Connect with us

Actualitate

Greșeala comisă de de un poliţist: „O femeie declarată moartă s-a trezit când era aşezată în sicriu”

Incisiv

Publicat

pe

O femeie din judeţul Bihor a fost declarată moartă de un poliţist trimis să verifice situaţia sa. Aceasta a fost lăsată să stea în frig și să se chinuie, relatează Adevărul.

Bihoreanca, victimă a erorii polițistului

Cazul s-a petrecut în satul Beznea, comuna bihoreană Bratca. Bătrâna în vârstă de 76 ani stă singură şi, cum săptămâna trecută nu fusese văzută câteva zile de vecini, aceştia au sunat, joi, la Postul de Poliţie al comunei.

În aceeaşi zi, un poliţist a venit şi a intrat în curtea femeii, iar apoi în casă, unde a şi găsit-o pe bătrână căzută pe jos, cu faţa în jos. Bărbatul a întors-o, i-a verificat pulsul şi, pentru că nu părea să aibă semne vitale, a decretat că este moartă, sunându-l pe medicul ei de familie să vină şi să constate oficial decesul. Poliţistul nu l-a mai aşteptat însă pe medic, care nu a mai ajuns în cursul zilei de joi.

Polițistul l-a sunat, apoi, pe nepotul bătrânei, să-l anunţe despre moartea mamei şi a plecat, lăsând-o pe femeie în continuare în frig, până la sosirea fiului, care, împreună cu vecinii, au şi început pregătirile pentru înmormântare.

După o zi, când oamenii au vrut s-o aşeze pe aceasta în sicriu, căci femeia a început să dea din mâini, băgându-i în sperieţi pe cei prezenţi. Şocat, fiul ei a sunat imediat la 112, de unde dispecerul a trimis un echipaj al Ambulanţei.

Pacienta se afla în stare avansată de hipotermie

„Pacienta se afla în stare avansată de hipotermie, A fost transportată la Unitatea de primire a urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea, pentru îngrijiri medicale”, a transmis, pentru „Adevărul”, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Liciniu Venter.

Femeia a fost internată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului şi, după cum spun medicii, starea ei este stabilă. „Pacienta este conştientă şi nu este intubată, având doar mască de oxigen. În funcţie de evoluţia ei, va fi transferată pe o secţie a spitalului”; a declarat, duminică, managerul medical al Spitalului, Lucia Daina.

Cazul este în atenţia Poliţiei, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Bihor, Ioana Lascău, anunţând că „s-a deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu”, în care, deocamdată, nu s-au formulat acuzaţii faţă de vreo persoană.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

OMS a emis noi recomandări privind purtatul măștilor de protecție

Incisiv

Publicat

pe

De

Persoanele care locuiesc în zone în care se răspândește coronavirusul ar trebui să poarte măști de protecție în magazinele, la locurile de muncă și școlile care nu au parte de o ventilație corespunzătoare, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății miercuri, potrivit Reuters.

Persoanele aflate în spațiile închise din aceste zone, inclusiv copiii și elevii cu vârsta de peste 12 ani, ar trebui să poarte o mască și în spațiile bine ventilate dacă nu poate fi menținută o distanțare fizică de cel puțin un metru, mai recomandă OMS în înăsprirea recomandărilor.

Măștile ar trebui purtate și în spațiile deschise dacă distanțarea fizică nu poate fi menținută, potrivit organizației.

Margaret Harris, purtătoarea de cuvânt a OMS, a afirmat că noile măsuri reprezintă printre cele mai mari modificări aduse recomandărilor sale și le actualizează pe cele emise în luna iunie.

„OMS sfătuiește publicul să poarte o mască non-medicală în spațiile închise dacă ventilația [acestora] nu a fost evaluată ca fiind adecvată, indiferent dacă distanțarea fizică de un metru poate fi menținută”, a anunțat aceasta.

Organizația recomandă de asemenea purtarea „universală” a măștilor în toate unitățile de îngrijire medicală, inclusiv în zonele comune precum cantinele și camerele personalului medical.

Citeste in continuare

Actualitate

Ministrul de Externe al Ungariei: „Vom continua programul de dezvoltare economică în Ardeal”

Incisiv

Publicat

pe

De

Ministrul Comerţului şi Afacerilor Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a afirmat miercuri, la Târgu Mureş, că Ungaria nu va opri programul de dezvoltare economică din Ardeal. Potrivit acestuia, planul este sincronizat cu legislaţia României şi cu cea internaţională, fiind deja creat un buget de 6,5 miliarde forinţi.

Ungaria va continua investițiile în România

„Au fost realizate 53 de investiţii agricole majore, în valoare totală de 47 de miliarde de forinţi (circa 112 milioane de euro n.r.), făcând posibil în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, pentru fermierii de aici să îşi valorifice produsele aici şi, ulterior, după prelucrare, să ajungă pe pieţele externe. La această dezvoltare de peste 40 de miliarde, Guvernul Ungariei a oferit un sprijin de 20 de miliarde de forinţi (circa 56 de milioane de euro n.r.). Şi întrucât a avut succes, am decis să continuăm şi am deschis un buget nou de 6,5 miliarde forinţi (în jur de 18 milioane de euro n.r.) pentru investiţii în agricultură şi în industria alimentară. Dacă mă uit la cei 5 ani care au trecut, de când am avut acest program de dezvoltare economică în Ardeal, atunci pot să vă spun că 6.045 de proiecte au fost sprijinite financiar şi aceste 6.045 de proiecte au adus o investiţie de 135 de miliarde de forinţi ca investiţie”, a afirmat Peter Szijjarto, în cadrul unei conferințe de presă.

Conform celor spuse de Szijjarto, aceste investiţii au fost făcute în România, iar din acest motiv pot fi calificate şi ca fiind în interesul României şi al românilor.

„În ceea ce priveşte Programul de dezvoltare economică din Ardeal, la conceperea acestuia am fost foarte atenţi ca să corespundă legislaţiei internaţionale, legislaţiei române şi vă pot spune, cu curaj, că Programul de dezvoltare economică din Ardeal este sincronizat cu legislaţia României, legislaţia europeană şi cea internaţională. Programul de dezvoltare economică din Ardeal înfiinţează locuri de muncă în România, în România aduce taxe la buget şi contribuie la dezvoltarea economică a acestei ţări. Şi, evident, consolidează şi comunitatea maghiară de aici. Din partea noastră, evident după consultările cu UDMR, suntem gata să continuăm acest program de dezvoltare economică, având în vedere succesul din anii anteriori”, a mai spus demnitarul.

Citeste in continuare

Actualitate

ENEL și ENI dezvoltă în comun proiecte de hidrogen

Incisiv

Publicat

pe

De

  • Companiile studiază împreună două proiecte pilot care vizează furnizarea de hidrogen verde către rafinăriile Eni selectate
  • Cele două proiecte pilot vor implica electrolizatoare de aproximativ 10 MW fiecare și vor începe să genereze hidrogen verde până în 2022-2023

Liderii mondiali din sectorul energetic Enel și Eni colaborează pentru a dezvolta proiecte de hidrogen ecologic. Cei doi parteneri intenționează să producă hidrogen verde prin electrolizatoare alimentate cu energie regenerabilă. Electrolizatorii vor fi amplasați lângă două dintre rafinăriile Eni, unde hidrogenul verde pare a fi cea mai bună opțiune de decarbonizare. Fiecare dintre cele două proiecte pilot va avea un electrolizator de aproximativ 10 MW și vor începe să genereze hidrogen verde până în 2022-2023, conform estimărilor.

Francesco Starace, CEO și director general al Grupului Enel, a declarat: „Suntem interesați să explorăm cu Eni sectorul promițător al hidrogenului verde. Împreună am identificat câteva locații unde putem începe primele proiecte. Sistemul general pe care îl avem în vedere va funcționa ca o buclă închisă prin care electrolizorul alimentat cu energie regenerabilă și rafinăria vor fi în aceeași locație, evitând astfel construirea unei infrastructuri de transport complexe pentru a distribui hidrogenul. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum hidrogenul verde alimentează procesele de rafinare și biorafinare ale Eni și lucrăm pentru ca primul sistem de operare să fie pus în funcțiune înainte de sfârșitul planul nostru extins pe o durată de trei ani. „

Claudio Descalzi, CEO Eni, a declarat: „Acest parteneriat în domeniul hidrogenului verde face parte din strategia extinsă de tranziție energetică a Eni. Obiectivul nostru este de a accelera reducerea amprentei noastre de carbon prin implementarea celei mai bune soluții aplicabile cu emisii scăzute de carbon, fie verde, fie albastru, pentru a reduce emisiile noastre directe, precum și pentru a trece la produse bio pe care să le oferim clienților noștri.

În segmentul hidrogenului verde, Grupul Enel dezvoltă proiecte și în Spania, Chile și Statele Unite. În cazul în care îmbunătățirile economice preconizate pentru industria hidrogenului verde sunt confirmate,  Grupul intenționează să-și crească la peste 2 GW capacitatea de hidrogen verde până în 2030.

În segmentul hidrogenului, Eni studiază și alte proiecte în Italia și în Marea Britanie.

Prezenta Înțelegere ar putea fi supusă unor acțiuni obligatorii ulterioare pe care părțile implicate le vor defini în conformitate cu legea aplicabilă, inclusiv cea care reglementează operațiunile între părțile afiliate.,

Enel este o companie energetică multinațională, unul dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Enel este cea mai mare de utilități din Europa după EBITDA din activități curente. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate totală instalată de peste 87 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are peste 74 de milioane de clienți casnici și companii în întreaga lume, reprezentând cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power este cel mai mare jucător privat în domeniul energiei regenerabile și operează unități de producție cu o capacitate instalată de peste 47 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Oceania. Enel X, divizia globală de afaceri a Enel dedicată serviciilor energetice avansate, este liderul mondial în soluții de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW, gestionată la nivel global; compania a instalat 116 MW de capacitate de stocare iar, în sectorul mobilității electrice, a pus la dispoziție în jur de 140.000 de puncte publice și private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

 

Eni este o companie energetică care operează în 66 de țări din întreaga lume și are aproximativ 32.000 de angajați. Compania operează în explorarea, dezvoltarea și producția de petrol și gaze, rafinarea și comercializarea, tranzacționarea și transportul maritim, energia chimică, energiile regenerabile și soluțiile inovatoare în economia circulară. Misiunea Eni este inspirată de Agenda ONU 2030 iar aceste valori se reflectă în modelul său de afaceri, bazat pe trei piloni ai neutralității carbonului pe termen lung, excelenței operaționale și creării de alianțe pentru dezvoltarea locală. Noul Eni se bazează pe eficiență, integrare și implementarea de noi tehnologii. Decarbonizarea este încorporată structural în strategia și ambițiile noastre generale și în ultimul raport Sustainalytics din septembrie 2020, Eni a obținut un scor ESG de 25,7, clasându-se în top 3% între companiile similare din sectorul energetic.

Citeste in continuare

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

DSP nu sună izolații! Ci pe Tătaru, să trimită urna!

(Preluare National – Catalin Tache): Pe Tătaru îl interesează doar să voteze izolații! Politizarea pandemiei de COVID în contextul organizării...

Administratie2 zile ago

1 decembrie, Ziua Naţională a României/ La mulți ani României, tuturor romanilor si celor ce simt si gândesc românește!

Ziua Națională a României este sărbătorită pe 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un...

Exclusiv2 zile ago

Asa SRI a devenit un for decizional asupra activitatii MP-PICCJ si procurorii un instrument sau mijloc tehnic special pentru SRI in campul tactic al democratiei din Romania!

La data de 28 noiembrie 2018, in plenul CCR, procurorul MP-PICCJ a spus un adevar ce ar trebui sa determine...

Exclusiv4 zile ago

Pentru cei care își iau amendă pentru că nu poartă masca de protecție: când vă zice organu` că ați încălcat ”legea” să îi cereți Ordinul Comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne emis în baza HG nr. 967/2020 care stabilește condițiile în care e obligatorie masca

Asta ca să se vadă cât de deștepți sunt din nou mai marii noștri: Art. 1 din Anexa nr. 2...

Exclusiv4 zile ago

Hai ca au gasit vinovatul pentru inginerul dat afara de PNL!/Ati ghicit, e Pe-Se-De!/Si nu e o gluma!

Aflat în vizită în județul Dâmbovița, premierul României, Ludovic Orban, a fost întrebat despre cazul de la Târgu Mureș de...

D.N.A.6 zile ago

PROMO/In data de 02.12.2020, inregistrari audio/stenograme senzationale cu un sef de institutie de forta

In data de 02.12.2020, Incisiv de Prahova demasca fata hadra a mafiei locale. Inregistrari audio/stenograme care va arunca in “aer”...

Exclusiv6 zile ago

DNA ar fi trebuit să înceapă deja urmărirea penală împotriva lui Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, pentru ca a dat de șase

Păi asta nu este divulgare de informații nedestinate publicității? Că mai are și folos necuvenit: voturi pentru Vela! DNA ar...

Exclusiv7 zile ago

PROMO/In curand, inregistrari audio/stenograme senzationale cu un sef de institutie de forta

In curand, Incisiv de Prahova demasca fata hadra a mafiei locale. Inregistrari audio/stenograme care va arunca in “aer” o institutie...

Exclusiv7 zile ago

Un ministru dintr-un stat membru al Uniunii Europene admite ca si-au batut joc de propria populatie si ca pandemia a fost speculata, cu pretul vietilor cetatenilor

O premiera! Pentru prima data, un ministru  dintr-un stat membru al Uniunii Europene admite ca si-au batut joc de propria...

D.N.A.1 săptămână ago

Sotia procurorului Negulescu Mircea confirma: in „Justitia din Prahova” dosarele sunt repartizate „dupa sufletul omului” si „cine poate, oase roade”

La data de 20.06.2020 Incisiv de Prahova publica articolul „Mafia contraataca/Solicitare oficiala catre Comisarul şef de poliţie Marian IORGA –...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Institutii publice din Ploiesti afectate de Covid – 19/Noi focare de infectie printre angajatii din sectorul public/Administratia liberala in „silenzio stampa” si inexistenta

Odată ce PSD însuși a renunțat să mai tărăgăneze lucrurile, a devenit cât se poate de clar că partidele pornesc...

Exclusiv1 săptămână ago

Aduceti izoleta si pentru Marcel Vela/Il stiti, e baiatul ala care se lauda cu amenzi neconstitutionale de 600 de milioane de Euro de a facut Romania de batjocura in fata lumii

E baiatul ala care participa (nu a infirmat niciodata, desi l-am intrebat expres) la petrecerea dezmatatilor din guvernul Romaniei, fara...

Exclusiv1 săptămână ago

Ce ati facut timp de 8 luni si pret de 14 miliarde de Euro?

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Horatiu Moldovan, in martie 2020: ,,În afară de achiziţiile de ventilatoare, în România există...

Exclusiv2 săptămâni ago

Paiata Manole a dat unda verde unei marionete de la BNR sa imprastie frica in populatia si economia Romaniei, amenintand, in plina criza economica si in recesiune deplina cu represiune financiara la adresa economiei din Romania

Nu pot decat sa constat ca turnatorul securitatii Petrov nu poate decat sa rabufneasca la adresa Presedintelui SUA, Donald Trump,...

Exclusiv2 săptămâni ago

România este într-adevăr lider european, inevitabil!/Se împrumută la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană

La nici două zile de când Adrian Zuckerman, ambasador de origine română al SUA în România ne asigura că ,,România...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!