Connect with us

Actualitate

Horoscop săptămânal, 21-27 decembrie 2020. „Vărsătorii” își schimbă direcția de viitor

Publicat

pe

Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 21 – 27 decembrie 2020, pentru toate zodiile. Săptămâna 21 – 27 decembrie 2020 poate adce o serie de surprize și situații neașteptate în relațiile sentimentale și profesionale.

Săptămâna 21 – 27 este marcată de Marea Conjuncție Jupiter- Saturn în zodia Vărsător, eveniment care va deschide noi direcții în viața fiecărei persoane în parte și care vorbește despre empatie, solidaritate, dar și evoluție și progres tehnologic. Totodată, Soarele și Mercur, planeta comunicării, activează zodia Capricorn și devenim mai serioși, mai sobri și rigizi, dar și mai răbdători și responsabili și perseverenți în atingerea scopurilor avute.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop săptămânal Berbec: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Cea mai mare parte a interesului tău este canalizată în zona profesională, a carierei așa că s-ar putea să-ți cam neglijezi partenerul săptămâna aceasta, iar atunci când interacționați să ai tendința de a te impune prea mult. Posibile tensiuni legate de bani și adminisrarea bugetului comun.

Carieră

Din punct de vedere profesional se anunță o săptămână foarte bună, în care vei lupta cu toate forțele și puterile tale, fizice și psihice, pentru a-ți atinge obiectivele propuse și vei avea mari șanse de a te face remarcat și de a te afirma mai ales prin dialog și discursuri, prin idei profesionale. Posibile frustrări, tensiuni care au legătură cu superiorii și ocazii de lansare a unui proiect în online.

Bani

Se întrevăd tensiuni, momente stresante și frustrante care au legătură cu sectorul financiar, însă este vorba mai mult de bani și bunuri deținute împreună cu alții, de exemplu bunuri materiale, imobile, moșteniri. Vor fi nativi determinați să dea în judecată pe cineva, să intre într-un litigiu, proces.

Sănătate

Nu te poți plânge de lipsă de energie, însă ai tendința de a te suprasolicita din această cauză. În plus, sunt tensiuni nervoase care te apsasă și-ți aduc o stare de irascibilitate.

Horoscop săptămânal Taur: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Sunt tensiuni puternice în plan relațional dat fiind că ambii guvernatori ai relațiilor tale sunt în cuadratură și cu greu vei ajunge la o cale de mijloc în cuplu, însă tot acest context tensionat și frustrant îți va aduce schimbări profunde și chiar vindecare.

Carieră

Zona profesională este cea care-ți aduce cel mai mjult stres, dar și cele mai multe bucurii, deci va trebui să te menții în echilibru. Pot apărea oportunități care să te îndemne să renunța la ceva pentru altceva și firea ta statornică să te țină în cumpănă și stres, totodată. Atenție la tensiunile cu colaboratorii și asociații!

Bani

Cel mai probabil va trebui să investești niște bani, să-i cheltui pentru ceva anume și chiar dacă nu te încântă în mod deosebit, o vei face. Poate fi vorba de unele situații conflictuale care vizează bunurile materiale pe care le deții.

Sănătate

Te bucuri de o stare bună de sănătate, de enrgie mentală, dar și de mult stres psihic. Ai grijă că agitația și oboseala, insomni își pot lăsa amprenta asupra ta, așa că nu exagera.

Horoscop săptămânal Gemeni: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Pentru tine această săptămână va fi una a conștientizărilor în legătură cu relația ta, cu viața de cuplu, cu partenerul de viață și nu trebuie să privești ca pe ceva negativ acest context, ci din contră, concluziile la care vei ajunge te vor ajuta să evoluezi, poate să te maturizezi.

Carieră

Din punct de vedere profesional, intri într-o etapă de dezvoltare remarcabilă și ai parte de revelații care te vor conduce către progres. Vei vrea să înveți ceva nou, să stidiezi mai mult, să obții sau sdă te folosești de o diplomă obținută.

Bani

Este o perioadă bună să valorifici sau cel puțin să-ți vină idei despre cum să valorifici niște bunuri materiale sau să obții un credit sau în ce să investești o sumă de bani.

Sănătate

Sunt stări de frică și angoase pe care ai ocazia să le dizolvi. Posdibil să ai revelația unor situații care să contribuie la vindecarea și debarasarea de acestea.

Horoscop săptămânal Rac: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Sunt atașamente toxice care te țin ancorat în trecut și care săptămâna aceasta pot fi scoase la suprafață și analizate pentru a fi vindecate. Cu Mercur și Soarele în sectorul relațiilor tale ai șansa să-ți îmbunătățești rearcabil comunicarea în cuplu, dar și să cunoști noi persoane dacă ești singur.

Carieră

Este o perioadă favorabilă legării de noi parteneriate profesionale, de noi colaborări și asocieri și ai ocazia de a negocia contracte profitabile.

Bani

Atașamentele materiale sunt vinovate de involuția situației tale financiare și când vei conștientiza asta te vei bucura și de bogății. Unii nativi se tem atât de tare să nu piardă ceva material, încât ratează ocazii și oportunități.

Sănătate

S-ar putea să resimți o oboseală mentală care poate fi chiar mai puternică decât cea fizică și ar trebui să profiți din plin de zilele libere de Sărbători pentru a te odihni.

Horoscop săptămânal Leu: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Intri într-o nouă etapă relațională, o etapă ce vizează în primul rând relațiile de lungă durată. Poate stabilești o căsătorie sau pur și simplu vă mutați împreună sau în alt oraș, altă țară. Și cei singuri au șansa să cunoască pe cineva care să le trezească interesul.

Carieră

Din punct de vedere profesional se anunță o săptămână bună, în care oportunitățile pot veni prin intermediul colaboratorilor, asociaților, partenerilor de afaceri. Pe de altă parte, săptămâna aceasta ideile tale de la locul de muncă pot fi luate în calcul de superiori, pot fi apreciate și pot sta la baza unui viitor progres profesional.

Bani

Banii pot veni din asocieri și contracte, chiar dacă este vorba de contracte pe o perioadă determinată sau care vizează un singur proiect.

Sănătate

Starea de sănătate este bună și ceea ce este important este faptul că te responsabilizezi foarte mult vizavi de acest context și cauți soluții, remedii la tot ce nu este pe placul tău.

Horoscop săptămânal Fecioară: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Atât Soarele, cât și Mercur îți tranzitează sectorul iubirii și ai ocazia să aduci îmbunătățiri vieții sentimentale, dar și relației cu copiii. Comunicarea cu persoana iubită va înflori și mare parte din energie o vei dedica în această direcție.

Carieră

Este o perioadă care aduce schimbări profesionale și nu este exclus ca întocmai unele frustrări și nemulțumiri de la locul de muncă să te facă să vrei să înveți ceva nou, să te reinventezi. Ai susținere mare în zona tehnologiei, deci nu te speria să te dezvolți în această direcție.

Bani

Pot veni bani din asocieri, din contracte de colaborare. Săptămâna acaesta nu ai de ce să te plângi de bani, dar nici nu este o soluție să-i cheltui fără rost.

Sănătate

Legat de starea de sănătate se observă un interes aparte pe care-l vei acorda medicinii alternative și holistice, iar din această direcție pot veni remarcabile soluții.

Horoscop săptămânal Balanță: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Viața sentimentală întrtă într-o nouă etapă, iar dacă ești singur poți cunoaște pe cineva cu care să începiu o nouă relație. În cuplu se poate discuta despre posibilitatea de a avea un copil, iar nativii care au deja copii se vor bucura de succesele acestora.

Carieră

Zona de creativitate este puternic stimulată de contextul astrologic al săptămânii, așa că poți prinde curajul necesar pentru a-ți pune în practică simțul artistic și vei vedea că te vei bucura de succes.

Bani

Se întrevăd nemulțumiri financiare care cel mai probabil vin în urma unui contract fie pe care l-ai semnat în trecut, fie pe care ar trebui să-l renegociezi acum. Nu te grăbi să dai cu subsemnatul.

Sănătate

Te bucuri de o stare de sănătate bună, însă ceea ce va trebui să înveți săptăâna aceasta este responsabilitatea. Nu face excese și vei fi bine.

Horoscop săptămânal Scorpion: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Dialogul cu partenerul de viață se îmbunătățește și deși poți fi luat prin surprindere de unele teme de dialog, șansele de a ajunge la o viziune comună de viitor sunt mari. Cei despărțiți își mai pot da o șansă acum. Poate începe o perioadă în care interesul pentru a-ți construi o familie, o casă va crește.

Carieră

Este o săptămână în care șansele de a discuta despre noi contracte și asocieri există și sunt destul de mari, dat fiind că Mercur, planeta negocierilor, aflată în casa negocierilor tale face aspecte de susținere cu Uranus din casa colaborărilor. .

Bani

Tot aspectele Mercur-Uranus pot sta la baza unei renegocieri contractuale, mai ales dacă ești nemulțumit de salarizare.

Sănătate

Sarcinile de la locvul de muncă te pot obosi peste măsură, mai ales că vrei să le faci pe toate și cât mai repede, așa că profită de zilele libere de Sărbători și odihnește-te.

Horoscop săptămânal Săgetător: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Nu este cea mai favorabilă perioadă pentru dragoste, însă este stimulativă și te poate determina să flirtezi, să începi ceva nou, dacă ești singur. În cuplu sunt discuții tensionate despre stima de sine și interesul acordat timpului petrecut în doi.

Carieră

Săptămâna aceasta te va ajuta foarte mult să-ți dai seama ce și cât mai trebuie să înveți pentru a ajunge acolo unde-ți dorești. Este o perioadă de dezvoltare profesională, dar în care ai șansa să-ți pui în aplicare o diplomă obținută și tu, la rândul tău, să-i înveți pe alții.

Bani

Cu Soarele și Mercur alături prin sectorul financiar și în aspecte de susținere cu Uranus din casa muncii, ai șansa de a-ți negocia salariul, de a obține bani în urma unor activități întreprinse. Ai idei foarte bune despre cum să aduci la bani la buget.

Sănătate

Este o perioadă bună să-ți reinventezi și implicit să-ți îmbunătățești stilul de viață. Nu te teme să iei decizii radicale și să faci schimbări majore.

Horoscop săptămânal Capricorn: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Posibil să ai parte de unele tensiuni în familie sau care să vizeze sarcinile gospodărești. Unii nativi pot fi tensionați de un aspect legat de locuință, ceva nu iese cum își doresc, ceva se strică și trebuie reparat.

Carieră

Este o perioadă liniștită în plan profesional și nu este exclus chiar să fugi mai repede în vacanță decât toți ceilalți din jur.

Bani

Din punct de vedere financar se anunță o adevărată revoluție, în sensul că poți avea idei bune despre cum să fii productiv, poți primi oferte care să-ți aducă bani la buget și ocazia de a obține în timp independență financiară.

Sănătate

Cu Soarele în tranzit prin zodia ta, nu ai de ce să te temi pentru sănătate. Ai energie și vitalitate cât pentru doi, dar și chef de viață.

Horoscop săptămânal Vărsător: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Marea Conjuncție Jupiter-Saturn se petrece în zodia ta și este momentul unui nou început legat de viața personală. Vei simți nevoia să te preocupi mai mult de tine și de nevoile tale, de dorințele și poftele tale.

Carieră

Este o perioadă în care tensiunile și conflictele cu superiorii pot fi la ordinea zxilei, de aceea ar trebui să încerci să eviți dialogurile în contradictoriu.

Bani

Nu este o săptămână prea bună la capitolul finanțe și asta pentru că ai tendința să cheltui mai mult. În plus, unele socoteli posibil să nu iasă după nevoia și dorința ta, de aceea ar trebui să faci calcule înainte de cheltuieli și nu după.

Sănătate

Săptămâna aceasta vei acorda mai multă atenție sănătății tale și asta pentru că deși ai energie de la Soare în tranzit pe acolo, este alături și Mercur care te stimulează să cauți remedii la afecțiunile cu care te confrunți, mai ales dacă sunt de natură cronică.

Horoscop săptămânal Pești: 21 – 27 decembrie 2020

Dragoste

Este o perioadă bună să lași trecutul în spate, cu tot cu dezamăgiri, tristeți, deziluzii și pierderi și să lupți pentru a deveni mai optimist, indiferent care este starea ta afectivă și sentimentală.

Carieră

Poți avea parte de sprijin și ajutor în cadrul unui proiect în care ești implicat. Poate chiar colegii de muncă sau prietenii vor fi cei care vin cu idei și sfaturi bune.

Bani

Poți negocia contracte săptămâna aceasta, însă s-ar putea ca rezultatul lor să nu te prea încânte și să ieși în pierdere sau să nu obții ceea ce ți-ai dorit, fie că este vorba de o sumă de bani, o sponsorizare, o investiție.

Sănătate

Este absolut necesar să te odihnești și să te responsabilizezi vizavi de starea ta de sănătate. Poți descoperi în această perioadă o serie de tratamente holistice care să te ajute. Totodată, profită de spiritul Sărbătorilor și racordează-te la spiritualitate. Vei observa că starea de spirit ți se va îmbunătăți considerabil.

Horoscop lunar. Previziuni pentru luna decembrie 2020

Horoscopul lunii decembrie 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Luna decembrie 2020, dincolo de alte tranzite și aspecte planetare importante, se remarcă prin conjuncția Marelui Benefic, Jupiter, cu Marele Învățător, Saturn, care se petrece în zodia Vărsător și care deschide un nou ciclu de 20 de ani care vorbește despre revoluționarea vieții, despre tehnologizare și progres prin umanitarism.

Marea Conjuncție, așa cum este numită în astrologie, s-a petrecut în urmă cu 20 de ani în zodia Taur și, iată, a venit cu schimbări importante legate de sistemul bancar, de zona de alimentație, dar și de tipare de frumusețe, trei caracteristici specifice Taurului. A condus la apariția cardurilor bancare, la alimentația bio, la un mare accent în zona intervențiilor estetice și lista poate continua.

Ei bine, de acum, Marea Conjuncție, va vorbi despre noi domenii de interes, iar acestea au legătură cu tehnologia în primul rând, de aceea sfatul meu este ca toți să se reorienteze către online sau, cel puțin, o latură online a afacerii, proiectelor pe care le dețin.

Actualitate

Apărarea antiaeriană americană, pusă la încercare de atacurile cu drone și rachete

Publicat

pe

De

Interceptoarele se consumă rapid, iar rezervele sunt tot mai greu de refăcut

Sistemele de apărare aeriană și antirachetă s-au dovedit eficiente în conflictele recente, reușind să respingă valuri de rachete de croazieră și roiuri de drone cu rate ridicate de succes. Performanța are însă un preț: interceptoarele sunt utilizate într-un ritm îngrijorător.

Situația este complicată și de pierderea unor radare THAAD/TPY-2, ceea ce a obligat Statele Unite să ia măsuri urgente pentru protejarea propriilor capabilități militare din Orientul Mijlociu.

Refacerea stocurilor actuale reprezintă deja o provocare, iar pregătirea pentru conflictele viitoare este și mai dificilă. Pentru a răspunde ambelor obiective, sistemele de apărare trebuie să se adapteze rapid tacticilor adversarilor și diversității amenințărilor.

Iranul a combinat rachete, drone și atacuri coordonate

Atacurile iraniene au demonstrat capacitatea de a lansa simultan mai multe tipuri de amenințări din domenii diferite: rachete de diverse categorii și vehicule aeriene fără pilot.

Un număr semnificativ de arme a fost lansat în același timp, cu obiective programate să fie lovite într-un interval scurt. Strategia a pus apărătorii în fața unei dileme complexe: amenințările ieftine trebuiau contracarate cu mijloace defensive accesibile, în timp ce rachetele mai rapide și mai sofisticate necesitau interceptoare avansate.

Pentru viitorul apărării antiaeriene și antirachetă, trei probleme sunt esențiale: costul, eficiența și capacitatea industriei de a produce rapid echipamentele necesare.

Gestionarea acestor factori va necesita un efort coordonat între Pentagon și companiile din industria de apărare.

Costul interceptării poate depăși valoarea țintei

Radarele, lansatoarele și interceptoarele sunt sisteme scumpe și dificil de fabricat. În multe situații, ele sunt folosite pentru distrugerea unor ținte mult mai ieftine, în special în cazul dronelor produse în masă și lansate în roiuri.

Totuși, prețul unei ținte nu este singurul criteriu. Valoarea obiectivului protejat trebuie inclusă în calcul, fie că este vorba despre o bază militară, infrastructură critică sau teritoriul național.

Apărarea unor obiective importante justifică utilizarea unor sisteme costisitoare, însă problema accesibilității nu poate fi ignorată. Statele Unite trebuie să stabilească cât sunt dispuse să cheltuiască pentru apărarea teritoriului și pentru menținerea capacității de a proiecta forță la mii de kilometri distanță.

Costurile interceptoarelor reprezintă doar una dintre componentele acestei ecuații, dar au devenit tot mai greu de susținut pe măsură ce atacurile folosesc un număr tot mai mare de drone ieftine.

Roiurile de drone schimbă regulile jocului

Dronele iraniene Shahed, al căror cost este estimat la câteva zeci de mii de dolari pe unitate, pot fi lansate în formații numeroase și pot parcurge distanțe de sute sau chiar mii de kilometri.

Folosirea unor interceptoare tradiționale împotriva acestor aparate este eficientă din punct de vedere militar, însă dezechilibrul financiar devine problematic. Distrugerea unei drone relativ ieftine cu o rachetă de milioane de dolari poate epuiza rapid stocurile defensive.

Există deja sisteme antidronă mai accesibile, dar pentru ca acestea să fie produse și introduse în număr suficient este nevoie de o schimbare a priorităților și a comenzilor militare.

Soluția nu constă doar în criticarea diferenței de preț dintre țintă și interceptor, ci în achiziționarea accelerată a echipamentelor antidronă care sunt deja disponibile și operaționale.

Apărarea trebuie să facă față mai multor amenințări simultan

Sistemele americane de apărare aeriană și antirachetă au avut o evoluție solidă, inclusiv începând cu primul război din Golf, când bateriile Patriot au fost folosite împotriva rachetelor Scud.

Amenințările actuale sunt însă mai variate și se deplasează cu viteze diferite. Dronele zboară la altitudini reduse și pot efectua manevre dificile, armele hipersonice se deplasează cu viteze foarte mari, iar rachetele balistice urmează traiectorii care pot fi anticipate într-o anumită măsură.

Modelul tradițional — detectarea țintei și distrugerea ei — nu mai este suficient. Sistemele defensive trebuie să urmărească și să neutralizeze simultan obiective multiple, provenite din direcții diferite și utilizând profiluri de zbor distincte.

Atacurile recente au confirmat că scenariul cel mai dificil nu este reprezentat de o singură rachetă, ci de o ofensivă coordonată, desfășurată în mai multe domenii și îndreptată asupra unor obiective diferite.

Finanțarea apărării apropiate rămâne insuficientă

Una dintre problemele majore este percepția potrivit căreia apărarea antiaeriană începe și se termină cu sistemul Patriot.

În realitate, există mai multe categorii de sisteme, de la apărarea aeriană cu rază scurtă până la echipamente specializate pentru combaterea dronelor. Aceste programe au fost relansate în ultimii ani, însă finanțarea lor nu a ținut pasul cu amploarea amenințărilor.

Creșterea numărului de atacuri cu drone și rachete a determinat acum autoritățile americane să trateze problema cu un grad sporit de urgență. Pentagonul și industria trebuie să accelereze dezvoltarea și desfășurarea sistemelor capabile să protejeze simultan mai multe tipuri de ținte.

Industria de apărare nu poate crește producția peste noapte

Capacitatea industrială a Statelor Unite a fost afectată de semnale de achiziție fluctuante, care au determinat reducerea treptată a producției de sisteme și componente pentru apărarea antiaeriană.

Motoarele cu combustibil solid utilizate de interceptoare presupun procese de fabricație complexe. În cazul radarului THAAD/TPY-2, construcția unui singur sistem necesită o perioadă îndelungată și investiții de ordinul miliardelor de dolari.

Aceste dificultăți au contribuit la diminuarea stocurilor și la apariția unei presiuni pentru extinderea rapidă a capacității de producție.

Nevoia de a înlocui munițiile consumate în operațiunile împotriva Iranului, combinată cu noile priorități ale administrației în domeniul apărării, poate transmite industriei semnale mai clare pentru creșterea producției și atragerea de investiții.

Producția la scară largă devine decisivă

Strategiile naționale de apărare, ordinele executive și inițiativele de reformare a achizițiilor militare indică o orientare tot mai clară către apărarea teritoriului și modernizarea bazei industriale.

Pentagonul și companiile de profil par să aibă o viziune comună asupra principalelor nevoi. Totuși, această convergență trebuie transformată în contracte predictibile și comenzi constante, fără de care fabricile nu pot investi în linii de producție suplimentare.

Tehnologiile viitoare trebuie nu doar să fie performante, ci și suficient de simple și accesibile pentru a putea fi produse în număr mare. Conflictele recente au arătat că apărarea aeriană ar putea fi nevoită să oprească roiuri de atacatori concepute special pentru a suprasolicita și satura sistemele existente.

Refacerea stocurilor nu mai poate fi amânată

Problema și direcțiile de acțiune sunt deja cunoscute. Statele Unite trebuie să investească simultan în refacerea rapidă a stocurilor de interceptoare și în dezvoltarea unor sisteme capabile să răspundă amenințărilor viitoare.

Extinderea producției de muniții ar fi trebuit să înceapă înainte ca rezervele să fie consumate într-un ritm atât de accelerat. În prezent, nevoia este și mai urgentă: fără o creștere rapidă a producției și fără o combinație mai inteligentă între sisteme scumpe și soluții antidronă accesibile, apărarea aeriană riscă să fie copleșită de atacuri numeroase și coordonate.

Citeste in continuare

Actualitate

Traficul online din România își încetinește scǎderea, iar AI accelerează: ce arată datele actualizate pe trafic.dwf.ro

Publicat

pe

Prima actualizare a dashboard-ului public trafic.dwf.ro aduce și primele date comparabile de la lansare și arată cum a evoluat piața digitală românească într-o singură lună.

București, 10 septembrie 2026 – Lansat de DWF în august 2026, dashboardul agregă anonim date din proprietăți Google Analytics 4 monitorizate direct de agenție. Datele actualizate acoperă 784 de site-uri românești, cu 145,7 milioane de sesiuni și 829.000 de tranzacții pe luna august. Dashboardul este disponibil gratuit, fără cont.

Ce s-a schimbat față de luna anterioarǎ

Primul set, bazat pe datele lunii iulie, arăta o scădere a tuturor canalelor clasice, în timp ce traficul din asistenți AI era singurul aflat pe creștere. O singură lună nu confirmă un trend, dar datele din august arată că ipoteza „toate canalele clasice scad” nu mai descrie piața la fel de clar.

Paid și Social au revenit pe creștere, scăderea Search s-a temperat, iar traficul din asistenți AI a crescut cu 154% într-un an. În eCommerce, veniturile sunt cu 17,7% mai mari. 

 

Canal Sesiuni (August) Evoluție YoY (Iulie) Evoluție YoY (August)
Trafic total 145,7 mil. −10,7% −7,1%
Search 39,3 mil. −20,0% −18,3%
Paid 44,0 mil. −1,7% +7,0%
Social 3,5 mil. −1,0% +9,8%
Direct 27,3 mil. −12,9% −10,9%
Asistenți AI 995.000 +47,6% +154,4%

Notă metodologică: cohorta se recompune la fiecare ediție, iar variațiile year over year sunt calculate pe luni calendaristice complete. Volumele absolute din fiecare lunǎ nu sunt comparabile direct de la o ediție la alta; procentele de evoluție sunt.

AI: creșterea s-a triplat între două ediții consecutive

Traficul din asistenți AI a ajuns la 995.000 de sesiuni în august, în creștere cu 154,4% YoY față de 47,6% în primul set de calcul pe iulie. Este a 14-a lună consecutivă în care canalul depășește nivelul anului anterior.

Ponderea AI a crescut de la 1,43% la 2,53% din traficul Search, dar rămâne la doar 0,68% din traficul total. Canalul este dominat de ChatGPT, care generează acum 98,5% din traficul AI, față de 97,1% în ediția precedentă. Claude și Gemini au câte 0,6%, iar Copilot 0,2%.

„AI-ul înseamnă 0,7% din tot traficul și 0,8% din veniturile magazinelor. Dacă te uiți doar la volum, nu e nimic de discutat. Eu mă uit și la rata de creștere, și la ce face vizitatorul acela când ajunge pe site: convertește de 1,3 ori mai des decât cel din Google organic și lasă un coș cu 28% mai mare. Iar banii aduși de AI magazinelor din studiu sunt de peste trei ori mai mari decât anul trecut, în fiecare dintre ultimele șase luni.” – Radu Mărcușu, Search Director DWF

Scade interesul informațional, dar crește e-commerce-ul

Piața digitală se împarte în două direcții: traficul total din august 2026 este cu 7,1% sub nivelul din august 2025, în timp ce traficul către magazinele online din cohortă este cu peste 19% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile eCommerce cresc cu 17,7%, comenzile cu 13,2%, iar valoarea medie a coșului cu 4%.

Față de iulie, lunǎ  în care traficul total era cu 10,7% sub nivelul aceleiași perioade din 2025, scăderea s-a temperat. În eCommerce, creșterea veniturilor s-a accelerat de la 9,8% la 17,7%

SEO: mai puține vizite, mai mulți bani

Decuplarea dintre trafic și valoare se vede cel mai clar în traficul organic către magazinele online: sesiunile scad cu 15,9% față de anul trecut, dar veniturile cresc cu 6,9%, față de -0,7% în prima ediție.

Diferența vine din calitatea traficului: rata de conversie a crescut cu 13,5%, iar valoarea medie a comenzii cu 12%. Cu alte cuvinte, SEO aduce mai puține vizite, dar un trafic mai orientat spre cumpărare.

Paid crește mai repede decât investiția

În eCommerce, Paid a adus cu 24,2% mai multe sesiuni și cu 24,8% mai multe venituri față de anul trecut, în timp ce investiția în Google Ads a crescut cu 17,6%. Veniturile au crescut, astfel, mai repede decât bugetele.

Și costul traficului s-a redus: CPC-ul mediu a scăzut cu 8,6%, la 0,69 lei, față de o creștere în prima ediție. Pe doi ani, CPC-ul rămâne însă cu aproximativ 10% peste nivelul din 2024, ceea ce arată că scăderea recentă corectează doar parțial creșterea anterioară.

Ce se întâmplă la checkout

Comparate pe aceleași magazine, canalele se comportă diferit în momentul cumpărării:

Canal Rată de conversie Coș mediu Valoare / sesiune
Paid 2,44% 264 lei 6,4 lei
Asistenți AI 2,35% 377 lei 8,9 lei
Organic 1,81% 293 lei 5,3 lei
Direct 1,15% 411 lei

 

Traficul din AI convertește de 1,3 ori mai des decât Google organic și generează un coș mediu cu 28% mai mare. Față de iulie, avantajul de conversie s-a redus de la 1,5x, pe fondul îmbunătățirii conversiei în organic.

AI rămâne canalul cu cea mai rapidă creștere și una dintre cele mai mari valori per vizită. Veniturile atribuite AI au ajuns la 2,1 milioane de lei în august, dintre care 97,5% provin din ChatGPT.

Rezerva de măsurare

GA4 identifică doar o parte din traficul AI. Estimări independente indică faptul că aproximativ 70% rămâne neatribuit (sursa: Loamly.ai, februarie 2026), ceea ce ar însemna, pentru august, circa 3 milioane de sesiuni AI și o pondere estimată de 7,6% din traficul Search, față de 4,29% în prima ediție. 

Este o estimare, nu o măsurătoare directă.

Cifre cheie, pe scurt

  • Piața pierde trafic mai lent: −7,1%, față de −10,7% în iulie.
  • Paid și Social au revenit pe creștere, după o perioadă de scădere ușoară.
  • AI-ul și-a triplat ritmul, de la +47,6% la +154,4%, rămânând sub 1% din traficul total.
  • Veniturile din SEO au trecut de la stagnare la creștere, deși traficul organic continuă să scadă puternic.
  • Volumul și valoarea nu se mai suprapun. Un canal poate pierde vizite și câștiga bani în același timp – sau invers.

Pentru companii, concluzia practică ține de instrumentarul de raportare: câtă vreme cele două curbe merg în direcții diferite, un singur indicator de volum nu mai poate descrie performanța unui cana

DWF este o agenție de digital marketing construită în jurul performanței, tehnologiei și datelor. Agenția reunește specialiști din SEO, Paid Media, Social Media, Content și AI pentru a dezvolta strategii integrate și a transforma obiectivele de business în rezultate măsurabile.

trafic.dwf.ro este gratuit, nu necesită înregistrare și se actualizează lunar. Cifrele prezentate sunt aferente lunii august.

Citeste in continuare

Actualitate

Angola primește șase elicoptere navale fără pilot pentru misiuni de supraveghere maritimă

Publicat

pe

De

Livrarea face parte dintr-un contract de peste un miliard de euro

Grupul de apărare EDGE din Emiratele Arabe Unite a livrat Marinei angoleze șase elicoptere autonome HT 100 NAVAL. Transferul face parte dintr-un acord în valoare de aproximativ un miliard de euro, semnat în 2023.

Aeronavele fără pilot au fost predate după finalizarea testelor de acceptanță din fabrică, desfășurate la sfârșitul lunii august în Elveția, la facilitățile companiei ANAVIA. Producătorul de elicoptere este o subsidiară a grupului EDGE.

Toate sistemele au trecut testele operaționale

Evaluările au inclus primele teste de zbor operaționale pentru toate cele șase elicoptere HT 100 NAVAL. Finalizarea cu succes a acestor verificări a deschis calea livrării către Marina angoleză.

Potrivit companiei, transferul reprezintă un moment important pentru integrarea sistemelor cu corvetele BR71 MK II și pentru consolidarea capacităților Angolei în domeniul supravegherii și recunoașterii maritime.

Câte două elicoptere pentru fiecare corvetă

Contractul semnat în 2023 de Abu Dhabi Ship Building, o altă companie din grupul EDGE, include trei corvete BR71 MK II, fiecare cu o lungime de 71 de metri. Navele reprezintă componenta principală a acordului încheiat cu autoritățile navale angoleze.

Cele șase elicoptere sunt destinate operării de pe aceste corvete, câte două pentru fiecare navă. Sistemele fără pilot urmează să fie integrate complet în sistemele de management al luptei instalate la bord.

HT 100 NAVAL sunt echipate cu senzori electro-optici și infraroșii, care vor extinde raza de supraveghere și recunoaștere a corvetelor și vor sprijini identificarea și monitorizarea țintelor maritime.

EDGE mizează pe o soluție navală complet integrată

Khaled Al Zaabi, președintele diviziei de platforme și sisteme din cadrul EDGE, a declarat că proiectul reunește platforme navale și sisteme autonome într-o soluție adaptată cerințelor operaționale ale Angolei.

Colaborarea dintre EDGE, Abu Dhabi Ship Building și ANAVIA urmărește să ofere marinei angoleze nu doar nave de luptă, ci un ansamblu integrat de platforme, senzori și sisteme fără pilot.

Corvetele sunt construite în Franța și Emirate

Abu Dhabi Ship Building a subcontractat compania franceză CMN Naval pentru construcția primei și celei de-a treia corvete. Lucrările pentru aceste nave se desfășoară la șantierul naval din Cherbourg, Franța.

A doua corvetă este construită în Abu Dhabi, în cadrul capacităților industriale ale companiei emirateze.

Compania urmărește extinderea pe piețele externe

Angola nu este singura piață vizată de Abu Dhabi Ship Building. Conducerea companiei a anunțat planuri de extindere în Asia, Africa de Vest și de Est, precum și în Brazilia.

Pentru următorii ani, compania estimează că peste jumătate din portofoliul său de comenzi va proveni din contracte internaționale.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 ore ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 ore ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusivo zi ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusivo zi ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusivo zi ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv2 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv2 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv2 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv3 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv4 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv4 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv4 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv5 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv