Connect with us

Actualitate

Raport BNR: Șocul pandemiei este mai puternic decât cel provocat de Marea Recesiune/ În 2021 România ar rămâne cu un deficit peste 8% din PIB dacă nu se vor efectua ajustări

Publicat

pe

Șocul pandemiei este mai puternic decât cel provocat de Marea Recesiune, potrivit Raportului de analiză a convergenței “România – Zona Euro MONITOR”, publicat de Banca Națională a României (BNR) la finalul lunii decembrie. Bugetele publice sunt în încordare extremă, chiar și în țări dezvoltate. Redresarea așteptată, ca nivel al PIB, în 2022, se va realiza în condiții de schimbări adânci în economii, accelerate de noile tehnologii între care BNR nominalizează digitalizarea și robotizarea.

Marea Închidere (Lockdown) a condus la o scădere dramatică, de două cifre, a PIB-ului în cele mai multe țări din UE în trimestrul 2-diminuare unică prin amploare după al doilea război mondial. Revenirea economică a fost spectaculoasă în trimestrul 3 peste tot în Europa, așa cum era de așteptat. Valul doi al pandemiei a încetinit, sau chiar întrerupt revenirea economiilor în trimestrul 4, din 2020, conform analizei publicate de BNR.

Raportul BNR examinează lupta cu pandemia și criza economică, spațiul de manevră limitat al autorităților publice din România din cauza deficitelor publice mari dinaintea pandemiei, a constrângerilor pe care le întâmpină o bancă centrală ce nu emite monedă de rezervă și în condițiile unor deficite externe considerabile.

Raport BNR: Deficitul bugetar în 2020 va fi peste 9% din PIB

România a pornit lupta contra Covid-19 cu un deficit bugetar structural mare (peste 4% din PIB, cel mai mare în UE  și deficit extern singular (cel mai mare între economiile emergente din UE) și a intrat în procedura de deficit excesiv la începutul lui 2020, singurul stat din UE. Deficitul bugetar în 2020 va fi peste 9% din PIB, în linie cu deficite în economii emergente din regiune, dar pornind de la handicapul menționat, care a redus considerabil spațiul de manevră. Declinul PIB în 2020 va fi, probabil, in jur de 5% având în vedere valul doi al pandemiei și subperformanța agriculturii din cauza secetei, se arată în Raportul BNR.

România riscă să ajungă în 2022 cu datoria publică la peste 55% din PIB în lipsa unor măsuri ferme

În 2021, cele mai multe state UE vor avea deficite bugetare în scădere considerabilă (vor fi reduse cheltuieli nepermanente, provocate de pandemie și criza economică), se mai arată în Raport, numai România ar rămane cu deficitul la un nivel peste 8% dacă nu s-ar efectua ajustări, în condițiile unei creșteri cu 14% a punctului de pensie). România ar ieși din tabloul general, ar dispărea efectul unui deficit comparabil cu cele din regiune. Iar piețele financiare nu ar finanța ani în șir deficite de peste 8% din PIB. Am ajunge în 2022 cu datoria publică la peste 55% din PIB și finanțarea ar fi tot mai problematică, precizează experții BNR.

Deși regulile fiscale în UE sunt suspendate în 2020 și 2021, corecția macroeconomică trebuie să înceapă în România. În economii emergente cu echilibre precare intervine pericolul „nonliniarităților”.

„Pentru economii emergente, fragile, există pericolul non-liniarităților: o rata de dobândă ce poate crește rapid și copleși rata de creștere economică – ceea ce privește sustenabilitatea datoriei publice și accesul pe piețe financiare” – Raportul “România – Zona Euro MONITOR”

România trebuie să înceapă corecția macroeconomică în 2021, care depinde in mod covarsitor de reducerea deficitului bugetar structural. Această corecție trebuie să fie graduală, pe câtiva ani dar o viteză excesivă de corectie ar reintroduce economia în recesiune, se arată în documentul BNR. Nici un deficit de 7% din PIB în 2021 nu va fi însă ușor de atins, mai ales dacă deficitul final în 2020 va depăși 9,5% din PIB. În 2024 deficitul bugetar ar trebui să fie adus sub 3% din PIB pentru a crea premise necesare de accedere în Mecanismul Cursurilor de Schimb2/MCS2. Teza că este posibilă intrarea în Uniunea Bancară (UB) înainte de intrarea în MCS2 nu este convingătoare. Fiindcă și pentru intrarea în UB este necesară o consolidare bugetară solidă, alaturi de o evaluare temeinică a activelor sistemului bancar (asset quality review).

BNR: Sănătatea publică devine o problemă de siguranță națională, ne vom mai confrunta cu virusuri

Harta riscurilor ilustrează acest moment de inflexiune în anul 2021: de la o iarnă plină de suferință se va trece într-o primăvară nu numai de speranțe, ci de redresare într-un context favorabil privind lupta cu pandemia, spun autorii raportului. Aceasta nu semnifică în mod necesar că necazurile multor sectoare economice se vor sfârși. În plus, pandemia va lăsa răni adânci, o moștenire grea.

Riscurile ce derivă din schimbarile climatice devin o preocupare tot mai mare întrucât, în pofida magnitudinii, acestea nu sunt reflectate corespunzător în prețuri si în evaluări de tip rating.

„Sănătatea publică devine o problemă de siguranță națională – fiindcă ne vom mai confrunta cu virusuri, ca și alte evenimente extreme (spre exemplu atacuri cibernetice). Mai mult decât orice altceva, este vorba însă de impactul schimbarilor climatice (…) Dacă acum suntem într-o perioadă de mare vitregie (criză sanitară și criză economică), în anii ce vin vom trece printr-o mare tranziție – indusă de nevoia de combatere a încălzirii globale, de “înverzire”, transformare structurală a economiilor, proces care va stresa bugete publice și private. Această tranziție își va pune pecetea pe agende publice naționale, pe programele Uniunii Europene, pe condiționările ce acompaniază utilizarea fondurilor europene”, se arată în Raport.

Raportul accentuează problematica utilizării fondurilor europene

Pentru finanțarea deficitelor este nevoie de un program credibil de corecție pe termen mediu (3-4 ani), cu sprijin masiv din partea fondurilor europene. În acest scop, este nevoie de un program de reziliență și redresare al Romaniei care să se concretizeze în proiecte care pot fi lesne finanțate din resurse europene.

Raportul accentuează problematica utilizării fondurilor europene. Banii europeni pot susține cererea și oferta agregate interne în perioada de corecție macroeconomică, care ar trebui să acopere perioada 2021-2024. Un mesaj cheie al Raportului este că se poate realiza corecție economică concomitent cu redresare și transformare a economiei, de modernizare instituțională, dacă procesul de consolidare a bugetului este gradual, realist și credibil și dacă se face absorbție masivă de fonduri europene.

Se arată că ceea ce este numită “Chestiunea macroeconomică a utilizării fondurilor europene” este adesea subestimată în dezbaterea publică de la noi din cauza unui clișeu simplificator: că banii europeni apar pe ambele laturi ale bugetului public – la venituri și cheltuieli. Se neglijează că ce contează pentru atenuarea efectului contracționist al corecției este injectarea masivă de resurse suplimentare în sistemul economic. Această injectare de resurse suplimentare, din bugetul multianual al UE și Fondul de reziliență și redresare, împletește efecte cantitative cu efecte calitative.

Corecția macroeconomică (reducerea deficitului bugetar) trebuie să aibă în vedere atât restructurare de cheltuieli cât și venituri fiscale/bugetare în creștere.

„Regimul fiscal trebuie să fie transparent și echitabil; toți cetățenii și firmele să plătească – să se elimine portițe (loopholes) care fac regimul fiscal inechitabil. Să nu se tolereze evaziunea fiscală, ca și optimizări fiscale incorecte (tax avoidance), rente necuvenite. Consolidarea bugetară (deci nu numai fiscală, deoarece privește și creștere de venituri) ar crea premise pentru intrarea în MCS2 (ERM2), ca anticameră la zona euro” – BNR

Este nevoie de un buget public robust. Este vitală asigurarea de bunuri publice esențiale pentru economie: sănătate publică, educație publică, combaterea schimbării de climă ca amenințare existențială, infrastructura de bază (drumuri, cale ferată, amenajarea teritoriului). Starea sistemului de sănătate publică cere nu numai reforme profunde, ci și resurse suplimentare; și pentru educație este valabilă observația. În Raport se arată cât de puțin alocă bugetul public pentru educație și sănătate față de alte state membre ale UE.

Raportul se mai referă la gradul de robustețe a sistemului bancar autohton, capacitatea de a rezista la șocuri puternice având în vedere efecte ale Pandemiei. BNR a luat măsuri în vederea diminuării efectelor negative generate de pandemie. Pe lângă reducerea graduală a ratei de politică monetară și a flexibilizării cadrului de reglementare în contextul pandemiei, s-a recomandat instituțiilor de credit consolidarea fondurilor proprii inclusiv prin restricții legate de distribuirile de dividende.

BNR: Un test major pentru bănci va fi anul 2021, când posibile dificultăți de lichiditate pentru unele companii pot deveni probleme de solvență

Ca și în celelalte state din UE, un test major pentru bănci va fi anul 2021, când posibile dificultăți de lichiditate pentru unele companii pot deveni probleme de solvență. Aceasta situație va afecta și bugetul public, precizează experții BNR.

„Este esențial ca UE sa fie mai coezivă pentru a putea juca un rol global mai viguros. Fondul de reziliență și redresare poate contribui mult în acest scop daca va ajuta, alături de cadrul financiar multianual, reducerea divergențelor economice în UE, dacă va avea o funcție de stabilizare macroeconomică și de refacere, daca va îmbina în mod înțelept reducerea de riscuri cu „împartirea riscurlor” (risk sharing) ca mecanism de solidaritate. De aceea sunt de salutat pașii către întărirea Uniunii Bancare printr-o schema colectivă de garantare a riscurilor (EDIS) și către un safe asset (activ sigur)” – Raportul BNR. 

Raportul a fost realizat de Daniel Dăianu (coordonator), Amalia Fugaru, Anca Gălățescu, Gabriela Mihailovici, Bogdan Moinescu, Ioana Muntean, Iulian Panait, Mirela Roman și  Florian Neagu.

Actualitate

Armata SUA pregătește specialiști care să adapteze roboții direct pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

În timp ce armata americană își reorganizează forțele pentru a putea desfășura rapid drone și alte sisteme fără pilot, școala de operații speciale pregătește o nouă categorie de specialiști: tehnicienii în robotică, încadrați în specialitatea militară 390A.

Prima promoție a absolvit recent cursul, iar cea de-a doua urmează să-și încheie pregătirea printr-un exercițiu de teren la Clarke Range, în Alabama. Scenariul, programat pentru prima săptămână din noiembrie, va pune la încercare capacitatea cursanților de a improviza și de a-și adapta echipamentele în condiții de luptă. Exercițiul se inspiră din lecțiile desprinse din conflictele din Ucraina, Caucaz și Orientul Mijlociu.

„Construim un soldat capabil să adapteze un sistem robotic la misiune, la adversar și la teren”, a declarat generalul-maior Jason Slider, comandantul Centrului și Școlii de Război Special John F. Kennedy al armatei SUA.

Adaptarea, miza exercițiului final

În timpul simulării, amenințările se vor schimba constant, obligând cursanții să-și revizuiască tacticile și să reprogrameze roboții pe loc. Războiul electronic le va bruia comenzile radio, le va bloca accesul la GPS și îi va deconecta de instrumentele de programare cu inteligență artificială disponibile prin cloud.

Cursanții vor trebui să se descurce cu tehnologia pe care o pot transporta și utiliza în teren, inclusiv în condiții dificile. „Când totul se întrerupe, trebuie să poată apela la instrumentele pe care le au la dispoziție și să folosească programele necesare pentru a face robotul să-și îndeplinească misiunea”, a explicat ofițerul tehnic-șef Michael Updike.

La exercițiul final al primei promoții, desfășurat la începutul acestui an, cursanții au echipat o dronă cu patru rotoare cu o cameră HD de 1.000 de dolari și au conectat-o la o rețea descentralizată de tip mesh. Astfel, datele au putut ocoli nodurile afectate de bruiaj.

Inovație fără sprijinul internetului

Pe fronturile din Ucraina, serviciile cloud, modelele lingvistice de mari dimensiuni și chiar navigația GPS sunt adesea perturbate. Chiar și atunci când comunicațiile funcționează, transmisiile radio pot dezvălui poziția militarilor și îi pot expune unor lovituri de precizie.

Din acest motiv, exercițiul final de la Clarke Range este conceput să reproducă presiunea unui câmp de luptă modern: cursanții trebuie să găsească soluții fără acces la internet și fără a se baza pe modele AI mari, conectate la rețea.

Organizatorii au construit intenționat scenarii în care lucrurile pot eșua. Scopul este ca participanții să fie nevoiți să încerce din nou, să-și regândească abordarea și să învețe să continue misiunea chiar și după un eșec.

Mai mult decât operatori sau programatori

Specialiștii 390A nu sunt doar operatori de drone, deși pot pilota astfel de sisteme. Nici nu sunt simpli programatori, chiar dacă pot scrie cod și pot folosi instrumente AI compacte, instalate pe laptopuri robuste, pentru a lucra în teren.

Rolul lor este de a integra sisteme: au cunoștințe aprofundate despre dronele armatei, roboții tereștri și rețelele care le conectează. Ei fac legătura între ofițerii care comandă forțele și militarii care operează sisteme specializate, adaptând echipamentele și modul în care acestea funcționează împreună la cerințele misiunii.

Experiența conflictelor recente arată că specializarea exclusivă în pilotarea dronelor nu este suficientă. Unitățile care nu-și pot adapta rapid tehnologia și tacticile riscă să piardă avantajul în fața unui adversar capabil să se schimbe și să răspundă.

Tehnologia nu înlocuiește rezistența soldatului

Adaptarea nu se limitează la echipamente. Ea presupune și schimbarea tacticilor, precum și capacitatea militarilor de a rezista și de a acționa în condiții grele.

Tehnologia poate ajuta soldatul să ajungă la obiectiv, însă succesul misiunii depinde în continuare de capacitatea acestuia de a opera în teren, de a se apropia de adversar și de a duce lupta până la capăt.

Citeste in continuare

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv7 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusiv7 ore ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusiv7 ore ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusiv7 ore ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusivo zi ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusivo zi ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusivo zi ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusivo zi ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusiv2 zile ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv