Connect with us

Actualitate

Calendar religios, 5 noiembrie | Agenţia AMOS News

Publicat

pe

Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.
 
Calendar ortodox: Sf. Mc. Galaction şi Epistimia; Sf. Mc. Timotei, Teofil şi Teotim; Sf. Ap. Hermes  
Calendar Catolic: Sf. Grigore Lakota, ep. m.

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Sfintilor Mucenici Galaction si Epistimi din Emesa.

În oraşul sirian Emesa trăia un cuplu bogat şi faimos, format din Clitofont şi Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoţi păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuşi nu s-au învrednicit.

În fruntea oraşului se afla atunci guvernatorul sirian Secund, numit de romani, care era un aspru prigonitor al creştinilor. Pentru a-i intimida, acesta obişnuia să prezinte pe străzi uneltele de tortură folosite de el. Simpla suspiciune de a face parte din „secta galileiană” (aşa erau numiţi creştinii de către păgâni), era de ajuns ca să fii arestat şi torturat. În ciuda acestor practici, mulţi dintre creştini au preferat să se dea pe mâna lor ca să sufere pentru Hristos.

Un bătrîn pe nume Onufrie, care îşi ascundea meseria de preot şi monah sub haine de cerşetor, mergea din casă în casă pentru a cerşi, propovăduind religia lui Hristos oriunde simţea că putea întoarce pe păgâni la calea cea dreaptă.

Într-o zi acesta a ajuns la poarta casei lui Leuchipe. Dîndu-i pomană, bătrânul a văzut-o pe femeie foarte tristă şi a întrebat-o care este cauza. Spunîndu-i despre necazul ei din familie, Onufrie a început să o consoleze, vorbindu-i de singurul Dumnezeu adevărat, cel atoateştiutor şi atotputernic, care miluieşte şi ascultă rugăciunea celor care se întorc la El cu credinţă. Sufletul lui Leuchipe s-a umplut de speranţă şi a acceptat să fie botezată la creştini.  Curând după aceasta, i s-a arătat în vis că va naşte un fiu care va fi un adevărat discipol al lui Hristos. La început, Leuchipe nu i-a împărtăşit vestea cea minunată soţului ei şi, abia după ce s-a născut copilul, i-a mărturisit secretul şi l-a convins şi pe el să se boteze.

Ei l-au numit pe copil Galaction şi l-au crescut în evlavia creştină, asigurîndu-i o bună educaţie. Băiatul şi-ar fi putut foarte bine construi o carieră strălucită dar a ales viaţa monahală curată şi singuratică, trăită în rugăciune.

Când Galaction a împlinit 24 de ani tatăl său i-a găsit o mireasă frumoasă şi dreaptă, numită Epistimi. Fiul nu a ieşit din cuvântul tatălui său, dar prin lucrare dumnezeiască, nunta a fost amânată. Vizitînd-o pe cea care urma să-i fie încredinţată, Galaction i-a dezvăluit treptat credinţa sa. În cele din urmă, a reuşit să o convingă să se boteze în credinţa lui Hristos, botez făcut în secret chiar de el.

Pe lîngă Epistimi, s-a mai botezat şi un servitor de-al casei, numit Evtolmie. Noii iluminaţi, sub îndrumarea lui Galaction, au hotărât să-şi dedice viaţa monahismului. Astfel, ei au părăsit oraşul, îndreptîndu-se spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici şi alta pentru călugări. Toţi vieţuitorii mănăstirilor era bolnavi şi bătrâni, astfel încât cei trei au fost nevoiţi să ducă cu ei toate cele trebuincioase lucrărilor fizice.

Timp de mai mulţi ani, călugării s-au nevoit în muncă, rugăciune şi post. Odată, Epistimi a avut un vis în care ea împreună cu Galaction erau într-un palat minunat, în faţa unui rege strălucitor care le punea nişte coroane de aur pe cap. Aceea avea să fie o premoniţie pentru mucenicia pe care urmau să o sufere.

Păgânii aflară de existenţă mănăstirilor şi au trimis armate să-i prindă pe monahi, însă aceştia au reuşit să se ascundă în munţi. Galaction nu a vrut să fugă ci rămânînd în chilia lui, citea Sfânta Scriptură. Când Epistimi a văzut cum păgânii îl duceau pe Galaction în lanţuri, a rugat-o pe stareţă să o lase şi pe ea să plece, vrând să îndure mucenicie pentru Hristos împreună cu logodnicul şi învăţătorul ei. Stareţa a binecuvântat-o şi plângînd i-a dat drumul.

Sfinţii au fost puşi la munci groaznice, în timp ce se rugau şi slăveau pe Dumnezeu. Li s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi limba şi, în cele din urmă, capul.

Evtolmie, fostul servitor al lui Epistimi, devenit şi el creştin în secret, a luat pe asuns trupurile şi le-a îngropat cu cinste. Mai târziu tot el a lăsat mărturie scrisă despre viaţa curată şi moartea glorioasă a celor doi mucenici, atât pentru cei de atunci cât şi pentru posteritate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei saptezeci, Ermeu, Lin, Gaie, Filolog si Patrova.

Acestia toti erau din cei saptezeci de ucenici ai lui Hristos. Si Patrova, de care aminteste si dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa catre Romani, a fost facut episcop la Potiola, pe multi a botezat si i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care aminteste, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola catre Romani, a fost facut episcop filipenilor. Iar Lin, dupa cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarasi aminteste Apostolul, a fost episcop Efesului, dupa Preasfântul Timotei. Iar Filolog (si de acesta aminteste Apostolul) a fost asezat episcop la Sinopi de Andrei cel întâi chemat. Acestia fiind episcopi în cetatile aratate si multe încercari si necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credinte si pe multi învatând si lui Hristos aducându-i, s-au savârsit în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor: Domnin, care în foc s-a savârsit; Timotei, Teofil si Teotim, care s-au savârsit fiind batuti cu pumnii; Doroteu prezbiterul, care s-a savârsit fiind dat fiarelor; Eupsihie si Carterie, care s-au savârsit taindu-li-se partile cele ascunse; Silvan, care s-a savârsit fiind batut în temnita cu pumnii; si Pamfil, care s-a savârsit în temnita strujit.

Acestia erau pe vremea lui Maximian tiranul si a lui Urban guvernatorul Palestinei. Deci mult nevoindu-se Fericitul Domnin, si mai înainte de savârsirea muceniciei, a fost osândit înca la multe chinuri si aproape de sfârsitul sau a fost osândit si la tortura prin foc. Iar pe Timotei si pe Teotim si pe Teofil, cei ce erau în floarea tineretilor, frumosi si placuti la fete, i-a osândit tiranul la bataia cu pumnii. Iar pe Doroteu, cucernicul si sfântul batrân, l-au dat spre mâncare fiarelor. Iar pe Carterie si Eupsihie, care aveau vârsta barbatiei depline, i-au prefacut în ceata scopitilor, taindu-li-se partile cele ascunse. Iar pe Silvan, l-a osândit la baie în locul ce se zice Fanon. Iar pe trei fecioare le-au dat la desfrânare, si pe altele le-au pus la închisoare. Si toate acestea într-un singur ceas le-a lucrat tiranul. Iar Pamfil cel împodobit cu toata întelepciunea si virtutea, cumplit fiind batut o data si de doua ori si împreuna cu alti marturisitori fiind aruncat în temnita, sfârsitul muceniciei a luat, savârsindu-se în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Grigorie Arhiepiscopul si marturisitorul Alexandriei.

Acest între sfinti Parintele nostru Grigorie din tânara vârsta a iubit pe Hristos si s-a împodobit pe sine cu toate virtutile cele dupa Dumnezeu. Drept aceea, dupa savârsirea preasfântului papa al Alexandriei, din dumnezeiasca pronie a fost hirotonit arhiepiscop Alexandriei, de catre episcopii ce se adunasera împreuna si de catre poporul iubitor de Hristos. Si s-a facut prea ales dascal Ortodoxiei, fiind blând, smerit, milostiv, parinte sarmanilor, sprijinitor vaduvelor, povatuitor ratacitilor, doctor bolnavilor, mângâiere celor scârbiti. Si se putea vedea ca toti se bucurau si se veseleau pentru dânsul. Dar lucratorul de sminteala diavolul, intrând în împaratul acelei vremi Leon luptatorul împotriva icoanelor si insuflându-i socotinte prea întinate, l-a facut sa trimita sa aduca pe sfântul legat de la Alexandria la Constantinopol. Si aceasta facându-se si înfatisându-se sfântul înaintea lui, l-a mustrat pe împarat înaintea a tot senatul, numindu-l eretic si fara de Dumnezeu si necredincios. Iar tiranul, nesuferind ocarile acestea, i-a sfâsiat trupul cu ranile, batându-l cu vine de bou. Iar sfântul cu multumita suferind bataia, zicea catre cei de fata: „Pentru sfânta icoana a Hristosului meu, gata sunt a suferi taiere peste toate partile trupului meu”. Acestea auzind, spurcatul împarat, a poruncit ca sfântul sa fie surghiunit. Si mergând fericitul în surghiun, si ani câtiva acolo petrecând, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Castor si Agatanghel, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Iona, mitropolit de Novgorod.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35

Publicat

pe

De

Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.

Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.

Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției

Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.

Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.

Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.

Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță

Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.

Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.

Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.

Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.

Congresul poate impune condiții suplimentare

Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.

Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.

Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.

Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului

Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.

Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.

Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.

Citeste in continuare

Actualitate

Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera

Publicat

pe

De

Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.

Manevre comune, cu obiective strategice

Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.

Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.

Trei premiere pentru forțele australiene

Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.

O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.

Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas

Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.

Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.

Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.

Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență

Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.

O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.

Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.

Un octombrie aglomerat pentru armata australiană

Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.

În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv25 de minute ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv25 de minute ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv25 de minute ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv22 de ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv22 de ore ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv22 de ore ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv22 de ore ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv2 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv2 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv2 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv3 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv3 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv