Actualitate
Testul PCR COVID-19 a fost inventat în lipsa virusului
”Știm ce facem, dar nu avem virusul la îndemână”, spun savanții, de când cu invenția-construcția științifico-demențială a virusului HIV, în anii 1980. Dezideratul mafioto-guvernamental al pandemiei este mai vechi. CDC-ul (Centre of disease Control, USA) a recunoscut, în iulie 2020, că nu a avut virusul SARS-COV-2, care nu a fost disponibil.
Jon Rappoport vorbește de aceasta în documentul care, la pagina 39 spune: ”Sensibilitatea analitică a evaluărilor rPT-PCR a fost determinată la limita studiilor de detecție. Întrucât niciun izolant cuantificat al virusului 2019-nCoV nu-i disponibil, încercările prevăzute pentru detecția ARN-ului său au fost testate cu stocuri tipice de ARN, transcrise în vitro”.
Asta înseamnă că, până în iulie 2020 nu s-a putut obține un exemplar al virusului. Cu alte cuvinte, virusul nu a putut fi izolat de restul universului. Dacă nu a putut fi izolat, înseamnă că nu a fost obținut, deci nimeni nu poate dovedi existența lui.
”Fără a dispune de materialul viral necesar, intenționăm să dezvoltăm și să răspândim o solidă metodologie de diagnosticare pentru laboratoarele medicale”. Pardon? Adica inventăm un test pentru detectarea noului Covid-19, de care nu dispunem, pe care nu îl avem.
”Grație tehnologiei acidului nucleic sintetic, prezentăm procesul validat de diagnosticare a virusului Covid-19, bazat pe relația genetică asemănătoare dintre acesta și coronavirusurile SARS”.
TRADUCERE: am inventat un test de diagnosticare, pentru detectarea virusului COVID-19, care există fără să existe. PRESUPUNEM CĂ ACEST NOU VIRUS ESTE ÎN STRÂNSĂ LEGĂTURĂ CU UN CORONAVIRUS MAI VECHI. Presupunem pentru că trebuie să presupunem. E MAI UȘOR SĂ PRESUPUI, DECÂT SĂ DOVEDEȘTI.
Studiul se intitulează ”Detecția noului coronavirus 2019 de către RT-PCR în timp real” (Euro Surveill, 25 ianuarie 2020). Citatele din acest studiu sunt stupefiante. Se vorbește de un test de diagnostic, pentru un virus, ce nu există. Nu există regulă pentru a stabili că testul e test, care îi este eficacitatea, cine va fi pozitiv și cine va fi negativ, etc.
DECI NU AVEM NOUL VIRUS. NU L-AM VĂZUT, NU L-AM OBSERVAT NICIODATĂ, NU ÎL PUTEM STUDIA. DOVADA EXISTENȚEI LUI NU EXISTĂ. TOTUȘI UTILIZĂM TESTUL PCR PENTRU A DETECTA CE NU EXISTĂ. CA LA POLIȚIE, NEVINOVATUL ESTE SNOPIT ÎN BĂTAIE PÂNĂ RECUNOAȘTE CE TREBUIE, DEȘI ESTE NEVINOVAT. VINOVAT LA COMANDĂ.
Nu trebuie să ne mirăm. Trăim în plin scandal politico-sanitar botezat Covid-19. Scandalul pandemiei e o ficțiune întreținută cu bani grei, eforturi mari și morți numai de Covid-19. De peste opt luni, se moare numi de Covid-19. Cu bunăvoință de politruci, autorii deduc existența virusului, fără a-l fi identificat și izolat în prealabil. Lipsa virusului nu contează. El poate fi ”dedus”, pe cale logică. Aceiași autori declară că deși virusul este absent, îl pot deduce, ba chiar îi pot înțelege structura.
TESTUL PCR NU NE SPUNE DACĂ SUNTEM ORI NU SUNTEM BOLNAVI
Testul PCR a fost înventat în decada 1980, de către biochimistul american Kary Mullis, pentru care acesta a luat premiul Nobel de Chimie, zece ani mai târziu. Să nu ne lăsăm impresionați de Premiului Nobel, acordat multor criminali contra omenirii, doar pentru imagine si impresie.
Cum a fost pus la punct testul PCR, care azi este prezentat ca putând identifica noua boală mondială, ÎNAINTE de APARIȚIA acesteia
Pentru întregii la cap, acest lucru este imposibil. Nu trebuie să fi medic pentru a vorbi de sănătate, nici om de știință, expert sau bio-chimist pentru a cunoaște lumea înconjurătoare. Există capre, ulei de motor, fructe, șopârle etc. testate ”pozitiv” cu testul lui Kary Mullis, ceea ce suscită întrebări, nu răspunsuri. Ce ar spune azi Mullis, despre testul său, de utilizarea lui pentru depistarea virusului Covid-19? Nu o vom ști niciodată, căci Mullis, la 74 de ani, a murit pe 7 august 2019, înaintea debutului așa numitei pandemii. Cauza oficială a decesului: pneumonie. CE CONVENABIL.
Doctorul Thomas Cowan a analizat testul PCR, arătând cum poate fi utilizat pentru a manipula așa numita pandemie, miliardele de locuitori ai planetei. Testul este cunoscut și sub numele de test de încărcătură, de sarcină virală, TEST DE SUBSTITUȚIE. Cowan a explicat că nu-l putem utiliza pentru a dignostica o boală infecțioasă, ceea ce este foarte important.
Să explicăm întâi ce este un TEST DE SUBSTITUȚIE, lucru necesar pentru înțelegerea situația în care ne găsim. Când vrem să dovedim o legătură de cauzalitate, ne trebuie un test de referință, în care putem avea sută la sută încredere. Testele de substituție NU pot fi utilizate pentru a dovedi ceva. Asta s-a petrecut cu testul PCR:
În cazul Covid-19, NU avem niciun test de referință. NU avem izolare, purificare, reinfecție, NU avem viremie (virus în sânge), NU vedem copiile virusului la microscopul electronic. NU avem nicio idee despre cine este atins de presupusa boală Covid-19.
S-a luat o secvență de ARN, care nu a fost niciodată găsit în întregul lui. S-a luat o secvență, chipurile unică, a virusului, căzut la țanc, apoi s-a trecut la faimoasa amplificare. Ce înseamnă asta? În sângele oricui există o copie a acestei secvențe, una mică pentru a putea fi găsită, din care cauză trebuie stimulată. Stimulăm secvența, adică o inventăm. Cum stimulăm secvența invizibilă? Mister. După „mângâieri” și „mângâieri”, adică amplificări, secvența fată un duplicat. Acum avem două copii. Asta înseamnă un ciclu. Pentru patru copii, avem nevoie de două cicluri. Două câte două, mângâieri peste mângâieri, douăzeci, treizeci, treizeci și cinci de cicluri. Constatăm că la 36 de cicluri, începem să vedem schimbarea la față a secvenței ce arată ”pozitivitatea”.
AUZI MINUNEÎn primele 35 de cicluri, când nu vedeam nimic, eram pe ”negativ”. Dacă rămânem la 35 de cicluri, secvența este prea mică pentru a fi văzută. Vedem, nu vedem, testul este negativ, pentru că nu îl putem compara cu nimic. Facem 37 de cicluri, pe cât mai mulți cobai scoși din minți, înspăimântați, încătușați de poliția sanitară.
Repetând ciclul de 60 de ori, stimulând-frecând secvența, amplificând-o și tot așa, testul devine pozitiv la SUTĂ la SUTĂ. Toți cei testați, lumea întreagă, animale, fructe, pârțuri de iepuri șchiopi, pipi de rândunică virgină, mustăți de pangolin, lacrima fecioarei, toți și totul devine pozitiv, dacă secvența de plecare este amplificată de 60 de ori.
Actualitate
Eșec la scară globală: Cum a pierdut cea mai puternică flotă din lume controlul asupra Strâmtorii Hormuz
În ciuda declarațiilor oficiale venite de la Comandamentul Central al SUA, realitatea de pe teren este una cruntă: Strâmtoarea Hormuz rămâne, în mare parte, blocată. Traficul maritim a scăzut la un nivel alarmant de 10% față de perioada de dinaintea conflictului, un fapt strategic care l-a forțat pe Președintele Donald Trump să suspende ordinele pentru un atac militar masiv, în încercarea de a redeschide această arteră vitală prin negocieri.
O victorie tactică, un dezastru strategic
Deși există voci care susțin că situația actuală nu reprezintă un eșec al Marinei, datele economice și realitatea geografică spun o altă poveste. Blocada asupra transporturilor iraniene prin strâmtoare a fost, într-adevăr, eficientă, punând o presiune imensă pe o economie deja șubredă. Totuși, această reușită este umbrită de un adevăr incomod: Iranul nu a fost neutralizat. În prezent, orice navă care îndrăznește să tranziteze zona are nevoie de permisiunea tacită a ambelor tabere, ceea ce transformă libertatea de navigație într-o simplă iluzie diplomatică.
Vina împărțită: Între ezitarea politică și lipsa de pregătire militară
Există tendința de a plasa întreaga responsabilitate pe umerii decidenților civili de la Washington. Este adevărat că trimiterea forțelor amfibii ale pușcașilor marini cu o întârziere de câteva săptămâni indică o lipsă de viziune în planificarea inițială. Totuși, armata nu se poate spăla pe mâini atât de ușor.
Cu bugete record în ultimii ani și cu o amenințare cunoscută de peste patru decenii, Marina pare să nu fi oferit liderilor politici opțiuni militare care să implice riscuri acceptabile. Când o flotă cu un buget de 248 de miliarde de dolari nu poate garanta siguranța unui coridor maritim, întrebările legate de eficiența investițiilor devin inevitabile.
Industria maritimă a votat: Eforturile americane sunt insuficiente
Testul suprem al succesului nu se află în comunicatele de presă ale Pentagonului, ci în registrele companiilor de asigurări și ale proprietarilor de nave. Dacă aceștia decid că riscul este prea mare — așa cum au făcut-o deja — traficul încetează, iar economia mondială intră în colaps.
Deși navele de război americane au reușit să se protejeze de drone și bărci rapide, ele au eșuat în misiunea de a extinde această protecție asupra flotei comerciale. Auto-apărarea nu este suficientă atunci când misiunea ta principală este menținerea căilor navigabile deschise.
Lecția istoriei și eșecul tactic al noii ere
Istoria navală ne învață că, în ambele Războaie Mondiale, aliații au fost reticenți în a adopta sistemul convoaielor, preferând să „vâneze” amenințarea. În ambele cazuri, strategia a eșuat catastrofal până când s-a revenit la escortarea directă. Astăzi, Marina pare să repete aceleași greșeli, încercând să creeze „coridoare sigure” de la distanță, o tactică ce nu a reușit să convingă armatorii să își trimită navele la apă.
După cinci luni de conflict, concluzia este ineluctabilă: o strâmtoare blocată sub ochii unei flote de 290 de nave și 345.000 de marinari este, prin definiție, un eșec naval. Până când această problemă nu va fi diagnosticată și rezolvată, supremația maritimă a SUA rămâne doar un concept teoretic, în timp ce 500 de nave comerciale stau blocate, așteptând o siguranță care nu mai vine.
Actualitate
ALIANȚA PENTRU „CER CURAT”: NATO și Ucraina lansează un program istoric de finanțare pentru anihilarea dronelor rusești
Într-o mișcare strategică menită să schimbe echilibrul de forțe pe frontul tehnologic, clusterul ucrainean pentru tehnologii de apărare, Brave1, și NATO au pus bazele primului program comun de inovare. Această inițiativă fără precedent vizează finanțarea directă a companiilor de apărare capabile să dezvolte soluții radicale împotriva celor mai presante amenințări aeriene: dronele FPV și sistemele de tip Shahed.
O investiție colosală pentru neutralizarea amenințărilor aeriene
Programul, lansat oficial la începutul acestei săptămâni, reprezintă un mecanism de granturi menit să unească expertiza combatantă a Ucrainei cu resursele tehnologice ale statelor membre NATO. Miza financiară este uriașă: sunt disponibile fonduri de până la 500 de milioane de euro pentru fiecare parteneriat stabilit între o firmă ucraineană și o entitate dintr-o țară membră a Alianței.
Această injecție masivă de capital nu este doar un sprijin economic, ci o tentativă de a crea o „linie de asamblare a inovației” care să poată ține pasul cu ritmul accelerat al războiului modern. Parteneriatele transfrontaliere sunt condiția esențială pentru accesarea acestor resurse, subliniind dorința NATO de a integra lecțiile învățate direct din tranșee în arsenalul său tehnologic viitor.
Cinci piloni tehnologici: De la scuturi active la război electromagnetic
Brave1 a definit clar prioritățile acestui program, focusându-se pe cinci domenii critice în care dronele rusești fac ravagii. În centrul atenției se află sistemele de protecție activă împotriva dronelor FPV și soluțiile accesibile din punct de vedere al costurilor pentru anihilarea dronelor Shahed.
Dincolo de distrugerea fizică a țintelor, programul pune un accent deosebit pe spectrul electromagnetic. Finanțarea va viza tehnologii de suport pentru informații electronice (SIGINT), sisteme de atac electromagnetic specifice împotriva vehiculelor FPV și dezvoltarea platformelor de mare altitudine. Scopul este crearea unui ecosistem defensiv stratificat, capabil să detecteze, să bruieze și să doboare dronele înainte ca acestea să își atingă obiectivele.
Războiul dronelor: Adaptarea la „Shahed-urile cu reacție” și barajele balistice
Ugența acestui program este dictată de realitatea brutală a statisticilor de pe teren. Doar în decursul a 24 de ore, forțele ruse au lansat peste 130 de drone, alături de o panoplie de rachete de croazieră și balistice Iskander-M sau S-400. Deși Ucraina deține o expertiză de neegalat în operarea sistemelor fără pilot, volumul imens și diversitatea atacurilor fac ca implementarea defensivă să fie o provocare continuă.
Evoluția tactică a inamicului adaugă un nou nivel de complexitate: Moscova a început să utilizeze variante de drone Shahed dotate cu motoare cu reacție pentru atacuri în interiorul teritoriului ucrainean, în timp ce versiunile convenționale sunt folosite tot mai des ca înlocuitor pentru artileria cu rază lungă de acți. În acest context, alianța tehnologică dintre Brave1 și NATO nu este doar o oportunitate de business, ci o necesitate vitală pentru supraviețuirea infrastructurii critice și securitatea spațiului aerian.
Actualitate
Scut cibernetic deasupra Americii: CACI International primește 500 de milioane de dolari pentru neutralizarea amenințărilor cu drone
Într-un efort masiv de consolidare a securității naționale, CACI International a securizat un contract de 500 de milioane de dolari, pe o durată de trei ani, pentru a furniza sistemul avansat anti-dronă SkyValor. Parteneriatul, încheiat cu Forța de Intervenție Interinstituțională (JIATF) 401, vizează livrarea unor soluții non-kinetice și a altor sisteme tactice fără pilot, menite să protejeze punctele strategice ale Statelor Unite.
O investiție strategică pentru securitatea internă: Programul Domestic Shield prinde contur
Acordul prevede producția la scară largă a sistemelor de combatere a vehiculelor aeriene fără pilot (cUAS). Conform detaliilor oficiale, primele unități SkyValor vor fi desfășurate în „locații de misiune critică”, fiind piese centrale în cadrul programului Domestic Shield al Pentagonului. Acest proiect ambițios are ca obiectiv principal protejarea instalațiilor militare și a infrastructurii critice de pe teritoriul american împotriva unor drone tot mai sofisticate și mai greu de detectat.
Liderii CACI subliniază că forțele armate au nevoie de un avantaj decisiv în fața unor amenințări care evoluează rapid, devenind tot mai accesibile și mai rapide. SkyValor este proiectat să ofere acest avantaj prin detecție la distanță mare și neutralizare de precizie, oferind apărătorilor timpul necesar pentru a interveni înainte ca riscurile să se materializeze la granițe sau în zonele vitale.
Inteligența artificială în prima linie: Tehnologia non-kinetică SkyValor schimbă regulile jocului
Sistemul SkyValor se distinge prin utilizarea senzorilor de radiofrecvență și a războiului electronic asistat de inteligența artificială pentru a identifica și neutraliza dronele inamice fără a recurge la forță fizică (non-kinetic). Tehnologia oferă avertizări timpurii și este capabilă să se adapteze pe măsură ce tacticile adversarilor se schimbă.
Evaluările recente, realizate în poligoanele din Yuma, Arizona, în colaborare cu agențiile de protecție a frontierelor, au validat eficiența sistemului. Testele au demonstrat că instrumentele de neutralizare electronică pot scoate din uz dronele de mici dimensiuni în siguranță, cu un impact minim asupra echipamentelor civile din jur, făcându-le ideale pentru apărarea stratificată a zonelor populate sau a bazelor militare.
De la poligoane la misiuni mobile: Versatilitatea echipamentelor integrate pe vehicule grele
Pe lângă contractul principal de producție, CACI a început deja integrarea unor unități SkyValor pe camioane de mare tonaj, transformându-le în soluții mobile capabile să intervină rapid oriunde apare o amenințare. Această mobilitate este esențială pentru succesul operațiunilor de securitate internă, oferind flexibilitate în fața unor atacuri imprevizibile.
Efortul Pentagonului de a eficientiza apărarea anti-dronă nu se oprește aici. Acordul cu CACI face parte dintr-o strategie mai largă care include și alte contracte majore, precum cel acordat recent companiei AeroVironment, tot în valoare de 500 de milioane de dolari. Această mobilizare de resurse subliniază prioritatea absolută pe care Statele Unite o acordă în prezent securizării spațiului aerian la joasă altitudine împotriva tehnologiilor fără pilot.
-
Exclusivacum 3 zileDosarul care i-a rupt pe procurori de oboseală: plângerea politistului Vitalie Josanu, cărată pe targă între parchete
-
Exclusivacum 5 zileZeul Luca și Colonia Cuba: cum s-a transformat MAE într-o prăvălie de familie, cu diplomă franceză la butonieră
-
Ancheteacum 5 zileExamenul echilibrului pentru „seniorii” magistraturii: Rezultate-șoc la testarea psihologică a judecătorilor care vor să revină în sistem
-
Exclusivacum 2 zileRepublica de la poarta fabricii Coca-Cola Ploiesti: boieri cu camere, butoaie rătăcite și teatru ieftin pe bani grei
-
Exclusivacum 5 zile„Elita” care mulge polițiștii la concediu: cum a făcut DGF-ul lui Grecu Răzvan din sporurile de condiții grele o pușculiță de 30 de milioane de euro
-
Exclusivacum 20 de oreDe la cai „intact dopați” la autobuze îngropate în datorii: Imperiul lui Nae de pe hipodrom și din TCE
-
Exclusivacum 2 zileDoi ani fără rachete, doi ani cu adevărul pe câmp: cum i‑a obligat cerul pe Tánczos & „mafia antigrindină” să recunoască ce scriau Incisiv de Prahova și fermierii de la început
-
Administratieacum 5 zile„Jaf la înălțime” pe Aeroportul Otopeni: Rețea de hoți destructurată după ce au golit avioanele de parfumuri, ceasuri și bani



