Exclusiv
„Și oamenii ăia răi i-au făcut dosar, când el primea foloase necuvenite cu respectarea legii”
„Mă tot întreb de când „m-a luat prin surprindere” dosarul ăla al DNA despre Costel Alexe: ce dreak făcea ăsta cu atâta tablă? Abia acum am înțeles: i s-a făcut milă de ăștia ai lui #GheorghițăVacciniță și a zis că e mult mai bine să se transporte „vaccinele” în cutii de tablă decât în cutii de Pizza. Și oamenii ăia răi i-au făcut dosar, când el primea foloase necuvenite cu respectarea legii”, precizeaza Ingrid Mocanu.
Fostul ministru al Mediului, liberalul Costel Alexe, este acuzat de DNA că ar fi primit 22 de tone de tablă în valoare de 103.000 lei de la managerul unui combinat siderurgic ”în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme”, potrivit DNA.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba de combinatul siderurgic Galați. Potrivit ordinului ministrului Mediului nr. 1401 din 13 iulie 2020, semnat însă de secretarul de stat Mircea Fechet (devenit ulterior ministru după ce Costel Alexe a fost ales președinte al CJ Iași), companiei care operează combinatul siderurgic Galați, Liberty Galați, i-au fost alocate 5.527.525 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 5 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor și pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.” (Cerasela N.).
Exclusiv
Pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege
Anca IRIMIA, cardașa lui Radu BOBOC (ofițerul care a obligat deținuții să-i spele uniforma), ar fi piesa de ”rezistență” a ”mișcării de rezistență” în uzurparea tronului Penitenciarului Botoșani. Pe cine își dorește ”rezistența” botoșăneană să ungă director al Penitenciarului Botoșani, asta rămâne de văzut. Ce n-a luat în calcul gașca de uzurpatori e că, secretarul de stat Bogdan ILEA și directorul general Dan HALCHIN nu tolerează și nu încurajează jocuri de culise și nici nu agreează personajele care ar vrea să-și însușească în mod fraudulos o calitate (director de penitenciare), dezvaluie Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege
În șah, pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege. Ce se întâmplă la Penitenciarul Botoșani pare a fi o partidă de șah. Una de proastă calitate, evident. Dama atacă regele, fiind ajutată și de doi pioni. La nivelul Penitenciarului Botoșani s-au lansat zvonuri că dama (Anca IRIMIA) ar avea susținerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și ar dori să-i dea regelui (directorului) șah mat. Atacul a început, fiind în fază incipientă, de aceea planul trebuie zădărnicit din fașă. Ceea ce nu știu uzurpatorii, este că nici Ministerul Justiției (MJ) și nici Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu se implică în aceste jocuri murdare. Dacă s-ar implica ANP sau MJ în uzurpări de tronuri, ar crea un sentiment de insecuritate pentru directorii de penitenciare, făcându-i vulnerabili în fața jocurilor de culise generate de șopârlele cameleonice care se cred iguane, mai precizeaza sursa citata.
Dama și pionii au capacitatea de a gestiona problemele recurente ale penitenciarului sau de a coordona eficient polițiștii de penitenciare, dacă se implică în tot felul de acțiuni de can-can? (Sava N.).
Exclusiv
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică legea privind statutul cadrelor militare
Exclusiv
Macar o data la doi ani, apare cel putin o informatie importanta despre un nou furtisag al Directiei Generale Financiare din cadrul M.A.I.
-
Exclusivacum 3 zile
WHITE TOWER (XXV)/Virgiliu Nanu, implicat direct în intabularea Fermei Dacilor și escrocheria White Tower
-
Exclusivacum 2 zile
Dosarul „Tetra” fabricat de procurorul, pe atunci, Negulescu Mircea, zis „Portocală, zis „Zdreanță” și autointitulat „distrugătorul de destine”
-
Exclusivacum 4 zile
WHITE TOWER (XXIV)/Realitățile scandalului WHITE TOWER: copii care și-au băgat mamele octagenare în pușcărie!
-
Ancheteacum 3 zile
INTOARCEREA “RABINULUI”
-
Exclusivacum 3 zile
Ameninţări drastice din partea poliţiştilor şi agenţilor din penitenciare/Sindicaliştii ameninţă că măsurile pe care le vor lua, vor fi şi mai drastice in data de 9 Mai 2024
-
Exclusivacum o zi
Macar o data la doi ani, apare cel putin o informatie importanta despre un nou furtisag al Directiei Generale Financiare din cadrul M.A.I.
-
Ancheteacum o zi
Judecatoarea Mirela Anton de la Tribunalul Iasi a murit la mai putin de un an si jumatate dupa pensionare (1 decembrie 2022).
-
Exclusivacum 4 zile
Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul” Oficial a intocmit un ÎNDRUMAR ELECTORAL PENTRU POLIȚIȘTI ȘI MILITARI