Connect with us

Actualitate

Convorbirea telefonică a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Publicat

pe

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu şi Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut marţi, 30 martie 2021, o convorbire telefonică, în continuarea dialogului realizat de cei doi şefi ai diplomaţiilor la 23 martie 2021, la Bruxelles, în marja reuniunii miniştrilor de externe ai NATO.

Cu acest prilej, ministrul român al afacerilor externe şi Secretarul de stat Antony Blinken au reconfirmat angajamentul ferm al României şi Statelor Unite pentru consolidarea în continuare a Parteneriatului Strategic, inclusiv prin intensificarea dialogului politico-diplomatic şi a cooperării bilaterale în domeniile prioritare ale Parteneriatului, precum şi în ceea ce priveşte provocările la nivel global. În acest sens, a fost accentuată, în cadrul discuţiei, importanţa coordonării cu partenerii care împărtăşesc aceleaşi valori şi priorităţi strategice, precum şi necesitatea promovării democraţiei şi a statului de drept, inclusiv prin întărirea rezilienţei strategice la nivel internaţional.

În plan bilateral, cei doi demnitari s-au referit la contextul aniversar al împlinirii, în 2021, a zece ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite ale Americii şi de la intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, precum şi a cinci ani de la operaţionalizarea facilităţii anti-rachetă de la Deveselu, aceste momente simbolice oferind oportunitatea unei reafirmări a validităţii principiilor şi liniilor majore ale colaborării dintre cele două state şi constituind o bază solidă pentru dezvoltarea acesteia, inclusiv prin reluarea programului de vizite de nivel, atunci când condiţiile o vor permite.

Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua să fie un partener strategic puternic şi de încredere al SUA, precum şi un aliat NATO dedicat. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat interesul pentru întărirea coordonării bilaterale, fiind evidenţiată poziţia constantă a României în ceea ce priveşte consolidarea şi dinamizarea relaţiei transatlantice.

Cei doi înalţi demnitari au trecut în revistă şi dezvoltările recente din relaţia bilaterală din domenii strategice, exprimând interesul pentru concretizarea iniţiativelor vizând consolidarea securităţii energetice. În context, a fost discutată cooperarea bilaterală aflată în dezvoltare în domeniul nuclear civil şi eforturile de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaz în Europa, fiind evocată importanţa resurselor strategice de gaz din platoul continental al Mării Negre, a căror exploatare ar putea îmbunătăţi semnificativ securitatea energetică regională.

Secretarul de stat Antony Blinken a exprimat aprecierea SUA pentru progresele României în ceea ce priveşte statul de drept, reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, relevante inclusiv la nivel regional. A accentuat că aceste măsuri contribuie în mod hotărâtor la crearea unui mediu de afaceri şi investiţional atractiv pentru partenerii economici americani, evidenţiind că pentru SUA dezvoltarea, extinderea şi diversificarea relaţiei economice cu România rămâne o prioritate.

Totodată, în acest context, ministrul Bogdan Aurescu a evocat prioritatea Guvernului României privind accederea României la OCDE şi a exprimat convingerea că partea americană va susţine, în continuare, acest deziderat.

Şeful diplomaţiei române a reiterat, de asemenea, importanţa celor două proiecte majore de interconectare regională, Rail2Sea şi Via Carpathia, promovate de România inclusiv în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, cu impact strategic pozitiv direct, atât asupra dezvoltării economice a regiunii, cât şi asupra mobilităţii militare. În acest sens, a pledat pentru implicarea financiară a SUA în realizarea celor două proiecte, subliniind că, pe lângă o prezenţă militară crescută a SUA în regiune, este necesară şi consolidarea prezenţei economice şi de investiţii americane.

Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat interesul României pentru accederea rapidă în programul Visa Waiver şi importanţa înregistrării unor progrese tangibile, după intensificarea dialogului la nivel politic şi tehnic din ultimele luni cu privire la acest subiect. A fost discutată şi aprofundarea cooperării în combaterea unor fenomene cu impact negativ, precum traficul de persoane.

Şeful diplomaţiei americane a accentuat determinarea SUA de a consolida rolul diplomaţiei în principalele dosare internaţionale în care SUA sunt implicate şi de a întări relaţiile cu partenerii.

Secretarul de stat Blinken a exprimat aprecierea SUA pentru activitatea României în calitate de Preşedinţie în Exerciţiu a Comunităţii Democraţiilor şi a arătat interesul SUA pentru a coopera cu România pe acest palier. În acest context, ministrul român de externe şi secretarul de stat al SUA s-au referit la intenţia Administraţiei SUA de a organiza un Summit pentru Democraţie, iniţiativă pe care România o susţine, inclusiv ca Preşedinţie în Exerciţiu a Comunităţii Democraţiilor, şi care oferă oportunităţi de sprijin reciproc în acţiunile de apărare a valorilor democratice şi a respectării valorilor statului de drept la nivel internaţional.

Convorbirea telefonică a inclus şi un schimb de vederi cu privire la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, care este esenţială pentru securitatea transatlantică, fiind reiterată evaluarea comună cu privire la provocările persistente de securitate la frontiera estică a Alianţei Nord-Atlantice. Şeful diplomaţiei române a prezentat elementele principale care orientează acţiunea României, printre care necesitatea consolidării posturii NATO de descurajare şi apărare la Flancul Estic al NATO, la Marea Neagră.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa pe care România o acordă creşterii prezenţei militare a SUA în România. Secretarul de stat american a adresat mulţumiri pentru angajamentul României privind alocarea a cel puţin 2% din PIB pentru bugetul apărării şi a apreciat derularea programului de achiziţii dintre România şi SUA, precum şi investiţiile pe care România le face în infrastructura militară.

Cei doi şefi ai diplomaţiilor au avut şi un schimb de opinii pe tema adaptării NATO şi a procesului de reflecţie privind viitorul organizaţiei, NATO 2030. A fost evidenţiată susţinerea pentru procesul coordonat de către Secretarul General al NATO şi pentru propunerile avansate de acesta, fiind reiterată necesitatea adoptării unui Nou Concept Strategic al NATO, adecvat contextului actual de securitate. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat implicarea activă şi constructivă a României şi a punctat rolul statelor de pe Flancul Estic al NATO şi demersurile lor vizând contracararea riscurilor de securitate din această regiune, inclusiv prin intermediul formatului Bucureşti 9 (B9).

De asemenea, a fost discutată cooperarea sectorială în alte domenii de interes comun prioritar, precum consolidarea rezilienţei comunităţii transatlantice, la care România va contribui prin înfiinţarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a adresat invitaţia ca specialişti americani în domeniul rezilienţei să se alăture Centrului de la Bucureşti. Secretarul de stat Blinken a exprimat apreciere pentru această iniţiativă, fiind agreată menţinerea unui dialog apropiat pe această temă. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că, în abordarea României, rezilienţa strategică este un concept extrem de relevant, având în vedere necesitatea întăririi coordonării şi acţiunii comune cu partenerii care fac parte din aceeaşi comunitate de valori şi securitate şi reducerea dependenţei de acei actori care nu împărtăşesc aceleaşi interese şi valori.

Actualitate

Pentagonul ridică spațiul cislunar la rang de prioritate militară

Publicat

pe

De

După ani de experimente fragmentare, Statele Unite își intensifică eforturile pentru a-și dezvolta capacitățile militare în spațiul dintre Pământ și Lună. Forța Spațială americană pregătește achiziția rapidă de tehnologii comerciale și sisteme autonome, cu obiectivul de a pune la dispoziție capabilități operaționale până la sfârșitul anului fiscal 2029.

De la subiect marginal la domeniu de luptă

La începutul anului, discuțiile despre spațiul cislunar erau descurajate în interiorul instituției, a declarat generalul-maior Stephen Purdy, responsabilul Forței Spațiale pentru achizițiile de programe avansate. Între timp, tema a ajuns în prim-planul dezbaterilor publice, iar conducerea militară americană o tratează tot mai clar ca pe un posibil domeniu de confruntare.

Pe 20 octombrie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a avertizat că statele care vor controla zonele submarine și spațiul cislunar vor putea influența decisiv conflictele viitoare. Purdy a explicat că accelerarea eforturilor americane are o motivație directă: China avansează în acest domeniu, în timp ce Statele Unite au acordat până acum mai puțină atenție regiunii.

Progresele Chinei alimentează îngrijorările

Un proiect chinez recent a atras atenția specialiștilor: lansarea a 30 de nanosateliți CubeSat pe o orbită foarte eliptică, în apropierea unuia dintre punctele Lagrange ale sistemului Pământ–Lună, precum și pe o orbită circulară în jurul Lunii. Beijingul a prezentat inițiativa drept un experiment științific, însă experți în domeniu consideră că sistemul ar putea contribui la supravegherea spațiului cislunar.

În Statele Unite, instituții de cercetare precum Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene, SpaceWERX și DARPA au experimentat deja cu tehnologii destinate acestei regiuni. Până de curând, însă, activitatea lor s-a desfășurat fără un sprijin consistent din partea întregului aparat de apărare, concentrat în principal asupra operațiunilor militare din apropierea Pământului.

Două solicitări către industrie, cu accent pe soluții gata de utilizare

Forța Spațială intenționează să publice în curând două cereri de informații adresate companiilor. Prima va viza tehnologii comerciale utilizabile în misiuni cislunare de bază, inclusiv pentru supravegherea și monitorizarea activităților spațiale, precum și pentru poziționare, navigație și sincronizare.

Mesajul transmis industriei este că armata nu caută proiecte de cercetare îndelungate și nici nu intenționează să aloce sume mari pentru dezvoltarea unor sisteme de la zero. Prioritatea o reprezintă echipamentele comerciale deja disponibile sau aproape de comercializare, susținute de rezultate concrete și însoțite de software care necesită intervenții limitate. Sistemele de la sol trebuie incluse de la început într-o rețea integrată, nu tratate ca o componentă secundară.

A doua solicitare va căuta soluții de inteligență artificială și operare autonomă pentru navele spațiale care vor funcționa între Pământ și Lună. Obiectivul este ca acestea să poată detecta și gestiona defecțiuni, să proceseze datele colectate de senzori și să-și adapteze misiunile pe măsură ce se schimbă condițiile.

Autonomia, o necesitate într-un mediu dificil

Operațiunile cislunare sunt deosebit de complexe, a explicat Purdy. Distanțele și condițiile din regiune fac dificilă supravegherea permanentă de la sol, astfel că navele spațiale trebuie să poată lua decizii și să gestioneze probleme fără intervenția constantă a operatorilor.

Forța Spațială urmărește să introducă aceste capabilități până în trimestrul al patrulea al anului fiscal 2029, mizând pe tehnologii care pot fi livrate rapid, nu pe sisteme aflate la începutul unui ciclu amplu de dezvoltare.

Plan comun cu NASA, nu infrastructuri paralele

Pentru coordonarea efortului, Departamentul Apărării pregătește grupuri de lucru interinstituționale dedicate politicilor privind spațiul cislunar. Forța Spațială colaborează, totodată, cu NASA pentru armonizarea planurilor de infrastructură și evitarea construirii unor sisteme separate care să îndeplinească aceleași funcții.

Biroul de Coordonare Cislunară, înființat în luna mai, contribuie la definirea nevoilor și la transmiterea unor semnale mai clare către industrie. Rolul său nu este să conducă toate operațiunile din regiune, ci să sprijine efortul mai amplu al Forței Spațiale. Stabilirea cerințelor și achiziția capabilităților rămân în responsabilitatea structurilor specializate ale serviciului.

Planul cislunar aflat în pregătire va include strategii pentru domenii precum măsurarea timpului lunar, supravegherea spațiului și comunicațiile.

Finanțare limitată pentru nevoi urgente

Biroul a întocmit și o listă de cerințe urgente, dar nefinanțate, pentru operațiunile cislunare. Unele dintre probleme ar putea fi rezolvate cu sume relativ mici, inclusiv prin conectarea antenelor existente și îmbunătățirea fluxului de date către operatorii de la sol.

Chiar dacă, raportate la bugetele spațiale, aceste cheltuieli ar fi modeste, lipsa finanțării a întârziat soluționarea unor nevoi elementare. Noua listă stabilește prioritățile și urmărește să transforme planurile în sprijin concret pentru echipele care încearcă să construiască infrastructura necesară.

Citeste in continuare

Actualitate

Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic

Publicat

pe

De

Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.

O tranziție orchestrată la nivel înalt

Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.

O carieră construită pe expertiză tehnică solidă

Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.

Un pilon al securității și eficienței federale

Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.

Citeste in continuare

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv19 ore ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv19 ore ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusiv19 ore ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusiv19 ore ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv3 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv4 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv4 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv4 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv5 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv