Armata americană dezvoltă componenta de inteligență artificială a arhitecturii Next Generation Command and Control (NGC2) împreună cu firma de software și tehnologie Striveworks, au declarat oficiali militari americani.

Anunțul vine într-un moment în care armata se pregătește să extindă, anul viitor, utilizarea platformei la nivel de corp de armată, cu o atenție specială acordată operațiunilor din regiunea Indo-Pacifică.

Mai multe date, presiune mai mare asupra structurilor de comandă

Trecerea de la nivelul diviziei la cel al corpului de armată va presupune procesarea unui volum considerabil mai mare de date și informații provenite din sisteme software, senzori și surse operaționale.

Joseph Welch, responsabil pentru achiziții în domeniul comandamentului, controlului și contracarării sistemelor de comandă adverse, a explicat că extinderea operațională va crește importanța instrumentelor bazate pe inteligență artificială.

Aceste soluții vor avea rolul de a sprijini procesarea informațiilor și de a ajuta comandanții să ia decizii într-un ritm adecvat unui câmp de luptă dominat de fluxuri de date în timp real.

Striveworks va construi fundația AI a sistemului NGC2

În luna iunie, Armata SUA a anunțat că Anduril va dezvolta stratul de date de bază al arhitecturii NGC2. Acesta este considerat fundația sistemului, deoarece oferă un cadru comun pentru aplicațiile software și serviciile care urmează să fie integrate.

Striveworks va completa această infrastructură prin dezvoltarea stratului de inteligență artificială. Compania, cu sediul în Austin, Texas, este specializată în operațiuni AI și în gestionarea modelelor utilizate pentru analiza datelor.

Obiectivul este transformarea volumului uriaș de informații colectate de pe câmpul de luptă în date utile pentru misiune. Potrivit directorului general al companiei, Jim Rebesco, activități care necesită astăzi ore întregi de muncă din partea statelor-majore ar putea fi realizate în doar câteva secunde.

De la drone și senzori la decizii operative

Noua arhitectură este concepută pentru a reuni date provenite de la drone, senzori și alte fluxuri operaționale. Cantitatea de informații generată de aceste sisteme depășește însă capacitatea de procesare manuală a personalului militar.

Stratul de date ar urma să elimine izolarea informațiilor în sisteme separate, în timp ce componenta AI va permite asocierea modelului potrivit cu setul de date relevant și cu obiectivul specific al misiunii.

În același timp, arhitectura va păstra mecanismele de supraveghere umană și de guvernanță, astfel încât rezultatele furnizate de algoritmi să poată fi verificate și utilizate în condiții de încredere operațională.

Testele de la nivel de divizie fac loc extinderii regionale

Prototipurile NGC2 au fost deja testate la nivelul diviziilor 4 Infanterie și 25 Infanterie. Următoarea etapă presupune adaptarea arhitecturii pentru operațiuni la nivel de corp de armată, unde volumul și complexitatea datelor sunt semnificativ mai mari.

În anul fiscal 2027, armata intenționează să introducă și să extindă sistemul în cadrul I Corps, cu sediul la Joint Base Lewis-McChord, în statul Washington. Structura are responsabilități asupra unităților americane desfășurate în regiunea Asia-Pacific.

Un registru comun pentru algoritmi și modele AI

Striveworks va furniza mai multe funcții esențiale pentru componenta de inteligență artificială: un registru de modele, instrumente de validare, mecanisme de implementare și sisteme de monitorizare.

Această infrastructură va permite urmărirea modelelor pe întregul lor ciclu de utilizare — de la dezvoltare și testare până la implementarea în teren și supravegherea performanței.

Un alt obiectiv este crearea unui depozit comun pentru algoritmii dezvoltați de militari și de alte structuri pentru nevoi specifice. În loc ca un model să rămână disponibil doar unei singure unități, acesta va putea fi accesat și adaptat de alți utilizatori din ecosistemul NGC2.

Armata vrea să reducă timpul dintre dezvoltare și utilizare

Prin stabilirea unor standarde comune, noul strat AI va permite integrarea mai rapidă a unor tehnologii dezvoltate de industrie sau de structurile militare.

Sistemul ar trebui să reducă intervalul dintre apariția unei noi capabilități și folosirea ei efectivă în operațiuni. În loc ca adoptarea unui algoritm să dureze luni sau ani, unitățile ar putea beneficia de soluții noi într-un timp mult mai scurt, cu condiția ca acestea să fie validate și compatibile cu arhitectura comună.

NGC2 este astfel construită ca o infrastructură digitală menită să unifice comunicațiile de pe câmpul de luptă, să elimine blocajele dintre sistemele informatice și să accelereze procesul de decizie la nivel tactic și operațional.

Trump invocă mesajul „ostil” transmis Coreei de Nord și costurile ridicate

Statele Unite își vor diminua participarea la exercițiul militar comun cu Coreea de Sud, programat pentru această lună, a anunțat președintele Donald Trump într-un mesaj publicat duminică pe rețelele sociale.

Liderul american a susținut că astfel de manevre sunt costisitoare și transmit Phenianului „un semnal complet nepotrivit și ostil”. În același timp, Trump a invocat relația sa „foarte bună” cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Decizia a fost asociată și cu refuzul Seulului de a participa la eventuale acțiuni militare împotriva Iranului. Trump a relatat că l-a întrebat recent pe președintele sud-coreean dacă țara sa dorește să se alăture eforturilor americane pentru denuclearizarea Republicii Islamice Iran, însă răspunsul ar fi fost negativ.

Exercițiul Ulchi Freedom Shield începe în această săptămână

Ulchi Freedom Shield, unul dintre cele mai importante exerciții militare anuale organizate de Statele Unite și Coreea de Sud, urma să înceapă luni și să se desfășoare până pe 27 august.

Donald Trump a precizat că anularea participării americane nu mai este posibilă, având în vedere apropierea debutului exercițiului. Totuși, el i-a cerut secretarului Apărării, Pete Hegseth, să reducă „substanțial” amploarea întregului program.

În anii precedenți, exercițiul a inclus trageri reale de amploare, misiuni de sprijin aerian apropiat și operațiuni de interdicție aeriană. La manevre au participat mii de aeronave în cadrul unor scenarii de antrenament, precum și forțe pentru operațiuni speciale însărcinate cu contracararea unor amenințări simulate cu arme de distrugere în masă.

Pentagonul evită să explice impactul concret al reducerilor

Un purtător de cuvânt al Pentagonului nu a oferit detalii despre modul în care va fi modificat exercițiul și a direcționat întrebările către Casa Albă.

În paralel, pagina dedicată exercițiului de pe site-ul Forțelor Americane din Coreea afișa luni dimineață un mesaj de eroare, indicând că materialul solicitat nu mai era disponibil.

Anunțul a stârnit reacții critice în Congres. Senatorul Mark Kelly, democrat de Arizona și membru al Comisiei pentru Forțele Armate, a calificat decizia drept „miopă” și „o greșeală”.

„Coreea de Nord și Coreea de Sud se află încă, din punct de vedere tehnic, în stare de război. Capacitatea noastră de a ne apăra aliatul în fața Coreei de Nord depinde de faptul că forțele noastre sunt bine instruite și pot coopera eficient cu armata sud-coreeană”, a avertizat Kelly.

La rândul său, senatorul Andy Kim, democrat de New Jersey, a declarat că mesajul președintelui ridică semne de întrebare și sugerează o lipsă de considerație față de relația bilaterală.

„Deciziile privind exercițiile comune trebuie luate împreună, nu anunțate unilateral pe rețelele sociale”, a afirmat acesta.

Relația Washington-Seul, afectată de discuțiile privind trupele americane

Anunțul lui Trump vine într-un moment în care relațiile Statelor Unite cu mai mulți aliați tradiționali traversează o perioadă de instabilitate. Una dintre principalele surse de tensiune este reticența unor parteneri de a sprijini campania militară americană împotriva Iranului.

Coreea de Sud se află în centrul acestor dispute. Administrația americană ar analiza inclusiv posibilitatea reducerii efectivelor militare staționate în Peninsula Coreeană.

Noua Strategie Națională de Apărare a Statelor Unite, publicată în ianuarie, a sugerat că Washingtonul dorește o redistribuire a responsabilităților în cadrul alianței cu Seulul. Documentul afirmă că armata sud-coreeană este capabilă să-și asume rolul principal în descurajarea Coreei de Nord, beneficiind de un sprijin american mai limitat, dar esențial.

Potrivit strategiei, această schimbare ar reflecta atât capacitățile Coreei de Sud, cât și interesul Statelor Unite de a-și adapta dispozitivul militar din Peninsula Coreeană.

Pentagonul ia în calcul noi reduceri ale exercițiilor

Alte diminuări ale exercițiilor militare americane ar putea urma, în condițiile în care administrația de la Washington și conducerea Pentagonului încearcă să reducă presiunea financiară și să aloce mai multe resurse Comandamentului Central al SUA, responsabil inclusiv de operațiunile din Orientul Mijlociu.

Generalul Kevin Schneider, comandantul Forțelor Aeriene americane din Pacific, a declarat recent că armata își reevaluează calendarul exercițiilor pentru a menține nivelul de pregătire operațională în fața angajamentelor tot mai numeroase de pe glob.

El a explicat că responsabilii militari analizează unde pot accepta riscuri și cum pot gestiona nivelul de pregătire, în timp ce prioritățile sunt concentrate asupra regiunii aflate sub responsabilitatea Comandamentului Central.

Într-un eventual conflict cu China, desfășurat la mii de kilometri de teritoriul american, lanțurile logistice ale Statelor Unite ar putea fi supuse unei presiuni fără precedent. Pentru a reduce dependența de transporturile clasice și de centrele îndepărtate de reparații, Marina SUA testează o soluție bazată pe fabricarea locală, la cerere, a pieselor de schimb — inclusiv la bordul navelor aflate pe mare.

Peste 50 de locații conectate într-o rețea securizată

Experimentul a fost desfășurat în cadrul exercițiului multinațional RIMPAC, la care au participat 31 de țări. Proiectul, coordonat de Naval Postgraduate School împreună cu organizația nonprofit FLEETWERX, urmărește dezvoltarea unui sistem de „producție avansată distribuită”.

Conceptul conectează, printr-un cloud securizat și neclasificat, peste 50 de locații dotate cu imprimante 3D, strunguri și mașini de frezat cu comandă numerică, precum și alte echipamente avansate. În rețea au fost incluse nave, baze militare, centre logistice, universități și companii din Statele Unite.

Unele piese au fost fabricate direct în timpul exercițiului, în timp ce altele au fost produse în centre aflate pe teritoriul american și expediate ulterior către utilizatori prin servicii comerciale de livrare. Sistemul a inclus și ambarcațiuni robotizate folosite pentru transporturi autonome de aprovizionare.

2.741 de solicitări în numai două săptămâni

Cererea depășită de capacitatea experimentală a rețelei a demonstrat amploarea problemei logistice. În decurs de două săptămâni au fost înregistrate 2.741 de solicitări pentru piese.

Rețeaua nu a putut răspunde decât unei fracțiuni din aceste cereri. Unele componente nu puteau fi produse prin imprimare 3D sau prelucrare CNC, iar echipa a fabricat în final aproximativ 75 de tipuri diferite de piese compatibile cu tehnologia disponibilă.

Unul dintre cele mai relevante rezultate a fost obținerea unor coliere metalice de mare rezistență, utilizate pentru fixarea conductelor de combustibil în timpul realimentării navelor pe mare. Prin procedurile tradiționale, obținerea unei oferte pentru o piesă de schimb putea dura aproximativ două luni. Prin imprimare 3D, colierele au fost fabricate în câteva zile, tratate împotriva coroziunii și aprobate în urma inspecțiilor.

Imprimarea 3D nu poate produce orice componentă

Testele au evidențiat însă și limite importante. Bateriile și plăcile electronice, de exemplu, nu pot fi fabricate în mod practic prin imprimare 3D. În alte cazuri, piesele au trecut de inspecția inițială și de testele preliminare, dar au cedat după instalare.

Un astfel de incident a implicat o componentă din titan, prelucrată prin tehnologie CNC pentru sistemul hidraulic al unui elicopter. Piesa a dezvoltat o scurgere minoră în timpul verificărilor de dinaintea zborului. O a doua versiune a componentei se află în prezent în testare.

Rezultatele confirmă că fabricarea aditivă poate accelera reparațiile, dar nu poate înlocui complet lanțurile tradiționale de aprovizionare și producție.

Argonul, o resursă esențială și dificil de transportat

Imprimantele 3D de înaltă performanță nu funcționează fără materii prime și consumabile specializate. Procesul utilizează pulberi fine de metal sau plastic, depuse strat cu strat și îmbinate cu ajutorul laserelor.

Procedura este extrem de sensibilă la contaminanți, iar oxigenul reprezintă una dintre principalele amenințări. În prezența oxigenului, procesul de sudare poate genera porozități, găuri și îmbinări defectuoase, compromițând rezistența piesei.

Din acest motiv, imprimarea se realizează într-o cameră etanșă, inundată cu argon — un gaz inert care împiedică reacțiile nedorite. În timpul exercițiului, au fost consumate numeroase recipiente de argon, a căror depozitare a ocupat aproximativ 7.000 de metri pătrați de spațiu la bordul unei nave.

Problema este amplificată de faptul că argonul este rar și costisitor de produs, reprezentând aproximativ 1% din atmosfera terestră.

Azotul ar putea reduce presiunea asupra logisticii

Pentru a diminua necesarul de argon, echipele de testare analizează dezvoltarea unor generatoare suficient de compacte pentru a fi instalate la bordul navelor, ideal într-un container standard de transport.

În timpul exercițiului desfășurat la bordul navei USS Essex a fost testată și utilizarea azotului, care poate fi extras din aer cu dispozitive suficient de mici pentru a fi integrate într-un sistem de imprimare 3D.

Azotul este mai reactiv decât argonul, ceea ce crește riscul apariției defectelor. Totuși, pentru anumite componente, performanța sa poate fi suficientă. Una dintre provocările următoarei etape este stabilirea exactă a pieselor care pot fi produse în siguranță cu azot și a celor care necesită argon.

Inteligența artificială trebuie să aleagă echipamentul potrivit

Testele au arătat că nu există o singură imprimantă 3D capabilă să răspundă tuturor solicitărilor. Rețeaua are nevoie de o combinație de imprimante, strunguri CNC, mașini de frezat și alte echipamente, coordonate de un sistem inteligent care să stabilească rapid ce utilaj este potrivit pentru fiecare piesă.

În cadrul ediției anterioare a exercițiului, instrumentele de inteligență artificială erau folosite în principal pentru căutări manuale și copierea informațiilor în aplicații conversaționale. Acest mod de lucru s-a dovedit prea lent și dificil de aplicat la scară largă.

În etapa actuală au fost testate două modele lingvistice de mari dimensiuni. Primul a fost antrenat pe politici, proceduri și standarde tehnice ale Marinei SUA, iar al doilea pe capacitățile diferitelor imprimante 3D și ale altor echipamente de producție.

Împreună, cele două sisteme au furnizat aproximativ 70% din răspunsul necesar pentru alegerea utilajului potrivit. Decizia finală a rămas în responsabilitatea experților umani.

Obiectivul este creșterea preciziei la 95%, astfel încât intervenția umană să fie redusă la minimum, iar sistemul să poată direcționa automat majoritatea comenzilor către echipamentul adecvat.

„Programul prezentului”, nu încă soluția finală

Rețeaua de producție avansată distribuită se află încă într-o etapă de dezvoltare și necesită numeroase îmbunătățiri. Nu există, deocamdată, o soluție capabilă să răspundă tuturor cerințelor logistice ale unui conflict de mare intensitate.

Scopul proiectului nu este impunerea unui sistem unic pentru întreaga armată americană, ci testarea unor tehnologii care pot reduce timpul de reparație și dependența de livrările pe distanțe lungi.

În forma sa actuală, inițiativa reprezintă mai degrabă „programul prezentului” decât un sistem operațional definitiv. Totuși, testele RIMPAC au demonstrat că o rețea conectată de echipamente de producție, experți și sisteme de inteligență artificială ar putea deveni un instrument important pentru menținerea forțelor americane în luptă, chiar și atunci când liniile logistice tradiționale sunt amenințate.