Actualitate
ALEGERILE PARLAMENTARE 2020. Liderii organizațiilor de tineret, pentru GÂNDUL.RO: „România are nevoie de politicieni tineri!”
Partidele politice au propus zeci de tineri pe locuri eligibile sau semi-eligibile în Parlament. Rămâne însă de văzut câți dintre aceștia vor câștiga un mandat de deputat sau de senator, în contextul în care fiecare județ are un anumit număr de locuri. Acesta e calculat în funcție de populație, iar fiecare partid politic are locuri eligibile diferite.
Tinerii lideri ai partidelor politice parlamentare și nu numai au declarat pentru GÂNDUL.RO că propun zeci de tineri la alegerile parlamentare, atât pe locuri eligibile, cât și pe cele semi-eligibile. Definiția în ceea ce privește ”un tânăr” diferă de la un partid la altul.
Deși partidele politice propun tineri pe listele pentru alegerile parlamentare, fie și pe locuri semi-eligibile, este un prim pas. În anumite situații, tinerii pot prelua ulterior mandatul unui deputat sau al unui senator, care din diverse motive poate elibera locul. Unul dintre acestea este incompatibilitatea între funcții publice.
GÂNDUL.RO vă prezintă liderii organizațiilor de tineret care candidează pentru un loc la Senat sau Camera Deputaților. Astfel, viitorii lideri politici au acceptat să vorbească despre reprezentativitatea tinerilor la alegerile generale. De asemenea, s-au pronunțat cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare pe care le-ar obține partidele pe care le reprezintă.
Numărul candidaţilor la alegerile parlamentare din 2020 a crescut față de alegerile precedente, din 2016. Listele actuale conțin 7.136 de candidați, comparativ cu 6.476 în urmă cu patru ani.
PNL are 640 de candidați la alegerile parlamentare. Președintele TNL, Mara Mareș, a vorbit pentru GÂNDUL.RO despre reprezentarea tinerilor la nivel național, cât și despre strategia PNL de a promova tineri, de care România are nevoie „pentru a nu capitula în fața schimbării din marile sisteme publice”.
Candidat la Camera Deputatilor, Mara Mareș: „România are nevoie de politicieni tineri”
Candidat la Camera Deputatilor, Mara Mareș: ”La alegerile parlamentare din 6 decembrie, Partidul Național Liberal mizează, din nou, pe ideea de a promova tineri în primele linii ale politicii naționale. România are nevoie de politicieni tineri, care să modernizeze administrația publică, care să interacționeze ușor cu oamenii și care să nu accepte să capituleze în fața rezistenței la schimbare din marile sisteme publice”.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți TNL sunt desemnați din organizațiile județene din toată țara?
M.M.: Pe listele Partidului Național Liberal sunt prezenți 90 de membri ai Tineretului Național Liberal, tineri care sunt profesioniști, care sunt asumați și care vor să reseteze felul în care se face politică. Sunt 79 de tineri care candidează pentru Camera Deputaților, și 11 care candidează pentru Senat. Numai la nivelul județului Iași, Partidul Național Liberal propune 7 candidați tineri care sunt pregătiți să livreze atât proiecte și inițiative legislative, cât și o atitudine proactivă față de a identifica probleme, de a colabora cu cei care se lovesc de aceste probleme și de a oferi soluții durabile pentru rezolvarea lor.
Președintele TNL: „Județul Iași are cel mai mare număr de tineri candidați, imediat după Municipiul București”
Județul Iași are cel mai mare număr de tineri candidați, imediat după Municipiul București, care propune o listă cu nu mai puțin de 8 tineri. Tinerii din București sunt pregătiți să lucreze cu Primarul Capitalei și cu ceilalți tineri care fac parte din administrația liberală a Bucurestiului, pentru a rezolva rapid crizele din prezent și pentru a transforma Capitala într-un oraș european, curat și modern.
GÂNDUL.RO Care este cel mai tânăr candidat la alegerile parlamentare?
M.M.: La nivel național, cei mai tineri dintre candidații noștri au vârste de 23 și, respectiv 24 de ani. Mizăm mai puțin pe ideea de vechime și mai mult pe calități precum adaptabilitate, gândire critică, proactivitate și capacitate de a lua decizii.
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate PNL la alegerile parlamentare?
Scorul pe care îl estimăm că Partidul Național Liberal îl va obține este de 35% la nivel național, și de cel puțin 25% la nivelul Municipiului București.
Mara Mareș, șefa PNL Tineret, candidează pentru un al doilea mandat la Camera Deputaților pe listele Bucurestiului.

USRPLUS are 616 de candidați la alegerile parlamentare. Liderul USRPLUS Tineret, Mihai Costea, a declarat pentru Gândul.RO că organizația de tineret a desemnat 46 de tineri pentru alegerile parlamentare din 616 candidati, iar referitor la rezultatele alegerilor parlamentare, liderul USRPLUS Tineret a spus că se vor apropia de cele de la europarlamentare.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți ai organizației de tineret sunt desemnați pentru a candida din organizațiile județene din toată țară?
Liderul USRPLUS Tineret, Mihai Costea: USR Tineret are limita superioară de vârstă setată la 28 de ani și avem 46 de tineri sub 28 de ani care sunt candidați ai USRPLUS la alegerile parlamentare. Dacă am lua în calcul limita superioară generică pentru ceea ce înseamnă „tineret”, s-ar mai adăuga 123 de candidați pe listele USRPLUS. Pe lista din Bucureșți se regăsesc 6 tineri care au sub 28 de ani. În județul Iași, Organizația de tineret USRPLUS are cei mai mulți candidați (4).
Avem 6 „cei mai tineri candidați” în vârstă de 23 de ani, după cum urmează: Lăzureanu Ioan- Valentin (Bucureșți), Ionescu Mihai-Cristian(Bucureșți), Brîncoveanu Victor- Alexandru (Călărași), Dincă George (Giurgiu), Vacariuc Mircea-Că̆lin (Suceava), Gologan Paul-Theodor (Vaslui).
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate USRPLUS la alegerile parlamentare?
M.C.: Aproape de cel scos la europarlamentare, în mai 2019, în jur de 22-23%.

PSD are 631 de candidați la alegerile parlamentare. Președintele TSD Bogdan Petru Cojocaru, a vorbit pentru Gândul.RO despre reprezentarea tinerilor la nivel național, cât și la nivelul municipiului București. Președintele TSD a spus că Zaharia- Vișoiu Daria este cel mai tânăr candidat la Camera Deputaților.
Președinte TSD și senator: „În țară sunt peste 100 de tineri desemnați să candideze la alegerile parlamentare”
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți TSD sunt desemnați pentru a candida din județul Iași?
Candidat la Senat, Bogdan Cojocaru: Sunt cel mai tânăr candidat la Senat, iar la Camera Deputaților candidează Ionuț Cîmpeanu, fost secretar de stat în Ministerul Mediului. Un alt candidat este Radu Balint, inginer horticol, din zona Raducaneni. Sunt candidați sub 35 de ani.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți TSD sunt desemnați din organizațiile județene din toată țara?
B.C.: În țară sunt peste 100 de tineri (20%) , cu vârste cuprinse între 23-40 de ani. Spre exemplu, în Dolj, Alexandra Presură deschide lista la Camera Deputaților, iar Popa Ștefan Ovidiu este cap de lista la Vâlcea.
GÂNDUL.RO: Care este județul cu cei mai mulți tineri candidați?
B.C.: Cei mai mulți tineri candidează din Municipiul București. Un candidat este Ștefan Caisîn (25 de ani) din județul Iași și Iulian Badea (26 de ani) din județul Dolj.
GÂNDUL.RO: Care este cel mai tânăr candidat la Camera Deputaților?
B.C.: La nivelul municipiului București, Zaharia- Vișoiu Daria (23 de ani) este cel mai tânăr candidat la Camera Deputaților, urmată de Negoiță Anda Ioana (24 de ani), Marin Cristian- Sorin (24 de ani), Vlad-Alexandru Maior (25 ani).
Sper ca în urma alegerilor, câți mai mulți dintre colegii mei, aflați pe locuri eligibile sau semi-eligibile să reușească să câștige.
Bogdan Cojocaru este fost ministru PSD al Comunicațiilor.

PPU-SL are 570 de candidați la alegerile parlamentare. Președintele organizației de tineret si candidat PPU-SL la Camera Deputatilor, Ingrid Iordache, a vorbit pentru Gândul.RO despre reprezentarea tinerilor la alegerile parlamentare, precum și despre decizia de a candida pentru un loc la Camera Deputaților.
Situația în care a ajuns țara noastră și suferința la care e supusă, m-a determinat să iau decizia de a candida la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Am convingerea fermă că prin politici publice benefice fiecărui român, precum sunt prezentate în programul de guvernare al PPU-sl, țara noastră va lua cursul firesc, iar fiecare cetățean va avea o viața mai bună. Alocațiile copiilor trebuie să fie dublate, antreprenorii trebuie să fie sprijiniți prin scutirea anumitor taxe și impozite în această perioada și de asemenea, cetățenii care au rămas fără un loc de muncă să fie ajutați. Statul trebuie să le fie aliat, nu dușman.
Despre Clubul Tinerilor Umaniști
„Suntem o echipa de profesioniști, cu un program coerent, prin care ne identificăm că fiind o alternativă la politică actuală. Am lucrat, de asemenea, împreună cu întreaga echipa a Clubului Tinerilor Umaniști la proiecte pentru tinerii din România. Cum ar fi programul “Hai Acasă” prin care am găsit soluțiile concrete pentru a readuce tinerii înapoi acasă, ori programul “Șanse egale pentru toți tinerii” în care sprijinim tinerii proveniți din familii vulnerabile pentru integrarea socială a acestora”, spune Ingrid Iordache.
GÂNDUL.RO: Câți membri ai Clubului Tinerilor Umaniști sunt desemnați pentru a candida la alegerile parlamentare?
Președintele Clubului Tinerilor Umaniști: „În toată țara avem peste 100 de candidați țineri”
I.I.: În toată țara avem peste 100 de candidați țineri. Avem județe unde organizatia Clubului Tinerilor Umaniști a propulsat reprezentanti pe locuri fruntașe pe listele de la Camera Deputaților ori de la Senat, cum ar fi organizațiile CTU Vrancea, CTU Arad, CTU Olt, CTU Timis sau CTU București, Suceava sau Vâlcea. Partidul Puterii Umaniste investește in tinerii partidului și oferă sprijin pentru a fi literalmente o alternativa la actuala clasa politica. In județul Vrancea, unde eu deschid lista, locul doi la Camera Deputaților este tot un tânăr, Radu Ciobotaru, de profesie inginer electric, in vârsta de 26 de ani. Suntem o echipă dinamică și tânără in toată țara.
„Avem credință în România, iar cu demnitate, onoare și curaj putem face lucruri mărețe pentru țara noastră atunci când vom fi în Parlamnet. Românii trebuie să fie sprijiniți, iar politicienii trebuie să vină cu măsuri viabile, nu cu demagogii. Trebuie că fiecare român să știe că interesele lui sunt puse în prim-plan de parlamentari, iar nicidecum interesele unui străîn, cum a fost situația în care hipermarket-urile au rămas deschise, însă piețele, au fost închise. Trebuie să existe un dialog permanent între politician și cetățean pentru o colaborare eficientă, ori altfel, lucrurile pot degenera ușor.
Am credință fermă că putem schimbă România! Am credință în România!”

La alegerile parlamentare din 2020, PMP are cei mai mulți candidați pe listele electorale – 641. Marius-Lucian Lupu, președintele organizației de Tineret PMP, a spus că aproximativ 90 de tineri candidează la alegerile parlamentare.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți ai organizatiei de tineret sunt desemnați pentru a candida din organizațiile județene din toată țara?
Marius-Lucian Lupu: Ca medie de vârstă, Partidul Mișcarea Populară are cel mai tânăr grup parlamentar și, pe aceeași linie, PMP propune, la alegerile parlamentare din acest an, aproximativ 90 de tineri pe listele pentru Camera Deputaților și Senat. În Municipiul București, Partidul Mișcarea Populară are, pe listele candidaților la Camera Deputaților și la Senatului, 16 tineri. Cei mai mulți tineri candidati din partea Partidului Mișcarea Populară sunt în Brașov și anume 7 tineri.
GÂNDUL.RO: Cel mai tânăr candidat la alegerile parlamentare?
M.L.: Cel mai tânăr candidat PMP este Sebastian Alexandru Popa, 24 ani, locul 3 pe lista PMP Hunedoara pentru Camera Deputaților. Sebastian Alexandru Popa este președintele Organizației de Tineret PMP Hunedoara, student la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” din Timișoara și consilier în Consiliul Local al Municipiului Hunedoara.
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate PMP la alegerile parlamentare? În București?
M.L.: PMP este partidul cu cei mai mulți candidați pe listele pentru Senat și Camera Deputaților. Totodată, Partidul Mișcarea Populară este a treia forță politică în România, fapt demonstrat la alegerile locale din septembrie, unde a obținut cel mai mare număr de aleși locali, după PNL și PSD, legitimată de peste 6% dintre cetățeni. Avem un electoral loial, care la fiecare rând de alegeri și-a încredințat votul Partidului Mișcarea Populară, în ciuda sondajelor mincinoase. Suntem optimiști și credem că, de data aceasta, PMP va obține cel puțin scorul de la alegerile locale, însă sperăm la un scor de 1-2 procente în plus față de rezultatul precedent. La București, fără nicio rezervă, PMP va obține un scor de +10%.

UDMR are 572 de candidați la alegerile parlamentare. Președinte UDMR Tineret, Oltean Csongor spune că sunt peste 100 de candidați la nivel național cu vârste sub 35 de ani,
Presedinte UDMR Tineret, Oltean Csongor: „În total sunt peste 100 de candidați în toată țara cu vârste sub 35 ani”
Dintre aceștia sunt 4 candidați care au șanse bune să primească mandat: Bihor, Sălaj, Maramureș și București. La nivelul municipiului București avem un tânăr în fruntea listei, care are doar 23 de ani.
GÂNDUL.RO: Județul cu cei mai mulți tineri candidați?
Presedinte UDMR Tineret, Oltean Csongor: Sunt mai multe județe unde sunt mai mulți tineri, însă nu sunt pe locuri eligibile.
GÂNDUL.RO: Cel mai tânăr candidat la alegerile parlamentare?
O.C.: În București, în fruntea listei. Are doar 23 de ani.
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate UDMR la alegerile parlamentare? În București?
O.C.: Va scoate un scor bun. 100% dintre voturi de la maghiari din București vor ajunge pe lista UDMR, dar sunt sigur că vom primi multe voturi de la români. Din totalul de voturi primite pe țară, aproximativ 1% vor fi din București.

Candidat la Senat, Miroslav Stanici: „Reprezentarea tinerilor pe listele Camerei Deputaților cât și la Senat este de 30%”
Pro România are 639 de candidați la alegerile parlamentare.
Miroslav Stanici (34 de ani), președintele organizației de tineret Pro România, a studiat științe politice la Universitatea din Timișoara și un master în Comunicare Politică, la SNSPA, iar studiile universitare de doctorat la Universitatea „Marther Luther” din Halle-Wittenberg. A scris cartea „Vocile schimbării ” și ” Piața Universității 2012″.
Președintele organizației de tineret Pro România și candidat la Senat în județul Argeș, Miroslav Stainici a spus pentru Gândul.RO că tinerii sunt reprezentați în proporție de 30% la nivel național la alegerile parlamentare, iar în ceea ce privește reprezentarea pe județe, organizația de tineret generează peste 50% dintre candidate. Județul Ilfov este cel mai semnificativ în acest sens pentru Pro România, unde 70% din reprezentanții organizației de tineret se află pe listele parlamentare.
Candidez în circumscripția Arad, la funcția de senator și sunt cel mai tânăr candidat. Colegul meu, Claudiu Catană, copresedintele organizației de tineret, venit din ALDE, candidează la Senatul României, în județul Argeș.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți ai organizației de tineret sunt desemnați pentru a candida din organizațiile județene din toată țară?
Candidat la Senat, Miroslav Stanici : Reprezentarea tinerilor pe listele Camerei Deputaților cât și la Senat este de 30%.
În ceea ce privește reprezentarea pe județe, pot spune cu aproximație că peste 50% dintre candidați sunt din organizația de tineret. Cea mai bună reprezentare a tineretului o avem în județul Ilfov, aproximativ 70% din reprezentanții pentru tineret se află pe listele pentru alegerile parlamentare.

PER are 620 de candidați la alegerile parlamentare. Președintele organizației de Tineret, Dănuț Pop a spus că este convins că partidul din care face parte va trece pragul de 5%.
D.P: Din totalul de 620 de candidați a Partidului Ecologist Român, avem peste 100 de candidați tineri, de la Organizația de Tineret. În București avem 14. În Bihor, avem cei mai mulți tineri candidați, aceștia reprezentând 50% din lista depusă. Avem mai mulți tineri care sunt la limita minimă de vârsta, un număr de 11 candidați
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate PER la alegerile parlamentare? În București?
D.P: În ceea ce priveste rezultatele alegerilor parlamentare nu pot să mă pronunț deoarece nu am de unde să știu cum vor vota românii, însă sunt ferm convins că vom avea un rezultat de cel puțin 5%, trecerea pragului electoral.

Potrivit listelor partidelor politice, consultate de Gândul.RO, PNL a propus cel mai mare număr de tineri (23-40 de ani) pe locuri eligibile, fiind urmat de USRPLUS, PSD, PMP, UDMR și Pro România.
În legislatura 2016-2020, 8 tineri au obținut un mandat de deputat, sub 30 de ani, candidând pe locurile eligibile ale partidelor politice: 5 deputați PNL (Mara Mareș. Robert Sighiartău, Mara Calista, Pavel Popescu, Răzvan Prisca), 2 deputați PSD (Andrei Pop, Corina Bogaciu) și 1 deputat USR (Iulian Bulai).
La nivel european, EU40 reuneste tinerii deputați proeuropeni ai Parlamentului European și ai celor 28 de parlamente naționale ale UE, indiferent de culoarea politică. EU40 îi reunește pe cei care vor schimba fața Europei – fie în Parlamentul European, în Comisia Europeană sau în Consiliu.
Actualitate
Armata SUA extinde Zero Trust: identitatea devine cheia securității pentru mii de sisteme
Pentru Armata SUA, provocarea Zero Trust nu mai ține atât de definirea conceptului, cât de aplicarea lui la scară largă. Aproximativ 5.000 de sisteme IT trebuie integrate într-o platformă comună de gestionare a identităților, acreditărilor și accesului — E-ICAM — deși multe dintre ele au fost construite cu mult înainte ca interoperabilitatea să devină o prioritate.
În paralel, cerințele de securitate depășesc rețelele IT tradiționale. Ele se extind către unitățile de la marginea tactică a rețelei, tehnologiile operaționale, sistemele de armament și, tot mai mult, agenții de inteligență artificială.
În aceste condiții, Zero Trust nu este o destinație la care se ajunge o singură dată, ci un model de securitate care trebuie ajustat permanent.
„Nu putem pur și simplu să cumpărăm Zero Trust de la un furnizor; nu este doar o cerință de conformitate”, a declarat David Thompson, responsabil de produs pentru E-ICAM în cadrul structurii Army CPE Command and Control Information Network. El a subliniat că amenințările, politicile și tehnologiile se schimbă continuu, iar Armata trebuie să își adapteze permanent abordarea.
Identitatea, prima linie de apărare
În centrul modelului se află identitatea. Orice entitate care încearcă să acceseze o resursă trebuie identificată, asociată unei acreditări și autorizată. Regula se aplică nu doar oamenilor, ci și dispozitivelor, aplicațiilor și altor entități non-umane.
„Orice lucru care se conectează la altceva pentru a accesa o resursă trebuie identificat fără echivoc, asociat în mod solid unei acreditări și autorizat în siguranță”, a explicat Thompson. „Asta înseamnă literalmente totul: de la utilizatori umani la interfețe non-umane și fiecare componentă fizică sau virtuală dintre acestea.”
Un element esențial al acestui model este autentificarea granulară și repetată. Utilizatorii, dispozitivele, datele și agenții AI trebuie verificați periodic pentru a-și păstra accesul, nu doar la momentul conectării inițiale.
5.000 de sisteme, o singură provocare complexă
Problema imediată este că sistemele Armatei diferă considerabil ca vechime și capabilități tehnice. Unele funcționează de zeci de ani și nu au ținut pasul cu modernizarea. În loc să impună aceeași soluție tehnică tuturor, Armata dezvoltă mai multe trasee de integrare și încearcă să aplice fiecărui sistem măsurile de control al accesului pe care acesta le poate susține în prezent.
Thompson a comparat situația cu securizarea unei clădiri guvernamentale. Controlul poate fi instituit la poartă, la intrare, în lift, la ușile interioare sau chiar la sertarele birourilor. Însă clădirile vechi nu au neapărat toate aceste puncte de control.
„Dacă o clădire nu are uși interioare sau birouri, trebuie să securizăm astăzi ceea ce este posibil și să fim pregătiți să sprijinim îmbunătățirile de securitate ale beneficiarului pe viitor”, a spus el.
Sistemele vechi rămân, astfel, unul dintre principalele obstacole în calea aplicării complete a Zero Trust. Curtis Dukes, vicepreședinte executiv și director general pentru bune practici de securitate la Center for Internet Security, a avertizat că o parte dintre acestea ar putea necesita modernizări importante pentru a răspunde noilor cerințe.
Această flexibilitate este esențială în contextul obiectivului Armatei de a îndeplini toate etapele-țintă Zero Trust până la sfârșitul anului 2027. Thompson a descris integrarea miilor de sisteme până la acel termen drept „un obiectiv uriaș”.
Integrare pe domenii, nu doar sistem cu sistem
Una dintre soluțiile analizate este integrarea sistemelor pe domenii operaționale, în locul tratării fiecăruia separat. Armata lucrează, de asemenea, la instrumente care să le permită responsabililor de sisteme să preia o parte mai mare din proces.
„Încercăm să găsim o metodă de integrare a domeniilor operaționale care pot cuprinde sute sau chiar o mie de sisteme IT”, a afirmat Thompson. El a adăugat că se pregătește un set de instrumente de tip „do it yourself”, astfel încât administratorii să poată lua măsuri fără să fie nevoiți să colaboreze individual, la fiecare pas, cu structura C2IN.
Pentru ca această abordare să funcționeze, responsabilii trebuie să știe ce sisteme și resurse dețin și cum operează acestea. Echipele Armatei au constatat uneori că proprietarii sistemelor nu au o imagine completă asupra propriilor medii informatice.
„Nu există o soluție universală; fiecare sistem IT este diferit. Este dificil, dar nu pentru că ar fi complicat. Dificultatea vine din atenția minuțioasă la detalii”, a spus Thompson.
Accesul securizat nu garantează protejarea datelor
Verificarea identității unui utilizator sau a unui dispozitiv nu este suficientă dacă informațiile la care acesta ajunge rămân vulnerabile. Din acest motiv, măsurile Zero Trust trebuie să protejeze și datele, nu doar accesul la ele.
Mario Puras, vicepreședinte senior pentru inginerie și arhitectură de soluții globale la Netskope, a susținut că modelul trebuie să includă verificare continuă, limitarea rapidă a amenințărilor și protecție completă a informațiilor.
„Misiunea eșuează dacă accesul utilizatorului este securizat, dar datele sunt compromise”, a afirmat Puras.
Într-o astfel de arhitectură, deciziile de acces se pot schimba în funcție de identitate, starea dispozitivului, comportament, conținut și alți factori. Politicile sunt aplicate la nivelul datelor, folosind informații despre utilizatori, dispozitive, conexiuni de rețea și aplicații.
Controlul devine cu atât mai important pe măsură ce mediile militare folosesc servicii cloud, interfețe API, platforme de colaborare și trafic criptat. Transferurile de informații sensibile prin apeluri API, încărcări în cloud sau mesaje de chat sunt exemple de activități pe care sistemele Zero Trust ar putea fi nevoite să le analizeze și să le controleze.
Agenții AI aduc o nouă dimensiune riscului
Extinderea utilizării agenților AI complică administrarea identităților. Pentru Thompson, principiul de bază nu se schimbă atunci când entitatea care solicită accesul nu este umană: și agenții AI trebuie să aibă identități, drepturi limitate și acces restrâns la ceea ce le este necesar.
„Paradigma nu este diferită; este aceeași, dar trebuie să ne mișcăm mai repede”, a spus el. Automatizarea ar putea accelera activitățile ostile, de la câteva atacuri pe minut la sute sau chiar mii pe secundă.
Dukes a atras atenția și asupra agenților capabili să delege sarcini altor agenți. Organizațiile vor trebui să gestioneze relații de încredere între lanțuri de identități non-umane și să se pregătească pentru agenți neautorizați — așa-numiții „shadow agents” — sau pentru sisteme care se comportă imprevizibil ori sunt compromise.
Zero Trust ajunge și la marginea tactică
La nivel tactic, Armata se confruntă cu o altă constrângere: conectivitatea. Unitățile de la nivelul brigăzii și de deasupra acesteia pot conta, în general, pe acces la resursele cloud ale Armatei. Formațiunile aflate sub acest nivel trebuie însă să se pregătească pentru conexiuni întrerupte, degradate, intermitente sau limitate.
Prin urmare, ele au nevoie de suficiente capabilități E-ICAM locale pentru a-și continua misiunile când sunt deconectate și pentru a actualiza informațiile atunci când legătura revine.
Aceleași principii ar urma să se aplice și tehnologiilor operaționale, sistemelor industriale de control, dispozitivelor conectate la internet și componentelor individuale ale sistemelor de armament.
Thompson a dat exemplul unui elicopter: atributele identității ar putea stabili dacă o anumită persoană are dreptul să pornească aparatul.
„Dacă David Thompson urcă într-un elicopter, are el autoritatea de a-l porni?”, a întrebat el. Răspunsul depinde de identitatea persoanei, de atributele asociate acesteia și de acțiunile pe care are voie să le întreprindă.
Provocarea Zero Trust depășește astfel cu mult conectarea la o rețea. Armata trebuie să stabilească ce persoană, mașină, aplicație sau agent AI poate accesa o anumită resursă, ce poate face după obținerea accesului și cum trebuie schimbate permisiunile odată cu evoluția tehnologiei, a misiunii și a amenințărilor.
În cuvintele lui Thompson, în cazul tehnologiilor operaționale, Zero Trust „nu este o stare finală, ci o acțiune continuă”.
Actualitate
Revoluția dronelor navale: Investiție strategică de 400 milioane dolari pentru X-BAT
Shield AI și Marina Statelor Unite au anunțat o infuzie masivă de capital, totalizând 400 de milioane de dolari, destinată accelerării dezvoltării dronei X-BAT, un vehicul aerian fără pilot cu decolare și aterizare verticală (VTOL), capabil să redefinească proiecția forței navale.
Un angajament financiar strategic pentru tehnologie de vârf
Recent, a fost concretizată o nouă etapă de finanțare în valoare de 300 de milioane de dolari, structurată printr-o modificare a unui acord existent cu Pentagonul în valoare de 150 de milioane de dolari, sumă completată de o investiție echivalentă din capitalul propriu al Shield AI. Această injecție de capital vine în continuarea unei finanțări anterioare de 100 de milioane de dolari, consolidând astfel un efort financiar comun destinat transformării programului X-BAT dintr-un concept în realitate operațională.
Soluție pentru limitările logistice și operaționale navale
Programul se aliniază eforturilor de tip RIMES (Runway Independent Maritime Expeditionary Strike), care urmăresc dezvoltarea unei drone capabile să lanseze misiuni de lovire pe distanțe lungi fără a necesita infrastructură terestră sau punți de zbor extinse pe navele purtătoare. Această capabilitate este esențială pentru platforme navale precum distrugătoarele din clasa Arleigh Burke, care sunt limitate în prezent de capacitatea stocurilor de muniție și de posibilitățile reduse de reîncărcare pe mare.
X-BAT este proiectată pentru a opera autonom, cu o rază de acțiune ce depășește 2.000 de mile marine și o capacitate de transport a munițiilor de 1.000 de livre. Obiectivul este ca sistemul să crească puterea de luptă fără a compromite operațiunile curente ale grupurilor de luptă din cadrul portavioanelor.
Dezvoltare accelerată și perspective de testare
Compania a adoptat o strategie de dezvoltare paralelă – care include testarea componentelor, a sistemelor de misiune, a integrării pe nave și a producției – pentru a reduce riscurile și a accelera calendarul. Producția aeronavei va avea loc în zona Seattle, în timp ce testele operaționale sunt planificate să se desfășoare în Kansas în cursul acestui an. Marketată drept „primul avion de vânătoare VTOL pilotat prin AI din lume”, drona măsoară 26 de picioare în lungime și dispune de o anvergură a aripilor de 39 de picioare, reprezentând o schimbare de paradigmă în capacitatea de răspuns rapid a Marinei SUA.
Actualitate
Dormitorul de la vară la iarnă: cum schimbi textilele, culorile și straturile pentru mai mult confort
Un dormitor poate arăta bine tot anul fără să schimbi mobilierul sau să refaci pereții. De cele mai multe ori, diferența o fac lenjeria, draperiile, cuvertura și câteva accente de culoare. Vara ai nevoie de materiale care lasă pielea să respire și de un decor luminos. Iarna, patul trebuie să ofere mai multă căldură, iar camera poate primi texturi mai dense.
Urmează pașii de mai jos și adaptează-i la dimensiunea camerei, temperatura din locuință și stilul care îți place.
1. Începe cu textilele care acoperă suprafețe mari
Lenjeria, pilota, perdelele și covorul schimbă rapid aspectul dormitorului. Aceste piese atrag privirea și influențează confortul de zi cu zi, așa că merită să pornești de aici.
Alege o bază neutră, precum alb cald, bej, crem sau gri cu subton cald. Astfel, schimbi fețele de pernă, pledul ori cuvertura fără să cumperi un set complet în fiecare sezon. Înainte de comandă, măsoară salteaua, pilota și pernele. O husă prea mică se strânge, iar una prea mare arată neîngrijit.
Caută lenjerii de pat din bumbac, satin, muselină sau flanel. Materialul contează mai mult decât modelul imprimat, mai ales dacă folosești patul zilnic. Alege două seturi potrivite pentru sezon și rotește-le la spălare.
2. Vara: păstrează patul aerisit și simplu
În sezonul cald, alege fibre naturale sau țesături ușoare. Bumbacul percale are o suprafață mată și răcoroasă, fiind potrivit pentru persoanele care dorm mai bine într-un pat mai puțin încărcat. Muselina se simte moale și arată relaxat, iar satinul de bumbac oferă o senzație netedă.
Inul absoarbe bine umezeala și lasă aerul să circule, însă se șifonează mai repede. Dacă îți place un aspect ordonat, alege percale. Dacă preferi un decor casual, inul și muselina se potrivesc mai bine.
Construiește patul de vară în trei pași:
- Pune un cearșaf și o lenjerie din material respirabil.
- Folosește o pilotă subțire sau o cuvertură ușoară.
- Lasă un pled fin la capătul patului pentru nopțile mai răcoroase.
Combină alb cu bleu prăfuit, crem cu verde salvie sau bej nisipiu cu roz pudrat. Evită plușul, fleece-ul și materialele sintetice groase. Acestea păstrează căldura și pot face spațiul să pară prea încărcat.
3. Toamna: adaugă căldură treptat
Temperaturile de toamnă se schimbă de la o săptămână la alta. Nu este nevoie să scoți imediat cea mai groasă pilotă. Începe cu o cuvertură matlasată sau cu un pled mai dens, pe care îl poți da jos ușor dacă noaptea rămâne caldă.
Texturile mici creează un aspect plăcut fără să aglomereze camera. Poți alege fețe de pernă din bumbac cu relief discret, un pled tricotat sau o cuvertură cu cusături vizibile. Limitează-te la trei texturi: una netedă pentru lenjerie, una mai groasă pentru pled și una decorativă pentru perne.
Nuanțele de caramel, teracotă pală, verde măsliniu, bordo sau bej cappuccino se potrivesc bine în această perioadă. Păstrează culorile puternice în accesorii. De exemplu, o lenjerie crem, două perne verde măsliniu și un pled bordo oferă un rezultat echilibrat.
4. Iarna: construiește straturi practice
Iarna, straturile te ajută să reglezi mai ușor confortul. În loc să pui multe pături grele una peste alta, alege articole pe care le poți adapta rapid. O cameră încălzită constant cere mai puține straturi decât una în care temperatura scade noaptea.
Lâna este potrivită pentru pleduri, fiind călduroasă și rezistentă, dar cere spălare delicată. Catifeaua și velurul arată bine pe perne sau draperii, însă folosirea lor pe toate suprafețele poate încărca decorul. Într-un dormitor mic, păstrează lenjeria în culori deschise și folosește verde închis, bleumarin sau brun doar ca accent.
5. Alege culorile după regula 60-30-10
Regula 60-30-10 ajută la combinarea nuanțelor fără să încarci vizual camera: 60% din spațiu are culoarea de bază, 30% o culoare secundară, iar 10% sunt accentele. Într-un dormitor de iarnă, folosește crem, cappuccino și bordo; pentru vară, alb cald, bleu deschis și verde salvie.
6. Schimbă aspectul cu un buget controlat
Patru piese sunt suficiente: lenjeria, un pled, două fețe de pernă și o cuvertură. Acestea schimbă imaginea patului, care ocupă cea mai mare parte din dormitor.
Poți crea o mică garderobă de textile: două seturi neutre pentru tot anul, unul luminos pentru vară și unul în nuanțe mai închise pentru sezonul rece. Alege piese care se spală ușor și pe care le poți combina între ele. Începe cu o singură culoare de accent și vezi cum arată în cameră înainte să adaugi altele.
Începe cu lenjeria și construiește restul decorului în jurul ei. Alege o combinație care îți place, adaugă treptat straturi și testează ce funcționează cel mai bine pentru dormitorul tău.
-
Exclusivacum 3 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 3 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 2 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 2 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Featuredacum 3 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum o ziRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Exclusivacum o ziDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină




