prevăzută deocamdată doar pentru Gray Eagle. Dronele de dimensiuni reduse se confruntă cu limite stricte privind greutatea, volumul disponibil și consumul de energie, ceea ce impune găsirea unor soluții alternative.
Marina caută un distrugător pentru testele finale
Testarea operațională pe distrugătoarele din clasa Arleigh Burke a fost amânată din nou. Noul termen este anul fiscal 2027, față de termenul anterior, stabilit pentru 2025.
Pentru finalizarea testelor, Air Force Life Cycle Management Center trebuie să colaboreze cu Marina pentru a identifica un distrugător DDG-51 disponibil în funcție de programul de misiuni și desfășurări.
Marina operează în prezent 75 de astfel de nave, însă doar o parte dintre ele se află în orice moment pe mare. Altele sunt implicate în activități de mentenanță, instruire sau pregătire pentru viitoare misiuni.
Oficialii Forțelor Aeriene susțin că Marina s-a angajat să pună la dispoziție o navă, însă momentul exact al testării nu a fost stabilit.
Avioanele de luptă vor primi capabilitatea treptat
Forțele Aeriene desfășoară în prezent trei inițiative pentru integrarea cardurilor M-code pe avioane și receptoare existente:
- programul Resilient-Embedded GPS/Inertial, destinat inițial avioanelor F-16, iar ulterior modelelor F-15 și F-15EX;
- programul Embedded GPS Inertial Navigation System – Modernized, destinat avioanelor F-22 și aeronavelor navale KC-130J și F/A-18;
- programul Miniature Airborne GPS Receiver 2000 – Modernized, destinat bombardierelor B-2.
În cazul ultimului program, autoritățile estimează atingerea capacității operaționale inițiale pe două platforme — una navală și una a Forțelor Aeriene — în anul fiscal 2027.
Sistemele R-EGI și EGI-M ar urma să fie pregătite pentru instalare în 2028. Fiecare dintre ele ar putea atinge capacitatea operațională inițială pe câte o aeronavă a Forțelor Aeriene în 2029. Oficialii afirmă însă că încearcă să accelereze integrarea, astfel încât unele termene să fie devansate.
O nouă strategie pentru actualizarea software-ului
Air Force Life Cycle Management Center pregătește și o strategie de mentenanță pentru prima etapă a programului MGUE. Obiectivul este ca software-ul receptoarelor să poată fi actualizat pe măsură ce apar noi amenințări și cerințe operaționale.
Până acum, programul nu dispunea de un mecanism clar pentru actualizări succesive. Oficialii recunosc însă că software-ul nu poate fi considerat definitiv finalizat, mai ales într-un domeniu în care metodele de bruiaj și atacurile electronice evoluează constant.
În iulie, Space Systems Command a anunțat două acorduri cu BAE Systems și Trimble Military and Advanced Systems pentru sprijinirea dezvoltării unei noi generații de receptoare M-code destinate platformelor maritime și aeriene.
Acordurile vizează definirea cerințelor, reducerea riscurilor tehnice și pregătirea documentației pentru analiza preliminară a conceptului. Etapa este considerată primul pas dintr-un proces în două faze, care ar urma să ducă la prototipuri, demonstrații, integrare și testare.
Increment 2 rămâne într-o fază incipientă
În timp ce armata americană încearcă să instaleze pe scară largă cardurile din Increment 1, versiunea miniaturizată și mai performantă prevăzută pentru Increment 2 se află încă în etapa de cercetare și dezvoltare.
Această etapă include două subprograme.
Primul vizează un circuit integrat de nouă generație și integrarea sa pe un card M-code mai mic. Costurile inițiale au fost estimate la aproximativ 1,4 miliarde de dolari. Evaluările preliminare ale circuitelor s-au încheiat în 2021, iar cele pentru carduri au fost realizate în 2022.
Al doilea subprogram, estimat inițial la 149,2 milioane de dolari, urmărește dezvoltarea unui receptor portabil compatibil cu M-code. Sistemul ar urma să fie folosit inclusiv pentru rachete, muniții ghidate de precizie și echipamente radio individuale.
BAE Systems și L3Harris continuă să lucreze la cardurile și receptoarele din Increment 2. În paralel, autoritățile analizează mai multe combinații de circuite și carduri pentru a determina configurația optimă.
Locklear a precizat că procesul este încă într-o etapă timpurie, dar că testele oferă informații importante pentru reducerea riscurilor de achiziție fără a compromite siguranța și eficiența operațională.
Viitor incert pentru receptorul portabil
În trecut, Pentagonul a analizat chiar posibilitatea renunțării la Increment 2. În 2023, oficialul responsabil la acel moment de achizițiile Forțelor Spațiale a sugerat fie redefinirea cerințelor, fie abandonarea planurilor pentru cardul M-code miniaturizat și receptorul destinat radiourilor portabile.
Propunerea a fost formulată după ce evaluări oficiale au arătat că respectivele carduri nu îndeplineau toate cerințele de performanță. În plus, dezvoltarea receptorului portabil era considerată lipsită de o justificare economică suficient de solidă, deoarece celelalte servicii militare își dezvoltau propriile soluții.
Programul a continuat totuși. În 2023, Space Systems Command a atribuit un contract companiei Technology Advancement Group pentru dezvoltarea receptorului portabil.
Prototipul, denumit Joint Modernized Handheld Next-Gen GPS receiver, a fost testat în cadrul unui exercițiu desfășurat pe durata a trei zile în iunie 2025. La evaluări au participat reprezentanți ai Armatei, Corpului Pușcașilor Marini, Forțelor Aeriene și Forțelor Spațiale, precum și militari din Norvegia și Franța.
Autoritățile nu au făcut publice rezultatele testelor și nici nu au anunțat o dată pentru atingerea capacității operaționale inițiale. Evaluările Pentagonului indică însă că receptorul portabil M-code nu va fi disponibil înainte de 2028.
Un program esențial pentru războaiele în spectrul electromagnetic
În pofida întârzierilor, specialiștii consideră că preluarea programului de către Air Force Life Cycle Management Center ar putea îmbunătăți șansele de finalizare.
Structura are experiență în administrarea unor proiecte tehnice complexe, desfășurate pe perioade lungi și destinate unor categorii diferite de utilizatori militari.
Succesul programului va depinde însă de capacitatea Pentagonului de a accelera integrarea receptoarelor, de a remedia problemele software și de a menține sistemele actualizate. Pentru forțele americane, miza este majoră: fără o infrastructură GPS rezistentă la bruiaj și falsificare, superioritatea tehnologică a armelor și platformelor moderne poate fi grav afectată într-un conflict de amploare.
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane
-
Exclusivacum 2 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum o ziBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Featuredacum o ziCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI
-
Administratieacum 4 zileInvestițiile prioritare pentru comuna Olari, analizate pe teren de conducerea Consiliului Județean Prahova







