Actualitate
– 10 Idei de reinventare pentru afacerile românești în 2021
Începând cu martie 2020, lumea afacerilor din România a trecut printr-o restructurare majoră: multe business-uri s-au închis, altele și-au schimbat obiectul de activitate, iar restul au intrat într-un proces de digitalizare accelerată pentru a face față noilor condiții de piață.
Care sunt lecțiile învățate în 2020 și ce afaceri vor avea succes în 2021?
Iată câteva idei de reinventare a afacerii tale în următorul an, pentru o poziționare mai puternică în piață:
1. Construirea de comunități
Crearea de comunități online este un fenomen specific brandurilor de succes, care au înțeles că, dincolo de vânzări și cifre, cei mai importanți sunt oamenii. Suntem în era Human to Human, așadar comunicarea se bazează mai mult pe transparență, loializare și împărtășirea unei misiuni sau valori comune. O afacere poate ajuta comunitatea din jurul său, o poate sprijini și îi poate aduce pe oameni mai aproape unii de alții.
2. Umanizarea brandului
În momentul acesta dificil pentru majoritatea antreprenorilor, rămân în atenția consumatorilor acele branduri care reușesc să iasă din sfera comercială și să treacă în sfera umană. Cei care înțeleg că nu mai este vorba despre ”ce vindem” ci ”de ce vindem” acel produs sau serviciu, se vor diferenția în piață- trecem de la reason to buy care este marketing, la reason to believe, care este brandingul companiei. Mai mult, imperfecțiunile sunt profund umane, așadar o strategie bună de comunicare este una care să transmită că noua perfecțiune este… imperfectă!
3. Prezență online
De multe ori întreținerea și administrarea conturilor social media este considerată secundară vânzării, însă în pandemie am ajuns cu toții la concluzia că doar cei cu focus pe prezența online au rămas în picioare. Este nevoie de o strategie de conținut constantă, bine dozată, aliniată cu obiectivele de business și de comunicare, ce pune în valoare brandul tău și care ajunge cel mai rapid la publicul tău țintă, pentru a-l fideliza.
4. Identitate de brand bine delimitată
Culori, grafică, stil, atitudine, voce: toate sunt componente importante care, folosite în strategia de branding, transmit un mesaj puternic pentru poziționarea afacerii tale. Identitatea de brand este baza strategiei de comunicare și este important să fie unitară pe toate canalele de comunicare, de la online în offline, de la contul de Instagram până la felul în care arată un e-mail transmis de compania ta unui partener.
5. Evaluare a brandului: cine am fost ieri și cine suntem azi?
Ce greșeli ai făcut în 2020 și ce lecții ai învățat? Cum s-a transformat comportamentul clienților tăi în pandemie? Ce a trebuit să schimbi, ce ai îmbunătățit? Ce ai văzut că funcționează pentru produsul tău? Pentru a începe un nou capitol, util ar fi să tragi concluziile din ultimul capitol încheiat și să creezi un plan de acțiune pe baza acestei analize.
6. Inovație, inovație, inovație
În pandemie, am înțeles că lecția noastră este să inovăm ca sa nu ne pierdem afacerile: de la procese, producție, echipă, cultură organizațională, și până la comunicare. În fiecare zi apare un instrument nou, iar dacă nu reușim să ținem pasul cu tendințele, riscăm să rămânem în urmă. Cel mai sănătos și corect lucru pe care poți să-l faci este să vezi crizele ca pe niște oportunități de inovare.
7. Viitorul este…
Bio, eco, plastic free, recycle, reuse, repurpose! Comportamente care au apărut în viețile românilor de puțin timp erau deja obiceiuri în alte țări. În ziua de azi, consumatorii aleg produsele care respectă standardele de protecție a mediului și de sănătate.
8. CSR valoros
Deși încă nu este o prioritate pentru toate companiile românești, CSR-ul poate fi un diferențiator și un pilon important în comunicarea de brand. Indiferent că donezi 1%, trimiți produse alimentare într-o localitate izolată sau donezi aparatură pentru un spital, gestul tău este unul care va crea un precedent și pentru ceilalți antreprenori. Aici, recomandarea noastră este să alegi o cauză față de care te simți aproape ca viziune, misiune, valori.
9. De la Linkedin la TikTok nu-i decât un pas
Încă mai folosești doar Facebook pentru promovare în social media? Poate cândva această platformă era suficientă, însă astăzi canalele de comunicare s-au diversificat. Recomandăm să explorezi toate direcțiile relevante pentru business-ul tău, de la Facebook la Linkedin, TikTok sau Youtube și să maximizezi puterea de comunicare a brandului tău în online.
10. User Experience
Pe fondul digitalizării accelerate generate de pandemie, business-urile s-au mutat în mediul online sau au investit în website-ul actual pentru o mai bună experiență pentru client la cumpărăturile online. Un studiu al companiei de consultanță în management Horváth & Partners estimează că vânzările vor crește cu circa 28% în 2020 față de 2019, pentru că oamenii cumpără acum mai mult din mediul online. Așadar, cât de mult investești în a oferi clienților tăi o experiență ușoară și plăcută de cumpărare online?
Sfaturile specialiștilor în comunicare
Bianca Tudor, fondator ELITE COMM, Branding & Strategy Specialist: “Dacă ești antreprenor și vrei să ai în continuare acest business, chiar și în plină pandemie, focusul tău ar trebui să fie pe dezvoltare prin promovare online și branding pt a consolida poziția ta în piață. Chiar dacă actuala criză nu este comparabilă cu alte perioade de criză, istoria arată asta: cele mai prospere și longevive companii și branduri s-au consolidat în momente ca acestea pe care le trăim acum”.
Mihaela Lemnaru, Social Media Specialist: ”Pandemia a dus la o creștere a prezenței online a consumatorilor, deci și a vizibilității în online pentru branduri. Ca exemplu, 61% dintre români investesc în prezent bugete mai mari în cumpărăturile online decât în cele offline. Facebook și Instagram reprezintă principalele canale de comunicare, în special prin conținutul efemer de tipul stories și focusul pe comunicarea umanizată, cu informații de valoare”.
Rusanda Davideanu, Creative & Image Making Specialist: ”Femeile de afaceri din România investesc în mod special în această perioadă în imaginea lor în online: cum arată, ce transmit, ce comunică, unde au apariții și ce voce se potrivește cel mai bine cu business-ul lor. Mai ales în pandemie, când nu ne mai putem întâlni unii cu alții ca să socializăm și să stabilim noi relații profesionale, este esențial să prioritizăm imaginea noastră din social media și mass-media. S-a încheiat era identităților comerciale, suntem deja de ceva timp într-o eră nouă, în care omul din spatele produsului spune cea mai frumoasă poveste publicului său!”
ELITE Communication este prima agenție de comunicare & branding creată de antreprenori, pentru antreprenori – fondatoarele sunt Bianca Tudor, președinte Elite Business Women Club, alături de Mihaela Lemnaru și Rusanda Davideanu.
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
Actualitate
Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera
Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.
Manevre comune, cu obiective strategice
Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.
Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.
Trei premiere pentru forțele australiene
Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.
O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.
Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas
Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.
Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.
Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.
Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență
Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.
O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.
Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.
Un octombrie aglomerat pentru armata australiană
Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.
În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.
-
Exclusivacum 3 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 2 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 2 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
-
Exclusivacum 2 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă
-
Exclusivacum 2 zileCamere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte




