Connect with us

Featured

Ducii de Sussex, Harry și Meghan, au aruncat câteva „bombe”/Atunci i-am împușcat pe toți

Publicat

pe

Atunci i-am împușcat pe toțiIncredibilul interviu al celui care trebuia, prin destin sau simpla așezare a stelelor, să fie rezerva biologică a familiei regale britanice Windsor, celebrul roșcat Harry și al soției sale, trecuta starleta de televiziune Meghan (nu mai știu cum, căci nu are importanță) reprezintă simbolic, dar cât de adevărat, răzbunarea finală, de dincolo de mormânt, a prințesei Diana și a unei generașii crescute să nu mai muncească.
Atașat ca un cățeluș de mânioasa starleta, cu mîna pe burtica de gravidă și mințind fără să clipească în fața lumii, Harry și-a executat fără milă familia care efectiv, dintr-un mediocru elev și leneș utilizator de etnobotanice, l-a transformat într-un prinț. Harry a trădat nu numai 1000 de ani de monarhie, dar a continuat lungul război purtat de forțele care sălășuiesc în lume, de distrugere a ultimei monarhii reale, stabile și puternice din lume. Cu obrăznicia unui alăptat la mierea taxelor britanice, fără nici un fel de morală sau simplă recunoștință prințisorul dominat sexual de mai experimentata sa soție, a lovit în absolut totul.Desigur ca dezamăgirea care poartă numele Harry nu este nouă. De când s-a lăsat fotografiat gol alături de o prietenă pe râurile Africe, surprins în poziții explicite alături de alte invitate în apartamentul unui hotel de lux de prin SUA, acest arogant fără nici un fel de substanță, nu a făcut nimic niciodată. A fost elev slab la cele mai bune școli ale lumii, a fost soldat mediocru într-o academie militară unde este doar vis să fie cineva admis și mai presus de orice a eșuat în tot ceea ce a întreprins în viața sa de om matur. Fără ajutorul direct al tatălui său, prințul Charles, care cu figura sa severă a reușit de câteva ori să îl strunească pe tinerelul care lupta pentru ecologie dar se ducea la concerte de trei parale prin Europa cu avionul privat al unui muzician uitat prin lumea celebrităților, acest Harry a dat măsura trădării totale și absolute.Harry a mințit și a manipulat pentru a permite uneia de prin America să declare că familia regală este rasistă. Că Meghan nu este decît parțial o minoritate vizibilă (doar dacă citești o afli, altfel toate rolurile sale mediocre pe care le-a jucat au fost numai de femei albe ambițioase, nemăritate, fără copii), iar fiul său este mai alb ca fraierul de Harry, pare că nu deranjează o magiciană a manipulării cum este Oprah Winfrey. Folosirea acestei veterane a scandalului și a manipulării ca suport mediatic pentru executarea în public a familiei regale britanice nu este absolut de loc o surpiză. În abecedarul manipularii de presă americane, Oprah a scris capitole întregi, distrugând de-a lungul carierei sale, mii de destine, dând foc unor instituții venerabile și provocând prin audiența sa în mijlocul poporului american drogat de televizor (să nu vă imaginați că Oprah citește vreo carte în cariera sa) emoții de egalitate și false sentimente de empatie.

Matroana marilor falsificări ale realității americane este în fond creierul din spatele masacrului anti monarhic de ziua femeii, organizat de către Meghan, cu ajutorul noului Philip Egalite, de limbă engleză (căci cel original francez a votat pentru execuția propriului frate, a cumnatei sale și moarte în chinuri a copiilor nevinovați ai cuplului regal închiși pe viață, fără a fi vreodată judecați în închisorile criminalei revoluții franceze). Ceea ce însă este important de aflat cine a comandat și plătit masacrul, mai ales că familia regală britanică este condusă de peste 70 de ani de către… o femeie.

Ca să acuzi familia regală de rasism este să nu amintești în minciunile tale că prima persoană care s-a opus discret și cu curaj politicilor de apartheid din Africa de Sud a fost tocmai regina Elisabeta II, adică bunica lui ala micu roșcatul, scandalul său cu premierul său din acea vreme, Margaret Thatcher fiind public și devenind celebru pentru faptul că suverana a folosit una din puterile sale constituționale și a avizat pe primul să ministru de problema gravă provocată de guvernul pe care îl conducea prin sprijinirea guvernului minoritar alb de la Pretoria.

Dar dacă minciuna cu rasismul ține la cei care cu o sticlă de bere în mână se uită vrăjiți la starleta ajunsă ducesă, drama lui Harry este însă dublă. Fiind repudiat de familia regală, acesta își atacă fără rușine sau minimă reținere, tatăl și fratele. Acest îmbuibat de privilegii, acest băiețas plin de aroganță și de frustrări sexuale neîmplinite, făcut bărbat doar pentru că a vrut o americancă să își salveze cariera în declin prin transformarea mariajului princiar în bâlci și cu bilete tăiate de văduva satului, și-a distrus relația de sânge.

Căci este clar că nu regina a fost ținta atacului american la adresa casei britanice ci moștenitorii săi. Doi viitori regi pe care Harry, individul cu mai multe decorații militare primite de la mam’mare decît acte de eroism real, sunt trădați de tocmai cel mai leneș prințișor. De unde fiul Dianei părea a fi doar victima unei americance cu grave probleme de bani și vampir vorace de tele celebritate, acum realizăm că de fapt, Harry este parte integrantă a planului.

Devine clar acum, indiferend de cum o analizezi, că lupta pentru distrugerea familiei Windsor este din nou în vigoare. A revenit cu mai mare ardoare, mai ales că finanțatorii sunt destul de cunoscuți, moguli australieni, analfabeți americani și desigur, cu ajutorul unui prinț vagabond, niște stângiști de prin regat. Toți sunt însă înnebuniți că dacă are loc transferul de la Charles la William (transferul de la actuala regina la Charles nu mai poate fi oprit) se pierde ocazia de distrugere a unei legături esențiale dintre națiunea britanică și istoria sa imperială. Și tocmai în condițiile unui Brexit dur pe care UK tocmai l-a traversat, un asemenea moment nu poate fi de loc bun pentru ei. Charles poate asigura o tranziție stabilă și perfect echilibrată, ceea ce Harry și soția nu pot oferi societății britanice. Căci Harry reprezintă neantul monarhiei britanice, nici de cum viitorul. Așa cum se vrea prezentat.

Condițiile sunt perfecte pentru a lovi monarhia, regina se află la zenit, prințul consort în spital, în situație medicală severă, iar Charles practic a devenit regent. Ca atare acum este momentul să fie luat fiul cel mic, și alături de actrița ratată să fie puse tunurile pe 1000 de ani de istorie. Căci în epoca minciunii mediatice, a lipsei de substanță a vieții lui Harry și a capacității imense de prostie și lipsă de judecată a utilizatorilor de Facebook și Instagram, să falsificăm este simplu. Își dă peste cap ochii madame Oprah la ce aude din gura actriței și gata, succesul este garantat. 17 milioane de adulatori ai sicofantului și prădător de bani mulți din taxele poporului britanic, s-au uitat în gura știrbă a uneia de prin America. Fără jenă, fără cultură sau educație, fără Dumnezeu sau identitate, fără milă sau măcar rușinea unei femei decente, Meghan, cea care s-a visat regina americană a UK, a mitraliat totul.

În mod evident atacul a fost minuțios pregătit, cuvintele cheie erau acolo, mesajale revoluționare erau acolo, răzbunarea puțind a frustrare de calici se vedea de la o poștă. Din vila lor de 15 milioane de dolari, indivizii aia doi vorbeau de cum nu le-a plătit nimeni securitatea fiului (Canada nu a știut cum să scape de ei mai repede, căci cuplul a vrut să fraierească întâi această țară să îi plătească luxul depravat) sau mai grav de cum au fost refuzați să servească, vezi doamne, Regatul Unit. Pai, cum să mai servești o națiune atunci când, ca la o corporație neloiala, cu caracter tranzitoriu, ți-ai dat demisia și ai tulit-o la trândăveală? Harry nu a dorit niciodată să își servească țara, iar Charles a știut acest lucru de foarte mult timp.

Încercarea nereușită a lui Meghan de a fi o victimă a rasismului britanic este deja o manipulare ordinară liberă de orice dovadă. Drama rămâne însă. Un prinț, al cîtelea oare în istoria lumii, și-a trădat familia, coroana și țara. De ziua femeii, cea mai nobila femeie a regatului s-a văzut judecată dupa decenii de muncă de una venită din prin preeriile americane. Lumea modernă nu mai respectă valoare, onoare, demnitate. Pentru un dolar, Harry prințul decavat și-a executat familia integral. Așa cum stă bine unui revoluționar de caviar.

Un singur lucru pare a substanția senzația de lovitură oficial organizată de către elementele radicale anarhiste și de stânga din SUA. O Casă Albă plină de resentimente față de Brexit și de actualul prim ministru britanic a lăudat declarațiile actriței și ale prințului vagabond. Căci acestă stângă americană, anarhică, putredă moral și plină de umori, are nevoie de sânge. Cum nu mai există nimeni în SUA, în afară de Trump și familia lui, ca să fie executat (practic elita americană a părăsit de mult continentul, încă de la începutul epocii Obama) probabil o nouă revoluție americană condusă de o actriță de televiziune să fie mai sexi decăt drama sângeroasă care se pregătește prin declanșarea conflictului cald cu Rusia pe tema Ucrainei.

Cert este că această declarație de la Casa Albă îmi spune, pe lângă temerile care le crează, că războiul cu familia regală britanică, dorința de a o distruge complet și de a îi fura istoria, identitatea și rolul său în lume, a intrat în etapă sa dinamică și decisivă. Măcar cea mai lungă și perfecționistă domnie din istoria britanică să nu cunoască trădarea americană a regalității milenar-mitice a Etiopiei sau vânzarea la tarabă a șahului iranian. Măcar ultimii ani ai celei de-a doua epoci elisabetane să fie pașnici. Căci este foarte clar pentru oricine are ochi să vadă, că regele Charles va avea o domnie complicată, iar William va fi talonat de o cumnată ageră în a face bani din minciuni și înjurat de un frate care chiar, prin ultima sa frază din interviu a arătat că el se consideră a fi mai bun rege, dislocând legitimitatea și încălcând regulile imuabile ale monarhiei.

Când îți declari soția cel fiind mai mare avantaj al coroanei britanice, americanca neștiind nici măcar unde se află mormintele creatorilor regatului pe care l-a înjurat fugind în trap-galop, de fapt te oferi să fi mult mai supus intereselor celor care îți plătesc luxul și minciuna depravată, decît cel care este pe tron și își apără identitatea milenară. Rezerva princiară a unui tron este tot timpul extrem de periculoasă pentru regele legitim, atunci când este doar un răzgâiat isteric.

Acum câțiva ani, timid, fără panașul globalist, dar identic ca metodă, a încercat unul și prin România. Îl chema Nicolae. A căzut ca și britanicul în patul vremelnic al dorinței. A fugit de paternitatea impusă cu forța și a încercat să intre, rupând ușile, la regele legitim aflat pe moarte. Dorea să fie reînscris în linia regală. Doar fermitatea legitimității a salvat România de un viitor prințisor supus intereselor anarhice. Rezultatul final obținut a fost însă același, iar Nicolae nici măcar nu l-a văzut. Căci nu ai cum să vezi dacă nu ai citit cu adevărat despre marile trădări în istorie. Nicolae a îngropat definitiv regalitatea românească.

După actuala generație legitimă nu se mai află nimeni să ducă pe mai departe moștenirea și desigur să fie soluție alternativă dacă istoria o cere. Voi mai spune doar atât: God save the Queen!

H.D. Hartmann

Exclusiv

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Publicat

pe

De

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1

Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de… procese-verbale

Într-un Ploiești în care munții de gunoi au devenit repere urbanistice, Poliția Locală Ploiești bifează „performanță” pe bandă rulantă: zeci de șoferi sancționați pentru parcări ilegale, mașini ridicate și blocate, „mare acțiune” de eliberare a domeniului public și verificare a regulilor de parcare în municipiu.

Conform informațiilor oficiale, în 4 august, Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, a ieșit în teren pentru a curăța orașul de autoturisme parcate neregulamentar, care blocau accesul și ocupau abuziv spațiul public.

Numai că, în timp ce șoferii sunt vânați cu zel de manual, gunoiul rămâne rege pe străzi.

Parcări puține, amenzi multe. Administrațiile vechi, vină mare

Se știe de ani de zile că în Ploiești criza locurilor de parcare e rodul administrațiilor locale succesive, care au preferat să ignore problema. Nu putem arunca totul în cârca actualului primar, Mihai Politeanu, oricât și-ar dori unii să dea vina pe ultimul venit.

Între timp, Direcția de Sănătate Publică Prahova și Garda Națională de Mediu au sancționat Primăria Ploiești, în 2025, cu amenzi totale de 100.000 de lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor. Criza salubrității, izbucnită pe 17 februarie 2025, a dus la acumularea unor cantități semnificative de gunoi în oraș, punând în pericol sănătatea publică și mediul – fapt consemnat în actele oficiale ale acestor instituții.

Pe 2 septembrie 2026, la intersecția străzilor Zefirului și Negru Vodă, trona un adevărat munte de gunoi. Situația nu a fost o excepție, ci un tablou cotidian care se prelungește până în prezent.

Gunoi peste tot, dar „eroii” spațiului verde își fac norma la amenzi

În timp ce străzile Ploieștiului gem de deșeuri, Serviciul de Protecție a Mediului din cadrul Poliției Locale Ploiești pare să aibă alte priorități. În loc să fie în prima linie în lupta cu ambrozia, cu gunoiul menajer abandonat sau cu depozitele ilegale, accentul pare pus pe… parcările pe „spațiul verde”.

Potrivit relatărilor cetățenilor și ale surselor ziarului de investigații Incisiv de Prahova, funcționari publici se concentrează pe amenzi pentru mașinile parcate pe așa-zisul „spațiu verde”, într-un oraș în care adevăratul peisaj este dominat de grămezi de gunoaie și de lipsa cronică a parcărilor.

Imaginea este grotescă: problema deșeurilor nu este eradicată, dar pentru a ieși „bine la număr” la capitolul sancțiuni, se aplică amenzi pe bandă rulantă pentru parcări pe fragmente discutabile de „spațiu verde”. Eficiență de carton, bifată cu pixul, nu cu mătura.

Pamflet în direct, la coadă la ghișeu: contribuabilul – mai bun anchetator decât instituțiile

Ieri, o parte dintre redactorii de investigații ai ziarului Incisiv de Prahova au primit, fără să vrea, o lecție de „investigație aplicată” chiar la coadă, la ghișeul de taxe de pe B-dul Independenței nr. 16, în Ploiești.

Stând la rând pentru plata unor taxe legale, au asistat la o scenă demnă de un film absurd. Un contribuabil din zona Castor – Nord Ploiești voia să achite o amendă dată de Poliția Locală Ploiești. Operatorul instituției îi spune că are de plătit 125 de lei. Contribuabilul, „contravenient de bună credință”, îl contrazice: pe procesul-verbal scrie 500 de lei, cu mențiunea că trebuie achitată jumătate din sumă, adică 250 de lei.

Operatorul refuză să-i ia 250 de lei, pentru că în sistem apăreau 125 de lei. Pe procesul-verbal, însă, era clar: amendă de 500 de lei, se plătește jumătate în termen legal – deci 250, nu 125. Publicul de la coadă, pus în fața documentului, îi spune omului să plătească exact cât scrie în act. Logica elementară înfrânge logica de ghișeu.

Proces-verbal scris „cu litere de analfabet funcțional” și nume grele pe buze

Potrivit relatărilor contribuabilului și ale celor prezenți, procesul-verbal de contravenție era întocmit de Constantinescu E. Gabriela, din cadrul Poliției Locale Ploiești, Serviciul Protecția Mediului.

Ziarul Incisiv de Prahova a relatat, cu ani în urmă, că aceeași persoană ar fi încercat, prin susținere politică sau relații, să ajungă director general al Poliției Locale Ploiești, declarând ca bază de studii Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Conform investigațiilor publicate la acea dată de Incisiv de Prahova, ar fi fost vorba, de fapt, de o facultate privată, cu licența susținută ulterior la Academia de Poliție, detaliu care ar fi dus la blocarea ascensiunii sale în urmă cu două mandate de primar.

Aceste aspecte au fost prezentate drept suspiciuni și controverse, nu ca hotărâri definitive ale vreunei instanțe.

Acuzații de falsuri și un dosar care riscă să moară de… prescripție

În timp ce coada la ghișeu asculta discuțiile în difuzor, contribuabilul a sunat un avocat și i-a trimis procesul-verbal pe WhatsApp. Ceea ce s-a discutat acolo – susțin martorii – „a fost de noaptea minții”.

Un polițist aflat și el la coadă, despre care ulterior s-a confirmat că este din IPJ Prahova, a completat tabloul cu dezvăluiri și mai grele: ar exista un dosar în care persoane din Serviciul de Protecție a Mediului al Poliției Locale Ploiești sunt audiate, existând indicii că unele procese-verbale de contravenție ar fi fost falsificate, prin semnarea în locul contravenienților.

Conform relatărilor martorilor, polițistul a sugerat că dosarul se află la un compartiment din IPJ Prahova și că, dacă ar fi gestionat de Serviciul de Investigații Criminale (SIC), riscul ar fi ca dosarul să fie clasat, fie din incompetență, fie prin așteptarea prescrierii faptelor. Toate acestea sunt relatări ale unui participant, nu concluzii oficiale ale Parchetului sau instanțelor.

Redacția Incisiv de Prahova a verificat informațiile de bază –  acestea s-au confirmat în ceea ce privește statutul persoanei care vorbea (din interiorul IPJ Prahova) și existența unor verificări preliminare (chiar adrese oficiale intre IPJ Prahova si Politia Locala Ploiesti, pe acest subiect!).

De ce nu sunt suspendați cei anchetați? Codul administrativ – paravan de lux

Întrebarea care se ridică inevitabil este: de ce conducerea Poliției Locale Ploiești nu suspendă astfel de persoane pe durata anchetei, măcar preventiv, în condițiile în care planează suspiciuni rezonabile de fals în acte privind procese-verbale de contravenție?

Răspunsul standard este cunoscut: Codul Administrativ impune suspendarea doar în momentul trimiterii în judecată. Până atunci, toată lumea e „prezumtiv nevinovată” și rămâne pe funcție, chiar și când există bănuiți de falsificare de documente oficiale, după cum reiese din relatările publice și din sursele citate, precum si din dosarul penal, chiar daca este deschis in „rem”.

Între timp, practicile contestate s-au „reformat”: dacă, potrivit suspiciunilor vehiculate, nu se mai fabrică sau falsifică procese-verbale la fel ca înainte, se merge pe altă rețetă – se aplică amenzi pe „spațiul verde”, numai bune de crescut statisticile de „eficiență”.

Coadă la ghișeu, coadă la dezvăluiri. IPJ Prahova, între suspiciuni și neputință

Aceeași persoană din IPJ Prahova, aflată la coadă, a mai prăvălit o căruță de acuzații: ar exista mult mai multe falsuri nedescoperite, dar pentru asta ar trebui ca IPJ Prahova să fie „profesionist” în investigații. Speranțele, susțin martorii, sunt „slabe”.

Nu este prima dată când în acest serviciu de Protecție a Mediului ajung persoane despre care cetățenii spun, în mod batjocoritor, că abia își pot ține pixul în mână, dar sunt trimise să aplice legea și să scrie amenzi. Evident, aptitudinea medicală pentru muncă este, oficial, în regulă – altfel nu ar fi acolo. Parodia începe când cetățenii, în fața unor astfel de procese-verbale, simt că au depășit faza de satiră și au intrat în absurdul administrativ.

Incisiv de Prahova a mai relatat, în trecut, despre astfel de situații, în care funcționari din Serviciul de Protecție a Mediului au ajuns să compromită imaginea Poliției Locale Ploiești prin modul în care își exercită atribuțiile.

Un oraș sufocat de gunoi, dar cu „spațiul verde” protejat la sânge

În timp ce contribuabilul „contravenient-model” și redactorii stau la coadă la finanțe, pe străzile Ploieștiului operatorul de salubritate „joacă” alt film, iar deșeurile rămân în decor.

Serviciul de Protecție a Mediului din Poliția Locală Ploiești pare preocupat în special de două lucruri:

  • procese-verbale de contravenție contestate și puse sub semnul întrebării;
  • amenzi pentru parcări pe „spațiul verde”, într-un oraș plin de gunoaie și lipsă acută de parcări.

Restul problemelor – munții de deșeuri, ambrozia, mizeria cronică – parcă pot aștepta. Important e să iasă „numărul la amenzi” și să dea bine în raportări.

Concluzie: Ploieștiul, între tomberon și „spațiu verde” imaginar

Într-un oraș în care Direcția de Sănătate Publică și Garda Națională de Mediu au aplicat amenzi de 100.000 de lei Primăriei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor, iar pe străzi se ridică munți de gunoi, prioritatea pare alta: să fie amendați șoferii care parchează pe locuri botezate „spațiu verde” mai mult pe hârtie.

Când cetățenii din coadă la ghișeu reușesc să facă dezvăluiri mai clare decât anchetele oficiale, iar ziarul Incisiv de Prahova este „palmuit moral” de vigilența publicului, avem tabloul complet al unui oraș în care pamfletul a devenit, din păcate, simplă cronică de realitate.

Restul e tăcerea instituțiilor și hârâitul imprimantelor care scot, conștiincios, noi și noi procese-verbale. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

Publicat

pe

De

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei.

Există spălătorii unde se spală haine. Și există, potrivit acuzațiilor Sindicatului „Diamantul”, o spălătorie administrativă în care plângerile intră cu legi, documente și întrebări, iar la ieșire sunt împăturite într-o formulă comodă: „nu se impune declanșarea cercetării disciplinare”.

În cazul unui ofițer din Poliția Transporturi, sindicatul susține că plângerea de hărțuire a fost trimisă tocmai la inspectoratul din subordinea căruia lucrau șefii reclamați. Procedura specială prevăzută de HG nr. 970/2023? Potrivit articolului, nici comisie, nici raport de caz în șapte zile lucrătoare, nici anchetă, nici raport final în maximum 45 de zile lucrătoare.

Pe scurt: procedura a fost ocolită, iar plângerea a făcut un tur administrativ până la cei despre care era vorba. Apoi, când ofițerul a cerut să se cerceteze cine a decis acest circuit, Corpul de Control al Ministrului a răspuns că redirecționarea fusese „aprobată de conducere”. Așadar, dacă șefii au aprobat, cine să-i mai întrebe ceva? Mașina spală, mașina se declară curată.

O comisie? Nu. O trimitere la cei reclamați.

Potrivit documentelor prezentate de sindicat, ofițerul avea din octombrie 2024 restricționat portul armei „până la clarificarea situației medicale”. În iunie 2026, plângerea lui a fost trimisă IGPR, care a apreciat că restricția era legală și acuzația de discriminare neîntemeiată.

Sindicatul susține că MAI ar fi trebuit să aplice procedura specială pentru plângerile de hărțuire: persoană responsabilă sau comisie, audierea părților, anchetă și raport. Mai spune că din comisie nu pot face parte persoanele implicate direct sau indirect — ceea ce face trimiterea plângerii la inspectoratul vizat să arate, cel puțin, ca o idee administrativă cu simțul orientării defect.

În locul raportului de caz și al anchetei, ofițerul ar fi primit un răspuns al structurii reclamate. În locul unei verificări independente, un circuit în care plângerea ajunge la oamenii despre care reclamantul cerea să fie verificată.

„Aprobat de conducere”: autorul misterios al unei decizii

În răspunsul Corpului de Control nr. 580420 din 14 august 2026, esența soluției ar fi fost că redirecționarea s-a făcut în baza unei note „aprobate de către conducerea Ministerului” și că, prin urmare, „nu se impune” cercetarea disciplinară.

Sindicatul „Diamantul” contestă temeinicia acestei concluzii și arată că răspunsul nu indică temeiul legal al soluției, deși art. 13 din OG nr. 27/2002 cere, potrivit articolului, menționarea lui. Mai ridică și o întrebare simplă: cine anume a aprobat? „Conducerea” sună solemn, dar nu semnează în locul unei persoane identificabile și răspunzătoare.

Iar formula „nu se impune cercetarea” are o mică problemă de logică instituțională: potrivit sindicatelor, cercetarea disciplinară este tocmai procedura prin care se stabilește dacă există abatere și cine răspunde. Să decizi că nu e nevoie de verificare înainte de verificare e ca și cum spălătoria ar certifica rufele curate înainte să deschidă mașina.

Doi ani cu restricția, zero clarificări

Mai sunt și rufele medicale ale cazului. După un eveniment din octombrie 2024, psihologul ar fi întocmit un raport, denumit diferit în acte — „raport de evaluare psihologică”, respectiv „raport de monitorizare psihologică”. Sindicatul susține că documentul nu era un aviz de inaptitudine și că ofițerul nu a avut la dispoziție calea de contestare prevăzută pentru un asemenea aviz.

Raportul ar fi recomandat un consult de specialitate. Totuși, potrivit articolului, unitatea a comunicat ulterior că nu a dispus trimiterea ofițerului la psihiatrie și că programarea trebuia solicitată direct de acesta. Între timp, restricția asupra armei a continuat.

Aici nu e nevoie de sarcasm sofisticat; situația se satirizează singură: „până la clarificare”, dar fără clarificarea cerută; fără armă, dar în structură operativă; fără termen, dar cu efecte zi de zi. Sindicatul susține că nu s-a sesizat comisia medico-militară, nu s-a cerut evaluarea clinică suplimentară și nici unitatea nu a dispus consultul despre care vorbea.

Poziția declarată a „Diamantul” este că problemele medicale trebuie clarificate repede și prin procedurile legale — nu ascunse sub preș și nici lăsate să plutească ani întregi într-o zonă gri. Fie situația se lămurește, fie se iau măsurile corespunzătoare. „Vedem noi cândva” nu e diagnostic și nici soluție de serviciu.

Controlul care se verifică singur

Sindicatul mai invocă o serie de răspunsuri ale Corpului de Control semnate de colonelul Viorel Lefterache, alături de diferiți reprezentanți ai structurii. În mai multe cazuri, concluziile ar fi fost că nu s-au constatat încălcări, că nu există elemente pentru răspundere disciplinară sau că petiția trebuie trimisă în altă parte.

Cazul adresei nr. 580.400 este prezentat de sindicat drept exemplul cel mai grăitor: o sesizare a liderului „Diamantul”, Vitalie Josanu, critica o adresă semnată de colonelul Lefterache și de comisarul-șef Pavel Nicolae. Potrivit sindicatului, sesizarea a ajuns tot la Corpul de Control și a fost soluționată de aceiași semnatari. „Diamantul” invocă art. 11 din OG nr. 27/2002, care interzice ca o petiție privind activitatea unei persoane să fie soluționată de persoana vizată sau de un subordonat al acesteia.

Dacă relatarea sindicatului este corectă, instituția a reușit performanța de a răspunde unei plângeri despre propriul răspuns — cu același răspuns. Autoverificare cu serviciul de autocurățare inclus.

Articolul mai amintește o scrisoare a unui ofițer din București care ar fi reclamat că sesizările sale au primit un răspuns de o pagină, iar plângerea ulterioară împotriva celor care semnaseră răspunsul ar fi fost redactată și semnată tot de ei. La Direcția Control Intern din IGPR, susține sindicatul, ar exista un procedeu asemănător în sesizările care îl privesc pe directorul structurii.

Un director „desemnat”, o autoritate cu program de audiențe

Pe pagina MAI consultată de sindicat la 26 octombrie 2026, postul de director general al Corpului de Control ar fi apărut vacant, iar colonelul Lefterache ar fi figurat ca „locțiitor șef Direcție Generală” și „desemnat director general”.

Sindicatul subliniază că „desemnat” nu înseamnă numit în funcție și nici împuternicit. În același timp, colonelul semnează răspunsuri ale structurii care controlează sesizări privind activitatea unor șefi și funcționari. „Diamantul” vede aici nu doar o problemă de titulatură, ci una de arhitectură instituțională: Corpul de Control este în subordinea directă a ministrului, iar conducerea lui depinde de cei ale căror decizii ar putea ajunge la verificare.

Când controlorul e desemnat de cei pe care trebuie să-i controleze, hârtia poate fi impecabilă. Întrebarea e dacă și controlul e liber să fie incomod.

La final, toate rufele ies cu aceeași etichetă

Acuzațiile sindicatului sunt serioase și trebuie tratate ca acuzații, nu ca verdicte. Tocmai de aceea, miza nu este să se decidă dintr-un pamflet cine a încălcat legea, ci să existe o verificare competentă, independentă și motivată — nu o concluzie expediată înainte ca întrebările să fie cercetate.

În povestea relatată de „Diamantul”, un ofițer cere să fie lămurită o restricție de peste doi ani, reclamă hărțuirea și solicită verificarea celor care i-au redirecționat plângerea. Răspunsul Corpului de Control: „nu se impune”.

Poate că, într-adevăr, nu se impune concluzia sindicatului. Dar tocmai asta ar trebui să stabilească o cercetare făcută de cei competenți, pe baza actelor și cu răspundere clară. Altfel, în spălătoria administrativă, regula devine simplă: plângerea intră murdară, răspunsul iese curat — iar nimeni nu întreabă cine a pus detergentul. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Publicat

pe

De

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul.

La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit, la sfârșitul lui septembrie, o sarcină demnă de un serviciu de planificare turistică: dacă pleacă în timpul liber, să spună unde se duce, cu ce merge și la ce număr poate fi găsit. Toate acestea, consemnate într-un registru la Dispecerat — ca și cum weekendul ar începe oficial abia după ce-l aprobă formularul.

Adresa din 28 septembrie, semnată de inspectorul-șef Florin Coman și de comisarul-șef Ion-Marian Băncilă, cerea raportarea deplasărilor prin SMS, WhatsApp sau Signal. Datele urmau să ajungă la Dispecerat și la șeful nemijlocit, apoi să fie introduse și în aplicația Epontaj, inclusiv retroactiv. O excursie spontană? Desigur — dacă spontaneitatea poate fi completată ulterior în trei sisteme.

„S-a stricat evidența”, așa că s-a inventat evidența timpului liber

Motivul invocat: neconcordanțe în consemnarea părăsirilor de garnizoană. Remediul administrativ a fost pe măsură: să afle instituția nu doar că polițistul a plecat, ci și unde, cu ce mijloc de transport și cum îl poate suna.

Sindicatul Diamantul a contestat măsura a doua zi. Argumentul său, pe scurt: obligația de a executa ordine profesionale nu transformă plimbarea de duminică în activitate de serviciu. Legea prevede situații excepționale în care polițistul trebuie să se prezinte la unitate ori să ia legătura cu șeful. Dar, potrivit sindicatului, nu instituie un serviciu permanent de raportare a fiecărei ieșiri din localitate.

Plângerea a ridicat și întrebări despre libertatea de circulație, viața privată, protecția datelor și introducerea retroactivă a unor informații. Cu alte cuvinte, nu doar „unde plecați?”, ci și „în baza cărei legi ne întrebați?”.

A venit Dispoziția 16081: libertate în text, notificare în aplicație

Pe 23 octombrie, inspectorul general al I.G.P.F. a semnat Dispoziția nr. 16081. Noul act spune explicit că polițiștii de frontieră au dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate, în afara programului și în zilele libere. A abrogat și dispozițiile I.G.P.F. din 2010 invocate în adresa din septembrie.

Au dispărut registrul de la Dispecerat, destinația, mijlocul de transport, numărul de telefon și înscrierea retroactivă. Birocrația a renunțat la harta vacanței și la inventarul mijloacelor de transport. Un progres — cel puțin până la următorul paragraf.

Registrul a dispărut. Obligația a rămas, cu interfață nouă.

Potrivit noii dispoziții, plecarea din localitatea de domiciliu sau reședință trebuie totuși anunțată prin aplicația PONTAJ. Dacă aplicația nu poate fi accesată, polițistul își anunță șeful prin SMS sau printr-o aplicație de mesagerie, iar informația se introduce ulterior în sistem.

Așadar, libertatea de circulație e recunoscută oficial — cu condiția să treacă, înainte sau după plecare, prin aplicația potrivită. Nu mai trebuie să spui cu ce mașină mergi; e suficient să anunți că ai pornit. Registrul a fost retras din scenă, dar piesa „Raportați deplasarea din timpul liber” continuă în format digital.

Întrebarea n-a plecat nicăieri

Noua dispoziție nu revocă expres adresa I.T.P.F. din septembrie și păstrează ca temei art. 62 din OMAI S/109/2015, un ordin clasificat invocat în legătură cu situațiile speciale sau de criză. Rămâne, astfel, întrebarea pe care sindicatul spune că vrea s-o lămurească: poate fi impusă raportarea deplasărilor din timpul liber în baza unui ordin clasificat, dacă legea nu prevede clar o asemenea obligație?

Deocamdată, registrul s-a evaporat, aplicația a rămas, iar disputa juridică e încă în trafic. Libertatea de circulație are, se pare, culoar liber — după ce anunță Dispeceratul. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv18 ore ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv18 ore ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv18 ore ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv18 ore ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusivo zi ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv2 zile ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv2 zile ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusiv2 zile ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv3 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv4 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv4 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv