Actualitate
Uraganul Iota creşte în intensitate şi ameninţă America Centrală

Iota a crescut în intensitate ajungând la nivel de uragan ”extrem de periculos”, conform Centrului Naţional pentru Uragan (NHC) din Statele Unite şi se îndreaptă luni spre America Centrală, devastată recent de uraganul Eta, care a provocat peste 200 de morţi şi dispăruţi, relatează luni AFP.
Iota a ajuns luni la categoria a 4-a, a patra cea mai ridicată pe scara cu cinci trepte Saffir-Simpson de clasificare a intensităţii uraganelor, în cursul deplasării în direcţie vestică, peste Caraibe, spre frontiera dintre Nicaragua şi Honduras.
Uraganul este însoţit de vânt susţinut de 230 de kilometri la oră şi rafale chiar mai puternice.
„Potrivit prognozelor, Iota este un uragan extrem de periculos de categoria a 4-a pe măsură ce se apropie de America Centrală”, a avertizat NHC cu sediul în Miami.
În deplasarea sa lentă peste sud-vestul Mării Caraibelor, este de aşteptat ca uraganul să treacă în următoarele ore la mică distanţă sau peste mica insulă Providencia din Columbia, urmând să ajungă ulterior la nord-est de Nicaragua şi la est de Honduras.
NHC prognozează „vânturi potenţial catastrofale, valuri de furtună periculoase şi precipitaţii extreme” pentru America Centrală, afectată de al 13-lea uragan din acest an.
Honduras, Guatemala şi Nicaragua au dispus săptămâna trecută evacuări, regiunea fiind în continuare afectată de daunele provocate de ultimul uragan, Eta. La începutul lunii noiembrie, acest uragan a provocat inundaţii şi alunecări de teren care au afectat aproximativ 2,5 milioane de persoane.
În Bilwi din Nicaragua, un oraş portuar cu peste 40.000 de locuitori, mai ales indieni miskito şi descendenţi ai africanilor, mulţi au început duminică să îşi întărească acoperişurile caselor fragile, din lemn. „Nu am mai văzut niciodată uragane care se succedă într-un timp atât de scurt”, a declarat Silvania Zamora care, la fel ca majoritatea locuitorilor din Bilwi, şi-a adunat lucrurile în pungi de plastic în încercarea de a le proteja. „Psihologic, nu ne este uşor să pierzi tot ce ai şi să o iei de la capăt. Unii avem căsuţe vechi şi riscăm să pierdem totul”, a spus Zamora.
Autorităţile au ordonat locuitorilor să evacueze zona, însă mulţi refuză din cauza epidemiei COVID-19. „Unii dintre noi preferăm să rămânem şi să murim aici, în casa noastră”, a adăugat Zamora.
„Aproximativ 80.000 de familii vor fi expuse riscului”, a declarat Guillermo Gonzalez, directorul agenţiei din Nicaragua pentru gestionarea dezastrelor, Sinapred. Locuitorii din apropierea graniţei cu Honduras sunt în curs de evacuare, a precizat el.
NHC prognozează cantităţi de până la 40 de centimetri de precipitaţii în Honduras, nordul Nicaragua, Guatemala şi sudul Belize, cu ploi torenţiale şi mai grave, de până la 76 de centimetri. „Aceste ploi ar putea provoca viituri semnificative şi potenţial mortale, precum şi alunecări de teren”, potrivit prognozelor.
În Honduras, în contextul inundaţiilor iminente, poliţia şi armata au evacuat duminică, pentru a doua zi la rând, ajutaţi de bărci şi elicoptere, zeci de mii de locuitori din Valea Sula, zonă situată în apropierea oraşului San Pedro Sula, al doilea ca mărime din ţară.
Honduras a fost puternic afectat de uraganul anterior, Eta şi de atunci circa 40.000 de persoane locuiesc în adăposturi.
Guvernul a redus nivelul de apă din principalul baraj hidroelectric din Honduras, în aşteptarea ploilor aduse de Iota, care ar putea provoca inundaţii.
În Guatemala, agenţia pentru gestionarea dezastrelor, CONRED, a solicitat locuitorilor să evacueze regiuni din nordul şi nord-vestul ţării.
Încălzirea mărilor, provocată de schimbările climatice, face ca uraganele să fie mai puternice o perioadă mai mare de timp după ce ating zona de uscat, conform oamenilor de ştiinţă.
Un număr record de treizeci de furtuni tropicale a fost înregistrat în acest sezon în Caraibe, America Centrală şi sud-estul Statelor Unite.
Actualitate
UE și SUA negociază contra cronometru: Bruxelles-ul suspendă tarifele în speranța evitării unui război comercial
Actualitate
Pactul ICE la un an: Îngheț strategic sau confuzie în apele arctice?
Actualitate
Mereu UPA – Mobilier la comandă și servicii profesionale cu impact social | Unitate Protejată Autorizată

Mereu UPA este Unitate Protejată Autorizată (UPA) specializată în mobilier la comandă și o gamă completă de servicii profesionale, cu peste 10 ani de experiență. Cu un model de afacere centrat pe simplitate, adaptare și calitate, răspundem celor mai exigente pretenții ale clienților – fie rezidențial, office sau industrial
Mobilier la comandă – adaptat spațiului tău
Proiectăm mobilier personalizat, perfect adaptat nevoilor tale: bucătării, dressinguri, birouri, spații industriale. Folosim materiale de calitate: lemn, PAL, MDF și metal, iar utilajele de precizie ne permit să oferim design modern, funcționalitate și durabilitate.
Procesul include:
-
Consultanță și măsurători la fața locului
-
Proiectare 3D personalizată
-
Producție în ateliere proprii
-
Livrare și montaj profesionist
Beneficiezi astfel de solutii estetice, ergonomice și durabile, cu un excelent raport calitate/preț
Servicii complementare – DDD, printare, IT, social, detergent
Pe lângă mobilier, oferim:
-
-
Servicii DDD: deratizare, dezinsectie, dezinfectie pentru locuințe, birouri, depozite – cu personal calificat, echipamente și substanțe avizate Scribd+10Mereu UPA+10Mereu UPA+10
-
Servicii de printare și materiale tipografice: soluții customizate pentru nevoile dvs.
-
Echipamente IT: computere și periferice pentru orice birou sau firmă
-
Servicii sociale (fără cazare): sprijin concret persoanelor vulnerabile
-
Detergenți și degresanți: o gamă variată pentru uz profesional și casnic Mereu UPAMereu UPA+1Mereu UPA+1
-
🤝 Impact social și avantaje fiscale
Ca UPA, fiecare achiziție de la Mereu UPA sprijină comunitățile vulnerabile, contribuind concret la creșterea standardului de viață al acestora. În plus, conform Legii 448/2006, entitățile juridice și instituțiile publice cu peste 50 de angajați pot beneficia de facilități fiscale – achizițiile de la un UPA sunt deductibile din fondul de handicap Mereu UPA.
Astfel, colaborând cu noi nu doar că optimizezi costurile, dar îți îmbunătățești și imaginea prin responsabilitate socială.
🎯 De ce să ne alegi pe noi?
Avantaj | Descriere |
---|---|
Expertiză | 10 ani de experiență în mobilier și servicii multiple |
Calitate | Materiale premium: lemn, PAL, MDF, metal |
Precizie | Investiții în utilaje moderne |
Comprehensive | Proyectoare – producție – montaj; plus servicii DDD, print, IT, social, detergent |
Impact social | Susținători reali ai persoanelor vulnerabile |
Economii reale | Facilități fiscale pentru clienții UPA |
📈 Cum funcționează colaborarea?
-
-
Contact – telefonic, email sau prin site
-
Consultanță gratuită – stabilim necesitățile și bugetul
-
Ofertă personalizată – structurată pe mobilier și/sau servicii
-
Implementare – proiectare, producție, montaj pentru mobilier; personal specializat pentru DDD
-
Suport post-livrare – întreținere, recondiționări, suport IT
-
🛡️ Calitate și reglementări
Activitățile de deratizare, dezinsectie și dezinfectie sunt realizate conform normelor și substanțelor avizate, cu respect maxim pentru mediu și sănătate dezinsectie-3d.ro+11Mereu UPA+11Mereu UPA+11Mereu UPA. Printarea și materialele tipografice sunt adaptate nevoilor de branding și comunicare ale clientului, iar echipamentele IT provin de la furnizori verificați.
🚀 Extinde-ți orizontul cu Mereu UPA
Investind în soluții integrate (mobilier + facilități + servicii), câștigi eficiență, confort și impact social. Noi ne ocupăm de tot: de la proiectare la implementare și mentenanță.
🎯 Call-to‑action:
Contactează-ne azi pentru:
-
-
Evaluare gratuită mobilier și layout spațiu
-
Pachet complet DDD, print și IT
-
Detalii despre detergenți profesionale
-
Informații despre facilități fiscale
-
-
Administratieacum 5 zile
Schimbare majoră în Penitenciare: Apelul de Dimineață devine „treaba tuturor”, ofițerii coboară pe secții
-
Exclusivacum 2 zile
FSANP către magistrați: „A venit și rândul vostru! Ați fost complici, nu ați acționat în numele legii”
-
Exclusivacum 5 zile
Sistemul Penitenciar, impotmolit in trecut: „Groparii” incă păzesc cimitirul ANP, Directorul General Burcu, singur impotriva „grelei moșteniri”
-
Exclusivacum 7 ore
Culmea nesimțirii: De la dans cu hoții, direct adjunct la IPJ Prahova!
-
Exclusivacum 5 zile
Sistemul Antigrindină sub lupa: Adevăruri incomode și intâlniri decisive
-
Featuredacum 5 zile
De cine se tem magistrații? Poliția va asigura protecție totală pentru judecători și procurori, inclusiv pensionari, familiile și avuțiile lor
-
Exclusivacum 22 de ore
EXCLUSIV! Fermierii prahoveni DEMASCĂ mafia antigrindină printr-o sesizare-BOMBĂ: „Furt de ploaie” și infracțiuni grave!
-
Exclusivacum 3 zile
Antigrindina, o bombă cu ceas pentru agricultura prahoveană: Prefectul Nicodim promite, dar fermierii rămân în alertă!