Tare drag imi este mie copilul acesta! Paul Florin Bizineche! De pe contul lui am preluat această postare! Cât timp, mai avem tineri ca el…e bine! E o intalnire a generatiilor expirate cum suntem caracterizați unii dintre noi, cu gandirea sănătoasă a unor tineri, precizeaza pe contul sau de socializare av Adriana Ana Puiu:

„E clar că suntem un popor de oameni muncitori, empatici, iubitori și cu dorință de a ne ajuta reciproc, la fel de clar cum e faptul că sunt cât de poate de ironic când scriu asta. Cum majoritatea magazinelor de electronice și electrocasnice deschid după ora 9 sau chiar 10, la ora 8 jumătate am ales să merg în Carrefour să cumpăr o aerotermă.(căutam ceva mic, ieftin, care să sufle acolo puțin aer cald la picioare, deci nu aveam pretenții). Intru în magazin, găsesc produsul dorit, însă cel afișat fiind singurul de pe raion am zis să întreb un angajat de pe acel raion dacă mai are alt produs ambalat(în depozit, în mașină, în cur, undeva). Am căutat 10 minute pe cineva să mă ajute și am găsit un băiat cu atitudine de secretară de facultate, vizibil iritat de faptul că l-am deranjat de la scobit în nas pentru căcatul meu de aerotermă. I-am explicat situația, i-am zis că nu există un alt produs ambalat acolo și mi-a zis senin: „Înseamnă că nu mai am!”, moment în care mi-au trecut prin cap două lucruri: 1. Magazinul nu mai are, nu tu, că mi-e greu să cred că stau de vorbă cu CEO-ul Carrefour România 2. Ajută-mă să găsesc altceva, sau măcar uită-te dacă chiar nu mai ai, că poate eu sunt prost și nu am știut să caut. Mi-am păstrat calmul și l-am întrebat dacă cel afișat este disponibil. A zis:”Da, ia-l p-ăla!”. Pe un ton cât mai politicos am întrebat dacă îl iau așa ca din târgul de vechituri, fără cutie, fără carte de instrucțiuni și mi s-a răspuns că nu mai are cutii.(Ai făcut coteț la pui din ele, frățioare, cum adică nu mai ai cutii?! – doar am gândit-o și i-am zis bine, îl iau așa, la 50 de lei e greu să ai pretenții). Am luat produsul respectiv, fericit că am scăpat de flatulențele directorului general Carrefour pe care îl deranjasem și mă îndreptam ca un ghiocel spre casa de marcat, cu magicul instrument de ținut cald la curișor în brațe, moment în care am realizat că nu ai ce să scanezi, codul de bare e pe cutie și eu canci cutie. M-am întors spre mult prea ocupatul domn și am întrebat „Ăsta se plătește la casă sau aici, pe raion?” Mi-a răspuns că îl plătesc la el și ne-am îndreptat spre biroul său prezidențial, învecinat cu raionul de telefoane și cel de epilatoare. I-am întins o hârtie de 100 de lei și mi-a zis „Dă-mi mărunt!”, cu scârba de rigoare. Mi-am pierdut răbdarea și am răbufnit, i-am zis „N-am mărunt” și a binevoit să-mi dea restul. Nu știu cum a numărat alea 5 bancnote de 10 lei dându-și constant ochii peste cap, bănuiesc că e olimpic la tratat în scârbă viteză. Deja începusem să cred că nici la rest n-am dreptul. Iar am fost rău și în loc de „mulțumesc” am zis „mersi”, după care am plecat cu gândul că la banii ăștia e foarte posibil să nici nu pornească dispozitivul, dar n-am mai zis nimic și mi-am văzut de drum. Concluzia: Dacă TU ți-ai depus un CV pentru angajare pe un post, ȚIE ți-a fost prezentată fișa postului, TU ai știut de la început ce urmează să faci și tot TU actionezi de parcă erai cu nevastă-ta la o cumetrie și te-am chemat eu pentru un nimic, atunci ești vai de capul tău. Sper ca atunci când te duci la cumpărături să n-ai mărunt pentru cărucior și când vei cumpăra pești pentru acvariu să ți-i pună direct în brațe, să vedem cum e.”