Connect with us

Actualitate

De ce a fost obligată la plata unor despăgubiri compania celor mai bogați români?! Tribunalul București a găsit Dedeman vinovată, dar cunoscuta companie a contestat prima decizie (MOTIVARE)

Publicat

pe

Dedeman, cea mai mare companie cu capital românesc, se află în centrul unui proces fără precedent după ce unul dintre clienții săi a suferit un accident în timp ce se afla în magazinul din Băneasa pentru a cumpăra materiale de construcție. Două țevi metalice, neasigurate cu bară de protecție, au căzut peste el, iar bărbatul a fost transportat, de urgență, cu răni, la spital. În primă fază, compania a fost condamnată la plata unor despăgubiri, dar a contestat decizia, iar Curtea de Apel București se pregătește acum să înceapă judecata în faza a doua.

GÂNDUL.RO, vă prezintă, ÎN EXCLUSIVITATE, detalii despre acest accident, dar și motivele pentru care magistrații de la Tribunalul București au hotărât, la fond, să ”condamnare” compania fraților Pavăl, unii dintre cei mai bogați români.

O zi absolut normală s-a transformat într-un coșmar pentru Cristian Alexandru Viciu. Bărbatul a mers la magazinul Dedeman Băneasa pentru a cumpăra materiale de construcție, numai că a ajuns la spital și a avut nevoie de mai mult de o lună de zile pentru a se recupera.

 Raionul de țevi metalice, ”capcană” pentru clienții Dedeman Băneasa

Fără să realizeze pericolul care îl pândea la raionul de țevi metalice, Cristian Alexandru Viciu a intrat în magazinul Dedeman Băneasa pentru a cumpăra materiale de construcție. Era ora 18.00, iar scenariul a luat, brusc, o turnură neașteptată.

După ce a luat din raft ce avea nevoie și se pregătea să îndrepte către casa de marcat, bărbatului i-au căzut în cap – în zona frontală și cea parietală – două țevi metalice cu dimensiune 60 x 40 x 2, lungi de 2 metri (rectangular), acestea fiind așezate, pe raft, la o înălțime considerabilă. Țevile cântăreau aproximativ 15 kilograme și nu fuseseră asigurate cu o bară de protecție de responsabilii magazinului. În urma anchetei s-a stabilit că ”țevile au acționat asupra sa cu o forță de 125.5 newtoni, ceea ce înseamnă că o astfel de lovitură ar fi putut fi fatală, viața bărbatului fiind pusă în pericol”.

Inițial, bărbatul nici măcar nu și-a dat seama că sângerează, un alt client al magazinului atenționându-l. Cristian Alexandru Viciu a mers la biroul de relații cu publicul și a solicitat ajutor, însă nu l-a ajutat nimeni, deoarece ”șeful se uita pe camere” și a fost nevoit să se descurce singur. A intrat în toaletă, pentru a se spăla, fiindcă sângerarea era deja abundentă, sunându-și soția. Aceasta a fost cea care a sunat la numărul de urgență 112, iar în tot acest timp niciun angajat al magazinului nu l-a băgat în seamă. Abia după 10 minute a venit un angajat Dedeman Băneasa pentru a-i aduce bărbatului rănit hârtie igienică și vată.

Responsabilul magazinului a ”descoperit”, într-un târziu, o trusă medicală

Cristian Alexandru Viciu a declarat în fața judecătorilor că atitudinea responsabilului de magazin din acea zi a fost una demnă de o tragi-comedie. Și-a făcut apariția, văzându-l că sângerează, numai că descoperirea unei truse medicale de prim-ajutor s-a dovedit a fi o provocarea aproape imposibil de depășit.

După 30 de minute, au sosit la fața locului voluntari SMURD… din alte magazine, iar angajații Dedeman au reușit – într-un final – să găsească trusa medicală. Cu toate acestea, bărbatului nu i-a fost acordat primul ajutor. Cu puțin timp înainte de sosirea ambulanței, responsabilul de magazin l-a ”invitat” pe bărbatul rănit într-un birou, numai că scopul nu a fost acela de a-l ajuta, ci doar de a-l scoate de sub privirile celorlalți clienți pentru a nu-i… speria. Trebuie menționat că declarația lui Cristian Alexandru Viciu a fost susținută chiar de imaginele suprinse de camerele de luat vederi din magazin, acestea fiind salvate chiar de responsabilii Dedeman Băneasa și vizualiate de polițiștii care au demarat ancheta.

Ambulanța solicitată de soția bărbatului l-a transportat pe acesta la Spitalul de Urgență Elias starea sa fiind una îngrijorătoare. Potrivit femeii, aceasta a avut un șoc atunci când și-a întâlnit bărbatul, la spital, plin de sânge și cu capul spart.

”După ce a discutat cu medicii de la Camera de Gardă și a înțeles că situația este gravă, aceasta (n.red. – soția bărbatului accidentat) a luat legătură cu numitul S. A. (n.red. – responsabilul de magazin din ziua respectivă) pentru a-i reproșa faptul că nu a avut nici cea mai mică intenție să îl ajute, iar acesta a avut o atitudine total nepotrivită, neprofesională și nepoliticoasă, spunându-i soției sale că asta se întâmplă în magazinele de construcții”, se menționează în hotărârea de la fond.

”Ambuscada” Dedeman Băneasa și o lună de concediu medical pentru bărbatul ”ghinionist”

Accidentul în care a fost implicat Cristian Alexandru Viciu din cauză că angajații Dedeman Băneasa nu au catadicsit să fixeze o bară de protecție pentru a asigura țevile metalice se putea transforma într-o tragedie.

Dar, chiar dacă bărbatul a scăpat cu viață, a fost nevoie de mai bine de o lună pentru ca el să își poată relua viața normală, în tot acest timp fiind nevoie de investigații medicale amănunțite – ”2 investigații computer tomograf, RMN atât pentru zona cerebrală, cât și pentru zona cervicală, nenumărate consultații la neurologie, la medicină internă, oftalmologie, balneo-fizioterapie și recuperare medicală”.

”Primele trei săptămâni de la producerea accidentului au fost dificile pentru mine, nu m-am putut deplasa singur, având fotofobie și dureri severe de cap, motiv pentru care am și revenit la Camera de Gardă a Spitalului Elias. În toată această perioadă am avut nevoie de însoțitor, neputând să mai conduc mașina, îngreunând, astfel, și situația soției mele. Totodată, ca urmare a accidentului pe care l-am suferit în magazinul Dedeman Băneasa, am rămas și cu cicatrici în locurile în care s-au produs loviturile, însă cea din zona frontală este cea vizibilă”, spune bărbatul.

Din cauza faptului că nu a putut să își desfășoare activitatea, Cristian Alexandru Viciu nu a mai putut să își îndeplinească nici obligațiile contractuale ce îi incumbau din contractul de mandat pentru agentul de asigurare (…), încheiat cu MedLife Europe Designated Activity Company, iar societatea a reziliat contractul.

Potrivit actelor medicale depuse la dosarul cauzei, Cristian Alexandru Viciu a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar certificatul medico-legal eliberat de către Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” (…) conține următoarele constatări:

  • plagă de aproximativ 3 cm, ale cărei caracteristici morfologice nu pot fi examinate fiind acoperite cu steristrip (n.red. –  plasture)
  • plaga de 1 cm. acoperită de steristrip parietal dreapta, acuză amețeli, acuză cefalee.
  • motivul prezentării: TCC și TCF prin lovire accidentală  cu un corp dur;
  • anamneza: lovire accidentală cu un corp dur (țevi metalice) cu TCC secundar fără  alte semne/simptome, fără pierdere conștientei; fără acumulări hemoragice craniene
  • diagnostic final: TCC minor; plăgi contuse și frunte parietal stânga cu hematom epicranian parietal stânga

După ce a fost la un pas de moarte bărbatul a rămas și fără loc de muncă

Se spune că un necaz nu vine niciodată singur, iar Cristian Alexandru Viciu simțit asta pe propria piele. Nu numai că a fost nevoit să stea mai mult de o lună de zile în concediu medical, dar a rămas fără nicio sursă de venit din cauza neglijenței angajaților Dedeman Băneasa.

Bărbatul spune că –  până la momentul accidentului – a avut o relație contractuală excelentă cu Metropolitan Life, îndeplinindu-și toate criteriile de performanță, ceea ce a dus și la obținerea unor venituri suplimentare față de suma garantată lunar în contract.

”Rezilierea acestui contract, ca urmare a faptului că nu mi-am mai putut desfășura activitatea, a avut ca rezultat și imposibilitatea de a-mi conduce propria agenție, deoarece finalitatea acestui contract era crearea unei rețele de agenți, a unui portofoliu propriu de clienți și deschiderea unor agenții Metropolitan Life pe care ar fi trebuit să le conduc, fapt ce ar fi generat niște venituri mult mai mari față de sumele menționate în contract. În acest moment, situația mea este din ce în ce mai gravă, deoarece nu am reușit să îmi găsesc un alt loc de muncă. M-am prezentat aproape în fiecare zi la medic, făcând fizioterapie două ore pe zi”, declară Cristian Alexandru Viciu.

Surprinzător, Dedeman Băneasa nu a manifestat nicio urmă de interes față de problemele cu care s-a confruntat bărbatul pe parcursul celor 3 luni scurse de la data producerii accidentului, neglijența și indolența fiind ”puncte de reper”.

Cristian Alexandru Viciu a sesizat inclusiv Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, iar în răspunsul primit i s-a transmis să se adreseze organelor de urmărire penală. Bărbatul a dat în judecată Dedeman, cerând 600.000 lei daune materiale și 400.000 lei daune morale.

”La cuantificarea daunelor morale arată că până la sfârșitul lunii decembrie a fost total izolat deoarece starea de sănătate nu i-a permis să desfășoare activitatea în mod normal și nici să își trăiască viața  ca un om normal, soția sa fiind nevoită să se descurce singură și totodată să aibă grija și de reclamant, inclusiv să îl ducă la doctor, să clarifice situația sa de asigurat cu Casa de Asigurări, respectiv ANAF. Vizitele nesfârșite la doctor au creat un stres suplimentar deoarece de la consult la consult situația se schimba, erau necesare alte investigații, tratamente, iar faptul că toți medicii care l-au văzut i-au spus ca loviturile la cap trebuie monitorizate pe termen lung, dându-i de înțeles ca oricând se pot produce modificări, nu i-au ușurat situația”

Extras din motivarea instanței de judecată

Dedeman SRL a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată

Cea mai mare companie cu capital românesc s-a dovedit a fi insensibilă, chiar dacă accidentul bărbatului s-ar fi putut încheia tragic.

Nu numai că, la momentul respectiv, angajații magazinului din Băneasa au dat dovadă de o lipsă de reacție strigătoare la cer, dar conducerea companiei a formulat și o întâmpinare prin care a cerut ca cererea de chemare în judecată formulată de Cristian Alexandru Viciu să fie respinsă. Totodată, reprezentanții Dedeman Băneasa au susținut și că locul în care s-a produs accidentul nu era ”acoperit” în totalitate de camerele de luat vederi, motiv pentru care nu s-a putut vedea ”tot ceea ce s-a întâmplat în realitate”.

”Pârâta DEDEMAN S.R.L a formulat întâmpinare la acțiunea reclamantului prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată ca netemeinică și nefondată; respingerea capătului de cerere cu privire la daune materiale ca netemeinic și nefondat; respingerea capătului de cerere referitor la daune viitoare ca netemeinic și nefondat; respingerea capătului de cerere cu privire la daune morale ca netemeinic și nefondat. În subsidiar, în cazul în care se va  admite cererea de chemare în judecată, s-a solicitat respingerea capătului de cerere referitor la daune viitoare ca netemeinic și nefondat; diminuarea pretențiilor reclamantului cu privire la daune materiale doar la cheltuielile medicale pentru care poate fi stabilită legătură de cauzalitate cu evenimentul produs în  magazinul pârâtei și doar în măsura în care aceste cheltuieli pot fi probate cu documente, financiar-contabile; diminuarea pretențiilor reclamantului cu privire la daune morale la suma de 1.000- 1,500 euro”, se arată în motivarea instanței de judecată.

Sentința judecătorilor: ”Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de…”

Cristian Alexandru Viciu a cerut, în instanță, 600.000 lei daune materiale și 400.000 lei daune morale. Analizând toate informațiile depuse la dosar, judecătorii de la Tribunalul București au decis au hotărât ca Dedeman SRL să îi plătească bărbatului 50.000 de lei reprezentând daune morale.

”Tip soluție: Admite în parte cererea. Soluția pe scurt: Admite în parte cererea. Obligă pârâta (n.red. – Dedeman SRL) la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei, reprezentând daune morale. Respinge în rest cererea reclamantului, ca neîntemeiată. Obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.200 lei , cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. (…) Obligă pârâta la plata în favoarea statului a sumei de 2.105 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul București, secția a IV-a civilă”, au hotărât magistrații.

Accidentul lui Cristian Alexandru Viciu nu este doar un caz izolat. Dedeman SRL s-a aflat în mijlocul unui alt scandal, fiind obligată să plătească – în 2018 – 6.000 de euro daune morale către un bărbat din Iași, Adrian Alexie. Acesta s-a ales cu o tăietură la picior după ce o foaie de tablă a căzut din căruciorul unui alt client. Foile de tablă nu fuseseră aranjate corect în cărucior, iar judecătorii au decis că societatea Dedeman a fost ”parțial responsabilă de incident”.

În ce privește accidentul din București, Curtea de Apel a primit deja contestația companiei Dedeman și se pregătește să fixeze termen pentru prima înfățișare în faza a doua a procesului.

Actualitate

O nouă dimensiune a recunoașterii pe câmpul de luptă: Teledyne FLIR Defense lansează sistemul Black Recon pentru vehicule blindate

Publicat

pe

De

Teledyne FLIR Defense a dezvăluit recent o inovație tehnologică de ultimă oră sub forma unei „microdrone” intitulate Black Recon. Conceput special pentru a fi integrat pe vehiculele terestre cu echipaj uman, acest sistem promite să ofere trupelor de la sol un avantaj tactic fără precedent, transformând fiecare vehicul într-un centru mobil de lansare și coordonare a dronelor.

Sistemul Black Recon este compus dintr-un lansator echipat cu trei aparate de zbor de dimensiuni reduse. Conform detaliilor tehnice oferite, dronele decolează în mod autonom, execută misiuni complexe de recunoaștere, supraveghere și achiziție a țintelor (RSTA), iar la finalul misiunii revin singure la lansator pentru andocare și reîncărcare automată.

Supraveghere persistentă la viteze de top: Performanțele tehnice care definesc noua microdronă

Deși cântărește mai puțin de 450 de grame, Black Recon impresionează prin capabilitățile sale de zbor. Microdrona poate atinge viteze de aproximativ 90 km/h și are o autonomie de zbor de până la o oră. Aceste specificații o fac ideală pentru monitorizarea rapidă a perimetrului în medii de luptă dinamice, unde informațiile în timp real sunt vitale pentru supraviețuirea echipajului.

Testele inițiale au fost deja efectuate cu succes în condiții climatice aspre, în Norvegia, pe parcursul iernii trecute. De asemenea, sistemul a fost evaluat în teren utilizând vehicule de tip Ford Raptor, demonstrându-și versatilitatea și capacitatea de integrare pe diverse platforme terestre.

Extinderea către piața globală: Contracte europene și perspective pentru forțele terestre americane

Impactul tehnologiei pe piața de apărare este deja vizibil. Dezvoltatorul a confirmat deja semnarea unor contracte cu doi clienți europeni, ale căror nume rămân confidențiale. Deși sistemul nu a fost încă prezentat oficial în demonstrații pentru Armata SUA, sunt așteptate teste oficiale cu forțele americane în cursul acestui an, interesul pentru soluții autonome de recunoaștere fiind la un nivel record.

Livrările pentru noul sistem sunt programate să înceapă în anul 2027. Totodată, producătorul și-a luat angajamentul de a dezvolta module suplimentare care vor extinde utilitatea sistemului. Viitoarele actualizări vor include sarcini utile letale și senzori specializați pentru detecția amenințărilor chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN).

Siguranță sporită pentru operatori: Automatizarea ca pilon central al misiunilor de mare intensitate

Obiectivul principal al sistemului Black Recon este acela de a oferi comandanților o imagine clară și persistentă asupra câmpului de luptă, fără a expune militarii la riscuri inutile. Prin automatizarea completă a lansării, recuperării și reîncărcării, operatorii primesc acces rapid la informații tactice esențiale, menținând în același timp un ritm ridicat al operațiunilor.

Această soluție de ultimă generație subliniază tendința globală de a integra sistemele autonome în structura de bază a unităților de infanterie mecanizată, oferind o protecție sporită și o capacitate de reacție mult mai rapidă în fața amenințărilor imprevizibile.

Citeste in continuare

Actualitate

Parteneriatul strategic cu sectorul privat în domeniul cibernetic: O nouă strategie pentru a contracara dominația Chinei

Publicat

pe

De

O prevedere recentă inclusă în proiectul legii politicii de apărare a Senatului SUA propune o colaborare fără precedent între guvern și hackerii civili. Această inițiativă este văzută de experți și foști oficiali militari ca o metodă esențială pentru a echilibra balanța puterii în fața rezervei mult mai vaste de operatori cibernetici ai Chinei. Programul pilot vizează evaluarea fezabilității utilizării contractorilor civili, care ar folosi propria infrastructură pentru a obține acces în sistemele țintă, rămânând însă sub direcția operațională și autoritatea US Cyber Command.

Echilibrarea forțelor în spațiul digital: Soluții pentru deficitul de personal

Unul dintre principalele argumente pentru adoptarea acestei măsuri este avantajul numeric zdrobitor al Chinei, estimat la un raport de 10 la 1 față de personalul cibernetic al SUA. În timp ce operatorii militari sunt o resursă limitată, atragerea sectorului privat ar putea extinde considerabil capacitatea de reacție. Spre deosebire de conflictele fizice, operațiunile cibernetice necesită un timp îndelungat pentru obținerea și menținerea accesului în rețelele inamice—proces care poate dura luni sau chiar ani. Prin delegarea acestor sarcini de monitorizare și menținere a accesului către civili, personalul militar ar fi eliberat pentru a se concentra pe „măiestria” războiului cibernetic și pe execuția efectelor ofensive.

Provocări juridice și riscuri de escaladare: Granița fină dintre acces și atac

Deși propunerea se limitează la obținerea accesului și nu permite contractorilor să execute „efecte” (distrugerea sau manipularea sistemelor), măsura nu este lipsită de controverse. Unii experți avertizează că implicarea civililor ar putea atrage represalii asupra infrastructurii civile naționale și ar putea încălca normele internaționale. Simpla pătrundere într-o rețea străină, chiar și fără a cauza daune imediate, poate fi interpretată de alte state ca un act ostil. Mai mult, utilizarea infrastructurii proprii de către companii ar putea transforma aceste entități private în ținte militare legitime în cazul unui conflict deschis.

Inovația privată ca motor al apărării: Viteză de reacție fără bariere birocratice

Dincolo de numărul de oameni, parteneriatul cu sectorul privat promite o accelerare a inovației. Utilizarea instrumentelor și a infrastructurii proprii le permite contractorilor să acționeze la „viteza relevanței”, evitând procesele lungi și anevoioase de achiziții publice și cerințe tehnice guvernamentale. Această abordare valorifică unul dintre cele mai importante avantaje competitive ale SUA: capacitatea de soluționare inovatoare a companiilor americane. Dacă acest model va avea succes, el ar putea reprezenta trecerea de la simple parteneriate la o colaborare de tip „coechipier”, esențială pentru menținerea securității naționale într-un domeniu digital tot mai disputat.

Citeste in continuare

Actualitate

Fortăreața Australiană: Noua strategie industrială care rescrie regulile apărării la Antipozi

Publicat

pe

De

Australia a lansat o strategie revoluționară, marcând cel mai recent efort de a-și consolida baza industrială de apărare suverană. Documentul, intitulat Strategia de Dezvoltare a Industriei de Apărare (DIDS), declanșează o reformă profundă a modului în care statul va dezvolta și achiziționa platforme militare în anii următori, adaptându-se unui context global tot mai volatil.

Infuzie de capital pentru inovație: Miza pe sectorul IMM-urilor

Un pilon central al noii strategii este investiția direcționată către sectorul privat. Guvernul a anunțat suplimentarea cu 80 de milioane de dolari australieni a programului de granturi pentru dezvoltarea industriei de apărare, ridicând plafonul total la 250 de milioane de dolari până în 2030. Această mișcare este concepută pentru a permite companiilor mici și mijlocii să inoveze, să extindă producția și să creeze locuri de muncă, oferind în același timp capacitatea de a scala soluțiile tehnologice conform cerințelor armatei.

„Cazul pentru o bază industrială suverană puternică nu a fost niciodată mai clar”, au subliniat oficialii guvernamentali, punctând necesitatea ca Australia să poată fabrica și susține echipamentele esențiale exact acolo unde și când este nevoie de ele.

Ghost Shark și ofensiva exporturilor: De la subutilizare la lider global

Strategia vizează, de asemenea, revitalizarea unui fond de 3 miliarde de dolari destinat sprijinirii exporturilor, un instrument considerat „subutilizat” de la înființarea sa în 2018. În centrul acestei noi ofensive comerciale se află vehiculul subacvatic autonom Ghost Shark, construit de Anduril, care a fost desemnat drept o capacitate de export prioritară.

Pe lângă promovarea tehnologiei pe piețele externe, marile companii contractante vor fi acum obligate prin lege să se implice activ în creșterea forței de muncă specializate din Australia, punând un accent deosebit pe programele de ucenicie și formare profesională.

Reforma structurală: Adio întârzierilor și depășirilor bugetare

Poate cea mai radicală schimbare este înființarea Grupului de Livrare a Apărării, o entitate care, în decurs de un an, se va transforma într-o agenție mamut. Aceasta va fuziona grupurile existente pentru achiziții, armament și construcții navale, într-o încercare de a corecta deficiențele sistemice care au dus, în trecut, la proiecte livrate cu întârziere și costuri mult peste așteptări.

Obiectivul final este construirea unei organizații de apărare mai agile și disciplinate, capabile să răspundă provocărilor strategice ale viitorului. Prin această resetare, Australia își propune să treacă de la un sistem birocratic greoi la unul bazat pe rezultate și responsabilitate, așa cum o cere actualul mediu de securitate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo oră ago

Inspectoratul de Protecție al Jmecherului, sezonul XIX: bețivi la volan, fini de „nași”, pozari cu vile și gândacul‑șef care încasează „merit” la A3 – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XIX)

Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XIX): cum se țin bețivii la volan „activi” până la pensie La IPJ Prahova,...

Exclusivo oră ago

Poliția pe TikTok, birocrata pe fotoliu: cum se face praf pregătirea fizică a oamenilor legii

„Curul și hârtia igienică”: așa își tratează MAI propria poliție Pentru că birocrații din aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne...

Exclusivo oră ago

Garda de Coastă, fără cârmă: directori la prelungiri, lege la dușuri

POARTA SCHENGEN, PAZITĂ LA MICĂ ÎNȚELEGERE: 3 ANI ȘI 4 LUNI FĂRĂ CONCURS La Garda de Coastă, adică la cea...

Exclusivo zi ago

Gândacul‑șef cu salariu de „merit” – cum își unge pensia comisarul Sadicovici pe spinarea agenților sufocați în autospeciale fără aer condiționat – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XVIII)

De la „abonamentul la șmecherie” la „salariul de merit la gândăceală” După ce Incisiv de Prahova a arătat, în episodul...

Exclusivo zi ago

O nouă revoluție la poliție: marele mop iese din fișa postului

După opt decenii de „lasă că merge și-așa”, descoperim secolul XXI Da, ați citit bine: în anul 2026, în Uniunea...

Exclusivo zi ago

De la „Alo, 112?” la „Fugi, Costine, fugi!” – cum a ajuns un dispecerat să țină loc de SMURD, ISU și Minister

Eroii de serviciu: comunicatul lacrimogen marca Sindicatul Europol Sindicatul Europol ne anunță, cu patos de telenovelă și inimioare albastre, că...

Exclusiv2 zile ago

Republica „butoiului roșu”: Mafia deșeurilor de la Coca‑Cola Ploiești își face legea pe OLX

Din fabrica de suc, direct la tarabă În urma declanșării investigației privind deșeurile din cadrul fabricii Coca‑Cola din Ploiești și...

Exclusiv2 zile ago

Republica Fiduciei S.A. (Bin Go Solutions SRL) – Gunoaiele, miliardele și acționarii invizibili. Cum se spală bani la umbra legii împotriva spălării banilor

Trei firme și-un singur mare paravan: „Nu se vede beneficiarul, deci nu există” În România, țară cu peste 900.000 de...

Exclusiv2 zile ago

Nu mai sunt oameni pentru funcții de conducere? Ba sunt! Nu mai sunt proști motivați! ANP, cu frânele rupte, dar cu Facebook-ul la maximum

Mitul oficial: „Nu mai avem oameni pentru șefii de mâine” De la un simplu anunț al Penitenciarului Slobozia pentru ocuparea...

Exclusiv2 zile ago

Condiții grele și toxicitate birocratică: Sindicatul ‘Diamantul’ dă MAI în judecată pentru răspunsuri fantomă

Sindicatul vs. Ministerul: fluturașul de salariu, noul document secret de stat Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a decis să scoată...

Exclusiv3 zile ago

„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)

După ce în episodul XV am arătat cum IPJ Prahova plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la...

Exclusiv3 zile ago

Cursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)

Doi deținuți, trei ofițeri și o demonstrație practică: „Cum să faci praf autoritatea uniformei în câteva secunde” Scena de la...

Exclusiv3 zile ago

Smiorcăială „de excelentă” la instanță: jandarmii plâng de mila bugetului, dar ascund propriile prostii și abuzuri (Document)

Lacrimi pentru buget, tăcere pentru pagubiți Într-un dosar pe majorarea de „excelență”, argumentele depuse de jandarmi la instanță sunt croite...

Exclusiv3 zile ago

Republica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului

Regionalizare pe hârtie, garduri în realitate În timp ce alte instituții intră în era digitală, Administrația Națională a Penitenciarelor se...

Exclusiv4 zile ago

Ordinul Secret S/7/2018: Cum își ascunde M.A.I. „misiunile speciale” de împărțit bani între șefi

Sindicat vs. Minister: începe războiul pe bani publici și secrete de carton Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (CIF 19544011, cu...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv