Actualitate
Ingineri care construiesc România: „Societatea evoluează și noi odată cu ea. Țara noastră are nevoie de exemple în orice domeniu”
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
Munca unui inginer evoluează odată cu societatea. Cheia acestui raport constă în aprofundarea înțelegerii lumii în care trăim și adaptarea continuă la condiții noi. În prezent, această profesie are nevoie de o nouă abordare profesională, dublată de o manieră afectivă, îndreptată spre dăruire și respect pentru beneficiarul suprem, cetățeanul.
”Societatea evoluează și noi odată cu ea. Țara noastră are nevoie de exemple în orice domeniu. Noi am fost pregătiți mai mult să fim angajați, învățământul fiind structurat pentru era industrială. Acum trăim în era informațională/digitală și lucrurile se mișcă foarte repede”, subliniază Georgiana-Larisa Roșca. În opinia sa, ”a ști să cauți informația și unde să o cauți, a ști să citești/interpretezi un normativ/standard și, bineînțeles, a ști să citești/interpretezi un proiect de specialitate”, sunt principalele abilități pe care un proaspăt absolvent le deține când face primii pași în afara facultății.
Când am scris ”Povestea unei familii de ingineri este o inspirație pentru o Românie întreagă” am stârnit multă curiozitate? Aș dori să aprofundăm tainele acestei meserii și legătura strânsă cu domeniul infrastructurii.
Legătura cu acest domeniu a început în anul 2008, după terminarea liceului, când ne-am înscris la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Eu, la Construcții Civile și soțul meu, la Inginerie și Management în Construcții. Pe atunci, nu ne cunoșteam, deși, cumva, aveam cunoștințe comune.
Facultatea de Construcții am ales-o la îndrumarea profesorului meu de meditații la matematică, Moga Dan, care rămâne o persoană de referință în evoluția mea, alături de părinții mei și doamna învățătoare Caraneaga Maria.
Am oscilat între Academia de Studii Economice din București și Facultatea de Drept. Țin să precizez că, la momentul înscrierii, deși nu știam foarte bine ce face un inginer constructor, mi-am depus dosarul doar la Facultatea de Construcții în vederea intrării la Buget. Fiind concurs de dosare în acel an, acum realizez că puteam foarte bine să rămân pe dinafară, deoarece mediile erau destul de mari și concurența pe măsură. Dacă îmi amintesc bine, eram aproximativ 3 pe un loc și, în total, am intrat în jur de 900 de studenți la Facultatea de Construcții – Buget și plată, împreună.
Fiind la Construcții Civile, de la sfârșitul anului II am avut posibilitatea să îmi aleg specializarea. Secția de Căi Ferate, Drumuri și Poduri mi s-a părut foarte interesantă, deși nu avea o reputație foarte bună pe atunci. Cumva, cei cu medii mai mari alegeau mereu secția de Construcţii Civile Industriale şi Agricole însă, în generația mea, a fost concurență mare la CFDP și cu o pondere mare de fete. În toți cei patru ani am avut bursă, fiindcă am învățat cu drag și plăcere. Cel mai mult învățam în sesiune, prin scris… parcă toată informația intra prin mână și se ducea la creier unde se întipărea inclusiv fotografia paginii. Așa, în timpul examenului, ”răsfoiam” prin imaginile bine imprimate în memorie și, astfel, răspundeam la subiectele date.
Nu este ușor să fii mamă și să ai un job full-time. După ce termini schimbul de inginer, trebuie sa treci la schimbul II și III, unde copilul te ia ”de bună”.
La sfârșitul anului III l-am cunoscut pe soțul meu și, din noiembrie 2011, suntem împreună. În anul 2012 ne-am luat amândoi licența și ne-am înscris la Masteratul de Ingineria Infrastructurii Transporturilor. În anul 2013, am revenit în Alba Iulia unde eu am fost angajată la S.C. Florea Grup S.R.L., ca inginer ofertare-decontare, și el la Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. în cadrul proiectului de „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului IV Pan European, pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160km/h, Secțiunea 3 Coșlariu-Simeria, lot 2, tronsonul Vințu de Jos-Coșlariu.”, ca inginer planificare.
Ce e cel mai greu când lucrezi la un proiect de infrastructură?
Sincer, pentru mine nu a fost greu, pentru că, pur și simplu, îmi iubesc meseria. Totuși, dacă e să numesc ceva, ar fi faptul că tot timpul lucrezi contracronometru. Cel puțin la Biroul tehnic am lucrat în acest ritm încă dinaintea obținerii Autorizației de Construire. De asemenea, pe astfel de proiecte, corespondența cu Beneficiarul este foarte importantă. Aceasta se realizează folosind termenii contractuali.
Este foarte interesant fenomenul … cu toate că ești vorbitor de limbă română, în momentul în care trebuie să concepi un răspuns oficial la un e-mail sau o adresă, formularea lui durează foarte mult timp. În aceeași categorie aș introduce și vorbitul la telefon. Cu toții avem telefoane și le folosim, dar lucrurile se complică în momentul când trebuie să ai o discuție oficială și să rezolvi o problemă.
În cadrul Biroului tehnic am avut o muncă foarte variată, de la proiectare și avizare, la coordonarea și corelarea proiectelor de specialitate, monitorizarea și elaborarea corespondeței de interes pentru Biroul tehnic, asistență tehnică pentru Birourile de planificare, calitate și achiziții, întocmire Ordine de Modificare, ședințe cu Beneficiarul (ex: avizare în CTE CNAIR), Inginerul FIDIC (ex: ședințe de progres), subcontractorii și în cadrul societății.
Practic, în astfel de proiecte, un inginer din cadrul Biroului tehnic nu face doar parte de proiectare, dar dacă ar fi să mă refer doar la partea de inginerie, o să îmi rămână mereu în minte câteva subiecte precum calculul bazinelor de retenție a apelor, realizarea proiectului de scurgere a apelor și întocmirea proiectului de semnalizare rutieră. Proiectul de semnalizare rutieră a avut șase revizii, bazate pe obsevații ale Beneficiarului prin Direcția de Siguranța circulației și IGPR.
Care e diferența dintre facultate și șantier?
Foarte mare, sincer. Din facultate ai un fel de ”guideline”, ca și când ai primi o hartă, și după facultate, ești trimis cu harta în mână să te descurci. Politehnica nu e ușoară dar, pe șantier, e ”the real life”, deciziile se iau rapid, vin de pe șantier tot felul de solicitări de lămuriri referitoare la proiect. Ca inginer la Biroul tehnic, trebuie să reușești să îi lămurești, deși proiectul nu l-ai întocmit personal.
Munca în cadrul Biroului tehnic mi se pare foarte complex, fiindcă face o legătură între toate birourile, șantier și proiectanții de specialitate. Pe Sebeș-Turda, am avut proiectanți de specialitate din Italia și din diverse zone ale țării care a trebuit să fie ajutați să se coordoneze și să se coreleze. Mai exact, proiectantul de structuri era în Italia și proiectantul de lucrări de drumuri la București. Unul proiecta linia roșie și celălalt amplasa structura, astfel încât să se încadreze. Dacă se revizuia ceva, trebuia ca toți să fie în posesia ultimei variante. Poate părea foarte simplu, dar nu este atunci când ai un proiect de așa mare amploare și în care, pe o porțiune de 50 de metri sau mai puțin, ai utilități relocate, lucrări de scurgere a apelor, ITS, panouri fonoabsorbante, iluminat pe lângă lucrările specifice de drum.
Munca unui inginer e destul de complexă, poate ar trebui ca și în facultate să se meargă mai mult pe practică, pe exemple concrete, pe ce se așteaptă de la tine ca inginer. Nu știu, sincer, câți folosesc integralele triple zi de zi, deși nu neg că și ele au rolul lor în dezvoltarea ”creierului de inginer”.
În anul trei, la Tehnologie, ni s-a desenat pe tablă, cu creta, stația de mixturi asfaltice și de betoane. Până nu am fost în practică, eu nu mi-am dat seama de proporția fiecărui element aparținător. De asemenea, nu aveam nicio idee despre cum se desfășoară lucrurile într-o firmă de construcții – mai tehnic spus, ”circuitul apei în natură”. La primul job, la Diferit în Cluj Napoca, m-am angajat fix după ce am terminat facultatea. M-au pus prima dată să fac o copie la un proiect și nu am știut de unde să “apuc” copiatorul.
Ce îți dorești să faci mai departe?
Îmi doresc să lucrez pe proiecte de infrastructură majoră, consider că mai am de învățat, și după aceea, să trec, poate, de partea Beneficiarului, toate acestea într-un echilibru cât se poate de stabil cu familia.
De asemenea, aș vrea să reușim să ne ducem la final stagiul de doctorat și să ne luăm certificările de Responsabil Tehnic cu Execuția și Diriginte de șantier. Pe scurt, aș vrea să ne ridicăm propria ștachetă căt mai sus și să încercăm mereu să o ajungem. Ne plac provocările.
Cum e să lucrezi pentru o societate a statului?
Din exterior, pare mai simplu decât la Antreprenor, începând cu programul. Am întâlnit și mulți angajați ai statului nepregătiți și aroganți, fără să își asume nimic. Din acest considerent, aș vrea să mai capăt experiență înainte să merg spre o carieră în sectorul public.
Consider că multe întârzieri și blocaje au ca principal motiv neasumarea răspunderii, neasumarea unei decizii. Spre exemplu, de multe ori, în cadrul cererilor de clarificări la licitații am primit răspunsul: ”se va respecta caietul de sarcini”, foarte general și ambiguu de cele mai multe ori, având în vedere necorelările din caietul de sarcini. Dar, dacă cineva și-ar asuma răspunderea și ar spune mai exact ce anume din caietul de sarcini, atunci ar da un exemplu concret și, astfel, toți ofertanții s-ar adapta.
Când lucrezi la o firmă internațională îți asumi munca pe care o faci, competiția, procedurile societății, un program prelungit, la nevoie, un contract pe perioadă determinată, relocarea. Acestea sunt motivele pentru care, ca societate a statului, aș opta pentru o pondere mai mare a persoanelor cu experiență similară în domeniul privat.
Sursă: CNAIR
Actualitate
Scut cibernetic deasupra Americii: CACI International primește 500 de milioane de dolari pentru neutralizarea amenințărilor cu drone
Într-un efort masiv de consolidare a securității naționale, CACI International a securizat un contract de 500 de milioane de dolari, pe o durată de trei ani, pentru a furniza sistemul avansat anti-dronă SkyValor. Parteneriatul, încheiat cu Forța de Intervenție Interinstituțională (JIATF) 401, vizează livrarea unor soluții non-kinetice și a altor sisteme tactice fără pilot, menite să protejeze punctele strategice ale Statelor Unite.
O investiție strategică pentru securitatea internă: Programul Domestic Shield prinde contur
Acordul prevede producția la scară largă a sistemelor de combatere a vehiculelor aeriene fără pilot (cUAS). Conform detaliilor oficiale, primele unități SkyValor vor fi desfășurate în „locații de misiune critică”, fiind piese centrale în cadrul programului Domestic Shield al Pentagonului. Acest proiect ambițios are ca obiectiv principal protejarea instalațiilor militare și a infrastructurii critice de pe teritoriul american împotriva unor drone tot mai sofisticate și mai greu de detectat.
Liderii CACI subliniază că forțele armate au nevoie de un avantaj decisiv în fața unor amenințări care evoluează rapid, devenind tot mai accesibile și mai rapide. SkyValor este proiectat să ofere acest avantaj prin detecție la distanță mare și neutralizare de precizie, oferind apărătorilor timpul necesar pentru a interveni înainte ca riscurile să se materializeze la granițe sau în zonele vitale.
Inteligența artificială în prima linie: Tehnologia non-kinetică SkyValor schimbă regulile jocului
Sistemul SkyValor se distinge prin utilizarea senzorilor de radiofrecvență și a războiului electronic asistat de inteligența artificială pentru a identifica și neutraliza dronele inamice fără a recurge la forță fizică (non-kinetic). Tehnologia oferă avertizări timpurii și este capabilă să se adapteze pe măsură ce tacticile adversarilor se schimbă.
Evaluările recente, realizate în poligoanele din Yuma, Arizona, în colaborare cu agențiile de protecție a frontierelor, au validat eficiența sistemului. Testele au demonstrat că instrumentele de neutralizare electronică pot scoate din uz dronele de mici dimensiuni în siguranță, cu un impact minim asupra echipamentelor civile din jur, făcându-le ideale pentru apărarea stratificată a zonelor populate sau a bazelor militare.
De la poligoane la misiuni mobile: Versatilitatea echipamentelor integrate pe vehicule grele
Pe lângă contractul principal de producție, CACI a început deja integrarea unor unități SkyValor pe camioane de mare tonaj, transformându-le în soluții mobile capabile să intervină rapid oriunde apare o amenințare. Această mobilitate este esențială pentru succesul operațiunilor de securitate internă, oferind flexibilitate în fața unor atacuri imprevizibile.
Efortul Pentagonului de a eficientiza apărarea anti-dronă nu se oprește aici. Acordul cu CACI face parte dintr-o strategie mai largă care include și alte contracte majore, precum cel acordat recent companiei AeroVironment, tot în valoare de 500 de milioane de dolari. Această mobilizare de resurse subliniază prioritatea absolută pe care Statele Unite o acordă în prezent securizării spațiului aerian la joasă altitudine împotriva tehnologiilor fără pilot.
Actualitate
Paradoxul puterii aeriene în Operațiunea Epic Fury: De ce dominația cerului nu a putut deschide Strâmtoarea Ormuz
Deși secretarul apărării, Pete Hegseth, a proclamat o „victorie istorică și zdrobitoare” asupra Iranului în fața Senatului, realitatea din teren conturează o imagine mult mai nuanțată și îngrijorătoare. În timp ce oficialii de la Pentagon numără nave scufundate și baze industriale distruse, senatorii americani ridică o întrebare inconfortabilă: dacă armata iraniană este îngenuncheată, de ce bazele comerciale și navele SUA sunt încă sub focul dronelor și rachetelor? Această discrepanță între distrugerea inamicului și incapacitatea de a opri perturbările logistice reprezintă eșecul conceptual al teoriilor moderne de război aerian.
Eșecul controlului la joasă altitudine sau „seam-ul” ignorat de aviația tradițională
Forțele aeriene ale Statelor Unite au câștigat bătălia pentru „cerul albastru”, atingând o superioritate totală la altitudini mari, însă acest succes nu s-a tradus în controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Problema rezidă în conceptul de „litoral aerian” — zona de joasă altitudine unde dronele ieftine și rachetele dispersate ale Iranului au reușit să blocheze o cale navigabilă vitală, în ciuda prezenței avioanelor de generația a cincea. Armata americană s-a pregătit pentru un conflict de distrugere a sistemelor integrate, dar s-a trezit neputincioasă în fața a mii de sisteme autonome care nu depind de o infrastructură centralizată pentru a lovi.
Dezbateri doctrinare între viziunea clasică și noua realitate a sistemelor ieftine și autonome
Generalul în rezervă David Deptula respinge ideea că „litoralul aerian” necesită o regândire a strategiei, susținând că este doar o diviziune inventată a domeniului aerian. Totuși, realitatea Operațiunii Epic Fury demonstrează contrariul: controlul aerian tradițional este temporar și local, bazat pe viteză în detrimentul persistenței. Inamicul a exploatat exact această lacună, mutând lupta în jos, spre suprafață, acolo unde sistemele de supraveghere și interceptare ale SUA nu au fost proiectate să mențină o prezență constantă și densă.
Lecții dure pentru viitorul forțelor armate și necesitatea adaptării la războiul asimetric
Cazul Strâmtorii Ormuz arată că superioritatea aeriană trebuie să servească întregii forțe întrunite, nu doar aparatelor de zbor. Atâta timp cât amenințarea dronelor iraniene a împiedicat Marina SUA să escorteze navele comerciale, se poate vorbi de un eșec al puterii aeriene. Victoria nu mai poate fi măsurată doar prin scorecard-uri de distrugere industrială, ci prin capacitatea de a asigura libertatea de mișcare. Pentru o forță care a dominat înălțimile timp de generații, cea mai grea lecție ar putea fi aceea că bătălia decisivă s-a mutat acum mult mai aproape de pământ.
Actualitate
Paradoxul din Golful Persic: De ce victoriile aeriene răsunătoare nu mai sunt suficiente pentru a câștiga un război
Atunci când secretarul apărării, Pete Hegseth, a depus mărturie în fața Senatului marțea trecută, acesta a venit pregătit să susțină victoria „istorică și copleșitoare” împotriva Iranului. Bilanțul său era impresionant pe hârtie: marina iraniană scufundată, rachetele neutralizate, baza industrială de apărare distrusă aproape complet și capacitatea militară a Teheranului dată înapoi cu zeci de ani.
Cu toate acestea, senatorii au ridicat o întrebare inevitabilă: dacă înfrângerea a fost atât de decisivă, de ce forțele iraniene continuă să atace bazele americane și navele comerciale? Această discrepanță reprezintă miezul dilemei operațiunii Epic Fury. Deși aviația tradițională a câștigat supremația la mare altitudine, aceasta nu a reușit să mențină deschisă Strâmtoarea Ormuz, unde dronele și rachetele ieftine au paralizat traficul maritim.
Iluzia controlului total și eșecul doctrinei clasice
Problema centrală este ignorarea unui concept critic: „litoralul aerian”. Strategii militari tradiționali, precum generalul în rezervă David Deptula, susțin că nu este nevoie de o regândire a conceptelor forțelor aeriene și că superioritatea aeriană se exercită de la sol până la limita spațiului cosmic. Realitatea de pe teren îi contrazice însă brutal.
Litoralul aerian nu este doar o chestiune de altitudine, ci o zonă de contact unde domeniile militarizate interacționează într-un mod nou. Statele Unite au controlat cerul albastru deasupra Iranului, dar acest control nu s-a extins și în zona joasă, unde roiurile de drone și rachetele dispersate nu formează un sistem integrat ce poate fi prăbușit prin lovituri chirurgicale. În timp ce aviația se concentra pe „cerul albastru”, a abdicat de la responsabilitatea de a controla spațiul aerian imediat deasupra apei și solului.
Războiul de uzură la joasă altitudine: O provocare pe care tehnologia de vârf nu o poate rezolva
Superioritatea aeriană tradițională se bazează pe prezența reactivă — avioanele nu pot rămâne permanent în aer, așa că viteza înlocuiește persistența. Această logică funcționează doar dacă inamicul luptă după aceleași reguli. În schimb, sistemele ieftine și consumabile ale Iranului au mutat lupta în jos, în littoralul aerian, o zonă pe care forțele aeriene au considerat-o fie imposibil de controlat, fie problema altcuiva.
Eșecul nu a fost cauzat de lipsa avioanelor de generația a cincea, ci de presupunerile eronate care au stat la baza planificării. Deși forțele americane au distrus radare și centre de comandă, amenințarea persistentă a dronelor a împiedicat marina americană să escorteze navele comerciale prin Strâmtoarea Ormuz. Conform definiției proprii a forțelor aeriene, dacă nu poți asigura libertatea de acțiune pentru întreaga forță comună, înseamnă că nu deții superioritatea aeriană.
Lecțiile dure din operațiunea Epic Fury și viitorul conflictelor asimetrice
Ideea că o campanie aeriană modelată după succesul din Irak din 1991 ar putea îngenunchea Iranul în scurt timp s-a dovedit a fi o iluzie. Iranul și-a păstrat majoritatea stocului de rachete și a reușit să închidă strâmtoarea timp de luni de zile, obligând Washingtonul să accepte acorduri în condiții nefavorabile.
Controlul aerului se decide astăzi în acest „litoral aerian”, unde mase de sisteme mobile, autonome și cu costuri reduse pot nega libertatea de manevră a unei superputeri. Cea mai grea lecție pentru o forță care a dominat înălțimile timp de generații este că bătălia decisivă s-a mutat mai jos, acolo unde radarele scumpe și avioanele invizibile au o eficiență limitată.
-
Exclusivacum 3 zileMilitarii și-au plătit singuri pensiile cu 1,32 miliarde de euro. Statul doar încasează aplauzele
-
Exclusivacum 4 zileȘoferul apocalipsei pe cocaină și cu permisul suspendat, salvat de la propria prostie de „noua generație” de polițiști
-
Exclusivacum 4 zileHipodromul Ploiești – fabrica de campioni „intact dopati”. Cum se suspendă calul, se iartă trofeul și se umflă comisia „Nae & Stimatu”
-
Exclusivacum 3 zileDiplomație de familie, business de prietenie: cum se transformă ambasada din Cuba în sală de protocol pentru combinații private
-
Exclusivacum 2 zileZeul Luca și Colonia Cuba: cum s-a transformat MAE într-o prăvălie de familie, cu diplomă franceză la butonieră
-
Ancheteacum 2 zileExamenul echilibrului pentru „seniorii” magistraturii: Rezultate-șoc la testarea psihologică a judecătorilor care vor să revină în sistem
-
Administratieacum 4 zileCum sunt repartizați noii ofițeri ai Academiei de Poliție: 99 de posturi în țară, prioritate pentru cei cu mediile cele mai mari
-
Exclusivacum 4 zileRomânia offline: când cade serverul, se aprinde „grija” față de deținuți



