Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.
Calendar ortodox: † Sf. Ap. şi Ev. Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân; Cuv. Iulian   
Calendar Catolic: SF. LUCA, ev.

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântul Apostol si Evanghelist Luca.

Luca marele apostol si evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu mestesugul, având si stiinta zugraviei desavârsit. Acesta aflându-se în Teba Beotiei si doctorind pe vremea împaratului Tit Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel si crezând în Hristos, a parasit ratacirea cea parinteasca, si lasându-se de tamaduirea cea trupeasca, s-a apucat de cea sufleteasca. A scris si Evanghelia sa catre oarecare dregator anume Teofil, care crezuse în Hristos, dupa cum o stia de la Sfântul Apostol Pavel. Dupa aceea a scris si Faptele Apostolilor catre acelasi Teofil.

Apoi dupa ce s-a dus de la Roma si a lasat pe fericitul Pavel, a umblat învatând toata Grecia si ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a raposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, marind Dumnezeu pe apostolul lucratorul sau, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul mestesugului lui cel doctoricesc. (Caci coluria este o doctorie alcatuita din picaturi de apa de trandafiri si din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut si mai mult mormântul lui de toti. Iar Constantie feciorul marelui Constantin a adus de la Teba moastele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care si mucenic s-a facut, si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, sub sfânta masa, împreuna cu ale lui Andrei si ale lui Timotei. Si se spune despre dânsul ca el a zugravit întâi icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tinând în brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravirii cu ceara si alte doua si cum ca le-a dus apostolul la Maica Domnului sa le vada, si aceasta ar fi zis: „Harul Celui nascut din mine, prin mine sa fie cu dânsele. Asemenea si icoanele sfintilor mai marilor apostoli”. Si de atunci s-a împartit în toata lumea un lucru bun ca acesta, ortodox si întru totul cinstit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Marin cel batrân.

Acesta a fost pe vremea lui Diocletian si a lui Aristobul. Deci, stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost batut cumplit cu toiege si legându-i-se picioarele cu fiare, a fost bagat în temnita, si a doua zi iarasi aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare, si l-au batut fara de mila; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte prin sabie, dându-si duhul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Iulian, cel de lânga râul Eufratului.

Acest între sfinti parintele nostru Iulian, parasind lumea, s-a dus la tarmurile apei Eufratului si gasind acolo o pestera, petrecea viata monahiceasca, caruia râvnindu-i multi, au nazuit la acea pestera mica si facându-si colibi împrejur, s-au strâns pâna la o suta, mâncând si ei ce mânca învatatorul lor.

Minunatul acesta a omorât si un balaur si a facut de a izvorât fântâna cu apa în pamânt sec si fara de apa. Acesta mergând si la Muntele Sinai, a facut o biserica deasupra pietrei pe care a vazut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putinta a-L vedea, care se afla si pâna astazi. Însa multi si din cei ce se temeau de întoarcerea pagânului Iulian Paravatul de la persi, cunoscându-l ca este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca sa-i izbaveasca de el. Iar acesta facând îndelungata rugaciune catre Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: „Nu numai pentru tine, ci si pentru altii multi, care stau toata noaptea la rugaciune, spurcatul si pagânul Iulian a fost junghiat”. Apoi dupa câtiva ani fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohia, au chemat unii pe fericitul acesta, pentru ruga si mângâierea multora, si înduplecându-se si mergând a fost primit pe cale de o femeie iubitoare de Dumnezeu si sezând sfântul la cina, un copilas de sapte ani al acelei femei, singurul nascut, care se afla împrejurul mesei si departându-se putintel de la ochi în laturi, s-a întâmplat de a cazut într-un put. Iar acea cinstita femeie vazând aceasta, fara a se întrista cât de putin sau a se mâhni, nimic nu-si schimba firea, acoperind putul, sluji sfântului cu credinta si marime de suflet. Deci sfântul întrebând de copil, ea zise cum ca îi este rau, iar sfântul cerând cu dinadinsul ca sa vina copilul la masa sa-l binecuvinteze, a priceput lucrul si numai decât sculându-se sfântul de la masa si descoperind putul, vazu copilasul plutind deasupra apei sanatos, ca si cum s-ar fi jucat si a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; si fiind întrebat copilul, spunea ca nu i-a fost nici un rau, fiindca era ridicat deasupra de sfântul, care îi vorbea în apa si se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la pestera în care sfântul Meletie oarecând se ascundea si navalind multa multime la pes-tera, ca sa ia har si binecuvântare de la sfântul, iar el fiind aprins de niste friguri foarte grele, zacea fara de glas, de abia tragându-si sufletul. Deci suparându-l fratii cei ce erau împrejurul lui zicându-i ca stau multi afara care vor sa ia binecuvântarea sa, el a raspuns: „De este pentru folosul vostru sanatatea, sa le-o dea Domnul Atotputernicul”. Si facând rugaciune, s-a sculat însusi dintru acea mare fierbinteala, pentru folosul multimii. Deci calatorind el oarecând pe cale de mergea la împaratia Constantinopolului, un bolnav care zacea de multa vreme, atingându-se de cojocul lui numai decât s-a sculat, urmându-l ca si oarecând ologul pe Petre si pe Ioan. Si nu numai aceasta, ci si întarindu-l în credinta ortodoxa s-a întors la sihastreasca sa nevointa, facându-si calea prin mijlocul cetatii Cirului; iar cei de loc de acolo din Cir oprind pe sfântul pentru mângâiere, i-au zis: „Robule al lui Dumnezeu, asteptam în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rau credincios si adânc în rautate, ci fii cu noi de ne ajuta cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limba, sa ne întoarca cu oarecare cuvinte”. Deci sfântul a ramas si a facut rugaciune toata noaptea cu cei putini ce se adunasera si a fost ucis acela prin urgie trimisa de la Dumnezeu, lasându-i viata chinuita numai de o zi. Apoi întorcându-se catre ucenicii sai si petrecând câtiva ani cu dânsii, catre Domnul a raposat.

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Osie (Osea).

Acesta se tâlcuieste mântuit, pazitor sau umbritor. Era fecior al lui Beyri din Balemot, din tribul lui Isahar. Si proorocind multe asupra lui Israel, a raposat, si a fost îngropat în pamântul lui cu pace. El a dat semn ca va veni Domnul pe pamânt si va locui cu oamenii, când va apune soarele spre Silom si se va împarti în doua parti si se vor face doisprezece copaci, urmând si ascultând lui Dumnezeu, Celui ce se va ivi pe pamânt; si printr-însul se va mântui tot pamântul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Preacuviosului Mucenic Andrei cel din Crit (Creta).

Acest fericit Parinte al nostru Andrei, s-a nascut si a crescut în cetatea Critului cea aleasa, din parinti binecredinciosi si iubitori de fapte bune si fusese crescut cu bune învataturi, si era cu mare caldura lucrator al poruncilor lui Dumnezeu. Deci când a fost pe vremea împaratiei lui Constantin Copronim, vazând turma lui Dumnezeu ca este smintita de eresul luptatorilor împotriva icoanelor a venit la Constantinopol si a marturisit cu îndrazneala adevarul înaintea împaratului, mustrând fara nici o frica pagânatatea lui. Iar acesta nesuferind îndrazneala lui, l-a oprit numaidecât asupra vorbei si a poruncit celor ce stau înaintea lui sa-l prinda; si acestia l-au doborât jos la pamânt pe cel înalt cu gândul si nu l-au lasat pâna nu l-au târât, cât însusi împaratul dupa ce s-a razbunat de ajuns pentru îndrazneala sfântului, a poruncit sa-l lase. Vorbind atunci si alte multe sfântul catre împaratul pentru sfintele icoane, între altele i-a zis: „De vreme ce pe cei ce ocarasc chipurile împaratesti, îi certati de moarte, la câta urgie si pedeapsa dumnezeiasca va veti osândi voi cei ce ocarâti icoana lui Dumnezeu?” Atunci tiranul aprinzându-se de mânie, a poruncit de l-au dezbracat si l-au întins cu legaturi de streanguri si atâta l-au batut de rau, încât se rosise locul sub el cu curgerea sângelui. Deci daca l-au sculat, vazând ca nici cu daruri nici cu înfricosari nu-l pot înfrânge, iarasi l-au pus la chinuri cumplite si fara de omenie; si i-au patruns coastele si i-au zdrobit gura cu pietre; apoi l-au bagat în temnita. Si a doua zi, iarasi aducând pe sfântul înaintea lui si vazându-l mai îndraznet de cum era, a poruncit de l-au batut iarasi si i-au strujit carnea si i-au sfârtecat ranile, de se rupeau si cadeau bucati de pe trupul lui. Iar în cele din urma, legându-i picioarele cu streanguri, l-au tras pe pamânt târându-l prin tot târgul. Deci târât fiind mucenicul asa, un pescar cum iesise din mare cu peste, pornindu-se din îndemnarea demonica, a luat satârul cel de macelarie si taind un picior de la trupul sfântului, a contenit alergatura nevointei mucenicului si l-a trimis la cerestile locasuri. Iar cinstitele sale moaste au fost aruncate la locul facatorilor de rele si fiind aflate dupa multa vreme amestecate cu trupurile care erau acolo, 12 oameni demonizati din multe parti ale cetatii s-au dus acolo, ca si cum ar fi fost sfatuiti si au gasit cinstitul trup zacând negrijit si fara de cinste; dar atingându-se de trup, întru acel ceas se tamaduira; si luându-l l-au dus de l-au îngropat la un loc sfintit ce se numea Crisis, întru marirea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Tot în aceasta zi, aducerea Cinstitelor moaste ale Sfântului Dreptului Lazar.

Fericitul între împarati, prea înteleptul Leon, pornindu-se din dumnezeiasca râvna, ca din dumnezeiasca insuflare, întâi a zidit o biserica frumoasa Dreptului Lazar; dupa aceea trimitând la Insula Cipru, a aflat sfintele sale moaste zacând în pamânt în cetatea chitieilor, fiind trecuti ca la o mie de ani, în o racla de marmura, în care erau sapate litere într-alta limba: „Lazar cel de patru zile mort, prietenul lui Hristos”. Deci îndata ridicând odorul cel scump si punându-l într-un sicriu de argint, l-au dus la Constantinopol.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici si buni frati, fara de arginti, Cosma si Damian, Leontie, Antim si Evprepie (Euprepie).

Trei sunt perechile sfintilor fara de arginti Cosma si Damian ce se numesc tot cu acest nume si lucreaza mestesugul doctoricesc, având numele fara de arginti. Unii au fost fiii Teodotei, o femeie buna si credincioasa, care a raposat cu pace si a fost îngropata în locul ce se cheama Fereman. Altii se aflau în Roma, având dascal viclean. Acesta suindu-i cu înselaciune într-un munte, ca sa culeaga ierburi, i-a ucis cu pietre.

Iar altii sunt acestia, a caror pomenire o facem, care au fost din Arabia, foarte învatati la mestesugul doctoricesc si umblau prin toate cetatile si orasele, tamaduind bolnavii, neluând plata; si cu prilejul mestesugului propovaduiau pe Hristos. Iar în zilele lui Diocletian si Maximian, au mers la Eghea cetatea Lisiei si stând înaintea guvernatorului Lisiei si batându-i fara de mila i-au aruncat în adâncul marii; si cu vrerea lui Dumnezeu aflându-se pe uscat, si prinzându-i iarasi, i-au aruncat într-un cuptor ars; si paziti fiind nevatamati, i-au rastignit pe cruce. Dupa aceasta li s-au taiat capetele acestor fericiti cinci frati.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox