Actualitate
Oros: Pentru sere şi solarii am alocat 65 milioane de euro
Legumicultorii vor avea la dispoziţie, în următorii doi ani, circa 65 de milioane de euro, pentru a cultiva în sere şi solarii ceea ce piaţa le cere, nu ceea ce le spune ministrul, a declarat joi Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Vom veni inclusiv pe această perioadă de tranziţie cu măsuri prin care legumicultorii să îşi facă sere şi solarii în care să cultive ceea ce piaţa le cere, nu ceea ce le spune ministrul. Ei vor avea posibilitatea să îşi facă aceste sere sau solarii şi să facă în continuare legumicultura în spaţii protejate. Pentru această zonă de sere şi solarii, în următorii doi ani, am alocat 65 de milioane de euro. Vor fi investiţii în exploataţii pomicole, pentru că a fost o supra-contractare şi doar 30% dintre cei care şi-au depus dosare în această perioadă au reuşit să devină şi beneficiari şi alocăm 180 de milioane de euro. Pe partea de procesare şi marketing vor fi cam 150 de milioane de euro în perioada de tranziţie”, a spus Oros, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a evenimentului „Romanian Food & Agribusiness Conference”.
Ministrul Agriculturii a precizat că în România sunt foarte multe zone unde se face legumicultură, însă în mod tradiţional, în câmp, ceea ce nu poate acoperi necesarul de legume proaspete în anumite perioade din an, motiv pentru care s-a acordat un sprijin pe zona de sere şi solarii, dar numai pentru tomate. Oros consideră că programul Tomata nu a avut efectul dorit în condiţiile în care importurile au crescut în toată această perioadă în care a fost susţinută producţia cu bani de la stat.
„A fost în derulare până anul acesta programul Tomata, s-au alocat sume considerabile acestui program. Era o măsură de sprijin, de minimis, din bani de la bugetul naţional, pentru a sprijini acest sector. Sigur ca orice măsură de sprijin ea trebuie să dureze 3-4 ani după care sprijinul respectiv trebuie să se mute pe altă necesitate. Eu mă uit pe cifre, s-au alocat anul trecut 60 de milioane de euro, anul acesta 40 de milioane pentru tomata, în 2018 – 47 de milioane în 2017 – 24 de milioane de euro. Mă uit şi pe datele INS, iar importurile au crescut. Programul Tomata, din nefericire, la nivel macro nu a avut efect. Cu siguranţă, pentru cei care cultivă şi au cultivat roşii în spaţii protejate a fost un sprijin, dar a fost un sprijin de numai 3.000 de euro, nu mai vorbim că foarte multe dosare au fost fraudate. Anul trecut doar într-un judeţ la o reclamaţie am găsit 417 dosare fictive”, a mai spus Adrian Oros.
Programul „Tomate în spaţii protejate” a fost lansat de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, odată cu preluarea mandatului, la începutul anului 2017, fiind considerat ca un produs deficitar, pe care România il importă masiv.
Actualitate
Suedia se blindează: Miliarde în apărare aeriană pentru cetățeni și ochi strategici în spațiu
Actualitate
Macron ripostează ferm: Instrumentul anti-coerciție al UE, activat împotriva amenințărilor lui Trump privind Groenlanda și tarifele!
Actualitate
Avertismentul sumbru al lui Zelenski: Rusia vizează sistemul energetic ucrainean pentru a forța capitularea – Civilii, tintă principală
-
Exclusivacum 5 zileAdio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
-
Exclusivacum 13 orePolițiștii de penitenciare, în stare de alertă: FSANP declara război bugetar Guvernului, amenințând cu mobilizare națională
-
Exclusivacum 2 zilePrahova: Cuplul toxic al puterii! Vicele, judecătoarea și Dusterul Consiliului Judetean Prahova, în regim all-inclusive pe banii noștri!
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova, cazanul diavolului: „Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului!
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Operațiunea „dosar sters” – Când justiția e manipulată, iar digitalul demască o rețea criminală în uniformă!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!
-
Exclusivacum o ziANP, cronicile ineficienței anunțate: Cu 10% mai puțini, dar cu două structuri identice? „O să blocăm pușcăriile”!
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova, teatrul absurdului penal: Când agresorul cere daune morale, iar groapa Prahovei e mai adâncă decât orice portofel!



