Connect with us

Actualitate

Elevii de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, câștigători ai CEE Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon

Publicat

pe

Elevii români s-au remarcat din nou pe scena competițiilor internaționale, de această dată la CEE Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon, ediția regională a Imagine Cup Junior Hackathon, un concurs derulat de Microsoft la nivel global, la care România a avut nenumărate succese până acum.

Șirul reușitelor nu a fost întrerupt nici anul acesta, când cinci elevi de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț au reușit, sub îndrumarea profesoarei Gabriela Blaga, să obțină locul întâi la ediția organizată pe regiunea Europei Centrale și de Est, în ciuda condițiilor speciale de derulare, impuse de pandemie.

La concursul care a avut loc în zilele de 28 și 29 noiembrie 2020 au participat echipe cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, din 6 țări europene (Azerbaidjan, Bulgaria, Croația, Grecia, România și Rusia), cu proiecte ce au abordat una dintre provocările ce țin de biodiversitate și mediul înconjurător.

“În cadrul evenimentului Microsoft Global Learning Connection de anul acesta, cu tema «Impact of robots / AI on society – good or bad?», elevii de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț s-au remarcat prin entuziasmul de care au dat dovadă în discuțiile privind utilizarea datelor și a inteligenței artificiale, fiind astfel invitați să participe la Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon – 2020”, explică Gabriela Blaga.  

Echipa care a reprezentat România a purtat numele renumitului om de știință în domeniul informaticii, Geoffrey Hinton, cu rezultate remarcabile în studiul inteligenței artificiale și al rețelelor neuronale. 

Echipa a fost formată din 5 elevi cu vârste între 17 și 18 ani: Anya Andreea Biro, Vlad Andrei Butnaru, Theodor Cristian Niță, Alexandru Gabriel Pașcu (elevi în clasa a XI-a) și Maria Cătălina Burlea – elevă în clasa a XII-a.

“Într-o eră în care inteligența artificială începe să fie folosită în foarte multe domenii, participarea la această competiție a avut ca scop conștientizarea și implicarea elevilor în proiecte ce urmăresc responsabilizarea în ceea ce privește dezvoltarea comunității și protejarea mediului înconjurător prin intermediul tehnologiei”, afirmă Gabriela Blaga.

Proiectul realizat de elevii români a avut ca temă “Protejarea nurcilor în Delta Dunării”, nurca europeană fiind una dintre cele mai rare mamifere de pe continentul european. În prezent, mai există populații izolate în Franța, Belarus, Rusia și România – în Delta Dunării, unde trăiesc aproximativ 300-400 de exemplare.

“Datorită posibilității de învățare în timpul procesului și a capacității de adaptare, utilizarea inteligenței artificiale în cadrul acestui proiect a urmărit identificarea problemelor legate de mediul natural în care trăiesc nurcile, pentru a putea colecta date și statistici cât mai precise, încercând să ofere soluții pentru reducerea intervenției omului și asigurând, totodată, populației existente șanse mai mari de supraviețuire”, susține cadrul didactic.

Timp de două zile, în perioada 28-29 noiembrie 2020, membrii echipei au folosit instrumente Microsoft în rezolvarea unor serii de exerciții practice pe teme diverse (despre inteligența artificială, mașini virtuale, arbori de decizie, baze de date, limbajul Phyton), au învățat cum să construiască algoritmi de clasificare a imaginilor înregistrate din satelit și cum să folosească machine learning pentru a construi rețele neuronale în Excel.

Gabriela Blaga a precizat: “Provocarea finală a evenimentului a cerut fiecărei echipe să identifice o problemă din lumea reală privind declinul constant al biodiversității și care implică consecințe profunde pentru lumea naturală și pentru starea de bine a oamenilor. Odată identificată problema, membrii echipei au conceput un mod de utilizare practică a inteligenței artificiale în rezolvarea ei și au prezentat descrieri detaliate ale principiilor de bază ale soluției unui grup de posibili «viitori investitori». Locul I ocupat de elevi a demonstrat nivelul de implicare al acestora, precum și faptul că ideile lor merită să fie implementate”.

Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț este prima școală din oraș care a implementat un proiect complex de digitalizare ce permite desfășurarea în bune condiții a învățământului on-line.

“Profesori și elevi ne-am adaptat schimbărilor, mai întâi în sistemul de învățământ hibrid și apoi în totalitate în online. Încă din luna martie 2020, utilizăm aplicația Microsoft Teams pentru desfășurarea orelor, astfel încât elevilor le-a fost ușor să se conecteze la activitățile din cadrul evenimentului Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon, eveniment care s-a desfășurat online folosind aceeași aplicație. Membrii echipei au avut încredere unii în alții, luând cele mai bune decizii împreună și au comunicat eficient, reușind să finalizeze la timp sarcinile de lucru. Fiecare a adus în cadrul echipei experiența sa în domenii precum programare, robotică, antreprenoriat, utilizare instrumente TIC, voluntariat, completându-se reciproc într-un mod pozitiv. Am învățat multe în aceste două zile, am comunicat și în afara orelor din program și nu ne-a lipsit umorul nici atunci când a fost necesar ca deciziile să fie luate contratimp”, mai spune cadrul didactic.

Unitatea de învățământ este partener Microsoft pentru educație, a fost membru în cadrul programului Microsoft IT Academy și a făcut parte din comunitatea Microsoft ShowCase School, an de an, desfășurând alături de companie activități și programe educative în care elevii și profesorii s-au implicat cu mult entuziasm.

Gabriela Blaga spune că se bucură de fiecare dată când vede inițiative bune în domeniul IT și copii dornici să se implice în astfel de activități. Alături de elevii săi, a participat pentru prima dată la Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon, eveniment despre care spune că s-a dovedit a fi un izvor de creativitate și o pepinieră extraordinară pentru viitori specialiști în IT și antreprenoriat.

Experiența celor două zile a fost una intensă și extrem de interesantă și a fost promovată deja în rândul elevilor și pe diverse canale media pentru a inspira cât mai mulți tineri privind importanța utilizării inteligenței artificiale în protejarea biodiversității.

Echipa Microsoft care a coordonat evenimentul va fi în continuare alături de elevi pentru a-i ajuta să realizeze activități similare.

Gabriela Blaga consideră că Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon este un punct foarte bun de plecare spre o carieră în domeniul IT, punând bazele cunoștințelor din mai multe domenii, și reprezintă o șansă pentru elevii din echipă să pună în aplicare ceea ce au învățat din această activitate și să devină mentori pentru colegii lor.

Marilena Ionaşcu, Director Educație, Microsoft România, și coordonator al proiectului: “Educația și procesul de învățare sprijină performanța, iar noi ne-am propus să sprijinim elevii în a-și atinge potențialul maxim, astfel că dezvoltăm, de ani de zile, soluții de inteligență artificială care să poată fi implementate cu succes în sistemul de învățământ, atât local, cât și internațional. Nu pierdem, însă, din vedere nici problemele cu care se confruntă planeta noastră, motiv pentru care ne punem expertiza în slujba naturii și încercăm să găsim și aici soluții sustenabile pentru a face față provocărilor. Viitorul este, cu siguranță, digital, iar dacă până acum poate ne îndoiam de asta, anul acesta ne-a demonstrat că nu avem cum să ne înșelăm în această privință. Tocmai din acest motiv, încurajăm școlile, liceele și universitățile din România să se implice în programe de acest tip, și astfel elevii și studenții să își dezvolte capacitățile tehnologice și să se familiarizeze cu procesul de digitalizare (ceea ce îi va ajuta în conturarea unei cariere IT), iar problemele mediului înconjurător să își găsească soluții. Susținem un sistem de învățământ competitiv, în care atât elevii, cât și profesorii să fie motivați să se întreacă pe ei înșiși”.

Schimbările climatice și diminuarea diversității biologice sunt probleme care, din păcate, ridică tot mai multe provocări de la an la an, iar institutele de cercetare, oamenii de știință și chiar organizațiile de la nivel global, încearcă să găsească soluții pentru a stopa degradarea mediului înconjurător.

În ultimii ani am văzut cum aceștia au reușit să dezvolte și să implementeze astfel de soluții cu ajutorul Inteligenței Artificiale și al tehnologiilor Cloud, care au avut, și au, un rol-cheie în ceea ce privește colectarea, analiza și procesarea unor volume uriașe de date. Considerate imposibile în trecut, toate acestea pot acum să prevină dezastrele naturale sau să ajute la conservarea florei și faunei, de foarte multe ori fără a implica și factorul uman.

Pentru a contribui la o dezvoltare sustenabilă a societății și a economiei, atât la nivel global, cât și local, Microsoft investește constant (încă din anul 1991) în cercetare în domeniul AI, dezvoltând instrumente, tehnologii și soluții de acest tip.

Astfel, în decursul a cinci ani, Microsoft va investi în total 115 milioane de dolari în soluții de inteligență artificială, care să răspundă unora dintre cele mai mari provocări ale societății contemporane: calitatea mediului înconjurător, îmbunătățirea accesibilității și sprijinirea grupurilor umanitare în activitățile de răspuns la dezastre naturale sau ajutorarea refugiaților.

Acest angajament a luat forma inițiativei “AI for Good” – care cuprinde trei programe: AI for Accessibility, AI for Humanitarian Action și AI for Earth (prin programe de tip “AI for Earth”, compania susține eforturile de protejare a mediului înconjurător pentru ca împreună să creăm un viitor mai bun pentru toată lumea).

Actualitate

Armata SUA pregătește specialiști care să adapteze roboții direct pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

În timp ce armata americană își reorganizează forțele pentru a putea desfășura rapid drone și alte sisteme fără pilot, școala de operații speciale pregătește o nouă categorie de specialiști: tehnicienii în robotică, încadrați în specialitatea militară 390A.

Prima promoție a absolvit recent cursul, iar cea de-a doua urmează să-și încheie pregătirea printr-un exercițiu de teren la Clarke Range, în Alabama. Scenariul, programat pentru prima săptămână din noiembrie, va pune la încercare capacitatea cursanților de a improviza și de a-și adapta echipamentele în condiții de luptă. Exercițiul se inspiră din lecțiile desprinse din conflictele din Ucraina, Caucaz și Orientul Mijlociu.

„Construim un soldat capabil să adapteze un sistem robotic la misiune, la adversar și la teren”, a declarat generalul-maior Jason Slider, comandantul Centrului și Școlii de Război Special John F. Kennedy al armatei SUA.

Adaptarea, miza exercițiului final

În timpul simulării, amenințările se vor schimba constant, obligând cursanții să-și revizuiască tacticile și să reprogrameze roboții pe loc. Războiul electronic le va bruia comenzile radio, le va bloca accesul la GPS și îi va deconecta de instrumentele de programare cu inteligență artificială disponibile prin cloud.

Cursanții vor trebui să se descurce cu tehnologia pe care o pot transporta și utiliza în teren, inclusiv în condiții dificile. „Când totul se întrerupe, trebuie să poată apela la instrumentele pe care le au la dispoziție și să folosească programele necesare pentru a face robotul să-și îndeplinească misiunea”, a explicat ofițerul tehnic-șef Michael Updike.

La exercițiul final al primei promoții, desfășurat la începutul acestui an, cursanții au echipat o dronă cu patru rotoare cu o cameră HD de 1.000 de dolari și au conectat-o la o rețea descentralizată de tip mesh. Astfel, datele au putut ocoli nodurile afectate de bruiaj.

Inovație fără sprijinul internetului

Pe fronturile din Ucraina, serviciile cloud, modelele lingvistice de mari dimensiuni și chiar navigația GPS sunt adesea perturbate. Chiar și atunci când comunicațiile funcționează, transmisiile radio pot dezvălui poziția militarilor și îi pot expune unor lovituri de precizie.

Din acest motiv, exercițiul final de la Clarke Range este conceput să reproducă presiunea unui câmp de luptă modern: cursanții trebuie să găsească soluții fără acces la internet și fără a se baza pe modele AI mari, conectate la rețea.

Organizatorii au construit intenționat scenarii în care lucrurile pot eșua. Scopul este ca participanții să fie nevoiți să încerce din nou, să-și regândească abordarea și să învețe să continue misiunea chiar și după un eșec.

Mai mult decât operatori sau programatori

Specialiștii 390A nu sunt doar operatori de drone, deși pot pilota astfel de sisteme. Nici nu sunt simpli programatori, chiar dacă pot scrie cod și pot folosi instrumente AI compacte, instalate pe laptopuri robuste, pentru a lucra în teren.

Rolul lor este de a integra sisteme: au cunoștințe aprofundate despre dronele armatei, roboții tereștri și rețelele care le conectează. Ei fac legătura între ofițerii care comandă forțele și militarii care operează sisteme specializate, adaptând echipamentele și modul în care acestea funcționează împreună la cerințele misiunii.

Experiența conflictelor recente arată că specializarea exclusivă în pilotarea dronelor nu este suficientă. Unitățile care nu-și pot adapta rapid tehnologia și tacticile riscă să piardă avantajul în fața unui adversar capabil să se schimbe și să răspundă.

Tehnologia nu înlocuiește rezistența soldatului

Adaptarea nu se limitează la echipamente. Ea presupune și schimbarea tacticilor, precum și capacitatea militarilor de a rezista și de a acționa în condiții grele.

Tehnologia poate ajuta soldatul să ajungă la obiectiv, însă succesul misiunii depinde în continuare de capacitatea acestuia de a opera în teren, de a se apropia de adversar și de a duce lupta până la capăt.

Citeste in continuare

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv6 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusiv6 ore ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusiv6 ore ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusiv6 ore ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusivo zi ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusivo zi ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusivo zi ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusivo zi ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusiv2 zile ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv