Connect with us

Actualitate

Parlamentul a adoptat proiectul pentru a debloca angajările la stat. Posturile vacante din administrația publică centrală și locală pot fi scoase la concurs

Incisiv

Publicat

pe

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul care permite pe o perioadă de șase luni organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante în instituțiile și autoritățile publice.

Proiectul vizează desfășurarea pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacanțe din cadrul unor instituții din sistemul justiției, precum și din cadrul Curții de Conturi. Proiectul a trecut de Camera Deputaților 302 voturi „pentru” și niciunul „împotrivă”.

Camera Deputaților a adoptat modificarea adusă Ordonanței de Urgență a Guvernului 183/2020

Modificarea a fost adusă Ordonanței de Urgență a Guvernului 183/2020 permite posibilitatea ocupării posturilor vacante în instituţiile şi autorităţile publice prin concurs, pentru o perioadă de șase luni.

„Pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se pot desfășura concursurile pentru ocuparea posturilor şi funcţiilor vacante şi temporar vacante din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu încadrare în sumele aprobate în buget pentru anul 2021”, se arată în forma adoptată de Camera Deputaților.

Administraţia publică se confruntă cu un număr mare de pensionări şi plecări din sistem

Parlamentarii și-au motivat decizia spunând că „administraţia publică se confruntă cu un număr mare de pensionări şi plecări din sistem, iar în ultimul an ocuparea posturilor a fost suspendată”, iar „volumul şi complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul administraţiei publice impun ocuparea cu celeritate a posturilor vacante”.

Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că proiectul de lege va fi trimis Președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

La data de 12 februarie 2021, starea de alertă a fost prelungită pe întreg teritoriul României cu încă 30 de zile.

Violeta Alexandru: Cine caută un loc de muncă, să se pregătească să participe la concursurile organizate în instituțiile publice cu deficit de personal

Fostul ministru al Muncii anunța, în 13 februarie, că în curând se vor face angajări în sistemul de stat, mai exact în cadrul instituțiilor publice care înregistrează un deficit de personal

„Cine caută un loc de muncă, să se pregătească să participe la concursurile organizate, în curând, în instituțiile/autoritățile publice cu deficit de personal. Și să aibă încredere. Vorbesc serios. De ce nu? Nu avem încredere că aceste concursuri sunt corecte? Vă rog să luptăm cu această prejudecată. Fără încredere și implicare, lucrurile nu se schimbă de la sine. La cererea insistentă a instituțiilor/autorităților publice care nu au putut face angajări tot anul trecut pentru că PSD a blocat angajările (fără nicio evaluare, doar ca să blocheze spunându-le oamenilor din sistemul public, care chiar aveau nevoie, că nu vrea PNL), ieri, în comisia de muncă, s-a votat pentru a se ridica această interdicție, permițându-se angajările pe o perioadă de 6 luni. DOAR cu încadrarea în limitele bugetare aprobate; nu se poate depăși cu niciun leu bugetul aprobat pentru salarii”, scria Violeta Alexandru, pe Facebook.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Autorităţile germane vor obliga firmele să le ofere angajaţilor teste COVID-19

Incisiv

Publicat

pe

De

Amendamentele la reglementările privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă vor fi prezentate marţi în cabinetul de la Berlin, unde miniştri ar urma să fie de acord asupra unui set uniform de măsuri cu privire la impunerea de restricţii, în încercarea de a combate cel de al treilea val al pandemiei de coronavirus.

Conform unui amendament elaborat de Ministrul Muncii, Hubertus Heil, angajaţilor care prezintă un risc ridicat de infecţie, precum cei care sunt găzduiţi în spaţii comune de cazare sau care lucrează în spaţii închise, ar urma să le fie oferite teste COVID-19 de două ori pe săptămână.

Testele vor fi plătite de angajatori. De asemenea, guvernul de la Berlin intenţionează să prelungească, până la data de 30 iunie, alte măsuri destinate prevenirii infecţiilor cu coronavirus, precum cea conform căreia angajatorii sunt obligaţi să ofere angajaţilor opţiunea de a lucra de acasă.

Conform datelor comunicate luni de Institutul Robert Koch (RKI), autoritatea naţională de supraveghere sanitară din Germania, numărul cazurilor de COVID-19 confirmate a depăşit pragul de trei milioane.

Potrivit Reuters, cancelarul Angela Merkel vrea să înăsprească marţi legislaţia anti-COVID 19 la nivel naţional, pentru a putea impune în întreaga ţară restricţii tip lockdown, mergând până la impunerea unor interdicţii de circulaţie pe perioada nopţii.

Această modificare a legislaţiei în vigoare ar pune capăt unui tabu în Germania, unde federalismul acordă prerogative importante landurilor în domeniul sanitar. Cu toate acestea, mai multe landuri au fost acuzate de adoptarea unor măsuri lejere în faţa pandemiei.

Citeste in continuare

Actualitate

OMS: ‘Ne aflăm în prezent într-un punct critic al pandemiei, îmbolnăvirile de COVID-19 cresc în mod ‘exponenţial’

Incisiv

Publicat

pe

De

”Ne aflăm în prezent într-un punct critic al pandemiei” covid-19, avertizează, într-o conferinţă de presă, însărcinata tehnică OMS cu lupta împotriva covid-19 Maria Van Kerkhove.

”Traiectoria acestei pandemii este în plină expansiune. Ea creşte în mod exponenţial”, avertizează ea.

”Aceasta nu este situaţia în care vrem să ne aflăm la 16 luni de la începutul pandemiei, în pofida faptului că dispunem de măsuri de control eficient”, subliniază Maria Van Kerkhove.

Citeste in continuare

Actualitate

Celeritate [13 aprilie 2021] – ANDOgrafia zilei, In Memoriam

Incisiv

Publicat

pe

De

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Citeste in continuare

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Exclusiv5 minute ago

Judecătoarea Adriana Stoicescu: Dezastrul nu are legatura cu covidul sau pandemia/Ci cu nesimtirea, cinismul, imbecilitatea unor personaje care, parca, nu au fost crescute de mame, ci de serpi

Judecătoarea Adriana Stoicescu: „Omul nou, victorios se indreapta spre noi culmi de civilizatie si progres. Determinat, plin de incredere, porneste...

Exclusiv1 zi ago

Cine din conducerea actualula a CJ Prahova si ce politicieni garanteaza mentinerea in functie a unui director care și-a trecut pe persoana fizica administrarea S.C. Brazi Industrial Parc S.A. Negoieşti Negoieşti, in afara legii – si se considera deasupra legii ignorand autoritatea institutiilor statului roman!?

Aflăm din ce în ce mai multe detalii (cu probe, documente si inregistrari audio/video)  despre ce   s-a întâmplat si se...

Exclusiv3 zile ago

Acțiunea „mafiei gunoaielor” de eliminare a unor agenti economici de pe piata autohtona a trecut la o adevarata „mascaradă”/Se situează la un nivel semnificativ mai ridicat decât cel la care ar trebui să fie si a intrat in „monitorizarea” mai multor servicii secrete

Una din monitorizari (in afara de SC Rosal) este cum Garda de Mediu a amendat Eco Burn, după incendiul care...

Aveti un Pont3 zile ago

Ceea ce se intampla in Bucuresti, respectiv evacuarea intempestiva a spitalului Foisor (multi pacienti operati sau care asteaptau operatia), scosi in strada, trimisi acasa sau transferati la alte spitale, subliniez, intempestiv, nu imi arata numai incompetenta autoritatilor

 Evacuarea Foisor este motivata de nevoia de cele 21 de paturi de la terapie intensiva. Dar mie imi mai sugereaza...

Actualitate4 zile ago

HUAWEI FreeBuds 4i a înregistrat vânzări peste așteptări în prima săptămână de precomandă

Căștile sunt în continuare disponibile împreună cu HUAWEI Band 4 București, 9 aprilie 2021 – În prima săptămână de la startul...

Exclusiv4 zile ago

Stoica Ion și-a trecut pe persoana fizica administrarea S.C. Brazi Industrial Parc S.A. Negoieşti Negoieşti – sursa de sifonat bani publici si de actiuni cu relevenata in Codul Penal/Cine il tine in brate din CJ Prahova? (I)

Pentru a nu fi acuzati de partipriuri cu o formatiune politica sau alta, Incisiv de Prahova va prezinta modelul de...

Exclusiv6 zile ago

„Mafia gunoaielor” va prezinta filmul „Greu de ucis 2” – in varianata romaneasca de proasta calitate/Aspecte penale de o gravitate maxima in actiunile intreprinse de conducerea Parcului Industrial Brazi

Incendiu la incineratorul de deșeuri periculoase din satul Negoiești, comuna Brazi! Incendiul a izbucnit la societatea Eco Burn, din Parcul...

Exclusiv7 zile ago

Întâi au stabilit cine ia concursul și după aceea au făcut concursul/Camus spunea bine că prostia are talentul de a fi insistentă

Întâi au stabilit cine ia concursul și după aceea au făcut concursul  Camus spunea bine că prostia are talentul de...

Exclusiv1 săptămână ago

Proffessore Nicu Marcu. Ce au în comun starul porno Ron Jeremy, Nicu Marcu de la ASF, Borat, Goofy și Plăcinta Americană? Nimic. Doar că apar în aceeași revistă ,,ciumă științifică” folosită de Nicu Marcu pentru a lua titlul de profesor universitar. La o ,,universitate” JUNK.

Chiar așa. Ce au în comun un star din filme pentru adulți, Nicu Marcu de la ASF, Borat sau Stifler...

Exclusiv1 săptămână ago

La urechile șefului IPJ Prahova au ajuns anumite rapoarte ale unor structuri din MAI care devoaleaza aspecte cu conotații penale ale unor subordonati

Șeful IPJ Prahova, comisarul şef de poliţie Marian IORGA, nu-și dezminte competența profesională și caracterul integru. Adică, în haţisul de...

Exclusiv1 săptămână ago

Priviti-l pe prefectul Bucurestiului care cu toate ca este avocat ignora faptul ca hotararile dansului trebuie sa fie doar in aplicarea legii

Priviti-l pe prefectul Bucurestiului care cu toate ca este avocat ignora faptul ca hotararile dansului trebuie sa fie doar in...

Exclusiv2 săptămâni ago

E groasa cu Arafat care da restrictii mult mai mari decat prevede legea si HG!/Se incalca art.53 din Constitutie!

Constat ca sarabanda Ordinelor sefului DSU privind carantinarea zonala a localitatilor continua cu restrictii mult mai mari decat ceea ce...

Exclusiv2 săptămâni ago

Oare asa procedeaza organele investite cu exercitarea autoritatii publice in cazul interventiilor sau misiunilor stabilite?/Legea nr.192/2019… „7”, la articolul 31

Poate e de interes, precizeaza in acest context complicat, expertul SRI, col (R) Ion Dedu: Extras din Legea nr.192/2019… „7....

Exclusiv2 săptămâni ago

V-au păcălit că ei știu să gestioneze economia?/Bine ati venit și la 4,919 lei pentru un Euro

Pentru prima dată, și la oficial, cursul BNR a fost comunicat la peste 4,9 lei, respectiv 4,9156 lei. Maximul Euro...

Exclusiv2 săptămâni ago

Vestele din blana naturala, vedetele sezonului: afla cum sa le asortezi in tinute chic

Vedetele sezonului, vestele din blana naturala, au un farmec atemporal. Aceste articole vestimentare se pot purta intr-o multime de combinatii,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!