În 1944 Papa Pius al XII-lea în memorabilul său mesaj transmis la radio de Crăciun, spunea așa: „În democrație, cetățenii au dreptul să își exprime opinia privind îndatoririle și sacrificiile care li se impun și de asemenea, să nu fie obligați «să se supună» înainte de a fi ascultaţi”.Cum a fost și este posibil să se întîmple așa ceva unui popor, e o întrebare bună. Căutînd, e imposibil să nu dai de cel puțin un răspuns. El este oferit de un studiu amplu, cu privire la evoluţia scorurilor de inteligenţă, în țara noastră, realizat pe 12.000 de români. Analiza spune că după anii 89-90, atunci când nivelul înregistrat de ţara noastră a fost cel mai mare, a urmat o perioadă de scădere accentuată ce ne-a dus la nivelul pe care-l aveam după Al Doilea Război Mondial.
Înapoierea sistemului de Educaţie şi migraţia masivă a creierelor de după anii 90 au dus la o scădere uriașă a performanţelor cognitive ale românilor până la nivelul postbelic. Bazat pe analiza Efectului Flynn, ce presupune o creştere constantă de la o generaţie la alta a scorurilor înregistrate la testele de inteligenţă, autorii studiului, profesorii Dragoş Iliescu şi George Gunnesch-Luca, susţin că declinul accentuat înregistrat la începutul anilor 90 coincide cu subfinanţarea sistematică a sistemului de Educaţie din România la care se adaugă migraţia creierelor din societatea noastră.
Studiul a plecat de la datele culese timp de 16 ani din testele aplicate pe 12.000 de români, născuţi pe parcursul a 80 de ani. Practic, oamenii testaţi au fost născuţi de-a lungul a 80 de ani.
Astfel, media creşterii nivelului de IQ în România este de 3,4 puncte pe deceniu, peste media internaţională care e de 3 puncte la fiecare deceniu. Perioada de 80 de ani este împărţită în şapte generaţii, începând cu anii 1928 – 1945, prima generaţie post-război, apoi generaţiile Boomer-ilor, care cuprind românii născuţi între anii 1946 şi 1954 şi generaţia „late boomers”, a celor născuţi între ’55-’67, apoi generaţia decreţeilor, între ’67-’77, urmată de perioada târziu comunistă între ’78-’89, generaţia revoluţiei 1990-1995 şi în final generaţia democrată, 1995 -contemporaneitate.
Analiza datelor arată că cea mai mare creştere înregistrată a fost între anii 67-77, datorată în special politicilor de alfabetizare desfăşurate de regimul comunist care a dus profesori la sate şi a avut o politică de finanţare a procesului de educaţie.
„Regimurile totalitare, prin natura lor, ating unele obiective mult mai repede întrucât reuşesc să concentreze resursele şi să forţeze politicile către un anumit scop – iar atingerea unui grad ridicat de alfabetizare era un astfel de ţel asumat. Prin urmare, un efect pozitiv a fost că pentru prima oară în istoria României procentul de alfabetizare a trecut de 90%.
Acest lucru s-a datorat mai multor factori, însă un rol important l-a avut creşterea finanţării sistemului de educaţie de către regimul comunist. Ca o consecinţă, deja în anul 1973 aproape 91% din copiii cu vârste de 6-16 ani erau înscrişi la una dintre cele 2.465 de şcoli ce existau în România. Luate împreună, aceştia sunt factorii care ar fi putut influenţa dezvoltarea performanţelor cognitive şi să producă aceste diferenţe inter-generaţionale”, arată autorii în studiul „Time and generational changes in cognitive performance in Romania”, publicat în revista academică „Intelligence”.
Lucrurile se schimbă însă radical după anii 90, atunci când se observă o scădere accentuată ce ne duce la un nivel similar cu cel avut la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Intențiile președintelui Johannis, recent exprimate, de modernizare a învățământului folosind bani europeni sunt lăudabile, fără îndoială. Problema e, însă, alta.
Cu un astfel de coeficient al inteligenței și cu ajutorul rețelelor „de socializare”, al mizerabilului Facebook, au putut jongla în societate și justiție oamenii lui Băsescu, întemeietorul „statului paralel”, dar și neomarxiștii-securiști aflați acum la guvernare.
Banii europeni (cei pe care se bazează Johannis!), sunt la mâna unui domn pe nume Ghinea. Membru al USR, ministrul Ghinea are împărțit o sumă impresionantă: 30,4 de miliarde de euro, bani europeni. Nu știu dacă președintele e la curent, dar prioritățile acestui domn sunt altele. Adică, ONG-urile.
Primele dezbateri publice pentru actualizarea PNRR, ale ministrului, demarate târziu, abia pe 8 februarie, au cuprins teme specifice ONG-urilor: „Cum susţinem Noua Generaţie?”, „Politici pentru copii şi tineri, educaţie formală şi non-formală, oportunităţi”. Respectiv „Cum stimulăm dezvoltarea la firul ierbii”.
Preferința vădită pentru ONG-uri a fost exprimată clar: „Este nevoie de implicarea reprezentanților ONG. Ai societății civile și mediului de afaceri în discuții reale și transparente. PNRR este, cu toate aceste proiecte ce vor fi incluse, șansa reală pentru modernizarea României”, a declarat ministrul Ghinea.
Dealtfel, intențiile lui Cristian Ghinea de la Proiecte Europene, Vlad Voiculescu de la Sănătate și Cătălin Drulă de la Transporturi, miniștrii ai USR-PLUS, au același numitor comun: ONG-urile care i-au făcut din „iluștri nimeni în drum”, vajnici politicieni și miniștri, și ale căror interese i-au propulsat în politica de vârf.
Cei trei „haștagi” au transferat în instituțiile pe care le conduc în prezent atât colegi din ONG-urile în care au activat cât și agendele particulare ale organizațiilor, agende care nu corespund întocmai cu fișa funcțiilor pe care le ocupă.
Așa că, dl Johannis, România și învățământul nu sunt o prioritate. Să mai aștepte, deci!
Mă uit, de o vreme, cu surprindere la grupurile de protestatari, câte zece-cinsprezece oameni, rebegiți de frig. Cu steaguri sau fără, sindicaliști, elevi, studenți, pensionari muritori de foame, sau oameni simpli, protestează împotriva unui guvern improvizat, dominat de neomarxiști fără Dumnezeu, care distrug România, guvernând-o cu măsuri primitive.
Asta după 4 (patru!) rânduri de alegeri… Patru scrutinuri, care confirmă, altfel spus, rezultatele studiului de care am vorbit mai sus.
Privesc la România, ca la o țară aproape pierdută și citesc versurile Letiției Ilea: „ei călătoresc în țări îndepărtate/pun pe facebook poze cu vacanțe fabuloase/și sporturi extreme/ei spun vorbe de circumstanță/ și nu-și amintesc de copilărie/ ele au mari pasiuni/fitness-ul shoppingul bârfa/și se tem să-și arate vârsta/nu știi niciodată ce să vorbești cu ei/nu știi niciodată ce să vorbești cu ele/simți că ai rămas în urmă cu o sută de ani/totuși faceți parte din aceeași specie/doar că tu ești un exemplar ciudat/bun de admirat la muzeu/și asta nu-ți conferă nici o superioritate/hai, revino-ți, schimbă ceva/acceptă realitatea, universul lor e la fel de bun/nu mai e timp pentru ezitări/de douăzeci de ani îți spui toate astea/ca un urs polar ce se teme/să părăsească banchiza ce se topește/.
Octavian Hoandra
