Connect with us

Actualitate

Victimele din Club Colectiv, comemorate la 5 ani de la tragedie (FOTO EXCLUSIV)

Publicat

pe

Astăzi, se împlinesc cinci ani de la tragedia din Club Colectiv în urma căreia şi-au pierdut viaţa 65 de oameni. Atunci, pe 30 octombrie 2015, clubul a luat foc de la un foc de artificii folosit în timpul concertului trupei „Goodbye to Gravity”, care își lansa un nou album.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi, scrie Antena 3.

Supraviețuitorii și părinții tinerilor care s-au stins nu au uitat niciun moment scurs de atunci, mergând și în această seară la locul tragediei pentru a aprinde o lumânare, să se roage și să țină un moment de reculegere.

Victimele din Club Colectiv, comemorate la 5 ani de la tragedie

 

Totodată, aceștia sunt revoltați că nu există niciun vinovat pedepsit, deși sunt unele condamnări în acest caz, dar deciziile nu sunt definitive.

De altfel, tot în această seară, a fost organizat un lanț uman, între clubul Colectiv şi Curtea de Apel, acolo unde se judecă apelul victimelor.

Președintele Klaus Iohannis a omagiat, astăzi, victimele din Colectiv și a ținut un moment de reculegere. Mai mult, tot astăzi, a promulgat legea prin care statul român va deconta pe viață tratamentul victimelor din tragedia de la Colectiv. De asemenea, data de 30 octombrie a fost decretată „Ziua pacientului cu arsuri”.

Președintele Klaus Iohannis a omagiat, astăzi, victimele din Colectiv

Tinerii vorbesc despre Colectiv la cinci ani de la tragedie: „Și acum simt mirosul de carne arsă / România e nepregătită pentru un alt dezastru” (EXCLUSIV)

Tinerii cred că România nu s-a schimbat prea mult la cinci ani distanță de la tragedia Colectiv. Pentru alții există speranța că după o astfel de tragedie, lucrurile n-au cum să rămână la fel. În același timp, ei privesc cu ochi sceptici sistemul de sănătate care își dovedește limita și în actuala pandemie.

Lecțiile desprinse din Colectiv nu au fost însușite de guvernanți pentru a crea un sistem de sănătate stabill și performant.

GÂNDUL.RO a vorbit cu cinci tineri cu profesii diferite, care activează în domenii variate, încercând să refigureze un tablou a ceea ce a înseamnă și a însemnat episodul Colectiv.

5 ani de la Colectiv. Povestea unei supraviețuitoare care a ajuns în Belgia cu nouă infecții nosocomiale: „Era ca într-un film cu zombie. Oamenii erau negri ca tăciunele” (EXCLUSIV)

La cinci ani de la tragedia Colectiv, care a ţintuit-o luni în șir pe un pat de spital, Adina Apostol spune că în România nu s-a schimbat nimic.

Nu putem spune că s-a schimbat mare lucru. Am obosit să le transmit mesaje autorităților, oricum nu ne bagă nimeni în seamă. Trebuie lucrat foarte mult la sistemul de sănătate publică”, afirmă tânăra, supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv, într-un interviu pentru GÂNDUL.RO.

Spitalul pentru Adina a devenit o a doua casă: România, Belgia, Suedia. Au urmat operații cu zeciile. „Nici nu îmi mai amintesc numărul lor”, spune tânăra.

În noaptea de 30 decembrie 20215, Adina a mers în Colectiv împreună cu o prietenă. Era lângă ba,r atunci când flama a încolțit stâlpul învelit de burete din apropierea scenei.

Îmi amintesc că era 22 și ceva. Nu am ajuns cu mult timp înainte să ardă stâlpul. Eram în zona barului și vorbeam cu prietena mea. Eram aproape de ieșire. M-am blocat undeva la mijlocul containerului și m-am ars foarte tare pe mâini pentru că încercam să ajung spre ușă, să mă agăț de tocul ușii. Când a venit flacăra am avut mâinile întinse și apoi mi le-am pus în cap. Am fost împinsă de mulțime și am căzut la pământ. Acela a fost unul dintre momentele mele norocoase. Atunci am leșinat din cauza durerii. Am iahalat fum, am avut plămânii arși. Am întins mâinile afară și am simțit aer rece. Am avut norocul că un băiat m-a tras de mâini și m-a scos afară”, povestește Adina Apostol, la cinci ani de la Tragedia Colectiv.

Mărturiile zguduitoare ale comisarului care a strâns probele din cenușa de la Colectiv: „Nu văzusem niciodată atâtea cadavre la un loc. Pe ecranul telefoanelor vedeai cum sună mama, tata” (EXCLUSIV)

30 octombrie 2015. Ziua care în urmă cu cinci ani a schimbat România pentru totdeauna. Jumătate de deceniu s-a scurs deja de la tragedia care continuă să fie o rană deschisă pentru România: COLECTIV.

Un cuvânt greu de pronunțat astăzi care a scos în stradă românii cu miile. Atunci, mulțimea furioasă a strigat pentru prima dată: „Corupția ucide”.

Guvernul Ponta a picat la presiunea străzii. 64 dintre ei nu au supraviețuit flăcărilor și substanțelor nocive inhalate. Unul și-a pus capăt zilelor. Mulți alții au rămas cu semne pe viață: supraviețuitori, părinți, frați, surori, medici, polițiști, asistene, prieteni, pompieri.

Nu văzusem niciodată atâtea cadavre la un loc și mai ales atâția tineri” este mărturia lui Florian Eniță, cel care a coordonat cercetarea la fața locului în tragedia Colectiv.

Fostul comisar-șef de la Serviciul Omoruri a vorbit în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO despre cea mai grea cercetare din cariera sa: fără lumină naturală, cu ajutorul unor generatoare electrice, polițiștii de la Omoruri au adunat săptămâni întregi obiecte și probe din incendiul de la Fabrica Pionierul.

Nu știam că este inițial clubul Colectiv. Au dat la știri și faptul că sunt două cadavre. În momentul acela Parchetul de lângă Tribunalul București a hotărât să preia dosarul și noi toți de la serviciul omoruri am fost alarmați. Am ajuns acolo fiecare cu ce a putut. Când am ajuns curtea era plină de ambulanțe, de autospeciale. A trebuit să-i lăsăm să-și facă datoria. Nu aveam cu ce să-i ajutăm, nu eram echipați pentru așa ceva. Ambulanțele au acordat primul ajutor, i-au luat pe cei răniți și transportat la spital. La fața locului am aflat că sunt 26 de cadavrele. Erau așezate într-o hală alăturată. Încă o persoană a decedat în drum spre spital. Au fost 27 de decese în noaptea aceea”, își amintește comisarul Florian Eniță.

Actualitate

Beneficiile unui hidrofor de la Micul Fermier pentru consumul zilnic de apă

Publicat

pe

Dacă ai casă la țară sau administrezi o mică fermă, știi cât de mult contează să ai apă la presiune bună în fiecare zi. Fie că speli legumele din grădină, pornești mașina de spălat sau adăpi animalele, apa trebuie să curgă constant, fără fluctuații și fără improvizații.

Mulți gospodari se bazează pe fântână sau puț propriu. Aici intervine hidroforul: sistemul care preia apa și o aduce în casă cu presiune stabilă. În rândurile următoare găsești explicații despre cum funcționează, ce beneficii îți aduce zilnic și cum alegi modelul potrivit pentru nevoile tale reale.

Ce este un hidrofor și cum îți simplifică viața?

 Ce include un sistem hidrofor?

Un hidrofor nu înseamnă doar o pompă. Vorbim despre un ansamblu format din:

  • pompă de apă;
  • vas de expansiune (24L, 50L, 100L sau mai mare);
  • presostat;
  • manometru;
  • supapă de sens;
  • racorduri și, în multe cazuri, filtru de protecție.

Pompa extrage apa din fântână sau puț. Vasul de expansiune o stochează sub presiune, cu ajutorul unei membrane care separă apa de aer. Presostatul pornește și oprește automat pompa, în funcție de presiunea din instalație. Manometrul îți arată valorile în timp real.

Toate aceste componente lucrează împreună. Dacă una lipsește sau nu este corect dimensionată, apar probleme: porniri dese, presiune slabă sau uzură prematură.

Cum funcționează în consumul zilnic?

Când deschizi robinetul, apa iese din vasul de expansiune sub presiune. Pompa nu pornește imediat. Abia după ce presiunea scade la nivelul minim setat (de regulă în jur de 1,5 bari), presostatul activează pompa.

Aceasta reumple vasul până la valoarea maximă (în jur de 2,5–3 bari), apoi se oprește. Sistemul funcționează automat, fără să intervii tu.

Pentru utilizare într-o gospodărie, acest mod de lucru aduce două avantaje clare:

  • consum redus de energie;
  • protecție pentru motorul pompei.

Fără vas de expansiune, pompa ar porni la fiecare deschidere de robinet. Pe termen lung, asta duce la reparații costisitoare.

5 beneficii ale unui hidrofor pentru consumul zilnic

1. Presiune constantă la robinet

Probabil ai trecut prin situația în care presiunea scade exact în timpul dușului sau când umpli cada. Un hidrofor bine ales menține presiunea stabilă chiar dacă folosești mai multe puncte de consum simultan.

De exemplu, poți:

  • să speli vasele în bucătărie;
  • să pornești mașina de spălat;
  • să folosești furtunul pentru grădină.

Pentru o familie de 3–4 persoane, un vas de 50L oferă, în majoritatea cazurilor, rezultate stabile și confort zilnic.

2. Independență față de rețeaua publică

În multe sate, presiunea din rețea variază sau alimentarea se oprește temporar. Dacă ai fântână proprie și hidrofor, gestionezi singur sursa de apă.

Pentru fermieri, această autonomie ajută mult. Nu depinzi de programul altcuiva pentru a uda solariile sau pentru a adăpa animalele. Îți organizezi munca după ritmul tău.

3. Economie pe termen lung

Un hidrofor cu vas corect dimensionat reduce numărul de porniri ale pompei. Mai puține porniri înseamnă:

  1. uzură mai mică a motorului;
  2. consum redus de energie;
  3. costuri mai mici cu reparațiile.

Dacă alegi un vas prea mic pentru necesarul tău, pompa va porni des. În schimb, un vas de 100L într-o gospodărie cu consum intens stabilizează sistemul și protejează investiția.

4. Adaptare la nevoile reale ale gospodăriei

Pe piață găsești modele cu debite diferite, de la 40–50 litri/minut pentru case mici până la 70–80 litri/minut pentru gospodării cu irigații.

În gama de hidrofoare de la Micul Fermier găsești variante potrivite pentru:

  • casă de vacanță;
  • locuință permanentă cu etaj;
  • fermă cu animale;
  • grădină sau livadă cu sistem de picurare.

Alege debitul în funcție de câte puncte de consum folosești simultan. Dacă alimentezi și o pompă de stropit sau un sistem de irigare, calculează necesarul cu atenție.

5. Utilizare pentru casă și activități agricole

În gospodărie, apa nu se oprește la bucătărie și baie. Ai nevoie de ea pentru:

  • spălat unelte;
  • curățat curtea;
  • umplut butoaie pentru tratamente;
  • adăpat animale.

Un hidrofor bine ales susține toate aceste activități fără să forțezi instalația. Pentru rezultate stabile, verifică periodic filtrul și presiunea din vas.

Cum alegi hidroforul potrivit pentru tine?

Ține cont de adâncimea sursei de apă

Primul criteriu este adâncimea fântânii sau a puțului.

  • Până la 8 metri: hidrofor de suprafață clasic.
  • Între 8 și 25 metri: model cu ejector.
  • Peste 25–30 metri: pompă submersibilă combinată cu vas de expansiune.

Dacă nu ești sigur, măsoară corect adâncimea sau consultă datele forajului. Nu alege la estimare.

Verifică puterea pompei și înălțimea de refulare

Puterea pompei (850W, 1100W, 1500W) influențează capacitatea de ridicare a apei. Înălțimea de refulare îți arată câți metri poate împinge apa.

Calculează:

  • adâncimea sursei;
  • diferența de nivel până la cel mai înalt robinet;
  • pierderile din conducte.

Pentru o casă cu etaj și fântână de 10 metri, ai nevoie, în general, de o înălțime de refulare de cel puțin 40 metri pentru funcționare sigură.

Alege capacitatea potrivită a vasului

Ca regulă orientativă:

  • 1–2 persoane, consum redus: 24L;
  • 3–4 persoane, consum zilnic normal: 50L;
  • familie numeroasă sau irigații: 100L.

Un vas mai mare reduce frecvența pornirilor și stabilizează presiunea.

Verifică materialele și protecțiile

Pentru utilizare constantă, alege modele cu:

  • corp din fontă sau inox;
  • protecție termică la motor;
  • presostat fiabil;
  • membrană rezistentă în vas.

Dacă apa conține nisip sau impurități, montează filtru înainte de pompă. Curăță-l periodic. Această operațiune simplă prelungește durata de viață a întregului sistem.

Instalare corectă și întreținere simplă

Unde amplasezi hidroforul?

Montează hidroforul într-un spațiu protejat de îngheț și umezeală excesivă: pivniță, cameră tehnică sau cămin special amenajat.

Dacă îl instalezi în exterior, respectă adâncimea de îngheț din zona ta și izolează corespunzător. Lasă acces facil pentru verificări și reparații.

Elemente importante la montaj

Pentru funcționare corectă, nu omite:

  1. supapa de sens – previne întoarcerea apei;
  2. filtru anti-nisip – protejează pompa;
  3. racord flexibil – reduce vibrațiile;
  4. manometru vizibil – pentru control rapid.

După montaj, reglează presostatul la valori potrivite pentru gospodăria ta. Verifică periodic presiunea aerului din vas cu un manometru simplu, similar celui pentru roți auto.

Întreținere periodică

La fiecare câteva luni:

  • controlează presiunea din vas;
  • inspectează eventuale pierderi pe instalație;
  • curăță filtrul;
  • ascultă dacă pompa pornește neobișnuit de des.

Dacă observi porniri frecvente sau presiune oscilantă, acționează rapid. O garnitură schimbată la timp costă mai puțin decât o pompă nouă.

Exemple practice din gospodării

Casă mică, parter, două persoane

Un hidrofor de 850–1100W, cu vas de 24–50L, acoperă consumul zilnic: duș, bucătărie, mașină de spălat. Investiția rămâne accesibilă, iar întreținerea simplă.

Casă cu etaj și grădină

Pentru 4 persoane și irigare periodică, alege 1100–1500W și vas de 50–100L. Vei avea presiune stabilă la etaj și debit suficient pentru furtun sau picurare.

Mică fermă cu animale

Dacă adăpi zilnic animale și folosești apă pentru curățenie sau stropit, mergi pe debit mare și vas de 100L. Sistemul va funcționa mai echilibrat și va rezista la utilizare intensă.

Un hidrofor bine ales îți aduce ordine și confort în gospodărie. Analizează corect nevoile tale, verifică adâncimea sursei și numărul de puncte de consum, apoi alege modelul potrivit. Investește într-un echipament fiabil, montează-l corect și verifică-l periodic. Apa va curge constant, iar tu îți vei putea vedea liniștit de treabă în fiecare zi.

Citeste in continuare

Actualitate

FNSS prezintă İ-ZAHA, un vehicul amfibiu autonom destinat primului val al operațiunilor de desant

Publicat

pe

De

Vehiculul fără echipaj, proiectat pentru misiuni cu risc ridicat

Producătorul turc de vehicule militare FNSS a prezentat, în cadrul expoziției de apărare Teknofest, noul vehicul amfibiu autonom multifuncțional İ-ZAHA.

Platforma cu patru roți a fost concepută pentru a elimina echipajele umane din primul val al unui asalt amfibiu, considerat etapa cu cel mai ridicat nivel de risc. Vehiculul este destinat să opereze în cadrul unor echipe mixte om-mașină, alături de vehiculele de asalt marin aflate deja în dotarea Forțelor Navale Turce.

Opt tone, viteză de șapte noduri pe apă

İ-ZAHA are o masă de aproximativ opt tone și poate naviga de la zona maritimă către țărm. Vehiculul atinge o viteză de până la șapte noduri pe apă și poate rula cu maximum 70 de kilometri pe oră pe uscat.

Configurația sa permite utilizarea în mai multe tipuri de misiuni, de la sprijinul cu foc și deminare până la război electronic și combaterea dronelor.

Armament și sisteme pentru câmpul de luptă

Vehiculul poate fi echipat cu o mitralieră destinată sprijinului trupelor, sisteme pentru detectarea și neutralizarea minelor, module de război electronic și soluții pentru contracararea aeronavelor fără pilot.

La bord sunt integrate un sistem de navigație GNSS/INS, un modul de identificare „prieten sau dușman” — IFF — și capabilități de procesare a imaginilor bazate pe inteligență artificială.

Aceste tehnologii îi permit platformei să se deplaseze autonom, să identifice mediul operațional și să contribuie la desfășurarea unor misiuni în zone în care trimiterea unui echipaj uman ar implica riscuri majore.

Module interschimbabile pentru misiuni diferite

Una dintre principalele caracteristici ale İ-ZAHA este arhitectura sa modulară. Diferitele încărcături utile pot fi schimbate pe aceeași platformă de bază, în funcție de profilul operațional al misiunii.

Potrivit producătorului, înlocuirea unui modul poate fi realizată pe teren în aproximativ 40 de minute. Soluția permite adaptarea rapidă a vehiculului pentru operațiuni de sprijin cu foc, deminare, război electronic sau apărare împotriva dronelor.

FNSS accelerează dezvoltarea sistemelor autonome

FNSS este o companie privată turcă din industria de apărare, deținută integral de grupul Nurol Holding.

Directorul general al companiei, Selim Baybaş, a declarat că FNSS își extinde activitatea de cercetare și dezvoltare în domeniul vehiculelor fără echipaj și al platformelor autonome.

Potrivit acestuia, U-MAV reunește experiența inginerească a companiei, rezultatele obținute de vehiculele de asalt marin și investițiile continue în cercetare și dezvoltare, într-o platformă amfibie autonomă de nouă generație, destinată clasei grele.

Citeste in continuare

Actualitate

SUA accelerează ofensiva dronelor: Casa Albă vrea producție internă și supremație tehnologică

Publicat

pe

De

Aproape 100 de reprezentanți ai industriei și administrației, reuniți la Washington

Administrația Trump a făcut un nou pas pentru dezvoltarea producției interne de drone. Aproape 100 de reprezentanți ai companiilor și ai instituțiilor guvernamentale s-au reunit la Washington, în clădirea Eisenhower Executive Office Building, în cadrul primei ediții a evenimentului „Drone Dominance”, organizat la Casa Albă.

La reuniune au participat reprezentanți ai aproximativ 40 de companii, care au primit informații despre direcțiile strategice ale administrației americane în domeniul dronelor. Printre oficialii prezenți s-au numărat Sebastian Gorka, director principal pentru combaterea terorismului în cadrul Consiliului Național de Securitate, Emil Michael, subsecretar al Apărării pentru cercetare și inginerie, și Kelly Loeffler, administratorul Small Business Administration.

„Cavaleria guvernamentală a venit să se întâlnească cu propria dumneavoastră cavalerie din sectorul privat, pentru a ne asigura că Statele Unite nu vor avea doar suficiente drone sau o poziție de paritate, ci vor domina acest domeniu”, le-a transmis Emil Michael participanților.

Washingtonul vrea să rupă dependența de furnizorii străini

Evenimentul face parte dintr-un plan mai amplu al administrației americane, menit să consolideze producția națională de drone într-un moment în care industria trebuie să respecte simultan cerințele Departamentului Apărării, reglementările Administrației Federale a Aviației și noile restricții privind materiile prime strategice.

O ordonanță executivă acordă companiilor termen până la începutul anului 2027 pentru a elimina din lanțurile de aprovizionare materialele și mineralele critice provenite din Rusia, Iran, Coreea de Nord și, în special, China.

Pentru sectorul apărării, Emil Michael a anunțat noi investiții guvernamentale, după modelul unui împrumut condiționat în valoare de 820 de milioane de dolari acordat recent companiei Performance Drone Works prin intermediul Office of Strategic Capital.

„În următoarele două săptămâni veți vedea mai multe astfel de acorduri. Construim capacitatea industrială în Statele Unite pentru a garanta reziliența lanțului de aprovizionare și pentru a răspunde nevoilor industriei”, a declarat oficialul.

Un „târg” guvernamental pentru companiile din domeniu

După discursurile susținute în prima parte a zilei, participanții au putut vizita o expoziție organizată sub forma unui târg. Mai multe instituții americane au amenajat standuri unde reprezentanții companiilor puteau discuta direct despre finanțare, reglementări, achiziții publice și oportunități de colaborare.

Printre instituțiile prezente s-au aflat Departamentul Apărării, Departamentul Comerțului, Small Business Administration, Export-Import Bank of the United States, Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației.

Un oficial al Casei Albe a precizat ulterior că evenimentul a fost conceput pentru a sprijini toate componentele producției interne de drone, nu doar fabricarea aparatelor propriu-zise. La reuniune au participat și producători de baterii, camere video, senzori termici și motoare.

De la ordinul prezidențial la reorganizarea Pentagonului

Reuniunea de la Washington a avut loc la peste un an de la semnarea, în iunie 2025, a ordinului executiv intitulat „Unleashing American Drone Dominance”, prin care administrația Trump a stabilit obiectivul extinderii rapide a capacităților americane în domeniul dronelor.

O lună mai târziu, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a emis o directivă menită să reducă procedurile birocratice și să accelereze dezvoltarea, achiziția și introducerea dronelor în dotarea forțelor armate.

În lunile care au urmat, Pentagonul a lansat mai multe inițiative pentru punerea în aplicare a programului. Printre acestea se numără înființarea funcției de manager al portofoliului pentru autonomia militară, prezentarea unui plan de aproape 55 de miliarde de dolari pentru înlocuirea inițiativei „Replicator”, creată în timpul administrației Biden, precum și dezvoltarea programului Defense Autonomous Warfare Group, cunoscut sub acronimul DAWG.

Un miliard de dolari pentru drone de atac de mici dimensiuni

Programul „Drone Dominance” este prezentat drept principalul mecanism prin care Pentagonul intenționează să aloce un miliard de dolari în următorii doi ani pentru drone de atac de mici dimensiuni.

Pentru selectarea furnizorilor, oficialii americani organizează competiții succesive, în cadrul cărora companiile trebuie să-și demonstreze rapid capacitățile tehnice și de producție. Ulterior, firmele câștigătoare primesc comenzi directe.

Prima rundă, denumită „Gauntlet 1”, s-a concentrat pe drone de atac de mici dimensiuni, concepute pentru o singură misiune. Potrivit clasamentului programului, 11 companii au obținut deja contracte pentru furnizarea a 24.320 de arme aeriene fără pilot.

Prin aceste măsuri, administrația americană urmărește să construiască o bază industrială capabilă să producă drone la scară largă, să reducă dependența de furnizorii externi și să asigure Statelor Unite un avantaj decisiv într-un domeniu devenit esențial pentru conflictele moderne.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Operațiunea „Glock-ul de Hârtie”: cum a ajuns un ordin de salarizare să fie tratat ca dosar CIA cu spioni și droguri

Contabilul-șef al secretelor naționale, chestorul Grecu din MAI, își apără cu disperare „arma letală” OMAI S7/2018, un simplu ordin de...

Exclusiv8 ore ago

Vesta antiînjunghiere și creierul anti-logică: cum arată „uniforma modernă” văzută din birou

Uniformă de catalog, piele de cobai Acestea sunt reacțiile pielii unui polițist din cadrul Poliției Capitalei după 8 ore de...

Exclusiv8 ore ago

TCE Ploiești, cetatea lui Nae: organigrama croită pentru rude, fini și oameni de încredere

La TCE Ploiești, reorganizarea nu mai pare să aibă ca obiectiv principal eficiența unei societăți de transport public, ci consolidarea...

Exclusiv8 ore ago

Coca‑Cola HBC România – fabrica din Ploiești: „Coca‑Rola la cap – cum se spală imaginea cu verde 100%, iar gunoiul, oamenii și banii se duc pe câmp”

„Green” în prezentări, maro în realitate În broșurile lucioase și campaniile de PR, Coca‑Cola HBC România pozează în campion al...

Exclusiv8 ore ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 51: MOCANU, „CAVALERU’ P..II”, LAUTARUL CU EPOLEȚI

Într-o țară normală, cu poliție normală, cuvintele „onoare”, „uniformă” și „ofițer” ar încăpea în aceeași frază fără să roșească nici...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși

Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă. Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, despre petrecerile lui...

Exclusivo zi ago

Digitalizare cu pixul și hârtia. Cronica unei „revoluții digitale” blocate la Direcția Rutieră

Tabletă la poză, pix la treabă De peste doi ani, polițiștii rutieri se chinuie cu aceeași problemă pe care Sindicatul...

Exclusivo zi ago

IPJ-ul cu papadia-n dotare: lecția de management „doi proști bat un deștept”

Papadia – noul instrument de lucru în Poliția Română Într-o scenă demnă de un sketch de comedie, relatată de Sindicatul...

Exclusivo zi ago

Adjunctul inspectoratului a uitat de polițiștii ultragiați?

Întrebări privind reacția conducerii IPJ Bacău după incidentul de la Buhuși Polițiștii agresați și amenințați în timpul unei intervenții la...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 49: Manelistul cu epoleți s-a ofilit, proxeneta cu insignă se ascunde, iar ofițerul făcut cu șpagă își ia examenele la plic

EPISODUL 49 din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” „Mocanu, manelistul cu epoleți, s-a ofilit; Iolanda, proxeneta cu insignă,...

Exclusiv2 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE: Nae Comisionaru’ își mută imperiul pe banii fraierilor de la capăt de linie

În Ploieștiul anului 2026, caii sunt dopați, troleele decapitate, mecanicii dorm beți în vestiar, iar juriștii sunt vânați ca dăunătorii....

Exclusiv2 zile ago

De la cizmarul cu patru clase la dactilografa cu ștampilă: cum resuscită MAI secretomania lui Ceaușescu în 2026

Statul cu bocanci: atunci și acum Pe vremuri, când România era ținută sub bocancul unui regim dictatorial condus de cizmarul...

Exclusiv3 zile ago

Episodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane

Cai dopați, trolee decapitate, mecanici care dorm beți în vestiar, juriști vânați în C.A., boxeri decontați pe firmă de stat...

Exclusiv3 zile ago

Ministerul Economiei și „Digitalizării” își taie singur internetul la cap – cum să faci praf o direcție strategică cu un simplu proiect de HG

Ministerul reorganizării pe genunchi Un document intern adresat ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, pune pe jar întreaga...

Exclusiv3 zile ago

Polițist în concediu medical? Perfect, îți tăiem sporul de neuro! Ordinul secret S7/2018 lovește în oamenii în uniformă

Știați că boala nu doare… doar la salariu?…de la Sindicatul Diamantul aflăm încă o șmecherie „la secret” „Ești bolnav? Perfect,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv