Connect with us

Featured

Mai poate fi oprit războiul?

Publicat

pe

Mai poate fi oprit războiul?Marea întrebare care încă se pune în aceste zile este : mai poate fi în vreun fel oprit războiul anunţat din Ucraina?
Mai ales după ce foarte multe tone de armament de toate mărimile şi calităţile, precum şi nenumărate trupe s-au masat, de cele două părţi, la frontierele autoproclamatelor republici independente rusofone din estul Ucrainei : Republica Populară Doneţk (RPD) şi Republica Populară Lugansk (RPL). Şi, de asemenea, în Crimeea şi în apropierea ei, tot de ambele părţi. Cu fiecare zi ce trece şi aduce ştiri alarmante una după alta, speranţa că războiul va fi înlocuit de diplomaţie şi că raţiunea va înlocui demenţa războinică se împuţinează, dispare.Propaganda cea mai simplistă a fost pusă şi ea în mişcare. În aceste zile aflăm, din surse oficiale europene şi americane, că Rusia, şi nu Ucraina va ataca prima. Lucru care, de altfel, ar putea să se confirme brutal foarte curând pentru că în orice moment Rusia se poate transforma din imperiu atacat în forţă agresoare. Şi asta după vechile legi ale războiului. Pentru că fiecare are dreptul să ia iniţiativa care-l avantajează şi să nu aştepte să-i cadă cerul în cap. În orice caz, presa mondială, cu specialiştii ei militari, s-a pus şi ea deja în ordine de bătaie. Nu ne rămâne deocamdată decât să-i citim şi pe unii, şi pe ceilalţi, şi pe prooccidentali, şi pe proruşi, şi să încercăm să alegem grâul (informaţia corectă şi analiza inteligentă) de neghină (propaganda).

În Franţa, unul dintre cei mai citiţi şi recomandaţi analişti este The Saker (Andrei Raevsky), trăitor în Florida, SUA. The Saker este un rus alb de a patra generaţie, născut în Elveţia şi stabilit acum mai bine de 20 de ani în SUA, împreună cu soţia sa, şi ea urmaşă a unor ruşi albi care au fugit de bolşevici. The Saker e un blogger celebru în SUA, Europa şi în lumea arabă, fost analist militar pentru ONU la Geneva („Scriam în principal despre Orientul Mijlociu, dar, când s-a produs lovitura de stat din Ucraina, în 2014, am început să scriu despre evenimentele de acolo, iar blogul meu a devenit deodată şi foarte repede celebru pentru că scriam în engleză, dar dintr-un punct de vedere rus” – „Interview du Saker, alias Andrei Raevsky”, groupegaullistesceaux.wordpress.com, 31.10.2017).

Christelle Néant (un pseudonim ?) este o franţuzoaică din Luxemburg care şi-a abandonat jobul de webmaster într-o multinaţională şi a devenit „comunicatoare” în cadrul DoniPress (agenţia de presă separatistă a RPD). Christelle Néant transmite zilnic din republicile separatiste (www.donbass-insider.com). Şi mai sunt şi alţi autori consistenţi care merită urmăriţi sistematic, cum e analistul militar italian Manlio Dinucci ( „L’arte della guera : annali della strategia USA/NATO (1990-2015)”, Zambon Editore, 2015), preluat de presa independentă din Europa şi din America de Nord (mondialisation.ca).

O confuzie, ambiguitate nu a fost încă înlăturată : războiul cu Rusia e dorit în primul rând de Ucraina sau de SUA şi partenerii săi NATO vesteuropeni ? Cine manipulează pe cine ? Care este adevărata legătură a noului preşedinte american Joe Biden şi a Administraţiei sale cu Ucraina şi, mai ales, cum se poziţionează Deep State-ul faţă de acest anticipat război ? Dar aşa-zisul guvern mondial ? E posibil ca Administraţia Biden să fie manipulată de regimul de la Kiev al lui Zelenski ? Greu de crezut. Va rezolva războiul din Ucraina marile probleme economice şi sociale din SUA şi din UK ? Va deschide SUA simultan alte două fronturi, în Marea Chinei de Sud şi în Iran ?

The Saker (în lesakerfrancophone.fr) din 8.04.2012 : „Elitele americane sunt întru totul de acord în privinţa Rusiei, pe care o vor mai întâi îndiguită şi apoi distrusă. În ceea ce priveşte statele fantoşe americane din UE, ele n-au nici o putere proprie. Care ar fi deci obiectivele Administraţiei „Biden” ? Să creeze o confruntare între Rusia şi UE care i-ar da un sens lui NATO şi ar justifica desfăşurarea de forţe americane suplimentare în Europa, care, la rândul lor, ar întări în plus strânsoarea americană deja puternică în jurul beregatei colective a UE. Făcând să eşueze NordStream 2 (ceea ce se va petrece imediat ce conflictul din Donbas va deveni „fierbinte”), Statele Unite vor obţine nu doar o UE mult mai dependentă de SUA, dar şi mult mai puţin competitivă : în loc să cumpere gaz ieftin şi de bună calitate din Rusia, UE va cumpăra gaz mai scump şi de mai proastă calitate de la SUA. Programele de înarmare vor exploda, iar complexul militaro-industrial american se va îmbogăţi vânzând arme grotesc de supraevaluate propriei ţări şi „aliaţilor” ei europeni. Marile întrebări sunt deci următoarele : ar putea Rusia să schimbe viziunea americană reacţionând sub nivelul unei confruntări militare deschise ? Părerea mea e că asta e încă posibil dar că, din păcate, devine din ce în ce mai puţin probabil cu fiecare zi care trece. Asta înseamnă că acest conflict se poate transforma într-un al treilea război mondial cu arme nucleare şi tot restul ? Părerea mea este că acest scenariu devine pe zi ce trece din ce în ce mai probabil.”

Acelaşi The Saker scria în 6.04.2021 („Comprendre les psyops anti-Poutine : une préparation à la guerre” – lesakerphrancophone.fr) : „Războiul ar putea fi oare evitat ? Nu ştiu. Putin le-a dat ucronaziştilor (naziştilor ucraineni – n.n.) un avertisment foarte sever („consecinţe grave pentru statutul de stat al Ucrainei ca atare”). Nu cred nici o clipă că se preocupă oricine ar fi la putere la Kiev de Ucraina sau de statutul ei de stat, dar oamenii aceia sunt destul de inteligenţi ca să înţeleagă că un contraatac rus pentru a apăra LDNR (cele două republici autonome din Donbas – n.n.) şi, mai mult, Crimeea ar putea cuprinde şi lovituri de precizie care să ţintească „leadership”-ul cu rachete foarte moderne. Conducătorii ucronazişti ar trebui să-şi dea seama că au toţi ţinte desenate pe cap. Ar putea reflecta şi la următorul lucru : ce li s-a întâmplat şefilor de bande wahhabite din Cecenia după sfârşitul celui de-al doilea război de acolo ? (Indiciu : au fost identificaţi cu toţii şi executaţi.) Oare asta ar fi destul ca să-i oprească ? Poate. Să sperăm. Dar trebuie să păstrăm în minte faptul că, într-un viitor previzibil, Ucrainei nu-i mai rămân decât două opţiuni : „un sfârşit oribil sau o oroare fără sfârşit” (e o expresie rusească). Cel mai bun scenariu pentru populaţia ucraineană ar fi o scindare (relativ pacifică, să sperăm) a ţării în câteva părţi uşor de gestionat. Cea mai proastă opţiune ar fi, fără îndoială, un război pe scară mare împotriva Rusiei.”

Cu o zi înainte (5.04.2021), The Saker îi pomenise pe blogul său şi pe români : „Mă aştept să-i văd pe „consilierii” polonezi (şi americani, şi britanici) asistând forţele ucronaziste în timpul atacului lor asupra LDNR. În ceea ce le priveşte pe „surorile” ortodoxe ale Rusiei, cum sunt Bulgaria sau România, acestea vor face ce au făcut mereu în trecut : se vor alătura oricărei coaliţii antiruse. Vestea bună este că armatele lor sunt la fel de slabe ca armata Poloniei (pregătite pentru parade, dar nu pentru un război adevărat). De altfel, Marea Neagră este, în termeni militari, „un lac rusesc”. Aceste ţări mici vor gesticula deci cu elan, dar nu vor face nici o prostie.”

Manlio Dinucci atrage atenţia asupra unui alt „amănunt” („Joe Biden recrute les alliés”, reseauinternational.net, 6.04.2021) : „În aceeaşi politică intră şi noile Brigăzi de asistenţă pentru forţele de securitate, unităţi speciale ale armatei SUA care „organizează, antrenează, echipează şi consiliază forţele de securitate străine” […]. Ele sunt un instrument eficace pentru a lansa, sub acoperirea de „asistenţă”, operaţiuni militare aflate de facto sub comandament SUA. Asta explică de ce, după un relativ armistiţiu, şeful statului-major ucrainean, Ruslan Khomchak, a declarat la 1 aprilie că armata Kievului „se pregăteşte pentru ofensivă în Ucraina orientală”, adică împotriva populaţiei ruse din Donbas, folosind şi „forţe de apărare teritorială” (precum regimentul neonazist Azov), iar în această operaţiune „este prevăzută participarea aliaţilor NATO”.

Christelle Néant a prezentat în detaliu din Ucraina o crimă de război cu potenţial afectiv şi moral exploziv („RPD – L’armée ukrainienne tue un enfant à l’aide d’un drone à Alexandrovskoye”, reseauinternational.net, 6.04.2021) : „Sâmbătă 3 aprilie 2021, o dronă a armatei ucrainene a lansat ceea ce pare a fi un dispozitiv exploziv artizanal în curtea unei case din satul Alexandrovskoie din RPD (Republica Populară Doneţk), ucigând un copil şi rănind-o pe bunica lui. Sâmbătă după-amiază, micul Vladislav (4 ani şi jumătate) se juca în curtea casei bunicilor săi din Alexandrovskoie, o localitate aflată destul de departe de linia frontului (la 15 km) pentru ca nimeni să nu se îngrijoreze că ar fi vreun pericol pentru copil să se joace afară. Bunica lui îl supraveghea din uşă când a avut loc o explozie în curte chiar lângă Vladislav. Copilul a fost aruncat în aer şi literalmente făcut bucăţi de biluţele din dispozitivul exploziv pe care l-a aruncat în curte o dronă a armatei ucrainene. Bunica lui Vladislav a fost azvârlită în spate şi rănită de cioburile de sticlă de la ferestrele care au explodat. […] Armata ucraineană are la dispoziţie drone Fury, PD-1, Raybird 3, Spectator, Leleka-100 etc. Or, se pare că Leleka-100, care a fost supusă la testări aprofundate în armata ucraineană în 2020, e deja folosită în conflictul din Donbas – e o dronă de mici dimensiuni şi poate zbura cu uşurinţă la 45 km de cel care o operează fără ca el să piardă controlul asupra dispozitivului care poate duce o încărcătură de 5 kg. […] Unele voci din Ucraina au pretins că e prea mare distanţa faţă de linia frontului, dar acest argument nu se susţine. O dronă mică precum Leleka-100 ar fi putut foarte bine să parcurgă cei 15 km dintre Svetlodarsk (aflat sub control ucrainean) şi Alexandrovskoie ducând un mic dispozitiv exploziv artizanal, totul fără cel mai mic zgomot.”

Petru Romosan

Administratie

Transportul elevilor navetiști, reorganizat: stația din zona Spitalului Județean Ploiești ar putea fi eliminată

Publicat

pe

De

Consiliul Județean Prahova pregătește măsuri pentru eliminarea neconcordanțelor

Consiliul Județean Prahova anunță că va interveni pentru remedierea problemelor apărute în organizarea transportului elevilor navetiști către și dinspre municipiul Ploiești.

Potrivit unui comunicat de presă transmis la 14 septembrie 2026, administrația județeană va întreprinde toate demersurile necesare pentru ca elevii să beneficieze de curse desfășurate fără dificultăți suplimentare.

Stația de lângă Spitalul Județean, scoasă din traseele vizate

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, va propune, în cadrul primei ședințe a forului județean, adoptarea unei hotărâri prin care stația „Ploiești – Stație Ieșire Municipiu”, situată în zona Spitalului Județean de Urgență Ploiești, să fie eliminată din configurația traseelor destinate transportului elevilor.

În urma modificării, stația „Ploiești – Stație Terminal Nord, strada Găgeni” ar urma să devină primul, respectiv ultimul punct de plecare și sosire pentru cursele care ajung în municipiul Ploiești.

Măsura este propusă pentru a alinia traseele oficiale cu parcursul efectiv al autobuzelor și cu nevoile elevilor navetiști.

Administrația județeană susține că intervine pentru corectarea situației

Consiliul Județean Prahova precizează că neconcordanțele semnalate nu au fost generate de o acțiune sau de o inacțiune a instituției. Cu toate acestea, administrația județeană a decis să intervină pentru soluționarea cât mai rapidă a problemei.

„Prioritatea este clară: elevii nu trebuie să suporte consecințele unei situații administrative care poate și trebuie să fie rezolvată”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Consiliului Județean Prahova.

Citeste in continuare

Administratie

Slănicul și-a sărbătorit comunitatea: tradiție, oameni și voie bună în centrul orașului

Publicat

pe

De

Un weekend dedicat orașului și locuitorilor săi

Locuitorii orașului Slănic, alături de vizitatori și de cei care au dorit să se bucure de atmosfera locală, au participat în acest weekend la evenimentele organizate cu prilejul Zilelor Orașului Slănic.

Manifestările au reunit comunitatea locală într-un cadru dedicat tradițiilor, identității orașului și oamenilor care contribuie, zi de zi, la păstrarea spiritului slănicean.

Conducerea județului, alături de administrația locală

La evenimente a fost prezent și președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, care a participat la manifestări împreună cu primarul orașului Slănic, Daneluș Costea, reprezentanți ai administrației locale și numeroși locuitori.

Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Prahova, întâlnirea a fost un prilej de celebrare a comunității și a tradițiilor care dau identitate orașului.

Slănicul, promovat ca destinație turistică a județului

Președintele administrației județene a felicitat autoritățile locale pentru organizarea evenimentului și le-a transmis locuitorilor aprecierea sa pentru modul în care reușesc să păstreze unitatea comunității și să promoveze imaginea orașului.

Slănicul ocupă un loc important pe harta turistică a județului Prahova, datorită patrimoniului său natural și cultural. În acest context, Consiliul Județean Prahova consideră că dezvoltarea orașului trebuie susținută prin investiții și proiecte care să valorifice potențialul local și să contribuie la progresul întregii zone.

Mesaj pentru locuitorii orașului

Evenimentele dedicate Zilelor Orașului Slănic au reafirmat legătura dintre administrație, comunitate și tradițiile locale.

„La mulți ani, Slănic! La mulți ani tuturor celor care numesc acest oraș «acasă»!”, a transmis Consiliul Județean Prahova.

Citeste in continuare

Administratie

Rețeaua de gaze de pe Valea Slănicului intră în linie dreaptă: recepții decisive în această săptămână

Publicat

pe

De

Două zile-cheie pentru finalizarea investiției

Proiectul de alimentare cu gaze naturale a localităților de pe Valea Slănicului se apropie de momentul punerii în funcțiune. Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Prahova, luni, 14 septembrie, la sediul instituției a avut loc o nouă ședință tehnică, în cadrul căreia au fost stabilite responsabilitățile și termenele pentru ultimele proceduri necesare.

Prima etapă importantă este programată miercuri, când va fi convocată comisia de recepție pentru partea proprie a investiției. Joi urmează recepția la care va participa și compania Transgaz.

Dacă toate operațiunile se vor desfășura conform calendarului stabilit, documentația necesară pentru modificarea licenței operatorului de distribuție ar putea fi depusă în cel mult o săptămână.

Virgil Nanu: „Fiecare zi și fiecare document contează”

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a subliniat că proiectul a ajuns într-o fază în care respectarea termenelor este esențială.

„Suntem în punctul în care fiecare zi și fiecare document contează. Am cerut tuturor celor implicați să respecte termenele stabilite și să rezolve rapid ultimele aspecte tehnice și administrative. Oamenii de pe Valea Slănicului au așteptat mult această investiție, iar obiectivul nostru este să ducem proiectul până la capăt, cu toate procedurile respectate și cu o rețea sigură, pregătită pentru momentul în care gazul va ajunge efectiv la consumatori”, a declarat șeful administrației județene, citat de Consiliul Județean Prahova.

Recepția și modificarea licenței, pașii care deschid drumul către consumatori

La întâlnirea tehnică au participat reprezentanți ai operatorului de distribuție, Transgaz, constructorilor, echipelor tehnice și administrațiilor locale. Reprezentantul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a luat parte la discuții prin videoconferință, pentru clarificarea etapelor de avizare.

Conform precizărilor făcute în cadrul ședinței, după finalizarea recepțiilor și depunerea documentației complete va putea începe analiza privind modificarea licenței existente a operatorului de distribuție.

Branșamentele viitorilor consumatori, pregătite în paralel

În timp ce procedurile administrative se apropie de final, au început și pregătirile pentru racordarea viitorilor consumatori. În cele nouă unități administrativ-teritoriale vizate de proiect au fost înregistrate numeroase solicitări din partea locuitorilor.

Echipele operatorului de distribuție efectuează deja măsurători la instalațiile solicitanților. Această etapă este necesară pentru proiectarea și realizarea ulterioară a branșamentelor individuale.

Protejarea conductelor, prioritate în zonele cu lucrări

În cadrul ședinței au fost analizate și măsurile necesare pentru protejarea rețelei de gaze, în special în sectoarele în care se desfășoară sau sunt planificate alte lucrări de infrastructură.

Primăriile și operatorul de distribuție vor menține o comunicare permanentă, astfel încât orice intervenție în apropierea conductelor să fie anunțată, coordonată și verificată din timp. Măsura urmărește prevenirea avarierii rețelei și asigurarea condițiilor de exploatare în siguranță.

Consiliul Județean Prahova anunță monitorizarea permanentă a proiectului

Consiliul Județean Prahova transmite că va urmări îndeaproape fiecare etapă rămasă și va menține coordonarea între instituțiile, administrațiile locale și echipele implicate.

După mai mulți ani de lucrări și proceduri administrative, proiectul de alimentare cu gaze naturale a localităților de pe Valea Slănicului intră în faza finală. Obiectivul imediat este închiderea tuturor etapelor tehnice și administrative, astfel încât rețeaua să fie pregătită pentru furnizarea gazelor naturale către consumatori.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv12 ore ago

Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”

Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...

Exclusivo zi ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv2 zile ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv4 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv5 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv5 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv6 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv7 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv