Actualitate
Episcopul greco-catolic Florentin din Cluj a murit. Acesta era infectat cu Covid-19
Biserica greco-catolică din România este în doliu, în urma decesului episcopului Florentin Crihălmeanu, de la Eparhia Cluj-Gherla. Acesta avea 61 de ani și fusese diagnosticat pozitiv cu Covid-19.
Episcopul a murit în urma unei crize acute cardio-respiratorii
Episcopul a murit în urma unei crize acute cardio-respiratorii, după ce fusese infectat cu COVID-19, a anunţat Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Înaltul prelat s-a stins la Mănăstirea Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca.
„Cu toate că starea sănătăţii episcopului se îmbunătăţise după infectarea cu COVID-19 şi se apropia sfârşitul perioadei de carantinare, el s-a confruntat cu o criză acută cardio-respiratorie, în urma căreia medicii ambulanţieri au constatat decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt, preot Daniel Avram.
„Preoţii, persoanele consacrate şi toţi credincioşii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla resimt această plecare ca pe o imensă pierdere, dar cu credinţă în Mântuitorul Isus Hristos Cel Înviat se unesc în rugăciune pentru sufletul harnicului, blândului şi smeritului lor Ierarh. Această încercare dureroasă, trăită în lumina credinţei şi a Învierii, nădăjduim să aducă unitate şi pace în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, care i-au primit îndrumarea spirituală, l-au admirat şi stimat pentru dăruirea în slujirea lui Hristos şi a Bisericii Sale”, se mai arată în comunicatul Biroului de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
Episcopia a transmis în 4 ianuarie că Florentin Crihălmeanu a fost confirmat cu COVID-19 şi trebuia să stea în izolare până pe 13 ianuarie.
Omagiul preotului Francisc Doboș
Preotul catolic Francisc Doboș a postat pe pagina sa de Facebook un text prin care anunța decesul Episcopului Florentin Crihălmeanu.
„A murit PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla. Formă ușoară de covid care mai apoi s-a agravat. Ne rugăm pentru el și pentru eparhia pe care o păstorea. Să se odihnească în pace! Să avem grijă unii de alții. Nu-i urâți/disprețuiți pe cei care vor să se vaccineze, dar nici pe cei care refuză. Ura și disprețul sigur nu sunt de la Dumnezeu”, a scris Francisc Doboș pe Facebook.
Actualitate
Suedia se blindează: Miliarde în apărare aeriană pentru cetățeni și ochi strategici în spațiu
Actualitate
Macron ripostează ferm: Instrumentul anti-coerciție al UE, activat împotriva amenințărilor lui Trump privind Groenlanda și tarifele!
Actualitate
Avertismentul sumbru al lui Zelenski: Rusia vizează sistemul energetic ucrainean pentru a forța capitularea – Civilii, tintă principală
-
Exclusivacum 5 zileAdio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
-
Exclusivacum 13 orePolițiștii de penitenciare, în stare de alertă: FSANP declara război bugetar Guvernului, amenințând cu mobilizare națională
-
Exclusivacum 2 zilePrahova: Cuplul toxic al puterii! Vicele, judecătoarea și Dusterul Consiliului Judetean Prahova, în regim all-inclusive pe banii noștri!
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova, cazanul diavolului: „Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului!
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Operațiunea „dosar sters” – Când justiția e manipulată, iar digitalul demască o rețea criminală în uniformă!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!
-
Exclusivacum o ziANP, cronicile ineficienței anunțate: Cu 10% mai puțini, dar cu două structuri identice? „O să blocăm pușcăriile”!
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova, teatrul absurdului penal: Când agresorul cere daune morale, iar groapa Prahovei e mai adâncă decât orice portofel!



