Actualitate
ALEGERILE PARLAMENTARE 2020. Liderii organizațiilor de tineret, pentru GÂNDUL.RO: „România are nevoie de politicieni tineri!”
Partidele politice au propus zeci de tineri pe locuri eligibile sau semi-eligibile în Parlament. Rămâne însă de văzut câți dintre aceștia vor câștiga un mandat de deputat sau de senator, în contextul în care fiecare județ are un anumit număr de locuri. Acesta e calculat în funcție de populație, iar fiecare partid politic are locuri eligibile diferite.
Tinerii lideri ai partidelor politice parlamentare și nu numai au declarat pentru GÂNDUL.RO că propun zeci de tineri la alegerile parlamentare, atât pe locuri eligibile, cât și pe cele semi-eligibile. Definiția în ceea ce privește ”un tânăr” diferă de la un partid la altul.
Deși partidele politice propun tineri pe listele pentru alegerile parlamentare, fie și pe locuri semi-eligibile, este un prim pas. În anumite situații, tinerii pot prelua ulterior mandatul unui deputat sau al unui senator, care din diverse motive poate elibera locul. Unul dintre acestea este incompatibilitatea între funcții publice.
GÂNDUL.RO vă prezintă liderii organizațiilor de tineret care candidează pentru un loc la Senat sau Camera Deputaților. Astfel, viitorii lideri politici au acceptat să vorbească despre reprezentativitatea tinerilor la alegerile generale. De asemenea, s-au pronunțat cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare pe care le-ar obține partidele pe care le reprezintă.
Numărul candidaţilor la alegerile parlamentare din 2020 a crescut față de alegerile precedente, din 2016. Listele actuale conțin 7.136 de candidați, comparativ cu 6.476 în urmă cu patru ani.
PNL are 640 de candidați la alegerile parlamentare. Președintele TNL, Mara Mareș, a vorbit pentru GÂNDUL.RO despre reprezentarea tinerilor la nivel național, cât și despre strategia PNL de a promova tineri, de care România are nevoie „pentru a nu capitula în fața schimbării din marile sisteme publice”.
Candidat la Camera Deputatilor, Mara Mareș: „România are nevoie de politicieni tineri”
Candidat la Camera Deputatilor, Mara Mareș: ”La alegerile parlamentare din 6 decembrie, Partidul Național Liberal mizează, din nou, pe ideea de a promova tineri în primele linii ale politicii naționale. România are nevoie de politicieni tineri, care să modernizeze administrația publică, care să interacționeze ușor cu oamenii și care să nu accepte să capituleze în fața rezistenței la schimbare din marile sisteme publice”.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți TNL sunt desemnați din organizațiile județene din toată țara?
M.M.: Pe listele Partidului Național Liberal sunt prezenți 90 de membri ai Tineretului Național Liberal, tineri care sunt profesioniști, care sunt asumați și care vor să reseteze felul în care se face politică. Sunt 79 de tineri care candidează pentru Camera Deputaților, și 11 care candidează pentru Senat. Numai la nivelul județului Iași, Partidul Național Liberal propune 7 candidați tineri care sunt pregătiți să livreze atât proiecte și inițiative legislative, cât și o atitudine proactivă față de a identifica probleme, de a colabora cu cei care se lovesc de aceste probleme și de a oferi soluții durabile pentru rezolvarea lor.
Președintele TNL: „Județul Iași are cel mai mare număr de tineri candidați, imediat după Municipiul București”
Județul Iași are cel mai mare număr de tineri candidați, imediat după Municipiul București, care propune o listă cu nu mai puțin de 8 tineri. Tinerii din București sunt pregătiți să lucreze cu Primarul Capitalei și cu ceilalți tineri care fac parte din administrația liberală a Bucurestiului, pentru a rezolva rapid crizele din prezent și pentru a transforma Capitala într-un oraș european, curat și modern.
GÂNDUL.RO Care este cel mai tânăr candidat la alegerile parlamentare?
M.M.: La nivel național, cei mai tineri dintre candidații noștri au vârste de 23 și, respectiv 24 de ani. Mizăm mai puțin pe ideea de vechime și mai mult pe calități precum adaptabilitate, gândire critică, proactivitate și capacitate de a lua decizii.
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate PNL la alegerile parlamentare?
Scorul pe care îl estimăm că Partidul Național Liberal îl va obține este de 35% la nivel național, și de cel puțin 25% la nivelul Municipiului București.
Mara Mareș, șefa PNL Tineret, candidează pentru un al doilea mandat la Camera Deputaților pe listele Bucurestiului.

USRPLUS are 616 de candidați la alegerile parlamentare. Liderul USRPLUS Tineret, Mihai Costea, a declarat pentru Gândul.RO că organizația de tineret a desemnat 46 de tineri pentru alegerile parlamentare din 616 candidati, iar referitor la rezultatele alegerilor parlamentare, liderul USRPLUS Tineret a spus că se vor apropia de cele de la europarlamentare.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți ai organizației de tineret sunt desemnați pentru a candida din organizațiile județene din toată țară?
Liderul USRPLUS Tineret, Mihai Costea: USR Tineret are limita superioară de vârstă setată la 28 de ani și avem 46 de tineri sub 28 de ani care sunt candidați ai USRPLUS la alegerile parlamentare. Dacă am lua în calcul limita superioară generică pentru ceea ce înseamnă „tineret”, s-ar mai adăuga 123 de candidați pe listele USRPLUS. Pe lista din Bucureșți se regăsesc 6 tineri care au sub 28 de ani. În județul Iași, Organizația de tineret USRPLUS are cei mai mulți candidați (4).
Avem 6 „cei mai tineri candidați” în vârstă de 23 de ani, după cum urmează: Lăzureanu Ioan- Valentin (Bucureșți), Ionescu Mihai-Cristian(Bucureșți), Brîncoveanu Victor- Alexandru (Călărași), Dincă George (Giurgiu), Vacariuc Mircea-Că̆lin (Suceava), Gologan Paul-Theodor (Vaslui).
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate USRPLUS la alegerile parlamentare?
M.C.: Aproape de cel scos la europarlamentare, în mai 2019, în jur de 22-23%.

PSD are 631 de candidați la alegerile parlamentare. Președintele TSD Bogdan Petru Cojocaru, a vorbit pentru Gândul.RO despre reprezentarea tinerilor la nivel național, cât și la nivelul municipiului București. Președintele TSD a spus că Zaharia- Vișoiu Daria este cel mai tânăr candidat la Camera Deputaților.
Președinte TSD și senator: „În țară sunt peste 100 de tineri desemnați să candideze la alegerile parlamentare”
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți TSD sunt desemnați pentru a candida din județul Iași?
Candidat la Senat, Bogdan Cojocaru: Sunt cel mai tânăr candidat la Senat, iar la Camera Deputaților candidează Ionuț Cîmpeanu, fost secretar de stat în Ministerul Mediului. Un alt candidat este Radu Balint, inginer horticol, din zona Raducaneni. Sunt candidați sub 35 de ani.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți TSD sunt desemnați din organizațiile județene din toată țara?
B.C.: În țară sunt peste 100 de tineri (20%) , cu vârste cuprinse între 23-40 de ani. Spre exemplu, în Dolj, Alexandra Presură deschide lista la Camera Deputaților, iar Popa Ștefan Ovidiu este cap de lista la Vâlcea.
GÂNDUL.RO: Care este județul cu cei mai mulți tineri candidați?
B.C.: Cei mai mulți tineri candidează din Municipiul București. Un candidat este Ștefan Caisîn (25 de ani) din județul Iași și Iulian Badea (26 de ani) din județul Dolj.
GÂNDUL.RO: Care este cel mai tânăr candidat la Camera Deputaților?
B.C.: La nivelul municipiului București, Zaharia- Vișoiu Daria (23 de ani) este cel mai tânăr candidat la Camera Deputaților, urmată de Negoiță Anda Ioana (24 de ani), Marin Cristian- Sorin (24 de ani), Vlad-Alexandru Maior (25 ani).
Sper ca în urma alegerilor, câți mai mulți dintre colegii mei, aflați pe locuri eligibile sau semi-eligibile să reușească să câștige.
Bogdan Cojocaru este fost ministru PSD al Comunicațiilor.

PPU-SL are 570 de candidați la alegerile parlamentare. Președintele organizației de tineret si candidat PPU-SL la Camera Deputatilor, Ingrid Iordache, a vorbit pentru Gândul.RO despre reprezentarea tinerilor la alegerile parlamentare, precum și despre decizia de a candida pentru un loc la Camera Deputaților.
Situația în care a ajuns țara noastră și suferința la care e supusă, m-a determinat să iau decizia de a candida la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Am convingerea fermă că prin politici publice benefice fiecărui român, precum sunt prezentate în programul de guvernare al PPU-sl, țara noastră va lua cursul firesc, iar fiecare cetățean va avea o viața mai bună. Alocațiile copiilor trebuie să fie dublate, antreprenorii trebuie să fie sprijiniți prin scutirea anumitor taxe și impozite în această perioada și de asemenea, cetățenii care au rămas fără un loc de muncă să fie ajutați. Statul trebuie să le fie aliat, nu dușman.
Despre Clubul Tinerilor Umaniști
„Suntem o echipa de profesioniști, cu un program coerent, prin care ne identificăm că fiind o alternativă la politică actuală. Am lucrat, de asemenea, împreună cu întreaga echipa a Clubului Tinerilor Umaniști la proiecte pentru tinerii din România. Cum ar fi programul “Hai Acasă” prin care am găsit soluțiile concrete pentru a readuce tinerii înapoi acasă, ori programul “Șanse egale pentru toți tinerii” în care sprijinim tinerii proveniți din familii vulnerabile pentru integrarea socială a acestora”, spune Ingrid Iordache.
GÂNDUL.RO: Câți membri ai Clubului Tinerilor Umaniști sunt desemnați pentru a candida la alegerile parlamentare?
Președintele Clubului Tinerilor Umaniști: „În toată țara avem peste 100 de candidați țineri”
I.I.: În toată țara avem peste 100 de candidați țineri. Avem județe unde organizatia Clubului Tinerilor Umaniști a propulsat reprezentanti pe locuri fruntașe pe listele de la Camera Deputaților ori de la Senat, cum ar fi organizațiile CTU Vrancea, CTU Arad, CTU Olt, CTU Timis sau CTU București, Suceava sau Vâlcea. Partidul Puterii Umaniste investește in tinerii partidului și oferă sprijin pentru a fi literalmente o alternativa la actuala clasa politica. In județul Vrancea, unde eu deschid lista, locul doi la Camera Deputaților este tot un tânăr, Radu Ciobotaru, de profesie inginer electric, in vârsta de 26 de ani. Suntem o echipă dinamică și tânără in toată țara.
„Avem credință în România, iar cu demnitate, onoare și curaj putem face lucruri mărețe pentru țara noastră atunci când vom fi în Parlamnet. Românii trebuie să fie sprijiniți, iar politicienii trebuie să vină cu măsuri viabile, nu cu demagogii. Trebuie că fiecare român să știe că interesele lui sunt puse în prim-plan de parlamentari, iar nicidecum interesele unui străîn, cum a fost situația în care hipermarket-urile au rămas deschise, însă piețele, au fost închise. Trebuie să existe un dialog permanent între politician și cetățean pentru o colaborare eficientă, ori altfel, lucrurile pot degenera ușor.
Am credință fermă că putem schimbă România! Am credință în România!”

La alegerile parlamentare din 2020, PMP are cei mai mulți candidați pe listele electorale – 641. Marius-Lucian Lupu, președintele organizației de Tineret PMP, a spus că aproximativ 90 de tineri candidează la alegerile parlamentare.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți ai organizatiei de tineret sunt desemnați pentru a candida din organizațiile județene din toată țara?
Marius-Lucian Lupu: Ca medie de vârstă, Partidul Mișcarea Populară are cel mai tânăr grup parlamentar și, pe aceeași linie, PMP propune, la alegerile parlamentare din acest an, aproximativ 90 de tineri pe listele pentru Camera Deputaților și Senat. În Municipiul București, Partidul Mișcarea Populară are, pe listele candidaților la Camera Deputaților și la Senatului, 16 tineri. Cei mai mulți tineri candidati din partea Partidului Mișcarea Populară sunt în Brașov și anume 7 tineri.
GÂNDUL.RO: Cel mai tânăr candidat la alegerile parlamentare?
M.L.: Cel mai tânăr candidat PMP este Sebastian Alexandru Popa, 24 ani, locul 3 pe lista PMP Hunedoara pentru Camera Deputaților. Sebastian Alexandru Popa este președintele Organizației de Tineret PMP Hunedoara, student la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” din Timișoara și consilier în Consiliul Local al Municipiului Hunedoara.
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate PMP la alegerile parlamentare? În București?
M.L.: PMP este partidul cu cei mai mulți candidați pe listele pentru Senat și Camera Deputaților. Totodată, Partidul Mișcarea Populară este a treia forță politică în România, fapt demonstrat la alegerile locale din septembrie, unde a obținut cel mai mare număr de aleși locali, după PNL și PSD, legitimată de peste 6% dintre cetățeni. Avem un electoral loial, care la fiecare rând de alegeri și-a încredințat votul Partidului Mișcarea Populară, în ciuda sondajelor mincinoase. Suntem optimiști și credem că, de data aceasta, PMP va obține cel puțin scorul de la alegerile locale, însă sperăm la un scor de 1-2 procente în plus față de rezultatul precedent. La București, fără nicio rezervă, PMP va obține un scor de +10%.

UDMR are 572 de candidați la alegerile parlamentare. Președinte UDMR Tineret, Oltean Csongor spune că sunt peste 100 de candidați la nivel național cu vârste sub 35 de ani,
Presedinte UDMR Tineret, Oltean Csongor: „În total sunt peste 100 de candidați în toată țara cu vârste sub 35 ani”
Dintre aceștia sunt 4 candidați care au șanse bune să primească mandat: Bihor, Sălaj, Maramureș și București. La nivelul municipiului București avem un tânăr în fruntea listei, care are doar 23 de ani.
GÂNDUL.RO: Județul cu cei mai mulți tineri candidați?
Presedinte UDMR Tineret, Oltean Csongor: Sunt mai multe județe unde sunt mai mulți tineri, însă nu sunt pe locuri eligibile.
GÂNDUL.RO: Cel mai tânăr candidat la alegerile parlamentare?
O.C.: În București, în fruntea listei. Are doar 23 de ani.
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate UDMR la alegerile parlamentare? În București?
O.C.: Va scoate un scor bun. 100% dintre voturi de la maghiari din București vor ajunge pe lista UDMR, dar sunt sigur că vom primi multe voturi de la români. Din totalul de voturi primite pe țară, aproximativ 1% vor fi din București.

Candidat la Senat, Miroslav Stanici: „Reprezentarea tinerilor pe listele Camerei Deputaților cât și la Senat este de 30%”
Pro România are 639 de candidați la alegerile parlamentare.
Miroslav Stanici (34 de ani), președintele organizației de tineret Pro România, a studiat științe politice la Universitatea din Timișoara și un master în Comunicare Politică, la SNSPA, iar studiile universitare de doctorat la Universitatea „Marther Luther” din Halle-Wittenberg. A scris cartea „Vocile schimbării ” și ” Piața Universității 2012″.
Președintele organizației de tineret Pro România și candidat la Senat în județul Argeș, Miroslav Stainici a spus pentru Gândul.RO că tinerii sunt reprezentați în proporție de 30% la nivel național la alegerile parlamentare, iar în ceea ce privește reprezentarea pe județe, organizația de tineret generează peste 50% dintre candidate. Județul Ilfov este cel mai semnificativ în acest sens pentru Pro România, unde 70% din reprezentanții organizației de tineret se află pe listele parlamentare.
Candidez în circumscripția Arad, la funcția de senator și sunt cel mai tânăr candidat. Colegul meu, Claudiu Catană, copresedintele organizației de tineret, venit din ALDE, candidează la Senatul României, în județul Argeș.
GÂNDUL.RO: Câți reprezentanți ai organizației de tineret sunt desemnați pentru a candida din organizațiile județene din toată țară?
Candidat la Senat, Miroslav Stanici : Reprezentarea tinerilor pe listele Camerei Deputaților cât și la Senat este de 30%.
În ceea ce privește reprezentarea pe județe, pot spune cu aproximație că peste 50% dintre candidați sunt din organizația de tineret. Cea mai bună reprezentare a tineretului o avem în județul Ilfov, aproximativ 70% din reprezentanții pentru tineret se află pe listele pentru alegerile parlamentare.

PER are 620 de candidați la alegerile parlamentare. Președintele organizației de Tineret, Dănuț Pop a spus că este convins că partidul din care face parte va trece pragul de 5%.
D.P: Din totalul de 620 de candidați a Partidului Ecologist Român, avem peste 100 de candidați tineri, de la Organizația de Tineret. În București avem 14. În Bihor, avem cei mai mulți tineri candidați, aceștia reprezentând 50% din lista depusă. Avem mai mulți tineri care sunt la limita minimă de vârsta, un număr de 11 candidați
GÂNDUL.RO: Ce scor va scoate PER la alegerile parlamentare? În București?
D.P: În ceea ce priveste rezultatele alegerilor parlamentare nu pot să mă pronunț deoarece nu am de unde să știu cum vor vota românii, însă sunt ferm convins că vom avea un rezultat de cel puțin 5%, trecerea pragului electoral.

Potrivit listelor partidelor politice, consultate de Gândul.RO, PNL a propus cel mai mare număr de tineri (23-40 de ani) pe locuri eligibile, fiind urmat de USRPLUS, PSD, PMP, UDMR și Pro România.
În legislatura 2016-2020, 8 tineri au obținut un mandat de deputat, sub 30 de ani, candidând pe locurile eligibile ale partidelor politice: 5 deputați PNL (Mara Mareș. Robert Sighiartău, Mara Calista, Pavel Popescu, Răzvan Prisca), 2 deputați PSD (Andrei Pop, Corina Bogaciu) și 1 deputat USR (Iulian Bulai).
La nivel european, EU40 reuneste tinerii deputați proeuropeni ai Parlamentului European și ai celor 28 de parlamente naționale ale UE, indiferent de culoarea politică. EU40 îi reunește pe cei care vor schimba fața Europei – fie în Parlamentul European, în Comisia Europeană sau în Consiliu.
Actualitate
Umbrele trecutului: Conexiunile lui Bill Clinton cu Jeffrey Epstein, reanalizate la lumina noilor devoalări
Scandalul Jeffrey Epstein, miliardarul acuzat de trafic de persoane și abuzuri sexuale, continuă să genereze valuri de controverse, mai ales în contextul apariției unor noi loturi de documente și mărturii. Aceste devoalări reaprind dezbaterea publică asupra legăturilor sale cu figuri proeminente, iar declarațiile anterioare ale unor personalități sunt acum supuse unei noi analize riguroase. În centrul atenției se află și fostul președinte american Bill Clinton, a cărui relație cu Epstein și Ghislaine Maxwell a fost, de mult timp, o sursă de speculații intense.
O declarație oficială sub semnul intrebării
În 2019, la trei zile după arestarea lui Epstein, Bill Clinton a emis, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, o declarație scurtă pe Twitter, menită să clarifice și să delimiteze implicarea sa. Textul oficial sublinia că președintele Clinton nu avea cunoștință despre „teribilele crime” pentru care Jeffrey Epstein fusese condamnat în Florida sau despre cele nou aduse în discuție la New York.
Potrivit declarației, între 2002 și 2003, Clinton ar fi efectuat un total de patru călătorii la bordul avionului privat al lui Jeffrey Epstein: una în Europa, una în Asia și două în Africa. Se specifica că aceste deplasări erau legate de activitatea Fundației Clinton, iar personalul, susținătorii Fundației și echipa sa de protecție din Secret Service erau prezenți la fiecare etapă a călătoriilor. De asemenea, era menționată o singură întâlnire cu Epstein, în biroul său din Harlem, în 2002, și o scurtă vizită, aproximativ în aceeași perioadă, la apartamentul lui Epstein din New York, alături de un membru al personalului și echipa de securitate. Declarația concluziona că nu mai vorbise cu Epstein de peste un deceniu și că nu vizitase niciodată Insula Little St. James, ferma lui Epstein din New Mexico sau reședința sa din Florida.
Călătorii și intâlniri: O imagine incompletă?
Deși oficial, declarația lui Clinton a încercat să ofere o imagine clară și limitată a interacțiunilor sale cu Epstein, analiștii și publicul au pus sub semnul întrebării exhaustivitatea acestei prezentări. Mulți susțin că mărturia din 2019 ar putea fi doar o parte a adevărului, lăsând loc pentru numeroase întrebări fără răspuns și detalii potențial omise.
Istoria relației dintre Clinton și Epstein a fost adusă în atenție publică încă din 2011, când Virginia Roberts Giuffre, una dintre victimele lui Epstein, a vorbit despre conexiunile miliardarului cu personalități influente. Contextul noilor documente și mărturii readuce în discuție necesitatea unei transparențe complete, sugerând că legăturile dintre fostul președinte și controversatul finanțist ar fi putut fi mult mai complexe decât cele admise inițial.
Epstein și cercurile puterii: O rețea extinsă
Cazul Jeffrey Epstein a dezvăluit o rețea extinsă de influență, implicând nu doar figuri politice, ci și nume sonore din mediul de afaceri, academic și aristocratic. Fiecare nouă informație aduce la lumină noi conexiuni și ridică întrebări esențiale despre modul în care Epstein a reușit să opereze sub radar pentru o perioadă atât de lungă, protejat de rețelele sale de susținere.
În acest peisaj complex, declarația lui Bill Clinton, departe de a închide capitolul, continuă să fie un punct de referință într-o anchetă mult mai amplă, care pare să scormonească din ce în ce mai adânc în cercurile înalte ale societății. Adevărul complet despre interacțiunile sale și ale altor figuri publice cu Epstein rămâne o necunoscută persistentă, iar presiunea pentru devoalări suplimentare nu face decât să crească.
Actualitate
Miliarde de dolari și ambiții Arctice: Garda de Coastă americană, pe drumul reîntineririi majore
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare fără precedent, vizând „supraalimentarea” activelor sale cu o infuzie masivă de 25 de miliarde de dolari, provenind din recentul proiect de lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, a confirmat că serviciul analizează opțiunile industriale pentru a construi spărgătoare de gheață suplimentare pe teritoriul SUA și accelerează retragerea flotei de elicoptere MH-65 Dolphin, mai devreme decât fusese prevăzut.
Viziunea noului comandant: O „super-autostradă” a achizițiilor
„«Supraalimentarea» este exact cuvântul potrivit,” a declarat comandantul în fața legislatorilor. „Este ceea ce alimentează succesul planului «Force Design 2028» și apropie oamenii de liniile din față pentru a simplifica și a crea o super-autostradă a achizițiilor și contractărilor.” Lunday, învestit în funcția de al 28-lea comandant al Gărzii de Coastă pe 15 ianuarie, a făcut aceste declarații în cadrul subcomitetului pentru Garda de Coastă, Maritim și Pescuit al Senatului, unde a răspuns la o serie de întrebări, inclusiv despre mixul de spărgătoare de gheață ușoare și medii.
Flota Arctică, în extindere: Nave noi și producție internă
Garda de Coastă vizează achiziționarea a unsprezece noi nave spărgătoare de gheață. Până în prezent, au fost semnate contracte pentru șase noi Cuttere de Securitate Arctice de clasă medie, două urmând să fie construite în Finlanda, iar până la patru în Statele Unite. Celelalte cinci nave ar putea fi un amestec de Cuttere de Securitate Arctică și variante mai ușoare, serviciul insistând ca acestea să fie construite pe plan intern.
„Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, ceea ce va reloca mai multă construcție navală în șantierele navale din SUA și va consolida baza industrială a Americii,” a precizat Lunday. Comandantul a adăugat că a primit deja feedback din partea industriei atât pentru variantele ușoare, cât și pentru cele medii, informații analizate în prezent pentru a elabora un plan de achiziții. Astfel, o decizie specifică privind numărul exact de nave din fiecare variantă nu a fost încă luată.
Alaska, poartă Arctică: Baze strategice în așteptare
Subcomitetul, prin vocea președintelui său, senatorul Dan Sullivan, R-Alaska, l-a interogat pe comandant despre planurile de a acosta unele dintre aceste nave în Alaska. Lunday a confirmat că echipa sa lucrează la diferite opțiuni, iar până la patru dintre aceste spărgătoare de gheață ar putea fi destinate statului arctic.
„Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul (Securității Interne) și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Anul trecut, fostul președinte Donald Trump a solicitat Gărzii de Coastă să achiziționeze până la 40 de nave spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort de modernizare pe termen lung, inclusiv câteva Cuttere de Securitate Polare de clasă grea.
Adio elicopterelor Dolphin: O retragere accelerată și avioane noi la orizont
Pe lângă extinderea flotei de spărgătoare de gheață, legislatorii au discutat și despre planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv achiziționarea de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a declarat că serviciul încă decide ce va face cu elicopterele sale mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus, însă în prezent se pare că aceste aeronave vor fi retrase din serviciu mai devreme de data inițială prevăzută pentru 2037.
„Dolphin-ul este mult mai greu de întreținut. Producătorul de echipamente originale nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea se va produce mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a precizat el membrilor subcomitetului.
Actualitate
SpaceX lansează „Stargaze”: Un far de siguranță gratuit pe autostrada orbitală?
SpaceX a dezvăluit recent o platformă online inedită, denumită „Stargaze”, concepută pentru a monitoriza obiectele spațiale și a emite avertismente în cazul unor potențiale coliziuni pe orbită. Compania a promis că va oferi gratuit datele de conștientizare situațională spațială (SSA) generate de acest sistem altor operatori de sateliți, marcând un moment potențial decisiv în gestionarea traficului orbital.
O nouă eră în monitorizarea spațială
Necesitatea stringentă a unei astfel de inovații a devenit evidentă în decembrie, când un satelit chinez a efectuat o manevră neanunțată în apropierea unuia dintre sateliții de comunicații Starlink ai SpaceX, generând un pericol iminent de coliziune. Acest incident, alături de alte situații la limită înregistrate pe parcursul anului trecut, a determinat compania să coboare aproximativ 4.400 de sateliți Starlink la o altitudine de circa 480 de kilometri. Această decizie strategică reduce riscul de aglomerație, având în vedere că, la această altitudine, sateliții morți și alte deșeuri spațiale sunt eliminate mai rapid de pe orbită datorită atracției gravitaționale mai puternice a Pământului.
Platforma Stargaze generează date SSA utilizând informațiile de auto-orientare colectate de aproape 9.600 de sateliți Starlink. Potrivit SpaceX, acest sistem „îmbunătățește semnificativ siguranța și sustenabilitatea operațiunilor satelitare pe orbita terestră joasă (LEO)”. Sistemul detectează autonom observațiile obiectelor aflate pe orbită, le agregă pentru a genera estimări precise ale orbitei și predicții de poziție și viteză pentru toate obiectele detectate, aproape în timp real. Aceste predicții sunt integrate într-o platformă de management al traficului spațial care identifică potențialele abordări periculoase între obiecte și generează Mesaje de Date de Conjuncție (MDC). Un avantaj major este că Stargaze furnizează aceste rezultate în doar câteva minute, spre deosebire de standardul actual al industriei, care poate dura ore.
O soluție proactivă pentru traficul orbital
SpaceX a declarat că va pune la dispoziția operatorilor de sateliți aceste MDC-uri, cu condiția ca aceștia să partajeze, la rândul lor, date despre locația și mișcările propriilor sateliți. Prin oferirea gratuită a acestui serviciu de partajare a efemeridelor și de screening al conjuncțiilor, compania speră să „motiveze operatorii să ia măsuri similare pentru partajarea efemeridelor și pentru un zbor sigur”. Această inițiativă nu este doar un pas tehnologic, ci și un apel la colaborare în spațiul aglomerat.
Unde inovația intâlnește controversele
Intrarea SpaceX în arena SSA comercială, având în vedere resursele considerabile ale lui Elon Musk și poziția sa dominantă pe piața spațială americană, ar putea crea valuri puternice. Această mișcare ar putea afecta atât firmele concurente de monitorizare spațială, cât și efortul de ani de zile al Departamentului Comerțului (DoC) de a dezvolta un serviciu civil de urmărire spațială. Acest program, Traffic Coordination System for Space (TraCSS), este conceput pentru a elibera Departamentul Apărării, permițându-i să-și concentreze capacitățile de monitorizare spațială asupra potențialelor amenințări orbitale din partea adversarilor.
Administrația Trump, în solicitarea sa de buget pentru anul fiscal 2026, a încercat să anuleze programul TraCSS al DoC, argumentând că societățile private, orientate spre profit, sunt mai mult decât pregătite să preia sarcina de a urmări obiectele spațiale și de a oferi avertismente de coliziune operatorilor, utilizând baza de date gratuită Space-Track.org a DoD. Un fost expert guvernamental a avertizat că această situație „are consecințe potențiale asupra comunității SSA comerciale emergente și asupra TraCSS”.
Limite și necesități ale unui sistem complet
Pe de altă parte, mai mulți experți au subliniat că Stargaze, în configurația sa actuală, nu este, din punct de vedere tehnic, capabil să ofere o soluție universală de SSA pentru operatorii spațiali. De exemplu, Stargaze va furniza date SSA relevante doar pentru operatorii cu sateliți aflați pe „orbita terestră joasă inferioară” (low LEO), deoarece nu poate monitoriza alte regimuri orbitale. Un expert guvernamental a precizat că „sistemele lor de urmărire a stelelor nu sunt telescoape”, indicând o limitare inerentă a tehnologiei folosite.
Richard DalBello, fostul șef al Oficiului pentru Comerț Spațial și responsabil cu programul TraCSS, a salutat inițiativa SpaceX ca o contribuție la siguranța și securitatea spațială. Cu toate acestea, el a avertizat că un sistem civil de SSA este în continuare absolut necesar. Într-o postare pe LinkedIn, DalBello a subliniat că „TraCSS încă contează. Coordonarea traficului spațial civil are nevoie de o coloană vertebrală neutră, bazată pe standarde, care să nu fie legată de platforma, stimulentele sau termenii de serviciu ai unui singur operator. Un strat de arhitectură deschisă, administrat public, este cel care construiește interoperabilitatea, încrederea și durabilitatea întregului ecosistem – și pe care guvernul SUA îl poate susține alături de aliați și parteneri.”
În concluzie, lansarea Stargaze de către SpaceX reprezintă un pas important spre o mai bună conștientizare situațională în spațiu, aducând un instrument puternic și accesibil. Totuși, ea reaprinde și dezbaterea fundamentală despre rolul sectorului privat versus cel public în asigurarea siguranței spațiale globale și despre necesitatea unui cadru cuprinzător și independent pentru gestionarea traficului orbital, un domeniu în care miza este din ce în ce mai mare.
-
Exclusivacum 3 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Featuredacum 2 zileȘeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
-
Exclusivacum 2 zile„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!
-
Exclusivacum 3 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 4 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!
-
Exclusivacum 3 zileCoca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!



