Connect with us

Anchete

Anchetă „terminată” înainte de a se deslusi De ce sînt ascunse 14 minute din filmul incendiului de la „Matei Balş”

Publicat

pe

  

Anchetă „terminată” înainte de a începe.

Procurorii au anunţat vineri într-un Comunicat că au încheiat ancheta incendiului de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, care a lăsat în urmă 14 morţi. Logic era ca, eventual într-o conferinţă de presă, opiniei publice să i se spună măcar care a fost cauza declanşării acestui incendiu devastator, aşa cum s-a făcut mereu în cazul altor incendii: scurtcircuit într-un salon, prezenţa unui reşou, o ţigară aprinsă, o mînă criminală etc.

Nimic însă din toate acestea, ci doar faptul că au fost audiate 33 de persoane: personal medical, poliţişti şi aparţinătorii victimelor! Un astfel de Comunicat, în loc să liniştească opinia publică, mai degrabă naşte mari semne de întrebare şi trezeşte numeroase suspiciuni care duc spre ideea din ce în ce mai clară a unei muşamalizări. De ce?, iată întrebarea care ar trebui să preocupe presa de investigaţii, numai că, se pare, nimeni nu este interesat să afle răspunsul la această întrebare.

DE CE AU DISPĂRUT 14 MINUTE DIN FILMUL INCENDIULUI?

Zilele trecute, „Cotidianul” a prezentat (https://www.cotidianul.ro/ancheta-analiza-fiecarui-cadru-al-filmului-tragediei-de-la-matei-bals/) o amplă analiză a filmului postat de site-ul „Radio Europa liberă” şi a scos la iveală cîteva lucruri despre care nu se discutase nimic în spaţiul public, mai ales faptul că avuseseră loc mai multe scurtcircuite într-un alt salon al pavilionului.

Am sperat ca, măcar după apariţia articolului nostru, anchetatorii să lămurească aceste aspecte, însă tăcerea lor a continuat, aşa că ne vedem nevoiţi şi noi să continuăm propria investigaţie.

Un lucru ciudat este chiar difuzarea filmului înregistrat de o cameră de supraveghere plasată pe o clădire învecinată. Dacă jurnaliştii de la „Radio Europa liberă” l-au obţinut de la proprietar, bravo lor! Dar atunci de ce nu l-au postat integral pe site-ul lor şi au simţit nevoia să-l editeze, tăind din el 14 minute – culmea! – chiar acelea în care ar fi avut loc una sau două explozii, despre care vorbesc cîţiva martori?

Nu cumva acel film a fost dat de „cineva” jurnaliştilor de la „Europa liberă”, gata prelucrat, crezîndu-se astfel că versiunea iniţială a anchetatorilor va fi mai uşor „înghiţită” de public? Adică, a fost vorba de un incendiu banal cu „cîţiva” morţi, eventual provocat de un reşou şi forţele de intervenţie au acţionat rapid pentru stingerea lui, deci „felicitări” şi să mergem cu toţii la ski, aşa cum ne-a îndemnat preşedintele Klaus Iohannis!

Pentru a înţelege mai bine lipsa celor 14 minute din filmul incendiului, trebuie să precizăm următoarele:

– de la prima flacără din „salonul morţii” (ora 05:02:51), pînă la finalul filmului (ora 05:24:14) avem un interval de 21:23 min.

– filmul postat de „Europa liberă” are doar 7:34 min. Lipsesc, aşadar, 13:54 min, adică intervalul orar de la ora 05:05:21 – 05:19:15!

– cîţiva martori vorbesc despre una sau două explozii care ar fi avut loc în jurul orei 05:14, deci exact în intervalul care lipseşte de pe film! Ar fi putut jurnaliştii să decupeze tocmai acele imagini cu exploziile, considerîndu-le neimportante? Noi zicem că nu, ci că li s-a livrat filmul fără acest episod! Oare, de către cine, căci anchetatorii au spus vineri că ei au ridicat „dispozitivele de stocare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere și s-au dispus percheziții informatice asupra acestora, cu autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 2”?

– ca specialist în televiziune, avînd o experienţă de mulţi ani în acest domeniu, ştiu cum s-a făcut editarea acestui film. Astfel, de la min. 05:05:21 se sare la min. 05:19:14 cu procedeul „transition” şi funcţia „dissolve”, astfel încît să nu se observe „trecerea”! Fiind vorba despre o cameră fixată pe un perete, operaţiunea ar fi fost insesizabilă, numai că acel contor care arată ora devoalează decupajul! Puteţi observa şi dumneavoastră acest lucru în imaginea de mai jos, unde vedeţi cum cadrul de la min. 05:19:14 se suprapune peste cadrul de la min. 05:05:21:

De ce să fi făcut jurnaliştii acest decupaj al filmului, cînd el este contraproductiv, făcînd un deserviciu actului jurnalistic? Să intri în posesia unui astfel de film şi tu să tai tocmai momentele esenţiale este absurd. Rămîne plauzibilă astfel teza că acest film a fost „livrat” deja editat de cineva celor de la „Europa liberă”!

DOUĂ SCURTCIRCUITE ÎNTR-UN SALON APROPIAT DE CEL INCENDIAT. NIMENI NU LE-A LUAT ÎN SEAMĂ

În articolul precedent v-am prezentat o primă analiză, cadru cu cadru, a filmului incendiului şi impactul a fost uriaş, fiind preluat şi analizat de televiziuni, culminînd cu interviul nostru cu Ion Cristoiu, cel care a sesizat într-un editorial al său următoarele: „Presa n-a contribuit cu nimic la aflarea adevărului. Nici un jurnalist n-a avut curiozitatea să vadă măcar filmul incendiului. A fost totuși o excepție. Ion Spânu de la Cotidianul”.

Într-un fel, cuvintele lui Ion Cristoiu ne măgulesc, dar ne trezesc şi o mare dezamăgire, căci nu este normal ca într-o ţară democratică presa să nu fie preocupată de aflarea adevărului într-un astfel de caz, de un dramatism extrem.

Revenim acum la analiza filmului incendiului, prezentînd mai explicit momentele în care apar TREI scurtcircuite electrice într-un alt salon decît cel despre care s-a tot vorbit. Veţi vedea mult mai clar în stop-cadrele de mai jos ceea ce n-a observat nimeni pînă acum şi, se pare, nici pe anchetatori nu i-a preocupat.

Practic, cu un program special de editare, am decupat secunda de la min. 05:05:10 în secvenţe de 0,1 s şi am făcut aceste capturi care prezintă iniţierea, dezvoltarea şi stingerea celui de-al treilea scurtcircuit din alt salon decît „salonul morţii”, însemnat cu „X” în fotografii. Veţi observa cum flacăra de la scurtcircuit apare, apoi creşte foarte mult şi apoi se stinge:

Şi au mai fost încă două astfel de scurtcircuite electrice înregistrate de acest film, dar nu ştim dacă astfel de fenomene au avut loc şi în partea de film, de 13:54 min., care lipseşte în mod ciudat.

Aşadar, în cele 7:34 min, cît are filmul, noi am depistat trei scurtcircuite electrice în alt salon decît cel unde a avut loc incendiul, astfel:

primul scurtcircuit la ora 05:02:54

– al doilea scurtcircuit la ora 05:04:43

– al treilea scurtcircuit la ora 05:05:10.

Nimeni din partea autorităţilor care au anchetat acest incendiu (pompieri, poliţişti şi procurori) nu a scos un cuvînt despre aceste scurtcircuite declanşate simultan cu incendiul din „salonul morţii”!

Investigaţia noastră jurnalistică nu face altceva decît să demonstreze că în Pavilionul 5 de la „Matei Balş” nu a fost vorba doar despre un incendiu provocat de vreun reşou electric adus de un pacient sau de explozia vreunui tub de oxigen, ci de un scurtcircuit de proporţii, înregistrat simultan în mai multe saloane, ceea ce duce spre ideea unei defecţiuni majore a instalaţiei electrice sau de supraîncărcarea cablurilor cu o sarcină peste cea admisă.

Nu este însă treaba noastră să desluşim ce s-a întîmplat la „Matei Balş”, dar este inacceptabil ca procurorii să anunţe încheierea anchetei, fără să scoată o vorbă despre cele scoase la iveală de investigaţia noastră, căci sînt lucruri evidente care nu pot fi ignorate.

Anchete

Emilia Șercan pune sub lupă influența șefului SPP: „Puterea vine din informațiile acumulate în timp”

Publicat

pe

De

Analistă a mecanismelor de putere din zona serviciilor

Jurnalista Emilia Șercan susține că influența directorului Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, nu ar trebui minimalizată. Într-o analiză publicată de aceasta, Șercan afirmă că șeful SPP coordonează o structură cu acces direct la unii dintre cei mai importanți demnitari ai statului.

Potrivit jurnalistei, angajații SPP au, prin lege, misiunea de a asigura protecția demnitarilor. În anumite condiții, atribuțiile pot viza și membrii familiilor acestora, precum și paza sediilor de lucru sau a reședințelor.

Limita legală: protecție și culegere de informații

Emilia Șercan amintește că legislația permite personalului SPP să desfășoare, în mod deschis sau acoperit, activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor, însă exclusiv în scopul protejării demnitarilor.

Jurnalista atrage atenția că prezența permanentă a angajaților serviciului în apropierea persoanelor protejate poate conduce, inevitabil, la acumularea unor informații despre viața privată a acestora. Ea enumeră, cu titlu exemplificativ, probleme de sănătate, conflicte familiale, relații personale, presupuse acte de corupție, trafic de influență sau legături controversate.

Șercan subliniază însă că nu afirmă existența unor dosare compromițătoare deținute de SPP sau de Lucian Pahonțu. În opinia sa, puterea directorului ar putea proveni din volumul de informații la care acesta a avut acces de-a lungul anilor, inclusiv despre politicienii protejați de instituție.

Comparația cu J. Edgar Hoover

Pentru a explica mecanismul prin care un șef de serviciu poate acumula influență, jurnalista face o paralelă cu filmul „J. Edgar”, inspirat din viața lui J. Edgar Hoover, directorul FBI timp de aproape cinci decenii.

Șercan amintește scena de început a producției cinematografice, în care, după moartea lui Hoover, angajații FBI ar fi încercat să distrugă dosare personale despre politicieni și urmele unor operațiuni ilegale de culegere de informații. Ea precizează că asemenea practici sunt documentate în cazul lui Hoover, însă nu susține că un mecanism similar ar exista în cadrul SPP.

Surse invocate: Pahonțu, prezentat drept intermediar politic

În analiza sa, Emilia Șercan afirmă că mai multe surse l-ar descrie pe Lucian Pahonțu drept un „broker politic” sau un „fixer”, adică o persoană implicată informal în gestionarea unor crize și negocieri politice.

Jurnalista susține că aceste informații s-ar suprapune peste elemente deja apărute în spațiul public. Printre afirmațiile atribuite surselor sale se numără ideea că Pahonțu ar fi contribuit la apropierea dintre Klaus Iohannis și PSD, relație devenită evidentă, în opinia autoarei, în cel de-al doilea mandat al fostului președinte.

Tot surse citate de Șercan susțin că directorul SPP ar fi intermediat discuțiile dintre Klaus Iohannis și Sorin Grindeanu, în contextul crizei generate de adoptarea Ordonanței 13, în 2017. Ulterior, Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanța 14, prin care actul normativ controversat a fost abrogat.

Ipoteze privind relația dintre Nicușor Dan și PSD

Emilia Șercan menționează și informații potrivit cărora Lucian Pahonțu ar fi avut un rol în apropierea președintelui Nicușor Dan de PSD. Jurnalista interpretează unele dintre deciziile și concesiile politice ale șefului statului drept elemente care ar fi alimentat această percepție în rândul susținătorilor săi.

Aceste afirmații sunt prezentate de autoare ca informații provenite din surse, nu ca fapte confirmate oficial.

Episodul mașinii SPP trimise după Adrian Veștea

În sprijinul argumentației sale, Șercan amintește și declarațiile publice ale lui Adrian Veștea. Potrivit acestora, atunci când a fost desemnat premier, Veștea ar fi fost preluat de la Brașov cu o mașină a SPP.

Jurnalista pune sub semnul întrebării necesitatea acestei proceduri și sugerează că deplasarea ar fi putut avea și rolul de a asigura discreția discuțiilor. Ea notează că, potrivit declarațiilor lui Veștea, nici măcar soția acestuia nu ar fi știut despre desemnare decât cu aproximativ zece minute înainte.

Mandatele lungi, o vulnerabilitate pentru instituțiile de forță

În final, Emilia Șercan leagă cazul Lucian Pahonțu de necesitatea limitării mandatelor în instituțiile publice, în special în structurile de forță.

Jurnalista consideră că menținerea îndelungată a unei persoane la conducerea unei asemenea instituții poate favoriza acumularea unei influențe informale semnificative. În viziunea sa, un director de serviciu poate ajunge să fie perceput drept un actor capabil să influențeze negocieri, guverne sau crize politice.

Șercan susține că refuzul președintelui Nicușor Dan de a lua în calcul demiterea lui Lucian Pahonțu ar putea fi explicat prin contextul politic tensionat și prin teama de a pierde un canal de comunicare considerat important în relația cu PSD. Afirmațiile reprezintă interpretarea jurnalistei și nu au fost confirmate oficial de instituțiile sau persoanele menționate. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

O avocată contestă planul de desființare a Judecătoriilor Urziceni și Strehaia

Publicat

pe

De

Avocata Gheorghița Stoian, din Baroul Mehedinți, încearcă să oprească reorganizarea care vizează Judecătoriile Urziceni și Strehaia. CSM i-a respins însă plângerea prealabilă, susținând că hotărârea prin care a propus desființarea celor două instanțe nu reprezintă un act administrativ propriu-zis, ci doar o etapă pregătitoare.

CSM a propus desființarea celor două judecătorii

Judecătoriile Urziceni, din județul Ialomița, și Strehaia, din județul Mehedinți, se află în centrul unui proiect de reorganizare a sistemului judiciar.

Potrivit informațiilor publicate de Lumea Justiției, în luna mai 2026, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Ministerului Justiției propunerea de desființare a celor două instanțe. În cazul Judecătoriei Urziceni au fost avansate trei scenarii privind reorganizarea circumscripției, în timp ce pentru Judecătoria Strehaia a fost analizată o singură variantă.

Demersul CSM presupune, între altele, rearondarea temporară a localităților aflate în circumscripțiile celor două judecătorii.

Plângerea avocatei, respinsă de Plenul CSM

Avocata Gheorghița Stoian a formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii CSM nr. 82 din 19 mai 2026, prin care au fost transmise Ministerului Justiției propunerile privind reorganizarea și desființarea instanțelor.

Plenul CSM a respins însă plângerea prin Hotărârea nr. 107 din 9 iulie 2026, document publicat la 21 august 2026.

Potrivit motivării prezentate de Lumea Justiției, Consiliul a considerat plângerea inadmisibilă, întrucât actul contestat nu ar avea natura juridică a unui act administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

CSM: hotărârea nu produce efecte juridice directe

În argumentația sa, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a făcut trimitere la definiția actului administrativ prevăzută de Legea nr. 554/2004. Pentru a putea fi contestat în contencios administrativ, un act emis de o autoritate publică trebuie să producă efecte juridice proprii, respectiv să nască, să modifice sau să stingă raporturi juridice.

CSM susține că Hotărârea nr. 82/2026 nu îndeplinește aceste condiții. Documentul nu desființează în mod efectiv Judecătoriile Urziceni și Strehaia și nici nu modifică imediat circumscripțiile teritoriale ale acestora.

„Hotărârea criticată a avut ca obiect transmiterea unei sesizări către Ministerul Justiției”, a arătat Plenul CSM, potrivit motivării citate de Lumea Justiției.

Propunerea CSM, considerată o etapă procedurală

Consiliul a apreciat că hotărârea reprezintă o operațiune administrativă și o etapă procedurală prealabilă adoptării actelor care ar putea produce efecte juridice.

În cazul rearondării localităților, măsura ar urma să fie dispusă printr-o hotărâre a Guvernului. În ceea ce privește desființarea celor două judecătorii, aceasta ar necesita adoptarea unei legi.

Prin urmare, CSM consideră că efectele juridice invocate de avocată nu decurg direct din Hotărârea nr. 82/2026, ci numai din eventualele acte normative ulterioare.

„Hotărârea are caracter preparator”

Plenul CSM a subliniat că simplul fapt că documentul a fost emis de o autoritate publică, în exercitarea prerogativelor de putere publică, nu este suficient pentru ca acesta să fie calificat drept act administrativ.

În opinia Consiliului, hotărârea se limitează la formularea unor propuneri privind reorganizarea teritorială și desființarea instanțelor, fără să dispună efectiv aceste măsuri.

În lipsa unei hotărâri de Guvern sau a unei legi adoptate ulterior, documentul nu ar produce consecințe juridice autonome, având doar un caracter preparator în cadrul procedurii decizionale.

Desființarea instanțelor, dependentă de acte ulterioare

Prin respingerea plângerii, CSM nu a tranșat definitiv problema desființării Judecătoriilor Urziceni și Strehaia, ci a stabilit că hotărârea prin care a inițiat procedura nu poate fi atacată separat în baza Legii contenciosului administrativ.

Eventualele efecte asupra celor două instanțe vor apărea numai după adoptarea actelor normative subsecvente: o hotărâre a Guvernului pentru rearondarea localităților și o lege pentru desființarea judecătoriilor. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Cătălin Predoiu și Mike Rogers au discutat despre securitatea Mării Negre și cooperarea România–SUA

Publicat

pe

De

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, aflat în România în fruntea unei delegații a Congresului SUA.

Discuțiile au vizat consolidarea Parteneriatului Strategic România–SUA, evoluțiile de securitate din regiune, importanța strategică a Mării Negre și perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne.

România, aliat de încredere pe Flancul Estic

Cătălin Predoiu a evidențiat importanța angajamentului constant al Statelor Unite pentru securitatea Flancului Estic al NATO și a regiunii Mării Negre. Ministrul a subliniat, totodată, rolul esențial al relației transatlantice în actualul context de securitate și angajamentul României de a acționa în continuare ca aliat de încredere și furnizor de securitate.

Potrivit oficialului român, Bucureștiul și Washingtonul împărtășesc același obiectiv fundamental în regiune: asigurarea securității și stabilității pe termen lung. În acest context, România își asumă un rol important în protejarea Flancului Estic al NATO și în consolidarea securității în regiunea extinsă a Mării Negre.

Un alt subiect abordat a fost legătura dintre securitate, stabilitate și prosperitate. Cătălin Predoiu a arătat că un mediu sigur și predictibil creează condițiile necesare pentru investiții și dezvoltare economică, în timp ce investițiile strategice contribuie la creșterea rezilienței și securității.

Cooperare împotriva criminalității transfrontaliere

În cadrul întâlnirii a fost discutată și dimensiunea de securitate internă a provocărilor regionale. Amenințările hibride, criminalitatea organizată transfrontalieră, riscurile cibernetice și vulnerabilitățile infrastructurilor critice impun o cooperare tot mai strânsă între România și Statele Unite.

Un punct important al dialogului l-a reprezentat colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Interne și agențiile americane de aplicare a legii și de securitate internă. Domeniile vizate includ:

  • combaterea criminalității organizate;
  • traficul de droguri și de persoane;
  • securitatea frontierelor;
  • migrația ilegală;
  • criminalitatea informatică;
  • combaterea terorismului.

Ministrul român a apreciat cooperarea operațională cu FBI și dezvoltarea relației cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, inclusiv prin colaborarea cu Homeland Security Investigations și U.S. Customs and Border Protection.

Părțile și-au exprimat interesul pentru intensificarea schimbului de informații, dezvoltarea unor capabilități comune, schimbul de bune practici și identificarea unor noi oportunități de colaborare operațională.

Predoiu: „Relația cu Statele Unite reprezintă un rol-cheie”

Cătălin Predoiu a declarat că relația cu Statele Unite rămâne esențială pentru securitatea României, în condițiile în care noile structuri europene de apărare se află încă în proces de dezvoltare.

„Pentru România, relația cu Statele Unite reprezintă un rol-cheie din punct de vedere securitar. Programul SAFE este în stadiu incipient, pilonul european de apărare este în construcție, va dura ani de zile până când va fi funcțional deplin. De aceea, ținând cont de contextul securitar regional și de perspectivele acestuia, relațiile cu SUA și NATO sunt esențiale pentru securitatea țării noastre”, a afirmat ministrul.

Predoiu a susținut și necesitatea consolidării relațiilor economice cu Statele Unite și atragerii unor investiții americane de amploare în România.

„O relație cu SUA dezvoltată substanțial economic înseamnă mai multă siguranță și prosperitate pentru cetățeanul român și pentru România, mai multă securitate și pentru Europa”, a mai declarat Cătălin Predoiu.

Delegație americană aflată în România până la 31 august

Delegația Congresului SUA se află în România în perioada 28–31 august 2026 și este condusă de congresmanul Mike Rogers. Din delegație face parte și congresmanul Eric Sorensen, membru al Comisiei pentru Forțe Armate a Camerei Reprezentanților.

La întrevedere a participat și ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg. Programul vizitei include întâlniri la nivel înalt cu reprezentanți ai autorităților române și activități dedicate consolidării cooperării în domeniul securității și apărării. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare

23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor...

Exclusiv18 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv18 ore ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv19 ore ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv19 ore ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusiv2 zile ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusiv2 zile ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv3 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv3 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv4 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv4 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv5 zile ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv