Connect with us

Administratie

Blana ursului din pădure

Publicat

pe

Domn Nelu Tătaru zice că suntem într-o fază de stabilizare a numărului de infectări, la 9 – 10.000 zilnic. Eforturile de atingere a acestui obiectiv se văd. De vreo câteva zile comunicatele GCS întârzie, semn că mai sunt socoteli de făcut înainte de a fi date publicității.

Ceea ce înseamnă că numărul de infectați poate fi ținut sub control din calculator și că se iau în considerare doar cazurile care nu pot fi excluse din alte motive. Singurul lucru mai greu de ținut sub control este numărul deceselor. Chiar dacă acum se recurge la procedura inversă, de a nu mai fi adunați laolaltă morții din toate categoriile. Încep deci să mai moară oameni și din cauză comorbidităților, fără să mai fie nevoie să li se acorde beneficiul covid-ului. Dar asta esteo altă statistică, cu alte scopuri.

Prin declarația sa ministrul Tătaru dezvăluie strategia de campanie electorală a liberalilor. Trebuie oprit cu orice preț avansul numărului de infectați, măcar până la 6 decembrie. Câți sunt până acum sunt deajuns. Fixarea pe platoul celor 10.000 poate face mai suportabil fenomenul, inclusiv pentru opinia publică, excesiv bombardată de știrile și previziunile catastrofice. De aici, de pe platou, se poate pune în discuție subiectul salvator: vaccinul!

Deocamdată acesta este ca blana ursului din pădure, din care Comisia Europeană croiește câte un petic, mai mare sau mai mic, pentru fiecare țară membră, iar acestea, odată ce îl primesc, încep să îl împartă la rândul lor. Intră în joc tehnologia împărțelii, cu atribuții, proceduri de manipulare, priorități și justificări. Este palierul pe care Guvernul și președintele său încearcă să fixeze dezbaterea publică, arogându-și meritele pentru obținerea celei mai bine repartiții posibile. Asta până în 6 decembrie. După aceea, se poate reveni la chestiunea de fond, cu posibilitatea ca măsurile extreme necesare în situația scăpării de sub control a epidemiei să poate fi luate de noua majoritate netoxică, care se presupune că se va instala la butoane.

Imi trece prin cap o idee trăsnită:ce s-ar întâmpla dacă, absolut întâmplător, vreo instituție medicală oarecare, va ajunge să descopere un tratament ieftin și eficient, de genul celui cu 16 pastile luate deodată, experimentat deja la Timișoaara ? Și când se va constata că va fi mai suportabil și mai sigur să te imunizezi trecând prin infecție, decât să riști efectele secundare ale oricărui vaccin făcut pe grabă, fără a fi trecut prin fazele clinice necesare, cu gândul doar la marea lovitură financiară? Nu ar fi o catastrofă pentru toate marile concerne care au riscat și supralicitat pentru producerea lor, dar și pentru guvernele și entitățile care au contractat produsele pe sume imense? Iată de ce cred că orice astfel de inițiativă va fi ucisă din fașă și că unica noastră nădejde va trebui să fie VACCINUL. În varianta sa obligatorie…

Octavian Andronic

 

Administratie

Poliţiştii de frontieră au depistat într-o autoutilitară condusă de un cetățean german, peste 17.000 de cutii cu medicamente susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 370.000 de euro

Publicat

pe

De

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean german în vârstă de 39 de ani. Bărbatul se afla la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Germania.

La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, mai multe cutii pe care erau inscripționate numele unor medicamente cunoscute, susceptibile de a fi contrafăcute. Pentru marfa transportată, șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență, motiv pentru care a fost condus la sediul instituției pentru verificări suplimentare.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că în interior se aflau 17.263  cutii cu medicamente, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 370.000 de euro.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, precizeaza sursa citata. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

În Bemowo Piskie, Polonia, instrucția contingentului românesc continuă

Publicat

pe

De

În spatele fiecărui sistem antiaerian Gepard care iese la instrucție există o mână de oameni care se asigură, în permanență, că tehnica este operativă.

Un tablou absolut impresionant: zgomotul motoarelor, ridicarea și rotirea antenelor, mișcarea turelelor. Șenilele care se învârt și aruncă în urma lor noroiul poligonului. Mirosul de fum. Vin Geparzii.

Dacă privim bateria cum pleacă la instrucție, garantat ni se face pielea de găină. Complexul antiaerian Gepard este o bestie de-a dreptul amenințătoare, însă este întotdeauna îmblânzit de o mână de oameni.

Militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană Sky Guardians, structură generată de Batalionul 288 Apărare Antiaeriană Milcov și coordonată de Comandamentul Forțelor Întrunite General Ioan Emanoil Florescu, se află aproape de finalul misiunii din baza de instrucție din Bemowo Piskie, Polonia. Prinși în vârtejul activităților, timpul a trecut repede.

Uneori, captivați de tabloul impresionant al tehnicii, ne concentrăm mai mult pe luptători și mai puțin pe structura de mentenanță, cei care fac lucrurile să meargă. Despre ei se scrie rar. Nu au atât de multă vizibilitate, căci se află, zi-lumină, în ateliere, însă lipsa lor s-ar observa instantaneu.

Iar mentenanța Gepardului este o treabă complicată. Pe de o parte avem mentenanța șasiului, ceea ce ține de partea mecanică și auto și ajută complexul să se deplaseze. Mai avem partea de mentenanță a armamentului complexului, în special cele două tunuri automate calibrul 35 de milimetri Oerlikon.

 

Nu în ultimul rând, avem verificarea părții speciale, ce presupune diagnosticarea, în cazul unor defecțiuni, a legăturilor electronice ale componentelor sistemului, ca de pildă radare, sisteme optice și calculatorul.

La o simplă căutare pe internet, aflăm că sistemele antiaeriene Gepard, tehnică aflată în dotarea contingentelor românești din cadrul Grupului de luptă NATO din Polonia, au fost proiectate undeva pe la mijlocul anilor șaizeci. Cu toate acestea, de mentenanța lor se ocupă în special oameni tineri.

Cel mai tânăr militar din detașament este maistrul militar clasa a IV-a Cătălin Lalu. Este absolvent al Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene Traian Vuia și aici, în Polonia, este maistru militar specialist pe armamentul complexului antiaerian Gepard.

Maistru militar Cătălin Lalu

Datoria mea este să verific și să mă asigur că toate componentele armamentului din dotarea complexului antiaerian sunt funcționale și în bună stare, astfel încât să poată fi executate trageri asupra țintelor inamice.

Întreținerea armamentului complexului antiaerian Gepard după tragere este o treabă complexă și meticuloasă. Armele sunt separate de complex, dezasamblate, curățate bucată cu bucată, asamblate și așezate la loc. Toate aceste operațiuni durează aproximativ o zi, în funcție de spațiul de lucru și de numărul de oameni de care dispune structura de mentenanță.

Totodată, la întreaga activitate participă și echipajul complexului, un lucru normal dacă ne gândim că ei sunt cei ce folosesc efectiv complexul, și cum ai putea lucra cu ceva ce nu cunoști?

Mentenanța șasiului este la fel de importantă. De fiecare dată când Gepardul iese la instrucție, fie că vorbim despre exercițiile de antrenament în teren, recunoașteri, exerciții de rezolvare a situațiilor tactice sau trageri propriu-zise, echipajul verifică uzura șenilelor și a roților motrice, starea lichidelor speciale și, în cazul în care sunt probleme, intervin maiștrii militari specialiști.

Unul dintre cei care se ocupă de partea specială este caporalul clasa a II-a Fănel Gherghe, militar cu experiență în ceea ce privește complexul antiaerian: M-am ocupat de mentenanța Gepardului din primii ani în care a intrat în înzestrarea unității, perioadă în care am avut șansa să lucrez cu operatorii germani. Când tehnica a intrat în dotarea batalionului, au venit cu ea și specialiștii germani și am lucrat împreună.

Caporal Fănel Gherghe

O echipă de mentenanță a Gepardului trebuie să funcționeze ca o mașinărie bine unsă. Activitatea mea și a colegului meu sunt direct proporționale. Dacă o anumită parte a complexului nu funcționează, nici celelalte părți nu își vor atinge obiectivele. Dacă partea specială nu reușește să calculeze viteza țintei, de exemplu, armamentul va avea o eroare care o va face să nu fie eficientă, explică maistrul Cătălin Lalu.

Colegul său completează: Nimeni nu poate să cunoască complexul în întregime. În primul rând, ca să poți să repari, trebuie să ai idee de cum merge. Să repari ceva ce nu știi cum funcționează este aproape imposibil.

Iar învățarea nu o putem cuantifica în perioade de timp, este vorba doar dacă îți place ce faci, dacă ai mai făcut înainte ceva asemănător. Eu am terminat electronica, sunt olimpic național la electronică și îmi place ceea ce fac, înțeleg cum funcționează.

Mai important decât tehnica în sine este specialistul. Căpitanul Marius Alexandru este ofițer de stat major în compartimentul logistic și se ocupă în special de mentenanță, mișcare și transport. Coordonez activitatea plutonului sprijin și activitățile adiacente logistice, în special mentenanță, mișcare și transport.

Dacă vorbim strict de ceea ce înseamnă mentenanța complexului antiaerian Gepard, toate defecțiunile care pot să apară pot fi remediate de specialiștii pe care îi avem și cunoștințele lor ne sunt de folos și nouă, ofițerilor și subofițerilor care au funcția de operator.

Oamenii de la mentenanță nu sunt doar colegi, ci o adevărată echipă condusă de Ionuț Ocheșel, maistru militar specialist și comandant grupă întreținere artilerie și rachete antiaeriene. El este cel ce coordonează întreaga activitate a celor care au grijă ca Geparzii să fie mereu operativi.

 

Ne apropiem de finalul misiunii. Asta înseamnă că echipa de mentenanță este mai ocupată ca niciodată. Pe lângă activitățile curente, se concentrează ca toată tehnica să fie în stare perfectă de funcționare, pentru a fi predată următoarei rotații.

Exercițiile cu trageri de luptă sunt momentele favorite ale artileriștilor antiaerieni. În clipele de dinainte de trageri, timpul pare că se oprește în loc. Întreaga suflare din poligon își ține respirația până când prima lovitură pleacă spre țintă. În spatele celor câteva minute ale unei trageri propriu-zise, se află însă ore, dacă nu zile întregi de muncă. (Locotenent Cornelia Dumitru).

Citeste in continuare

Administratie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că a retras din dezbatere proiectul care viza ca personalul civil din instituţiile subordonate să fie încadrat în condiţii de muncă deosebite şi speciale

Publicat

pe

De

Ministerul Apărării Naţionale a decis retragerea proiectului de modificare a Legii nr. 263/2010, ca urmare a observaţiilor primite până la acest moment, în cadrul procedurii de transparenţă decizională începută în data de 17 martie.

Proiectul de act normativ în discuţie, iniţiat şi elaborat de instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, a avut ca scop crearea cadrului normativ care să permită încadrarea activităţii personalului civil din propriile instituţii în condiţii de muncă deosebite şi speciale, similar prevederilor aplicabile personalului militar şi poliţiştilor.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Cutia Pandorei!/Halchin centrează si Zeus da cu capul!

       Ca pe Zeus, Neprihănitul!!! Matei Valentin, un director împuternicit de la Penitenciarul Ploiesti il protejeaza mafia M.J. via A.N.P....

Exclusiv3 ore ago

Complicitatea ASF la dimensiunea fraudei de la City Insurance/Intrebarea senatorului Ivan care l-a facut pe Presedintele ASF sa se bâlbâie si sa se inrosească.

Nu mai există nicăieri în lume un caz in care instituția desemnata de stat sa supravegheze vreo piata financiara bancara...

Exclusivo zi ago

Replica ,, Caracatiței”

          Urmare a articolelor noastre de investigații privind activitățile ilegale, conduse de  Mafia din Penitenciarul Ploiești, vă reamintim: suținută de...

Exclusivo zi ago

Don Quijote de la Mancha VS. Cei trei muschetari/Cavalerul tristei figuri VS. Cei trei mușca-tare/Ep.3: ÊTES-VOUS PRÊT(E)S ?

Personajul următor al serialului nostru nu a venit ca o surpriză pentru redacție când a fost făcută schema aceasta de...

Exclusivo zi ago

1 oră au avut la dispoziție șefii să propună polițiștii care vor fi avansați înainte de termen

Știm cu toții că pilele și cei cu “blazon” sunt deja cunoscuți și nu erau surprize, dar problema e că...

Exclusivo zi ago

Despre dreptul la compensatia de chirie pentru politistii care au achizitionat locuinte anterior legii 288/2018!

Pe 03.04.2023, intr-un dosar al sindicatului Diamantul, ICCJ ( complet dcd) este investita sa lamureasca daca politistii care au incheiat...

Exclusiv4 zile ago

,, Noaptea Minții” sau ,,Cum calculează Mafia”!!!/Episodul IV

În data de 02.06.2020 în Tabelul cu calculul perisabilităților legal admise întocmit de Logistică ,la nr.crt.7,  Rățușca cea urâtă trece...

Exclusiv4 zile ago

Un focar de infecție ce se dorește a fi o locuință de serviciu atribuită de IPJ Alba unui polițist în anul de grație 2023

Pereți scorojiți și murdari, geamuri care nu se închid și care nu au feronerie, parchet putrezit, camera de baie cu...

Exclusiv5 zile ago

Instituția ar trebui să manifeste atenție sporită cu privire la echipamentele pe care le achiziționează pentru proprii angajați

Se pare că toate întâmplările din ultima perioadă cu privire la calitatea noii uniforme de poliție, amplu dezbătute atât în...

Exclusiv6 zile ago

  Zeus transformat in Hades!!!

Acum când știm ca lucrurile încep sa intre pe un făgaș normal in dosarul in care mai multe cadre ale...

Exclusiv6 zile ago

Special pentru Maica Stareță!/De la Nașu să trăiască!!!/Episodul III

 De la Maica Stareță citire:  ,,Nu-mi place minciuna. Poate e și un defect profesional că reușesc să o identific imediat....

Exclusiv6 zile ago

„Un sepuku politic ar fi minunat, zic eu!”

Primăria Ploiești a publicat adresa transmisă de Prefectura Prahova prin care solicită revocarea hotărârii Consiliului Local Ploiești privind trecerea Parcului...

Exclusiv7 zile ago

Bomba zilei/Observatorul Prahovean dezvăluie minciunile Primăriei Ploiești/A ratat fondurile Băncii Mondiale pentru tratarea bolnavilor de cancer

Sub semnatura lui Marius Nica , Observatorul Prahovean dezvăluie o noua minciuna a Primăriei Ploiești si prezinta un document oficial...

Exclusiv7 zile ago

Lume!Lume! Știri de ultimă oră de la Mînăstirea Ploiesti

Să vezi și să nu crezi, urmare a demersurilor noastre jurnalistice s-au supărat nevoie mare Măria sa Zeus din Olimp,...

Exclusivo săptămână ago

PROSTIA SI SMECHERIA….DE FAPT AU VRUT SA ACOPERE ILEGALITATILE FACUTE DE EL ȘI CEI CARE AU SEMNAT…

Scandalul privind de prelungirea contractului cu BCR, care ar trebui să asigure cofinanțarea proiectelor europene la Ploiești este departe de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!