Connect with us

Actualitate

Calendar religios, 10 noiembrie | Agenţia AMOS News

Publicat

pe

Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.
 
Calendar ortodox: Sf. Ap. Rodion, Olimp, Erast şi Sosipatru; Sf. Mc. Orest
Calendar Catolic: Ss. Leon cel Mare, pp. înv. **; Tiberiu
În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart.

Aceştia au fost din cei şaptezeci. Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei de către Neron. Iar Sosipatru, de care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a savârşit. Şi poate fiecine sa afle ca Apostolul Pavel pomeneşte de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea şi Erast, de care pomeneşte în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom al Bisericii din Ierusalim şi apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a săvârşit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului şi multe pătimind pentru dreapta credinţa şi pe mulţi elini spre Domnul întorcându-i, s-a săvârşit şi el cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Orest.

Acest sfânt a fost din cetatea Tiana, din ţara Capadociei, doctor cu meşteşugul. Deci mărturisind pe Hristos, a fost prins de Maximin guvernatorul, pe vremea împărăţiei lui Diocletian. Şi nesupunându-se a jertfi la idoli, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut cu toiege atât de rău, încât i se sparse pântecele de i se vedeau maţele. Deci l-a dus la capiştea idolilor, şi suflând el asupra idolilor, s-au făcut aceia ca praful. Apoi a fost închis în temniţă şi după şapte zile stând înaintea judecăţii lui Maximin, şi iarăşi fiind silit ca să jertfească, şi nesupunându-se, i-au pătruns gleznele cu piroane lungi. Şi legându-l cu lanţuri de un cal sălbatic, l-au gonit repede şi târându-l douăzeci şi patru de mile, afară din cetatea Tiana, şi-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teostirict, cel din Simvola.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nonnos, care a botezat pe Sfânta Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Mil episcopul, şi cu doi ucenici ai săi.

Acest Sfânt Părinte al nostru Mil s-a născut într-o cetate persană; şi după ce s-a botezat, a învăţat Sfintele Scripturi. Vrând el să ostăşească împăratului perşilor, după ce a ajuns în vârstă, a fost oprit de la acest gând de o înfricoşătoare vedenie de noapte şi de atunci petrecea în feciorie şi în nevoinţe, rugându-se lui Dumnezeu şi pentru sine şi pentru tot neamul său. Iar după câţiva ani, lăsându-şi cetatea, s-a făcut monah şi a locuit în locul în care proorocul Daniil a văzut vedeniile. Şi s-a învrednicit el a fi hirotonit episcop al preasfintei Biserici, prin mâna lui Ghenadie episcopul, care s-a făcut mărturisitor şi mucenic. Şi mult ostenindu-se acolo sfântul, mustra şi cu faptele şi cu cuvintele pe cei ce făceau călcări de lege; mai în urma bătut fiind de ei şi izgonit, după ce şi-a dat seama că ei rămân neîndreptaţi, mai înainte vestindu-le urgia ce avea să vină asupra lor de la Dumnezeu, s-a dus. Iar după ce au trecut trei luni de zile, mai-marii cetăţii aceleia din greşeala lor au căzut sub urgia împăratului.

Şi trimiţând împăratul ostaşi, împreună cu trei sute de elefanţi, au sfărâmat cetatea cu totul, iar pe locuitorii ei i-au omorât cu sabia. Atunci sfântul s-a dus la Ierusalim şi a aflat pe Amonie, ucenicul marelui Antonie, lângă care zăbovind doi ani, s-a întors iarăşi în Persia.

Ducându-se sfântul la eparhia sa, a zidit acolo o biserica, spre iertarea păcatelor poporului său celui nesupus, pe care împăratul îl pierduse cu amară moarte. Şi după ce a petrecut acolo multă vreme, s-a dus la cetatea Ctesifon, în care a aflat adunare de episcopi, şi, stând în mijlocul lor, a mustrat pe episcopul împotriva căruia se făcuse acel sinod. Iar episcopul acela umilea şi-şi bătea joc de sfântul mândrindu-se cu răspunsurile şi înţelepciunea sa. Iar sfântul i-a răspuns: „Fiindcă stai neîndreptat, trufindu-te împotriva arhiereilor Domnului meu pe care i-a adunat Duhul Sfânt, pentru aceasta te-a ajuns acum urgia lui Dumnezeu, Care iată te face acum pe jumătate uscat pentru mulţi ani, pentru ca prin pătimirea ta aceasta sa se înţelepţească şi să se îndrepteze ceilalţi”. Şi, o, minune!, odată cu cuvântul sfântului a căzut fulger din cer şi l-a făcut pe acela jumătate uscat şi în aceasta stare a petrecut doisprezece ani întregi şi în urma s-a săvârşit.

Iar sfântul ieşind de acolo s-a dus la o altă cetate al cărei ocârmuitor pătimea de doi ani de o cumplită boală. Aflând el de venirea sfântului, a trimis la el şi l-a rugat sa meargă sa-l cerceteze ca pe un bolnav şi să-i dea binecuvântarea sa. Deci, fiindcă omul trimis stăruia către sfântul să meargă cu grăbire, sfântul a răspuns către dânsul aşa: „Du-te şi spune cu mare glas bolnavului ce te-a trimis: „Acestea îţi zice episcopul, întru numele lui Iisus Hristos, pe Care îl propovăduiesc eu prostul şi nevrednicul: Leapădă de la tine toată boala ce te supară, şi încingând mijlocul tău, vino umblând cu însăşi picioarele tale, ca să te văd”. Iar trimisul întorcându-se, îndată ce a zis cuvintele acestea, o, minune!, s-a însănătoşit stăpânul său şi atât s-a întărit, încât n-a mai rămas în el vreo rămăşita sau semn de boală. Deci s-a sculat şi s-a dus la sfântul umblând cu picioarele sale şi aruncându-se la cinstitele picioare ale sfântului şi apucându-le cu amândouă mâinile, le săruta pe ele tăvălindu-se pe pământ. Şi mulţumind slăvea pe Dumnezeu, Cel ce l-a mărit pe el în acest chip. Aceasta preamărita minune a sfântului pe mulţi a adus la credinţa lui Hristos.

Acolo aflându-se sfântul, a alungat mulţi demoni din cei care pătimeau. Şi pe o femeie ce zăcea în pat şi era slăbănoaga de nouă ani, apucând-o de o mâna, a ridicat-o sănătoasa. Şi pe un om care cu nedreptate silnicea pe altul şi cu nebăgare în seama încredinţa nedreptatea prin jurământ, fiindcă defăima şi nu asculta cuvintele sfântului, l-a făcut prin rugăciunea sa ca să ia lepra lui Ghiezi peste tot trupul sau, spre îndreptarea şi a altora mulţi, încât din aceasta, mulţime nu putină din acel oraş a venit la sfântul şi a cerut ca să primească credinţa creştineasca. Şi alte încă multe minuni în feluri de locuri a făcut sfântul acesta, despre care răspândindu-se vestea, a ajuns la dregătorul Vasilisc. Fiind chemat sfântul şi stând el înaintea lui împreună cu doi ucenici ai săi, după ce a văzut credinţa lor cea în Hristos curată şi neclintită, multe pedepse şi chinuri le-a pricinuit lor neomenosul acela, care, aprinzându-se de mânie, a scos însuşi sabia şi a lovit pe sfântul în piept. Asemenea şi fratele lui Vasilisc în unire cu el a lovit şi acela pe sfântul în inima. Iar episcopul Domnului şi nevoitorul, viu încă fiind, a zis către ei: „Fiindcă voi amândoi v-aţi unit ca să mă omorâţi pe mine, nevinovatul, pentru aceasta mâine chiar în ceasul acesta se va vărsa sângele amândurora chiar de mâinile voastre, adică vă veţi ucide unul pe altul, şi maica voastră va rămânea fără fii”. Şi aceasta zicând şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar pe cei doi ucenici ai sfântului suindu-i păgânul Vasilisc deasupra a doi munţi, acolo i-au ucis cu pietre.

A doua zi necredinciosul Vasilisc a ieşit împreună cu fratele său la vânat, fără să dea în vreun fel crezare prorociei sfântului, pe care o socotea ca o bârfire. Şi aflând un cerb singur ei, amândoi fraţii, au stat unul în dreptul celuilalt, adică, unul despre o parte de cerb şi celalalt de cealaltă, şi au slobozit amândoi suliţele ca să omoare cerbul. Iar ele purtându-se cu repeziciune s-au înfipt în inimile amândurora, şi aşa în chinuri şi-au lepădat sufletele, ucigându-se unul pe altul. Iar moaştele Sfântului Mil şi ale ucenicilor lui au fost îngropate de către creştini. Şi vieţuiesc ei pururea viaţa cea nesfârşită şi veşnică şi se roagă pentru noi către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Caliopie, Nir şi Orion.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

 

Actualitate

SUA recunoaște pentru prima dată că a desfășurat arme de control spațial pe orbită

Publicat

pe

De

Statele Unite au plasat pe orbită sisteme de armament destinate controlului spațial, potrivit secretarului Forțelor Aeriene, Troy Meink. Declarația reprezintă prima confirmare publică făcută de un oficial american că Washingtonul a desfășurat arme în jurul Pământului.

Arme orbitale pentru apărarea forțelor americane

„Continuăm să ne asigurăm că suntem pregătiți să facem față amenințărilor în evoluție, oriunde s-ar manifesta. Acesta este motivul pentru care Statele Unite dispun acum, pe orbită, de arme de control spațial capabile să apere forțele comune împotriva acțiunilor ostile ale adversarilor”, a declarat Meink în cadrul unui discurs susținut la conferința Air and Space Forces Association.

Secretarul Forțelor Aeriene nu a oferit detalii suplimentare despre natura acestor sisteme, iar Departamentul Forțelor Aeriene nu a comentat informația.

Washingtonul renunță la discreția tradițională

Declarația este cu atât mai importantă cu cât oficialii americani au evitat, timp de decenii, discuțiile directe despre armele desfășurate pe orbită. Washingtonul s-a temut că recunoașterea publică a unor astfel de capabilități ar putea declanșa o cursă globală a înarmării în spațiu.

În ultimii ani, însă, Pentagonul și-a flexibilizat poziția față de dezvoltarea unor sisteme cu potențial ofensiv și a început să vorbească mai deschis despre necesitatea acestora.

În paralel, Statele Unite au promovat reguli pentru un comportament responsabil în spațiu. Printre măsurile susținute de Washington s-a numărat și interzicerea testelor antisatelit distructive, inițiativă avansată în timpul administrației Biden.

„Controlul spațial” poate include arme cinetice și non-cinetice

Termenul „control spațial” desemnează atât acțiuni defensive, menite să protejeze forțele spațiale americane și pe cele ale aliaților, cât și acțiuni ofensive destinate neutralizării capabilităților spațiale ale unui adversar.

Meink nu a precizat ce tipuri de arme se află pe orbită. În teorie, arsenalul ar putea include sisteme cinetice, capabile să distrugă fizic o țintă, precum și sisteme non-cinetice, care ar putea bruia, perturba sau afecta funcționarea unor sateliți.

Armele de distrugere în masă rămân însă interzise în mod expres prin Tratatul privind spațiul cosmic.

Interceptoare spațiale pentru programul „Golden Dome”

Armele de control spațial nu reprezintă singura categorie de sisteme militare pe care Pentagonul intenționează să le trimită pe orbită.

Secretarul Forțelor Aeriene a anunțat că Forța Spațială a obținut echipamente „pregătite pentru zbor” pentru interceptoare spațiale capabile să doboare rachete adversare din orbită. Aceste sisteme constituie una dintre componentele centrale ale inițiativei administrației americane denumite „Golden Dome”.

Primele satelite AMTI vor fi lansate în această lună

Meink a prezentat și alte obiective spațiale ale Statelor Unite. Potrivit acestuia, primul satelit dintr-o viitoare constelație destinată detectării și urmăririi țintelor aeriene va fi lansat în această lună.

Sistemele, cunoscute sub denumirea AMTI, vor furniza o imagine globală permanentă asupra platformelor aeriene ale adversarilor. Misiunea va fi sprijinită de avioane radar E-7 Wedgetail și de alte platforme, inclusiv aeronavele navale E-2D Advanced Hawkeye.

Forța Spațială americană își propune să dispună de o constelație AMTI inițială funcțională până în 2028. Programul beneficiază de o finanțare de ordinul miliardelor de dolari, atribuită în luna mai companiei SpaceX.

Forțele Aeriene accelerează programul de drone MMA

În timpul aceluiași discurs, Meink a anunțat noi obiective pentru programele de drone ale Forțelor Aeriene.

Platforma Massed Modular Aircraft, sau MMA, este concepută pentru a înlocui dronele MQ-9A Reaper. După ce oficialii americani au anunțat recent accelerarea programului, Meink a precizat că Forțele Aeriene vor să dispună de 100 de drone MMA până în 2029 și de 500 până în 2032.

La lansarea programului, în luna iulie, obiectivul inițial era mult mai modest: doar 20 de aeronave operaționale până în anul fiscal 2031.

500 de drone CCA până în 2032

Forțele Aeriene își majorează și țintele pentru programul Collaborative Combat Aircraft, destinat dezvoltării unor drone capabile să opereze alături de avioane de luptă.

În luna iunie, Anduril și General Atomics au fost selectate pentru a conduce producția primei etape a programului. Potrivit lui Meink, Statele Unite estimează acum că vor avea 500 de drone CCA în serviciu până în 2032.

Oficialul nu a precizat câte dintre acestea vor proveni din primul „increment” al programului și câte vor fi dezvoltate în cadrul etapelor ulterioare.

Primele drone CCA primesc denumiri oficiale

Forțele Aeriene au stabilit și denumirile oficiale ale primelor drone CCA.

Modelul FQ-44A, dezvoltat de Anduril, va păstra numele „Fury”, folosit deja de companie. Aeronava FQ-42A, denumită intern de General Atomics „Dark Merlin”, va fi identificată oficial de Forțele Aeriene sub numele „Vengeance”.

Citeste in continuare

Actualitate

Halo_Shield, platformă de apărare antidrone testată în exerciții majore ale Departamentului Apărării al SUA

Publicat

pe

De

Sistemele aeriene fără pilot au transformat apărarea spațiului aerian într-o competiție rapidă și asimetrică. Dronele cu prețuri de sub 1.000 de dolari pot amenința infrastructura critică și activele de mare valoare, punând sub presiune sistemele tradiționale de apărare bazate în principal pe radare și pe soluții punctuale.

În acest context, AV a dezvoltat Halo_Shield, o arhitectură modulară și distribuită de contracarare a dronelor — C-UAS — care combină date provenite de la senzori pasivi și activi și le transformă într-o imagine operațională comună în cadrul platformei software AV_Halo.

Sistemul este instalat sub forma unor „Tiles”, module integrate și reziliente care reunesc senzori, centre de comandă și control și mijloace de neutralizare. Arhitectura permite detectarea mai timpurie a amenințărilor și reduce riscurile asociate apărării punctuale bazate pe un singur tip de senzor sau efect.

De la prototip la sistem operațional

Performanțele Halo_Shield au fost evaluate în cadrul a trei exerciții majore: T-REX 25-2, TWIX 2026 și T-REX 2026. Testările au urmărit capacitatea sistemului de a asigura întregul lanț operațional — de la detectare și identificare până la selectarea și utilizarea mijlocului de neutralizare.

T-REX 25-2: testarea apărării bazelor militare

Desfășurat la Camp Atterbury, în Indiana, exercițiul T-REX 25-2 a evaluat modul în care Halo_Shield poate fi utilizat pentru apărarea bazelor împotriva amenințărilor reprezentate de drone.

Sistemul a combinat date provenite de la senzori acustici, optici și de radiofrecvență, inclusiv Walaris AirScout, Squarehead Discovair și AV Titan SV, precum și fluxuri de date furnizate de sisteme partenere. Informațiile au fost fuzionate și transformate în piste de urmărire afișate într-o imagine operațională comună.

În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost instalat pe un vehicul, sub forma unui Terrestrial Tile cu mai multe servere. Sistemul a fost testat împotriva unor zboruri simulate și reale ale unor drone din grupele 1–3, inclusiv în scenarii cu manevre complexe și activități limitate de tip roi.

Potrivit AV, Halo_Shield a reușit să fuzioneze mai multe surse de date, să detecteze pasiv drone de mici dimensiuni și să permită verificarea vizuală rapidă a amenințărilor. Sistemul a devenit operațional în aproximativ 15 minute, iar configurările mai complexe au necesitat încă 15–20 de minute pentru instalarea software-ului.

Pe durata testărilor, platforma a funcționat cu o disponibilitate de aproape 100%, fără blocaje software sau defecțiuni hardware raportate.

Un alt rezultat important a fost integrarea rapidă în arhitecturi și medii de lucru existente, prin utilizarea formatului de mesagerie OMNI. Această interoperabilitate a permis participarea la arhitectura PMASKC și la mediile Ninja Fusion și TRAX.

TWIX 2026: interoperabilitate și mobilitate

Desfășurat la Sumter, în Carolina de Sud, TWIX 2026 a reunit reprezentanți ai Forțelor Aeriene ale SUA, MITRE, Departamentului pentru Securitate Internă, Gărzii Naționale și industriei de apărare, inclusiv AV.

În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost evaluat ca soluție interoperabilă pentru apărare stratificată. Platforma a integrat senzori acustici, radare și senzori de radiofrecvență, oferind totodată o imagine centralizată asupra amenințărilor și asupra stării sistemelor.

Halo_Shield a coordonat instrumente defensive și ofensive, a utilizat capabilitățile ISR ale AV Puma LE și a permis schimbul securizat de date prin UDL și prin specificații furnizate de parteneri.

Preintegrarea sistemului a făcut posibilă desfășurarea, conectarea, configurarea și operarea acestuia încă din prima zi. Nodurile aflate la distanță au putut fi repoziționate și reconfigurate cu perioade reduse de întrerupere, un element important pentru operațiunile expediționare și apărarea rapidă a bazelor.

Exercițiul a evidențiat și direcții de îmbunătățire, printre care simplificarea instalării, reducerea variațiilor de configurare, optimizarea proceselor de fuziune a datelor și îmbunătățirea interfețelor pentru operatori.

T-REX 2026: testarea întregului lanț de neutralizare

Cea mai solicitantă evaluare a avut loc la Grand Forks Air Force Base, în cadrul T-REX 2026. AV a integrat platforma AV_Halo cu sistemele Argus Perimeter Security, Titan RF C-UAS și laserul de mare energie LOCUST.

Arhitectura a inclus, de asemenea, senzori acustici Squarehead, camere EO/IR Axis, sistemul Walaris AirScout și radare active SRC Gryphon.

În mai multe scenarii desfășurate pe parcursul exercițiului, echipele AV au utilizat efecte de radiofrecvență și angajamente cu laserul de mare energie împotriva unor drone din grupele 1 și 2. Testările au urmărit toate etapele lanțului de neutralizare, în condiții de rețea, siguranță și operare cât mai apropiate de cele reale.

Potrivit companiei, timpul dintre lansarea dronei și detectarea acesteia a fost de sub un minut, iar identificarea, transmiterea datelor către mijlocul de neutralizare și autorizarea angajamentului au durat câteva secunde fiecare.

Halo_Shield a neutralizat rapid drone în scenarii considerate simple, a obținut în mod repetat lovituri împotriva unor platforme din grupa 2 și a distrus un roi format din cinci drone într-un interval scurt. Sistemul a reușit, de asemenea, să neutralizeze o dronă aflată în staționare înainte de lansarea oficială a acesteia în cadrul scenariului.

În timpul exercițiului au fost testate și Celestial Tiles și Aerial Tiles. Platformele AV_Halo CORTEX și Puma ISR au sprijinit detectarea activităților dinaintea lansării, prin identificarea unor posibile puncte de lansare, a echipelor de operatori și a zonelor de interes.

Prima tragere cu laserul LOCUST la Grand Forks

Unul dintre momentele centrale ale exercițiului a fost prima tragere cu laserul de mare energie LOCUST la Grand Forks Air Force Base.

Halo_Shield a asigurat funcțiile de comandă și control pentru angajamentul laser, inclusiv transmiterea pistei fuzionate, asocierea țintei cu arma, programarea angajamentului și confirmarea din partea comandantului, în condiții stricte de siguranță.

În trecut, astfel de trageri necesitau sprijin extern. În cadrul T-REX 2026, AV_Halo COMMAND a preluat acest rol și a demonstrat capacitatea de a coordona întregul proces din cadrul arhitecturii Halo_Shield.

O arhitectură modulară pentru apărarea distribuită

Rezultatele obținute în cadrul celor trei exerciții au demonstrat, potrivit AV, maturizarea Halo_Shield de la un prototip promițător la un sistem de luptă testat în medii operaționale complexe.

Platforma a evidențiat:

  • integrarea mai multor tipuri de senzori și efecte;
  • implementarea rapidă;
  • disponibilitate operațională ridicată;
  • interoperabilitate cu arhitecturi și sisteme partenere;
  • capacitatea de a opera în configurații distribuite;
  • coordonarea întregului lanț de detectare, identificare și neutralizare;
  • flexibilitate pentru apărarea bazelor și a infrastructurii critice.

Prin conceptul său bazat pe module interconectate, senzori pasivi și sisteme avansate de comandă și control, Halo_Shield urmărește să ofere o soluție scalabilă pentru apărarea spațiului aerian într-un mediu în care dronele ieftine și ușor de dislocat pot genera riscuri semnificative pentru baze, rețele de senzori și personal.

Citeste in continuare

Actualitate

Texasul, ales pentru ultima stație a rețelei americane de supraveghere a spațiului profund

Publicat

pe

De

Forțele Spațiale ale Statelor Unite au desemnat zona Lake Kickapoo, din Texas, drept locația preferată pentru construirea celui de-al treilea și ultimului radar al rețelei Deep Space Advanced Radar Capability (DARC), destinată monitorizării obiectelor aflate pe orbita geostaționară.

Proiectul ar urma să consolideze capacitatea Statelor Unite, Australiei și Regatului Unit de a detecta și urmări sateliți într-un mediu spațial tot mai contestat.

Lucrările ar putea începe în 2027

Construcția instalației din Texas este planificată să înceapă în 2027, după atribuirea contractului și obținerea tuturor aprobărilor necesare. Lucrările civile ar urma să fie finalizate în 2029, urmând apoi testarea și evaluarea echipamentelor.

Acceptarea operațională a radarului este programată pentru 2030, însă calendarul depinde de încheierea etapelor administrative și tehnice.

Printre aprobările necesare se numără și certificarea emisă de Administrația Federală a Aviației. Aceasta trebuie să confirme că radarul militar nu va interfera cu sistemele utilizate de controlorii traficului aerian civil.

O rețea globală pentru supravegherea orbitei geostaționare

Generalul Douglas Schiess, șeful operațiunilor spațiale americane, a declarat că alegerea Texasului menține planul de creare a unei rețele globale de senzori pentru spațiul profund.

Potrivit acestuia, noua capacitate va îmbunătăți vizibilitatea asupra unui domeniu strategic disputat și va consolida protejarea sistemelor spațiale de care depind Statele Unite și aliații săi.

DARC se bazează pe tehnologii dezvoltate de Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins. Sistemul este proiectat pentru monitorizarea permanentă a orbitei geostaționare, indiferent de condițiile meteorologice și inclusiv pe timp de zi — o performanță care îl diferențiază de majoritatea radarelor existente.

Australia și Țara Galilor găzduiesc primele două instalații

Primul radar al rețelei este construit în Australia de compania Northrop Grumman. Contractul inițial, în valoare de 341 de milioane de dolari, a fost atribuit în februarie 2022.

În septembrie 2023, Statele Unite, Australia și Regatul Unit au semnat un memorandum prin care și-au asumat cooperarea în cadrul programului DARC pentru următorii 22 de ani.

A doua instalație va fi amplasată în Pembroke, Țara Galilor. Northrop Grumman a primit în august 2024 un contract de aproximativ 200 de milioane de dolari pentru dezvoltarea acestui radar.

Ulterior, valoarea contractului a fost majorată cu aproape 216 milioane de dolari. Fondurile suplimentare sunt destinate achiziției anticipate a unor componente cu termen lung de producție, precum echipamentele antenelor și fabricarea propriu-zisă a acestora. Valoarea totală a contractului a ajuns astfel la aproximativ 495 de milioane de dolari.

Construcția instalației din Țara Galilor este programată să înceapă anul viitor, potrivit noii strategii spațiale britanice.

Programul, afectat de întârzieri și costuri suplimentare

Implementarea DARC a fost marcată de întârzieri încă din primele etape. Rapoarte succesive ale Biroului pentru Responsabilitate Guvernamentală din Statele Unite au semnalat amânări repetate ale calendarului și creșteri neprevăzute ale costurilor.

Pentru instalația din Australia, atingerea capacității operaționale inițiale a fost amânată de mai multe ori. Inițial, Forțele Spațiale estimau că aceasta va fi atinsă în septembrie 2025. Termenul a fost ulterior mutat pentru februarie 2026, iar cea mai recentă estimare indică luna ianuarie 2027.

În luna mai a anului trecut, Forțele Spațiale au început să utilizeze anticipat anumite capabilități la baza aeriană Eglin. Măsura a urmărit punerea la dispoziție a unor funcții militare esențiale înainte de acceptarea operațională completă.

Implementarea se desfășoară gradual, astfel încât operațiunile inițiale să poată începe în paralel cu activitățile de dezvoltare și integrare derulate de contractor.

Primul test a confirmat funcționarea coordonată a antenelor

În august, Northrop Grumman a anunțat finalizarea unui prim test la instalația din Australia. Rezultatul a demonstrat că antenele radarului pot funcționa împreună ca un sistem integrat și pot urmări simultan mai mulți sateliți.

Testarea a implicat însă doar șapte dintre cele 27 de antene parabolice planificate pentru sistemul complet. Acest fapt indică faptul că instalația australiană se află încă într-o etapă de dezvoltare și extindere operațională.

Problemele de la primul amplasament ar putea afecta calendarul american

În cel mai recent raport de evaluare, autoritățile americane au indicat riscul ca întârzierile și creșterile de costuri înregistrate la primul amplasament să se răsfrângă asupra construcției stației din Statele Unite.

Printre cauzele identificate se numără modificările necesare pentru respectarea unor cerințe impuse de țara gazdă. Aceste ajustări au generat presiuni suplimentare asupra calendarului și bugetului programului.

Forțele Spațiale au respins însă informațiile potrivit cărora dificultățile de la instalația australiană ar fi provocat deja întârzieri în proiectul din Texas.

Toate cele trei radare ar trebui să fie operaționale până în 2032

Potrivit celei mai recente estimări, toate cele trei instalații DARC — din Australia, Țara Galilor și Texas — ar urma să fie complet operaționale până în decembrie 2032.

Finalizarea rețelei va oferi aliaților o capacitate extinsă de monitorizare a orbitei geostaționare, unde sunt amplasați numeroși sateliți utilizați pentru comunicații, navigație, supraveghere și securitate națională. Prin acoperirea celor trei regiuni, sistemul este proiectat să furnizeze o imagine permanentă asupra activităților din spațiul profund și să sprijine protejarea infrastructurii spațiale critice.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv12 ore ago

GNM Prahova dă cu „sancțiunea”, APM Prahova spală păcatele: stația de epurare de la Corlătești, cloaca „autorizată” a Prahovei (I)

Stația fantomă care „curăță” banii, nu apele: corupție la chiuvetă în Prahova Stația care trebuia să spele apele, nu conștiințele...

Exclusiv12 ore ago

Ajutoarele de deces înghețate la 2017. Cum își ascunde Poliția Română formulele de calcul după ștampila „secret de serviciu”

Familiile polițiștilor morți în activitate sau în timpul serviciului descoperă abia la final, în fața ghișeului, că „sprijinul statului” e...

Exclusiv12 ore ago

Permanența fantomă. Când munca polițiștilor dispare din hârtie ca dosarele incomode din sertar

Rubrica goală care golește drepturi În fiecare zi, la fiecare unitate de poliție, se emite „dispoziția de zi pe unitate”....

Exclusiv12 ore ago

Premier căutat pentru reglaj de „culoare”. Brigada Rutieră, blocată la semafor politic

Pamflet despre concursurile amânate la șefia Poliției și „coloanele neoficiale” pentru politicieni grăbiți România fără premier, Poliția fără coloană vertebrală...

Exclusivo zi ago

Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”

Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...

Exclusiv2 zile ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv2 zile ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv4 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv