Connect with us

Featured

Industria ”Big Pharma”, de neoprit…/Gata, și-a băgat nepotul în Guvern! Să curgă miliardele!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

”Don Nic” poate respira ușurat : Vlad Voiculescu la Sănătate!

”Don Nic” Voiculescu chiar că nu mai are de ce să regrete investițiile făcute de-a lungul anilor în nepotul Vlad. Cel care a lăsat naibii doctrina politică, angajamentele în fața electoratului și propriului partid, ca și orice urmă de conștiință, pentru a prelua funcția pentru care unchiul îl pregătește de atâta amar de vreme. Astfel că Vlad Voiculescu a zis în cele din urmă ”bogdaproste” pentru ezitările primarului general Nicușor Dan în a-l numi viceprimar al Capitalei din partea USR – PLUS, pentru a putea fi astfel nominalizatul aceleiași formațiuni pentru Ministerul Sănătății.

Iar Vlad Voiculescu – ministrul Sănătății este un adevărat cec în alb acordat tot mai influentei industrii ”Big Pharma”. Mai ales pentru importantele companii farmaceutice care de ani de zile lucrează în România doar prin intermediul lui ”Nic” Voiculescu. Cel care acum a deschis deja șampania, știind că va fi din nou coadă la ușa biroului său de consultanță. Mai ales că, pentru a nu provoca o posibilă revoltă într-un sistem sanitar oricum epuizat, cel puțin din punct de vedere al resurselor umane, că doar bani pentru finanțări încă se găsesc din plin, oamenii unchiului deja i-au schimbat strategia nepotului Vlad Voiculescu. Cel care nici nu a apucat să fie numit ministru al Sănătății, că deja a transmis semnale către diverși responsabili din minister sau manageri de spitale. Spre surprinderea turor factorilor de decizie contactați, de această dată fiind vorba nu de obișnuitele amenințări de până acum, ci de mesaje mai mult decât mieroase. Și de asigurări că Vlad Voiculescu nu se va băga peste ”politica managerială” a spitalelor, lăsând de înțeles că nu va strica nici tradiționalele ”combinații” ale firmelor de casă până acum. În schimb, mandatul nepotului Vlad Voiculescu în fruntea Ministerului Sănătății fiind centrat pe cu totul alte prioriotăți.

Pe pariu că Vlad Mixich va fi consilier…?

Și anume ”implementarea proiectelor naționale” prin intermediul bugetului Ministerului  Sănătății. Da, într-adevăr, la prima vedere pare puțin pentru ambițiile lui Vlad Voiculescu și mai ales a unchiului Nic și a companiilor occidentale pe care acesta le reprezintă. Numai că, din câte reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, cel mai mic proiect aflat pe agenda lui Vlad Voiculescu ar fi unul de 172 milioane de euro! Așa că ”să vină miliardele la băieți”! Băieții deștepți ai sistemului, bineînțeles…

”Don Nic, omul din spatele COVID”!

Astfel titram ”lovitura” din 18 martie, atunci când avertizam că un raport contrainformastiv incendiar a timorat din cale afară ”beneficiarii legali” de la Direcția Națională Anticorupție. Procurorii lui Bologa primind astfel ”mură în gură” dedesubturile ”afacerii momentului”, cea a importului la prețuri exorbitante a ”termometrelor de unică folosință”. Cele care arătau invariabil 34,8 grade la intrarea în diverse instituții de stat, spații comerciale sau alte unități private. Ceea ce ar fi însemnat automat că românii testați prin termometrele de la distanță nu ar fi fost decât niște ”morți mișcători”… Numai că, așa după cum avertizam încă de la mijlocul lunii martie, nu erau prea multe șanse ca procurorii DNA să avanseze cu această anchetă, întrucât la ”next level” ar fi ajuns deja la ”Don Nic” Voiculescu.

Nic Voiculescu, coleg cu Alexandru Rafila la Institutul Aspen

Astfel că procurorii anticorupție au deturnat anchetele spre niște ”gușteri” precum fostul șef al UNIFARM, neîndrăznind încă să deranjeze nici măcar cu o citație pe adevărații mahări ai afacerilor cu ”consumabile” medicale de sute de milioane de euro. Mai ales că până la vârful sistemului este bine știut că forța noului ”cerc al Puterii” este una atât de mare, întrucât nici măcar Klaus Iohannis nu a putut constitui o celulă de criză la Palatul Cotroceni! Pentru ca nu cumva la acest nivel să existe riscul de a se lua în dicuție rapoarte precum cel intrat în posesia noastră, cu privire la importul masiv și ”de îndată” al termometrelor medicale la distanță. Astfel că, încă de pe atunci, lumea medicală era deja resemnată, doar după nesfârșitele ore de gardă în corturi neîncălzite mai auzindu-se cu năduf unele referiri ”tardiționale” scăpate la adresa unor companii străine, la consultanța lui ”Don Nic” Voiculescu sau la ”suveica” ONG-urilor și ”asociațiilor caritabile” pe banii de la buget. Mulți inițiați ai sistemului conștientizând astfel o dată în plus cum de a fost posibilă, tocmai în temeiul ”apărării securității economice”, prăbușirea unor imperii precum cel al lui Dorin Cocoș, miliardarul care vindea doar într-o singură zi pulbere hemostatică de câte 12 milioane euro! Sau destructurarea ”fabricii de bani” Hexi Pharma, cu tot cu ”victimele colaterale” aferente.

Industria ”Big Pharma”, de neoprit…

Astfel că, în cele din urmă, procurorii nu au mai îndrăznit să verifice cine se află în spatele importului de termometre medicale în plină pandemie… La fel cum nu au mai intrat nici peste ONAC, de parcă ar fi știut cât de vital se va dovedi la un moment dat sprijinul UDMR, formațiunea care a făcut ”zid” în jurul Corneliei Nagy…

La două capete, USR-ul și Aspen-ul…

Că alianța USR – PLUS este una dependentă de ”logistica” asigurată de oameni ”vizionari” precum ”Don Nic” Voiculescu nu mai este demult un secret. Nici pentru cei din sistemul sanitar, nici pentru clasa politică sau liderii structurilor informative. Numai că, în cazul lui ”Don Nic”, ceea ce impresionează cu adevărat este ”anvergura” jocului în care acesta s-a implicat pentru ”securizarea” Ministerului Sănătății, indiferent de cine ar fi ajuns la Putere. Astfel că dacă nepotul Vlad a fost plasat strategic în cadrul USR – PLUS, nu trebuie uitată nici legătura ”de Aspen” a lui Nic Voicluescu cu doctorul Alexandru Rafila și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Până la urmă Nicușor Dan i-a făcut un bine!

Cu toții fiind figuri marcante ale Institului Aspen România. Iar dacă steaua politică a lui Alexandru Rafila este oricum una în creștere, nici nu mai are rost să mai vorbim de influența acestuia la vârful sistemului sanitar. În timp ce Nic Voiculescu este cel mai mare lobbist român și poate chiar est-european al marilor companii farmaceutice din lume. Asta după ce a asigurat managementul general, de resurse umane sau marketing al unor giganți farmaceutici globali de peste Ocean sau din Europa, precum Novartis Pharma Services Inc. Plus că a fost membru fondator al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente sau membru fondator și membru în consiliul de conducere al Institutului Aspen România. De altfel, legăturile dintre familiile Voiculescu și Geoană fiind mai mult decât strânse în spatele ”perdelei de fum” a sistemului, având în vedere că ”Mihaela, dragostea mea” o cunoaște mai mult decât bine pe nevasta lui Nic Voiculescu. Încă de pe vremea în care Mihaela Geoană era consultant pentru S.C. Alma Concept SRL. Firmă specializată în vânzarea de mobilă și având-o drept acționară pe Gabriela Anda Voiculescu, nimeni alta decât fiica unuia dintre primii miliardari ai țării, Triță Făniță și soția lui Nic Voiculescu!

Noua strategie: implementarea proiectelor naționale!

Iar ”plantarea” lui Vlad Voiculescu are o miză uriașă. Pandemia de COVID având drept rezultata și promovarea unei strategii naționale de tehnologizare medicală, după modelul înzestrării Armatei. Astfel că bugetul Ministerului Sănătății va fi redimensionat exact după ”calibrul” așa-numitelor ”proiecte naționale” susținute de Vlad Voiculescu. Atfel că dacă un român va avea cu adevărat Sărbători Fericite, atunci acela este cu siguranță ”Don Nic” Voiculescu. Lider de facto al tot mai influentului ”Grup de la Viena”… Mai ales dacă operațiunea de la Sănătate va fi consiliată de ”expertul în sănătate” Vlad Mixich…

 

Exclusiv

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

Publicat

pe

De

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare. Sindicatul „Diamantul” le bate obrazul cu Constituția, dar la partide e liniște de cimitir: se aude doar cum crește nesimțirea politică.

Dacă ar fi după viteza cu care parlamentarii români își măresc propriile privilegii, am fi deja colonizați pe Marte. Când vine vorba însă de pensiile militare și de datoria față de cei care au purtat uniforma, aleșii noștri suferă de o formă rară și convenabilă de paralizie legislativă. Potrivit unei petiții explozive emise recent de Sindicatul Polițiștilor din România „DIAMANTUL”, sub semnătura președintelui Vitalie Josanu, „crema” politicii dâmbovițene a reușit performanța de a transforma o obligație constituțională într-un exercițiu de ignoranță olimpică.

SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE… BLOCAJE LEGISLATIVE ÎN CASCADĂ

Deși Curtea Constituțională a dat cu rigla peste degetele legiuitorilor încă din vara anului 2025 (prin celebra Decizie nr. 126/2025), trimițând legea PLx 540/2024 înapoi la „reparat”, aleșii noștri par să fi confundat Camera Deputaților cu o cameră de hibernează. Din toamna trecută și până astăzi, 1 iunie 2026, praful s-a depus pe raportul de punere în acord mai gros decât pe promisiunile electorale din campanie.

Potrivit documentului semnat de Vitalie Josanu, președintele Sindicatului „DIAMANTUL”, reexaminarea legii nu este o invitație la cafea, ci o obligație impusă de Articolul 147 din Constituție. Dar cine să mai citească Legea Fundamentală când ești ocupat cu împărțirea ciolanului prin comisii? Viciile constatate de CCR erau „reparabile”, însă pentru parlamentarul român, efortul intelectual de a îndrepta o lege pare să fie o povară mai mare decât un rucsac plin cu pietre în marș forțat.

„DIAMANTUL” ÎNFRUNTĂ CĂRBUNELE POLITIC: ÎNTREBĂRI PENTRU SURZI

Sătui să vadă cum rezerviștii militari și întreaga familie ocupațională a ordinii publice sunt lăsați la coada priorităților, polițiștii de la „DIAMANTUL” au decis să scoată partidele la tablă. Printr-o petiție adresată tuturor grupurilor parlamentare – de la „greii” PSD și PNL, până la vociferanții de la AUR, USR și UDMR – sindicatul cere un lucru elementar: Asumarea!

Întrebările puse de Vitalie Josanu sunt de o simplitate care probabil provoacă scurtcircuite în mințile politicienilor: „Susțineți sau nu deblocarea legii? Aveți de gând să faceți ceva sau doar așteptați să treacă timpul până la următoarele alegeri?” Este un test de sinceritate pe care clasa noastră politică îl pică regulat, preferând teza comodă a „proiectului nou” în locul reparării celui existent, doar-doar s-o mai amâna plata pensiilor meritate încă vreo câțiva ani.

ȘANTAJUL TRANSPARENȚEI: CINE TACE, SE FACE CĂ UITĂ

Mesajul Sindicatului „DIAMANTUL” este, de data aceasta, unul fără mănuși: tăcerea nu mai este acceptată drept răspuns. În textul petiției se specifică clar că lipsa unei poziții oficiale va fi raportată direct membrilor și opiniei publice. Cu alte cuvinte, polițiștii le transmit aleșilor: „Vă urmărim și vă vom spune pe nume!”

Rămâne de văzut dacă liderii de grup din Camera Deputaților vor avea curajul să iasă din buncărul de indiferență sau dacă vor continua să joace „leapșa” cu drepturile celor care asigură securitatea națională. Până atunci, PLx 540/2024 rămâne monumentul suprem al incompetenței și al lipsei de respect față de uniformă, într-o țară în care legea e doar o sugestie, iar pensia militară – un lux pe care politicienii îl promit doar la televizor. (Cerasela N.).

Sursa: Petiția nr. 31/01.06.2026 emisă de SPR „DIAMANTUL”

Citeste in continuare

Exclusiv

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

Publicat

pe

De

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct buzunarele și libertatea de mișcare a șoferilor indisciplinați. Un proiect de Hotărâre de Guvern, aflat în prezent în transparență decizională pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, introduce un mecanism coercitiv fără precedent: suspendarea automată a permisului de conducere pentru neplata amenzilor rutiere. Potrivit unei analize publicate de Sindicatul Europol, măsura este concepută să elimine portițele prin care contravenienții evitau până acum plata sancțiunilor.

Algoritmul suspendării: 50 de lei neachitați sunt egali cu o zi de „pieton”

Conform noilor reglementări introduse prin OUG nr. 7/2026, șoferii au la dispoziție un termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal pentru a-și achita integral amenzile. În caz contrar, dreptul de a conduce este suspendat de drept, printr-un calcul matematic strict: o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei rămași neachitați.

Sursa citată precizează că procesul începe cu o somație obligatorie emisă de organele fiscale locale în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea amenzii. Acest document reprezintă ultimul avertisment oficial înainte ca mecanismul de suspendare să se activeze automat la ora 00:00 a celei de-a treia zi lucrătoare de la expirarea termenului de plată.

„PatrimVen”, brațul digital al statului: Adio, erori umane sau intervenții „pilelor”

Noutatea absolută a acestui proiect constă în automatizarea completă a procesului prin intermediul sistemului informatic „PatrimVen”. Această platformă va asigura comunicarea instantanee între autoritățile fiscale locale și Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).

Datele șoferilor datornici — de la codul numeric personal și seria procesului-verbal, până la perioada exactă de suspendare — vor fi introduse în sistem în termen de două zile de la expirarea termenului de plată. Din acel moment, suspendarea devine activă în baza de date a Poliției, fără a mai fi necesară intervenția unui agent constatator sau a unui factor uman care ar putea genera erori sau întârzieri.

Colectare forțată sub masca disciplinei rutiere

Miza acestui pachet legislativ este dublă, vizând atât creșterea gradului de conformare a șoferilor la regulile de circulație, cât și alimentarea bugetelor locale. Sindicatul Europol subliniază că măsura este menită să crească „capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale”, transformând permisul de conducere într-un instrument de presiune fiscală eficient.

Pentru șoferii care decid să plătească datoria în timpul perioadei de suspendare, legislația prevede o rază de speranță: datele sunt actualizate imediat în sistem, iar dreptul de a conduce poate fi redobândit în cel mult două zile lucrătoare de la stingerea obligațiilor de plată. Totuși, până la plata ultimului leu, șoferii care ignoră somațiile vor fi nevoiți să privească mașina din postura de pietoni, într-o tentativă a statului de a impune ordinea prin forța tehnologiei digitale. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

Publicat

pe

De

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat din județul Mehedinți. Ceea ce trebuia să fie un simplu drum spre casă a devenit o cursă periculoasă, întreruptă brutal de un accident rutier și de intervenția fermă a oamenilor legii. Incidentul subliniază încă o dată riscurile majore la care sunt expuși participanții la trafic atunci când responsabilitatea la volan este înlocuită de consumul de alcool.

Alcool la volan de Rusalii: Accident provocat la miezul nopții în Gura Văii

Evenimentul a avut loc în data de 31 mai 2026, în jurul orei 23:25, când liniștea localității Gura Văii a fost tulburată de un accident rutier. Un bărbat, aflat la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, izbindu-se și provocând pagube materiale însemnate.

Sursa informațiilor, reprezentată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, precizează că echipajele Biroului Rutier din Drobeta-Turnu Severin au ajuns imediat la fața locului. Testarea cu aparatul etilotest a scos la iveală o realitate alarmantă: o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare de ebrietate avansată și un pericol iminent pentru siguranța publică.

Refuzul recoltării de probe și cătușele: Șoferul, reținut pentru 24 de ore

Situația juridică a bărbatului s-a complicat în momentul în care acesta a ales să refuze recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În fața acestei atitudini și a probatoriului existent, polițiștii rutieri au acționat fără ezitare.

Conform procedurilor legale, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal. Mai mult, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți. Această măsură privativă de libertate servește drept avertisment dur pentru toți cei care consideră că legile rutiere pot fi ignorate sub influența băuturilor alcoolice.

Zero toleranță pentru alcool: „O singură clipă de inconștiență poate distruge vieți”

Succesul acestei intervenții rapide a fost salutat de conducerea poliției, fiind evidențiat profesionalismul agenților care au prevenit o posibilă tragedie umană. Mesajul transmis de autorități după acest incident este unul de o fermitate absolută: siguranța rutieră nu este negociabilă.

Polițiștii mehedințeni reiterează apelul către toți șoferii să aleagă alternative sigure — taxiuri sau mijloace de transport în comun — în cazul în care au consumat alcool. Intervenția de la Gura Văii demonstrează că vigilența poliției rămâne constantă, indiferent de oră sau sărbătoare, cu scopul clar de a transforma șoselele într-un spațiu sigur pentru toți cetățenii. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare....

Exclusiv8 ore ago

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct...

Exclusiv9 ore ago

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat...

Exclusivo zi ago

FESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE

După două decenii în care au privit spre cer ca la un spectacol de artificii de prost gust, plătit scump...

Exclusivo zi ago

PLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor

Balet deșănțat pe cadavrul legii: Când „obligația” devine „opțiune” de ignorat În timp ce rezerviștii militari își numără mărunțișul în...

Exclusiv2 zile ago

MĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!

PUȘCĂRIA MĂRGINENI, MOȘIA VĂTAFILOR CU EPOLEȚI: INVESTIGAȚIA CARE CUTREMURĂ PORȚILE! Șah cu polițiștii prin DZU: Cum se mută „pionii” după...

Exclusiv2 zile ago

MIRACOLELE SALARIZĂRII LA BUCUREȘTI: EROI CU RESTRICȚII, PLĂTIȚI CA NIȘTE SCRIBOI DE BIROU!

Polițistul român, acest „Superman” pe care statul îl vrea și supus, și sărac În timp ce prin birourile Ministerului Muncii...

Exclusiv2 zile ago

GALAȚIUL ARDE, IAR GUVERNUL SE PIAPTĂNĂ CU LEGEA SALARIZĂRII: DRONA A PICAT, NESIMȚIREA A RĂMAS!

Artificii rusești peste blocurile din Galați: Somnul rațiunii naște cratere și răniți În timp ce mai-marii statului exersează prin birouri...

Exclusiv3 zile ago

JUSTIȚIA A TRAS APA PESTE DECIZIILE ANP: MIRCEA DECU REVINE LA PENITENCIARUL TÂRGȘOR, IAR GUNOIUL ABUZURILOR RĂMÂNE ÎN OGRADA „ȘEFERIMII” DE LA BUCUREȘTI!

Într-o epocă în care unii „vătafi” cu epoleți de la vârful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au confundat instituția cu...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova: Gara de Nord a Poliției Române, unde șefii vin cu bilet de peron și pleacă înainte să-și facă nod la cravată

Județul Prahova nu mai este de mult o simplă unitate administrativă, ci a devenit un laborator de experimente juridice unde...

Exclusiv4 zile ago

O nouă democrație la Cotroceni: Nicușor Dan și ședința națională de influențare „legitimă”

Democrația, varianta Cotroceni: Ședință cu agenda „Cine are voie să vorbească?” Alocuțiunea recentă a președintelui României, Nicușor Dan, la „Summitul...

Exclusiv4 zile ago

Legea salarizării, trecută pe după gard: din „transparență decizională” direct în „comunicate de presă”

Proiectul noii legi a salarizării, care ar trebui să treacă prin toate filtrele legale de consultare publică, a fost „rătăcit”...

Exclusiv4 zile ago

O nouă performanță la IPJ Brăila: patru ani de șefi provizorii și un singur alcooltest serios

Conducere la termen scurt: IPJ Brăila, instituție condusă ca o garsonieră închiriată pe Airbnb La IPJ Brăila, funcția de inspector-șef...

Exclusiv4 zile ago

FSANP intră în ring: Guvernul Bolojan, demis, dar încă dă din pix ca și cum ar fi la putere

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a decis să scoată mănușile și să ducă Guvernul României, Ministerul Muncii,...

Exclusiv5 zile ago

HOTELUL „SCOICA” ȘI PISTOLUL CARE FUMEGĂ

Cum s-a transformat Parchetul în xerox de falsuri și executorul în fațadă de lux pentru o operațiune de jaf corporatist...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv