Anchete
Premiera istorica: gigant american recunoaste acte de coruptie in Romania
(Preluare Inpolitics):
Ziua de ieri a adus cu sine o informație mai puțin băgată în seamă și e păcat, pentru că am asistat la o premieră istorică. Nu vorbim de faptul că filiala autohtonă a companiei americane Hewlett & Packard a fost trimisă în judecată pentru corupție de procurorii DNA, ci mai mult de atît. Mai exact, firma și-a recunoscut vinovăția – plata unor șpăgi pentru contracte grele – și a încheiat un acord în acest sens cu procurorii.
DNA a informat public ieri despre trimiterea în judecată a doi foşti preşedinţi ai CNAS, ca și a subsidiarei gigantului american din IT Hewlett Packard (care în prezent are numele Enterprise services) pentru un prejudiciu care ar fi ajuns la 8 milioane de euro şi care ar fi fost provocat prin taxarea la un preţ mărit artificial al unor servicii executate de subcontractori în proiect.
DNA precizează că foştii şefi ai CNAS – mai exact Vasile Ciurchea şi Irinel Popescu – ar fi pretins şi primit mită de la HP de 525.000 de euro, respectiv de 170.000 de euro pentru a accepta majorarea costurilor pentru stat cu circa 8 mil. euro. În formularea acuzaţiilor DNA precizează că se bazează pe recunoaşterea vinovăţiei a celui care ar fi dat mita – fostul şef al HP România din acea perioadă, care a semnat un acord de recunoaştere al vinovăţiei care îl scapă de executarea unei pedepse cu închisoarea.
DNA nu precizează care e numele fostului şef al HP, însă este clar că este vorba de Radu Enache, cel care a condus HP România timp de 14 ani, până în iulie 2014, scriu cei de la Ziarul Financiar.
Formularea din anunțul DNA pare că încearcă din răsputeri să ”scoată” cît mai onorabil din scandal compania americană HP, pedalînd pe vinovăția individuală a șefului filialei românești – și el nenominalizat oficial -, dar asta doar pentru naivi.
O companie al cărei director e judecat pentru corupție intră, vrînd-nevrînd, ea însăși în malaxor, iar HP nu poate face excepție. Cu atît mai mult cu cît Radu Enache a fost pilonul central al HP în România timp de aproape un deceniu și jumătate.
Reamintim: contractul cu CNAS a fost cîştigat în anul 1999 de compania americană Compaq, preluată ulterior de HP la nivel global, ceea ce a dus la transferarea contractului către echipa condusă de Radu Enache. Subcontractorii HP în acest proiect au fost Oracle şi Siveco. De altfel, după o serie de probleme de funcţionare semnificative ale sistemului în 2011, Radu Enache a ieşit să apere public proiectul, alături de Sorin Mîndruţescu – pe atunci şeful Oracle România, Irina Socol – pe atunci şef al Siveco şi Lucian Duţă – pe atunci şef al CNAS.
De notat este că Duţă a fost condamnat anul trecut la închisoare cu executare pentru mită primită tot pentru sistemul de IT al CNAS. Sorin Mîndruţescu a fost acuzat de DNA în 2019 că ar fi primit mită de aproape un milion de euro pentru a oferi condiţii de preţ avantajoase unor firme care concurau pentru contracte cu statul. Irina Socol a fost condamnată la închisoare într-un dosar de evaziune fiscală legat tot de vânzarea de produse de IT, dar şi-a executat pedeapsa şi în prezent activează pe poziţia de consultant, mai scrie ZF.
Cîteva observații interesante: un scandal care a implicat mai mulți șefi ai CNAS a fost instrumentat în așa fel încît unii să fie judecați mai rapid și condamnați, în timp ce alții abia acum sunt trimiși în judecată, pentru că dosarul lor a fost tărăgănat nejustificat amar de ani.
Foarte probabil, lotul trimis ieri în instanță nu riscă nimic, pentru că procesul va dura cel puțin 2-3 ani, caz în care va interveni prescrierea faptelor de acum 13-14 ani. Nemaivorbind de faptul că Enache are deja 72 de ani și va avea vreo 75 sau mai mult la final, o vîrstă care poate conta mult în ochii judecătorilor.
Un alt mister e lipsa din ecuație a liberalului Cristian Bușoi, alt fost președinte al CNAS, în condițiile în care presa relata anii trecuți că și el figura pe lista celor denunțați procurorilor de către șeful HP ca fiind solicitanți de șpăgi.
Chiar și așa, însă, rămîne, cum spuneam, o premieră absolută în România: este pentru prima dată cînd o foarte mare companie occidentală – mai mult, americană! – , acuzată oficial și ca persoană juridică și prin directorul ei de săvîrşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, își recunoaște faptele în anchetă și acceptă să plătească cca.10 milioane de dolari pentru acoperirea fraudei.
Anchete
Trei procuroare, printre magistrații pentru care CSM a aprobat propunerile de pensionare
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, la 1 septembrie 2026, înaintarea către președintele României a propunerilor privind eliberarea din funcție prin pensionare a trei magistrați.
Printre aceștia se află Getty-Gabriela Popescu, fostă procuroare DNA, care în urmă cu mai mulți ani intenționase să acceadă în magistratura judecătorească.
Propuneri aprobate pentru trei procurori
Potrivit informațiilor publicate de Lumea Justiției, Secția pentru procurori a CSM a analizat și aprobat propunerile privind pensionarea procurorului Gheorghe Berce, de la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea, precum și ale procurorilor Getty-Gabriela Popescu, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, și Nadia-Adriana Albu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
În cazul lui Gheorghe Berce, hotărârea a fost adoptată cu patru voturi „Da” și un vot „Nul”. Pentru Getty-Gabriela Popescu și Nadia-Adriana Albu, propunerile au fost aprobate în unanimitate.
Decizia finală privind eliberarea din funcție prin pensionare urmează să fie luată de președintele României.
Getty-Gabriela Popescu a activat aproape două decenii în DNA
Numele lui Getty-Gabriela Popescu a atras atenția în contextul parcursului său profesional. Potrivit sursei citate, aceasta a activat în cadrul DNA Galați în perioada 2006–2024, înainte de a-și continua activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
În anul 2015, procuroarea și-a exprimat intenția de a deveni judecătoare la Curtea de Apel Galați. Ulterior, aceasta a renunțat la demers, iar Secția pentru judecători a CSM a luat act de retragerea opțiunii prin Hotărârea nr. 853 din 20 octombrie 2015.
Nadia-Adriana Albu ar urma să iasă la pensie din 15 septembrie
În ceea ce o privește pe Nadia-Adriana Albu, CSM a aprobat propunerea de eliberare din funcție prin pensionare începând cu data de 15 septembrie 2026. Magistratul este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și deține grad profesional corespunzător celui de la parchetul de pe lângă curtea de apel.
Hotărârile Secției pentru procurori au fost adoptate în cadrul ședinței desfășurate marți, 1 septembrie 2026. (Irinel I.).
Anchete
Doi polițiști din Caraș-Severin au găsit un bărbat de 84 de ani dispărut după două ore de căutări
Doi polițiști din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Bozovici, aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, au reușit să găsească un bărbat în vârstă de 84 de ani, dispărut de la Așezământul Monahal Social Țara Almăjului.
Căutările au început imediat după primirea alertei
Agentul principal Neda Cosmin Petru și agentul Stîngă Bogdan Gabriel se aflau în timpul serviciului atunci când au fost sesizați cu privire la dispariția bătrânului.
Polițiștii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere și au încercat să stabilească traseul urmat de acesta. Ultimele informații indicau faptul că bărbatul s-ar fi îndreptat către o zonă cu vegetație deasă, spini și pomi fructiferi.
Două ore de căutări într-un teren dificil
În lipsa unor noi indicii, cei doi polițiști au continuat verificările pe teren. Timp de aproximativ două ore, aceștia au căutat printr-o zonă greu accesibilă, fără să renunțe la misiune.
Eforturile lor au fost încununate de succes. Bărbatul a fost găsit la distanță de așezământ, căzut într-un șanț destinat scurgerii apelor pluviale.
Bărbatul era în viață și a suferit leziuni ușoare
Persoana dispărută a fost evaluată medical, iar, din fericire, leziunile suferite au fost ușoare.
„Când un om dispare, nu există «doar încă o misiune». Există o familie care așteaptă, un suflet care speră și câteva minute care pot face diferența. Iar pentru polițiști, în astfel de momente, nu mai există oboseală. Există un singur obiectiv: să îl găsească”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol.
Sindicatul Europol i-a felicitat pe cei doi polițiști pentru profesionalismul și perseverența de care au dat dovadă, subliniind că intervenția lor demonstrează importanța fiecărei minute într-o operațiune de căutare a unei persoane dispărute. (Paul D.).
Sursa: Sindicatul Europol.
Anchete
Două judecătoare de la Curtea de Apel Galați s-au răzgândit și nu mai vor să iasă la pensie
Două magistrate de la Curtea de Apel Galați au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii revocarea hotărârilor prin care le fuseseră aprobate cererile de pensionare, relatează publicația Lumea Justiției.
Este vorba despre judecătoarele Gina Ignat și Liliana-Angelica Onișor, care au cerut Secției pentru judecători a CSM să revină asupra deciziilor adoptate la 18 iunie 2026. Prin hotărârile nr. 1411 și 1412, Consiliul aprobase încetarea activității celor două magistrate prin pensionare.
Ulterior, acestea și-au schimbat opțiunea și au solicitat revocarea hotărârilor, dorind să rămână în sistemul judiciar.
CSM analizează cererile joi
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să analizeze cererile formulate de Gina Ignat și Liliana-Angelica Onișor în ședința programată joi, 3 septembrie 2026.
În cadrul ședinței, membrii Secției vor decide dacă aprobă revocarea hotărârilor de pensionare sau dacă mențin deciziile adoptate în luna iunie.
Până la pronunțarea CSM, cele două magistrate beneficiază de prezumția de legalitate a demersului formulat, iar soluția finală va aparține Secției pentru judecători. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum 2 zileFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 15 oreIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 55: Pinochio de Băicoi își taie singur nasul… la pensie
-
Exclusivacum 15 oreTCE Ploiești – „Organigrama cu chiloți” trece, oamenii cu 40 de ani vechime pleacă. AGA, cu ștampila pe teroare
-
Exclusivacum 5 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 3 zileCÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?
-
Exclusivacum 2 zileConcursul de la Dinamo, făcut praf: tragere la sorți cu grile la vedere și comisie pe ‘românește’



