Actualitate
Povestea macaragiului care contribuie la o Românie modernă: „Pasiunea te face să progresezi, nu o diplomă pe care o ții în vitrină” (INTERVIU)
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.
Povestea macaragiului Marian Marcu. La Podul de la Brăila se lucrează 24 de ore din 24:”De când s-au început pilonii nu se stă deloc, macaraua este regina șantierului”, explică macaragiul, Marian Marcu.
Seara, după o îndelungată muncă pe șantier, Marian Marcu, președintele Asociației Macaragiilor Români, acompaniat de colegul său Radu Satala, își termină programul de lucru, nu înainte de a preda ștafeta celorlalți colegi macaragii care vor continua să lucreze la Podul suspendat de la Brăila.
Ei sunt oamenii care ating acele înalțimi și stârnesc multora admirație, prețuire, dar și teamă. La peste 200 de metri Marian Marcu șicolegii săi macaragii sunt o dovadă de curaj și responsabilitate în vârful celui mai mare proiect de infrastructură din România ultimilor trei decenii și al treilea din Europa.
Când am fost tineri, adolescenți, am trecut pe lângă șantiere și ne-am uitat la acea macara chiar dacă nu visam sădevenim macaragii. Dar ne-am gândit cu toții cum ar fi acolo sus, cum ne-ar sta. Uneori și adulții se mai gândesc la acest lucru când ne privesc aproape de nori și se întreabă: ”Oare cum trăiesc acești oameni?
Fiecare își pune un semn de întrebare. Majoritarea spun că nu s-ar urca așa de sus nici pentru 50.00 de euro, alții fac asta din pasiune”, explică Marian Marcu.
Noi când suntem acolo pe teren folosim patru ochi, nicidecum doi. Suntem cu ochii în toate părțile. Ne bazăm pe experiență și de la proiectla proiect noi învățăm. De la șantier la șantier e totul diferit. Noi învățăm până ieșim la pensie. E o meserie de viitor”, subliniază macaragiul Radu Satală.
În rândul macaragiilor predomină sentimentul de colegialitate, acompaniat desigur de un înalt profesionalism și simț al datoriei. Macaragiii sunt o breaslă mai puțin cunoscută publicului român. Vă propun să ne cunoaștem!Noi, macaragiii, ne ajutăm cu locuri de muncă, ne dăm sfaturi vis a vis de salarii și eu, precum și alți colegi facem voluntariat în cadrul asociației. Personal am fost implicat în câteva acte de caritate și în școlile profesionale pentru elevii începători (de la Liceul Petru Poni din Capitală), unde am încercat să colaborăm cu o școală de macaragii din București, care are peste 25 de ani de existență, fiind condusă în prezent de Elena Ududec, pentru a pregăti și oferi sprijin profesional tinerilor.
Presa a scris când am făcut un act de caritate la Casa Plină de lângă Teleorman unde am mers cucadouri, după ce anterior am strâns de la colegi diverite sume de bani menite să facem viața frumoasă unor copii. Au urmat apoi 10 evenimente. Nu ne-am oprit aici. Eo cursă lungă și pe macara și în afara ei.
Cum ați ajuns să lucrați la Podul de La Brăila?
Am fost recrutat de firma Astaldi și însărcinat să caut macaragii care au lucrat la înălțimi mari și care au un CV foate bun în spate pentru acest proiect de mare anvergură. Considerămcă este un proiect foarte frumos, o rampă de lansare pentru România, pentru toată lumea și suntembucuroși că și noi facem parte din el. Va rămâne în istorie nu știm cât de curând se va mai face un proiect așa de mare. Urmărim tot ce se întâmplă în domeniul construcțiilor. Până la urmă meseria noastră nu se rezumă doar la o macara, e un hobby, e o pasiune. Noi am găsit drumul acestei profesii. Te cheamă pasiunea. Noi am vrut să devenim macaragii. Dacă privim la rece de la fața locului, macaragiul este pionul principal, iar macaraua este regina șantierului.
Ce înseamnă să fii macaragiu. Ce prespune această meserie?
Meseria de macaragiu este de viitor și este bine plătită pe piața muncii la nivel internațional. Această meserie te responsabilizează foarte mult. Dacă nu accepți responsabilitatea nu ai ce să cauți acolo sus pentru că aceasta nu este o meserie frumoasă pentru orice om. În primul rând, trebuie să ai curaj și pasiune. La acestea două se adaugă responsabilitatea care este extrem de importantă.Am întâlnit multe generații de elevi care s-au înscris la școală și care la primele teste sau la primul tronson au cedat și au spus simplu ”Nea Mariane, nu-i de mine!”.
„Înainte de a intra în școală eu le recomand tuturor aspiranților să verifice dacă au rău de înălțime. Fiecare job are frumusețea și greutatea sa. În general macaragii provin 80% din meseriile de pe șantier. Pasiunea te face să progresezi, nu o diplomă pe care o ții în vitrină. Sunt mulți care nu profesează, iar aici nu mai putem vorbi de pasiune. Eu nu mă văd practicând altă meserie. Și la criza din 2008-2009, Europa a avut nevoie de macaragii. Spre exemplu, în Germania oferte au existat pentru noi. E o meserie care îți aduce mari satisfacții precum împlinirea pasiunii și stabilitatea financiară specifică unui trai decent, indiferent de mersul economiilor naționale. Domeniul construcțiilor rămâne în picioare în orice economie funcțională. Adică… de lucru va fi mai mereu în acest domeniu. Un job de macaragiu pornește de la 4.500 de lei în sus. Dincolo de bani, și pe noi macaragii această epidemie ne-a făcut să conștientizăm ce contează și anume familia. Noi deabia așteptăm să avem liber să mergem acasă la familie”, mărturisește acesta.
Care este atmosfera pe șantier la pod?
Toți macaragii sunt profesioniști la ambele maluri. Noi, colegii macaragii, am venit aiciîn septembrie. Pilonii erau la 20 de metri acum sunt la 165 de metri. Entuziasmați am fost de la început de când am aflat că macaralele sunt acum la 153 de metri și 167 de metri. Când am vorbit cu cei de la Astaldi am căutat să facem o echipă și eu mi-am pus în slujbă toată priceperea. Înainte să semnăm contractul am căutat toți macaragii care au lucrat la proiectele mari din România și din Germania, pe care îi cunoșteam din trecut și nu numai. M-am interesat printre colegii mei macaragii de cine a lucrat la înălțimi mari, ce realizări a avut și alte detalii specifice profesiei noastre. Am căutat toți macaragii care au lucrat la proiecte mariși au experiență cu diverse înalțimi. Toți au trecut printr-o preselecție.
La peste 200 de metri, Marian Marcu împreună cu colegii săi: Radu Satală, Iosif Luan Cojocaru, Talabă Daniel, George Predica, Adrian Mazilu, Marius Sima, Sergiu Florinel Garcia și alți macaragii, lucrează cu capul în nori și cu vârful picioarelor pe piscuri. Seriozitatea, responsabilitatea, pasiunea și curajul – ingredientele meseriei. Am căutat să aducem numai oameni pe care să ne bazăm. Vă spun că dintre toți cei șase, cinci am rămas, iar unul din cauza unor probleme familiale a trebuit să renunțe, dar era un profesionist desăvârșit. De toți ceilalți până la 12 s-a ocupat firma Astaldi.
„Nu puteam aduce un macaragiu care să nu fie experimentat la 100 de metri pentru un astfel de proiect, cum este Podul de la Brăila.Așteptăm și alte lucrări precum viaductele de la Brașov unde ne vom pune la bătaie experiența acumulată pe parcursul carierei noastre, în special la Podul suspendat de la Brăila. Seriozitatea, responsabilitatea, pasiunea și curajul,sunt combinația ideală și necesară. Trebuie să-ți placă și muncă, bineînțeles, și să înțelegi rolul tău în configurația șantierului.Dacă macaragiul se îmbolnăvește sau pățește ceva, până vine un alt macaragiu se blochează tot pe șantier. Macaragiul este pionul principal, iar macaraua este regina șantierului, cum am mai zis. La Podul de la Brăila 10-12 ore suntem full option. Când se termină mașina de fier băgăm beton, terminăm betonul, băgăm fier, apoi mai stăm că a venit o altă mașină de beton și tot așa. Deci, de 24 de ore din 24 decând s-au început pilonii nu se stă deloc. Noi acum chiar dacă am plecat acasă ne iau locul alți colegi. Și mâine lucrăm tot așa în schimburi. Calmitatea este cea care te ține în frâu în această meserie. Sunt unii macaragii care după trei zile pe șantier clachează și pleacă, spune Marian.
Noi suntem bucuroși că am ajuns la 170 de metri și suntem siguri că putem ducem totul la bun sfârșit. Noi ne încurajăm unii pe alții, continuăm să împărtășim unul din experiența celuilalt. Acum ceilalți colegi care ne-au schimbat pe noi lucrează. Să sperăm ca realizarea acestui complex proiect de infrastructură de la Brăila le va aduce o binemeritată experiență pe care să o pună și în slujba altor proiecte CNAIR, contribuind la cimentarea unei bresle care face cinste românilor.
Marian Marcu este unul dintre macaragii care și-a pus amprenta în acest domeniu.Asociația Macaragiilor Români e o organizație energică, care servește drept instrument de profesionalizare a breslei macaragiilor și de reprezentare publică a intereselor profesionale ale membrilor.
Podul Brăila – Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Cele două turnuri, câte unul pe fiecare mal, vor avea o înălțime de 192,64 metri, devenind, astfel, cele mai înalte construcții din România.
Mariana Ioniţă, directorul general al CNAIR sublinia că:”finalizarea acestui amplu proiect de infrastructură va deschide României o nouă perspectivă de reală dezvoltare, atât în regiune cât și la nivel internațional
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
Actualitate
Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera
Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.
Manevre comune, cu obiective strategice
Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.
Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.
Trei premiere pentru forțele australiene
Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.
O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.
Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas
Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.
Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.
Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.
Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență
Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.
O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.
Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.
Un octombrie aglomerat pentru armata australiană
Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.
În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 3 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 3 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
-
Exclusivacum 23 de oreArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești
-
Exclusivacum 3 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă




