Connect with us

Featured

Cioloș, vânat de Iohannis! Noaptea cuțitelor lungi în servicii!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Numai Sărbători liniștite nu mai are Klaus Iohannis, chiar și dacă este la un singur pas să își instaleze până la urmă ”guvernul meu”. Și asta după eșecul total al planului inițial al organizării cu orice preț al alegerilor parlamentare, ceea ce nu este deloc puțin lucru! Performanța șefului statului nefăcând astfel decât să legendeze și mai mult statutul de ”mascul alfa” al politicii românești asumat de către Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis nici nu mai vrea să audă de Dacian Cioloș

Numai că până și Klaus Iohannis începe să simtă că, totuși, se află deja în mandatul final de președinte al României. Iar cu toate că Iohannis a scrâșnit printre dinți că îl vrea musai pe generalul Nicolae Ionel Ciucă să conducă ”guvernul iohannist”, președintele a fost încolțit ca niciodată la ultima reuniune de la Bruxelles. Acolo unde atât Emmanuel Macron, dar și alți lideri occidentali sau înalți comisari europeni de la vârful CE  i-au transmis cât se poate de tranșant să nu meargă cumva mai departe cu precedentul instalării unui general de-abia retras de la conducerea Armatei drept premier al unui Guvern al unui stat membru al Uniunii Europene. Iar Angela Merkel nu a mai făcut de această dată nici cel mai mic gest de a își proteja ”neamțul”, semn clar că până și Berlinul este mai mult decât deranjat de poziția deja excesiv de pro-americană adoptată de către generalul Ciucă. Apoi, după cum dezvăluiam chiar ieri, după ce că a fost nevoit să renunțe, cel puțin momentan, la impunerea propriului său om în fruntea Guvernului, Iohannis tocmai ce s-a confruntat cu o primă tentativă de puci în cadrul Partidului Național Liberal.

Dan Barna a fost ”disciplinat”, Cioloș încă nu!

Unul de anvergură și prin care Vasile Blaga a demonstrat că organizațiile județene liberale , mai ales cele din Ardeal, încă nu acceptă să fie tratate ca ”popicele” cu care Iohannis să se joace și pe care să le dărâme când și cum vrea. Însă adevăratul șoc resimțit din plin de Iohannis a fost aroganța fără precedent cu care Dacian Cioloș i-a tratat ”indicațiile prețioase” de formare a noului guvern, la negocierile de la Vila Lac 2. Și asta chiar în fața ”oamenilor președintelui” din PNL! Cei care la rândul său au fost atât de șocați de ”obrăznicia” lui Cioloș, încât s-au făcut că ies la o țigară pentru a putea să aibă acces la telefoanele mobile pentru a îl ”sifona” șefului statului pe liderul PLUS. Iar reacția lui Iohannis a fost una cu atât mai violentă cu cât oricum de săptămâni bune Iohannis era oricum ”injectat” cu informațiile venite de la Bruxelles despre anti-campania pe care Dacian Cioloș deja i-o face pe față, pe lângă ceilalți europarlamentari sau comisari europeni. Astfel că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, în seara de 20 decembrie, Klaus Iohannis a cerut ”capul” lui Cioloș.

Oamenii președintelui din sistem primind astfel totodată încuviințarea fie ea și tacită pentru declanșarea unei veritabile ”nopți a cuțitelor lungi”   în sistem. Prima ”țintă în mișcare” fiind acum ”Vulpea” Virgil Ardelean. Dar și oamenii acestuia, marea majoritate provenind din pepiniera ”Doi ș’ un sfert” și care acum au statutul de ”funcționari speciali” în nenumărate instituții ale statului. Inclusiv organigramele a nenumărate ministere ”gemând” de ”puii de Vulpe” plantați de-a lungul timpului de Virgil Ardelean. Cel bănuit de Iohannis că s-ar afla printre promotorii ”puciului de la Cluj”, alături de miliardarul Ion Țiriac, Vasile Blaga, Ilie Bolojan și Emil Boc.

”Sânge pe pereți”!

Iar cum nervozitatea lui Iohannis este accentuată de percepția acestuia că, pas cu pas, scapă frâiele puterii absolute din mâini, oamenii președintelui se vor grăbi cu siguranță să-i îndeplinească acestuia ordinul de ”anihilare” politică a lui Dacian Cioloș. Chiar dacă de această dată este foarte posibil să s elase ”cu sânge pe pereți”! Și mai ales că marea majoritate o vor face cu o maximă plăcere! Mai ales că astfel vor împușca și doi iepuri dintr-o lovitură. Pe de o parte îi vor păstra președintelui Iohannis iluzia că rămâne la butoanele operative ale sistemului, strategie similară folosită de altfel cam de toate serviciile secrete ale lumii care se respectă, atunci când vor să blocheze diverse comenzi politice suspectate că ar putea afecta adevăratele obiective de asigurare a securității naționale.

”Vulpea” Virgil Ardelean, ”țintă în mișcare” pentru oamenii președintelui

Dar, în același timp, ”vânătoarea” declanșată deja în ultimele ore are și rolul de a ”curăța” sistemul de ”focarele” foștilor ofițeri sub acoperire aliniați în spatele USR – PLUS. Cei care nu au putut fi ”extrași” până acum, mai ales cei de la DGIA sau DIPI, care de ani de zile beneficiază de statutul de ”funcționari speciali” și sunt deja ”consilieri nemuritori” pe lângă miniștrii unor ministere cheie, indiferent de numele și culoarea politică a acestora. Numai că, de această dată, Iohannis a oferit, fie și fără voia sa, oportunitatea ca oamenii ”Vulpii” Virgil Ardelean să fie scoși din ”văgăunile” private sau de stat, acolo de unde acționează în ultimii ani. Ca și cei ai unui alt ”nemuritor” al sistemului, precum generalul Marcel Opriș. Cel care prin intermediul ”neasumatului” Daniel Chirilă tulbură din nou apele Ministerului Afacerilor Interne…

Măgura, mai ușor cu ”pianul” pe scările MAI…

Drept urmare, disperarea de a-i face pe plac președintelui este atât de mare în unele ”unghere” ale sistemului – desigur că nu cele operative! – că până și ”dinozauri” ai presei și ”analiști” militari și de politică externă au fost reactivați pentru a deschide ”foc de voie” împotriva lui Dacian Cioloș. Deja ”viral” fiind ”avertismentul” lui Radu Tudor că ”Dacian Cioloș ar putea plăti scump că a pus în discuție atribuțiile președintelui Iohannis”!

Daniel Chirilă încă agită apele MAI…

Însă cum nu aici se va duce adevărata luptă, analiștii din solda generalilor Marian Hăpău sau Marcel Opriș fiind doar ”fumigenele” menite a acoperi adevăratul ”front nevăzut”, rezerviștii sau funcționarii speciali care fac jocurile la vârful USR – PLUS au fost deja avertizați că au depășit deja ”linia roșie”. Iar Dan Barna și oamenii din spatele acestuia au priceput imediat mesajul subliminal al dosarului deturnării de fonduri europene, astfel că liderul USR nu mai este o amenințare concretă pentru președintele Iohannis. Cu totul altfel stau însă lucrurile cu Dacian Cioloș, acesta fiind oricum mult mai bine conectat la diverse ”frății transpartinice” din sistem. Frustrarea oamenilor președintelui fiind cu atât mai mare cu cât, în ciuda ”atenționării” primite de Virgil Ardelean în chiar timpul campaniei electorale, ”Vulpea” a încercat să îi păcălească în continuare. În timp ce, pentru abaterea atenției, tocmai ce a fost deschis un alt front. Petru Răzvan Măgura, omul impus de chiar Daniel Chirilă în fruntea serviciului secret al MAI pe mandatul pesedist agitând ”prea ca la țară”, în ultimele zile, apele DIPI… Astfel că Măgura ar face mai bine să o lase mai ușor cu ”pianul Doi ș’ un sfert” pe scările Ministerului Afacerilor Interne. Mai ales acum, că s-a dat liber la ”vânătoare”…

 

Administratie

Prahova pe două roți: traseul Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, promovat de șeful CJ

Publicat

pe

De

43 de kilometri de efort și peisaj

Președintele Consiliului Județean Prahova și lider al PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a ales bicicleta pentru a descoperi, din nou, județul pe care îl administrează. Traseul parcurs: Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, un drum de aproximativ 43 de kilometri, cu porțiuni de urcare solicitante, aer curat și priveliști care reamintesc cât de valoroase sunt locurile aflate la doar câțiva pași de noi.

Un județ cu potențial pentru sport și turism

Potrivit lui Virgiliu Daniel Nanu, Prahova are un potențial deosebit pentru mișcare, sport și turism, iar traseele cicloturistice precum cel spre Barajul Paltinu ar trebui descoperite și promovate mult mai intens. Oficialul prahovean subliniază că astfel de rute nu sunt doar o invitație la activitate fizică, ci și o ocazie de a redescoperi frumusețea naturală a județului.

Citeste in continuare

Administratie

Un număr care poate salva o viață: 17 mai, Ziua Internațională a Telefonului Copilului

Publicat

pe

De

Dincolo de ecran: frica pe care nu o vede nimeni

În fiecare zi, există un moment în care un copil închide telefonul și rămâne singur. Singur cu frica. Cu amenințările. Cu umilința. Cu șantajul.
În spatele unui ecran, durerea nu se vede, dar ea continuă să existe, tăcută, adâncă, greu de rostit.

116111 – linia la care suferința capătă glas

De Ziua Internațională a Telefonului Copilului, marcată anual la 17 mai, este readusă în prim-plan importanța unei linii de sprijin care, pentru mulți copii, este singura punte către ajutor.
Asociația Telefonul Copilului, prin numărul 116111, oferă consiliere, ascultare și intervenție atunci când un copil are nevoie de cineva care să îl audă la timp, înainte ca frica să se transforme în tragedie.

Un apel care poate schimba destinul

Uneori, un singur apel nu schimbă doar cursul unei zile. Poate schimba un destin. Poate salva o viață.
Ziua Internațională a Telefonului Copilului devine astfel nu doar o dată în calendar, ci un moment de recunoaștere pentru munca nevăzută a specialiștilor care răspund la 116111 și un apel public la responsabilitate față de protecția copilului.

La mulți ani Telefonului Copilului și Asociației Telefonul Copilului – și cât mai multe vieți auzite la timp!
📞 116111 – Telefonul Copilului (Asociația Telefonul Copilului)

Citeste in continuare

Exclusiv

Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi

Publicat

pe

De

„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă el

Olimpia nu mai e sală de sport, e sală de expoziție a eșecului la salubritate

Sala Sporturilor Olimpia, situată pe strada Mărășești- Ploiesti, azi, 17.05.2026, orele 16.00

Sala Sporturilor „Olimpia”, de pe strada Mărășești din Ploiești, ar trebui să fie templul mișcării, al fair-play-ului și al respectului pentru comunitate. În realitate, zona arată ca un decor de antrenament pentru echipa națională de aruncat gunoiul „pe lângă coș”.

Imaginea din jurul sălii spune tot: un coș de gunoi verde, singur, copleșit, iar pe jos – ambalaje, pahare, resturi de mâncare, șervețele îmbibate, cutii, de parcă orașul și-ar fi făcut încălzirea la capitolul nesimțire, nu la capitolul sport.

Banca din apropiere veghează scena ca un martor mut la falimentul unui oraș care plătește „ca la lux” (după cum reiese din dezvăluirile Incisiv de Prahova privind tarifele la salubritate), dar trăiește – vizual, olfactiv și moral – ca la groapa de gunoi.

De la „Olimpia” la „Coșimia”: coșul stă în picioare, dar logica administrației e la pământ

Fotografia e simplă și devastatoare:

  • coșul e gol sau aproape gol;
  • gunoiul e pe jos, în jur;
  • iar aleea, într-un oraș care se laudă cu „strategii” și „contracte”, arată ca o intrare laterală la un tomberon, nu la o sală de sport.

Aici se vede, fără raport de audit și fără tabele stufoase, „rezultatul final” al combinației letale dintre:

  • tarife la salubritate stabilite ca la cazinou, după cum a arătat Incisiv de Prahova în analiza despre Bin Go Solutions;
  • administrație locală paralizată;
  • cetățeni obișnuiți să arunce „un pic pe lângă”, că „nu se vede”.

Ce nu se vede în poză, dar se simte la fiecare factură: ploieșteanul plătește, oficial, pentru un serviciu de salubritate care, în teren, se traduce prin mizerie „de patrimoniu” lângă una dintre cele mai cunoscute locații sportive ale orașului.

„Ruletă Bin Go”: tarife premium, peisaj de ligă inferioară

În timp ce la facturi se joacă fin cu zecimale și diferențe de câțiva lei pe persoană între casă, bloc și chiar bloc vs. bloc, realitatea de lângă Sala Sporturilor „Olimpia” e brutal de simplă:

  • gunoaiele sunt „la comun”;
  • peisajul e „standard”: ambalaje aruncate pe jos, resturi împrăștiate, coș umilit de propria inutilitate;
  • singurul element „personalizat” rămâne suma de plată de pe factură.

Același operator, același oraș, același tip de deșeu, dar, după cum arăta Incisiv de Prahova, tarife diferite – 23,73 lei, 24,51 lei, 25,95 lei/persoană. În schimb, la Sala „Olimpia”, tariful psihologic e unic: „bătaie de joc inclusă”.

Când pui alături:

  • mormanele de gunoi dintre blocuri,
  • tarifele „coafate” din listele de întreținere,
  • și acum imaginea de pe strada Mărășești, lângă Sala Sporturilor,
    tabolul e clar: Ploieștiul a reușit performanța de a transforma întreg orașul într-o sală uriașă de sport pentru gândaci, șobolani și bacterii.

Olimpia „disciplinei” administrative: primarul tace, coșul „vorbește” în mizerie

Primarul, altădată extrem de vocal pe tema „jafului din salubritate”, a ajuns acum să privească același film în reluare, dar cu sonorul dat la zero.

În timp ce Incisiv de Prahova documentează în rapoarte și analize modul în care s-au scurs bani pe tarife, bunuri de retur și contracte, administrația locală oferă, la Sala Sporturilor, o demonstrație practică de:

  • lipsă de control;
  • lipsă de întreținere a spațiilor publice;
  • lipsă de rușine.

Sala „Olimpia” ar fi trebuit să fie un reper vizual al orașului. A devenit, prin mizeria tolerată lângă ea, un panou publicitar al eșecului comun: instituții + operator + parte dintre cetățeni.

Campioni la aruncat pe jos, codași la bun simț

Nu poți da vina doar pe Bin Go pentru farfuriile de plastic, paharele și resturile alimentare vărsate sub ochii coșului de gunoi. Acolo e și:

  • nesimțirea unor ploieșteni care aruncă intenționat pe jos;
  • absența patrulelor de control;
  • indiferența autorităților care nu înțeleg că o sală de sport murdară la exterior trimite un mesaj clar la interior: „nu există reguli, doar improvizație”.

În loc ca „Olimpia” să fie locul în care copiii învață despre disciplină, respect și ordine, aceștia trec pe lângă munți de mizerie și învață, involuntar, lecția reală a orașului:

  • gunoiul se aruncă pe jos, că „oricum nu pățești nimic”;
  • tarifele cresc, dar spațiile publice decad;
  • nimeni nu răspunde pentru nimic.

Ploiești – orașul în care sala de sport arată ca un vestiar după meciul cu bunul simț

Imaginea de pe strada Mărășești nu e un accident, e o concluzie.

Concluzia anilor în care:

  • tarifele la gunoi au fost jonglate ca fisele pe masa de ruletă;
  • bunurile de retur au dispărut „în ceață”;
  • administrația a preferat comunicate în loc de controale;
  • iar o parte din cetățeni au acceptat să trăiască printre gunoaie, atâta timp cât coșul „nu le vorbește”.

Sala Sporturilor „Olimpia”, simbol al mișcării, a fost transformată într-un fundal perfect pentru un oraș blocat într-o mocirlă de neglijență și aroganță administrativă.

Concluzie: la Ploiești, sportul oficial e „aruncatul la coș… pe lângă coș”

Până când Primăria Ploiești, ADI Prahova și operatorul de salubritate nu vor fi obligați să explice, la leu și la imagine, de ce:

  • ploieșteanul plătește tarife „de oraș civilizat”;
  • dar primește, la Sala Olimpia și nu numai, peisaje „de mahala abandonată”;

Ploieștiul va rămâne capitala unui singur tip de performanță:

  • performanța de a transforma fiecare coș de gunoi într-un monument al neputinței,
  • și fiecare sală de sport într-o vitrină rușinoasă a bătaiei de joc față de cetățeni.

Olimpia nu mai e doar o sală. E diagnoza unui oraș care continuă să înoate în gunoi, dar se laudă că face „înot de performanță” în acte și strategii.

Vom reveni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi

„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă...

Exclusiv20 de ore ago

SRL Dică & Asociații: La I.P.J. Constanța, legea se aplică doar cu „bon de ordine” de la jupânul serviciului

SRL IPJ Constanța: Legea se aplică doar cu „bilet de voie” de la jupânii cu epoleți Constanța, tărâmul unde marea...

Exclusiv20 de ore ago

Palatul secretelor la M.A.I. și Bayraktarul pe hârtie: când statul pune lacăt pe lumină

Transparență cu parafa „Clasificat” Secretariatul General al Guvernului a scos la transparență un proiect de hotărâre care ar obliga RA-APPS...

Exclusiv2 zile ago

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare În timp ce...

Exclusiv2 zile ago

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP Într-o mișcare...

Exclusiv2 zile ago

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei În timp ce polițistul de...

Exclusiv3 zile ago

MASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare

După 26 de ani de „Foarte Bine”, Agentul Rusu a aflat că în Poliția de Frontieră, adevărul se plătește cu...

Exclusiv3 zile ago

MAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER

În timp ce Ministerul Economiei, păstorit de „neprihănitul” #rezist Irineu Darău, se fardează cu sclipiciul integrității la televizor, în spatele...

Exclusiv4 zile ago

Război total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate

O campanie de discreditare fără precedent vizează Sindicatul Diamantul, organizația fiind acuzată de „destabilizarea statului de drept” din cauza numeroaselor...

Exclusiv4 zile ago

Justiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română

Într-o decizie care zguduie temeliile Ministerului Afacerilor Interne, Tribunalul Olt a confirmat, pentru a doua oară, un adevăr crunt: instituțiile...

Exclusiv5 zile ago

REPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei

Ministerul Economiei, noul cazinou de stat: bagi rude, scoți indemnizații În timp ce noi încă mai credem că economia ține...

Exclusiv5 zile ago

PLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii

Incisiv de Prahova, din nou cu un pas înainte: „teoria conspirației” s-a transformat în executare silită Ceea ce unii încercau...

Exclusiv5 zile ago

Epoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata

În timp ce interlopii își văd liniștiți de afaceri, Poliția Prahoveană a descoperit o nouă metodă de „combatere a criminalității”:...

Exclusiv5 zile ago

Marea topăială a chestorilor: Frontiera României, condusă cu garanție de 30 de zile ca la pantofii second-hand

În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din...

Exclusiv6 zile ago

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral Peisajul politic...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv