Connect with us

Actualitate

Remember 28 decembrie 1990 – Presa acum 30 de ani

Publicat

pe

DE PE O ZI PE ALTA

• TAROM MILITARIZAT? Probabil că aceasta este ultima soluţie de contracarare a lăcomiei celor care au dus-o bine sub dictatură şi doresc s-o ducă excelent acum • DORU BRAIA LA CURTEA DE ARGEŞ. Vîrful de Iance al democraţiei internaţionale s-a aflat de miercuri la Curtea de Argeş, în aşteptarea Măriei Sale. Nu era singur! •​ GHEORGHE POPILEAN VICTIMA UNUI ATENTAT? Din fericire pentru el, cunoscutul escroc, şef de partid (republican creştin!) s-a ales doar cu cîteva cucuie în urma unei corecţii aplicate, se pare, de o serie de persoane pe care Ie trăsese pe sfoară, după ce lebrul său obicei • COADĂ LA BENZINĂ. Deşi calităţile de benzină livrate sint superioare – după cum ne asigură domnul Apostol – cozile persistă. Să fie nostalgia revelioanelor pe patru roti din anii trecuţi? • CRIZA DE HÎRTIE. Luna decembrie se va dovedi, probabil, hotărâtoare, in rezolvarea crizei de hîrtie: mai bine de 10 zile n-au apărut şi nu apar ziare! 

EVRIKA!

Aflăm cu emoţie, dintr-un comunicat al Partidului Liber Republican – adevăratul partid republican din România – că această formaţiune are la activ 11 ani de luptă ilegală. Se pare că ilegalitatea a fost atit de perfectă, incit n-a transpirat nimic pînă la acest comunicat!

Ziarul Libertatea din 28 decembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Bine ați venit

Caricatură de ANDO

Virajul ideologic de Ia 22 decembrie 1989 pare sa fi dezechilibrat oarecum societatea românească. Altfel nu se explică graba şi ostentaţia cu care pe locul lăsat liber de Marx, Engels şi Lenin este împinsă, din răsputeri, religia. Naţiunea românească nu s-a remarcat, in istorie, prin fervoare religioasă. Biserica a avut întotdeauna rostul ei, moral şi cultural, şi ea însăşi şi l-a respectat cu demnitate. Cele aproape cinci decenii de ateism ştiinţific au lăsat în majoritatea conştiinţelor doar amintiri ale ritului. Astfel încit excesul de apel la religie – mai ales în această ultimă parte a anului – riscă să aibă efecte inverse. Pentru a redobîndi o conştiinţă religioasă avem nevoie de timp, răbdare şi tact. Altfel, nu vom face altceva decît să repetăm „lecţia” marxistă golind perceptele vehiculate cu atîta osirdie (în special pe micul ecran) de încărcătura lor de înţelepciune şi semnificaţii etice.
Un posibil argument al acestui demers îI constituie vizionarismul cu care marele nostru poet Ioan Alexandru îşi agrementează discursul politic, componenta creştină fiind, în cazul său, deplin justificată de o disidenţă de factură religioasă care n-a trecut neobservată sub dictatură. Iată-l astăzi, pe Ioan Alexandru, propovăduind în numele crucii şi dind soluţii organizatoric care credem că ar trebui privite mai puţin in proiecţia sensului lor direct şi mai mult în acela al metaforicului care-i este propriu. Să ne despărţim, deci de 90, an în care nu mai sîntem siguri că – aşa cum    a făcut-o în decembrie 89 – Dumnezeu este cu noi, cu nădejdea că ne vom putea elibera de intoleranţa atit da puţin creştinească ce ne-a marcat această parte a existenţei. Şi să-l rugăm pe Cel de Sus, odată cu Ioan Alexandru, să ne ajute pentru a ne putea ajuta singuri…

Octavian ANDRONIC

O.K.

Astăzi, preşedintele Iliescu invită la Cotroceni, la o revedere amicală, pe toţi membrii primului Consiliu al Frontului Salvării Naţionale. Vom fi curioşi să-i vedem, în decorul vechiul castel regal pe Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mihai Lupoi şi alţii…

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

Fals tratat de democraţie

(cîteva principii)

– Profesorii de democraţie vor plăti cursanţilor cu sume substanţiale in lei sau valută;

– Noua deviză electorală: „Banul – ochiul democraţiei”;

– Gradul de scandal, gălăgie şi provocare a minorităţii poate să supună majoritatea?

– Drepturile cerute de către demonstrant trebuie să fie invers proporţionale cu cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii;

– Un şef va ocupa o funcţie de conducere pînă cind va apărea o opinie contra lui.

– Conducătorul nu se mai alege şi nici nu se mai numeşte; se autopune în fruntea maselor;

– Toţi oamenii sînt capabili de şefie pină la proba contrarie;

– Grevele, demonstraţiile şi mitingurile se fac de cîte ori este nevoie şi de către oricine;

– Animalele pot participa şi ele la acţiuni protestatare şi revendicative însă cu condiţia ca să fi trecut prin greva foamei;

– Greva foamei reprezintă un dezechilibru apărut între organism şi psihic. Dacă psihicul este bolnav, organismul, trebuie să-i suporte chinurile;

– Lozincile, chemările şi îndemnurile nu se mai scriu fiindcă ele se cunosc dinainte;

– Aplauzele au loc înainte de demonstraţie;

– Calitatea vorbitorului determină cantitatea ovaţiilor, strigăturilor şi fluierăturilor pe secundă şi metru pătrat;    

– Dreptul de a răcni mai tare se poate realiza pe două căi: prin mijloace tehnice sonore şi prin intervenţia chirurgicală asupra coardelor vocale;

– Argumentul cel mai puternic este dat de cel care urlă mai tare;

-Dreptul de a trăncăni în numele poporului (al unei organizaţii, ligi, asociaţii etc.), se poate realiza fără confirmarea sau aprobarea acestuia;

– Instituţiile democratice trebuie să se schimbe conform alternanţei zi-noapte;

– Capcana disertaţiei: starea de a fi inconştient – asupra a ceea ce spui;

– După orice miting treceţi pe la biroul de centralizare a gafelor, bîlbîielilor, poticnelilor şi grimaselor oratorice (B.C.G.B.P.G.O).

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 28 decembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 28 decembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 28 decembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Preşedintele Ion Iliescu va efectua o vizită în China

Preşedintele României, Ion Iliescu, va efectua o vizită oficială în China în perioada 14-19 ianuarie, a anunţat la 25 decembrie agenţia China Nouă. Ion Iliescu răspunde unei invitaţii a preşedintelui Yang Shangkun, a adăugat agenţia chineză, care nu a oferit nici un detaliu cu privire la această vizită.
În cadrul unei vizite pe care ministrul român de externe, Adrian Năstase, a efectuat-o în luna octombrie în China, a fost exprimată dorinţa Beijingului şi a BucureştiuIui de a promova „relaţii amicale pe termen lung” şi cooperare bilaterală. Vizita lui Adrian Năstase, primul membru al guvernului român care a sosit în China după răsturnarea în decembrie 1989 a lui Nicolae Ceauşescu – cel mai fidel aliat al Beijjngului din Europa de est – a constituit o reluare a contactelor între China şi noii conducători de la Bucureşti, la zece luni după Revoluţia din decembrie.    
Acest prim contact a fost urmat de vizita pe care a efectuat-o ministrul apărării, generalul Victor Stănculescu, la Beijing, la sfirşitul lunii octombrie.
China şi România au semnat in noiembrie un protocol privind un acord de cooperare ştiinţifică şi tehnică, în special in domeniile chimiei şi metalelor neferoase. 

Presa acum 50 de ani

• „CINE A ÎNTEMEIAT ORAŞELE DIN TRANSILVANIA ROMANEASCA? INCA O LEGENDA MAGHIARĂ SPULBERATA, se intitulează articolul semnat de R. Şeişanu, in ziarul Universul: „Între legendele şi falsurile istorice exploatate in timpul din urmă de amatorii de expansiuni teritoriale din Budapesta, sub pretextul lărgirii spaţiului vital de care ar avea nevoie poporul maghiar, este şi acea privitoare la străvechile aşezări maghiare in Transilvania şi îndeosebi la întemeierea oraşelor din acest ţinut românesc” (…). Ungurii n-au contribuit la aceasta, pentru că le-a lipsit atât burghezimea cât şi populaţia rurală necesară existenţei şi dezvoltării lor. De aceea nici un oraş sau târg din Transilvania n’a fost întemeiat şi dezvoltat de maghiari. Aşa, de ex., oraşul Arad a avut ca origine un sat românesc cu acelaş nume în jurul căruia s’au aşezat germanii şi sârbii (…). Alt mare oraş din Transilvania, Oradea, a fost în aceeaşi epocă format din trei cartiere (…), întemeiate şi locuite de români (…). Un cartier maghiar n’a existat până în secolul al XlX-lea în Oradea Mare, deoarcce elementul etnic maghiar a fost absent şi aici (…). Careii Mari a fost şi el întemeiat de români, după cum reiese din cărţile vechi funduare (…). Numai când maghiarii au început să se infiltreze în oraşele din Transilvania, ei au luat măsuri pentru izgonirea (românilor) dintr’insele. Astfel, Congregaţia nobililor maghiari din oraşul Turda a hotărît la 15 Iulie 1711 expulzarea forţată a Românilor (…). Aceleaşi măsuri s’au aplicat şi Românilor din celelalte oraşe: Bistriţa, Dej, Cluj, Sighişoara, Sibiu, Mediaş ş.a. Nu numai în Transilvania, ci şl în Ungaria propriu zisă maghiarii n’au fost întemeietori de oraşe deoarece n’au avut până la jumătatea secolului al XlX-lea burghezie şi nici proprietarii rurali nu voiau să se stabilească in oraşele locuite de alte neamuri: germani, slovaci, români, iugoslavi. (…). Apoi, dacă până la mijlocul secolului al XlX-lea, Budapesta, capitala Ungariei, era un oraş german, cu aproape 2.000 de locuitori unguri, iar în celelalte oraşe din pustă de asemenea elementul etnic maghiar era neînsemnat, cum ar fi fost ..posibil maghiarilor să întemeieze oraşe în Transilvania românească unde ei erau o infimă minoritate?” • SAPTAMÎNA SOCIALĂ. „Desfiinţarea breslelor si apusul socialismului”. • „MOLDOVA LUI ŞTEFAN CEL MARE” este conferinţa ţinută de generalul G. Dabija în sala Dalles, în cadrul programului de activitate al Asociaţiei scriitorilor militari românia BARONUL MANFRED VON KILLINGER a fost numit ministru al Germaniei la Bucureşti • GENERALUL OSIMA este noul ambasador al Japoniei în Reich • „REPRIMAREA ACTIVITĂŢII COMUNISTE CONTINUA IN FRANŢA NEOCUPATA”. Agenţia Havas relatează că, in ultimul trimestru, au avut loc 60 de arestări şi întemniţări • EXPOZIŢIA MUNCII LEGIONARE. „Avem în faţa noastră poate cea mai bună şi mai interesantă – prin reflexiile ce provoacă – expoziţie din anul acesta”, scrie prof. G. Oprescu • GUVERNUL AMERICAN e acuzat de senatorul Wheeler că a violat legea neutralităţii acordind „ajutoare excesive” Marii Britanii • „Deutsche Algemaine Zeitung” a publicat articolul „România exportă 70 la sută spre Germania”, cu subtitlurile „Nouă conducte de petrol necesare”. „Credite germane şi livrare de maşini” • CELEBRUL TABLOU „CONCEPŢIA IMACULATA” de Murillo a fost restituit Spaniei. El fusese „dus“ la Paris de Napoleon si stătuse la Luvru mai bine de un secol • SEZONUL DE HOCHEY a fost inaugurat cu antrenamentul Venusului, „merituasa grupare care a pierdut titlul naţional şi la hochey in anul trecut, in acea finală dramatică cu H. C. Rapid” • NOUL REGIM AL RESTAURANTELOR. S’au stabilit patru categorii și s’au fixat următoarele preţuri pentru meniu fix: Lux – 90 lei; CI. I – 70 lei; CI. IX – 50 lei; CI. III – 35 lei.

Rubrică realizată de Ion BUTNARU

Actualitate

Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic

Publicat

pe

De

Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.

O tranziție orchestrată la nivel înalt

Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.

O carieră construită pe expertiză tehnică solidă

Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.

Un pilon al securității și eficienței federale

Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.

Citeste in continuare

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35

Publicat

pe

De

Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.

Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.

Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției

Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.

Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.

Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.

Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță

Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.

Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.

Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.

Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.

Congresul poate impune condiții suplimentare

Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.

Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.

Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.

Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului

Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.

Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.

Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 minute ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv16 minute ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusivo zi ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusivo zi ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv2 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv2 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv2 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv3 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv3 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv3 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv