Actualitate
Lecturi de weekend: Furiile inimii
Cei care nu știu nimic despre John Boyne, trebuie să afle că este un scriitor irlandez contemporan, născut la Dublin în 1971. A obținut doctoratul la Universitatea East din Anglia. A scris până în prezent peste zece romane pentru adulți și cinci pentru copii, iar cartea sa „Băiatul cu pijamale în dungi” s-a vândut în întreaga lume în peste 2,5 milioane de exemplare și a fost ecranizată în 2008 de compania Miramax.
Romanul pe care îl semnalăm astăzi a apărut în 2017 și este cel mai ambițios roman scris de John Boyle.
Scriu editorii: „Cyril Avery nu este un adevărat Avery, sau cel puțin asta obișnuiesc să-i spună părinții săi adoptivi. Și nici nu va fi vreodată. Născut în afara căsătoriei de o tânără repudiată de comunitatea de țărani
irlandezi din care făcea parte și adoptat de un cuplu excentric din Dublin, prin mijlocirea unei călugărițe, Cyril duce o existență în derivă, a cărui singură relație semnificativă este prietenia sinceră cu mult mai mondenul și iresponsabilul Julian. Trăind la voia întâmplării și a coincidențelor, își va petrece întreaga viață încercând să se cunoască pe sine și să-și înțeleagă originile, pentru a avea o identitate asumată, o casă, o țară și poate ceva mai mult. Furiile inimii este un roman ce te face să râzi și să plângi în același timp, amintindu-ne de capacitatea de revigorare a spiritului uman.”
70 de ani din viața Irlandei, din 1940 în 2015, văzuți prin ochii și destinul unui om obișnuit. Cyril, născut în urma unei relații interzise într-o țară dominată de idei retrograde, expulzată din comunitate cu acordul părinților și aciuită la Dublin unde o ajută un tânăr homosexual, este înfiat de un cuplu bogat. Dar cuplul nu se comportă ca adevărați părinți. Cyril va trebui să se descurce cu faptul că este un homosexual într-o societate plină de prejudecăți. „Nu știam nimic despre homosexualitate, cu excepția faptului că a ține seama de astfel de îndemnuri era un act criminal în Irlanda, care putea duce la o condamnare la închisoare, cu excepția cazului în care, desigur, erai preot, caz în care era un avantaj al slujbei.” Pleacă în lume, întâi la Amsterdam, apoi la New York, revine mai târziu în Irlanda, mereu în căutarea a ceva și a lui însuși.
În cele din urmă, un roman despre acceptare și toleranță.
John Boyne – Furiile inimii. Editura RAO. 665 pag.
Actualitate
Europa ripostează în cursa spațială: Gigantii europeni se unesc pentru a contracara dominația SpaceX și a proteja suveranitatea
Actualitate
Sardinia: Acolo unde piloții de vânătoare învață să gândească, nu doar să zboare
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 5 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 23 de oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Ancheteacum 5 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum o ziFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi




