Connect with us

Actualitate

Fănica Rarinca: „Perfecțiunea se atinge prin exercițiu, prin încercare și eroare și învățare continuă”

Publicat

pe

Fănica Rarinca s-a născut și a copilărit în Comuna Barcea, Județul Galați și copilăria ei a fost una absolut obișnuită.  Cea mai mare parte a experienței sale profesionale este aceea de profesor. Din anul 2000 până în prezent activează ca profesor de geografie în orașul Galați.

Însă pe parcursul acestor 20 de ani de muncă a fost tentată și de alte activități.

A încercat fotografierea. Într-un an și-a cumpărat cameră foto digitală, apoi, pe parcursul a unul-doi ani a cumpărat diverse reviste de specialitate din care a învățat foarte multe detalii despre fotografiere și utilizarea unor programe de prelucrare a acestora.

În mod deosebit pe timpul vacanțelor de vară era în căutare și de altceva pentru că avea nevoie de un venit suplimentar. Într-o vară a făcut asigurări, în alta a fost agent de publicitate, mergând din firmă în firmă, din magazin în magazin, încercând să-i convingă pe proprietarii de firme să-și facă reclamă prin publicația pe care o reprezenta.

Însă acestea au fost activități pe care le desfășura strict pe perioada verii, pentru că după ce începea anul școlar, activitatea și meseria de profesor îi solicita efortul și timpul la maxim.

În meseria didactică a avut două eleve care în doi ani consecutivi au participat la Olimpiada Națională de Geografie, obținând premii frumoase, una dintre ele – Ciobanu Ramona a obținut Mențiune, iar cealaltă – Țurcanu Roxana a obținut premiul I pe țară. Asta se întâmpla în anii 2007-2008. Apoi, timp de trei ani a participat la conferințele Societății de Geografie din România. A fost consilier educativ în școală și asta o ținea foarte, foarte ocupată și o făcea să se simtă super stresată.

În vara anului 2010 s-a schimbat totul. Era  în căutare de o altă activitate prin care să câștige niște bani în plus, mai ales că voia să-mi cumpere apartament prin sistemul de rate. Probabil că a emis în Univers această dorință, că după câteva zile a fost sunată de o doamnă care a invitat-o la un seminar din care putea afla o posibilitate să câștige niște bani în plus.

A spus DA pe loc și a doua zi s-a prezentat la acel seminar. Doamna care a invitat-o a uitat să-i spună că seminarul era contra cost, altminteri, probabil că nu s-ar fi dus. Era un seminar cu o durată de patru ore, organizat de o companie de dezvoltarea unei afaceri în rețea. La acel seminar s-a îndrăgostit de procesul de dezvoltare personală.

A renunțat la acele responsabilități și activități din școală care îi consumau timpul și îi produceau foarte mult stres, pentru a avea timp de noile proiecte personale, care au acaparat-o. A început să arate planul de marketing, să meargă și la alte seminare, să citească din cărți de dezvoltare personală și chiar să câștige niște bani în plus.

N-a mai aplicat niciodată la sistemul de credite, pentru că a înțeles, urmând învățăturile din cărți și seminare că cine face asta devine sclav la bancă. Iar dacă o mai și face pe termen lung pentru apartament, atunci riscă să nu se mai elibereze toată viața de povara ratelor și datoriilor. Iar ea își dorește să fie liberă.

Încet-încet a început să-și schimbe percepția asupra a ceea ce reprezintă lumea. A început să-și schimbe rezultatele, și-a îmbunătățit relațiile cu colegii, cu elevii, cu părinții acestora. Doar că banii pe care-i obținea erau cam puțini. Dorind să crească, linia de îndrumare a trimis-o să fac terapie. „Doamna Rarinca, i-a zis linia de îndrumare, aveți răni emoționale și răniți clienții și prospecții cu atitudinea dvs.  Vă recomand să mergeți să faceți câteva ședințe de terapie…”

În urma ședințelor de terapie, și-a deschis inima și a acceptat să iubească și să fie iubită. S-a căsătorit, a rămas însărcinată și i-a devenit dificil să se mai deplaseze cu produse după ea, să arate planul de marketing. A decis că cel mai bun activ pe care-l are este mintea ei în care am investit zeci de seminare, de cărți și CD-uri de dezvoltare personală.

Așa s-a născut blogul Fanuatodidact.ro, blog de dezvoltare personală, unde din 2014 până în prezent a scris peste 200 de articole.

Gândul.ro: Bine v-am găsit și vă mulțumim pentru timpul acordat. În câteva cuvinte, ce vă caracterizează ca scriitor și de unde a pornit dorința de a împărtăși cu ceilalți povești și principii de viață?

Fănica Rarinca: Am fost dintotdeauna pasionată de povești pe care le devoram, fie din cărți, fie din filme. Iar prin povești mă refer inclusiv la romane. Doar că în copilărie acestea erau destul de rare pentru mine. Până prin facultate nu am avut o bibliotecă personală. Pentru cărți trebuia să mă împrumut de la biblioteca școlii sau de la cea comunală. Ajunsesem atât de pasionată de citit, încât prin adolescență, citeam și în ore. Stăteam cu pixul pe caiet doar să creez impresia că scriu, dar cu cartea în bancă și citeam. Când nu citeam îmi imaginam că sunt și eu autor de carte și cititorii mei sunt la fel de captivați de ceea ce transmit. Această imaginație îmi era stimulată constant de părinți, care mereu mă descriau că stau toată ziua cu cartea și pixul în mână, după care adăugau că doar pe acestea mi le-am ales când mi-au tăiat moțul. Această idee m-a făcut să cred că sunt destinată să devin scriitoare.

Pe măsură ce am crescut, aproape am uitat de această dorință a mea. Timpul a trecut, după școală și liceu a urmat facultatea, apoi meseria de profesor și am devenit tot mai ocupată. Făceam ceea ce ni se cerea, iar eu, tânără și dornică de afirmare m-am înhămat la muncă fără comentarii. Am uitat complet de această „chemare” către a scrie. De altfel, ca să fiu sinceră, ajunsesem să detest ideea de a scrie, pentru că în activitatea didactică nu scriam decât procese verbale și alte tipuri de documente școlare, pe care habar n-aveam cum să le concep.

Gândul.ro: Ce v-a împins să vă îndreptați spre scrierea de cărți pentru copii și de dezvoltare personală?

Fănica Rarinca: Prima încercare de a scrie o carte a fost în perioada în care se dădea examen de capacitate la disciplina geografie. Am scris-o, am finalizat-o, dar n-am avut curajul să o public. O am și acum pe undeva salvată pe un CD. Încă nu știam că ceea ce mă reținea era dorința de perfecțiune atinsă din prima încercare, frica de a fi judecată de alții, frica de a-mi împlini un vis sau alt gen de frică. Apoi, timpul a trecut, examenul de capacitate la geografie s-a scos și publicarea ei a devenit inutilă.

Prima carte pe care am publicat-o s-a născut dintr-un coșmar de noapte. La aproape un an după ce am început să mă ocup de arătarea planului de marketing și de citit cărți de dezvoltare personală am avut un coșmar.

M-am trezit dintr-un vis în care personajul masculin de care eram îndrăgostită în vis (în realitate nu exista), a fost trădat de trei dintre prieteni. Aceștia au luat legătura cu un vrăjitor vestit și l-au transformat pe Guru, pe care-l iubeam, într-o broască râioasă. M-am trezit și voiam să adorm la loc, să visez continuarea. Deși personajul nu exista decât în acel coșmar, eram convinsă că Guru va redeveni om și voiam să știu cum va face asta.

Numai că în loc să adorm la loc și să visez continuarea, am început să mi-o imaginez. Am devenit atât de entuziasmată de scenele din mintea mea, încât m-am ridicat din pat, m-am așezat la calculator, mi-am făcut o schiță a capitolelor cărții și m-am apucat de scris. Nu știam că este o carte pentru copii. Asta mi-a spus colega mea, profesoară de limba română care i-a făcut corectura.

Însă, de data aceasta, tot ce învățasem din cărțile și CD-urile de dezvoltare personală m-au ajutat să îmi înving fricile legate de acțiune și am publicat-o. Am denumit-o Guru și Ciocârlia (Ciocârlia fiind eu).

Cât despre cartea de dezvoltare personală pe care am scris-o, intitulată: „Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!” a apărut în urma mai multor procese și tehnici de auto-vindecare de rănile emoționale din copilărie și m-am gândit că ar putea să fie de folos și altora.

Și la această carte am avut niște temeri personale. Mi-amintesc că la un moment dat m-am întrebat Cine sunt eu să public o carte? Ce pot să-i învăț pe alții? Ce înseamnă 5-6 ani de dezvoltare personală pe lângă decenii ale altora care nu s-au încumetat să scrie cărți? Pentru că în mintea mea, mă comparam cu alți lideri care fac dezvoltare personală de ani buni. Apoi, ca urmare a multor tehnici din domeniul dezvoltării personale am găsit răspunsul. Dacă John Maxwell, Stephen Covey, Daniel Goleman, Andy Szekely,  și mulți alții ar fi spus la fel, niciunul dintre ei n-ar fi publicat nimic, iar eu n-aș fi fost niciodată influențată de ideile pe care le-am citit din cărțile lor.

Așa că mi-am îndepărtat această teamă și m-am gândit că poate cartea mea nu va schimba viața liderilor cu mai mulți ani de experiență în domeniul dezvoltării personale, dar sigur, ar putea face o diferență în viața unui începător.

Gândul.ro: Povestea fantasy pentru copii – Guru și Ciocârlia – se găsește și în traducere în limba engleză, și în format electronic. Cum a fost primită de public și care este mesajul ei?

Fănica Rarinca: Cartea Guru și Ciocârlia este tradusă în limba engleză și publicată pe Amazon cu un titlu nou. În urma unui curs de publicare pe Amazon, am înțeles că un aspect la care trebuie să fiu atentă pentru a nu avea probleme ulterioare este încălcarea mărcilor înregistrate pentru diferiți termeni. Când am verificat, existau mărci înregistrate în SUA atât pentru numele Guru cât și pentru Lark (Ciocârlia). Orice variante de nume cunoscute am încercat, exista deja marcă înregistrată, așa că am pus un nume unic, care nu există nici măcar în limba noastră. În prezent cartea de pe Amazon se numește Patronel and Soriela și este publicată atât în format tipărit, cât și Kindle (ebook).

În ceea ce privește vânzările, momentan acestea sunt destul de mici, atât din cauza titlului mai neobișnuit, cât și din cauza lipsei abilităților mele pentru marketing. Acesta este motivul pentru care am început să urmez un curs de marketing pentru cărțile publicate pe Amazon, pentru a învăța să-mi duc vânzările la alt nivel.

Cât despre reacțiile cititorilor, acestea sunt bune. Cei care au citit cartea au lăsat review-uri bune și foarte bune. Pe Amazon, cartea a fost achiziționată dominat în format Kindle și a primit 7 review-uri de 5 stele, în afară de cele pe care le-am primit de la cei din țară, care au cumpărat-o și citit-o înainte de a fi tradusă și care nu apar pe Amazon.

Gândul.ro: Considerați că este dificil să scrieți literatură pentru copii? Cum vedeți că evoluează acest segment pe piața de carte?

Fănica Rarinca: Deși mi-am încadrat cărțile fantasy la categoria literatură pentru copii și, eventual, adolescenți, de fapt, unii cititori mi-au spus că se potrivesc pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv adulți pentru că deși sunt cărți fantastice, au în cuprinsul lor lecții de viață valoroase și pentru copiii cu mai mulți ani și chiar prefixe de vârstă.

Privind din acest unghi, ca să scrii literatură pentru copii, trebuie să cobori la nivelul de gândire al unui copil, adică trebuie să spui lucrurile cu fraze puține și concise, fără prea multe explicații, fără prea multe detalii. Ai nevoie să gândești ca un copil și să te exprimi pe cât de simplu se poate.

Cred că piața de carte, în general, ar putea să ofere o atracție mai mare decât în prezent și un număr tot mai mare de persoane ar trebui să citească. Dacă citesc cartea în format tipărit sau ebook, este mai puțin relevant, din punctul meu de vedere, atât timp, cât continuă să-și cultive mintea cu informații valoroase.

Și eu, personal, citesc din ambele variante. În prezent am sute de cărți în bibliotecă din care aleg să citesc, însă, pe o anumită temă, dacă nu găsesc cărți traduse în limba romană sau, pentru că nu mai am spațiu fizic pentru cărți, am început să cumpăr de pe Amazon, în format kindle pe care le citesc de pe laptop, de pe telefon sau de pe tabletă.

Gândul.ro: Ați scris și o carte de dezvoltare personală. Ce ne puteți spune despre aceasta și impactul acestui gen de scrieri printre cititori?

Fănica Rarinca: Cartea „Eiberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!” este o carte de dezvoltare personală, pentru a-i ajuta pe cei care au suferit sau au fost supuși la anumite comportamente care i-au traumatizat în copilăria timpurie. În carte am tratat doar cinci dintre acestea cum ar fi: frica, învinuirea, rușinea, ignorarea nevoilor proprii și furia.

După ce aceste emoții sunt tratate din punct de vedere teoretic, informațional, pentru a fi mai ușor de înțeles, cartea prezintă o serie de capitole prin care orice persoană își poate crește nivelul de fericire, învățând să aibă relații mai bune cu sine, cu ceilalți, cu banii, cu timpul, cu kilogramele și cu pasiunile sale. La finalul cărții, am pus o anexă cu 8 tehnici EFT și NLP, menite să ajute procesul de eliberarea emoțională a traumelor și care pot fi un ghid pentru cei care doresc să-și transforme emoțiile.

Cei care au citit-o mi-au trimis feedback pozitiv, spunând că „La orice pagină ai deschide-o, găsești ceva de folos” (Oana Seremetis), sau „O carte care, de fapt, conține mai multe cărți, în care vei găsi deopotrivă informații, povești, dar și tehnici care să te ajute să redescoperi fericirea.” (Gabriela Chiriac – business coach, public speaker) ca să dau doar două dintre testimonialele pe care le-am primit.

Totuși, după epuizarea primului tiraj, intenționez să o revizuiesc și să o restructurez, să includ și alte categorii de răni ale trecutului, încât să fie utilă unui număr cât mai mare de cititori.

Gândul.ro: De curând ați lansat o nouă carte, de această dată un roman de educație emoțională pentru adolescenți și adulți. Care este povestea din spatele titlului „Mica Stea Portocalie – De unul singur”?

Fănica Rarinca: Mica Stea PortocalieDe unul singur este primul volum al unui roman în serie și este o altă carte care s-a născut dintr-un coșmar. Pe când fiul meu avea 3 ani, m-am trezit dintr-un vis înfricoșător. Se făcea că mergând printr-un parc, fiul meu n-a vrut să mă asculte și a pus mâna pe un panou electric. Chiar sub privirile mele îngrozite a fost micșorat până la dimensiunea de un deget, apoi, nu l-am mai văzut. Știu doar că îl văzusem mic, portocaliu și strălucitor.

M-am trezit înspăimântată, apoi, am simțit recunoștință să-l văd dormind liniștit în pat.

Însă, mintea mea a început, din nou, să se întrebe cum s-ar fi descurcat copilul meu fără mine, dacă chiar i s-ar fi întâmplat așa ceva.

Am fost entuziasmată de povestea care începea să se nască în mintea mea. M-am așezat la masa de scris, în fața calculatorului și am început să umplu pagină după pagină, să scriu capitol după capitol. Inițial, am vrut să-l intitulez Aventurile băiatului micșorat de un panou electric, dar m-am gândit că titlul era prea lung și apoi, l-am intitulat după principalele lui caracteristici vizibile. Era mic, portocaliu și strălucea ca o stea.

Pe parcurs am fost inspirată de alte romane pe care le citeam, de multe filme pe care le-am vizionat în acea perioadă, sau de diferite întâmplări, unele de pe stradă, altele din conversațiile pe care le auzeam în jurul meu. Unele erau amuzante, altele mai tulburătoare.

Gândul.ro: Ce înseamnă educație emoțională și cum reușiți să transmiteți mesajul corect prin această carte?

Fănica Rarinca: Educație emoțională înseamnă că cel care o parcurge învață și despre emoții. Personajul principal, Stelian Soare descoperă că a primit de la panou puteri electrice prin intermediul cărora ucide pe oricine atinge atunci când este trist, îngrijorat, furios sau vindecă atunci când este fericit.

La un anumit moment, Stelian întâlnește o zână care-l informează despre puterile lui și-l învață cum să-și controleze, sau să-și transforme emoțiile, încât să fie fericit și să vindece ființele din viața lui.

Fiecare aventură pe care o are personajul principal este o împletire extraordinară dintre fantezie, pericol, suspans, cu informații de educație emoțională, preluate din cărți de specialitate (care sunt reale), menite să-l învețe pe personajul principal (și pe cititor în același timp), cum să-și gestioneze emoțiile.

Gândul.ro: De ce este necesară o astfel de lectură?

Fănica Rarinca: Romanul este o călătorie a personajului principal de la nenorocire la fericire. În același timp, pentru că sfaturile și tehnicile de transformare a emoțiilor sunt reale și cititorul se poate inspira din ele și își poate gestiona viața și emoțiile așa cum îi place și și să o schimbe – de la o viață obișnuită să ajungă la una extraordinară.

Este un roman de educație emoțională pentru începători, care își doresc o viață mai bună, să aibă un control mai mare asupra propriei vieți, dar care cred că dezvoltarea personală este ceva foarte plictisitor și greu de învățat.

Cititorul poate afla că schimbarea nu se petrece brusc, ci treptat, schimbând o emoție după alta și devenind din ce în ce mai fericit. Cititorul poate afla, la un nivel primar, de bază, cum să-și gestioneze furia, cum să-și depășească frica pentru a fi mai curajos, ce să facă să nu se mai simtă vinovat niciodată, cum să transforme o situație neplăcută și să vadă partea bună a situației, cum să-l ierte pe cel care i-a greșit, deși celălalt nu merită, cum să se elibereze de vicii și multe altele.

Gândul.ro: Ați menționat că acesta este un prim volum, deci planurile pentru anul ce urmează includ o continuare? Ce alte proiecte mai aveți?

Fănica Rarinca: Mica Stea Portocalie –  De unul singur este primul volum al unei serii de patru volume. Toate celelalte patru volume sunt deja scrise și aproape finalizate.

Volumul al doilea, pe care urmează să-l dau curând la editură, l-am intitulat ­Mica Stea Portocalie și Prădătorul, un volum în care crește numărul persoanelor micșorate, iar complexitatea acțiunii, a efectelor emoțiilor sunt mult mai mari.

În primul volum personajul principal a învățat să-și gestioneze emoțiile, însă a fost singur. Iar când ești singur, este destul de simplu să fii în controlul emoțiilor tale. Nimeni nu te stresează, nimeni nu te judecă, nu te critică, nu te ceartă, nu te bate la cap, nu are așteptări de la tine, decât persoana pe care o vezi în oglindă.

Astfel, în al doilea volum Mica Stea Portocalie are o provocare mult mai mare, pentru că așa cum noi oamenii, devenim stresați în interacțiunea cu alți oameni, la fel s-a întâmplat și cu el.

Băiatul trece la alt nivel de educație emoțională, și învață cum să fie fericit în relația cu ceilalți oameni, învață să-i accepte pe ceilalți cu tot cu defectele lor personale. De asemenea, pe plan fizic, acțiunea se complică prin bătălii cu fulgere între cei micșorați, situații noi, provocatoare, de adaptare și de descoperire.

Câteva întrebări domină în mintea și pe buzele lor. De ce i-a micșorat panoul? A fost un accident sau a fost o minte criminală care a setat panoul să facă asta?

Cel de-al treilea volum va fi intitulat Mica Stea Portocalie în Căutarea lui Cain Viperosu, iar volumul IV se va numi Mica Stea Portocalie și Organizația Dreptății. Însă, mai multe nu vă voi dezvălui, cel puțin deocamdată. Știu că există cititori care doresc să descopere singuri finalizarea acțiunii.

Cât despre alte planuri de viitor, am deja în lucru două cărți, din categoria short read, de circa 10 000 -15 000 de cuvinte.

Pentru început o să le public pe Amazon, pentru că am constatat că este mai convenabil din punct de vedere financiar. Dacă public printr-o editură clasică, mi se cer foarte mulți bani pe care trebuie să-i scot din buzunar înainte ca opera mea să intre sub tipar. Dacă se vinde sau nu, asta este altă poveste care s-ar putea să nu intre în interesul editurii. Eu pot sta cu stocul de cărți, fără să vând, iar dacă cineva sesizează vreo greșeală, nu o pot corecta decât la a doua ediție.

În timp ce, pentru publicarea pe Amazon, te poate costa traducerea, și, eventual, coperta – să fie profesionist făcută.

Amazon nu face stocuri de cărți și are serviciul print-on-demand (printare la cerere) atunci când un client solicită cumpărarea fizică a cărții. Ei se ocupă de printare, legare a cărții și s-o trimită la cumpărător. Trebuie doar să știi să o promovezi pentru a ajunge în fața publicului țintă. Este mult mai convenabil și mai comod, din punctul meu de vedere. În plus, dacă obțin feedback negativ, pot oricând să intervin asupra manuscrisului, fac corectura necesară și în mai puțin de o oră o pot publica din nou, îmbunătățită. Fără absolut niciun cost suplimentar.

Gândul.ro: În încheiere, ce doriți să le spuneți cititorilor noștri?

Fănica Rarinca: Cât timp scriam documente școlare la care habar n-aveam ce să scriu, aveam o durere în ceafă, între omoplați și o nemulțumire de mine mare cât casa. Cât timp am scris la romanul Mica Stea Portocalie am simțit o căldură imensă care mi-a încălzit inima. Mă așezam în fața calculatorului cu o idee pe care o dezvoltam. Scriam câteva pagini și nu realizam cum zbura timpul pe lângă mine și treceau chiar câteva ore bune. Iar la final aveam un sentiment de bucurie, de încântare că am făcut ceva frumos, interesat, plăcut care îmi dădea o stare de satisfacție aparte.

Așa că, dragă cititorule, mai întâi te felicit că ai citit acest interviu până la final.

În al doilea rând, dacă citești articole cu interviuri despre autori, probabil te interesează să devii unul. Nu aștepta momentul perfect pentru că n-o să fie niciodată așa ceva. Îți faci timp și măcar 10-15 minute pe zi dacă te ocupi de ce te pasionează, într-un an vei avea minim 3650 de minute în care ai conceput ceva. Tot e mai bine decât să aștepți momentul potrivit.

În al treilea rând, Nu căuta să fie perfect totul din prima încercare. Altminteri nu vei mai deveni niciodată autor. Orice operă poate fi îmbunătățită pe parcurs, încât să devină din ce în ce mai bună. Perfecțiunea se atinge prin exercițiu, prin încercare și eroare și învățare continuă. Și până nu primești feedback de la cititori nu ai de unde să știi dacă e bună sau nu.

În al patrulea rând, dacă nu îți dorești să devii autor, verifică ce activitate îți creează o stare de bine, de satisfacție, de împlinire pe plan emoțional. Pentru că acea emoție este doar a ta și nimeni nu ți-o poate lua. Indiferent cât te stresează munca pe care o faci sau șeful tău, când ajungi acasă, în insula ta de liniște, ocupă-te de ceea ce te face fericit! Dumnezeu te-a creat și te-a adus pe lume ca să fii fericit!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

Actualitate

Alegerea corectă pentru culturile de sfeclă de zahăr: ce tratamente recomandă specialiștii

Publicat

pe

Sfecla de zahăr rămâne una dintre culturile tehnice care cer disciplină tehnologică și decizii bine fundamentate. Diferența dintre o cultură cu potențial valorificat și una cu pierderi de producție apare, de cele mai multe ori, din modul în care ați ales și aplicat tratamentele pe parcursul vegetației.

Acest ghid sintetizează recomandările specialiștilor și experiența acumulată în fermele din România și Europa.

Evaluați corect situația culturii înainte de orice intervenție

Orice schemă eficientă începe cu o analiză riguroasă a parcelei. Nu alegeți produsul înainte să înțelegeți problema.

Verificați următoarele aspecte:

  1. Istoricul solei – rotația aplicată în ultimii 3–4 ani, prezența anterioară a Cercosporei, Rhizoctoniei sau a buruienilor problemă.
  2. pH-ul și structura solului – sfecla valorifică optim solurile cu pH între 6,0 și 7,2. În solurile acide, disponibilitatea borului și a fosforului scade.
  3. Densitatea culturii – 90.000–100.000 plante/ha asigură echilibru între acoperirea solului și aerisirea frunzelor.
  4. Stadiul de vegetație – tratamentele aplicate prea devreme sau prea târziu reduc eficiența.
  5. Condițiile meteo prognozate – umiditatea ridicată și temperaturile de 20–30°C favorizează dezvoltarea bolilor foliare.

În majoritatea cazurilor, fermierul român care monitorizează săptămânal cultura reușește să intervină la timp și să reducă numărul aplicărilor corective. În schimb, intervențiile întârziate cresc costurile și reduc polarizația.

Protejați cultura încă din primele faze de vegetație

Primele 4–6 săptămâni stabilesc potențialul de producție. Dacă pierdeți plante în această perioadă, cultura nu mai recuperează complet.

Boli de sol și căderea plăntuțelor

Pythium, Rhizoctonia și Aphanomyces atacă germenii și rădăcinile tinere, mai ales în soluri reci și umede. Observați răsărire neuniformă, plante ofilite sau zone cu goluri? Analizați imediat cauza.

Recomandări practice:

  • semănați la minimum 5–6°C în sol;
  • evitați compactarea și excesul de umiditate;
  • corelați tratamentul seminței cu istoricul solei;
  • verificați densitatea la 10–14 zile după răsărire.

Intervențiile în vegetație împotriva bolilor de sol au eficiență limitată. De aceea, prevenția rămâne soluția cea mai sigură pentru rezultate stabile.

Dăunători timpurii

Rățișoara, puricii și viermii sârmă pot compromite rapid standul de plante. Nu aplicați insecticid preventiv fără justificare. Monitorizați cultura și interveniți doar la depășirea pragului economic de dăunare.

În exploatațiile mari, recomandăm:

  • evaluări săptămânale pe minimum 5 puncte/parcelă;
  • notarea procentului de plante afectate;
  • corelarea tratamentului cu stadiul larvar.

O densitate uniformă înseamnă competiție redusă cu buruienile și o dezvoltare echilibrată a rădăcinii.

Construiți o strategie coerentă de combatere a buruienilor

Sfecla de zahăr are un ritm lent de creștere la început. În primele 6–8 săptămâni, buruienile pot domina cultura dacă nu interveniți corect.

Specialiștii recomandă o abordare etapizată:

  • aplicare preemergentă pentru reducerea presiunii inițiale;
  • tratamente postemergente fracționate, la buruieni în faza de 2–4 frunze;
  • alternarea substanțelor active pentru a preveni rezistența.

De exemplu, într-o solă cu infestare mixtă de Chenopodium și Amaranthus, aplicarea fracționată în doze moderate oferă control mai bun și selectivitate crescută comparativ cu o singură intervenție în doză maximă.

Evitați erbicidarea la temperaturi peste 25°C sau în perioade de stres hidric. Selectivitatea scade, iar cultura poate suferi fitotoxicități care întârzie dezvoltarea.

Integrați și prașila mecanică, acolo unde tehnologia permite. O trecere bine sincronizată, la 4–6 frunze ale culturii, reduce presiunea de buruieni și optimizează costurile.

Protejați aparatul foliar pentru a susține acumularea zahărului

Frunza sănătoasă susține fotosinteza și acumularea zahărului până la recoltare. Orice defoliere prematură reduce producția și polarizația.

Cercosporioza – principala amenințare

Cercospora beticola produce pete gri-cenușii cu margine roșiatică și poate genera pierderi importante în anii favorabili bolii. Umiditatea ridicată și temperaturile de peste 20°C accelerează infecțiile.

Acționați astfel:

  1. Monitorizați cultura începând cu luna iunie.
  2. Aplicați primul fungicid la apariția primelor simptome sau preventiv, dacă istoricul solei indică risc ridicat.
  3. Alternați substanțele active pentru a limita apariția rezistenței.
  4. Respectați intervalele de 10–14 zile între tratamente, în funcție de presiunea bolii.

În fermele care aplică tratamentul la primele pete, controlul se menține mai ușor decât în solele unde intervenția are loc după extinderea atacului.

Făinarea și alte boli

Făinarea apare mai frecvent în anii secetoși. Observați depuneri albicioase pe frunzele mature? Confirmați diagnosticul înainte de aplicare. Ramularia și Phoma apar sporadic și necesită identificare corectă.

Nu tratați preventiv fără justificare. Monitorizarea și decizia bazată pe date reduc costurile și protejează eficiența substanțelor active.

Integrați nutriția foliară și biostimulatorii în schema tehnologică

Nutriția foliară nu înlocuiește fertilizarea de bază, dar o completează în momentele critice.

Microelemente cu impact direct asupra calității

Borul influențează transportul zaharurilor și previne apariția putregaiului inimii. Aplicați-l în faza de 4–6 frunze și repetați dacă analizele indică deficit.

Manganul și zincul susțin fotosinteza, iar magneziul îmbunătățește utilizarea azotului. Deficiențele latente reduc randamentul chiar dacă simptomele nu sunt evidente.

Pentru o abordare integrată, consultați soluțiile disponibile la categoria biostimulatori si insecticide pentru sfecla de zahar, unde găsiți produse adaptate diferitelor stadii de vegetație și niveluri de presiune.

Gestionarea stresului

Perioadele de secetă sau temperaturile ridicate reduc activitatea fotosintetică. Aplicarea biostimulatorilor înainte de aceste episoade ajută planta să își mențină metabolismul activ.

Verificați compatibilitatea produselor în rezervor și respectați dozele omologate. O schemă bine planificată reduce numărul de treceri și optimizează consumul de combustibil și timp.

Monitorizați și ajustați permanent programul de tratamente

Un program eficient nu rămâne fix. Îl adaptați în funcție de evoluția culturii.

Stabiliți un protocol intern:

  • inspecții săptămânale documentate;
  • fotografii și note privind intensitatea atacului;
  • evaluarea eficienței la 7–10 zile după aplicare;
  • ajustarea dozelor sau a produselor, dacă situația o impune.

Respectați timpii de pauză până la recoltare și normele naționale privind utilizarea produselor de protecția plantelor. Documentați toate intervențiile pentru trasabilitate și audit.

În fermele mari, colaborarea cu un agronom dedicat sau cu un consultant extern crește acuratețea deciziilor și reduce riscul de aplicări inutile.

Alegerea corectă a tratamentelor în cultura de sfeclă de zahăr presupune analiză, planificare și reacție rapidă. Nu vă bazați exclusiv pe experiența anilor anteriori. Fiecare sezon aduce condiții diferite.

Kwizda Agro România, parte din KWIZDA Holding International, pune la dispoziție produse pentru protecția plantelor, fertilizanți și biostimulatori, împreună cu consultanță tehnică și scheme tehnologice complete, adaptate culturii convenționale sau ecologice. Pentru o schemă personalizată în funcție de specificul fermei voastre, contactați reprezentantul zonal și solicitați o analiză tehnică detaliată a solelor destinate sfeclei de zahăr.

Citeste in continuare

Actualitate

Paradoxul Ankarei: Turcia și NATO, între pragmatism strategic și tensiuni nerezolvate

Publicat

pe

De

În pragul summitului NATO de la Ankara, relația dintre Turcia și aliații săi transatlantici traversează o perioadă de redefinire profundă. Deși conflictele recente și noile priorități de securitate au sudat legăturile dintre Ankara și blocul nord-atlantic, în special în sectorul industriei de apărare, punctele de presiune rămân active sub suprafața unei cooperări aparent consolidate. Experții subliniază că poziția Turciei în cadrul Alianței este astăzi mai solidă decât în ultimii ani, Ankara fiind văzută ca un pion central în securizarea Flancului Sudic, gestionarea Mării Negre și controlul crizelor din vecinătatea extinsă.

Ambiții regionale versus excluderea europeană

În ciuda importanței sale strategice, Ankara simte că Europa nu depune suficiente eforturi pentru a o integra în noile arhitecturi de apărare ale continentului. Oficialii turci critică dur ceea ce ei numesc o „abordare lipsită de viziune” din partea liderilor europeni, argumentând că excluderea capacităților industriale masive ale Turciei din inițiativele de apărare ale UE este o eroare strategică. Pe de altă parte, dorința Turciei de a rămâne o putere regională autonomă creează fricțiuni: Ankara refuză să își subordoneze prioritățile geopolitice agendei Washingtonului sau Bruxelles-ului, mai ales atunci când acestea intră în conflict cu interesele sale în Mediterana de Est sau în Orientul Mijlociu.

Puterea militară: De la dronele TB3 la dominația în Marea Neagră

Contribuția Turciei la misiunile NATO rămâne, însă, incontestabilă. De la sprijinul defensiv aerian primit în timpul tensiunilor cu Iranul, până la participarea masivă la exercițiul „Steadfast Defender” cu peste 2.000 de trupe și portavionul TCG Anadolu, Ankara demonstrează o forță militară de elită. Un moment istoric a fost marcat de prima utilizare operațională a dronelor înarmate de tip TB3 de pe o navă de luptă, o inovație pur turcească. Mai mult, rolul Ankarei în conflictul din Ucraina — prin blocarea navelor rusești în Marea Neagră și furnizarea de drone Bayraktar — a devenit un pilon esențial în strategia de descurajare a agresiunii ruse.

F-35 și KAAN: Nodul gordian al relațiilor cu SUA

Cea mai sensibilă problemă rămâne însă relația cu Statele Unite, marcată de excluderea Turciei din programul F-35 în 2019, după achiziția sistemelor rusești S-400. Deși există semnale privind o posibilă deblocare a livrărilor de motoare General Electric F110 pentru viitorul avion de luptă autohton, KAAN, situația avionului F-35 rămâne blocată politic. Pentru Ankara, prioritatea s-a mutat acum pe dezvoltarea propriilor tehnologii de generația a cincea, încercând să transforme o sancțiune într-un motor pentru independența industrială. Summitul de la Ankara va fi testul suprem: dacă aliații vor integra Turcia în planificarea pe termen lung, influența acesteia va deveni de neclintit; dacă nu, pragmatismul tranzacțional va continua să definească acest parteneriat complicat.

Citeste in continuare

Actualitate

O nouă eră în războiul asistat de algoritmi: cum a devenit Maven Smart System „motorul” campaniei aeriene împotriva Iranului

Publicat

pe

De

Planificatorii Pentagonului și statele majore americane au folosit într‑un mod fără precedent inteligența artificială în timpul celor 38 de zile de război aerian împotriva Iranului, arată date nou publicate despre modul în care a fost utilizat Maven Smart System (MSS), suita de AI a Departamentului Apărării.

13.000 de ținte în 38 de zile: foamea de AI pe câmpul de luptă

„Operațiunea Epic Fury a folosit Maven Smart System al Palantir pentru a executa misiuni de lovire în întregul spațiu de luptă, 13.000 de ținte în 38 de zile”, a declarat Cameron Stanley, Chief Digital & AI Officer (CDAO) al Pentagonului, la conferința SCSP AI+Expo.

Militarii, spune el, au arătat „o poftă nesățioasă” pentru astfel de instrumente: „[Instrumentele de AI] ne permit să luăm toate aceste date, să le sintetizăm și să luăm decizii mai bune, mai rapide, pe câmpul de luptă.”

MSS este o suită de instrumente de inteligență artificială derivată din experimentul inițial Project Maven, evoluată într‑un instrument multifuncțional de planificare militară dezvoltat de Palantir. (O ramură separată a Maven este operată de Agenția Națională de Informații Geospațiale.)

Explozie de utilizare: miliarde de „tokens” pe zi

În timpul Epic Fury, folosirea MSS a crescut abrupt, atât în sfera clasificată, cât și în cea neclasificată, au explicat oficialii.

– Utilizarea neclasificată a crescut cu 38% de la o lună la alta.
– Utilizarea clasificată a urcat cu 89%.
– Măsurată în „tokens” – operațiunile matematice de bază care stau la baza AI generative – vârful zilnic de consum a explodat cu 4.425%.

La un moment dat, a precizat un purtător de cuvânt al Pentagonului, utilizarea zilnică a ajuns la aproximativ 20 de miliarde de tokens.

Prin comparație, într‑un context civil, o singură interacțiune cu un chatbot poate consuma câteva sute de tokens, iar un „power user” care folosește AI intensiv, de exemplu pentru programare, poate ajunge la circa un sfert de milion de tokens pe zi.

„De la începuturile sale modeste, ca o mică echipă transfuncțională de circa 45 de oameni în Pentagon, [Maven] a explodat și a devenit cea mai bună capabilitate de comandă și control (C2) asistată de AI de pe planetă”, a spus Stanley.

De la identificarea teroriștilor la „vederea în direct” a câmpului de luptă

Ce produce, concret, această activitate intensă? Pentagonul a refuzat să ofere exemple specifice din conflictul cu Iranul, însă descrie funcționalități care amintesc, la versiuni militare, de trusele de AI comerciale.

MSS include unelte „low‑code/no‑code” care permit personalului fără expertiză în programare să își construiască propriile aplicații sau chiar agenți AI semi‑autonomi, capabili să preia sarcini repetitive.

În același timp, sistemul execută funcții profund militare.

Nucleul Project Maven a fost, inițial, detectarea țintelor teroriste în ore interminabile de imagini video provenite de la drone. Treptat, suita s‑a extins către ceea ce Palantir descrie ca „o vedere sincronizată, în timp real, a spațiului de luptă”, care permite planificare și execuție de misiuni sincronizate, automatizează detectarea obiectelor și centralizează procesul de identificare și gestionare a țintelor.

Tehnologia analizează combinații complexe de imagini video, imagini satelitare și alte surse de informații extrem de tehnice, potrivit companiei și relatărilor publice. Maven Smart System poate, de asemenea, să filtreze biblioteci uriașe de rapoarte de informații și să genereze rezumate sau posibile opțiuni de acțiune viitoare, a mai explicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

„Nu adversarul, ci capacitatea noastră”: lupta pentru putere de calcul

Toată această activitate consumă o cantitate tot mai mare de putere de calcul, avertizează Stanley.

„Cea mai mare teamă a mea, în acest moment, nu este adversarul”, a spus el la SCSP AI+Expo. „Cea mai mare teamă a mea este: putem ține pasul?”

„Vedem o creștere dramatică, nu doar în utilizarea sistemelor noastre, ci și în cantitatea de compute necesară”, a continuat el. „Departamentul analizează în prezent diverse modalități prin care putem crește capacitatea în fiecare domeniu, la fiecare nivel de clasificare, pentru a ne asigura că acea poftă nesățioasă este satisfăcută, de la cel mai tânăr operator până la cel mai înalt comandant.”

Costul vitezei: erori, victime colaterale și testarea algoritmilor

Accelerarea AI în război nu este lipsită de riscuri, recunoaște Stanley. Nu a discutat explicit pagubele colaterale în loviturile asupra Iranului, deși chiar prima zi a campaniei a ucis cel puțin 175 de persoane într‑o școală aflată lângă o bază a Gardienilor Revoluției, incident atribuit unor informații învechite. Astfel de tragedii, subliniază observatorii, au avut loc și înainte de era AI.

CDAO insistă însă că algoritmii sunt supuși unor programe riguroase de testare. Pe termen lung, Stanley susține că o echipă mixtă om‑mașină, în care fiecare îl verifică pe celălalt, ar putea reduce erorile și salva vieți.

„Deși ritmul s‑a accelerat, un lucru care mă preocupă profund în război este să minimizez greșelile, mai ales în ceea ce privește deciziile operaționale”, a spus el. „Și știm, din istoria noastră lungă, că oamenii, singuri, greșesc. Mașinile, singure, greșesc și ele. Ce încerc să implementez este cea mai bună echipă om‑mașină posibilă.”

„Folosești tehnologia pentru ceea ce face ea cel mai bine – procesare foarte rapidă a datelor – dar păstrezi întotdeauna omul care va analiza situația, va aplica arta operațională, contextul și intenția legală, pentru a reduce drastic erorile și a asigura superioritatea decizională pe câmpul de luptă”, a concluzionat Stanley.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

Poduri peste frontiere: Cum au dărâmat elevii de la „Spiru Haret” Ploiești zidurile prejudecăților prin proiectul „We Are All One”

Într-o lume tot mai fragmentată, în care diversitatea este adesea privită cu reticență, o inițiativă pedagogică de avangardă a demonstrat...

Exclusiv19 ore ago

O nouă eră în penitenciare: când directorul „educă” cu palmele și psihologul face terapie de mușamalizare

Un penitenciar model: bătaie ca la ușa cortului, cu ștampilă de stat Într-un colț de Românie botezat Penitenciarul Baia Mare,...

Exclusiv2 zile ago

Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XX): când „instructorul de etică” are 0,25 la etilotest

În serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat public de Incisiv de Prahova (aici), episodul cu agentul Ioniță Bogdan...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova si maneliadă la lege: cum dictează clanurile codul penal în centrul Ploieștiului

Centrul Ploieștiului, cedat oficial: trotuar de clan, lege de mucava În timp ce primăria vinde pliante lucioase cu „zonă civilizată”,...

Exclusiv2 zile ago

Marele Premiu de Trap al României: „Fugi de antidoping și ia trofeul!” Hipodromul Ploiești, din „Ținutul Vvnului” în „Ținutul dopajului protejat”

„Experiențe pentru toată familia”: popcorn în tribune, dopaj în culise În broșurile proiectului turistic „Prahova Tips & Tricks – De...

Exclusiv2 zile ago

Cutremur cu magnitudinea CCR în MAI: trei polițiști, cinci articole „detonate” și un sindicat cu fitilul aprins

Trei polițiști, un minister și un mănunchi de bombe juridice În ultimul an, trei nume au început să bântuie, juridic...

Exclusiv2 zile ago

Azile, voturi și ipocrizie: cum se înghesuie politicienii la poze cu victime, nu la responsabilitate

Când dosarul penal devine decor de campanie În ultimele zile, scena politică românească arată ca o licitație de cinism: cine...

Exclusiv2 zile ago

Cum face IPJ Olt economie la litru de benzină: taie din drepturi, nu din prostie

Când litera legii e clară, dar mințile „specialiștilor” sunt aburite Politicile Ministerului Afacerilor Interne, așa cum sunt ele „traduse” către...

Exclusiv2 zile ago

Hipodromul de Ploiești: „Tips & Tricks” despre cum să fugi mai repede de antidoping

De la „Ținutul Vinului” la „Ținutul Dopajului” Proiectul turistic „Prahova Tips & Tricks – De la oraș la podgorie: Ploiești...

Exclusiv2 zile ago

87 de milioane pe an ca să nu plouă: anti-grindină în Vest interzis, la noi prelungit

Rachete pe bani grei, ploi pe gratis: cum a ajuns „sistemul anti-grindină” să fie acuzat că e, de fapt, anti-fermieri...

Exclusiv3 zile ago

Inspectoratul de Protecție al Jmecherului, sezonul XIX: bețivi la volan, fini de „nași”, pozari cu vile și gândacul‑șef care încasează „merit” la A3 – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XIX)

Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XIX): cum se țin bețivii la volan „activi” până la pensie La IPJ Prahova,...

Exclusiv3 zile ago

Poliția pe TikTok, birocrata pe fotoliu: cum se face praf pregătirea fizică a oamenilor legii

„Curul și hârtia igienică”: așa își tratează MAI propria poliție Pentru că birocrații din aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Coastă, fără cârmă: directori la prelungiri, lege la dușuri

POARTA SCHENGEN, PAZITĂ LA MICĂ ÎNȚELEGERE: 3 ANI ȘI 4 LUNI FĂRĂ CONCURS La Garda de Coastă, adică la cea...

Exclusiv4 zile ago

Gândacul‑șef cu salariu de „merit” – cum își unge pensia comisarul Sadicovici pe spinarea agenților sufocați în autospeciale fără aer condiționat – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XVIII)

De la „abonamentul la șmecherie” la „salariul de merit la gândăceală” După ce Incisiv de Prahova a arătat, în episodul...

Exclusiv4 zile ago

O nouă revoluție la poliție: marele mop iese din fișa postului

După opt decenii de „lasă că merge și-așa”, descoperim secolul XXI Da, ați citit bine: în anul 2026, în Uniunea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv