Blocat și în întuneric: voturile din anumite zone au fost resimțite ca fiind falsificate sau manipulatoriu

În ultimele ore, Republica Moldova se confruntă cu suspiciuni grave legate de integritatea alegerilor. Zone precum Ialoveni și Doroști au fost martore la fenomene extrem de suspecte: în aceste localități, voturile exprimate au fost atacate de un “blackout” inexplicabil, lăsând alegătorii și observatorii în întuneric total, atât simbolic cât și practic.

Timp în care sistemul a dezvăluit intenții de manipulare

Potrivit unor surse locale și martori, acțiunea a fost percepută ca o încercare de a disimula rezultatele reale sau de a manipula procesul electoral. În aceste zone, a fost raportat “întuneric”, o expresie folosită pentru a descrie blocajele de curent și oprirea bruscă a sistemelor de vot, semn al unui posibil truc sistematic pentru a controla rezultatele finale.

Se întunecă și voturile, și transparența

Aceste incidente au stârnit îngrijorare în rândul cetățenilor și al observatorilor independenți, care susțin că astfel de acțiuni pot fi un semn clar al încercărilor de manipulare masivă, menite să orânduiească rezultatele în favoarea unor interese obscure. În condițiile în care unele zone par să fi fost “scoase din joc”, procesul electoral riscă să fie compromis irevocabil.

Senatorul Ninel Peia declară: sistemul de presă din România a fost răpit de interese obscure și de patroni interesați doar de profit și influență, iar jurnaliștii de bună credință sunt victimele acestei deveniri.

Un trecut de elită, o realitate de umilință

„Când am pășit în parlament pentru prima dată, în decembrie 2012, am avut privilegiul să întâlnesc adevărați jurnaliști. Îi recunoșteai din priviri, din pixul uzat și din insistența de a spune adevărul, oricât de incomod ar fi fost”, mărturisește Peia. El amintește că, pe vremea aceea, jurnalismul era o meserie de onoare, o profesie de luptă pentru libertate și transparență.

Tinerii sunt acum victimele unui sistem corupt

„Astăzi, însă, în loc de curaj, vedem tineri jurnaliști cu telefoane de peste o mie de euro, dar sufletul lor e în genunchi. Nu pentru că n-ar avea curaj, ci pentru că patronii, cei conectați la contracte cu statul, le-au băgat frica în oase. Le spun: ‘Ai grijă ce întrebi, că mă sună șefu’!’”, acuză senatorul. În opinia sa, patronii de presă din România nu mai sunt gazetari, ci samsari de influență, vânzători de liniște.

Patronii din presă, intermediari ai amenințărilor și șantajului

„Ei vând nu spațiu publicitar, ci liniște. Încasează milioane de la partide, ministere, primării, în timp ce reporterii adevărați sunt ținuți pe salarii de mizerie, ca chelnerii de breaking news”, explică Peia. În aceste condiții, doar o categorie selectă de jurnaliști, apropiați de serviciile secrete și de cercurile de influență, se bucură de salarii grase și privilegii, în timp ce ceilalți muncesc în tăcere și frică.

O generație de jurnaliști mai înțeleaptă decât cred patronii

„Aceasta este o păcăleală, pentru că acești tineri, cei pe care-i numiți ‘norocoși’, sunt mai deștepți decât cred patronii. Ei au încă puterea de a se uni, de a-și face vocea auzită și de a schimba sistemul”, avertizează senatorul. Potrivit lui Peia, dacă acești jurnaliști se vor uni și vor acționa împreună, vor reuși să recupereze meseria de jurnalist adevărat și să înlocuiască tăcerea și corupția cu adevărul.

Un îndemn la acțiune: nu mai acceptați salarii de mizerie

„Nu mai acceptați salarii de batjocură! Dacă patronii, cei care încasează milioane și fac profit din publicitate de la stat, vă plătesc cu 5.000 de lei sau mai puțin, înseamnă că vă fură. Și dacă lucrați pentru salarii de doi lei sau pe bani negri, veți scrie minciuni, iar sistemul devine și mai corupt”, arată Peia.

Patronii, atenție!

„Cei care cred că pot cumpăra tăcerea presei cu salarii de mizerie și mese scumpe la restaurante de partid trebuie să știe că nu au cumpărat decât liniștea vremelnică înaintea furtunii. Pentru că această generație de jurnaliști e mai deșteaptă decât cred ei,” avertizează senatorul.

În concluzie, Peia susține că în ciuda fricii și a fricii instituționalizate, există în fiecare redacție cel puțin un jurnalist care se gândește, în tăcere, cu speranță: „Azi n-am scris ce trebuia. Mâine o să scriu.”