Actualitate
GÂNDUL LIVE. Mihai Chirica, primarul Iașiului: „Nu avem o situație neschimbată față de restul țării. Suntem pe creștere și noi”

Mihai Chirica, primarul Iașiului, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că orașul se apropie de rata de infectare de 3 la mia de locuitori. „Ne apropiem de scenariul unei stări de urgență”, a spus edilul.
„Nu este o situație neschimbată față de restul țării. Suntem pe creștere și noi. Ritmul de îmbolnăviri nu ne ocolește. Nu suntem departe de o rată de infectare de 3 la mia de locuitori.
Știe toată lumea rețeta. Se închid școlile, se închid restaurantele, masca e obligatorie, se evită orice adunare publică, deci ne apropiem de scenariul unei stări de urgență.
Masca e obligatorie și în spațiu deschis! De asemenea trebuie evitate aglomerațiile mai mari de 6 persoane pe raza Iașiului și măsurile de distanțare în spațiul public obligatorii.
„Unii înțeleg, alții nu…”
Medicii ieșeni încearcă să convingă populația să poarte masca. Unii oameni înțeleg, alții mai puțin. Am înființat luni 6 echipaje de poliție care se ocupă doar de respectarea normelor în pandemie. Au aplicat numeroase sancțiuni.
Ieri am avut aproape 60 de cazuri pe județul Iași. Mai bine de jumătate au fost în oraș. E dificil. Se vede foarte clar, se vede în secțiile ATI, sunt la capacitate maximă, e un lucru foarte grav. Există riscuri , persoanele nu mai pot ajunge la paturile cu ventilație mecanică.
Unii medici au cedat de la început. Unii au evitat să intre în contact. Alții au devenit victime. Oboseala e un lucru evident, după 9 luni de zile e firesc. Toată lumea discutăm, fiecare spital și-a schimbat comportamentul, unele au devenit piese în organigramă, pentru că s-au desființat specializări, alții sunt supraaglomerați, în special infecționiștii, din prim frontul acestei pandemii.
„Să le dăm mai puțin de muncă medicilor…”
Lucrurile sunt extrem de tensionate, cred că sprijinul ar trebui să vină de la comunitate, să le dăm mai puțin de muncă. Multe lucruri care au schimbat din rădăcini spitale.
La Lețcani situația e diversă, a fost preluată sarcina de către noul președinte CJ. Au fost introduși primii pacienți Covid. Între timp s-a făcut comandă pentru o instalație suplimentară pentru oxigen. Se pot asigura 24 de paturi, mai sunt și probleme, dar nesemnificative față de cele precum este cea a oxigenului”, a declarat Mihai Chirica.
Actualitate
UE și SUA negociază contra cronometru: Bruxelles-ul suspendă tarifele în speranța evitării unui război comercial
Actualitate
Pactul ICE la un an: Îngheț strategic sau confuzie în apele arctice?
Actualitate
Mereu UPA – Mobilier la comandă și servicii profesionale cu impact social | Unitate Protejată Autorizată

Mereu UPA este Unitate Protejată Autorizată (UPA) specializată în mobilier la comandă și o gamă completă de servicii profesionale, cu peste 10 ani de experiență. Cu un model de afacere centrat pe simplitate, adaptare și calitate, răspundem celor mai exigente pretenții ale clienților – fie rezidențial, office sau industrial
Mobilier la comandă – adaptat spațiului tău
Proiectăm mobilier personalizat, perfect adaptat nevoilor tale: bucătării, dressinguri, birouri, spații industriale. Folosim materiale de calitate: lemn, PAL, MDF și metal, iar utilajele de precizie ne permit să oferim design modern, funcționalitate și durabilitate.
Procesul include:
-
Consultanță și măsurători la fața locului
-
Proiectare 3D personalizată
-
Producție în ateliere proprii
-
Livrare și montaj profesionist
Beneficiezi astfel de solutii estetice, ergonomice și durabile, cu un excelent raport calitate/preț
Servicii complementare – DDD, printare, IT, social, detergent
Pe lângă mobilier, oferim:
-
-
Servicii DDD: deratizare, dezinsectie, dezinfectie pentru locuințe, birouri, depozite – cu personal calificat, echipamente și substanțe avizate Scribd+10Mereu UPA+10Mereu UPA+10
-
Servicii de printare și materiale tipografice: soluții customizate pentru nevoile dvs.
-
Echipamente IT: computere și periferice pentru orice birou sau firmă
-
Servicii sociale (fără cazare): sprijin concret persoanelor vulnerabile
-
Detergenți și degresanți: o gamă variată pentru uz profesional și casnic Mereu UPAMereu UPA+1Mereu UPA+1
-
🤝 Impact social și avantaje fiscale
Ca UPA, fiecare achiziție de la Mereu UPA sprijină comunitățile vulnerabile, contribuind concret la creșterea standardului de viață al acestora. În plus, conform Legii 448/2006, entitățile juridice și instituțiile publice cu peste 50 de angajați pot beneficia de facilități fiscale – achizițiile de la un UPA sunt deductibile din fondul de handicap Mereu UPA.
Astfel, colaborând cu noi nu doar că optimizezi costurile, dar îți îmbunătățești și imaginea prin responsabilitate socială.
🎯 De ce să ne alegi pe noi?
Avantaj | Descriere |
---|---|
Expertiză | 10 ani de experiență în mobilier și servicii multiple |
Calitate | Materiale premium: lemn, PAL, MDF, metal |
Precizie | Investiții în utilaje moderne |
Comprehensive | Proyectoare – producție – montaj; plus servicii DDD, print, IT, social, detergent |
Impact social | Susținători reali ai persoanelor vulnerabile |
Economii reale | Facilități fiscale pentru clienții UPA |
📈 Cum funcționează colaborarea?
-
-
Contact – telefonic, email sau prin site
-
Consultanță gratuită – stabilim necesitățile și bugetul
-
Ofertă personalizată – structurată pe mobilier și/sau servicii
-
Implementare – proiectare, producție, montaj pentru mobilier; personal specializat pentru DDD
-
Suport post-livrare – întreținere, recondiționări, suport IT
-
🛡️ Calitate și reglementări
Activitățile de deratizare, dezinsectie și dezinfectie sunt realizate conform normelor și substanțelor avizate, cu respect maxim pentru mediu și sănătate dezinsectie-3d.ro+11Mereu UPA+11Mereu UPA+11Mereu UPA. Printarea și materialele tipografice sunt adaptate nevoilor de branding și comunicare ale clientului, iar echipamentele IT provin de la furnizori verificați.
🚀 Extinde-ți orizontul cu Mereu UPA
Investind în soluții integrate (mobilier + facilități + servicii), câștigi eficiență, confort și impact social. Noi ne ocupăm de tot: de la proiectare la implementare și mentenanță.
🎯 Call-to‑action:
Contactează-ne azi pentru:
-
-
Evaluare gratuită mobilier și layout spațiu
-
Pachet complet DDD, print și IT
-
Detalii despre detergenți profesionale
-
Informații despre facilități fiscale
-
-
Administratieacum 5 zile
Schimbare majoră în Penitenciare: Apelul de Dimineață devine „treaba tuturor”, ofițerii coboară pe secții
-
Exclusivacum 2 zile
FSANP către magistrați: „A venit și rândul vostru! Ați fost complici, nu ați acționat în numele legii”
-
Exclusivacum 5 zile
Sistemul Penitenciar, impotmolit in trecut: „Groparii” incă păzesc cimitirul ANP, Directorul General Burcu, singur impotriva „grelei moșteniri”
-
Exclusivacum 6 ore
Culmea nesimțirii: De la dans cu hoții, direct adjunct la IPJ Prahova!
-
Exclusivacum 5 zile
Sistemul Antigrindină sub lupa: Adevăruri incomode și intâlniri decisive
-
Featuredacum 5 zile
De cine se tem magistrații? Poliția va asigura protecție totală pentru judecători și procurori, inclusiv pensionari, familiile și avuțiile lor
-
Exclusivacum 21 de ore
EXCLUSIV! Fermierii prahoveni DEMASCĂ mafia antigrindină printr-o sesizare-BOMBĂ: „Furt de ploaie” și infracțiuni grave!
-
Exclusivacum 3 zile
Antigrindina, o bombă cu ceas pentru agricultura prahoveană: Prefectul Nicodim promite, dar fermierii rămân în alertă!