Actualitate
ANM: Vreme caldă în următoarele zile
Distribuie pe rețelele tale sociale:
Vremea se va încălzi treptat în următoarele zile, în majoritatea regiunilor ţării, dar săptămâna viitoare se vor înregistra oscilaţii termice importante, iar probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru intervalul 29 martie – 11 aprilie 2021.
În Banat, în prima parte a intervalului, vremea va fi în încălzire treptată, astfel că temperatura aerului va creşte de la valori sub normele perioadei la început (maxime de 12-14 grade şi minime de 3-5 grade) la o medie a celor diurne de 18-20 de grade Celsius şi nocturne de 6-8 grade, peste cele climatologic specifice. Din 3 aprilie până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză sunt estimate oscilaţii termice destul de importante, astfel că zilele calde (cu maxime în medie de 18-22 de grade) vor alterna cu perioade caracterizate de o vreme mai rece (valori la amiază de 12-15 grade). În tot acest interval, mediat regional, minimele termice vor fi de 3-8 grade Celsius.
Până în data de 1 aprilie regimul pluviometric va fi deficitar, ploi slabe fiind posibile doar pe spaţii mici. În data de 2 aprilie vor fi local manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), ulterior, până la sfârşitul intervalului de referinţă, probabilitatea pentru ploi temporare va fi relativ ridicată şi vor fi posibile perioade cu excedent pluviometric.
Şi în Crişana, valorile termice vor fi în creştere treptată între 30 martie şi 2 aprilie, de la valori mai scăzute decât cele obişnuite ale perioadei la început (maxime de 10-13 grade şi minime de 2-5 grade) la o medie a celor diurne de 17-19 grade şi nocturne de 5-8 grade, peste cele climatologic specifice. Din 3 aprilie până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză sunt estimate oscilaţii termice destul de importante, astfel că zilele calde (cu maxime în medie de 18-22 de grade) vor alterna cu perioade de vreme mai rece (valori la amiază de 12-15 grade). În tot acest interval minimele termice vor fi în medie de 2-7 grade Celsius.
Până în data de 1 aprilie vor fi ploi slabe doar pe spaţii restrânse, iar în data 2 aprilie vor fi local manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice). Ulterior, până la sfârşitul intervalului de referinţă, probabilitatea pentru ploi temporare va fi relativ ridicată şi vor fi posibile perioade în care se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate.
În Transilvania, vremea va fi mai rece decât normal la debutul intervalului, atât ziua când vor fi în medie 10-13 grade Celsius, dar în special noaptea, cu minime negative în mare parte a regiunii; apoi temperaturile vor fi în creştere, ajungând în data de 2 aprilie la valori peste cele obişnuite perioadei din an, cu maxime de 15-19 grade şi minime de 2-6 grade Celsius. Apoi, estimările prognostice indică o alternanţă a zilelor cu vreme caldă (valori la amiază de 15-20 de grade Celsius) cu perioade caracterizate de valori mai mici decât cele specifice în prima decadă a lunii aprilie (11-14 grade). Şi regimul termic nocturn va avea oscilaţii, iar media regională va fi de 0-5 grade Celsius.
Până în data de 2 aprilie regimul pluviometric va fi în general deficitar, doar pe spaţii restrânse, urmând a ploua în general slab. Ulterior, probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai ridicată şi vor fi perioade în care se pot acumula local cantităţi de apă moderate sau însemnate.
În prima parte a intervalului, în Maramureş temperatura aerului va creşte treptat de la valori ce vor caracteriza o vreme rece (ziua 9-11 grade şi noaptea 0-3 grade) la un regim în jurul celui specific perioadei din an, astfel că în 2 aprilie se vor înregistra maxime de 14 – 16 grade şi minime de 2-6 grade Celsius. Apoi, până la finalul celor două săptămâni, vor alterna zilele calde -cu valori la amiază de 17-20 de grade cu perioade mai reci, cu temperaturi de 11-14 grade, mediat regional. Minimele termice vor fi în general de 3-6 grade, dar pot fi şi dimineţi cu temperaturi în jurul a 0 grade.
În perioada 29 martie – 1 aprilie pe alocuri vor fi ploi slabe, cu caracter trecător, astfel că regimul pluviometric va fi unul deficitar, iar în 2 aprilie vor fi local manifestări de instabilitate atmosferică (averse cu descărcări electrice). Apoi, până la sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi perioade cu ploi mai frecvente şi posibil moderate sau însemnate cantitativ.
Până în data de 2 aprilie, în Moldova, vremea va fi în încălzire semnificativă, astfel că de la valori uşor sub cele medii multianuale la început (maxime de 10-14 grade şi minime de 0-4 grade) temperaturile vor ajunge mai ridicate decât norma primei decade de aprilie, respectiv 17-20 de grade la amiază şi 4-7 grade noaptea. Pentru următoarea perioadă, 3 -11 aprilie, este estimată o alternanţă a zilelor cu vreme caldă (în medie cu 17-20 de grade în orele amiezii) cu perioade mai reci când pot fi valori de 11-14 grade. Minimele nocturne vor fi în general de 4-7 grade, dar pot fi şi dimineţi cu temperaturi local în jurul a 0 grade.
Regimul pluviometric va fi deficitar până în data de 2 aprilie (când local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică -averse şi descărcări electrice). Ulterior, vor fi şi perioade cu probabilitate de ploaie mai ridicată.
În Dobrogea, intervalul va debuta cu o vreme mai rece decât normal (cu maxime de 9-12 grade şi minime de 2-5 grade), dar se va încălzi semnificativ în 2 aprilie când se vor înregistra la amiază 15-18 grade, în medie. Apoi, până la finalul celor două săptămâni, vor alterna zilele calde, cu valori la amiază de 16-21 de grade, cu perioade mai reci, cu temperaturi de 12-15 grade, mediat regional. Minimele termice vor fi în general de 4-8 grade Celsius.
Va ploua local şi temporar la începutul intervalului şi din nou, după data de 3 aprilie, vor fi perioade cu probabilitate mai ridicată de ploaie, astfel că este posibil un regim pluviometric apropiat de cel normal.
În zona Munteniei, valorile termice vor fi în creştere treptată între 30 martie şi 2 aprilie, de la valori mai scăzute decât cele obişnuite ale perioadei la început (maxime de 11-14 grade şi minime de 0-4 grade) la o medie a celor diurne de 18-20 de grade şi a celor nocturne de 3-5 grade, peste cele climatologic specifice. Din 3 aprilie până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză sunt estimate oscilaţii termice destul de importante, astfel că zilele calde (cu maxime în medie de 18-21 de grade) vor alterna cu perioade de vreme mai rece (valori la amiază de 12-15 grade Celsius). În tot acest interval, mediat regional, minimele termice vor fi de 2-7 grade.
Până în data de 3 aprilie va ploua slab şi trecător pe spaţii restrânse, apoi vor fi perioade cu probabilitate mai ridicată pentru ploi ce pot fi în general moderate cantitativ.
Şi în Oltenia, la începutul intervalului, valorile termice vor fi în general apropiate de normalul perioadei (ziua 14-16 grade, noaptea 3-5 grade), iar în data de 2 aprilie vor caracteriza o vreme caldă, cu 19-21 de grade la amiază. Din 3 aprilie până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză sunt estimate oscilaţii termice destul de importante, astfel că zilele calde (cu maxime în medie de 18-20 de grade) vor alterna cu perioade de vreme mai rece (valori la amiază de 13-15 grade). În tot acest interval, mediat regional, minimele termice vor fi de 2-7 grade Celsius.
Până în data de 2 aprilie, pe spaţii mici va ploua slab şi trecător. Ulterior, vor fi perioade cu probabilitate mai ridicată pentru ploi ce pot fi local moderate cantitativ.
La munte, până în data de 2 aprilie, vremea se va încălzi treptat, astfel că de la valori în general sub cele specifice perioadei la început (ziua între -1 şi -4 grade şi noaptea între -8 şi -3 grade Celsius) la temperaturi peste cele normale, maxime în medie de 4 – 10 grade şi minime de -4 şi până la 2 grade Celsius. Ulterior, până la finalul intervalului de referinţă, vor alterna zilele calde, cu temperaturi peste mediile multianuale cu zile mult mai reci.
La începutul intervalului, pe spaţii mici şi trecător vor fi precipitaţii mixte. După data de 2 aprilie, vor fi perioade cu probabilitate mai ridicată pentru precipitaţii, local moderate sau însemnate cantitativ.
Actualitate
Alianța „SkyStriker”: Israelul și Germania își unesc forțele pentru a redefini viitorul munițiilor rătăcitoare
Într-o mișcare strategică menită să consolideze capacitățile de apărare ale Bundeswehr-ului, giganții din industria de armament Elbit Systems și Diehl Defence au parafat un parteneriat de proporții pentru furnizarea sistemului de muniție rătăcitoare SkyStriker. Anunțul, făcut în contextul prestigiosului Salon Aeronautic de la Berlin, marchează o nouă etapă în expansiunea tehnologiei militare israeliene pe piața europeană, aflată în plină efervescență.
Tehnologie de ultimă oră cu amprentă germană: Suveranitate și producție locală
Acordul nu vizează doar simpla achiziție de echipamente, ci pune bazele unei colaborări industriale profunde. Planul prevede ca asamblarea și fabricarea sistemelor SkyStriker să aibă loc în Germania, sub coordonarea Diehl Defence. Această abordare urmărește dezvoltarea unor capacități suverane și fortificarea industriei naționale de apărare germane, oferind în același timp soluții logistice rapide și adaptate cerințelor Berlinului în materie de recunoaștere și lovituri de precizie autonome.
SkyStriker: Avatarele războiului modern sub cupola Berlinului
Sistemul SkyStriker reprezintă vârful de lance al noii generații de arme rătăcitoare, capabil să acopere o rază de peste 200 de kilometri cu o încărcătură utilă de până la 10 kilograme. Într-un context global marcat de lecțiile dure ale conflictelor din Ucraina și Gaza, cererea pentru astfel de platforme a explodat. Eficiența acestora rezidă în capacitatea de a survola câmpul de luptă, oferind informații vitale înainte de a lovi cu o precizie chirurgicală, transformând radical dinamica operațiunilor tactice.
Integrare tactică și expansiunea arsenalului european
Flexibilitatea acestui sistem este demonstrată de compatibilitatea sa cu alte platforme de artilerie modernă, precum lansatorul de rachete EuroPULS. Această sinergie tehnică vine în completarea contractelor deja existente pentru dotarea forțelor armate germane cu sisteme avansate de artilerie de precizie. Prin fuziunea dintre experiența vastă a Germaniei în integrarea sistemelor și tehnologia revoluționară israeliană, noul parteneriat promite să livreze o soluție „ready-for-future”, pregătită să răspundă provocărilor de securitate de pe continentul european.
Actualitate
Cutremur în Cabinetul britanic: John Healey demisionează pe fondul unei crize de finanțare fără precedent
Marea Britanie se confruntă cu o criză de securitate la nivel înalt după ce Secretarul de Stat pentru Apărare, John Healey, și-a prezentat astăzi demisia. Gestul său radical vine ca un avertisment dur la adresa strategiei financiare a guvernului, despre care Healey afirmă că este insuficientă și că „ar putea lăsa țara într-o stare de vulnerabilitate”.
Avertismentul de pe platforma X: „Țara devine mai puțin sigură”
Într-o scrisoare publică, fostul ministru a recunoscut eforturile Prim-ministrului Keir Starmer de a identifica amenințările la adresa securității naționale, însă a taxat dur eșecul acestuia și al Trezoreriei de a aloca fondurile necesare pentru a le contracara. Mărul discordiei este Planul de Investiții în Apărare (DIP), un document strategic mult amânat, care în varianta actuală nu ar reuși să acopere nevoile reale ale armatei.
„Fără un plan de investiții care să răspundă cerințelor momentului, sunt forțat să iau decizii care ar reduce capacitatea de luptă a Forțelor noastre și ar crește riscurile pentru personalul aflat în operațiuni”, a declarat Healey. Acesta a subliniat că demisia a rămas singura opțiune onorabilă după ce solicitările sale pentru resurse adecvate au fost ignorate.
Războiul cifrelor: Securitatea națională versus austeritatea bugetară
În spatele ușilor închise, tensiunile dintre Ministerul Apărării și Trezorerie au atins cote alarmante. Healey a solicitat un pachet de finanțare de 18 miliarde de lire sterline pentru a asigura modernizarea forțelor armate. În replică, Rachel Reeves, Cancelarul de Finanțe, a refuzat constant să aprobe o sumă mai mare de 12 miliarde de lire sterline.
Deși s-a încercat un compromis de ultim moment la pragul de 15 miliarde de lire sterline – sumă ce urma să fie acoperită parțial prin reduceri bugetare de 1% din partea celorlalte ministere – negocierile au eșuat, lăsând apărarea Regatului Unit într-un impas financiar periculos.
Un semnal de alarmă pentru aliați și industria de profil
Reacțiile din sectorul de apărare nu au întârziat să apară, demisia lui Healey fiind descrisă drept o „reflecție condamnabilă asupra stării actuale a lucrurilor”. Liderii din industria aerospațială avertizează că eșecul în finalizarea corectă a Planului de Investiții în Apărare va avea consecințe care depășesc cele mai negre previziuni, subliniind că apărarea țării nu ar trebui să fie tratată ca o simplă sarcină contabilă.
Incertitudinea planează acum asupra unor decizii critice care urmau să fie anunțate săptămâna viitoare. Printre acestea se numără achiziția flotei de avioane de vânătoare F-35A de generația a cincea, capabile să transporte armament nuclear, un pilon central al strategiei de descurajare pentru următorul deceniu.
Actualitate
O nouă eră în supravegherea orbitală: LeoLabs lansează radarul transportabil Scout-S în cadrul exercițiului Valiant Shield
Într-o perioadă marcată de intensificarea activităților în spațiul cosmic, compania LeoLabs a anunțat operaționalizarea celui mai nou sistem de radar pentru urmărire spațială. Prima unitate a acestui sistem este deja pregătită să participe la Valiant Shield, un exercițiu militar multinațional de amploare desfășurat de forțele americane în regiunea Pacificului.
Debut tehnologic în cadrul exercițiului multinațional Valiant Shield
Sistemul Scout-S, amplasat recent în Hawaii, a devenit complet operațional în iunie 2026. Acesta va juca un rol crucial în activitățile experimentale din cadrul exercițiului Valiant Shield 2026, coordonat de Comandamentul Indo-Pacific al S.U.A. Participarea radarului în acest context permite evaluarea capacităților de detecție 3D în medii relevante din punct de vedere operațional, oferind o viziune clară asupra modului în care tehnologia transportabilă poate susține superioritatea spațială a aliaților.
Mobilitate și precizie într-un container standard de transport
Designul inovator al Scout-S permite integrarea întregului sistem într-un container ISO standard de 6 metri, facilitând desfășurarea rapidă pe uscat, pe apă sau în aer. Dezvoltat printr-o combinație de investiții private și sprijin din partea Space Force, noul radar utilizează tehnologia de scanare 3D și un design electronic modular în banda S. Aceste progrese tehnice îmbunătățesc semnificativ monitorizarea obiectelor aflate pe orbita joasă a Pământului (LEO) și pe orbita foarte joasă (VLEO), extinzând durata observațiilor de la câteva secunde la câteva minute per trecere orbitală.
Monitorizarea activităților suspecte și a manevrelor adversarilor în timp real
Capacitatea de a menține „custodia persistentă” asupra obiectelor spațiale este esențială în contextul actual, unde simpla predicție a orbitelor nu mai este suficientă. Scout-S permite operatorilor să detecteze manevrele sateliților, să identifice desfășurarea încărcăturilor utile și să distingă între activitățile de rutină și potențialele amenințări. Sistemul a demonstrat deja rezultate remarcabile, monitorizând constant sateliții de recunoaștere militară din seria Yaogan și avionul spațial al Chinei, oferind date precise chiar și la altitudini reduse de 230 de kilometri.
Planuri de extindere și viitorul producției de serie în 2027
Unitatea radar din Hawaii va rămâne activă și după încheierea exercițiului Valiant Shield, servind drept platformă pentru testări în condiții reale și experimente viitoare. Succesul acestui prim exemplar deschide calea pentru o proliferare rapidă a rețelei, cu scopul de a acoperi golurile lăsate de radarele fixe actuale. Conform planurilor strategice, o a doua unitate Scout-S va fi finalizată la începutul anului 2027, urmând ca producția să fie accelerată semnificativ în a doua jumătate a aceluiași an.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova, sezonul doi: Nasul, finul, nevasta și agenta călcată în picioare. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VI)
-
Exclusivacum 5 zilePUȘCĂRIA MĂRGINENI, ÎNCONJURATĂ DE CAMERE, LIPSITĂ DE RĂSPUNSURI. Cum a ajuns o închisoare „păzită video” să lase un deținut să-și ia lumea în cap
-
Exclusivacum 5 zilePoliția secretelor pe persoană fizică: IJP Prahova vrea să bage sursele jurnalistice în arest preventiv
-
Exclusivacum 2 zileDN1, Băicoi: unde se întâlnesc extremismul pe carton, melcul instituțional și un mormânt de 5.000 de ani
-
Exclusivacum 3 zile„STOP VEXLER” pe DN1, START PENIBIL: când panoul urlă, iar IPJ Prahova cască. Intră în scenă CNCD
-
Exclusivacum 2 zileȚara se vinde la kilogram de șantier. Cum vrea Guvernul Bolojan să împingă Mangalia în brațele Rheinmetall, peste capul CSAT
-
Ancheteacum 2 zileSabotaj la vârful Armatei? Ministrul Radu Miruță, acuzat de „manipulare mizerabilă” pentru a îngropa industria de apărare românească
-
Exclusivacum 3 zilePoliția Penitenciară întreabă Guvernul: «N-aveți acte, dar ne faceți legea salarizării din burtă?»



